DEŞI
~*~
Condamnat, închis,
dar apoi, în pace şi război,
e potop şi potol cu răsfăț şi ospăț
la noi,
ca la noi, ce chestiune fără
înțelepciune, că deşi condamnat, proscris în paradis,
e deschis totuşi
condiționat ?
că nu mai e un proscris în paradisul
ce-l merită,
ca plată pentru propria artă,
care-i la modă şi palamentarii trag
chiulul, trag mâța de coadă, ca să nu stea la strâmtoare, în închisoare, la
răcoare,
să moară capra vecinului!
că se poartă cu vogă la modă,
ca sărmanii, oamenii de rând,
să plângă țâța care o supt la a mamei
lor piept,
ca să cerşească din partă în portă,
deşi munții-s dodoloță şi aur în
pântecele țării portă,
în loc de conştiință,
ca ipocrizie şi prostie,
poartâ esențială, ca esență,
deşi nu această domnie e lăudabilă,
iubire pe verticală,
şcoală adevărată de dincolo de
şcoală,
dar sunt liberi să se exprime cu
iubire la înălțime,
deşi...,
în deficiențe cu prounzime.
***
CĂ SUNTEM INCREDIBIL
Viața-şi are cenuşiul ei,
fără un plus de sărbătoare cu flori
de colț pe stei,
cu vânt domol care se dă printre
brazi în spectacol
cu drept de a fi zi de zi:om între
oameni ostenind pentru pâini,
că doar vorbim halucinat doar de a
moaca,
fără sistem imunitar,
cu talanții înmulțiți în har solar,
însă doar cu vorbe, chiar
verbe-proverbe, nu se facem unirea,
ca să ne-avem țara întrgită, în
pesaj, încontur şi hotar,
s-avem nobil formulă de iubire pe
verticală,
şcoală de dincolo de şcoală
fără precedent,
prin voarbe doar nefăcându-se țara, România,
în savant:
cu stare de bine: profundă-mare,
ca atare stăpână în desăvârşire pe
fericire, desăvârşită geografic,
pe situație națională călare
şi cu sărbătoare pe deal şi pe colnic
cu punctul de vedere specific şi unic
fără probleme, voinic
şi pragmatic, fără dileme,
că nu suntem incredibil indiferenți
la vremuri
şi la vremea grea,
care mi-au luat-o pe Vica, pe nevasta
mea,
lumina şi grădina
şi apăsarea de peste țara mea,
ce-şi roieşte cu regina stupina.
~*~
PAVEL
RATUNDEANU-FERGHETE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu