Mere pădurețe 31 - NESORTATE din ceaunelul literar a lui Dumnezeu

Mere pădurețe 31

     - Eşti pentru mine: ceea ce poate fi un om pentru om, în social-umană înplinire cu fericire pentru rod. Mulțumesc om bun! Cu bine, Pavel

     - Mulțumesc dragule PAVEL, pentru aprecierile ce vin ca o rouă cerească peste mine, eu smeritul și nebăgatul în seamă de nimeni. Dar, sunt mândru și puternic prin știința rugăciunilor mele,  primite de Dumnezeu-Isus-Eminescu, trăitori în România noastră! Frace Benule tu esți adevăratul Profesor de etică și estetică, în aceste zile de mari frământări ale omenirii! Să fii iubit! Vă îmbrățișez cu drag, Ioan

     - Tu esti fratele nostru iubit frate Ionica al Gepiului si al Florei! Cu imbratisare si plecaciune, Benoni al Ciudanovitei si-al Parintilor mei in Bratele Domnului Nost Amin!

     - Am avut şi azi drumuri la Dej şi sunt obosit. Voi sunteți rezultatul unui drept de a fi, dar când eşti obosit, poți să n-ai randament nici chiar să scrii. Afirmația e cum e, chiar dacă n-am un sprijin fizic-moral (mâine s-ar putea s-arăt ce mă avariază, că e şi o bubiță descurajatoare: mişcarea hîrtiilor, cum zicea Alexandru Stark: că birocratismul e prostie omenească clară, care mă amăgeşte şi derutează, că nu-s favorizat. N-am umblat după înşelătoarie, dar am fost înşelat (o să vă scriu, nu ştiu dacă mâine, că pot să nu fiu în formă, cap de afiş). Într-un fel sunt bolnav, nu pot creona nimic.

     - Odihneste-te fratioare! Posteste inainte de inaltare! Suna c-am sinistru dar intram in Serbarea Sfintelor Paste.

     - Trăim tulburător, ca o vreme cu soare şi când plouă ca-n sărbătoare, oamenii îmbrăcați popular, merg sătenii, plini de emoții la biserică, cu picioarele goale scăldate prin iarbă în rouă, că-i răbdare, înțelegere... deplină sărbătoare. Scriu, chiar amețit, cu lumea trepidind, cu imaginea mişcată şi cu stele verzi în fața ochilor, ca o pedică, stâncă de poticnire, nu cedez, nu abandonez scrisul, chiar cu şanse minime, dar credeți că stau blând, în banca mea, mă face asta crezi să dau înapoi, să abandonez şi să nu scriu, deşi pasiunea nu mă împotmoleşte întru nimic, că-i dragoste, un ceva de care sunt mândru fără modru făcându-mă să fiu răsfățat sub soare, de soare (de la scris nu pot să mă las, chiar dacă nu merge totul ca pe roate, că nu-mi iese pasența, nu mi iese ce-mi doresc?)

     - Vizionează „Mic dejun cu un campion: Radu Paraschivescu (@TVR2)” pe YouTube

     - E supeb ce spune omul si pozitia lui. E normal ca sa sarbatorim creatorul/ scriitorul in viata insa chestia cu asteptatul sa moara intai e o treaba/ inventie jidaneasca, adica  ca sa nu-l platim pe sarbatorit, sa nu impartim cu el profitul muncii sale ca in final toti banii si laurii sa-i stranga initiatorul. Toate sutele de milioane ale muncii lui Van Gogh raman la afaceristii de azi. Van Gogh in viata a primit doar un dollar pe toata munca sa si aia primiti din mila fratelui sau. Asta e excrocheria din arte inventata de smecheri. Asta e aplicabila si la dreptul de copyright, interdictii peste interdictii cum se aplica pe vremuri cand erai proprietar de sclavi.

     - Cum ştii tu, din colțul depărtat a două culturi, e bine, ca om care n-a adormit, în carambolul apărut incredibil inaceptabil, incindital, dar tu nu ațipeşti la volan, că noi avem în sâge, pur sânge omenesc-românesc :

-"Deşteaptă-te române, că dăm mână cu mână independenți de inimă română, originalitatea coperării noastre fiind cu potențial, că suntem paznici de far, ca România mare şi fără farsa cuvintelor, să nu mai fie incinştientă în contraxt de fiară: de râs şi turcă, tu fiind autentic talent, un inteligent dac, în marea zi de duminică pe Arca tinereții şi vieții cu drept de a fi laudă de zestre cu zări albastre a locurilor de naştere cu folos: pace şi pâine-liturghie de zi cu zi, în spice, trasă în prezentul din mâine, ca să se ştie suprem de unde am plecat şi unde-am ajuns, că viața ne are un drept ca laleaua pestriță din Orheiul Bistriței, un natural superb de proverb al nostru, al ținurilor natale, ca o urzeală a tronurilor de marcă românească inedită cu licență autohtonă de valoare autentică inspirată de istoria fără precedent cu atmosferă plăcută şi lui Dumnezeu pentru ceea ce suntem în parfum de câmpie, deal, litoral munte, la noi incopetența mafiotică, când ni s-a ars becul că: paza grănicerească, ni coruptă, ca conducerea de la noi din țară în special de peşte împuțit la cap, dar nu un de leac: "antistres" şi dacă-s derapante naționale prin părțile esențiale sprâncenate, că se pierd de specific, că nu se poate asigura că nu-i suspect, chiar dăcă ne mândrim de tradițional, de etnografic şi de folcloric, unic şi specific neglobalizat de interese meschine, străine a străinilor cu fes şi cu: cum ți turcu aşa le e şi pistolul dând năvala, deşi, ale nostre sunt magna cum laude, în ciudă, că ne poate invada formațiunea tumorală, canceroasă, incertă, neadecvantă, că-i incorect, stresant, cum bine punctezi, Ben Todică, ca un nemuritor ce eşti, ca Mircea Cîmpeanu promovând ce e  ici pe colo prin părțile principale, Caragiale, inspirat, că este exact, că nu ne putem fi decât ceea ce ne suntem favoriți în România de rugăciune şi înțelepciune, de milioane, chiar dacă e cu nopți albe, că unii ruşinându-se, De Ea, de măreața România necăzuta în precar tensionat, nervos şi nervos în pragul prăbuşirii cum zice Lucian Boia (greu de crezut de ce afirmă), la noi dominând demnitatea ca responsabilitate pe riscul nostru inefaibil simțit, cu respect şi cu prețuire, în drag de mireasmă trecută peste pagul patriei cu glonț dulce, dulce glonț de doină, pentru (pro) luptător duh de viață, cu o poveste de caracter aparte republican, independent, unitar, liber şi democratic sub cer, cu stil şi echilibru punctual, natural. ...inconştientă, o lipsă de artă, de bunăcuvință şi responsabilitate, fără a şti ce-i în capul legiuitirilor, ce scop, ideal, totul: gunoi, fiind aruncat ca timpul şi banii cu suferință la de oaie laie-bălaie, la grămadă, cum vorbeşte lumea, ca despre Vlad din serialul Vlad, un contele de Monte Cristo, nefilmat în cinematografia Buftea, Bucureşti-România distrusă de neo-comuniştii, aleşii, îmburgheziți  fără sacrul omeniei specifice națiunii române, națiunii sfântă, națiune fericită şi cu un Dumnezeu a lor Zamolxis-dac, din Dacia-Felix, cu efect şi special şi pragmatic de românii au talent, cu-n Iancu a celei mai mari conştiințe-frumusețe someşan-apusean-eminesciene-spiritual carpatice, care inteligent a trăit la noi, în România, vreodată, o şcoală alfel raportându-se la universal prin național, gândeşte Pavel derajând plin de curaj, ca un spărgător de bănci luptând în mocirlă cu vitazu pe la Neajlov, că globalizatorii ne vor sub bocancii lor cu vederi înguste din cauza cuielor, cramponelor, care ne răneşte în dragoste şi dor, ne răneşte, ca Angela Simina, senin-cristic, în dragoste,  ca pe un Hristos preaplin de binecuvântare, pe cruce, pe banca de rezervă şi de pace şi pâine trasă, în dor-duh de vața-ascunsălea, în imensitatea de primejdii, de a fi cu distinctinții pe tabla vieții de şah şi răsfăț, indiferent de rolul benefic prin pragmatic, chiar dacă nimic nu e ieftin, cu tupeu, cu iz de înstrăinare de național, dar fermecați de vital şi real serios suntem responsabilizați de excepție ca vizita papei în România suferințelor cu proprii drame, mai drămuindu-ne foțându-ne mâna la inutile cheltuieli extravagante duse la extreme financiare neplanificate de perfecțiune şi unic, nu-ți vine uşor şi tu eşti marginalizat, eşti incredibil în acest "cântă acum cu mine", cântă ca tine, că eşti de bine, pentru'că nu scoți ochii la nimeni, nici la străini, la oportunitățile care apar cu prospețime în a risca siguranță, pacea, asigurată cu supirt în mâine, asigurată de înălțime, de brazi înalți şi veşnic verzi şi iabă crudă de calitate, păscute cu fermitate, astringent şi acut, cu promoție de luminos şi folos, în această asprime cu frustări, culme cu mulțimi de oi adunate, împreunate, în turmi, pe care treci cu pasul antistres, prin botez cal breaz, să ai un nume de artist, de maturitate de creştin: păstor blând profund, bun, senin, cu un renume printre fuşteii, în constelația de România, constituție a cerului în cosmosul-voce a geografiei, cu vocație a României. Mi-am mai revenit fizic, deşi vă voi spune din ce cauză psihică, nu psihologică bucățică cu bucățică responsabilă sau şi şi.. si una şi alta am fost demoralizat, derutat, în derută, într-un fel de fără noroc, demoralizat, făcut nochaut pe ringul vieții cu foc aprins de sens, făcându-mă să cred că lumea nu-i a mea, chiar dacă Phonexul îşi are nădejdea lui, cu mii de motive cu calitate "nospa forte", naşpa (dar cine să ştie: cine-i artist cu adevărat, cu griji pntru cei dragi, cine ştie ca să nu te lase la greu cu vot de blanc trist, nefast) Dar de ce-s înstare, că mi se arată contarul aşteptărilor şi Dumnezeu.Trăiesc tulburător, trubadur, dacă simbolic vorbeşte lumea dintodeana defăimătoare şi bârfitoare, premiate ca-n filme , că-n teatru omenesc pe marginea şanțului în nevoia de bâlci, de a te depăşi ca Panait Istrate, salvat de la propriul sinuicid nereuşit şi după acel teribil om, franțuz, care la încurajat, fiind un talent înăscut, scriitor de esență românească foarte drăguț în ce a realizat ca Ciulini a Bărăganului, Codin, Chira Chiralina, un pic mai mult, el în realitate, ca Francisc Munteanu scriind Sonata lui re major şi muzica de Bah în stil Papadat Bengescu, un scriitoricesc fenin inteligent răzgâiat în propria obrăznicie de vedetă şi artă, ca artă pentru propria esență, grozăvie. Cheltuiala cu vizita papală, are importanță, disconfort nedisconfort, dar cu asta se atrage atenția asupra noastră pentru ineditul nostru: aur cenuşiu strcurat, ce Dumnezeu neâdoielnic, ca Roşie Montană incredibilă, creştină, sănătoasă, încăpățânată-n bine spre bine din creştet până-n picioare memorabil ne-a dat, în delicat cu drept de a fi, că extrem de greu mi se pare că papa aieasta atrage atenția:

-"Pe ei, no! sunt de globalizat, sunt buni de pradat?!"Care ni perioada grea, ce ne va favoriza, acuma, în cazul aiesta forțat, că totu-i un fenomen, provocatoare, ca gramatică, în dreptul de dezvoltare şi de a candida la fericire, ca să facem față asumată, dând dovadă de a ne găsi pe noi înşine psiho-emoțional, c-am găsit libertin, nu capcana, lațul, de care ne voebeşte Solomon în Pilde-Proverbe, capcana unei capcane cosmopilite, cu dreptul la înviere, în iubire, pentru a fi iubire/ fericire, pentru ceilalți, ca să nu ne coaste greşala, dar cum vom spune pentru a ne apăra pe noi înşine mai reparând din gafe, noi cui vom spune indulgent şi inteligent:

-"iartă-mă să te iert diferit, greşit fintre greşiții mei, că-i o nevoaie să gândim ca noi personal aparte, individual şi distinct personal, personalizat premiu şi bonus cu surpriza de proporții, cu adevărat unic inspirat în adevărat, adevărat vă spun vouă, pace vouă!?"  Eu povestesc, dar ce povestesc înebunit, dar ce accesorii am să nu deranjez din slăbicine, că prea multe-mi lipseşte ca văcarului american pistolar, în goană după aur, trecându-i mort înebuneala, dar ce trebuie să fac pentru tot restul vieții, că noi acasă e mai cald, mai omenesc decât traiul ameracănesc, că nu-i de ziua mea un artistic să trăiesc departe tot restul vieții de români şi de România, de un omenesc, care doar aici are artistic şi rost cu folos şi vestit prin tolba cu impulsiv de poveşti Eminescu şi amintiri Creangă, cu drumul de campion, ca atracția, magnetismul, elementul, unei femeii frumoase, comparată cu Vica/ chiar ea însuşi cu urme de regret că s-a dus să evolueze în altă sferă şi atmosferă, cu dimensiune care te implică fără a-mi implica sarcina să mă întrețin cu bagheteala scrisului într-o matematică cu mecanică ingenuă cuantică (dar ce-aş accepta fără a mă amplifica potențial cu logică făcând ceva cu minte sclipitoare, ca tine şi Ioan din Gepiu, că noi nu schimbăm placa vroind să fie bine peste tot, ca românilor aflați acasă la iarbă verde mătăsoasă, hrănitoare, la cal acasă, o spun fără modestie, în fața laudelor voastre, făcându-mi şi eu bine treaba, serviciu, ca clasa muncitoare a lui Veronica şi Dragomir, ca fir spinos de trandafir, din Sâmpetru-Almaşului ajuns în trecere prin Leghia, ajuns şic, în Aghireş-Fabrici (dar cum Brutus pirnit contra lui Cezar, dând ce-i a lui Dumnezeu lui Dumnezeu şi ce-i a lui Cezar, în muşuroiul de treabă, să dau lui Cezar, cum zice Gigi din Cristeşti: -"Eu te sparg", dar să, nu să vă plictisesc, neştiind cum s-o fac mai frumos, asemeni lui Mircea Dinescu stând la politică şi delicatesă, la ce milă de discuție, în Baltă, prinzând gustul geniului care a supt din aceeaşi țâță cu Alex. Ştefănescu: laptele talentului, eu adăugând şi pe Emil Brumaru, cu-n amalgam de sentimente şi prețuire, Dumnezeu să îl ierte! că nu mai am cu cine mă certa, mai citindu-i prin/ în poezie: iubirea despre poporul semn de întrebare, că de poporul meu şi pe mine mă doare, mioriticule?). BEN TODICA: DE LA SCRIITORUL PAVEL RĂTUNDEANU FERGHETE Publicat pe august 25, 2014 Eu povestesc, dar ce povestesc înebunit, dar ce accesorii am să nu deranjez din slăbicine, că prea multe-mi lipseşe ca văcarului american pistolar, în goană după aur, trecându-i mort înebuneala, dar ce trebuie să fac pentru tot restul vieții, că noi acasă e mai cald, mai omenesc drcât traiul ameracănesc, că nu-i de ziua mea un artistic să trăiesc departe tot restul vieții de români şi de România,de un omenesc, care doar aici are artistic şi rost cu folos şi vestit prin tolba cu impulsiv de poveşti Eminescu şi amintiri Creangă, cu drumul de campion, ca atracția, magnetismul, elementul, unei femeii frumoase, comparată cu Vica/ chiar ea însuşi cu urme de regret că s-a dus să evolueze în altă sferă şi atmosferă, cu dimensiune care te implică fără a-mi implica sarcina să mă întrețin cu bagheteala scrisului într-o matematică cu mecanică ingenuă cuantică (dar ce-aş accepta fără a mă amplifica potențial cu logică făcând ceva cu minte sclipitoare, ca tine şi Ioan din Gepiu, că noi nu schimbăm placa vroind să fie bine peste tot, ca românilor aflați acasă la iarbă verde mătăsoasă, hrănitoare, la cal acasă, o spun fără modestie, în fața laudelor voastre, făcându-mi şi eu bine treaba, serviciu, ca clasa muncitoare a lui Veronica şi Dragomir, ca fir spinos de trandafir, din Sâmpetru-Almaşului ajuns în trecere prin Leghia, ajuns şic, în Aghireş-Fabrici (dar cum Brutus pirnit contra lui Cezar, dând ce-i a lui Dumnezeu lui Dumnezeu şi ce-i a lui Cezar, în muşuroiul de treabă, să dau lui Cezar, cum zice Gigi din Cristeşti: -"Eu te sparg", dar să, nu să vă plictisesc, neştiind cum s-o fac mai frumos, asemeni lui Mircea Dinescu stând la politică şi delicatesă, la ce milă de discuție, în Baltă, prinzând gustul geniului care a supt din aceeaşi țâță cu Alex. Ştefănescu: laptele talentului, eu adăugând şi pe Emil Brumaru, cu-n amalgam de sentimente şi prețuire, Dumnezeu să îl ierte! că nu mai am cu cine mă certa, mai citindu-i prin/în poezie: iubirea despre poporul semn de întrebare, că de poporul meu şi pe mine mă doare, mioriticule?). Cerb lopătar împuşcat de un ştab bos fără aură omenească şi nimb, că era braconier, delapidându-se patrimoniul național, faună în rezervația de zimbri, din Retezat, unde am fost să-l vizitez pe soldatul Marius Celemen, ajuns de la Bârlad, c-aici, în Bârlad natural îl găsisem pe Vasile fratele lui Ambrosie Mureşan din Ciubanca, cu fascinația Transilvaniei, cu fond de frescă şi pitoresc omenesc îmbinată cu "fă, Natalița" nevastă-sa, o moldoveancă, ca o cascadă de răcoare a munților..., că n-om fi noi perfecți, dar români ca Creangă, Eminescu şi Slavici, suntem ceea ce suntem prin spiritul plin de viață, care dulce de primăvară şi casă bună-l avem, ca ce merităm. Românul peste tot e bine primit ca om de duminică şi de muncă, cugetare unică, adâncă, a săpaşului desfăşurat expansiv, creativ, pe luncă şi, ca principiu, că noi casnici suntem domestici căsătoriți cu omenia specifică, omenească firească, de România. Tu dintre  marii români, ca un fericit, mă condamni la nemurire fără să crezi, c-ai exagera, că ceva-i dus/adus de acasă din drag de Transilvania/ România încrederii restabilizatoare a echilibrului socio-cosmico-uman, ca mare român ce eşti, că şi tu, ca Anamaria Prodan inspirată scriind despre viața lui mamă-sa: Ionela Prodan, crescându-mă mare surpriză pentru a mă cuceri ca să mă afund ìn fermitatea binelui, că îmi dă un desăvârşit, ca să las lucrurile începătoare şi să merg cu aspect şi distinct infinit apropiat cu atirudine către intraxigent, ca Vica țăranca harnică, un capăt de țară bună praznică, că nu trebuie să minți, să nu dai în cap la nimeni, dar credința ta să mute şi munții din loc, că stai cu paraşuta mulți ani, dar dacă nu sare ea, femeia ta, ca femeie ce-şi şti lecția de România, chiar dacă zahărul e higroscopic şi nu îngăduie să crască aluatul cozonacului, trebuind şi să frămânți până transpiri, după cum zice nevasta căuaciului Iosif Heteş, a lui Mneruială-Galbenă, din Ciubanca lui Itu Cornel, deputatul, un om sufletist, artist, un uman, ca Anamaria Prodan, care scrie despre o doamnă a  cu har al cântecului popular, scrie cu experență proprie, cu felicitări  scrie despre mamă-sa: Ionela Prodan, ca de sfinte Paşti scrie sportiv cu miros de cozonac, cu un Dejun de campion a lui Dumnezeu:  vrere şi plăcere. Hai să fim serioşi, că printre lacrimi şiroi în casă, prin casă, o văd pe aleasa inimii, pe Vica, că viața întru Hristos răsărit de soare ne fu cum nu ne fu mai frumoasă, cu sapa la sapă, în hotar cu Pavel alături, ca Veronica avându-l pe Dragomir alături, să planteze fapte bune cu talanții îmulțiți cu har de om potrivit la loc potrivit sfințit,în timp cu timp, în Olimp omenesc/ zeiesc (şi nu-mi pare rău, decât că n-o mai am luând-o-n sus pe pârâu, în ştiința care o ştim: cu răul neputând, nu trecem nici părăul,că ne uităm cum ghiduş, ca la femeii, maşini străine, în predică rosteşte Pr. Găureanu Timoftei, o premieră, că m-a cununat cu Vica şi a botezat-o ortodox pe Daria-Loredana. Ca o floare a soarelui, om în rază luminat, sunt dus- întors către soate ca să beu câte-o pălincă, o limbă străină, înhămând ziua luminoasă la Părăul Mărului, pe Valea Osoiului, cu mere pădurețe, cu naturalețe de frumusețe ori pe Dos la Nadă, trestie gânditoare, cu tandrețe, cu faptul împlinit: cântecului celui mai iubit, cu unealta lovită de ciont-Domn Savaot şi zdrobită, în minunat de muncă cinstită, pană mândră în clopul cui cinstea o poate purta, nemurit în zâmbet de fluierul-caval național şi de os, ca Iancu nesmuls din har, din rădcina de stejar ținând de coarnele plugului binele pe altarul soarelui cu țugul limpede a izvorului răcoros, ca să nu ni se mai gate zilele, în eco-sănătos de bio-Hristos, iubire-pâine-liturghie, trasă, în taină şi cină de lumină divină, îmulțită-n mâine să ne rupă pe tăți, în dreptul de a candida iubire, cu înviere la fericire, că pe Arcă n-am fost tot timpul temelie, simetrie, puatră de biserică, că-n omeneasca ecuație n-am avut tot timpul inspirație. Sunt atât şi atâțea de admirat, de ce m-ai admira, descifrându-mă? În tot e o experență frumoasă. Sunteți expresivi şi sinceri, ca om vă judec: îmi sunteți prieteni şi asta-i imporant, simpaticilor cavaleri spirituali şi aiasta e inteligent, în povestea aiasta a noastră de floare: Florică şi Ming irestibilă albastră, un prea plin de mişcare şi primenitoare în primenire doar la apa  curgătoare (că: doar publicitatea e plictisitoare prin suficiența sa, care ne întoxică şi stresează,că abuzul nu motivează pe nimeni, chiar asta scoțându-ne din tipar, că nu ne îmulțeşte în har, că viața mea nu-i film, nu-i un roman şi nici ca la carte, ci mai aparte fără a şti ce-i arta scrisului, că exercițiu de salvare şi promovare e răsărit de soare întru binecuvântare, care nu mă limitează, dar nici nu-mi pune obloane, ochelari calului). Cu ce scop ascund adevărul dumnezăiescului la Vatican?

     - Cuibul viespiilor, se cred. Portarii lui Dumnezeu? Paznicii adevarului Adevarat!

     - De ce nu se îngăduie istoricilor să cerceteze povestea frumosului socio-umanului-creştin ?

     - E ca si cum le-ai cere stapanilor de sclavi sa taie lanturile si sa-i lase liberi. Sa deschizi usa la cusca? Cine ar mai avea timp de tavaleala interzisa?! Am calatori spre noi constelatii divine, cele adevarate.

Ori ori şi şi... cu ochelari de cal,

obloane, Doamne, doamne,

unora din noi, le-au crescut coarne

din domnie şi prostie le-au crescut coarne,

că lumina o țin ascunsă sub obroc,

dă-te-n bine şi noroc !

că la bal sunt papagal

şi bolnav de banal sunt internat la spital,

că una din două,

ca bobița să ouă

din două: nouă

şi adevărat, adevărat,

să vă spun eu vouă: "pace vouă !",

ca-i ori la bal ori la spital,

una din două.

Eşti tu bucuria şi spiritu din viața noastră, numai bine ca de bine să ai parte de simetrie, cale adevăr şi viață Hristos: luminos şi cu folos-rost artist, altruist. Sfânta treime cu destin român senin are tri în unul Dumnezeu-tatăl. Totul e cu diagnostic corect, că ne bucuri de vață-conştiință de ştiință națională-românească, omenească de socio-umană inspirație, în căldură de om şi înfolorire de pom, în biserica, în Dom, cu drumul meu pornit soare-curcubeu în culoare de binecuvântare, ca o lumină de grădină aprinsă-n rod, ca soarele, în zile cu să-i dea dulcii minuni cu zilele-n valori valoare cu zile, să dai sărutare răsărit de soare cu soare (şi tu ai un plăcut asemeni luminii care lumină divină, bine, fericire şi iubire, pentru ceilalți. Tu cu mare drag şi făinoşag eşti un drag, că viața ți o sănătate, o plinitate pentru realitatea noastră albastră, nimfă de diaspora noastră de lăcustă. Omul nu e practic, ci egoist, nu pate fi artist - culme de corifei în sfânta treime de culme cu nume de botez la lume. Mă întrebi cu superb despre superb, dar oamenii nu-s cu înteres, că sunt fără măsură, Benule, omul, n-are Dumnezeu, trăire artistică devenind un incert, o provocare scâitoare, plantă otrăvitoare, pentru ceilalți şi e cu agresivitate, că nu-i un şotron şi mişcare, ca să nu ne limit la rău, că fără surâsul soarelui, uităm de Dumnezeu şi de fericirea, care neapărat ca un leac, medicament, trebuie dăruită celorlați, nu din scârbă, ca o femeie din bordel dată, vârâtă, în gât, urât, deşi din bunătate bunătatea se naşte din dragoste şi bun simț, să facem cu frumusețe să guste fericire, ca un doctor care nobil ne înobilează biața întru adevăr şi cale către Hristos, ca să guste generos din generozitatea noastră, să guste şi ceilalți binele de toate zilele disciplinat cu ordine, în regulile de masă, de bună purtare, cu toții fiind sfinți şi fericiții lui Dumnezeu, o reuşită şi un scop pentru noi oamenii, nişte cramponați a răului, care ne pune cornițe, dar ne facem, că nu vrem în casa noastră binele, că ne mințim ca Lucifer, transformat în şarpe, în grădina Edenului, ispită pentru Eva, deşi se impun nişte reguli, principii de bun simț şi bun gust, deşi-i greu de perceput, adliteram după Biblie, în Arcă a vieții după normalitatea a lui fi, în logăre de latinesc, "laudator temporis acti" pentru a fi convins de ce e cu sens, cu aroma fără compromis, natural: țac-pac, de perfect prefectibil, al României noastre, cu grijă s-avem grijă de ceilalți, ca şi când ai merge fără afecțiune şi crampe la joacă în culmea frustării şi delapidării, în acest cu: care pe care, arătându-şi colții de sălbăticiune din slăbiciune, doar, nici de rugă nici de fugă, că de-ar fi tupeu pentru a avea pe Dumnezeu, cu toate: cârcotaşii, îşi ies cu stres, din fire, îşi ies din fire neavând, în demonstrație, cei 7 ani de acasă luați în cârcă (de ce? pentru'că nu mai au copilărie ca Nică David Ciubotaru-Creangă răspopitul, că li se fură pentru grădinița-şcoală, în reformă imperală Andronescu, din "cronica de familie" a sistemului din învățământ intelugent? şi din logica de jocă spirituală, de la doi paşi de ghiftuială săracă, intelectual-scriitoricească, la Ioan Brad sau Ion Lăncrăjan, un om cu arome de sat culme, ca Liviu Rebreanu, cel, care până şi-n Academia română, satul românesc a lăudat şi ironic, umoristic, într-o ironie usturătoare de oraş, de legendă urbană vană, dar şi un pas înainte jubilând, ca urcan bătrânul-Pavel Dan şi Lăncrăjan, ca prozatori emeriți, cu mare progres?) Avem un stil de viață sănătos mergând cu spatele, Ben? La ce te referi, când îmi ridici mingea la fileu, prin întrbarea ce mi-o plasezi pe tavă, ca meci şi partidă de box, între corzile ringului? Aş scrie, dar nu reuşesc să scriu pe cât gândesc şi notez, chiar dacă imperfect pedalez din nou şi din nou fără să fi învățat de la natură ce-i de învățat, ce-am moştenit din moşi-strămoşi de la neamul meu iubit, ca belşug ce ni s-a dat şi, ca brazdă trasă pe ogor cu plug, pentru mălăină țarină desțelenită: dâră de beşug după plug, că în făinoşag cu drag şi limpede mă înjug, chestiune personală, ca cea a inginerului Repede de la Gostat Berindu (un cunoscut a mătuşii Elvira şi a soru-sa Zica, fiică a lui mamă-sa Leontina, care se remărită după advocatul Ambrosie Albu,după ce-i murise bărbatu-su, Petru, pe front luptând în prima linie eroic, asemeni eroinei de la Jiu, cum i-a fost scris, sortit, că n-avem de ales, de ce să oprim timpul, cu stres, care ne deapănă, macină şi transformă, ne îmbină în reacție, ne urzeşte tortul de pe vârtelniță alchimie în ghem şi din ghem pe răşchitor, cu spor şi viitor, ca pe urzoi să se urzească ca să dreagă, întindă, nedevedească, firele, întinse pe sulul dinapoi şi din față trecute prin iță şi spată, ca mâna harnică cu suveica, peşte printre  fire, în nerăbdare să țeasă geometrice figuri întru răsărit de soare, ca pânza să se uşte pe rât cu rouă şi soare: albe ca spuma laptelui, să se uşte spălate la soare sau ca port popular întinse pe sfoară, drod ori ca ce creşte în pădure şi se taie cu securea/ din secure şi se duce acasă de se îmbălțeşte, cu fiecare zi ziua înhămată la bine zi de zi în drept de a fi iubire-drept cum drept de a te naşte cu drept la fericire duh de adevăr şi duh de viață cu veşnicie şi poezie simetrie cu armonios de Hristos luminos şi de folos, cum nu mai fu pe lume mai frumos, mai generos şi de renume: pălria jos! de folos neamului Tatăl nost, în rost artist, neamului nost, cu de anume a nost. 

-"Lăsă-mă domnule Ferghete, că mă duc aleluia prin România,

cu fiecare dintr-a lui, fiecare, cu de-ale lui,

că mă duc pe cărarea care apuc", zice Mureşan Valentin de a lui Velicu din Recea-cristur, cioban la oile lui Pavelu, lu'Gusti Lăptaru, de-a Mămăligii şi de-a Dihorului, Găvruş pocăit, care a preluat ca Sandu Marin, predicatorul-presbiter din Bucovina, o picătură mai importantă decât crezi

(şi nu-i o chestiune personală, că eu ce trebuie să decid timid, iubire de peorizontală, pe verticală,

candid-preț de a evada în nemurire, o şcoală de dincolo de şcoală,

filozofând, de dragoste şi dor profund,

deşi dacă tăceam şi tăceai,

filozof rămâneam şi tu rămâneai

în formă maximă pe guri de rai şi picioare de plai,

din inimă, dând start, star mai star a distracției:

dar din dar: ieşind, aşadar, din tipar mai înmulțit, mai aman-amar,

în iubire mai iubit,

şi în har hăruit şi hăznuit şi sfințit în potrivit,

ca fericire-drept la veşnicie, înviere,

pentru ceilalți, chiar vrăşmaşilor-duşmani,

ca iubire-pâini destinată pretutindeni,

pentru semeni, liturghie şi pace-n spice

cu început de pâine,

cu viitorul izvor, în mâine).

*

Ce-aş fi dacă n-aş fi prolific, într-un fel unic, pragmatic şi specific mai aparte,

păşind peste moarte,

ca la carte, luptând cu mine însumi să fiu la înălțimi?

-"În fond nu-mi plac războaiele chiar dacă n-aş parafraza, plagia după Titus Popovici şi regizorul-actor Sergiu Niculaescu, istoric, prin filmele lui profunde de perfomanță şi mare realizare social-umană: Dacii, Columna, Mircea, Cu mânile curate, Mihai Viteazu, "Ipu," -Atunci i-am condamnat pe toți la moarte... cu o contribuție, distribuție deosebită, valoroasă, autentică, oglindă, radiografie a unui adevăr crud, cu o viață reală aşa cum a fost, călindu-şi cum se căleşte oțelul, deşi mai cu-ncetul fermentează, se face şi oțetul, dar ce fascinație, câtă enormă documentație, trăire, ca să poți transmite emoție, derma, pielea, să-şi dea arama pe față, o enormitate cu responsabilitate, în lupta dreaptă pentru a conserva valorile şi a promova pacea, care o dorim de altfel nobil şi sublim impecabil în cântarea cântărilor, un util, cu adevărat pace trainică, durabilă, dezinteresat şi mondială pentru toți fără discriminare, ca o îndestulare spirituală, belşug de pâine tras în mâine, ca bine, în tot ce ni se cuvine: stare generală de bine. În jurul nostru e anturajul, care-ți taie respirație prin scorul a lui atât deocamdată, că la ce ne-ar doborâ indispoziția, puterea de învățare, în buna pregătire infinită, că totul e de la grădință, c-aici suntem valoroşi dacă nu ne obrăznicim şi dezicem de ce ştim, ca avionul împotmolit în zăpada urzării tronului (ni se impune să se extinda facilitățile, dar se uita ca la noi nici a le aminti, nu le poți aduce în discuție, dar din varii motive , ce ne facem mândri de noi sporindu-ne darul cu alte lucruri ( ce'ii aduna pe toți acasă calmând anturajul domolind cu nevoia, de armonie, un mai bine, că nu fugim, că soarele e peste tot şi cum trbuie să fie, nu ne rupem de societate, crezând doar Andronescu,  deşi nu-i  strălucirea lui Elisaveta Lipă, Domn savaot, ca ceva concret, implicată altruistă optimistă, demn de tot, că fără să ne ajutăm noi cine să  necajute, că Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă-n straiță şi ce-i cu asta, cum ne răpăstim efortul inspirat, ca să nu ne încurcăm în țesătura ambilicate, că nu noi suntem cei, care am învins. În noi totul e ca nou iar catre facebook: De ce mă tot blocați fără nici un rost. Nimeni nu-mi manipulează contul, decât eu. Vă rog lăsați-mă cu prietenii şi publicul pentru a le împărtăşi necazul meu, dragi administratori facebook. Cu bine, ca binele să domine. Doamne ajută! Mulțumesc. Iar sunt la Cluj. Mă odihnesc în patul unde Vica a chinuit amarul ei timp şi parcă eu sunt încă alături de ea chircit, nederanjând-o, dar totul e doar în imaginația saturată de chipul ei dulce, suprasaturat de de loaitate şi de sărulul ei de doină şi lumină, aş pipăii-o ca Toma rănile lui Hristos, Ben, dar tocmai fericirea aiasta nu mi dată. Cu bine! Dumnezeu ne ierte păcatele: greşelile cu voie şi fără voie, cum iertăm şi noi greşiților noştri şi aibă milă de noi! De ce a trebuit să fii tu cel care-mi înțelege binele, suferința, oful? Va mai trece mult şi bine s-avem minți strălucite ca Eminescu genial şi național şi ca Sergiu Niclaesc care a nemurit cinematogria prin adevăruri expuse fllmic, cinematrografic, străinii creeind producții demoralizatoare, doar monstruozități, depre care trebuie să avertizăm, atenționăm popoarele lumii: atenție pericol de moarte şi de gravă îmbolnăvire uncurabile ! vă îmbolnăvițiți mental, alienabil, şi deveniți neoameni, aşa că nu vizionați astfel de filmele de decimare morală, cate vă vor afecta educațional, că-contra-lecții de viață făcându-vă inimă rea şi să deraiați de la dreptul de a fi oameni cu bună purtare, bună voință şi cu bună cuvință, că vă distrugeți normalitatea, sănătatea, eticul vieții, şi deveniți eretici dând foc Notre Dam de Paris din minte şi din suflet, că nu mai cugetați adânc şi praf şi pulbere s-alege de cultura istorică de instrucția şi de educația milenară, deci nu le vedeți aieste filme diabolice, ostentative firescului, nu le vedeți deci: nici voi nici pruncii pruncii-pruncilor voştri, că -s pasibile şi reale pericole de moarte, că-s netrebnicii capitaliste, sunt lipsite de Dumnezeu, de bună purtare şi de bună creştere şi dăunează grav integrității, sănătății, principiilor biblice, că-s toxice şi dăunează grav bio şi eco sănătății social-umanității şi dreptului de a fi oameni pământeni între oameni, pentru oameni cu bun simț: ireproşabili şi indispensabili fericirii celorlalți, semenilor de pretutindeni, chiar vrăşmaşi-duşmani fiind întru înviere, cum adevărat, adevărat vă spune vouă, Iisus:  -"Pace voua !", vă spune duh de adevăr şi duh de viață, simetrie-conştiință în trăire artistică-ancestrală de iubire pe verticală la înălțime mai presus de moarte şi cuvinte, cu profunzime, din Patria pâinii Limba Română! ATINGI CORDONATA SENSIBILITĂȚII ŞI GENIALIAȚII, DE PE TĂRÂM ROMÂNESC. Prin Titus Popovici pătrundem  în istoria poporului român văzută prin mintea şi ochii unui om-scriitor cu vederi largi, după care un mare om, un Napoleon a cinematografiei de la Buftea lui Duduca Pânzaru, nevasta unchiului Emil Bungărdeanu bolnavă de nervi, mătuşa aiasta, mă punea să urmăresc prin Cluj ca un detectiv particular, eu un neşcolat în acest sens, mă punea să urmăresc pe nişte duduii, doamne bine, arătoase, care i se păreau ei amantele fostului chestor şef după 1944 fiind contabil, dar care după ce ea sa dus acasă, el n-a stat mult pe gânduri şi pe strada Actorului vizâtându-l dasem peste o altă mătuşă, care se mutase la el având şi trei feciori, ca să-i câştige averea celui care era şi contabil  la Gostatul, I.A.S., Cluj, eu credeam că totul era probabil doar în mintea ei încinsă, schizofrenică, că-mi spune, că-n casa lor sunt puse microfoane şi, c-ar fi ascultați de securitate, deşi după plecarea ei acasă la Buftea unchiul Emil se reânsurase, iar Sergiu Nicolaescu regiza acele filme grozave şi eu trăim prin arta vizuală, prin filme, pe viu pas cu pas lucru bine făcut, o trăire artistică, aşa cum a fost viața la botul calului a marelui Nicolae Iorga, cum zice scriitorul Radu Cosaşu şi întru nimic nu era înşelătorie, şmecherie, ci via imagine a ceea ce noi am fost şi suntem fără scăderi, în lumina a ce va fi poporul român la propriu, că noi n-avem flexie şi reflexie în oglinda strâmbă a mamei vitrege-împărăteasa, care o vroia moartă pe Rozalba-Alba ca zăpada, o Zaraza a fraților Grim, bogați spiritual ca Dullfo/  Petre Ispirescu din frumoasele Legende, basme, a românilor. Noi suntem alduiți de bogatul folclor, o eleganță omenească în dreptul cert de a fi din elita umanității, care ne dă şi ne învață totul, în acasă. n noi e un bine, să ținem cu dinții la bine, ca să fim acceptați de Dumnezeu în de-a dreapta lui, unde Iisus ne-a pregătit fără probleme, ne-a pregătit locul, ca o afacere căruia îi aparținem, că Dumnezeu ne sare în ajutor expert, fără timp de aşteptare, că omul e siguranța şi sufletul, care-şi rescrie regulile. Ca Decebal ne simțim noi acasă, încă de când ne naştem şi-n acelaşi timp simțim sentimentali prin ceva ce dă nota, că suntem încă din adolescență mai serios decât pare îmbătându-ne cu apă rece şi îmbucaând din pâinea pământu mălăină cu mălai şi grâu al nostru bio şi eco, în echilibru de templu descătuşrii noastre pur şi simplu, vorba ce vorbă Eminescu aduce şi răbduce dulce, că mult ne aduce în grai de patrie limba română cu îndemână(dacă ar fi să ne privim istoria am vedea ceva nou, ca un drum ce ne ciboară în pantă în nevoia de ajutor, ca într-un scenariu apreciat de scriitorul Radu Cisaşu, un cunoscător şi strălucitor, ca om coerent, reglementat loial şi pricipial, că omul avea viziunea de culoare verde pentru un civic fără prejudecăți bară la bară prin Cluj din Floreşti confruntându-te cu dificultăți, întârzâiere, chiar dacă smurdul doreşte absurd să te salveze, că tu te chinui greoi pe targă poticnindu-te şi-n hârtii, tăvălugul birocratismului. Uneori totul e inutil, că te sufoci în desişul de habitat, în care nu se găsesc soluții de salvarea sănătății pământului. Atmosfera nu-i prea veselă fără iubire cu extimări pe vertecală,deşi strădania pentru bine e lăudabilă (velierul,bricul Murcea, subiect de film imaginat Cu toate pânzele sus scris de ilustru scriitor Radu Tudoran, la cârma scrisului energic, care mă premiază fără dubii prin Aristotel Bunescu. Ce să mai scot din sertarul minții pentru reuşită? Cum să mai fiu îmbrobodit de regina mea Vica? Acestei regine n-am avut pentru ce să-i pun capul afectat sub ghilotină, ca s-o decapitez, în mizerul misteros Paris, ea în Ciubăncuța fiind inconfundabilă cu frumosul româncelor cu efect, în nord vestul României cu ferme principii adevărate de Biblii (cu mare brânză:  balonare sau poftă mare în mare finală? Uneori viața bate filmul, deşi debia am plecat din copac Păsările... nevoie mare! (ce-i cu expresia: de-abia am coborât din copac şi Napoleon din Sfânta Elena ca un învins întins pe catafalc e  adus în Notre Dam Cocoşatul cu țigăncuşa: Lolobrigida, în fascinația lui Hogo, să dea din nas c-o murit, cei doi îndrăgostiți şi aiesta şi e spectaculos şi "cu statul degeaba", întins în copârşeu, sicriu, că din istoria noastră, cine ne dă jos, bă? Sub paşii cui cu fițe şi cancanuri se face covovorul roşu? cu surpriză Andreea Marin, care-şi ratează viața matrimonială cu Ştefan Bănică junior, un prostănac,un naiv cântăreț fără conştiință, fără inteligență, mare figură afemeiat, îşi ratează nepermis căsnicia, sare peste cal, cum nu se sare, desuet, în banal, ca dracii băgați de Iisus în porcii, care căpieți,fără nici o noimă, sens, îşi părăseşte fiica minoră, stricat, de cap Ştefan Bănică jinior hodorogit, dolojit de cap şi trambulind, bolund, crezându-se frumos, deşi e doar un ciors de om-păpuşar, un impostor, pentru societatea ramolită, mulă încălțată, coruptă, fără o etică, fără umanitate terestră, că-i omul fără bun simț, o pramatie, care bate câmpii obrăznicătura asta, de prea om ce nu-i om, decât în calitate de om de nimic, care n-a fost cu Andreea Marin până le-ar fi stricat combinația, celula societății, moartea rebelă, scuzați-mă, că popa zice, în ceremonia cununiei:

-"Veți fi laolaltă până când moartea vă va desparte, că faci nod cu gura, dar cu mâna nu-l poți desface!" Dar n-au ținut cont de taină şi de sfințenia căsătoriei lor, un firesc şi un omenesc al vieții noastre cotidiene (eu cum am putut sta cu Vica până cucona gri cu coasa i-a zis netrebnică dragii mele Vica:

-"Hai, no! Merem bu!"şi s-a dus, deşi de dragul meu Vica nu s-ar fi dus despărțindu-se de mine). Nu contractul te ține de record, ci rezultatele ținând de standard dus cu succes şi cu viață până la capătul lucrului bine făcut, c-aici e regula vieții pe Arca lui Noe-Eminescu stăpânid energia cu tur de forță în arta scrisului cu bilanț, pentru a face un salt de a ne pune eficienți în valoare (apropo, în ce stare e interviul nostru de la Radio internațional, noi prin noi având un ferm cu optimism şi altruism berechet şi fercheş, ca să bucurăm cu afacerea noastră pe ceilați cu momente de răsfăț eficient roz?) De ce să ne ascundem după asul din mânecă, când e vorba de adevăr, chiar dacă ai suferi un infern pentru asta fără drept de apel, că a căzut sub flăcări şi ansamblu de valori, monumentala catedrală din Parisul cu încredere, chi ar dacă eu am nişte suspiciuni pentru obscenele scene criminale, în numele creştinismului eretic, făcut tot din interes politic corupt-barbar inuman făcând om-ucidere, fără nici un brend a toleranției, nefiind un vultur carpatic dispărut. Omul din greşeli învață sau viața-i devine mohorâtă, decepționată, ca prin urechile acului cămila, camilio, ca lumina care jenează retina, dând conjectivită incredibilă, supărător pentru vedere: încețoşare, catractă, că nu se stă cu ochii-n soare, c-ar fi ideal după cum ziceau bătrânii daci, sfătoşi şi plini de învățăminte, ar fi bine să te protejezi, că ce-i mult nici lumunos, nu-i sănătos, ca riducolul şi uimitorul Solomon, care şi-o pilit pila pe pungă, în lat şi-n dungă, cu toții rugându-te la acelaşi Dumnezeu, ca tot ce-i bun şi de excepție, de la Dumnezeu e să-ți ajungă ca excelență de adevăr şi viață, că viața te cară după ea şi nu tu o cari după tine ori nu mă crezi? Noi amândoi dacă nu mă contrazic negându-mă suntem ca un echipaj cu toate pânzele sus pe ispititorul bric Mircea, pe Marea cea Mare, indiferent de cum şi ce vorbeşte lumea, care-i ca lumea, ca omul negru care a venit să dea cu parul politic peltic şi pitic dându-şi pentru moment în petic, că nu-i iese noatele selențios, în cântec de timp liber cu cădere liberă, că nu se şti cât de dispuşi în curaj suntem, în sănătate antistres de sfinte Paşti, că tu taci mâlc, cu tâlc morocănos masculin, captivat tu ştii de ce mici gesturi a simpatici mici chinezoaică Ceai,care şi-a cumpărat un evantai cu suepize, că evantaiul e rusesc, în te iubesc la nebunie, că mâncând predestinat, ca român inteligent, care eşti burduşit, că ai rai de talent inspirat semnificativ autonom şi autohton creativ perspectiv autentic, explicabil impecabil şi savant, că exişti şi rezişti, persişti prin ceea ce ca român eşti (eşti atestat după examenul de atestat, Bacalauriatul ca miner, ortac de caracter la minereu inestimabil: uraniu ca publicist-artist de valoare autentică, şi Doamne fereşti să nu mă însoțeşti, ca om, pentru a-mi zice în fond plin şi divin în curaj, bunătate, frumusețe interioară (festival a luminii manifestată artist: manifest pentru sănătatea pământului la şaibă şi cheie franceză la prestație temerară, cutezatoare, cu vârf şi îndesat, în avantaj, cu imagine bună de cine eşti în turul de forță şi curaj, prin care ne încântați prin ce vă permiteți ca lux flux şi reflux pe mai multe planuri intransigent, înfocat, de bucurie adorând pe Ming până la moarte, că o însoțeşti, pentru' că ştii ce iubeşti şi ceea ce eşti incredibilă prețuire şi cu simțire, candidat cu drept la înviere, în fericire şi în iubire la milimetru de Dumnezeu-diminsiune şi înțelepciune cu certitudine şi de apropele tău să nu uiți de iubirea ta, că ce-i a cezarului, impozitul, îl dai cezalui şi  ce-i a lui Dumnezeu, dându-te peste cap peste prăpastie să dai dezinteresat aparte ca un fără moarte, ca la carte), dar hai să nu mă mâcăiesc, să nu mă câcăiesc debitând dodii. Tu inspiri devotament şi-n vrute şi-n nevrute talentul îți îmbracă multe forme, că e o credință, chemare a străbunilor pentru dragoste de viață, luptă dreaptă în drept de a fi. Tu basma curată educat şi instruit, cu o cultură bogată, chiar dacă acasă în România eşti doar o amintire, ajuns la maturitate eşti activ şi visezi, cum mulți n-au visat, dar tu ca cetățean în joc de glezne, nerefuzând a rămâne român şi murind, ca român ca înaintaşii noştri iluştri, din rândul opincilor bărbați şi a voevozilor vlădici, cu înteresul național în sânge, că sângele, Ben, cum zice şi dragul de Ionel Marin, în editorialul din revista Bogdania: sângele nu ni se face apă, nici sfințită, chiar dacă apa sfințită ni bună de leac, ca să nu mori până-i veac, în socialul românesc existând omenesc, firesc şi uman, că noi românii nu ştim să trăim în van, cum nu a trăit nartistic nici Pavel Coruț, securist şi tandru scriitor comercial cu vederi oculte, para normale inconfundabil, pasionat de bine ca om de excepție, scriitor care prin roadele lui: un zâmbet şi o floare (floare la ureche, că scrie uşor cu dragoste şi dor considerând dulce glonțul patriei? nu ne dezamăgeşte, cu acel tot în toate, că-n tot are un fără de frică, ca Nina Casian, o colorată a propriei ei nelinişte, că nu este om fără nervii la pământ ca brosca pe care o calci şi cârăie: "uac, uac! "Cum să îngropăm, ce secure a războiului să îngropăm, că-i scandal în parlament: cornițele şi coda deavolui aflat în plin ospăț de care nu ne trebuie, nu-i aşa? Altfel lucră universul ca să fim oamenii potriviți la locul potrivit inspirați şi responsabilizați. Cum anticipăm răul, prevenindu-l? Cum şi ce ne pregăteşte pentru viață? E o mare diferență între reprezentant cel prezentat, c-aşa-i la noi ca la nimeni. Miru şi Mira, când în Sâmpetru anului 1241/1242, Corbu-Sfânt Petru cu Răchiți, când năvălise tătarii şi alți străini-pleavă fără dreaptă ispravă, ei netemători, cu o moarte fiind datori, săritori din fire, îndurători, salvase pe localnici, că erau neşovăitori, în acte de vitejie şi mai apoi, ei doi, sărise ca voinici, spadasini dejucând jocul murdar barbar a tagmei jefuitorilor migratori făcându-şi faima de patrioți, apărători ai neamului şi gliei, oprind omorârea: trecerea prin foc şi sabie a celor adăpostiți în biserica de lemn devenită ulterior monument istoric, care nu va scăpa de pârjol, în anul atrocităților de la 1848, după consemnarea monografică a învățătorului Teodor Groza din Fizeş, Stupini, Someş, Sălaj.

CA FIU A LUI VEEONICA ŞI DRAGOMIR

Cum să ne plecăm ochii şi genunchii deasupra/asupra, cerului, schimbându-mă/transformând omul-om pe altarul soarelui,

în pescar de oameni şi-n lumina caldă de pom

încărcat de rodul pentru, care Dumnezeu omenirii:

Mesie a iubirii

şi a păcii ne-a dat,

în obiectivul muncii

către adevăr şi viață-conştiință şi ştiință, în luminat şi curat-aur cenuşiu strecurat,

cutie a pandorii abitir: spin şi floare de trandafir,

eu, ca fiu a lui Veronica şi Dragomir.

Noi trebuie să fim înțeleşi,cum trebuie înțeleşi copiii,că unii mai dotați vor să vadă că-s lăsați să se afirme fără a li se impune,dar nelupsindu-le încurajarea pentru arte,ca să performeze fără a fi împinşi din spate,dar fiindu-le de folos prin ce învață fiecare aparte ochi şi urechi,că tu şi mie-mi sugerezi ştiind că am abilități,aptitudini şi acuma tu mă citeşti ca român de pretutindeni,că mă încurajezi, nu viceversa,că tu ai informație,vederi largi, deschidere către bine,că vrei să mă pui în valoare prin calutăți care emoțional mă transformă,fiind de folos societății prin principiu, talent,inedit şi originalitate,că-n toate este şi o ghidare,o coversie profesională,că eu iată-mă scriitor,că ție îți spune chiar asta ceva şi ca ceva mai mult decât un hoby,chiar dacă nu mi enumerat,dar în asta te redescoperi,că-n tot e existența cu jobul la care nu renunți,că fără acest suport material n-ai putea trăi,fiind performanță şi excelență,că-i o mare problemă a fi om între oameni pentru oamenii cu trai decent,onest şi modest, dând sens vieții...,că-i foarte important să fii fericire autentică pentru ceilalți, insuflându-le valoare, performare cu deschidere spre alt nivel cu perspective, că avem cu toții  potențial. Puneți muntea pe carte,ca să ai de ea parte,

Că prostul nu-i prost destul, dacă nu este şi fudul,

că stând cu burta pe ea, pe carte,

eşti ca lumea, care-i ca ea

şi tu aparte de ce ai parte,

Ionică-iuonuț de la cai,

dăi încoace mulge ai,

ca să ai parte de rai?

Ce mândrețe de poveste scrie criticul şi scriitorul Lucian Gruia, care narase cu tâlcul legendelor şi a biblicelor basme româneşti, a omului cu talant nativ, îmulțit, ca natura care ne desfată cu minuni de frumusețe, cu mândrețuri vii, grăitoare. Şi renumitul coleg de şcoală generală din Aghireş-Fabrici, citează din Ion Heliade Rădulescu, ca om ce ajunse învățător, chiar în satul copilăriei noastre:

-"Fără şcoală să nu aştepte nimeni nici părinți buni, nici fii buni şi nici stat bine organizat şi bine cârmuit şi păstorit". Din când în când unii aruncă, ca iarna pe uliță omătul care învrăjbeşte cu nelinişte şi ură, că-s răutăcioşi indivizii, răii, care dă buznă, năvală, să ne asuprească, robească, fure, tâlhărească şi chiar prăpădească, cum zice cu duhul blândeții şi  înțelepciunii Claudia Mesa Paraschivescu descifrându-ne misterele istoriei şi firii omeneşti, conspirația vrăjmaşilor dându-ne peste cap treburile, că-s străinii o clică de bandiți contra umanității căutând să ne globalizeze pentru a ne pierde folcloricul, indentitatea națională, cum zice cu năduf şi colegul, prietenul, originar din Căşei, Doda Gheorghe, că aieştea vor să strice ordinea social-mondială, neavând ce vorbi aiurea, în dodii, nici când e vorba de pescari profesionişti, că la ce să vorbim de noroc, zice profesor Victor Țăruş vorbind cu vorbe de duh, artist, că-i vorba de firul întins, chiar şi mie dându-mi acest specialist nişte reviste din patrimoniul pescarilor şi vânătorilor, aducând vorba, vorbindu-i, în scrisoarea mea cu excelență despre Dan Chira, ciubăncuțean ca despre un adevărat pescar, cunoscător şi cu artă, deşi un altul, dejan de fel, Marin Gruia pictor fain-făinel, frate a criticului şi prozatorului Lucian Gruia, care se dezlănțuie şi cu haz povesteşte cum a pescuit la Piatra pe piatră, mai povestind scrriitorul, celalalt Gruia, despre ceva care părea mai degrabă o legendă, ca cea despre Miru şi Mira, deşi părea un posibil, o realitate, de pe vremea năvălirii tătarilor şi pe la Sic-Nicula, Săcădate, când hanul tătar răpise şi batjocorise, îi stricase fecioria unei mândrețe, feciorițe, din partea locului, chiar rămase groasă şi-i născuse barbarului un prunc, după care revenise după ce trecuse de hotarele țării şi îl luase cu el, să-l crească concentrându-se să-l instruiască şi educe cocertant, în acel spirit de gaşcă, femeia greşită, violată, aruncându-se de pe treptele mănăstirii în apa lacului şi înecându-se, deşi ştia să înote iscusit, biserica având flexsie şi reflexie în limpezima tāului, că noi ştim, că dragoste cu sila..., Doamne ai milă de mine! şi gestul femeii confirmă ce se scrise, mai întâi transmițându-se oral prin balada Ilinca Şandrului, horită:

-"Decât roabă tătarilor/ turcilor,/

mai bine hrană peştilor /

şi rugina pietrelor /

şi din cosițele mele/

să cresască rachițele.

Vizionează „A Fost Gasit Jurnalul lui Nicolae Ceausescu!!! (Teorii Incredibile)” pe YouTube.

     - In toata perioada scolara nu am citit nimic scris de Ceausescu, nici macar o povestire sau poezie cu exceptia cuvantarilor care erau scrise de altii. Tata a avut o clasa si a fost cel mai harnic si bun om din lume. Mi-a scus cred ca trei povesti seara pe care le-a auzit si el de la invatatorul satului insa nu cred ca ar fi tinut un jurnal pe care nici eu nu am avut timp si interes sa-l scriu decat cand am studiat scrisul si a fost una din tehnica unirii imaginatiei cu intamplarea si asta a durat doar 2-3 ani cat a durat cursul. Nu-l vad pe Ceausescu pasionat in ale scrisului cand era inconjurat de secretari si secretare carora nu le dicta mai nimic (Vezi interviurile cu secretarele lui dupa moarte). Prefer sa-l am in memorie ca un mare patriot, inocent si naiv in a crede in visele si nazuintele posibil posibile intr-o astfel de lume criminala si nedreapta. Mai repede aveam pretentii de la copiii lui sa fi scris jurnale. Omul, faptele lui vorbesc si striga mai mult decat oricejurnal. Ce a simtit el pentru romania ii tine in tristete pe romanii care au crezut.

     - Ce ni s-a spus trunchiat sunt lucruri cunoscute, nimic, să fie informațional desebit, altceva şi altcum de ce am trăit noi mai complex, mai după noi potopul, chiar neortodox, fiind paradox din punct de vedere a condițiilor mai stricte (că şi răii sunt judecați după moarte, că totul decurge încet, cu întârziere, care ne afectează (de ce credeți ?), ca şi cum am fugi de adevăr, ieşind din termen, cu toate că criminalul de orice fel ar fi trebui judecat pentru aspecte importante, dar chestia-i nepardonabil şi incorectul, necorectitudinea legiuitorilor justițiari, dă cu parul, care n-au punctual obiectivul muncii lor sub control, iar dilema cu puşcături, cu incendierea maşinii jurnalistului, căruia sub diverse pretexte nejustificate, Claudia Mesa Paraschivescu, nu-i dă numele, deşi nu suntem cu mască şi fără mască sau mai ştii nu e bine fundamentată, cu judecăți reale, de valoare, că nu se ține cont că-n jur unii oameni suferă acut, curent, ca şi cum am trăii într-o epocă de piatră, primitivă (vezi filmele lui Sergiu Nicolaescu, filme cu probleme istorice serioase, dar ziaristului cu pricina nu i se pate spune numele, că nu i-ar putea oferi incredibil protecție, paza bună pentru a trce primejdia pe propia răspundere, deşi se cheltuie inexplicabil, să protejeze pe corupți  şi pe infractorii, puşcăriaşii, cărora bine mersi sunt plătiți, despăgubiți, că nu-au avut condiții bune, condiții de detenție de calitate, dar mulți pensionari sau bolnavi mor cu zile şi unii din cauza pensiei nesuficiente, pensie necorespunzătoare, iar elevii nu-s şcolați suficient şi efficient (de ce să se plătească pe condamnați, pe penali, cu ce scop, cu ce înteres? ca să-i încurajăm să mai facă fără scrupule şi fără nici o spiritualitate fac crime jafuri? cu pardonul să-şi vândă neamul, țara, să omoare omul? şi atunci de ce condamnații, să nu sufere durere pe pielea şi de pielea lor? de ce să nu plătească ei pentru fapta lor, paguba, lor şi nu statul să-i dezpăgubească pe infractori, chipurile, că deşi n-a greşit statul întru nimic, dar omul de rând  e lăsat naibii, sunt lăsați aceşti părinți să sufere de lipsuri şi de prosta administrație, că-n rest ce ilegal altveva se formulează: reporterul de investigație, ce zice e invenție, fabulație, că s-a tras, zice în maşina lui, care a mai fost şi incendiată, ca-n filmele lui Sergiu Nicolaescu, cu mâinile curate, îmbrăcându-se cămaşa împuşcatului sau chemeşa ciumii cu scenarii scrise să  frângă aripi zice-se ori de ce nu să se facă dacă tot se face bine, ca să deschidă inimi prin tradiție (scenariile sunt scrise de Titus Popovici, Francisc Munteanu şi alți de seamă scriitori, cu excelență, însă viața nu-i secenariu, nu-i film (aşa că supără-te pentru credința mea, Claudia Mesa Paraschivescu, că oamenii mai pot şi greşi, nu-i aşa mai ales, că vor meritocrație unii, nu-i aşa, că dacă-i să se puşte caii, ca pe Ceuşescu, îi puşcă, fără s-aducă zâmbet măcar, batăr, pe buzele copiilo?)

N-a murit dragostea creştină, dar din dar de viață senină, dar întrebarea din mine, în rău pànă când o să ne dezbină fără noimă,

că aşa cum închini natural o să ți se închină,

că un solar te doboară, arzând fuştelul stelar,

dar hopa-mitică

la viață adevărată te ridică?

Aud şi nu-i rău ce aud, cum rosteşte Antonie de Saint Exupery:

-"Esența lumânării nu e ceara, care lasă urme, ci lumina"sau ce zice cu elocvență şi esență-ecelență Nicu Gavrilovici:

-"Nu-i foc să ardă fără a frige, nu-i rană" (viața ne deschide un drum, s-avem grijă de oile noastre, pentru a fi deplini rezolvând, în dragoste cu profund).

Noi trebuie să ne implicăm pentru bine, ca să fie bine, cu ce se cuvine pe lume. Care nu-şi plăteşte darea, impozitul, cumpărând de câte ori de la administrția locală, într-o viață tocmai ce-i al nostru din moşi-strămoşi, că aşa vreau  muşchii unor jegoşi, nişte corupți, gunoaie, ca plătim oale sparte pentru ce avem de fapt, din puținul nostru făcând salar unor puturoşi care-şi fac de cap furându-ne căciula,c-au întors fața de la Dumnezeu şi de la iubirea lui, şi aşa oricum ne jegmănesc, ori cât am râs de Petre Petre, cel cu răscoala ori de Ilie Moromete care se opunea neputincios răului existent şi pe vremea desfăşurării lui Marin Preda ori a răspopirului din Cronica de familie a diplomatului Ioan Brad şi el ştiind cine viața aiasta dulce sau amară ne-a dat, nu să ne fie vitregă, ci frumoasă în orice clipă, că El suntem cu slavă de îngeri sub aripa sa (n-oi fi înțelegând politica asta administrativă, care ne împuținează până şi viața călcându-ne pe nervi şi scoțându-ne peri albi şi făcându-ne s-avem minte proastă, înbrâncindu-ne cu păcăleală, cu fel de fel de obligații la sapă de lemn, ca să nu mai avem ca popor român, nici cu ce să bem şi nici după ce să bem apă).

     -  M-a uit in spate la viata mea si realizez ca totul a fost gresit si urat. Suntem complect manipulati de la nastere si pana la plecare. Toate sunt orchestrate. Vietile ne sunt complect murdare rational Dupa instinct suntem satanici. O civilizatie creata de diavol. Divinul nu poate supravietui aici. Nu are loc. I s-a interzis prin blestem…, cumva.

     - Dumnezeu nu ne cere să ne dresăm copii,ca o salivație experimentată la câine de Pavlov, că Dumnezeu ne cere să ne ducem pruncii la Iisus şi unde e Iisus? sus la cer şi se poate dacă sincer le faci caracter şi esența e să să educăm copiii după un calup de grup, ca mânzul care urmează iapa în tropotul şi galopul iepii, deşi în primele 9 zile ca pisicuții,mânzul e orb,dar e modelul, că copiii nu devin ce vrem noi, ci ceea ce suntem noi ca bun exemplu şi Şfaițer era filantrop, non stop, trebuind să-l avem în fața ca să-l urmăm exact aşa că tu ca celalalt trebuia să influiențezi ca dar a lui Dumnezeu, ca să nu fim varză, că trebuie să ai fluiență a vorbirii, ca să nu fii etichetat can-can: om a pădurii, scuzându-te învățătorii, ca Mesie a iubirii, că ordinea te ordonează, te disciplinează a gândi, ca bun şi drept fiind cosistent cu copiii, ca să-i vezi ca pe Solomon în pildă ori ca David în proprii salmi, culmi şi profunzimi şi rugăciuni din corola de lumini, minuni, ca să lumini prin propriile pâini din pâini ridicate iubire către mâini. Tu trebuie să rămâi ca părinte implicat ca educator intrat în detalii de principii de Biblii făcând infuzii de poet şi om-poet de suflet,că trebuie să fii dus la biserică pentru a-l raporta lui Dumnezeu, ca să ştii să nu te laşi ispitit, pervertit, pentru a nu fi un pierdut, oaie de turmă rătăcit, în cerc vicios, că în religia de familie se învață bucuria ascultării ca să nu cazi în agonie de zimbi în devenire de momâie faraonic-socială, ca să te bagi sub nasul lui Dumnezeu, după adevărului lui călăuzindu-te nereu, ca să fii responsabil ca-n biserică pe Arca vieții (grijă în noi e tabula rasa: răul fără a da o statistică, că până ajungi la Dumnezeu, te omoră sfințiir, o hemoragie a societății, deşi e necesară de o binecuvântare, ceilați luându-şi răspunderea conştientizării pentru a le da buna purtare, în cei 7 ani de acasă şi aici e disperarea aparteneței copiilor, pentru a avea o protecție, învățând ascultarea cu trăsături bune răspunzând chemării:

-"Lăsați copiii să vină la mine" pentru a găsi Nădejdea Phonexului, omul însuş fiind destinat şi depedent de Dumnezeu, tren pe şinele binelui, având propia voință, inițiativă, de a face bine). De ce ni se dea nasul?

Asta nu ne dă nota zero la purtare, deşi ni se cere să fim impliciți în creştere spirituală? Noi trebuie să strălucim, în mantia, patrafir, a credinței scrisului. Unii după mine sunt infideli poporului, ca bucăți de oglindă, cioburi din acel cub care putea fi perfect, dar Nichita Stămescu vroia să nedumirească în teatru terestru verde de albastru a existenței (cine şi de ce ne-a făcut îndelung să aducem belşug pe masă, din coasta bărbatului Adam ca adevarată valoare umană, a creat pe Eva, femeia lui, chiar dacă aiasta pare fantezie, basm, un imposibil, dar şi altruism, că omul are voința şi conştiința, elemente-calități fără de care omul n-ar fi, pâine de o ființă trasă-n mâine, morală, când ți lumea mai dragă, ca să-ți fie natura şi lumea mai dragă, că nu dai cu capul de toți pereții ca să vezi superb cai verzi pe pereți, nu dai nici cu capul de piatră, nici cu piatra, că să fiu sincer, tot te doare şi unde nu-i cap de ce avantaj să profiți, că-i vai, de picioare, de popoare!?) Noi nu ne uităm adevărul, rădăcinile, nu ne uităm veşnicia, nu ne uităm, Ben Todică: dreptul binecuvântat la înviere, că-i o cerință, nevoaie, să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele noastre, fie chiar vrăşmaşul nostru, trebuie să iubim, ca pe noi însine (de ce atâta flămânzenie, foame, în lupul din noi?

-"Dacă ai nevoie de ceva cere, ca şi copilul care plânge ca să capete țâță", mă face atent, grijulie, Vica. Ce se întâmpla să fiu cel care mă ştia Vica? Părerea conta în în decizia mea, ea nevroind să ne lipsească nimic din bucuria trăirii. Îi simt toate gusturile, simțirea ei şi o simt în tot ce atinse ea zi de zi, dar în toată sfințenia mea de toate felurile, culorile şi aromele, eu însă n-o pot atinge, cum Apostolul Toma cu frumosul lui simțea şi pipăia rănile lui Iisus, însă eu nu pot să-i mai port de grijă, să o mai ating şi să o îmbrățişez sărutând-o nesperat pe cibăncuțana mea simțind-o în fiecare gest a ei, dar convingeți-vă o mai doresc părându-mi-se, că-i lângă mine, veghindu-mă ca paznic exemplar de far, uneori parcă îmi şopteşte ce am de făcut zi de zi şi sunt percutat făcându-mă să mă implic datorită prezenței ei evidentă şi mă mâna şi aduna, în ce trebuia să fac, că peste tot mă însoțeşte iubirea ei parcă încă vie (la multe lucruri ea mă cotea, îndemna şi îndruma, că ea mai exista cot la cot alături de mine şi era fascinant, simțindu-i chiar parfurmul neastâmpărului şi înferbântări hormonale, a ei, având chiar culoare, energie şi un magnetism doar a ei, cu permanente surprize şi plăcere într-un preaplin de emoții şi bucurii care nu vroiai să se mai termine vreodată, tu simțind să rămâi una cu trupul eu contopit  cu simțire într-al tău pupând-o de fericire). Chiar, în viața banală, obişnuită, nu mai ştiu de ce căutam palpitantul, misterul. Aud şi poate chiar tu ai spus-o:

-"Te bați ca să fie bine. Eşti împlinit, eşti fericit, când poți ajuta pe ceilalți."

     - Tu ai o minte extraordinara! Enciclopedie! Mintea iti lucreaza minunat, clar, ascutit, plina de informatii si umor si iti aducu aminte de toate si tot, esti o adevarata arhiva!

- Bogăția dealului înverzit,

cu iarbă, papa,

mustind a lapte.

Vorbe,voarbe doar priverbe, dar prăpastie, mare prăpastie, că fir-ar să fie, că şi inima ne arde, arde Notre Damul.

     - Asa a fost dintodeauna cu imperiile astea mari si nehalite, au pus totul in carca poporului. Iata un alt motiv ca sa fure si sa implimenteze legi draconice asa cum a facuto si regimul Busuletilor. Macron copiaza si el cu puta prin tarana. Te pomenesti ca rusi au facuto si pe asta ca e la moda oricum.

     - Sfinte paşti fericite cu drag şi prețuire !

     - E singurul lucru care ne mai tine in viata - Isus.

     - Hristos a îmviat !

     - Am fost prin padurile din jur cu sotia pentru un pic de excercitiu fizic lucru care leaga si intareste relatia familie. Hristos a inviat in sufletele noastre! Este un fel de reinviere dar adevarata cand? Ca eu beneficiez de cate doua de cand traiesc in doua lumi.

     - Eram elev şi am venit din şcoală şi am fugir din şcoală în Bistrița să vă vad pe tine vânt, vânt nebun şi pe Dan Spătaru, dar nici eu nici Purcea Grigoare din Feldru, nici Matei Constantin care ținea cu dinții, că el nu e oltean, că-i din Potcova, Gorj-Slatina, ținea sus şi tare că nu-i oltean şi ce era dacă ar fi fost? noi am venit la spectacolul vostru, fără a avea bilete, dar nici cu ce le cumpăra aşa, că prin acel 1965/66 am mers în şcoal bosumflați, pleoştiți, că nu v-am auzit, dar nici văzut, în spectacol, dar dacă lipsa banilor, n-aducea fericirea ce puteam face, cioiule (nu-ți zic ciocoiule, că nu erai decât un actor şi cântăreț!) Asta-mi sunt, cum scriu. La noi, nu ştiu de ce mi se pare, Ben, că nu se promovează suficient oameni de bine, în sensul aiesta n-avem, în firesc, o ținută, o artă.

     - Si in Arta din Romania ca la gaini a intrat gripa aviara. Suntem o tara mica pentru vremurile materialismului de azi care conduce economia mondiala. Afaceri fac doar corporatiile mari si imperiul. Pentru individ la timpul scurt de libertate care ia mai ramas nu ramane decat sa-si exerseze talentul pentru cresterea sa personala/SPIRITUALA. Foarte curand intreaga populatie va fi vaccinata si transformata in cirede. Asta se preconizeaza de noul “partid global”. Eu si cu tine vom muri inainte de a fi afectati. Copiii nostrii vor sti doar din auzite cum am trait noi odata. Ne transformam in eroi de legenda Pavele.

- ÎNTRE BOTEZAȚI BOTEZAT

Dar din cer, din cerul deschis a zburat,

când Iisus a fost în Iordan sau, în Bucegi la Babele,

ca un talisman socio-uman viu, a fost botezat cu binele,

între botezați, responsabilizat.

Nu ne ținem prieteni, chiar dacă eu sunt mai țăran cu peste 41 ani de căsnicie în Ciubăncuță şi mă mai întrebi de ce ți-am trimis, om de omenie, măsură a lucrurilor: magna cum laude? Găseşte oameni-scriitori ai uniunii scriitorilor, care să scrie cronicilor, că presedinta uniunii scriitorilor, filiala Cluj, Irina Petraş, zice că trebuie să înaintez cererea pentru a deveni membru al uniunii scriitorilor, dar la fiecare carte aparte să alătur şi câte două cronici (te rog ajută-mă, că dumneavoastră ca preşedinte Astra nimic nu vi imposibil, dragule, domnia ta cunoscând scriitori băimăreni ca Teo Ardeleanu, sătmăreni ca pe redactorul şef de la poesis, dar şi clujeni din elita profesionişti ca Ion Cristofor etccetera, eccetera, că ce-oi mai cetera, mai ales că n-am maistre Radu Găvrilă, cetera la mine, dar nici fluiera lui Avram Iancu, chiar pentru'că dacă-mi vine să fluier, chiar dacă fluier a pagubă sau de ce să nu fluier în biserica scriitorilor din uniunea scriitorilor întru rostul lor, în folosul tuturor?) Să crezi că Vica cu dragostea face minuni şi speranța deschizându-ți inima şi e de neoprit, cum se zice cu credință pascală la televizor, cum se zice cu atitudine şi altitudine. Eu trebuia să merg la biserică, dar n-am fost pregătit de specialitatea casei (de ce? azi se pomeneşte Vica, căruia trebuia să i se facă pom, dar Pr.Olaru Septimiu, a zis că nu se mai face, dar Miha a cumpărat ceva colac, ca vespea sau brânzoica şi pepsi la badoc şi era să uit: a mai cumpărat bombone pentru copiii care nu prea sunt, că tinerii, fertilii, sunt duşi în cele străinătăți, care sunt aşa mai cu cântec, gândind să ne globalizeze, făcându-ne să credeți ne vor binele, deşi vremea fie cât ca lumea, sensibil mai rea, ca ea cu scene, pe care şi Dragomir le percepea ca o glumă (cuminte sau prostă-catastrofică de colonizare, un risc să ne pierdem indentitatea națională, deşi asta ne dă tonul, delicatul, distinctul, adevărul, viața... (că stim ce se întâmplă sau e o problemă la care nu i'a sosit timpul rezolvării? ) Alex.Ştefănescu, critic şi istoric, dar ce zic? o excelență, un succes în scris de frunte şi inimă basarabeancă, pragmatică, pâine fierbinte, veşnică pomenire trasă în mâine: liturghie cu prescură şi vin pentru pace, în spice, aducere aminte, că drumul merge către înainte: cale, adevăr şi viață.

ŞI NE BIZUIM

Cum poți crede în tine național fără a fi formal,

ca stare de bine, în ce se cuvine ?

Trebuie să ai crdebelitate,

ca să fii om,

în cruda realitate, având abilitate şi responsabilitate,

apa,prin destin senin, creştin prefăcând-o apa-n vin,

că dacă tot vorbim, Domn Savaot: cu nobleța de pom,

prin tot de România vorbim

şi ne bizuim pe folcloricul ce-l trăim artistic: nobil şi sublim,

trăind chiciu cu briciu, mândrie şi orgoliu pe cont propriu.

Încurajat de încrâncenare lui vâju, care-şi probează gânju jinduind după merele din sân a tinerii dudui, dar bătrânu Dănilă Prepeleac plin de bărbăție te-a încurajat, dându-se după polele crețe a lui cumnată-sa, c-arăta zvăpăiată, băgată-n draci, că frate-su, care-i dase calul şi-i împrutase şi boii ca să meargă cu lemne uscate după lemne verzi, dase la un tău de niscai draci, deşi vâju aruncase gânjul după câini şi-n pomul încărcat de poame, mere pădurețe, unele cotlone a pitorescului omenesc de pe la noi îi zice la bătrân, i se zice şi moş şi că-i încă ca un cocoş şi-i stă firea să păcătuiască cu femeia mult ma tânără, că ce dacă-i a lu frate-su, se scremu ca un holtei Dănilă Prepeleac crezându-se încă în floarea vieții, cum zice francezul fără să să se prostească la vorbă, ori să zică cumva, Doamne feri, prostii: -"Votre poule e notre cour" iar la noi gătej, se zice la şuveiul, cu care harnic arunci în pomul îmcărcat cu roade deşi se zice, că s-a hotărât o lege, care să condamne violența domestică, dar ceva se încurcase pe undeva, fir-ar să fie! că nu se aplică pare-se, că-i o lege cu violența domestică, e o lege de pae, ca vițeii hrăniți de Burdea şi de Ionu Cheții, la ferma ceapeului, paele unflându-le pântecele, că-apă de ploae: doar cu pae: fac burtă de pae, ca-n copilăria africană a lui Nicolae clop de pae? Băut, cetățean turmentat, Dragomir hoher, n-o scotea la capăt cu pălăria şi scrisoarea din berlejul, de după prima pălării, deşi omul beut, asemeni pruncului sunt sinceri şi spun adevărul, că şi el pusă rochia şi poalele lui Domnica în cap, dar mustul lui unchiu-su Iacob Miron şi a mătuşă-sa Violica de a lui Fervhete învățătorul, îl ardea cu focul prostiei, l-a stricat de cap făcându-l să se întrbe: -"Şi dacă am lăsat-o groasă şi o să facă țânc, ce va zice tata Viorel? "Vinul îl năucise, îl buimăci şi nu-l duse către casă, ci trecu  peste vale peulița, care-l purta către Grădina Ursului, unde parcă de anume în unul din nuci, în ascunziş de frunze şi crengi care se pierdeau în buzunarul cerului, aici oarcă îl aştepta haiducul Duliş, ca să-i taie ceapa ouăle opincilor date de burjui, Dravomir, pe după gât şi trecute pe după o creangă la care ajunse Dragomir de jos stând în picioare, pe picioarele tinere, pe care se bălăbănea, ca cânele turbat speriat trecând peste apă, c-avea fobia, frica, de apă, unii temându-se pe fuştelul de sus a scării, de înălțime (Apostol Bologa din Pădurea spânzuraților, de ce s-o fi temut luându-l cu frigurile morții?).

Cum să văd, că nu pot citi corespodența facebook,

dacă nu se vizuiualizează,

că rău-voitorii mă fac nok haut şi caput,

deşi n-am făcut nici un bucluc

şi nici n-am bacilul, tebece-kok, io

ca să fiu pus definitiv, în paranteză,

dar abuzul unora e cu nereguli,

nu-i constituțional cu rațional național

şi din start nu mă avantajează.

Vino incoace, fiule. Cred ca am apasat pe buton gresit!

Dragomir era matinal, ca tată-su Viorel, în Sâmpetru şi ca alți săteni, țărani sănătos încăpățânați în bine (era frecvent pe viață şi moarte şi nu da de gândit, c-avea rațiune, înțelepciunea pilduitorul Solomon, însă ce-ar fi de spus, de adăugat, că Pavel în multe privințe nu le asemăna, că Pavel era pironit pe scaun la masă, ca un Iisus, incredibil, dar el scria aproape permanent zilnic refuzând orice distracție, să meargă maleabil, ca alți feciori, holtei, fițingăi, ca să tragă un joc sub grumazul ceterii, în Aghireş sat la bal ori în Aghireş-Fabrici la club, în castel, bravând, cu vre-o performanță, că doar Dragomir putea piuii cu experență, ca un avion care-şi survola aterizarea, că nu era nimănui uşor pe covorul roşu, în plin răpăguş, fecioresc strigând:

-"Jucăuş îs jucăuş,

lumea-mi zice puțiguş"...

(de remarcat "hola la", dar cei de la bordul avionului erau alarmați, emoționați şi zoriți ca să mențină ordine şi disciplină, că apăruse o defecțiune, care forța piloții şi stevardesa să calmeze pasagerii, care parcă erau, ca Petre Petre fugărind-o peste ogor pe Nadina, călătorii, în cazul nostru fiind parcă gălăgioşi ca la Înmormântarea lui Urcan Bătrânu, poftiți, la ospățul deavolului), chiar Dragomir enervându-se pe Pavel, că-l vedea cu iubirea lui absurdă, ambițios, stând şi tot scriind, deşi Dan Rebreanu, nu scria favorabil, la poşta redacției Tribuna, doar stând față-n față, personal, în redacție, îi tot promitea lui Pavel Rătundeanu-Ferghete, că-l va  debuta, doar Mircea Vaida-Voevod, alt redactor ca Nicolae Prelipceanu şi redactorul şef Mircea Dumitru, care cum în fugă am mai amintit la Radio-Cluj a citit din nişte însemnări din tabăra petrecută pe la Bran, intulând ce citea, că acest scriitor comenta şi presupunea c-aş fi din Aghireş-Fabrici... Dragomir enervat pe mine, ca Vica, că tot scriu minuțios, el, Dragomir fără milă îmi zise răsunător fără să-mai ceară vreodată iertare:

-"Pavele, eşti moale ca o baligă." Nu ştiu dacă am realizat gravitatea inedită al acuzației. Pentru Dragomir nu eram un privigeliat, se şi îndoia însă Veronica îi era iubirea, bucuria, sărbătoarea, cum pentru mine va fi Vica, care nu da nici un pas înapoi, ea fiind stăruitoare, o adevărată măsură spirituală a lucrurilor (nu ştiu care zice:

-"Regretele cresc în copac,

ca o vacă în copac cu un ac de croşetat,

croşetând apă minerală,

în şcoala de dincolo de şcoală..."

-"Ce naiba faci Dragomire? strigase Duliş, Jeler Simion un om neuitat de sâmpetreni, om care a depus efort pentru un lucru bine făcut şi uneori îmi vine să meditez la Suflet de Cow-boy (de ce? mai bateți-vă şi voi capul) Duliş strigase departe de urechile lui de undeva de sus fără nici o întârziere, grăbit, ca la el acasă, fără să se teamă, deşi risca să-l înhațe jardamii, chiar în ascunzişul verde a nucului a cărui crengi se pierdeau în buzunarul cerului, chiar sub Rătundu, în grădina Ursului, unde speranța-şi scria marea şi frumoasa poveste. În gândul lui de țăran, care nu era certat cu legea şi chiar asta-i buba, povestea noastră, poveste despre care tare puțin am scris, deci îi fulgeră prin cap:

-"Fecior bolund de ce să mori, cu ce preț? Decât să moară pruncul aiesta a lui Viorel, un holteaş, fecioraş cinaş mai bine prindă-mă, îşi zise împăcat cu sine şi sări jos, de la o înălțime de la care altul ar fi murit în mod sigur.

Chiar tata lui Tinu Babei, de pe ulița Păhuții, a maicii bătrâne şi tatii bătrân din sus unicii străbunici pe care am avut norocul să trăiesc şi să mi-i cunosc, ca pe bunicii din mai timpul nostru: Horlău şi Fătu, pe mama mamii pe Maria de-a Păhuța neavând cum o cunoaşte, c-aşa ne alduieşte sorta cu una caldă şi alta rece (unele-s, în peşteri: stalactite şi altele-stalacmite). Ca Tinu Babei, a Hopoii, Puşcaş, a fost ajutat să meargă înainte, că Duliş nu vindea bancuri, că era o mână de ajutor, săritor, chiar pentru vrăşmaş, că viața chiar dacă era un joc, că era ceva serios şi ceva dureros. Unii fură şi alții plătesc cu nevinovăția şi cinstea lor, dar ce poți mai face? Suferi, nu-i aşa? Cel, care furase, gândise, ca să ascundă scândura la Jeler Simion pe podul cotețului. Cineva strâns cu uşa, îl şi pârâse pe Duliş şi doar Dumnezeu şti ca prin urechile acului fugind cum scăpase, ca să nu facă chiar atunci puşcărie, făcând-o după ce predase, zicându-se-n acele vremuri după război, că dacă se predă, nu va mai fi arestat, ci grațiat, dar n-a fost să fie aşa şi a suferit ca Hristos pe cruce, Doamne iartă-mă, că-i compar suferința cu a lui Eminescu sau a lui Iisus! Pe păduri a făcut multe bravuri, că pe vremuri incerte de război, în Sâmpetru-Almaşului, dar pe unde nu se alflau pe toate drumurile puşti, muniție, el prin Tinu, Vasile a Babei, Popoii, dase şi peste o mitralieră. A început să facă cu mulții feciori a satului fără a fi învățător, un fel de premilitărie, învățând să tragă mai întâi pe ciurdari şi printre ei a fost aiesta a Babei, Vasile, Tinu lui Horlău şi de şmotru nu scăpase nici Dragomir (dar când n-ai lipsuri şi mai ales când aiesta a lui Viorel a vrut să-şi pună capăt zilelor, l-a iscodit când atârna de creanga nucului:

-"Ce naiba, ce mama dracului faci, ce crezi că faci neresponsabil, ce crezi hăbăucule, că ai de câştigat?" De ajutat un fugar, n-o faci? Ca ce s-o faci încurcând-o şi tu? El îi învățase rău voitorului feciorul să tragă cu puşca şi nu-l omise nici pe Dragomir, învățându-i şi să zidească la boloboc, să facă cărămidă şi să lucre lemnul pentru acoperişuri... Ca Miru şi Mira în alte vremuri sus pe dos, deasupra Fundăturii, în biserică se retrăgeau după ce au atăcat pe ruşi, nemți, cu toții punând mâna pe ce le vedea ochii, chiar siluind femei din sat şi asta nu mai era o bucurie (hotarul sâmpetrului era de peste 500 ha pădure şi tot pe atâta arabil, păsuni...) Stirile B1TV: Bietul Florin Piersic! DESPĂRȚIRE GREA pe scena TEATRULUI ROMÂNESC! Din păcate, INFORMAȚIA a fost CONFIRMATĂ

S-A CIUNTAT ŞI ATUNCI DE UNDE ȚIGAN SPÂNZURAT SAU MĂLAI COPT LA SOARE

Florin Persic pragmatic, creativ magnific,

Omul e la vârsta de aur, e Pintea şi Mărgelatul, dar cuvântul e banul, filmul, ce-l dai să să stai în față, ca românii, care românii firesc, omenesc, îl iubesc, ca  şi pe mine, în starea de bine,

deşi în loc de prezent evident normal mă pun absent,

ca şi pe el, fain-făinel,

căzut în mititel, în vergea şi nu mai are cu micro-sfere, cu repere astrale, nici şanse de recupere fără repareri capitale,

că faurul artistic a luat-o pe propria cale: de adevăr şi de viață cu valul la vale,

ca Mesie a iubirii pe valea plângerii, în nepăsarea mării,

dar în pui de român, cu bolovan țineți minte, să nu dai, ca-n Cioran să strige auleu: tulai şi vai,

că dar din dar la noi pe plai, încă nu-i loial național rai raportat, ca Eminescu, la universal, că dăcă dai oricum doare şi cu capul de piatră, dar şi lovit de bolovan te faci de fazan, ca Magelan, care a alunecat suficient năzdrăvan ireversibil pirateresc, în van, însă de data asta fără Florin Persic sunt singur cuc,

şi năuc, că şi eu mă duc de sub nuc ca Silvestri, dar unde mă duc, când fluier şi ca Vica-mi vine să mă duc, c-a cel de-a lui Păpuc irelevant savant,  deşi unic, însă alinat fără hula-la fără alintare, fără alintaren, că plângi dar maman țâță şi mălăieş de unde că 

s-o cintat şi n-are ?

*

CU CE NI SE CUVINE

S-a dat unda verde,

unda omenească-mană cerească,

în limba poezească, păsărească,

undă verde de zare albastră,

Nichita Stănescu-Eminescu mai modern al nostru,

tot domn Savaot întru etern,

cu onlaine emoții şi soluții,

Cu sfinte Paşti de poveşti şi ecuații cu altfel de soluții,

ca să ştii cine eşti după cine te însoțeşti, în mai multe, chiar toate zilele luminate cu plăcinte/

la plăcinte după care gura se încântă,

ca la nuntă, pâine fierbinte,

cu drum mai departe ca la carte,

ca să ne fie bine, prin stare de bine,

cu ce ni de cuvine,

în cale de adevăr şi de viață, conştiință,

care se cunoaşte, în culori de nelinişte,

ca ziua, care senină se cunoaşte,

după dimineață.

Omule, Ben! ce zici că facem astăzi talentat pentru sănătatea noastră, dând impresia laudă de zestre, cu energie cât cuprinde zările albastre, undă verde, să se ştie ca oameni mari, cum trăim neumbriți, fără să şovăim, că avem propria strategie, magie şi energie, că nu suntem duşi cu pluta şi nici de pe altă planetă, deşi nu-i simplu pur şi simplu, în templu bun exemplu, să plantăm fapte bune, că-i fără utopic politic, nepunticios cu contuzii şi firav, nepractic, că nu-mi trebuie coruți-mercenari de popor, poporul fiind stabil pentru a fi bine, chiar dacă n-am scăpat de pestă porcină africană/ vacă nebună, în timp ce şi Daia pare bine intinționat cumpărându-şi personal mielul național pipăit de zeul Pann la mugurii cornoşi, prins de veşnicia/ în dragostea lui Lucian Blaga din Lancrăm, parfum de Romània, că şi-a cumpărat de sfinte zile luminate, cu patimi, care te face să uiți de sfinte Paşti, de diversele probleme din paleta frustă din cotidian, din mitocanism, culori de nelinişte şi utopic politic, fițos, cu diferență de regimul comunist fiind actualul imperialist globalist şi cosmopolist, deşi aleşii electoratului ar trebui să se preocupe de binele oamenilor, ca dimineața preocupându-se de cafea, să-şi sorbă aromata şi învioratoarea cafea cu secretara, consiliera, pe canapea ştiind în esență forte consecvent ce ne place, în liturghia de pace şi de pâine  în execelență, liturghie desfăşurata cu pârgă şi țintă pe toate fronturile, ca să nu ne nedumerim de unde am plecat şi unde am ajuns cu rexolvările şi să suferim de nostalgie, dar lasă o să mai vedem cu deciziile luate importante cu țara pusă cu cinci stele fără rzbat pusă în sistem la cale, că ne-am pregătit ca Iisus cum s-a pregâtit, în cer, de-a dreapta Tatălui, pentru năstruşnicii ucenici, apostoli, în valori, comori, ca pescari de oameni.

Călc prin iarbă

să încojur biserica,

dar lumina,

nu mi se aprinde de la sine

     - A fost odata o lume si-un leagan de vise !

     - Să crezi, în tine, să ai voință, să învățăm perseverenți de la natură şi să fim oamen transpirând, nu-n războaie, ci muncind, în pace, pentru pâine şi să fim excelenț, ca Vica, cât trăim, că la ce-am face tragedie? Că accidentul e făcut pe fondul oboselii şi a necugetării. Vica ne învăță de credință şi unitate, să fim solidari,uniți practic,să ținem unii la alții şi pentru asta să ne muncim, instruim şi educăm, că e şcoala asta un specific, unic, național, în familie, c-aici ai dragoste, că trebuie să ne avem grijă  de oi, ca pe vremea lui Ceauşescu, care a adus şi satisfacții, deşi e acuzat de cei care n-au făcut nimic pentru neamul şi țara lor, o familie cu multe calități, familie care el a scăpat-o cu viață fără trucuri şi fără ca românii să emigreze pierzându-şi conştiința şi apaternența, totul mai greu, cu mult of, dar să meargă mai departe fără datorii, cu locuri de muncă cu locuințe şi chirii mici, că era pantofarul un magnific fortificat foarte, că nu era prost cârmaciul. Era bine crescut, Ceauşescu, un spectacol şi o sărbătoare, (dar la noi ce se întâmplă că defăimăm şi ce-i bun, ca să salvăm pe ce neo-comunist cu demnitatea terfelită, Ceauşu devenind victimă, martir, savând mai bine pe taurul de pe dealul florilor din Dej, ajuns la Timişoara, episcop-arhiepiscop, fără sau furând metrocrația poporului dând bir cu fugiții în străinătate, în Ungaria blestemându-şi "bozgorul" România, țâța, pieptul la care a supt, că era de rădăcini, de fel de la noi, crescând ca o viperă la sânul patriei limba română, la rădăcina stejarului someşano-carpato-Danubio-timiş-pontic inedit? un Lenin, de altfel, Ceauşescu, care a fost prost analizat, chiar defăimat, că a luat lumină din lumină, văzându-se ce-i cu comunismul din România depăşindu-şi marea artă în ce au avut de spus, deşi cu istoria, nu-i de glumit, nu te joci josnic, influiențat de americani, ca fugar nenoricit lăsând țara la greu, în paragină, lipsită de efortul şi sudoarea lui, c-a evadat:" el fugitivo-un gringo, un vitreg, trădător, care nu poate fi bun creştin, român, că din greşală unii l-au crezut bun istoric, cu cu cheia rezolvării într-un fel sau sau altul pentru bani, cum ştim şi ursul de musai joacă pe cărbunii, jarul aprins, care ori te înegreşte, dar te şi arde, el, istorucul, cu însemnătate: apărând un caghebist neo-comunist, iliciți, au crezut unii, că-i, chiar de anume, că cioara vopsită nu-i şi cu fuse strâmbe, cra, cra, pe o bară ca cel care se toroşteşte în drum şi deabia apoi ca o sarcină nedorită, după ploie chepeneag, bravează crezându-se fudul, deşi nu era deştept destul, că deabia apoi fuge nici de rugă nici de fugă,fuge în tufă fără serozitate,că şi-a schimbat doar părul,dar nu însă şi la năravul vulpii, deşi calul bătrân nu se mai învață cu impecabil în ham (am mii de motive să cred, că un corupt ține cu corupții/ la corupți, care-şi fac legi, ca să-şi apere propriile vicleşuguri şi propria necinste, că nu cred sieştea, îmburgheziții, nu cred, în visurile celor săraci, săraci dar nu proşti, că nu-i cu aşezare să fim cu păr alb şi minte proastă, fără alte comentarii cu nota zero la buna purtare).

N-am aură şi nimb,

drept de a participa auto-invitat cu înviere,

în iubire, candidat la fericire,

la nuntă de cerb

Inspirat mulțumit şi nemulțumit, scriu mândrie şi orgoliu, scriu pe cont propriu spontan, adhoc, sprințar, cu talanții îmulțiți cu har? cu bucurie şi cu suflet, scriu, cu iubire catalogată artă scriu, cu drept la înviere, la înălțimea evenimentului: cale a luminii, în minunii, că sunt cu specificul neamului, convins c-aş fi cu sens în univers dominat cu soare şi depedent de a neamului excelență şi binecuvântare, pe la noi mai existând aberații, usturător şi un ridicol: suferință, un fel altfel, diferit de ce am ştiut, ca stare de bine, că asta suntem noi, în optimism şi altruism de România, că nu ne da, Doame, cât putem răbda, că cine râde mai bine, râde la urmă. Pe cine să fentez şi să diblez, pasând mingea tehnic cu o iscusință, că nevată-sa îl fautează, fentează, pe Burdea la buzunar, cu Turuian, feciorul lui Ilişca chiloți de tablă şi bărbatul lui Cițoaca, Reghina Găvruş, ca să nu i-se coboare, berea şi vodca lui Revnic Ioan, în cramponele din bocanci, că sacrifică vitele ascuzând tărâțele, hrana, concentratele, ca să le vândă cu strategia lui de fraer, că urma să le vândă lui Beldeanu şi Emica din branişte, care în schimb primeau beutura leoarcă ce le-o da ca pasă, pasență s-o bea făcându-se liucă, turcă, deşi din tactica, stategia lui şi din filozofia lor, s-alegeau cu nişte bani, cu bucatele aduse de grăjdari flămânzând animăluțele gospodăriei agricole Drum Nou-Ciubăncuța, alimetându-le cu indiferență şi incompetență, hibă la conştiință, o inconteneță şi penurie-deficiență gravă social-umană,Ionuca Beldeanu, hrănind nişte scroafe care-i fătă purcei mulți, un câştig frumos... pentru care...  Nimeni nu-i putea forța mâna, lui Ionuca Beldeanu, ca-n târg să-şi vinde purceii după tabela afişată-n târg, că Ceauşescu dase o lege cu-m barem mercurial, dar după ce vându ilegal, cum se vindea la caterincă, că cupărătorii dădeau buzna şi-dădeau cât cerea pe marfa lui omul, că vindea marfă garantată de gălați, faimoasă, şi purceii îşi meritau şi banii şi oamenii erau mulțumiți, dar inspecția târgului, îl înhățase, că vânduse cu alt preț şi ajnunse să fie condamnat şi ca membru de partid, făcea muncă  patriotică, neplătită, la colectiv cât durase condamnarea pentr'că vânduse ce era a lui şi executa ca membru a partidului comunist, fără a fi exclus, că pe lângă alți membri, nici eu n-am vrut să fie exmatriculat fără a primi nici vot de blanc...măcar.

-"Sărut-mâna, viitorule, Servus, cuminințenie a pământului !"

"-Trăiesc cât trăiesc, apoi mă duc puțin... să mă odihnesc" (Petru Ioan Crețu); toporul taie pădurea şi frica o apără de vandalism şi braconaj"

     - Tu trebuia sa organizezi lansare de carte la tine in Ciubancuta, la Biserica, la scoala, la sfat sau chiar la tine in curte poate chiar si in spital. Important e evenimentul. De la doi ochi in sus martor e Dumnezeu ca primeste si legifereaza cereste merele tale padurete si cautate. Apoi ceri parerea celor prezenti verbal sau in scris si mi le trimiti si le publicam ca eveniment ca daca stai si astepti pe cineva dinafara sa-ti faca..., uita! Toti sunt dresati azi sa aiba grija doar de fundul lor ba mai mult, sa-ti bage bete in roate ca pe scena orgoliului e un singur loc. De cand au ucis comunismul, populatia nu mai e instare sa vada in grup/familie si sa aprecieze/admire/incurajeze sa se mandreasca cu neamul lor.

     - DESPĂRȚIRE DUREROASĂ în MUZICA POPULARĂ! Din păcate, este vorba despre FLORIN PIERSIC! Vestea a picat ca un TRĂSNET!.

     - Pavele nu mai trimite chestii care nu au nimic in comun cu scrierile tale. Adresele astea sunt pline de capcane si virusi/implantari etc. care iti blocheaza telefonul si calculatorul si ii va face pe toti sa intrerupa contactul cu tine. Pe urma te plangi ca nu iti functioneaza internetul. Sunt o gramada de infractori care iti infecteaza adresa. Ai grija!

-"Auzi, mă, dă-le dracului toate !" - scriam, când tot scriam, exersam, când mă antrenam, exersam, mă îndopam cu o ştiință a scrisului, îmi câştigam excelență, învățând să scriu cu performanță, diferit, de ceilalți să am ca un sportiv formă pentru a face față, nu era o formalitate, că era ceva de care trebuia să țin cu dinții şi să perseverez (dar zic una, dar unde mi cucernicia cu care trebuie să inot cu experență, echilibrată, că toți suntem prin ce facem oglinda sufeltului, esență semeață, trebuind să comunicăm, că nu există artă şi ca bună nu era defectele, care nu erau plăcute, dar nici Viorel, nu şi-le recunoştea nici nepotu-su, Pavel, fără a trage vre-o concluzie pripită, mai făcea la fix pe alții Iudă, că nu era dând start, cu inspirație, chiar dacă-şi ieşea alergic, energic, surprinzător din tipar, bucurând din plin când totu-i mergea ca pe roate, că Viorel nu-şi construise o casă în locul celei de la grădina Ursului, care era răzămată în bârne, din cauza căruia frate-su George fugise, emigrase, în America (o blasemie, să nu vezi, că şi alții au iadul în casa lor, că unde putea fi spectaculosul, omenia şi bunul simț, care o luase cu deficiențe, o luase razna, bate câmpii şi cu nimic nu-i comod, ci fel de fel de complicații cu negre mizerii, discriminări şi tot ce e alarmant, dar românilor le era geau să-şi facă treaba, ca salahori şi mineri, că fără muncă de slugă, te plictiseai şi n-aveai cele necesare, aşa că şi aici tot osteneala cu nebunie mai mare te încălzea, în manevre periculoase, dar fără să rişti cu gesturi extreme, praf şi pulbere, că nu-ți poate aduce nimic bun: satisfacții înafara muncii, chiar dacă se petrece, desfăşoară, între străini cu stres, fes şi înteres, că nu ți-ai părăsit țara să te distrezi (George timise bani lui Viorel, c-avea şi părți bune, îi trimise să cumpere casa evreului Marcu şi o cumpărase, când nu mai putea trăi la Ursu, Subrătundu, Viorel şi Nastasia se mutară mai în sat, aproape de biserică Sfatul Popular, şcoală...) Becali dansează pampolea, se dă în spectacol, că mută sau nu mută munții din loc, cu lumina sub obroc, că nu-i ghinionist, ci un record, bogătaş de România, care se joacă şi câştigă jucându-i pe alții activ, în disconfort cu senzație de durere şi mâncărime neavând boii pe limbă, dar nu-şi bagă gura-n bani, nici inspirat, în ultimul sezon, nu-şi bagă gura-n tărâțe, că-şi are propiile experențe, că el ca afacerist nu se schimbă nimic, câ-i un gigant-artist, ieşit din puşcărie între cei mai iubiți pe sub tei înfloriți pe alei a bucuriei, dar cu generozitate în formă nu cântă cu mine de folos generos, în rând cu mine, că acest cineva bogat nici nu ştie cine sunt, nu ştie,ce-i cu mine, nu ştie, că am de sponsorizarea lui însorită, ca să public din a scrisului artă, că el mai ridicat n-are cum să vadă pe unul mai mult lat decât înalt, încă la cer neânălțat, deş a răsărit, ca cel mai iubit, deşi conştiință, n-a apus niciodată, vreodată în vatra cu inimă română, carpatică, cu situație socială precară, mioritică, deşi nu-s depăşit de ecuație, de reacție şi de situație, că el, Becali, ca Florin Persic, ținând cont de vreme, că-i culme, un nume cu renume omenesc, care te leagă ca gazdă de România, cu armonia perfectă, de neuitat, de Cristos a înviat, în pace vouă! "lăsați copiii să vină la mine"ca să participe la slujbe, ca: credincioşi, care se deconectează de la viața cotidiană în culoare specială, că speranța nu moare sau cu magie moare ultima, că cine râde pe urma cerbului, zimbrului, are surâsul de țărancă Vica, o muiere de pomină giocondă nemurită în baladă-legendă, ca o cină cea de taină a lui Leonardo Da Vinci chiar dacă din cauza gropilor şi a arboriilor, copacilor-popor, în nebunia mai mare, nu se mai văd ambuteiajele, pădurea şi prăpastia care-şi deschide poeana şi izvorul pe unde băietan umbla şurhetic, zburdalnic, zglobiu, curios poposea Eminescu Făt-Frumos din lacrimi cu dragoste de viață şi pentru oameni, deşi se deschide gaura neagră a părăpastiei în care alunec, lovit de cărămidă în țestă, pentru căderea-mi liberă... în cubul ciobit, în conul de penumbră mai presus de cuvinte, drept răsplată să dau nas în nas cu viața dificilă cu o grijă a petelor, şi a petalelor care se scutură, ca să nu mai am energie, ca-ntr-"o scrisoare pierdută", în campionatul României, vorbit pe larg, deşi eu aş vrea să fiu invitat la dans pentru a da la adevăr sensde vers de boem şi poem, ca să nu mai sufăr, verde ca un un măr, în climatul optim, cu nobil şi sublim de liturghie în avantaj de pace, în pâinea sporită pentru mâine, chiar dacă maşina lovită de de podul de piată s-a ruinat, dărat din neresponsabilitate, care ne dă peste cap pentru o mândră mănăstire, pentru'ca credința să ne înalțe, Dumnezeu punându-şi capul pe mănăstire având de omenire ştire. Şi toți care-l ascultau şi urmau pe Emanuel-Iisus-Cristofor, simțeau cum le creşte puterea, influența, conştiința, că pentru a face bine celorlalți li perseverența, fericirirea, o lege a firii întru drept de a fi, ca Mesia iubirii şi asta e un mai bine decât/ ca orce: stânjetor, stâncă de poticnire, discriminat prin ce nu-curat şi luminat şi dezamăgeşte cu pretenții şi răutăți cum n-o mai văzut Dumnezeu-Bunătate, Domn Savaot în tot şi toate eco şi bio-sănătate sălbatică pe Arca, bierică a vieții, în cât pofteşti, ca adulterir, stăpâni de robi... făcând om ucidere, omor, în popor. -"Cine n-a greşit, n-a păcătuit, şi poate da cu piatră, violență domestică, cu necuvință poate să dea în propria nevastă?"

     - Omul a inventat cuvantul ca sa nu si-l tina, ca sa minta, ca sa-si ascunda gandurile dar ca sa afle si antidotul la minciuna, sa se vindece de emotii, sa isi ascunda pacatul.

     - Ce vreți să văd, că nu mi se deschide facebook, afceriştilor admnistatori, care-mi tot închideți calea către corespondență, ca lume, ca ea : egoistă, neluminată, rea.

     - Nu sunt afaceristi ci doar prosti, necalificati ceferisti. Compunem din mers.

-  Păcatul nu trebuie sub obroc ascuns,

ci să nu fie făcut sinucidul,

că nimic nu-i egal cu Cuvântul-Dmnezeul,

care-i viața şi adevărul.

*

Încurcă-lume, că se țin de glume,

dar cu proaste glume, râs şi turcă, fără renume,

fără a fi o culme,

de omenie: iubire la înălțime, nu-s cugetare adâncă,

ci micime-întunecime,

pentru oamenii de rând, din mulțime.

*

Unde-i picul de bucurie şi trăire,

ca să nu ne atingă la coarda sensibilă de vioară,

cu viruşi penibili sub centură,

din lipsă de omenie şi de armonie.

*

Ca la frizer fără caracter ?

NU, cine scoate sabia şi ca vrabia la mălai visează, de sabie piere asemeni capului care nu s-apleacă la picioare, în iarbă cade sub soarele torid ori în rouă, că unde nu-i cap...!  Viorel, beat intă ca turbat în casă şi Nastasia nu-i intra cu orice făceai, nu-i intra în voie, că beat îi era atinsă corda sensbilă de vioară neurală, în conexiune prin sinapse, că dumnealui se şi enerva ca un câine, turbat, cu gust pervertit, că din mânie o legase de stâlpul de pe târnaț, c-aşa-i toncă din senin şi cu o funie udă începu s-o lovească pe Nastasia, care nu se dumirea cu ce-i greşise ? Domnişorul Kalman Karoi o scoase din scoroşala, din nervii lui făcuți varză, nervii căzuți la pământ, că-şi băuse mințile întârziat pe la crâşma lui Crâşmaru, ca alți nimeni şi pe nicăieri, el devenind ca vântoasa ce se stârnise ca să scoată până şi stejarul din rădăcină, ca vânt scornit, pornit să sufle, în neştire fără noimă.

Cum îmi suțin salutar super sănătos viața de caracter,

ca lejer Fain-Făinel prosper să nu mă duc din reper,

din efemer,

de pe verde pământ

cu drag şi sfânt,

de sub albastru cer,

unde hăbăuc sunt singur cuc, năuc, în omenie:

duh de adevăr şi duh de viață,

cu visuri, conştiință,

la cheie, ori încătro mă duc prunc cu adânc, lângă propria femeie.

*

Dar ce vreau să fac, altceva, cu viața mea ?

     - Ai putea sa organizezi impreuna cu popa si sfatul o lansare de carte la cimitir pe mormantul Vicai ca sa fie si ea prezenta sa se bucure de reusita cartilor. In loc de obisnuita coliva din grau va fi una din cuvinte pentru hrana mintii si a sufletului in amintirea preaiubitei sotii. Se vor vinde carti cu autografe in amintirea si pomenirea sufletului ei. Nu a mai fost niciuna de calibrul acesta in tara si poate in lume unde vei invita si televiziunea sa ia parte. LA INCEPUT A FOST CUVANTUL, deci e un respect adus Divinitatii. Mai gandeste-te?

     - Hai să nu ne mai ostenim deşi Hristos nobil şi sublim, hai să nu grăim, chiar dacă bineintenționat vorbim,

că n-are rost să cheltuim

şi lipsuri preacucernice să suferim...,

că prin fală straiță goală nimic nu cucerim,

că totul, chiar şi o glorie, în drag şi sfânt:

e deşertăciune şi vânt !

Propunerea, bună-intenția şi bunăcuvința-omemia sunt fără limită, dar eu nu de publicitatea asta am nevoie, unii săteni nevând obişnuit cititul, ci muncitul, să transpire şi leorcă de sudoare seara se tragă după cortină, că omule bun la apelul de seară ei, țăranii loviți cu leoca, ei îngeri trişti şi nempliniți, se culcă, că osteneala mistitoare îi împedică în pas şi caf fânți de pe picioare, chiar făcându-i sub munca harnică, să cadă ca boii pe brazdă, dar să nu uit, că satele dinprejur sunt aprope pustii din cauza politicii care au sărărăcit de sufllete satele, iar bătânii puțini la mumăr şi bătrâni, neputincioşi care deabia se poartă sunt prin părțile noastre o comoară rară, deja o pleavă vânturată din batoză de vânt şi nu-i mai vezi nici însarbătoar pe şanț, ieşiți la vraniță, poartă, dar ce să mai vezi, mirare, nici prin sat ca răsuflare  nu-i vezi, să întregească piesajul cu viul ființei lor pitoreşti, un frumos şi un divin al rurarului, lăudat de Liviu Rebreanu, chiar în Academia Română, însă acuma i-a uitat Dumnezeu asemeni acului pierdut în carul cu fân, că sărmanii îşi caută timpul ca maistru Marcel Proust, dar mai ales pe l-a noi au fost sătenii uitați de proprii copii înstrăinați prin cele străinăteți împinşi de coruți afară de țară, ca în patimi şi lacrimi, asemeni lui Goga să trăiască fără țară ptrie limba română, c-au schimbat pâinea de grâu pe cea de săcară devenind altora robi, slugă la dârlogă, deşi drsgostea cu sila nu se face şi străinul cu intenție de globalizare te seacă de puteri punându-te fără milă în locul lor la corvodă, că intenția lor precară e cea de-ați pierde indentitatea națională, că nici ei nu dau cu parul ca să te omoară, că te au în slujbă, ca slugă fără sau cusimbrie amărându-te la sapa de lemn, române, să le cari precara povară dându-ți în schimb amărăciune, ocară şi viață amară cu deşărtăciune fără înțelpciune, cu trai drogat cu întunecime, în loc de rugăciune, iubire la înălțime.

Unii au limba prinsă la uşă

şi ce au în guşă, au şi-n căpuşă, cap din prțălan,

ca la păpuşă,

că trăind în van e ca, unde nu-i cap,unde fără albastru-verde şi e vai, tulai, de popoare !

Cu rost sau fără un rost sunt îngrijorat de faptul că naratorul din mere pădurețe e uneori mai halandala portocala, mai complexat de trăiri, de ce lui Pavel, i-ar  părea că nu mere, nu decurg treburie cătuneşte, cu trebuiesc făcute, chiar dacă poate fi ceva detalii neconditional aducând vorba despre orice fără a fi concis (şi aici hop pe un iepure şchiop,ca Şandor,doctorul cotoaştelor şi,chiar profesorul Bogan Herțeg referindu'se la poezie mi-a zis că ar trebui să fiu mai concis:

-"Expui viu, cu experență, ca un actor fără să conteze rolul jucat emoțional, în spectacol, iubirea, dăruirea per-total fiind naționalul şi un natural a scopului nostru de fi activi şi responsabilizați afectiv, chiar dacă nu noi suntem cei mai buni (de menționat şi tu scrii creativ şi perspectiv, cu prețire, cu dreptul de a fi şi de a candida cu iubire, la fericirea celorlați, ca-n şcoala în care se întâmplă atâte de multe pentru a ne împlini implicându-ne ca frumosul să ne fie Hristosul, salvatorul, pe Arcă, în biserică, prin arta scrisului explicativ şi expresiv, care m-a câştigat şi pe mine prin importantul care m-a făcut să iau atitudine şi chiar să scriu, de ce merți respect şi prețuire tu însuți, ca om dintre oameni pentru oameni, lumina să te lumină în rodnica şi edenica grădină adunând pentru cititori binele care zi cu zi ni cu bonus-Iisus în cuminte să ne binecuvânte cooperant prin cuvinte de zile luminate cu drum care ne duce tot spre înainte).

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE"-mi zice să nu fiu dezolanat, ca o apă de ploaie, deşi până în prezent tu-i dai de capăt fără a interveni în text şi uneori, chiar zici, Ben: ce şi cum scriu, să-i dau înainte, dar tu ştii ce zic şi de ce uneori mi se pare că nu s-ar completa cele povestite în context, fiind lung frazat, diluat şi nu tocmai bine încadrat text şi nu, dar, că tooate ar fi necesare şi bine, folosite, utilizate vorbele şi lovuțiunile, în carte, fiind estompat doar de firea de broască săltăreață, sărind cu prea multe paranteze, deşi n-aş omite detalii închipuite, uneori, tot eu zicând, că n-ar avea sens, plictisând cu atâtea acțibilduri, însă îți place stilul, modul meu de abordare ciudat, prof. Aurel Popa, editorul, chiar şi el fiind pe poziția, c-aş scrie ciudat, aparte şi rugat de mine să dea unui scriitor să scrie o cronică, dar acela dase din colț în colț neştiind să-şi scoată cămaşa fără să şi-o destrame, rupe şi asta-mi pare mai ciudat decât felul cum croşetez eu apă minerală, că individul acesta refuză netacticos pe domnul director, refuză pretextând de ce şi care-i pricina, umbla cu cioara vopsită şi îi era frică să nu se decoloreze şi să intre şi la apă, că n-ar şti ce şi cum să scrie, zicea impardonabil (n-am întrebat despre cine ar fi vorba şi nici nu m-am rânzoşat: cum adică nu şti ce... şi cum să scrie ?) şi puteam să iscodesc, dar nu era necesar să-i port eu mâna hop-hip! şi: ar fi fost asta estetic, etic-dontologic, profesional? Trecând pe la uniune, secretara Doina Cetea poetă, că nu-i bun Dan Şalapa, n-ar fi bun Mihail Duțescu, că dacă o scris Lucian Gruia prefețe, aieste nu s-ar ține cont de ele şi atunci ştiam că Dan Brudaşcu nu-i membru lor... (concluzie: mă învârt într-un cerc vicios?), iar alții fără nici o delicatețe m-au refuzat şi nu-mi prezintă cărțile (Adrian Popescu redactor şef la revista Steaua, motiva, c-ar fi consilierul uniunii, Irina Petaş preşedinte..., Doina Cetea: "nu se prea înghesuiesc să-ți scrie cronici, "că nici ea nu şi-a găsit vreo unul (asta nu mă încălzea, acul trebuia căutat în carul cu fân, dar unde-i carul cu acul, dar unde-i cămila care trebuie trecută prin urechile acului? dar să nu mă repet, că repetiția, obsesia, te arată mai îmbrătinit, mai ramolit, însă mulți se codesc, inexplicabil şi inexpresiv, (nu-şi asumau înteresul, datoria şi măiestria de parcă i-ai picurat cu ceară şi le-ai cerut să-şi bage cu forța, să scoată castanele cu mâna fără de cleşte din foc.

     - Asa e cand te lovesti de necunoscut si de nou, o noua tehnica de a simti si spune adevarul cu simplitate si direct din ograda. Ei nu vor sa te cunoasca. Cred ca la urma urmei le e frica de tine si de sistem. Curajosii in lumea aceasta sunt putini! Istoria ne-a dovedit prin Alexandru cel Mare, Napoleon, Spartacus, Mihai Viteazu, Gingiscan, Van Gogh, Arvo Part, Nicola Tesla de la noi azi Anca la care dupa doua pagini transpiri mai ceva ca la Shakespeare etc. Destinul are un mod aparte de a comunica. Mi-e mila de intreaga civilizatie de acum, de individul ei care in numar tot mai redus isi asuma credinta defapt camelion. Oare suntem in viata? Constienti.

PR-F&BT.