luntrea visului

Dincolo de luntrea visului

Căutăm până la risipire

pierduta literă –  drum spre lumină –

înflorind printre picăturile durerii.

Vor veni şi zorii când

vom deschide Marea Poartă a Norilor,

pentru noi vor cânta îngerii,

pentru noi sfinţii ne vor însoţi

la trecerea râului, fără să-şi ude picioarele!

Anotimpuri nedespărţite! Vom asculta

cântecul celor două voci îmbinate

– copilul şi bătrânul – 

cuvântul de-nceput şi de sfârşit, iubirea.

Tot ce începe mai devreme, sfârşeşte mai devreme...

Dincolo de ce se-adună în noi

suntem lumini

–  suflete întoarse la matcă –,

această ninsoare de flori e marea întâlnire.

O lume de poveste în ochi risipită cu mare dăruire!

Totul creşte în cer, o stea, un fluture,

o boare-argintată se pierde în lumina undei.

Din clipă în clipă, din zi în zi,

din anotimp în anotimp, fugim de moartea din noi.

Alungă-ţi norii cenuşii de pe albastrul cerului tău!

Dincolo de gânduri

vom gasi dorinţa plângând, suspinul ei!

Nicio alee spre tine grabind sfârşitul,

nici locul, nici timpul

ce înfloreşte floarea şi ultimul drum spre noi!

Ne regăsim în cerul de dincolo de cer.

Să ascultăm vântul

şi cântecul florilor, dincolo de luntrea visului!

După ce un fruct se coace, cade,

ca şi frunzele, ca şi florile, ca şi omul,

inima se rupe mai împăcată.

Verde crud şi copt, şi mort –  aşa arată indicatoarele –,

indiferent de unde te uiţi, toate duc spre moarte!

Spre-o nouă, altă, viaţă... Celălalt trup ~ o nouă viaţă!

Irina Lucia Mihalca