Duiliu T. Sfinţescu - ROMÂNUL
urcat pe culmile mondiale ale ŞTIINŢEI
GHEORGHE CONSTANTIN
NISTOROIU
„O americanizare a Europei va pregăti,
fără îndoială, americanizarea întregului
glob
pământesc. Umanitatea îşi va pierde
trecutul...” (Simone
Weil)
Naţiunea care îşi pierde Trecutul va avea un Prezent efemer şi
un Viitor nesigur!
Omenirea are nevoie astăzi de mult mai mulţi ziditori decât de dărâmători!
Naţiunea este o entitate sfântă îngăduită de Dumnezeu întru
conlucrare cu El, şi care nu se formează pentru o soartă efemeră, ci ca urmare
a unui Destin etern.
Naţiunea Dacoromână circumscrisă Voinţei, Adevărului, Libertăţii şi
Iubirii lui Dumnezeu are un caracter eminamente religios, din sânul căreia se
ridică generaţiile mesianice prin Conducătorii providenţiali aleşi prin har,
care împlinesc Elita naţionalistă creştin-ortodoxă, purtătoare şi împlinitoare
a spiritualităţii Destinul ei.
Elita naţionalistă conducătoare
apără Naţiunea creştină de prigoana prăvălitorilor de neam, netejindu-i Calea
destinului dacoromân în marşul profetic
spre Înviere.
Naţionalismul nostru fiind
dreapta credinţă, flacăra ce arde pururea în Vatra străbună şi-a apărat Legea
strămoşească – Ortodoxia, luptând împotriva profanatorilor anticreştini,
antiromâni, a celor fără de lege.
Ortodoxia era şi este aşadar, Pravila
cea Mare, care menţine întrupat între cuprinderile ei de aur Crucea şi Stindardul creştinismului-naţionalist.
Naţionalismul în afara celui
creştin ortodox, oricare ar fi el, implică Naţiunea propriu-zisă şi Statul de
drept, dar nu şi durata lor istorică, naţională.
Naţionalismul dacoromân este plămada vieţii noastre milenar
istorice în care s-a dospit atitudinea sacră a tresăririi morale existenţiale.
Naţionalismul dacoromân este Arcul
de Triumf Carpatin înfipt cu rădăcinile în adâncimile veşnice ale Gliei primordiale, veghind la apărarea, menirea, împlinirea şi dăinuirea
noastră ca Neam ales, binecuvântat, hristic şi nemuritor.
Naţionalismul nostru creştin ortodox fiind profund ancorat în
creaţie, adânc şi permanent înrădăcinat în istorie trebuie neîncetat să
declanşeze procesul de reînnoire spiritual-religioasă a Naţiunii, întru comuniune
cu Statul, pentru ca el să redevină în matca sa firească, naţional şi creştin. „Cei care vor azi, ne avertiza dreptul
moţ Doctorul Ion Moţa, să desfiinţeze naţionalismul românesc cel
adevărat şi deplin, vor trebui să biruiască în noi întreaga noastră istorie, să
sfărâme în întregul popor înţelepciunea stratificată de veacuri, să dărâme în
noi echilibrul tradiţiei naţionaliste strămoşeşti, să reducă întregul popor la
o amnezie, la o uitare a propriului trecut, a propriilor răni, într-un cuvânt
să se ia de piept cu acel uriaş de granit, înfipt voiniceşte, în tot ce a fost
până acum viaţa şi speranţa românească. Grea sarcină!” (Ion Moţa,Cranii de
Lemn. Ed. Sânziana. Bucureşti, 2007, p.156).
Dacă am avea curajul să
analizăm actuala stare a Nației Române prin prisma acestor considerente oare
cum s-ar conștientiza răspunsurile ?!
Revizuind şi îndrumând
permanent structura noastră spirituală, Elita creştină conducătoare atingea prin spiritul ei de libertate, jertfă
şi iubire: Esenţialul!
Ceea ce părea imposibil acelor ELITE în
acest moment de răscruce simt că a devenit REALITATE DUREROASĂ !
Ne-am uitat și renegat istoria adevărată,
ne este rușine de tradiția strămoșească pierzându-ne echilibrul deoarece am
rămas fără rădăcini !
Ne mișcăm haotic în spații și într-o
realitate străină dovedind adesea că suferim de o gravă amnezie izvorâtă din
uitarea respectului de sine...
Unde se ascunde ELITA prezentă care să
hrănească, să dea sens ” acelui uriaş de
granit, înfipt voiniceşte, în tot ce a fost până acum viaţa şi speranţa
românească ” ?!
Prin purtarea de grijă a
Părintelui ceresc al Naţiunilor Teofore, în Naţiunea Dacoromână au odrăslit în
curgerea neîncetată a vremii cele mai alese caractere, personalităţi purtătoare
şi împlinitoare de Destin spiritual-religios în marile domenii: artă,
arhitectură, astronautică, cinul monahal, cler, educaţie, filosofie, isihasm, istorie,
învăţământ, literatură, medicină, militar, mistic, sport, ştiinţă, teologie
etc.
Consider că avem datoria sacră
să readucem, chiar și pentru câteva momente, în atenția românilor contemporani,
imaginea valorilor românești, personalități care și-au consacrat întreaga viață
progresului și bunăstării omenirii, fiind respectați și apreciați de către
întreaga Planetă !
Din motive lipsite de orice pertinență,
negând implicit principiile de bază ale unei reale democrații atât de invocată,
în România multe PERSONALITĂȚI sunt interesat uitați !
Dar oare se poate ascunde
falnicul stejar cu umbra buruienilor ce cresc la marginea drumului ?!
Duiliu T. Sfinţescu, viitorul mare savant s-a născut în anul de
graţie 1910. A studiat liceul mai întâi în Bucureşti şi apoi la Paris, după
care a urmat studii de inginerie, urmate de Doctoratul în cadrul ilustrei
Universităţi din Berlin, între anii 1928-1934.
S-a specializat pentru două dintre
marile ramuri ale ingineriei, ambele consacrându-l, puţin mai târziu, ca pe una
dintre cele mai mari autorităţi în domeniul construcţiilor metalice înalte.
După terminarea studiilor a venit în ţară
angajându-se şi făcând ucenicia la renumitele uzine ale vremii Reşiţa şi CFR.
Cariera profesională şi-a săpat-o adânc în granitul timpului, pe
altarul milenar al Tradiţiei lăsând posterităţii neamului şi lumii întregi, urme
adânci, vocaţionale, de neşters, dăltuite în efigia veşniciei: profesor, doctor, inventator, publicist, editor.
După cel de-al Doilea Război Mondial s-a
stabilit în Franța unde a practicat arhitectura. A fost directorul
departamentului de cercetare al Centre Technique Industriel de la Construction
Métallique - C.T.I.C.M. din Saint-Rémy-lès-Chevreuse, în apropiere de Paris,
precum și președintele publicației trimestriale Construction métallique editată
de acest centru de cercetare. Între 1976-1979 a fost președintele organizației
profesionale „Consiliul Clădirilor Înalte și al Habitatului Urban” (Council on Tall
Buildings and Urban Habitat), ocupând apoi alte funcții de conducere până în
1995.
Duiliu Sfințescu a fost
delegat permanent la UNESCO și președinte al Comisiei „Reducerea dezastrelor”.
În volumul omagial publicat
cu ocazia aniversării a 70 de ani, Duiliu Sfințescu a fost caracterizat de
Constantin Noica drept „un tip de intelectual specific secolului XX: homo
planetarius, cel care are patria peste tot și creează pentru toți”.( sursă
WIKIPEDIA)
A fost membru fondator şi secretar
general la „Convention Europeenne de
la Constructiom Metallique”, din care făceau parte 12 ţări din Europa de Vest,
la care s-au adăugat Canada, Japonia, Statele Unite, extinzându-şi astfel activitatea ştiinţifică pe plan
mondial, organizând și participând la congrese ştiinţifice, comitete specializate
şi conferinţe.
În cadrul organismelor
mondiale savantul Duiliu Sfinţescu a „avut un rol primordial în armonizarea
internaţională a normelor tehnice de construcţie, devenind un consacrat
inovator în stabilitatea elementelor de
construcţie”.( Radiografia Dreptei Româneşti (1927-1941), coordonator
Gheorghe Buzatu, Ed. FF Press, Bucureşti-1996)
A fost membru fondator şi primul preşedinte al trustului „Council on Tall Buildings and Urban
Habitat”, organism afiliat la UNESCO, având o contribuţie poliprofesională
determinantă privind problemele practice dar şi la „aspiraţiile de ordin mai înalt ale omului, pe plan familial, social,
cultural şi estetic, cu respectul tradiţiilor şi cu tot ce-i poate aduce
condiţii de viaţă mai bune şi mai demne”.
S-a impus cu autoritate prin
construcţiile din Hong-Kong,de la Cape d’Aguilar, pe traseul cicloanelor
sud-vestice. A inventat şi realizat la Metz în Franţa o instalaţie care
determină cu precizie efectele oricărui tip de incendiu real într-o construcţie
reală.
Din anul 1985, savantul român
a fost singurul european cooptat în cadrul Academiei
Americane de Ştiinţe, privind „elaborarea
unui program decenal de investigaţii cu cele mai sofisticate mijloace
disponibile astăzi pentru reducerea dezastrelor naturale de pe glob”.
Profesorul-inginer-doctor Duiliu T. Sfinţescu a primit în anul
1973, titlul de Doctor Honoris Causa
(DHC) al Universităţii din Aachen, DHC
al Institutului de Construcţii din Bucureşti.
A fost membru în Societatea Academică
Română.
În afara operei ştiinţifice a
scris două cărţi de referinţă, Din
Luptele Tineretului Român 1919-1939 (culegere de texte), Ed. Fundaţiei Buna Vestire, Bucureşti-1993
şi Răspuns
la Întrebări ale Tinerilor care doresc tot Adevărul, Ed. Crater-1996)
Duiliu T. Sfinţescu s-a născut, a crescut, s-a format şi s-a
consacrat în spiritul moral al Tradiţiei religioase dacoromâne şi al
naţionalismului creştin ortodox.
Meritele sale consfiinţite
ştiinţei ingineriei la nivel mondial îi aduc şi o pioasă recunoştiinţă
naţională aşezându-l în Phanteonul sacru al Neamului dacoromân.
În străfundurile tainice ale
fiinţei Românului, strălucesc sacrele sale vocaţii-vibraţii: demnitatea,
omenia, cavalerismul, religiozitatea, dăruirea, răbdarea, jertfa, iertarea,
eroismul, martiriul, profetismul, sfinţenia, creaţia, construcţia, zidirea,
ctitoria.
România a urcat deseori pe culmile mondiale
ale Ştiinţei, a fost apreciată de multe ori de către omenire şi de foarte
puţine ori de către români.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu