marți, 23 aprilie 2019

Vasilica GRIGORAȘ: Pâinea iubirii




Pâinea iubirii



~*~


Mă pierd încet într-o lume,
ea însăşi pierdută în negura
uitării de sine, de Tine şi de semeni.

Mă simt un fir de nisip
peste care stă aşezat
un munte de haos,
înmulţit fără noimă de
indiferenţa crasă şi grasă
şi de egoismul hâd, diavolesc,
însă înfloritor
în toate măruntaiele sale

Biciuită şi-ngenuncheată
de netăcerea lumii
şi răzmeriţa minţii,
încerc în zadar să-Ţi vorbesc.
Nu-mi găsesc vorbele potrivite
pentru că prea mult timp
am ignorat Cuvântul.
Am început să-nţeleg, Doamne,
de ce Tu-mi răspunzi cu tăcere.

Sunt obosită şi cocoţată
pe-o creangă uscată
ce stă să cadă.
Mă clatin, mi-e frig
şi plapuma pocăinţei mi-e scurtă.
Mă simt murdară,
pentru că apa cea sfinţită
primită-n dar la botez
am irosit-o necugetat.

Ştiu că eşti blând, Doamne!
Cum să i-au măcar o sămânţă
din blândeţea Ta
şi s-o plantez în lutul din mine?

Doamne, te ating cu rugăciunea
să simt că-mi eşti aproape,
în speranţa că mă vei hrăni
cu pâinea iubirii.


~*~
Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui


22 aprilie 2019








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu