Ceasornicarul

Ceasornicarul timpului

Astăzi, marţi, de dimineaţă, pe strada mea

la o tarabă a apărut un personaj fără vârstă.

Purta o pancartă – Reparăm, pentru o zi, timpul ceasurilor,

drept plată ultimele nouă secunde  -

(pe masă, diverse obiecte împrăştiate străluceau în raza oglinzii)

Grăbiţi oamenii trec mai departe, doar unii

schiţează un mic zâmbet: Hmm, ciudat reparator, insolit afiş!

În drum spre şcoală, un copil se opri. Se uită, întrebă curios,

întinzând ceasul primit cadou, cu o zi înainte:

- Pentru o zi, ce timp îmi puteţi repara?

- Depinde ce vrei! Un timp prăfuit, un timp îngheţat, un timp diferit,

un timp atârnat înainte, un timp înapoi, un timp paralel, o buclă de timp,

jumătăţi sau sferturi de timp, fantome de timp măcinat?

- Un timp în avans cu 10 ani! şi, astfel, prin timp, o zi, dispăruse...

Cu părul în vânt, o tânără suplă a trecut înainte. Citind, se-ntoarse: De ce nu?!

- Aş vrea să primesc un timp diferit!, întinde ceasul-braţară şi-n alt timp intră...

A trecut şi-un bătrân ce greu îşi târşi anii mulţi,

privind aşeză pe tarabă vechiul ceas şi-n jumătăţi de timp, pentru o zi, elfugi...

Întâmplarea făcu, ca pe lângă pancarta postată, să treacă şi-un om singur,

cu privirea rătăcită. Vag gândul îi încolţi: - Un timp, un timp paralel să primesc!

Ceasornicaru-i zâmbi, tăcut îi luă ceasul şi, astfel,

între tristeţe şi soare, prin ritmuri mareice, omul trecuse...

.... spre seară îşi strânse afişul, taraba cu piesele timpului, ştia sigur,

a doua zi, de la fiecare, în dar va primi nouă preţioase secunde,

cadrane de vise, imagini, cu migală fixate prin timp...

Irina Lucia Mihalca