O renunțare care
ne îmbogățește
Odată, un domn înstărit şi în vârstă a mers să-i ceară Starețului sfatul cum să-şi împartă averea
prin testament. Era şi fără copii. Stareţul l-a sfătuit să înceapă să împartă averea – care era destulă – încă din viață. Acela s-a împotrivit,
cu îndreptăţirea că-i trebuie pentru bătrâneţile sale şi ale soţiei sale.
– Părinte, dacă se îmbolnăveşte femeia mea, îi spunea, ce voi
face?
– Dumnezeu va vedea inima ta cea iubitoare şi nu va îngădui
boală, a răspuns Stareţul.
Cu toate acestea, acela n-a ascultat. După moartea soţiei sale,
Stareţul l-a îndemnat din nou să dea milostenie.
– Părinte, spunea acela, îi voi lăsa prin testament pentru
fundaţiile filantropice.
– Atunci nu îi vei lăsa, ci te vor lăsa ei! i-a spus Stareţul
zâmbind.
– Dar cum, Părinte? Căci îi voi scrie eu în testamentul meu!
– Nu, iubitule. Dacă îi dai acum, atunci într-adevăr îi laşi.
Dacă însă îi împărţi după moarte, atunci te lasă. Şi ca să mă înţelegi, îţi
spun: îți îngădui să-i iei cu
tine. Poţi?
– Desigur că nu!
– Vezi, aşadar? Ei te lasă, nu-i laşi tu!
Şi împreună-vorbitorul său s-a convins.
(Arhimandrit Epifanie Teodoropulos, Crâmpeie de viață, Editura Evanghelismos,
București, 2003,
p. 116)
Teodot – sfântul cârciumar
7 Iunie 2016 Nicolae Pintilie
Ce legătură poate fi între un sfânt al Bisericii și meseria de cârciumar?
Aparent, niciuna. Însă, calendarul creștin păstrează în ziua de
7 iunie amintirea unui episcop din Asia Mică care, în viața de zi cu zi, eracârciumar.
Episcopul Teodot al Ancirei, viitorul Sfânt, avea o casă de oaspeți în care
oferea loc de odihnă și masă pentru
drumeți. Din
munca sa ajuta pe cei aflați în nevoie,
fără să fie știut de
nimeni. Toți cei din
cetate îl știau
drept cârciumar dar, în taină, Teodot avea o misiune sfântă – aduna trupurile mucenicilor de la
locul execuțiilor și le îngropa pe
cheltuiala sa.
Cârciumarul prefăcut „făcea multă neguţătorie duhovnicească,
câştigând lui Dumnezeu multe suflete pentru că, sub chipul de cârciumar, lucra
apostoleşte în taină, iar prin învăţăturile şi sfătuirile sale de Dumnezeu
insuflate, aducea pe mulți la
Biserica lui Hristos, iar pe cei păcătoşi îi povăţuia la
pocăinţă. El avea şi darul tămăduirii căci, prin
punerea mâinilor şi prin rugăciune, tămăduia toate
bolile trupeşti cele netămăduite între oameni; iar prin cuvântul cel mântuitor
de suflete vindeca rănile cele sufleteşti”, așa cum amintește viața sa consemnată în
istorie.
Pr. Al.
Stanciulescu-Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu