TRĂIND TIMPUL INSISTENT PERSEVERENT PERSISTENT CU DRAGOSTE ŞI PROFUND, LA TIMPUL LUI

TRĂIND TIMPUL INSISTENT PERSEVERENT PERSISTENT CU DRAGOSTE ŞI PROFUND, LA TIMPUL LUI

~*~

 

Trei iezi, cucu-iezi, nu mă crezi,

că te iubesc de nu te vezi pentru a-ți zice impertinent, cu tupeu:

-"Sufletul vi-l deschideți către Dmnezeu

cu of pentru petrecere aniversară

făcându-i vrere şi plăcere transparent, conciliant indulgent,

sufletul vi-l deschideți eliberat:

de vicicii, în căderea precară, liberă,

în conul de penumbră, de viață precară, sumbră,

că n-ai cum sări, în/cu lanțul slăbiciunii,

sărind peste cal a înțelepciunii, sârind din banal şi cotidian,

sărind peste propria umbră,

eliberat aur cenuşiu strecurat,

eliberat de prejudecăți şi de neloial,

că social-uman neam de neam,

după vorbă, după port,

n-am trăit în van şuhan, puterea luând-o prin cuvânt şi de la cei din jur, din prejur,

de la cei luminați cu drag şi sfânt de-acasă

cu viață cum nu fu mai frumosă,

mai ingenioasă, mai hristosă-luminoasă,

cu avantaj şi curaj, în piesaj,

pe pielea noastră sub cer prin efect albastră,

prin încrederea-n sine surprinzător stare de bine:

dar din dar incredibil posibil rai plauzibil cu coame, culme şi guri de plai ce imbatabil impecabil cu garanție, în propria ecuație omenească, că le am în vorbă bună-grație,

le am din neam de neam românesc,

în pitoresc magna cum laude cu timp, în timp cu timp, în olimp omenesc.

Nu te uita oriunde şi da oricând ca racul înapoi,

pace şi război fără dragoste şi profund-fermitate

în nelege, că legea-i tocmeală,

fală straiță goală,

că şi-n ce-a fost, în generații, liturgie de pace în spice,

să ştii, că ce-a fost, e ca un nimic,

că acest gram de nisip din clepsidra vieții ori ce-ai face,

nu se rentoarce,

dacă nu-ți păstrezi folclorul şi tradiția sub pază bună pentru un dustinct,

infinit şi respect, apropiat cunoaştere, infimit apropiat de obiect,

ca spice râzătoare, în holde  de pâine să continuie trase-mâine,

ca Emil Cioran refugiat ca Ionesco în Franța,

că n-au trăit în van, ca România să-şi schimbe ca Hristos fața,

deşi trăia sensibil, fragil Cioran, ca Bacovia

întru răsărit de soare, binecuvântare,

în toată complexitatea lor,

ei românii de pretutindeni fiind în rostul țarii lor,

trăind timpul la timp la timpul lui,

pe altarul soarelui,

trăind optimist/pesimist,

dar artist şi altruist,

chemare din izvoare de născătoare

a doinei noastre ştiute din lada de zestre,

de la mame bătrâne a patriei limbii române geto-daco-române, străbune,

cu zări senine-albadtre

ca să trăiescă, în iubire, înviere, la înălțime, culme cu profunzime,

să trăiesc şi eu artistic pragmatic omenesc cu Vica mea

şi țara mea cu lumea bună/rea,

că-şi are propriul cult şi-n horă românească-mană cerească,

în să dăm mână cu mână inimă română

prețuindu-mi România profundă şi mare,

odă-cântec cu mult soare

nemurit, în baladă,

cu plugul trăgând mănoasă brazdă înflorind cu rod, în mâine,

undita-n tricolor cu popor, bogata holdă,

în sărbătoare de muncă şi cugetare cu unealta pe deal şi luncă de Românie întregită,

profundă şi mare prin simțire şi prețuire, omul cu drept la înviere, iubire candidând cu dragoste şi profund, candidând la fericire,

că noi dați în spectacol avându-ne drumul înainte ca la carte.

~*~

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE