miercuri, 24 aprilie 2019

Irina Lucia MIHALCA - Acolo, în inimă…




Acolo, în inimă…


~*~

Acolo, în inimă,
extindem lumile prin îngemănare,
naşterea unor locuri noi, nepopulate, sub ochii noştri,
te-ating în mijlocul cântecului
răsărit în somnul
unei alte note pe buzele tale,
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor
cu un surâs împărtăşit.

Umbre şi semne-n serpentine
străbat paşii iubirii,
cuvântu-şi începe tăcerea
prin care totul apare,
un călător spre zările albastre
a cărui aripă creşte din mine.
Încă nu ştiu cine sunt
până nu devin altcineva.
Unde să găsesc locul acela
în care te voi lăsa să pătrunzi?
Unde-i jocul literelor?
O să mă clădeşti în tine
aşa cum eşti tu,
nemăsurată revelaţie,
descoperire divină,
miracol frenetic şi posesiv,
acum te-nţeleg, tânjim după noi,
un drum spre începuturile noastre.
Într-un strat al timpului,
din cel mai uitat colţ al vieţii,
te simţi atât de atras de celălalt,
ca un miraj ce te-nvăluie
din care nu te mai dezmeticeşti,
uimirea aceea a copilului
care nu-şi mai găseşte cuvintele,
doar zâmbetul
îl poartă-n simţire,
mereu absorbit în albul seninului
şi totul e-un nou început.
Îţi simt inima vibrând în nuanţe paradisiace,
un alt tempo, adagio appassionato,
acute şi note joase, o nouă partitură
pe care acum învăţăm s-o cântăm.
Oare e ceva ce nu-nţeleg?
Afecţiune, graţie, compasiune,
acel agape, dăruire cristică,
şirul cuvintelor se-opreşte, uneori,
pentru-a cuprinde emoţia copleşitoare
cu măsura ta, cea care
aduce pacea şi bucuria de a fi.
Încă am sărutul tău pe buze,
privirile ni s-au întâlnit înlănţuite,
inima mi s-a cuibărit în inima ta
şi-acum desface lumina
într-o paletă de culori.


~*~

Irina Lucia MIHALCA









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu