vineri, 22 mai 2020

Valentin-Nicolae Bercă - "Si nu cunosti crutari si amanari...




"Si nu cunosti crutari si amanari de te arunci dreptatii impotriva."

Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, n. 21 mai 1880, Bucureşti – d. 14 iulie 1967, Bucureşti) a fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuţia sa la dezvoltarea liricii româneşti.
Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire şi Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum şi literatură pentru copii.

~*~

Pacea e-n ţară, pacea în afară,
Hotarul, liniştit cum n-a mai fost,
Şi şesurile, azi la adăpost,
Plugarii noi le fulgeră şi ară.

Pe la-nceputul dulce-al primăverii
Satul şi-aduce-aminte de poveşti,
Şi frunza tremură pe crengi cereşti,
Şi pasămite, -n taină, şi boierii.

De bună seamă, Vodă gânditorul
La curăţirea lumii-i hotărât.
Îndeasă ţeapa-n oameni până-n gât
Pentru-a-ntâlni şezutul omuşorul.

Şi nu cunoşti cruţări şi amânări
De te arunci dreptăţii împotrivă.
De-altfel, creştin, cu ţepile, colivă
Îţi pregăteşte Vlad – şi lumânări.

Cuviincios cu buna rânduială,
Pentru cei mari, fie munteni sau turci,
Avea mai mari şi osebite furci,
Ca treapta loc să nu dea la-ndoială.

Vedeai vizirii la-nălţimea lor,
Infipţi în vârfuri sprintene de plopi,
Iar pentru sfinţi, vlădici şi episcopi
Avea lemn sfânt şi bun mirositor.

Şi iată Sfatul Ţării adunat
Să mulţumească Domnului de Pace.
Vlad şade-n jilţ. E liniştit. Şi tace,
Cu sufletul în platoşă-mpăcat.

Şi pe când prieteni şi curteni în zale
Ciocnesc în juru-i cupele de vin,
În cinstea faptelor Măriei-Sale,
El cugetă ce ţepi li se cuvin.

~*~
VODĂ ŢEPEŞ
CUVINTE POTRIVITE (1927)
TUDOR ARGHEZI

VERSURI (Volumul I)
CARTEA ROMÂNESCĂ, BUCUREŞTI 1980


http://www.romaniamagnifica.ro/?do=Cultura&optiune=Literatura&optiune2=1880.05.21+-+Tudor+Arghezi


Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă

"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară  în spaţiul carpato-danubiano-pontic.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu