„DACĂ…”
~*~
Dacă a trecut o noapte
gătită cu noian de licurici,
stele prin iarbă,
lăsând cale liberă
unei zile scăldată de raze zurlii,
în care ai vrea să te bucuri,
te înfrânezi când sesizezi că
plutește în aer
un damf amețitor de durere.
Dacă ești tentat să te bucuri
de mireasma divină
a pomilor înfloriți,
balsam pentru suflet
sau de curcubeul care mijește blând
după o ploaie mănoasă,
simți cum amarul
se rostogolește năvalnic,
aburindu-ți inima
cu voaluri cernite.
Dacă ieși pe stradă,
dorind să-ți ocupi locul potrivit
într-o lume distinsă,
te trezești la un carnaval
cu masca pe figură
și sufocat de propria respirație
îți întorci în grabă pașii
spre umbrarul cuibului
care te-acoperă de arșiță.
Dacă-ți bate cineva la ușă,
întreaga ființă tresaltă
de dorul revederii,
dar gândind că probabil
este însoțit fără știre
de inamicul de serviciu,
care fățarnic, lovește hoțește,
păstrezi distanța,
îmbrățișându-vă prin lacrimi.
Dacă ai pierdut reperele
și observi că o clipă
pare cât un veac
de neagră deznădejde,
care urlă a pustiu,
ignoră această stare de fapt
și scrie un poem,
poate clopotele toate
vor bate asurzitor
și vor alunga definitiv
din viețile noastre
acest pervers „DACĂ…”.
~*~
VASILICA GRIGORAS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu