Vasilica Grigoraș – RĂTĂCIND PE CALE

Vasilica Grigoraș – RĂTĂCIND PE CALE

~*~

Pe firul unui vis,

ecou al munţilor înalţi,

al adâncimii oceanelor

şi al luncilor întinse,

mă-ntâlnesc

cu o făptură serafică,

sporită în zile,

înseninată de cinstite

şi bogate daruri.

Cu trup mult împuţinat,

purtând umil un toiag

în mâinile uscate şi străvezii,

cu barbă colilie, lungă şi bogată,

răvăşită pe piept,

cu ochi mari şi verzi

precum avalanşa primăverii

în vârtelniţa timpului,

umbriţi de sprincene stufoase,

frumos arcuite,

cu obrajii aprinşi

ca bujorul în floare,

cu mustaţa şi pletele ninse,

despletite pe umerii plecaţi,

înveliţi într-un suman

din brocart alb

suia anevoios coasta dealului

şi purta pe chipu-i

un snop bogat

de lumină taborică

albă albăstrie,

bătând din loc în loc mătănii,

cu glas de rugăciuni duhovniceşti

şi imnuri de slavă.

Văzându-mă rătăcind calea

printre spini și bălării,

cu mintea înceţoşată

şi sufletul stafidit,

fără strop de speranță

de a ieşi la liman

îmi desluşi gândul lăuntric,

şi priceput în a mânui slova,

mă dojeni cu glas blajin

spre folosul şi îndestularea

slabei mele dorinţe

de mântuire.

~*~

VASILICA GRIGORAS