PAMANTUL PRIMAVERII
Sfantul Inochentie al Odessei
Spalat si umezit de apele
primaverii, pamântul începe a se acoperi cu verdeata si cu flori; toate
locurile de pe el capata o vedere frumoasa si sunt în stare a da adapost si a
pricinui placere, ba adesea si hrana, calatorului. Acelasi lucru se petrece si
cu sufletul spalat de lacrimile pocaintei; cugete si simtiri curate îl îmbraca
din cap pâna în picioare; din acestea, asemenea unor flori mirositoare, se
ivesc felurite fagaduinte si fapte frumoase.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 43-44.
Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XIX(2019), nr. 395(1 –15 Aprilie)
Dragii
mei enoriași!
Mântuitorul
și procesul electoral. Evanghelia din Duminica a V-a a Postului Sf.
Paști(Marc., X, 32-45) ne prezintă o
discuție dintre Mântuitorul și ucenicii Săi. La un moment dat, Iacov și
Ioan, fiii lui Zevedeu, L-au rugat așa: ,,Doamne, dă-ne să ședem unul de-a dreapta
și altul de-a stânga Ta întru împărăția Ta”. După judecata noastră omenească, rugămintea celor
doi trebuia împlinită. Erau prieteni și ucenici ai lui Iisus. Își lăsaseră
familiile, bruma de avere, ocupațiile și-L urmaseră pe El. Răspunsul Mântuitorului însă este
surprinzător: ,, Nu ştiţi ce cereţi!
Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care
Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl
beau îl veţi bea şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza. Dar a şedea
de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru
care s-a pregătit.”
Așadar, înțelegem de aici care era
gândirea Mântuitorului privind ocuparea unor funcții publice. Am spus în alte
rânduri că în multe privințe învățătura Mântuitorului era de-a dreptul
revoluționară pentru vremea de acum două mii de ani. Să afirmi, spre exemplu,
că oamenii sunt frați între ei, în vreme ce sclavul era socotit un obiect
însuflețit, nici măcar om, iar împăratul era considerat zeu sau semizeu, era o
ofensă adusă conducătorilor de state și
celor din clasele sociale privilegiate. Și, totuși, El îndrăznea să promoveze o
asemenea învățătură. Așa era și de data aceasta. Ocuparea unei funcții nu se
făcea pe bază de relații personale, de relații de rudenie, de favoruri și
bunăvoință a cuiva, ci pe bază de vrednicie. Locurile cerute de cei doi urmau a
fi date ,,celor pentru care s-a pregătit”.
Nu e vorba aici de o predestinație; locurile respective nu erau ,,sortite”
cuiva anume, ci se vor da acelora care se fac vrednici de ele prin faptele lor.
Că cei doi ucenici, Ioan și Iacov, s-au făcut vrednici până la urmă, prin faptul că și-au jertfit viața pentru
Domnul Hristos și învățătura Lui este adevărat și Mântuitorul știa lucrul
acesta chiar în momentul cererii lor, dar îi lasă ca să dovedească ei înșiși că
sunt vrednici de locuri de cinste în împărăția lui Dumnezeu.
În
aceeași Evanghelie, Mântuitorul mai face o precizare cu adevărat revoluționară
pentru gândirea politică din vremea aceea, dar și din toate epocile: ,,Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai
neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi
nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor
al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă.”
Așadar, funcționarul public,
conducătorul unei instituții, al unei comunități mai mici sau mai mari, al unei
țări, este slujitorul subordonaților săi, al supușilor săi, ci nu stăpânul lor.
Câți, oare, dintre regii și împărații lumii, dintre dregătorii mai mici sau mai
mari, au pus în aplicare acest principiu, această învățătură? Puțini, foarte
puțini! Din păcate.
Numai cele două aspecte menționate
mai sus, cel al numirii sau alegerii în funcții publice și cel al raportului
dintre demnitarul de stat și oamenii de rând, și ar fi suficiente ca să ne
dovedească dumnezeirea Mântuitorului. Numai Dumnezeu putea gândi astfel. Numai
Dumnezeu putea face așa: ,,Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească,
ci ca El să slujească şi să - Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.”
În istoria omenirii, popoarele au fost
conduse, cel mai adesea, de regi și împărați. Aceștia se socoteau mai presus de
oamenii ceilalți, își clădeau o biografie cât mai impresionantă, se socoteau că
sunt fii de zei, semizei sau chiar zei adevărați. Ei aveau putere de viață și
de moarte asupra supușilor. Ceea ce ziceau ei era literă de lege și nimeni nu
avea voie să-i contrazică. Popoarele au mai fost conduse de conducători
militari, ori de oameni care au smuls puterea prin forță, autointitulându-se
conducători. Și aceștia au avut o conducere despotică, bazată cel mai adesea pe
bunul plac. Cea mai mare cucerire în gândirea politică a lumii a fost
conducerea democratică. În limba greacă, ,,demos” înseamnă popor, adică
conducerea poporului. Conceptul unei asemenea conduceri s-a zămislit în Grecia
antică și a progresat cu greu de-a lungul veacurilor în Europa mai întâi, apoi
și în alte continente. Astăzi această conducere democratică se exercită prin
demnitarii aleși de popor prin vot liber, direct și egal. Se practică de multă
vreme și la noi, la români. Dacă ar fi aplicat corect, rezultatele ar fi
excepționale, dar de multe ori procesul electoral este denaturat, falsificat.
În epoca stalinistă, spre exemplu, se spunea că ,,nu e important cine votează,
important este cine numără voturile”, vrând prin aceasta să spună că
rezultatele electorale pot fi falsificate, după voința celor mai puternici.
Poporul mai poate fi împiedecat să-și aleagă pe cei pe care-i consideră a fi
cei mai vrednici și mai capabili să-l conducă, pornindu-se de la centru, de la
cei care organizează alegerile. Pe buletinul de vot sunt trecuți, spre exemplu,
grupuri de candidați. Între ei recunoști oameni de toată nădejdea, pe care tu,
alegător dintr-o localitate oarecare, îi cunoști și ai încredere în ei. Pe
aceia ai vrea să-i promovezi într-o anumită funcție, ai vrea să aibă un anumit
rol în societate și, drept urmare, pui ștampila pe grupul în care se află cel
socotit de tine vrednic. Din păcate, de cele mai multe ori, cel ales de tine
este la coada listei sau pe ultimele locuri. În fruntea grupului se află cineva
de la centru, cineva pe care puterea
politică vrea cu orice preț să-l
promoveze. Și așa te trezești că, vrând-nevrând, votezi pe un Agamiță
Dandanache, adică un om de cine știe unde, care n-are nici o legătură cu zona
ta, cu problemele tale, de cele mai multe ori un incapabil și un incompetent.
Procesul electoral poate fi denaturat și falsificat la nivel local. Știm
cu toții cum s-au făcut campaniile electorale. Ne amintim cum umblau domnii de
pe la diferite partide cu traista cu făină, cu zahăr și ulei în spate, cu
găleți, șepcuțe, mături și tigăi, îmbiind, din poartă-n poartă, pe bieții
alegători să primească asemenea ,,daruri”, dar să le dea lor și numai lor,
votul de peste câteva zile. Ne amintim cum se făceau petreceri pe la cârciumi,
pe la casele candidaților sau pe aiurea, cum se goleau sticlele și se rodeau
ciolanele. În aceste condiții, conștiința alegătorului era pervertită,
intoxicată. Mă întreb, cum raționa cel care beneficia de asemenea ,,bunătăți”
în cabina de vot? Pe care candidat alegea: pe cel care i-a dat mai multă bere;
pe cel care i-a dat mâncare mai bună, sau pe cel care i-a dat tigaia mai mare?
Grea alegere!! Ne amintim, de asemenea, cum, în campaniile electorale, vin
candidații din poartă-n poartă și, vrei nu vrei, te iau în brațe și te pupă,
îți zâmbesc drăgăstos, îți promit marea cu sarea, ba chiar și luna de pe cer,
cu singura condiție: să-i alegi. De îndată ce sunt aleși, patru ani nu-i mai
vezi, nu-i mai auzi, după care se repetă scena.
Cel
care intră în cabina de votare se
aseamănă cu cel care vine la spovedanie. Acolo se află doar el și conștiința
lui. Nu trebuie să se gândească la beneficiile și interesele personale, ci la
binele social, la binele țării. Nu trebuie să voteze pe cineva că i-a dat sau
că-i va da lui vreun favor, vreun beneficiu oarecare, ci el trebuie să știe că
prin votul lui pune o cărămidă în zidirea țării sale, oferă o șansă mai bună
copiilor și nepoților lui. Partidele care propun candidații, au datoria sfântă
de a-și sluji țara, ci nu de a batjocori-o. Slujesc Țara propunând candidați
capabili pentru funcția pentru care candidează, candidați cinstiți, corecți și
cu dragoste de Țară și de Neam. Aceștia trebuie să cunoască limba și istoria
țării, tradițiile și idealurile seculare ale nației; batjocoresc Țara și Neamul
propunând candidați incapabili, escroci, veri și cumetre, amante și cocote,
care, din ,,succesuri în succesuri” pot ajunge să reprezinte Țara și Poporul în
concertul popoarelor. Cum reprezintă, vedem singuri!
Candidații
să fie conștienți că ei nu urmează să ajungă stăpânii Țării, ci slujitorii
Țării și ai Poporului. Candidații trebuie să pună interesul obștii mai presus
de interesul personal, iar, dacă e nevoie, să fie gata să-și dea și viața
pentru interesele și drepturile Țării. Acesta este eroismul și patriotismul
celor ce îndrăznesc să candideze pentru funcții înalte în viața unei țări. În
felul acesta ar ajunge om potrivit la locul potrivit, în felul acesta popoarele
ar avea toate șansele să progreseze.
Iată
cât de progresistă și de actuală este învățătura Mântuitorului și cât bine ar
putea aduce lumii, dacă ar fi pusă în aplicare.
*
Sfaturi părintești. Din învățăturile
Sfântului Paisie am selectat un
fragment, care ne vorbește despre Sfânta Spovedanie și Sf. Împărtășanie, aceste
Sfinte Taine fiind foarte actuale. Iată-l:
,,Spun unii", i-am zis eu, ,,să ne împărtășim doar o singură dată
pe lună ca să nu devină obișnuință". ,,Această poziție nu este bună",
a răspuns (Sfântul Paisie - n. n), ,,pentru că și o singură dată pe an dacă se
împărtășește cineva poate să o ia ca pe o obișnuință, că adică am dreptul să mă
împărtășesc. Venise aici un preot care mi-a spus că evită să
liturghisească des ca să nu-i devină obișnuință. Atunci m-am întristat foarte
mult pentru că, cu cât mai regulat liturghisește cineva, cu atât mai mult
trebuie să se topească simțind Taina pe care o săvârșește. Trebuie ca regulat să
ne spovedim și să ne împărtășim. Atunci când un om se îmbolnăvește, prinde
putere prin transfuzia de sânge. Cu cât mai multă putere dobândește omul când i
se face transfuzie înăuntrul său cu dumnezeiescul sânge al lui Hristos? Uneori
se poate observa o schimbare pe fața celui ce se împărtășește. Încă mai mult,
se întâmplă în unele dăți ca omul să simtă o mai mare bucurie atunci când nu
este foarte pregătit să se împărtășească decât atunci când este foarte bine
pregătit să se împărtășească, pentru că atunci este mai smerit decât alte dăți
când se pregătise mai bine".
*
Crucea. Redăm mai jos o poezie
cu acest titlu din 1924, publicată de
către Mitropolia Moldovei și Bucovinei
la acea vreme:
,,Mai sfântă mângâiere nu-i
Pe acest pământ de suferință
Pentru creștin, ca sfânta cruce,
Slăvitul semn de biruință.
„Să-și ieie fiecare crucea,”
Așa-i porunca lui Iisus,
Dacă voiește ca s-ajungă
În sânul raiului de sus.”
Când seara mergem la culcare,
Cu crucea sfântă ne-nsemnăm
Și tot cu ea începem ziua,
Când dimineața ne sculăm.
Când lângă sânul mamelor
Copiii dorm, ele-i așează
În leagăn și cu crucea sfântă,
Cu dragoste îi însemnează.
În orișice călătorie,
De vrem cumva ca să plecăm,
Plini de nădejde-n Dumnezeu,
Noi tot cu crucea ne-
nsemnăm.
La masă când ne așezăm,
Prin cruce mulțumim mereu
Pentru belșugurile toate
Trimise de la Dumnezeu.
În toiul luptelor grozave,
Când crunta moarte
stăpânește,
Pe câte suflete viteze
Slăvita cruce nu-ntărește.
Și dacă Ea-i nădejdea
noastră
Și ajutorul cel mai sfânt,
De ce se mai găsesc ființe,
Creștine pe acest pământ,
Care-o insultă-n mii de feluri
Cu vorbe batjocoritoare?
Au nu se tem ei de mânia
Lui Dumnezeu răzbunătoare?
Nu se gândește-această lume
Că prea de tot păcătuiește,
Când ori cu fapta, ori cu
vorba,
Puterea crucii o hulește?
Nu se gândește că viața
Nu ține-o-ntreagă veșnicie?
Azi ești voinic și mâne
moartea
Te-apucă cu a ei tărie.
Te duci în lumea ceialaltă,
Nepocăit, pe veci pierdut,
Primind răsplata cea amară
La care atâta ai ținut.
Creștine, mă întorc spre tine:
Fii om cu înțeleaptă minte,
Respectă crucea cea Divină,
Cu dragostea cea mai
fierbinte.
Învață și pe alții, care
Azi nu cunosc a ei putere,
Căci ea va fi în veșnicie
Oricui o dulce mângâiere.
*
File de jurnal – 23 iun. 1982(I). ,,La ora 4 am plecat cu mașina de acasă. Am
lăsat-o-n gară în Severin și cu trenul personal 1002 am ajuns la Craiova, la
ora 7.43. M-am dus la editură. Spre nenorocul meu, l-am găsit acolo doar pe
economistul Ionescu. Directorul Ilarie
Hinoveanu era plecat la congres. Ionescu mi-a spus că postul lui Ioan Rusu - Șirianu
e blocat de o jumătate de an și că nu se știe dacă va mai fi cineva angajat. Se
zvonește că toate secțiile de literatură social-politică vor fi centralizate și puse sub directa
supraveghere a organelor Comitetului Central.
I-am lăsat D-lui Ionescu
rezumatele cărții mele Nicolae Iorga. Concepția istorică în
franceză, engleză și germană, ca să le depună la manuscrisul cărții, când va
veni directorul.
M-am dus apoi la Centru de Științe
Sociale(str. Unirii 79), unde l-am
întâlnit pe Dl. Virgil Joița. Am
discutat cu dumnealui și la birou și la restaurantul ,,Dunărea”, unde ne-am
cinstit cu o cinzeacă. Am stat la taclale cu Dl. Joița mai bine de două ore.
M-a pus la curent cu multe probleme, pe care nu le cunoșteam. Amintesc în acest
sens:
1. Toate lucrările de istorie
trebuie să aibă viza lui Mircea Mușat. Acesta este omul care, deși abordabil,
taie și spânzură. Din numărul 2/1982 al
revistei ,,Arhivele Olteniei” a scos unele materiale, - printre care și unul al
mitropolitului Nestor -, și a introdus altele, fără să consulte redacția;
2. A fost suprimat ,,Anuarul Institutului de Istorie ,,A. D.
Xenopol” de la Iași și ,,Anuarul
Institutului de Istorie de la Cluj”,
3. Centralizarea cenzurii este
necesară. În acest sens se dă exemplu un atlas de istorie al localităților din
Maramureș, în care câteva hărți indicau o serie de județe ale noastre din nord
în Ungaria. Printre autori erau vreo 15 unguri și vreo doi români destul de
dubioși;
4. La sfârșitul lunii mai și
începutul lui iunie au avut loc la Craiova lucrările Comisiei de Istorie Româno
- Sovietice. Delegația rusă s-a
comportat sub orice critică. Spirite incisive, pornite pe sfadă, gata de a se
lua la harță cu cei care și-ar fi manifestat alte păreri, imbatabili în încăpățânarea cu care-și susțineau punctele de vedere,
chiar și când vedeau bine că nu au
dreptate. Susțineau sus și tare că noi n-am avut revoluție la 1821; că la 1848
am avut doar o stare revoluționară; că ei ne-au dat Constituția din timpul lui
Cuza, ca și celorlalte state europene, deși ei înșiși nu aveau constituție la
acea vreme; că Unirea de la 1859 a fost un act politico-administrativ forțat,
pur românesc, fără semnificații internaționale. De altfel, susțineau rușii,
ideea însăși de unitate românească este
o teză gratuită, ea neexistând niciodată în conștiința poporului român. Când
delegații au fost duși la Mânăstirea Horezu și puși în fața stemei îngemănate a
românilor, tăcutu-le-a gurița! Au mai adus cumetrii și un cuc armenesc la acea
conferință, care a afirmat cu patos că toate bisericile și mânăstirile
moldovenești cu caractere orientale sunt
de influență armenească. L-a pus la punct Domnul Răzvan Teodorescu, care a
documentat că arta de tip oriental din Moldova și Armenia au avut o sursă comună:
arta turcească, ale cărei influențe au fost destul de puternice. Mai ziceau
rușii că noi românii am fost fasciști
din 1930 și că am subminat puternic revoluția bolșevică din 1917. Un istoric român(nu i-am reținut numele!) a venit cu o
comunicare, în care a documentat cu cuvintele lui Lenin poziția pozitivă a României
față de fenomenul sovietic. Cu toate acesta, nu i-am putut convinge!
Președintele Comisiei, un bătrân de vreo 87 de ani, de o vivacitate de
invidiat, evreu de origine, fost comisar al poporului în 1917, spiritual și bun de gură, căuta să
tempereze lucrurile. Românii au avut o comportare academică. Lucrările acestei
consfătuiri româno-sovietică nu vor fi publicate, pentru a nu se introduce în circuitul istoriografiei românești teze
eronate”(Va urma).
*
Candidatul. Eram într-al doilea
an de preoție. Venisem de la Craiova la Gruia în Mehedinți, ca să mă apropii de
familie. Locuiam în Severin și făceam naveta cu autobuzul sau cu bicicleta. Cei
60 km erau mulți, dar și eu eram tânăr. Am amenajat într-o magazie din spatele
bisericii o cămăruță. Am pus acolo un pat, o masă, câteva scaune. Faptul că
mergeam la librăria din comună și cumpăram câte un braț de cărți a impresionat
pe mulți. Găseam acolo cărți, pe care nu le găseam în Severin, fiindcă erau
prea puțini în Gruia, care să citească.
Fiul
vânzătoarei de la librărie, Puiu Ciutureanu, profesor de română și franceză, a
venit la mine, însoțit de câțiva tineri din sat. I-am primit cu drag în chilia
mea. S-a încins o discuție până către dimineață. Erau curioși să știe câte ceva
dintr-ale religiei, veneau cu bagaje de cunoștințe din alte domenii. Nu erau
discuții în contradictoriu, ci mai mult informale, cu multe întrebări și
răspunsuri. Fiecare seară, fiecare noapte petrecută în compania unor asemenea
tineri era pentru mine un adevărat examen. Mă bucuram ca un copil de o notă
bună, când reușeam să le dau răspunsuri convingătoare, când reușeam să le
demolez teze contrare.
Între
tinerii participanți la ,,seratele” din spatele bisericii mi-a atras atenția
Domnul M. Terminase liceul cu medii bune, trecuse cu brio bacalaureatul, dar nu
se hotărâse la ce facultate să-și încerce norocul. Citea mult, avea cunoștințe
vaste, era un căutător. După câteva săptămâni, mi-a spus că el ar vrea să
meargă la Teologie. Am fost într-al nouălea cer. Nu aveam de gând să rămân
preot în Gruia multă vreme, doream să mă apropii și eu de casă, iar faptul de a
pregăti un tânăr și a-l duce la Teologie mi se părea extraordinar. I-am dus cărțile
de care am socotit eu că are nevoie și am început să fac pregătire cu el. Era
mult de muncă, dar nu conta. Prindea repede și avea memorie bună. Exact ce-i
trebuia. Nu avea legătură cu biserica, dar socoteam că asta o să-i vină pe
parcurs. Nu i-am pretins nici o plată pentru timpul și efortul de a-l pregăti.
I-am făcut dosarul și m-am dus eu, pe
banii mei, să-l înscriu la Sibiu, singura Facultate de Teologie unde se primeau
și absolvenți de liceu.
A
venit vremea examenului. Pentru mine erau emoțiile mai mari decât pentru Domnul
M. M-am dus cu el. Ne-am plătit fiecare biletul de tren. În Sibiu, prima grijă
a Domnului M. a fost cazarea. Eu am propus să ne interesăm la internatul
facultății, poate ni se dă voie să locuim acolo, studenții fiind în vacanță.
Domnul M. a strâmbat din nas și mi-a spus că el caută altceva. Și a găsit loc
la Hotelul ,,Împăratul Romanilor”, cel mai bun hotel din Sibiu la vremea aceea.
O noapte acolo costa mai bine de jumătate din salariul meu pe o lună. Eu m-am
dus la internatul facultății. Era voie să mergem la dormitoare, dar acolo erau
doar paturi de metal goale. Am găsit două saltele de burete și am rezolvat
problema.
Când a
venit vorba de masă, Domnul M. mi-a spus că el preferă să meargă tot la ,,Împăratul
Romanilor”, fiindcă este mâncare bine gătită. Eu mi-am cumpărat ceva de la
alimentara, m-ar retras într-un parc și am servit boierește cele cumpărate.
Domnul
M. mi-a spus că ,,pentru el odihna și mâncarea sunt pe primul plan!” A mai precizat că ,,o viață are și vrea s-o
trăiască, nu să chinuiască!”
Am mai
rămas o zi în Sibiu și m-am simțit din ce în ce mai umilit. I-am urat succes
Domnului M. și mi-am luat tălpășița. Aveam 1.560 lei salariu. La Craiova îmi
cumpărasem în rate strictul necesar și mai aveam încă mult de plătit. Soția era
studentă la Cluj. Se transferase la fără frecvență și se angajase la școala
ajutătoare din Severin. Avea un salariu de mizerie și niște condiții de lucru
infernale. Soacră-mea, văduvă, aștepta ca ginerele să preia jugul casei,
facturile și celelalte cheltuieli. Toate astea în timp ce eu pierdeam timpul pe
la Sibiu! Cu siguranță că nu mă pricepeam la oameni! Altfel, n-aș fi plecat la
drum cu Domnul M.!
Domnul
M. n-a reușit la Teologie. De fapt, n-a reușit nici la altă facultate până la
urmă. După vreun an am plecat eu de la Gruia. L-am reîntâlnit după mulți ani. Era om matur, cu familie și
copii, lucra ca electrician la Hidrocentrala ,,Porțile de Fier - II”. Am
depănat câteva minute unele amintiri care ne legau de la Gruia și de la Sibiu.
Cu multă nostalgie și-a amintit de ,,friptanele” pe care le servise la
,,Împăratul Romanilor” din Sibiu.
Mde!
*
Dar de nuntă. Răsfoind prin
manuscrise, am mai găsit o poezie cu acest titlu, pe care am îndrăznit s-o
alcătuiesc la 21 martie 1982. Iat-o:
,,Vânt de dor
îmi tulbur-anii,
Gândul mi-e
furat de cale,
Tot mai viu mi-e
chipul Anii
Și mai dragi
mi-s ale sale!
Drum pustiu și
ars de vreme,
Hoț de dragoste
și vlagă,
Ce mă lași să mă
tot cheme
Cine mi-e în
lume dragă?
Darul tău de
nuntă, Ană,
A plătit la vama
veche
Toat-a
dorurilor hrană,
Draga mea fără
pereche!
Mi-a rămas din
mult-avere
Numai inima
pribeagă
Să ți-o dau când
mi-o vei cere,
Ană dragă, Ană
dragă!”
*
Ajutoare și donații. În această
perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Vermeșan Mirel(Timișoara): 350 lei; Doamna Ivanovici Florica(București)
și Doamna Enache Maria(București):
câte 250 lei; Doamna Trocan Maria(Lugoj
– TM), fiică a satului Bârda: 200 lei;
Doamna Pârvuceanu Eugenia din Gârla Mare(MH): 110 lei; Doamna Ing. Aurica Zăuleț(Tr. Severin), fiică a satului
Bârda și Doamna Stanciu Victoria(Piatra
Albă-MH): câte 100 lei; Doamna
Crăciunescu Valeria(Câmpulung-Moldovenesc-SV): 50 lei;
Pentru Fondul Central Misionar s-au strâns 80 lei. Am virat protoieriei 300 lei.
Dumnezeu să le
răsplătească tuturor donatorilor!
*
În ședința
din 14 mart., împreună cu Consiliul
Parohial, am hotărât să acordăm ajutoare de Paști unor persoane și familii cu
situații deosebite din parohie, astfel: Orodan
Claudiu: 300 lei; Pau Dumitru: 200 lei; Badea Leontina: 100 lei; Ștefu
Constantin(II): 100 lei; Căprioru Ion: 100 lei; Borcilă I. Elena: 200 lei.
În total 1.000 lei. Atât am putut! Banii vor fi trimiși de preot prin
poștă. Aceste ajutoare, deși ele au devenit o tradiție pentru parohia noastră,
le putem încadra și acțiunii Coșul
de Paști.
*
Coșul de Paști. Din îndemnul Prea
Sfințitului Episcop Nicodim și anul acesta se organizează de către
parohiile din județul nostru acțiunea caritabilă intitulată ,,Coșul de Paști”.
Drept urmare, am hotărât împreună cu
Consiliul Parohial ca, pe lângă ajutoarele ce le vom acorda familiilor și
persoanelor cu dificultăți din parohia noastră,
Vineri, 3 Mai,
să facem o vizită la un azilul de bătrâni de la Ilovăț. Vom stabili împreună ce le vom duce. Acțiunea se înscrie și în cadrul programului
nostru mai vechi intitulat Hrană pentru
trup și suflet.
*
Excursii – pelerinaj.
Duminică, 12 Mai, un grup
de parohii din Severin organizează o excursie-pelerinaj la Sf. Mănăstire
Pantocrator din jud. Teleorman, unde vor fi aduse Sf. Moaște din
străinătate. Cine vrea să participe, va
fi pus în legătură cu organizatorii. Preotul dvs. nu va putea merge, fiind la
slujbă. Costul excursiei este de 50
lei/pers.
Duminică, 12 Mai, un grup
de parohii din Severin organizează o excursie-pelerinaj la Sf. Mănăstire
Pantocrator din jud. Teleorman, unde vor fi aduse Sf. Moaște din
străinătate. Cine vrea să participe, va
fi pus în legătură cu organizatorii. Preotul dvs. nu va putea merge, fiind la
slujbă. Costul excursiei este de 50
lei/pers. După Sf. Paști, la o dată încă nestabilită,
organizăm o excursie-pelerinaj pe traseul: Bârda
- Tr. Severin – Caransebeș – Hațeg - Deva(orașul, cetatea) – Alba - Iulia(orașul, cetatea) - Mânăstirea Oașa - Mânăstirea Râmeț și
retur. Prețul e de 60 lei/pers. După Paști, la o dată încă nestabilită, vom
organiza o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda - Tg. Jiu - Rm. Vâlcea - Mânăstirea Cozia - Mânăstirea Turnu -
Valea Oltului - Sibiu(orașul) –Rășinari
- Mânăstirea Păltiniș - încă una sau două mânăstiri – Petroșani - Mânăstirea
Lainici - Tg. Jiu - Tr. Severin. Costul este de 60 lei/pers.
*
Publicații. În
această perioadă, preotul Dvs. a reușit
să mai publice câteva materiale, astfel:
Baia focului, în ,,Națiunea”,
București, 30 mart. 2019, ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro/
category/religiespiritualitate); ,,Scrisoare pastorală” – 394, în
,,Logos și Agape”, Timișoara, 7 apr. 2019, ediție on-line(http://www.logossiagape.ro);
în ,,Armonii Culturale”, Adjud(VN), 8
apr. 2019, ediție on-line(http://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca
Septentrionalis”, Baia Mare(MM), 9 apr., ediție on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în
,,Observatorul”, Toronto(Canada), 13 apr. 2019, ediție și on-line(http://www.observatorul.com); Viața ca o Cruce, în ,,Națiunea”,
București, 14 apr. 2019, ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro/category/
religiespiritualitate); în
,,Omniscop”, Craiova, 17 apr. 2019, ediție on-line(http://www.omniscop.ro);
*
În
această perioadă, parohia noastră a publicat ediția a II-a din Viețile Sfinților, vol. I(703 pag.),
vol. II(552 pag.), vol. III(744 pag.), vol. IV(602 pag.) și vol. V(432 pag.). De asemenea, a
republicat volumele Bucate de post(328
pag.) și Călăuză patristică(328
pag.).
*
Editura ,,Sitech” din Craiova a primit o solicitare din partea
Bibliotecii Centrale a Germaniei de a-i trimite un exemplar din cartea
preotului Dvs., Stat și Biserică în
Banat(1780-1886) în lumina unei arhive inedite, pe care a tipărit-o acolo.
De fapt, e vorba de teza de doctorat. Nu e mare lucru, dar e, totuși, ceva!
*
Zâmbete. Domnul Dan Puric ne povestește ce a
învățat de la mama sa: ,,M-a învățat să apreciez un lucru bine făcut: „Dacă
tot vă omorâți, omorâți-vă afară! Abia am terminat curățenia!” M-a învățat
religie: ,,Roagă-te să iasă pata asta de pe covor!!”M-a învățat logica: „Pentru
că eu am spus! Și gata!!” M-a învățat să prezic viitorul: „Să folosești mereu
lenjerie curată, în caz că vreodată ți se întâmplă vreun accident” M-a învățat
ironia:„Dacă mai plângi mult, chiar o să-ți dau un motiv să plângi!” M-a învățat
să fac economii: „Păstrează lacrimile pentru când voi muri eu!” M-a învățat
osmoza: „Închide gura și ia și mănâncă!”
*
Înmormântări. În ziua de 8 apr.
am oficiat slujba înmormântării pentru Mema
Ștefan (75 ani) din Bârda, iar în ziua de 15 apr. pentru Cioabă Ioana(86 ani) din Malovăț.
Dumnezeu să-i ierte!
*
Anunțuri. Din motive obiective,
anulăm licitația gardului de prefabricate de la biserica Bârda din 21 aprilie.
Deoarece gardul din spatele bisericii este din plasă de sârmă fixată pe țevi
metalice, rezistența și durabilitatea acestuia este redusă. Drept urmare, am
hotărât împreună cu Consiliul Parohial să nu mai vindem cei 32 m de gard
prefabricate, ci doar să-l demolăm și piesele lui să le păstrăm până când vom
avea nevoie să-l înlocuim pe cel din plasă de sârmă. Astfel, patru oameni
într-o zi vor putea să-l demoleze pe cel din sârmă și să-l monteze pe cel din
prefabricate, asigurând împrejmuirea bisericii și în partea de est pentru încă
50 de ani. După aceea vom vedea ce vom mai face! Păi, nu!?
*
Program. În cursul lunii Mai
avem următorul program de slujbe: 4 Mai(Bârda-Malovăț,
cu slobozirea Paresimilor pentru morți); 5
Mai(Malovăț); 11 Mai(Malovăț-Bârda);
12 Mai(Bârda); 18 Mai(Malovăț-Bârda); 19
Mai(Malovăț); 21 Mai(pomeniri
dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 25
Mai(Malovăț-Bârda); 26 Mai(Bârda).
În restul
timpului, la orice oră din zi sau din
noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă,
la școală, la telefon: 0724.
99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail:
stanciulescubarda @gmail.com.
Sf. Paști să aducă sănătate, pace și bucurii în casele și în sufletele
Dvs.
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu