ÎN ROD PENTRU NOROD MAI EMINESCU-IISUS VIVAT ROMÂNIA PROFUNDĂ ŞI MARE,...

ÎN ROD PENTRU NOROD MAI EMINESCU-IISUS VIVAT ROMÂNIA PROFUNDĂ ŞI MARE, STRĂLUCIND SUB PROPRIUL SOARE

~*~

S-ar putea ca nici eu ca Robinson Crusoe

să nu mă ştiu preface că plouă, în voe şi nevoie-anevoie,

în firea lucrurilor existând cetera care ceteră din strună voe bună, în cudă realitate, chiar dacă viața nu ni perfectă, nu ni chiar de haznă, bună, ci îi lasă-mă să te las, că ni viscolita iarnă,

în lucru bine făcut pas cu pas,

cu toate că nu mă las

şi lenii nu-i dau comodității amploare, glas, nas,

că nu mă las luat la bătaie cu două lemne cu două paie

şi-n concluzie ce nu-i sanătos,

mi de prisos, e ponos,

nu-i de nota zece, nu ni de folos,

nu-i liturghie a lucrului bine făcut, în spice,

pace-pâine trasă cu hărnicie, duh de adevăr, în mâine,

că-mi doresc să mă cunosc pe mine însumi, mai bine,

cum mă îndemna Eminescu, un super spiritual de caracter, cunoscându-mi lungul nasului,

şi nu stânjenitor înteresul egoist,

şi nu eul lepădat din sine,

acel artist,

în rost/ cu folos/ rost a neamului nost,

ca de popor a românilor sub tricolor

în preaplin de dragoste şi dor

cu roata horii româneşti întinse sub grumazul ceterii,

Mesie a iubirii,

care îndrăsneşte,

în culorile de nelinişte

cu dragoste de sine şi aproape,

cu o experență şi excelență

şi conştiință academică de biserică

în plus de autentic cu dăruire de datorie şi îndatorie

ca român, în patria limba română cu îndemână stăpân,

candidat cu drept de a candida la fericire,

în ceea ce sunt ceea ce sunt,

în drag şi sfânt cu înviere şi iubire

pe pământ, pe încăpătoare şi mănoasa de pace Arcă ancorată cu artă în mâine

de bisercă sfântă, hristoasă, luminoasă,

cum nu fu alta pe lume cu mai mare renume şi cu viață-n adevăr mai frumoasă,

cu mult soare şi căldură de om

şi un plus, Iisus în rod pentru norod,

mai Iisus ca la carte, ca români aparte,

mai presus fără moarte,

în plus mai Iisus-Eminescu bine dispuşi să se sacrifice ca Iancu cu tot respectul cuvenit ca națiunea să ne fie feriicită

şi chiar peste veacuri, ca a lui Slavici feți frumoş cu stea în frunte,

în credință pâine proaspătă, fierbinte,

pace cât un munte, chiar pentru'că-n simțuri Eminescu nostru,

în divin de aventuri, nu neapărat nesăbuite, ci-n măsura nației contabilizat: dinstinct socotite,

în hora de bine pentru toată lumea: bună/ rea, din păcate, care-şi vede traiul cu multe păcate, o crudă realitate,

lipsită şi astăzi de responsabilitate,

de loialitate, de dreptate şi libertate,

că el, Eminescu, e Hristosul lumbii rimâne care ni de veghe şi ne mai rămâne veşnicie,

în natural fiind super monumental şi punctual, de caracter

actual național, om integru, om de omenie, simetrie,

cu înaltă ținută, la tri ace dintr-o bucată,

cu mare artă, de ireproşabilă şi impecabilă ținută morală,

care ne mai rezolvă omeneasca ecuație

având în tot şi toate o rezoluție, la etica revoluție

de valoare autentică

ca aritmetică a lui făt-frumos din lacrimi,

ca un Alecsandri, care ne cântă şi încântă

întru răsărit de soare,

de binecuvântare,

ca să facem hora întinsă, mare,

sub suprem soare

a ceea ce suntem prin ce suntem,

prin țară şi neam,

în inegalabil şi impecabil Rai care pe lume inedit, iubit, unic, pe lume cu renume-l am,

că ne chemă strămoşii daci, în dragoste de viață, cu conştiință dragoste de provita,

pentru a ne întregi între omeneşti şi fireşti, româneşti  şi de poveşti hotare-dumnezăieşti:

albastre şi verzi, ca veşnicia din brazii înalți a patriei noastre,

o fericire pentu ceilalți

ca să creştem mari, ca fiii, ai României soarelui mari şi a Maicii Domnului,

a României dragostei şi dorului,

al României profunde şi mari

cu undă verde: magna cum laude

făcând bine: Domn Savaot, în tot şi-n de toate,

cu aşezare de minte, din inimă şi de frunte, miez de pâine fierbinte, ca ținând minte, cu ce avem la mână patrie limbă română

să ne întregim cu îndemână: inimă română între a noastre hotare de mare sărbătoare

pentru a ne rentregi, în mai am un singur dor de dragoste, România mare fără asemănare sub soare,

să-mi văd țara condusă de un bun gospodar,

fericită, îmulțită cu artă şi har,

de vrednic şi harnic, bun de muncă, cugetare adâncă,

pragmatic şi cu bun gospodar

şi de bun şi paraznic, pentru a nu ne mai fi amar,

ca celui mai iubit"

lux fiat", răstignit pe cruce, deşi aur cenuşiu strecurat, că-n nebuna fericire strigăm bucuroşi de soartă vivat România profundă şi mare fără ruşinoasa globalizare,

depersonalizare.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE

ÎN DRAG ŞI SFÂNT

~*~

Aşa de bine ştim cu toții ce ştim,

dar ne mai şi mai prefacem,

ca să ne mirăm cum ne prostim,

zicând, că nu ştim,

că-i păr alb şi minte proastă,

minte cât un munte pâine proaspătă şi firbinte,

dar fără artă,

fără conținut,

deşi chiar, în lumina zilei de început,

eram cu lucru bine făcut,

că noi ca oameni din lumina luminii ne-am născut

ştiind ce avem, în bine,

ce avem fără cusur de făcut, cum se cuvine,

arătând ce suntem pentru că suntem iubirea prin care existăm,

în Raiul stare de bine,

ce-l avem

ca-n cer şi pe pământ,

în drag şi sfânt.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE

Eu cu dulcegăriile  

şi amărăciunile mele 

nu-s stea,logostea,

din țara mea.

PR-F