ARMONIILE DIVINE – FRUMUSEŢEA CA
DRAGOSTE DUMNEZEIASCĂ
(partea a II-a)
GHEORGHE
CONSTANTIN NISTOROIU
„Dragoste lui Dumnezeu pentru cel mai mare
păcătos este mai mare decât dragostea celui
mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.”
(Sfântul Arsenie
Boca)
Frumuseţea nevăzută a lui
Dumnezeu, pe care ne-o arată ca într-o Icoană serafică a neasemuitei Splendori,
Sfântul şi Marele Apostol Pavel, zâmbeşte
în surâsul Creaţiei, în zămislirea Dorului Iubirii, în odrăslirea Tainei divine
pogorâtoare de har, în apoteoza taumaturgilor daci, în aura luminaţilor, în
seninul înaintevăzătorilor.
„Cele nevăzute ale Lui, mărturiseşte marele Pavel, se văd de la Facerea lumii, înţelegându-se
din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei (cei autonomi,
nerecunoscători n. a.) să fie fără cuvânt
de apărare. Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu,
nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea
nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni.” (Epistola
Sf. Ap. Pavel către Romani 1, 20-22)
Cunoaşterea lui Dumnezeu
este marea Taină a Frumosului care se răsfrânge în armoniile Splendorii divine
aşa cum irişii de soare se oglindesc în picurii de rouă, binecuvântând pământul
pentru a da diversităţii Naturii, măreţia care i se cuvine, umplându-ne astfel
sufletul de o magistrală şi enigmatică fascinaţie a Sublimului.
Uimit de frumuseţea şi
înţelepciunea lucrurilor şi a legilor naturii Sfântul Vasile cel Mare exclamă
plin de admiraţie: „Lucruri atât de mari,
ca acelea pe care le vedem, nu puteau fi făcute decât de un Dumnezeu atotputernic;
lucruri atât de frumoase nu puteau fi făcute decât de un Dumnezeu atotînţelept,
lucruri atât de folositoare nu puteau fi făcute decât de un Dumnezeu atotbun.
De aceea natura este o şcoală a sufletelor cugetătoare şi un institut al
cunoştinţei de Dumnezeu.” (Omilia I la Heixameron, citat de I. Miniat,
Didahii şi Predici, trad. D. Fecioru, p. 6)
Cunoaşterea despre Dumnezeu,
căutarea despre Frumuseţea Lui este urcuşul Splendorii către Frumosul divin
care se pogoară din cer prin energiile Sale necreate, prin Creaţia Sa axiologică
şi crucială în acelaşi timp, urmând doar celui îngăduit două căi de aflare,
verticală sau suprafirească, care vine de la Dumnezeu şi este cu totul
deosebită, absolută şi cea orizontală sau naturală, care vine numai de la omul
ales.
Părintele profesor martir Ilarion Felea ne arată că se poate
ajunge la descoperirea şi cunoaşterea Atotcreatorului doar prin cele trei căi sau cărţi: Cartea firii sau a naturii, Cartea descoperirii dumnezeieşti sau Biblia şi
Cartea sufletului omenesc.
Creştinul ortodox dacoromân ştie că Natura este acea Carte a Frumuseţii
Armoniei Divine, acea „Sepher
Ha-Zorah-Cartea splendorii”, din cuprinsul căreia se desprinde acel minunat
„Copil sublim” copleşit de bunătatea şi
frumuseţea Ziditorului, din Care se împărtăşeşte şi pe Care Îl slujeşte,
slăvindu-L cu frumuseţea sa nemărginită.
Natura – Cartea Frumuseţii
Armoniei Divine i-a fost Dacoromânului creştin ortodox în vremurile sale milenare,
mamă, soră, casă, hrană, şcoală, abecedar, poezie, artă, arhitectură, doină,
legendă, istorie, filosofie, altar, liturghie, refugiu din calea vrăjmaşilor,
cetate vie, naturală contra duşmanilor, pământ sacru şi cer proniator.
Frumosul întâmpină frumuseţea îmbrăţişând-o, picurând din cerul
privirilor lui înţelepciunea ce dă sufletului frumuseţea lăuntrică, ţintind în
inimă încununarea sa.
Dragostea străbate sentimentul
divin al petalei înmiresmate a sublimului din noi, precum nestatornicia apei,
care-şi sapă adânc, cu răbdare, albia nemărginirii sale, spre a curge
necontenit ca un izvor de frumuseţe, mistuit în vâlvătaia flăcărilor de rug ale
dorului ce veghează cu lumina sa serafică neclintita stâncă a dreptei credinţe.
Soarele ei călătoreşte de la un răsărit spre alt răsărit, de la un zenit
spre un azur sideral, de la o frumuseţe spre altă uimire, aşezându-se apoi
neclintit, triumfător ca Piatra din capul
unghiului, peste care se zideşte
întreaga splendoare a Dumnezeirii.
Vântul aduce mlădierea ei pe
poteci, iar nuferii se aprind în feştila apei cristaline, aşa cum stelele îmbujorate de farmecul lunii
inundă zarea mirării noastre, aidoma florilor de salcâm, abajururi sublime ce
stârnesc fiorul şi freamătul mirabilelor albine.
Dragostea învăluie fiinţa adorată în totalitatea frumuseţii ei, răsunând
ca o rapsodie în arpegiul sacru al sufletului, din care se răspândeşte candoarea
unei fermecătoare armonii, precum revelaţia unei dogme mântuitoare, iradierea
unei pogorâri de har, jocul de reflexe al curcubeului – păunul ceresc, sclipirile
unei meteor duhovnicesc, plenitudinea unei supreme reînnoiri pe calea isihasmului carpatin al îndumnezeirii.
Dragostea divină oglindită şi
străluminată în unitatea diversităţii ei fermecătoare, atinge sublimul creator în
unica expresie a splendorii Frumuseţii
Dumnezeeşti – Fecioara Maria -
Maica Domnului, împlinindu-se astfel, în chip plenar harisma originară a Fecioarei-Femeii-Mamei
prin care se revelează lumii că Dumnezeu este Părintele Creaţiei, Dumnezeu este
Iubire, Dumnezeu este Adevăr, Dumnezeu este Libertate, Dumnezeu este Dragoste,
Dumnezeu este Frumuseţea absolută!
În Maica Domnului – Fecioara
Maria Vlaherna – Carpatina, Dumnezeu a odrăslit toată Splendoarea Pământului şi
toată Frumuseţea Cerului, toate frumuseţile sufletului şi darurile trupului,
realizându-se în Ea, plinătatea Frumuseţii Creaţiei divine, pe care natura
umană le-a adus prinos de Iubire şi Frumuseţe Atotcreatorului.
„Voind să creeze un chip al frumuseţii desăvârşite şi să arate limpede
îngerilor şi oamenilor puterea măiestriei Sale, Dumnezeu a făcut cu adevărat pe
Maria atotfrumoasă. El a întrunit în Ea frumuseţile parţiale pe care le-a
împărţit celorlalte făpturi şi a constituit o podoabă comună tuturor fiinţelor
văzute şi nevăzute; sau, mai de grabă, a făcut din Ea un fel de amestec din
toate desăvârşirile dumnezeeşti, îngereşti şi omeneşti, o frumuseţe sublimă
care înfrumuseţează ambele lumi, înălţându-se de la pământ la cer şi chiar
întrecându-l pe acesta din urmă.” (Sfântul Grigorie Palama, In Dormitionem, P.G., t. 151, col. 463,
AB apud Vladimis Lossky, Teologia Mistică
a Bisericii de Răsărit, cap. 9, nota 309)
Prin Întruparea
Logosului-Dumnezeu în Fecioara Maria, s-a născut Omul-Dumnezeu, iar Dumnezeu
care este Dragoste a înfrumuseţat deplin Pământul şi Cerul, deschizând calea
întrupării Omului ca Frumuseţe a Dragostei Dumnezeeşti.
27 Mai 2020 – Ovedennia
Praznicului Învierii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu