Vasilica GRIGORAȘ: Pâinea iubirii

Pâinea iubirii

~*~

Mă pierd încet într-o lume,

ea însăşi pierdută în negura

uitării de sine, de Tine şi de semeni.

Mă simt un fir de nisip

peste care stă aşezat

un munte de haos,

înmulţit fără noimă de

indiferenţa crasă şi grasă

şi de egoismul hâd, diavolesc,

însă înfloritor

în toate măruntaiele sale

Biciuită şi-ngenuncheată

de netăcerea lumii

şi răzmeriţa minţii,

încerc în zadar să-Ţi vorbesc.

Nu-mi găsesc vorbele potrivite

pentru că prea mult timp

am ignorat Cuvântul.

Am început să-nţeleg, Doamne,

de ce Tu-mi răspunzi cu tăcere.

Sunt obosită şi cocoţată

pe-o creangă uscată

ce stă să cadă.

Mă clatin, mi-e frig

şi plapuma pocăinţei mi-e scurtă.

Mă simt murdară,

pentru că apa cea sfinţită

primită-n dar la botez

am irosit-o necugetat.

Ştiu că eşti blând, Doamne!

Cum să i-au măcar o sămânţă

din blândeţea Ta

şi s-o plantez în lutul din mine?

Doamne, te ating cu rugăciunea

să simt că-mi eşti aproape,

în speranţa că mă vei hrăni

cu pâinea iubirii.

~*~

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

22 aprilie 2019