LUMINA FACLIEI
Sfantul Teofan Zavoratul
Cel ce umbla
cu faclie lumineaza celor ce-l însotesc: asa lumineaza si virtutea, care
întotdeauna poarta cu sine slava.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 148
RESPIRATIA SUFLETULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Rugaciunea
este materia pe care o respira sufletul, precum vazduhul este materia cea
fireasca pe care o respira trupul. Noi respiram prin Duhul Sfânt. Fara Duhul
Sfânt nu poti spune din toata inima nici macar un cuvânt al rugaciunii.
Rugându-te stai de vorba cu Domnul fata catre fata, si daca ai gura inimii
deschisa prin credinta si prin dragoste e ca si cum ai trage atunci din El
bunatatile duhovnicesti ale Duhului Sfânt pe care le-ai cerut.
Sfantul Ioan din Kronstadt, In lumea
rugaciunii, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2003, p. 23
TRISTETEA
Sfantul Ioan Casian
Deci vom
putea goni din noi aceasta patima ucigatoare numai daca, sustinuti de speranta
celor viitoare si de contemplarea fericirii fagaduite, vom pastra mintea
noastra stapânita de o necontenita meditatie spirituala. Într-adevar, toate
felurile de tristeti, fie cea izvorâta dintr-o mânie anterioara, sau din
pierderea unui câstig, ori din vreo paguba suferita sau pricinuita de vreo
jignire, de vreo tulburare fara noima a mintii, sau cele care ne împing la o
disperare de moarte, vor putea fi biruite, când având privirea îndreptata spre
lucrurile vesnice, care vor veni, vom ramâne mereu voiosi si neclintiti. Atunci
nici nu vom fi doborâti de nenorocirile prezente, si nici înflacarati de
izbânzile avute, privindu-le pe toate ca pe niste lucruri pieritoare si
nefolositoare.
Sfantul Ioan Casian, Scrieri alese,
traducere de prof. Vasile Cojocaru si prof. Nicolae Chitescu, Ed. IBMBOR,
Bucuresti, 1990, cap. Despre tristete, p. 225
STATORNICIA CREDINTEI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Cum trebuie
sa creada în Hristos cel ce nu-si îngaduie nici o clipa sa puna la îndoiala
cele spuse de Domnul în Sfânta Evanghelie si cele cuprinse în învatatura
curatei Sale Mirese – Biserica? Se cuvine sa adune în inima o credinta atât de
puternica, încât, pastrându-si libera vointa, sa nu se lase cuprins nici o
clipa de prefacatorie si nici atras de partea potrivnicului. Crestinul nu
trebuie sa fie ca valurile marii, iscate si apoi risipite de vânt. Credinta
noastra sa nu fie „da si nu”, ci numai „da” întru Hristos (cf. 2 Corinteni 1,
19).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 445
ZIARE SI REVISTE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Daca citesti
ziarele si revistele lumesti si dobândesti un oarecare câstig pentru viata ta
de cetatean, de crestin, de membru al unei familii, cu cât mai mult trebuie sa
citesti Evanghelia sau scrierile Sfintilor Parinti; caci ar fi un pacat pentru
un crestin care citeste scrierile lumesti sa nu citeasca scrierile divin
inspirate. Daca te interesezi de evenimentele din lumea exterioara, nu trebuie
sa pierzi din vedere lumea interioara: ea îti este mai apropiata si mai
pretioasa. A nu citi decât revistele, înseamna sa traiesti numai cu o parte a
sufletului, si nu cu tot sufletul tau; sau a trai dupa trup si nu dupa duh.
Orice lucru din aceasta lume va ajunge la capatul sau împreuna cu lumea însasi.
„Caci lumea trece si pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu ramâne în
veac” (1 Ioan 2, 17).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 176-177.
RUGACIUNEA DOMNEASCA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Aceasta
rugaciune este temelia cultului Bisericii lui Hristos. Numai un Dumnezeu putea
sa-i învete pe oameni o rugaciune atât de desavârsita si atotputernica: de o
simplitate cutremuratoare, dar si de o adâncime si perfectiune ametitoare… ca
într-un dumnezeiesc strop de lumina, în rugaciunea „Tatal nostru” se cuprinde
întreg universul spiritual si material al omului. Aceasta rugaciune a aprins
sufletele tuturor Sfintilor, a dat tarie tuturor crestinilor, a luminat viata
stramosilor, a mângâiat suferintele asupritilor, a fost temelia vietii
oamenilor desavârsiti…
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 113-114
OSTENEALA TEMELIEI
Sfantul Teofan Zavoratul
Nu este mare
osteneala de a pune temelie, ci este greu a desavârsi zidirea, si cu cât se
înalta mai mult aceasta, cu atât îi vine mai greu celui care cladeste.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 148
DARNICIA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Contemplând Universul, vad peste tot
extraordinara marinimie a lui Dumnezeu în binefacerile Sale naturale: fata
pamântului este ca o masa somptuoasa, garnisita din belsug cu mâncaruri
diferite, pregatite cu cea mai mare atentie si de cea mai generoasa Gazda.
Adâncurile marilor, daruiesc, de asemenea, omului hrana sa. Si ce sa zic de
animale, patrupede si pasari? Câta generozitate pentru a asigura omului hrana
si îmbracaminte. Darurile Domnului sunt nemarginite. Vezi tot ce rodeste
pamântul vara si toamna! Tot crestinul, dar mai ales preotul, trebuie sa imite
darnicia lui Dumnezeu. Masa lui sa fie pregatita pentru toti, ca masa Domnului.
Zgârcitul este dusmanul lui Dumnezeu.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 67
RANDUNICA
Sfantul Vasile cel Mare
Nimeni sa nu se plânga de saracie!
Nimeni sa nu-si piarda nadejdea în viata, când vede ca în casa nu i-a mai ramas
nici o avere! Sa se uite la dibacia rândunicii! Rândunica, atunci când îsi face
cuib, aduce paiele cu ciocul; si pentru ca nu poate cara lutul cu picioarele,
îsi moaie în apa vârfurile aripilor, apoi le tavaleste în praful cel mai fin si
asa înlocuieste lipsa lutului; si, încetul cu încetul, leaga între ele cu lut
paiele, ca si cum le-ar lipi cu clei; îsi face cuibul si creste în el puii.
Acestea sa-ti dea povata, ca sa nu te
apuci de rele din pricina saraciei, nici sa-ti pierzi toata nadejdea când vin
peste tine cumplite necazuri, nici sa stai cu mâinile încrucisate si sa nu
lucrezi! Dimpotriva, alearga la Dumnezeu! Daca Dumnezeu daruieste unei
rândunici unele ca acelea, cu cât mai mult va da celor care Îl striga din toata
inima lor!
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
163
ADAPOSTUL
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi un om pribeag care, neavând casa
lui, s-a adapostit pentru o vreme într-o casa straina. Sa-ti aminteasca
întâmplarea aceasta ca noi suntem calatori si venetici în lume: „caci nu avem
aici cetate statatoare, ci o cautam pe aceea ce va sa fie”, dupa cum graieste
Apostolul (Evrei 13, 14). De aici vedem ca mai devreme sau mai târziu va trebui
sa punem capat pribegiei si sa ne întoarcem în Patria noastra. Iata de ce ni se
cuvine sa ne aflam în aceasta lume asemeni unor calatori si pribegi si sa tinem
minte cuvântul Apostolului: „Noi n-am adus nimic în lume, dupa cum e vadit ca
nici nu putem sa ducem ceva; dar daca avem hrana si îmbracaminte, cu acestea
vom fi îndestulati” (1 Timotei 6, 7-8).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 68
MIREASMA TRANDAFIRULUI
Sfantul Teofan Zavoratul
Mirositi un trandafir ori o alta
floare si va bucurati de mirosul placut, iar când simtiti un miros urât va
îndepartati si va acoperiti nasul. Talmaciti astfel: fiecare suflet emana
propriul sau miros: sufletul bun, un miros bun; cel rau, un miros rau.
Apostolul spune: „Suntem… buna mireasma a lui Hristos” (2 Corinteni 2, 15).
Îngerii din Cer si Sfintii, iar adeseori si dreptii de pe pamânt simt acest
miros si se bucura daca el este bun, dar se întristeaza daca este rau.
Sfantul Teofan Zavoratul, Ce este
viata duhovniceasca si cum sa te apropii de ea?, traducere de Elena Dulgheru,
Ed. Anastasia, Bucuresti, 1997, p. 206.
APA FILTRATA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Postul învedereaza sau descopera cum nu
se poate mai bine neputintele, slabiciunile, scaderile sufletului, pacatele si
patimile sale, întocmai cum o apa statuta, tulbure, când începe sa fie filtrata
îsi scoate la iveala impuritatile si gânganiile care misuna prin ea.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 283
POMUL CEL MIC
Sfantul Tihon din Zadonsk
Povatuirea întru cucernicie si frica
lui Dumnezeu este de trebuinta a se face înca din pruncie... Asa precum pomul
cel mic, de va fi înclinat dintru început într-o parte anume, pâna la sfârsit
va creste plecat spre partea aceea, întocmai si copilul, de va fi povatuit
dintru început catre un lucru anume, spre acela va avea aplecare pâna la
sfârsitul vietii sale.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 30
SAGETILE
Sfantul Nicolae Velimirovici
Sagetile sunt un simbol al ispitelor
la care este expus omul. Mai cu seama acesta se refera la atacurile cele
nevazute asupra sufletelor noastre din partea duhurilor celor întunecate.
Duhurile cele întunecate inspira sufletelor noastre gânduri rele si patimi
necuviincioase atât de iute si de neasteptat, precum sageata vânatorului care
sageteaza cerbul când bea apa linistit din pârâu, fara sa ia aminte la un
astfel de rau. Sfântul Apostol Pavel vesteste celor credinciosi sa stea de
veghe cu teama si rugaciune, ca sa reteze „sagetile celui viclean”.
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p. 61
LUCRAREA MASINII
GANDURILOR
Cuviosul Paisie Aghioritul
Fiecare
judeca lucrurile dupa masura starii lui duhovnicesti. Daca unul are cugetul
stricat, si masina lui este stricata; chiar aur sa pui într-însa, va face
gloante de aur, ca sa ucida.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica
filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati,
2009, p. 53
PLIMBAREA IN NATURA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Mergând în padure, în gradina sau pe o
pajiste si vazând tinerele mladite ale plantelor, roadele pomilor, diversitatea
florilor de câmp, priveste vegetatia cea lasata de Dumnezeu în întregul ei, ca
pe o lectie de la care sa tragi învataminte. Fiecare arbore, cu fiecare an, se
avânta în sus, prin puterea ce i-a fost data de la Dumnezeu, nu se întâmpla
niciodata sa nu creasca; luând pilda, spune-ti: si eu trebuie sa cresc
negresit, sa ma înalt moral mai sus, spre mai bine, spre desavârsire, cu
fiecare zi si cu fiecare an, trebuie sa ma avânt spre Împaratia Cerurilor, spre
Tatal Ceresc, prin puterea Domnului meu Iisus Hristos si prin Duhul Sau, Care
viaza si lucreaza întru mine. Dupa cum o pajiste se împodobeste cu multime de
flori, tot asa si pajistea sufletului meu trebuie sa se înfrumuseteze cu toate
florile virtutilor. Dupa cum pomii dau în floare si apoi rodesc, si sufletul
meu trebuie sa aduca roade de credinta si de fapte bune.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 101-102
FRUMUSETEA MARII
Sfantul Vasile cel Mare
Frumoasa
este marea pentru Dumnezeu pentru multe pricini; e frumoasa, pentru ca
îmbratiseaza de jur împrejur insulele, dându-le în acelasi timp si frumusete si
siguranta. Mai mult, marea apropie pamânturile care sunt la mari departari
unele de altele si face pentru cei ce calatoresc pe mare neîmpiedicate
legaturile dintre aceste pamânturi; prin aceste legaturi marea ne daruieste
cunoasterea faptelor necunoscute; negustorilor le da prilej de îmbogatire si
ajuta cu usurinta nevoilor vietii; celor bogati le ajuta sa exporte surplusul
lor de produse, iar celor lipsiti le ajuta sa-si împlineasca lipsurile.
Sfantul
Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed.
IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 118.
DUMNEZEU SI MUZICA
Mitropolitul Ilarion Alfeiev
Calea catre credinta crestina
începe adesea cu descoperirea lui Hristos cel Viu mai degraba decât cu
recunoasterea adevarurilor dogmatice ale Bisericii. Crestinismul este o religie
concentrata pe Omul viu, o persoana istorica. Persoana acestui Om atrage
într-un chip uimitor. Se poate foarte bine ca o compozitie pe un subiect
evanghelic, chiar scrisa de un om nu din Biserica, sa fie impregnata de
cinstirea lui Hristos. Se poate ca multi sa-si înceapa calea spre Hristos si
spre Biserica printr-o astfel de compozitie, chiar daca aceasta nu e pe deplin
„canonica”.
Mitropolitul Ilarion Alfeiev, Cantul
inimii – puterea cuvantului si a muzicii (MIA), traducere de Laura Marcean
& Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 34
ZÂMBETE
azi ţi-a mers bine!
Omul politic
englez Neville Chamberlain nu se despărţea niciodată de umbrela sa. Într-o zi
însă o uită acasă. Când coborî din trenul care-l ducea la Londra, fu cât pe ce
să ia umbrela unui călător.
Necunoscându-l,
acesta l-a apostrofat tăios. Chamberlain îşi ceru scuze şi, pentru a evita
repetarea unui asemena incident, cumpără în ziua aceea .trei umbrele.
Pe când se
întorcea cu trenul spre casă, nimeri din nou în acelaşi compartiment cu
călătorul de dimineaţă. Văzând umbrelele, acesta spuse:
- Văd că azi
ţi-a mers bine!
*****
Politica şi mustaţa
La scurtă
vreme după ce îşi lăsase mustaţă, Sir Winston Churchill a fost invitat la un
dineu.
- Domnule, i
s-a adresat o doamnă care stătea lânga el, ţin să te anunţ că nu-mi pasă cât de
negru sub unghie nici de politica şi nici de mustaţa dumitale.
- Fiţi fără
nici o grijă, doamnă, i-a răspuns Churchill, n-aveţi nici o şansă să ajungeţi
vreodată în contact nici cu una, nici cu alta!
*****
Vinovatul
Voluminosul
scriitor Chesterton s-a certat cu sfrijitul Bernard Shaw şi i-a spus:
- Domnule,
dacă cineva vă priveşte cu băgare de seamă îşi închipuie lesne că în această
ţară a izbucnit o foamete cumplită.
- Da, a
venit replica lui Shaw, dar are să vă tragă la răspundere numai pe
dumneavoastră. Cine vă priveşte îşi dă seama că sunteţi singurul vinovat!
*****
Cea mai frumoasă declaraţie de
dragoste
Una din cele
mai galante declaraţii de dragoste este aceea pe care ducele de Villa Mediona a
făcut-o reginei Elisabeta. Aceasta i-a cerut să-i trimită portretul iubitei
lui.
Ducele i-a
trimis. o oglindă!
*****
Francisc I şi femeia urâtă
Curând după
ce a părăsit închisoarea din Madrid, regele Francisc I a întrebat o femeie
urâtă, în glumă, de când s-a întors din "ţara frumuseţii".
- M-am
întors, sire, i-a răspuns ea, chiar în ziua în care v-aţi înapoiat de la Pavia.
*Pavia,
locul unde francezii sunt înfrânţi în 1525 de trupele imperiale ale lui Carol V
şi Francisc I este luat prizonier.
*****
Să mor în locul tatălui meu!
După bătălia
de la Actium, Octavianus a trecut în revistă prizonierii pe care voia să-i
execute. Printre aceştia se afla un duşman îndârjit al său, anume Mitellus.
Fiul acestuia, care luptase sub comanda generalului lui Octavianus, Marcus Vipsanius
Agrippa, i s-a adresat astfel:
- Tatăl meu
a fost inamicul tău şi îşi merită moartea. Eu te-am servit însă cu credinţă şi
merit o răsplată. Dă-mi voie, ca recompensă, să mor în locul tatălui meu!
Octavianus
l-a iertat pe Mitellus şi nu a primit jertfa fiului său.
*****
Tot ai să regreţi!
Socrate a
fost întrebat de un prieten:
- Ce să fac,
să mă căsătoresc sau nu?
- Ori te
căsătoreşti ori rămâi burlac, peste zece ani tot ai să regreţi!
*****
Între funia călăului şi mireasă
În Evul
mediu era obiceiul ca atunci când cineva era dus la spânzurătoare şi funia se
rupea, osânditul să fie graţiat, Dumnezeu arătând în acest fel că era
nevinovat.
Mai era, de
asemenea, eliberat dacă o femeie se găsea să-l ia de bărbat. Atunci căsătoria
avea loc chiar sub ştreang, preotul de spovedanie oficiind unirea celor doi,
iar călăul fiindu-le naş.
Suveranul
elibera un document de iertare care dura cât dura şi căsnicia. Dacă cei doi
divorţau, cel iertat o vreme era dus iar la ştreang.
Se înţelege
că urâtele locului nu pierdeau nici o execuţie, în dorinţa de a-şi găsi alesul.
Dar şi atunci se întâmpla să fie respinse.
Se spune că
un tâlhar cerut în căsătorie la locul execuţiei a fost atât de îngrozit de
urâţenia celei care îl ceruse de soţ, încât i-a strigat călăului: "Atârnă-mă,
atârnă-mă iute cumetre!"
Un caz de
iertare la ştreang îl reprezintă celebrul haiduc Iancu Jianu. O doamnă din
înalta societate, Sultana, prietenă cu Ralu Caragea, fata domnitorului Ioan
Gheorghe Caragea, l-a salvat de la execuţie pe Iancu Jianu cerându-l de bărbat,
nunta având loc chiar sub locul spânzurătorii.
*****
Alege cum vrei să mori
Bufonul
regelui Frederic II a fost amestecat într-un complot împotriva acestuia. Adus
în faţa lui, regele i-a spus:
- Pentru ca
ai fost un "nebun" bun, îţi dau voie să-ţi alegi singur moartea.
- De
bătrâneţe, Majestate, a răspuns prompt "nebunul".
*****
Dacă aţi fi.
Lady Astor
i-a spus într-o zi lui Winston Churchill:
- Dacă aţi
fi soţul meu, v-aş pune otravă în cafea.
- Dacă aţi
fi soţia mea - i-a răspuns el - cu siguranţă aş bea-o!
*****
Şi oamenii politici plâng, nu-i aşa?
Plânsul în
public nu-l întâlnim doar la oamenii politici de la noi.
Adolphe
Thier, preşedintele celei de-a treia republici franceze, a plâns în momentul în
care Parlamentul l-a desemnat Eliberator al patriei, în 1877.
Richard
Nixon a plâns în momentul în care republicanii l-au desemnat candidat la
vicepreşedinţia SUA, în 1952. Se pare că a jucat teatru, pentru că într-un
interviu din 1977, afirma că el "nu
a plâns niciodată, mai cu seama în public".
Nikolai
Rijkov, premeierul sovietic din timpul lui Gorbaciov, a plâns când a vizitat
Armenia devastată de cutremurul din 1988, fapt pentru care presa l-a numit
bolşevicul plângăcios.
Bill Clinton
a plâns şi el la prima investitură, lacrimile năpădindu-l atunci când a
observat că obiectivul camerei de luat vederi era aţintit asupra lui!
Nu s-a lăsat
mai prejos nici actualul preşedinte american, Barack Obama, care, negru fiind,
a plâns aflând că a ajuns la Casa Albă!
*****
Mare paguba!
Cind se
ducea la repetitii la "Scala" din Milano, tenorul Italian Enrico
Caruso (1873-1921) cumpara ziare mereu de la acelasi vanzator.
Intr-o
dimineata, insa, cantaretul trecu mai departe fara sa se opreasca.
- Signore,
ati uitat sa cumparati ziarele! - striga vanzatorul.
- N-am
uitat, insa n-am portmoneul la mine.
- Nu-i
nimic, signore! O sa-mi platiti maine.
- Si daca
mor pana atunci?
- Ei, mare
paguba!
*****
Vă cred, dar.
Henric VIII,
regele Angliei, hotârî să trimită un episcop la Francisc I, regele Franţei,
într-o vreme când relaţiile dintre cei doi monarhi erau foarte încordate.
Episcopul îi
obiectă că misiunea încredinţată îi punea viaţa în primejdie.
- Să nu-ţi
fie teamă! ripostă Henric. Dacă Francisc te va ucide, voi pune să fie
decapitaţi francezii aflaţi în puterea mea.
- Vă cred,
spuse episcopul. Mi-e teamă însă că nici unul din capetele lor nu se va potrivi
pe umerii mei!
****
MARUL STRICAT
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi un mar frumos pe dinafara,
însa pe dinauntru putregait si urât mirositor. Asemenea sunt si multi dintre
oameni: pe dinafara se mândresc si se lauda cu nobletea lor, dar înlauntru, în
sufletele lor, sunt putrezi si plini de duhoare; pe dinafara îi stapânesc pe
altii, poruncind unora dintre ei, iar launtric slujesc cu sufletul patimilor si
poftelor lor si, de fapt, sunt robi acestora, fiind cu mult mai prejos chiar
decât slugile lor. Caci mai bine este sa slujesti omului decât poftelor tale si
pacatului, întrucât omul este faptura lui Dumnezeu, iar pacatul este lucrarea
diavolului. Asa sunt cei care se numesc stapâni, însa îngaduie sa domneasca
asupra lor mânia, rautatea, mamona, iubirea de argint, mândria, nedreptatea,
invidia, desfrânarea, necuratia, lacomia pântecului si alti tirani scârbavnici
. De aceea zice Sfântul Ioan Gura de Aur: „De este cineva bogat si de neam
ales, daca e robit de pacat, e mai nemernic decât toti ticalosii” (Omilia a
noua la întâia Epistola catre Corinteni). Întocmai se aseamana cu marul cel
frumos pe dinafara si putregait pe dinauntru toti acei crestini care pe
dinafara se arata buni, iar înlauntrul lor sunt plini de ura, de rautate si de
toata duhoarea si stricaciunea, lucru care este o vadita fatarnicie si viclenie.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 106
COPACUL PUTERNIC
Parintele Ilie Cleopa
Daca vreun arbore puternic întâlnim în
cale, care are crengile sale prea mult rasfirate în vazduh si cu radacinile
puternice de jur împrejur ca si cu niste temelii nezdruncinate se arata, de la
acesta privirea mintii sa o ridicam la omul cel rânduit de Dumnezeu în mare
dregatorie si care, în vremea stapânirii sale, pâna departe peste noroade multe
se întinde. Si la copacul cel din mijlocul pamântului (Daniil 4, 8-11), care se
parea ca ajunge pâna la cer cu înaltimea si, care cu ramurile lui pâna la
marginile pamântului se întindea, sa cugetam, înca si la taierea cea fara de
veste a lui. Pe aceasta având-o în minte, de puterea Atottiitorului Dumnezeu sa
ne înfricosam.
Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte
despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor,
Roman, 1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea arborilor , p. 38-48
ROADELE
- Sf. Teofan Zăvortul,
Vazând roadele bine coapte,
lucratorul de pamânt sârguieste sa le culeaga, ca sa nu sufere vatamare: si Tu,
Mântuitorule, îi culegi pe cei alesi, care cu dreptate se ostenesc.
Iar noi, cei
lenesi si slabi cu voia, staruim în învârtosarea noastra si roada noastra
ramâne întotdeauna nepârguita, fiindca nu ne hotarâm sa ne ostenim, fara a ne
cruta pe noi însine, ca sa ne pârguim în faptele cele bune si sa fim adunati pe
drept în jitnita vietii.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 86-87.
TÂNĂR ȘI BĂTRÂN
- Arhim. Ilie Cleopa -
De vedem la copacii cei tineri
coaja neteda si plina de viata, iar la cei batrâni coaja plesnita, zbârcita,
crapacioasa si aspra, si acest lucru întru gândirea tineretii si a batrânetii
oamenilor sa ne aduca pe noi. Deoarece cu totii vedem cum oamenii cei tineri
sunt plini de viata si au fata trupului neteda si vesela, iar oamenii cei
batrâni au fata încretita si zbârcita, iar pielea trupului lor este aspra si
cazuta în jos de batrânete, si acestea întelegându-le, din deosebirea vederii,
sa ne aducem aminte de cele scrise de Sfântul Maxim Marturisitorul: „Toate sunt
supuse timpului si prefacerii în aceasta lume”.
Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte
despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor,
Roman, 1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea arborilor , p. 38-48.
CĂRĂMIDA
- SF. Teofan Zăvorâtul -
Trebuie sa tinem piept vapaii
patimilor cu vapaia focului dumnezeiesc. Pâna când nu este arsa, caramida este
farâmicioasa si moale, iar dupa ce petrece în foc si se coace acolo se face
stavila în calea focului si a apei.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 127.
SUFLETUL ASEMENEA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Sufletul este acelasi la fiecare
om. Lucrul acesta este elementul care, în momentul creatiei, zamisleste omul,
devine legatura între samânta masculina si cea feminina si formeaza viata. Caci
legaturile între samânta masculina si samânta feminina nu zamislesc
întotdeauna. Dar când Dumnezeu toarna în acestea viata, cu viata toarna si
sufletul. Sunt împreuna. Nu exista, oricât de necredincios ar fi cineva, sa nu
aiba suflet. Orice faptura omeneasca are suflet. Ca el se-nchina la dobitoace,
ca se-nchina la bolovani, asta e altceva, dar chiar si aceasta închinare
dovedeste ca în el exista un element care aspira spre ceva divin. Prin aceasta
suntem noi o unitate. Nu prin partile minerale.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 65
MAREA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Marea este cea care pastreaza
si sporeste la infinit freamatul padurilor, murmurul izvoarelor si licaritul
stelelor. „Thalassa, Thalassa”, rasuna ca o invocare din antichitate, prin
care, de-a lungul mileniilor, fiinta omeneasca si-a marturisit extazul. Un colt
de natura, un crâmpei de cer, un amurg sau niste zori vor înalta, vor face sa
tresara veac de veac inima omeneasca.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 34, 54
INDELETNICIRILE OMENESTI
Sfantul Sofronie Saharov
La Muntele Athos, când eram înca
începator, un monah batrân mi-a spus într-o zi ceva minunat în legatura cu
treburile cele mai smerite: „Nici o munca nu înjoseste valoarea omului, singur
pacatul naruie viata dumnezeiasca în noi”. Treburile ce nu pot deveni patima
sânt cele mai potrivite vietii duhovnicesti. Daca sunt bucatar, pregatesc hrana
rugându-ma pentru cei pe care Domnul îi iubeste. Nu are loc patima. Totodata o
astfel de munca este de mare pret, caci îmi îngaduie sa slujesc celor pe care
Hristos îi iubeste. Putem trai foarte bine cu o astfel de atitudine.
Sfantul Sofronie Saharov, Din viata si
din duh, traducere de Parintele Rafail Noica, Ed. Reintregirea, Alba Iulia,
2011, p. 51
MINUNAREA SUFLETULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Închipuie-ti,
pe cât de viu poti, atotputernicia si maretia cuvântului lui Dumnezeu. El zice,
si Cuvântul Sau devine imediat fiinte multe si diferite. El zice: „Sa fie
lumina” – si iata lumina. El zice: „Sa fie o tarie”, si El creeaza taria. El
zice: „Apele de sub tarie sa se adune la un loc… Sa fie luminatori pe taria
cerului… În ape sa misune vietuitoare – si a fost asa” (Facere 1, 3-20) dupa
Cuvântul Sau, dupa cum vocea unui comandant, vibrând în aer, ajunge la urechile
soldatilor si face ca trupele sa se miste dupa vointa lui, le asaza aici sau
dincolo, le face sa împlineasca o anumita miscare, sa realizeze intentiile si
planurile sale.
Închipuie-ti
masa materiei create. Închipuie-ti muntii enormi iesind din pamânt la Cuvântul
lui Dumnezeu; închipuie-ti zgomotul mar ilor ape atunci când s-au adunat în
oceane, în mari, în râuri si în izvoare.
Închipuie-ti
cum s-a risipit aerul; cum la un singur Cuvânt al lui Dumnezeu-Creatorul,
nemarginita varietate a plantelor a aparut dintr-o data. Închipuie-ti cum au aparut
planetele, cum si-au început ele drumul fara sfârsit; cum pestii, pasarile,
reptilele au aparut dintr-o data, si, în sfârsit omul. Si toate acestea
(înafara omului) au fost create din aceeasi materie informa, sau mai bine zis
din cele patru elemente, fara suflet, fara forma, fara viata. O, nu-i asa ca
sufletul se minuneaza de aceasta? „Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne,
toate cu întelepciune le-ai facut!” (Psalm 103, 25). Astfel, si acum înca
Stapânul scoate din materie tot ceea ce Îi place. El zice, si se face. El
preface pâinea si vinul în Trupul si Sângele Sau euharistic.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 165-166.
PUNCTUL TERMINUS
- Arhiep. Justinian Chira -
Dumnezeu tau este si Dumnezeul
meu. Ce odihnitor rasuna în inima cuvântul acesta! Ar trebui sa-l cunoasca
orice om dornic de adevar, de lumina, de bine. Toti cei însetati sincer de
adevar ar trebui sa rosteasca în cor cuvântul acesta. Nu pot fi doua culmi,
doua scopuri ultime, e numai unul si, indiferent cum îl numim fiecare, cum îl
vedem, pasii ni se îndreapta tot spre el. Avem un singur punct terminus, unde
se vor întâlni toti cei drepti, adica cei ce cu sinceritate înseteaza sa
gaseasca si sa slujeasca cauza ultima, cauza adevarata a existentei.
Orice om ce înseteaza dupa adevar,
ce doreste sa slujeasca adevarul, ce are privirea atintita spre adevar, poate
rosti semenului, omului ce poarta cu vrednicie numele de om, pentru ca sufera
din dor dupa adevar: Dumnezeul tau este si Dumnezeul meu.
Suntem frati legati de o tinta
unica, chiar daca ne aflam pe drumuri diferite. Acolo, pe culmi, ne vom întâlni
si îmbratisa într-o îmbratisare sfânta si larga, cât spatiul.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 168.
UNTDELEMNUL
Sfantul Ioan din Kronstadt
Untdelemnul (în greceste „elei”)
înseamna mila si slujeste ca semn al milei lui Dumnezeu revarsate necontenit
asupra noastra; untdelemnul care arde în fata icoanelor înseamna mila lui
Dumnezeu revarsata neîncetat asupra noastra, dar si jertfa noastra de multumire
pentru aceasta mila, precum si continuitatea vietii noastre, asemenea
untdelemnului sau focului duhovnicesc.
Sfantul Ioan din Kronstadt,
Liturghia: Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed. Deisis, Sibiu, 1996,
p. 101
PICATURA DE PLOAIE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Nici o picatura de ploaie nu se varsa
fara voia Facatorului, iar Domnul stie numarul tuturor picaturilor de ploaie.
Totul se face dupa porunca Lui. Slava bunatatii, întelepciunii, proniei Tale!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Spicul
viu – ganduri despre calea mantuitoare, traducere de Adrian si Xenia
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 20.
CANTAREA DE DIMINEATA
Sfantul Teofan Zavoratul
Laudati-L pe Domnul dimineata, fii ai
Bisericii. În toata dimineata sa Îl slavoslovim pe Cel Bun si sa ne închinam
Lui, Celui ce a rânduit luminatori spre stapânirea zilei si spre stapânirea
noptii.
Valul noptii
s-a ridicat, si peste faptura a stralucit lumina lui Dumnezeu; aratarea
diminetii îi desteapta pe cei ce dorm. Lumina Ta, Doamne, sa lumineze inimile
noastre.
Tu Însuti,
Doamne al nostru, învata-ne sa Te slavoslovim si pune în sufletele noastre
viata, si precum ne-ai scos dintru întuneric, tot asa izbaveste-ne si de
gheena.
Dupa mila
Ta, hraneste-i pe fiii Bisericii, ce s-au lipit de Tine. Mila Ta sa ne fie
aparatoare, Doamne al diminetii si al amurgului.
Sfantul
Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de
Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 150-151
CADOURILE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Folositi darurile Mele, nu fiecare
pentru sine, în mod egoist, ci ca si copiii mei care au totul în comun; daruiti
celorlalti cu inima buna roadele lucrului mâinilor Mele, amintindu-va ca vi
le-am daruit în masura bunatatii Mele parintesti, a iubirii Mele de oameni, a
darniciei Mele.
Asa este într-o familie. Atunci când
tatal, mama sau un frate face cadouri, acestea sunt date tuturor copiilor,
tuturor fratilor. Iar daca fratii si surorile traiesc în dragoste reciproca, ei
nu se simt fericiti, nici satisfacuti daca tatal sau fratele lor a lasat
deoparte pe unul dintre ei, sau nu i-a dat unuia dintre ei acelasi lucru ca si
celorlalti. De ce aceasta? Pentru ca în dragostea lor reciproca ei se simt ca
un singur trup, ei sunt una, o singura persoana. Astfel trebuie sa fiti fiecare
dintre voi. Iar Eu voi sti sa va rasplatesc pentru aceasta dragoste, care Îmi
este atât de placuta.
Daca sunt darnic cu cei care nu-Mi
împlinesc poruncile mele – „unui om i-a rodit tarina din belsug” (Luca 12, 16)
– nu voi fi oare darnic cu adevaratii Mei copii, carora le-am pastrat cum se
cuvine toate bunatatile Mele? Voi fi cu siguranta! „Voi milui pe cine vreau sa
miluiesc si Ma voi îndura de cine vreau sa ma îndur” (Romani 9, 15).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 132
CRAMPEIE DE SUFLET
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Cuvintele sunt doar crâmpeie, frânturi
ce ca un ecou razbat în afara din adânc, dincolo, dintr-o lume vasta, un
univers întreg ce se afla în fiecare din noi. Ce poate reda în afara poetul din
poezia ce se afla în el? Ce poate nota compozitorul din armoniile ce inima lui,
sufletul, urechea lui le aude neîncetat si undeva adânc în fiinta lui, el le
fredoneaza înfiorat? Nimic sau aproape nimic, mare parte din lumea noastra zace
nedescoperita, necunoscuta nici de noi în întregime si care ni se reveleaza în
frânturi, în timp, facându-ne sa ne vedem schimbatori si necunoscuti, nici de
noi însine în vreme.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 166
CASA LUI DUMNEZEU
Sfantul Ioan din Kronstadt
Traiesti în casa lui Dumnezeu într-o
lume minunata; te bucuri fara plata de toate darurile bunatatii si marinimiei
lui Dumnezeu, care îti sunt date din belsug de la natura, tot pe degeaba;
traiesti în casa lui Dumnezeu, în Biserica, în obstea celor mântuiti,
bucurându-te de toate darurile harului, pentru a ta mântuire. Deci nici tu nu
sta la îndoiala si, pe cât îti este cu putinta, fa bine fratelui tau; fii bun
chiar si cu cei nemultumitori si rai, ca sa poti fi „fiu al Celui Preaînalt”
(cf. Luca 6, 35). Primeste pe toata lumea cu bucurie în casa ta, cunoscând ca
si tu traiesti, fara a da ceva în schimb, în casa lui Dumnezeu, în acea casa a
lui Dumnezeu spirituala si universala care este Biserica, cea care te
pregateste pentru viata vesnica. Ospateaza-i cu bucurie si fara sa le ceri
nimic în schimb pe cei ce vin în casa ta si nu uita ca si tu te ospatezi zilnic
de la masa Stapânului, cu însusi Preacuratul Sau Trup si Sânge.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 346
SFÂNTA LITURGHIE
-Pr. Nicolae Tănase-
Noi, în viaţa noastră, trebuie să ne
aflăm continuu la ospăţ, Ospăţul Domnului, Cina Domnului, Sfânta Împărtăşanie.
Acesta este şi semn de recunoaştere: Luca şi Cleopa L-au cunoscut pe Hristos,
în drumul lor spre Emaus, numai atunci când a săvârşit Sfânta Liturghie.
Adevăratul creştin se recunoaşte după prezenţa şi participarea lui la Ospăţ, la
Sfânta Liturghie. Sfânta Liturghie ţine lumea, Sfânta Liturghie este moartea şi
Învierea Domnului, Sfânta Liturghie este trăirea noastră în timp, istoria mântuirii
noastre.
(Preot Nicolae Tănase, Să nu-L
răstignim iarăşi pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 138
“Teroarea istoriei”
- Mircea Eliade -
Printre neamurile fara noroc, ne
numaram în frunte noi, Romanii. Ca sa supravietuim în Istorie, ne-am istovit
mai mult decat s-au cheltuit alte neamuri ca sa cucereasca pamantul. Nicolae
Iorga spunea ca nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon : în loc sa-si
ridice privirile spre Miaza-noapte si sa uneasca toate neamurile thracice
într-un mare imperiu, Alexandru s-a lasat atras în orbita civilizatiei
mediteraneene si, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia. Thracii
care, dupa spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor dupa Indieni» au
pierdut, prin Alexandru, singura lor sansa de a intra în istoria universala ca
factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în
numele Imperiului Roman sau al Bizantului, prin împaratii pe care i-au dat cu
prisosinta atat Rasaritului cat si Apusului. Dar Nicolae Iorga a înteles
admirabil consecintele îndepartate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriasul
rezervor de oameni, energii si mituri pe care îl constituia spatiul
balcano-carpatic, nu si-a mai putut gasi de atunci prilej de a intra masiv si
de-sine-statator în Istorie. Politiceste Thracii au pierit fara urmasi…
O mie de ani
în urma, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvant o catastrofa de
incalculabile consecinte pentru istoria Romanilor: Slavii au ocupat Peninsula
Balcanica si s-au întins pana la Adriatica. Marea unitate etnica, lingvistica
si culturala pe care, în pofida tuturor navalirilor barbare, o alcatuia
romanitatea orientala (care se numea, chiar din secolul IV dupa Christos,
Romania), a fost definitiv sfaramata. Neamul Romanesc se va forma pe o
întindere imensa – din Balcani si pana în muntii Tatrei – dar destinul lor
politic va fi limitat la Dacia. Politiceste, romanitatea sud-dunareana va fi
condamnata; ca si Thracia, dupa Alexandru Machedon, Romania orientala va servi
destinele altora. Posibilitatile unui organism politic unitar, zamislindu-se în
spatiul întregii Romania, au fost definitiv anulate prin asezarea masiva a
slavilor în Peninsula Balcanica.
De ce am
idolatriza, noi, Romanii, Istoria ? Descindem dintr-unul din «neamurile cele
mai numeroase din lume» si praful s-a ales de el, nici macar limba nu i se mai
cunoaste. Am facut parte dintr-o Romanie de trei ori mai mare decat Dacia, si
«vicisitudinile istoriei» au sfaramat-o definitiv; o mana de Macedoneni trebuie
sa plateasca si astazi, cu lacrimi si sange, nenorocul de a se fi nascut
Romani. Toata lumea e de acord ca Dacii se aflau asezati pe pamantul nostru cu
cel putin o mie de ani înainte de Christos, si cu toate acestea am fost
singurul popor european caruia i s-a contestat dreptul de a stapani tara pe
care au locuit-o mosii si stramosii lui.
Istoria
Neamului Romanesc n-a fost decat o lunga, necontenita, halucinanta hemoragie.
Ne-am alcatuit într-un uragan si am crescut în vifor. Popor de frontiera,
luptam si muream pentru toti. Muream, mai ales, platind miopia si neghiobia
altora.”
(Mircea Eliade – “Teroarea istoriei”
si destinul Romaniei)
INTRISTAREA
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Cine a biruit patimile, a biruit
si întristarea, pe când cel biruit de patimi nu va scapa de obezile
întristarii. Bolnavul se cunoaste dupa culoarea fetei: cel cuprins de patima se
da în vileag prin întristare. Cine iubeste lumea nu are cum sa nu se
întristeze, pe când cel ce a dispretuit lumea este vesel întotdeauna.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania,
Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 43-44
PRIETENIA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Toti oamenii sunt suflare si faptura a
unicului Dumnezeu, vin de la Dumnezeu si se vor întoarce la Dumnezeu, ca la
obârsia primordiala. „Si ca pulberea sa se întoarca în pamânt cum a fost, iar
sufletul sa se întoarca la Dumnezeu, Care l-a dat” (Ecclesiastul 12, 7). Vom fi
„partasi dumnezeiestii firi, scapând de stricaciunea poftei celei din lume” (2
Petru 1, 4). Ca unii care se trag dintr-un singur om, este de la sine înteles
ca oamenii trebuie sa traiasca în iubire reciproca, având grija unii de altii,
si ca nu trebuie sa-i desparta egoismul, trufia, rautatea, invidia, zgârcenia,
incomunicabilitatea, pentru ca toti sa fie una (Ioan 17, 22). Luati aminte la
furnici cum traiesc în „prietenie”, sau la albine, sau la un stol de porumbei,
de stancute, de ciori, de gâste, de rate, de lebede, de vrabii; cautati la o
turma de oi sau la o cireada de vite si veti constata acelasi lucru: un
atasament reciproc. Gânditi-va la imensele bancuri în care se aduna unele
specii de pesti în mari si în râuri, carora le place sa umble în colonii
numeroase, cât de legati sunt între ei. Gândeste-te cu cât zel se apara, se
ajuta si se iubesc între ei si te vei rusina fata de niste necuvântatoare, tu,
care nu traiesti în iubire si care faci tot ce îti sta în putinta „sa nu porti
sarcina” altuia (Galateni 6, 2).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 149.
ASPECT DUBLU
Parintele Rafail Noica
Față de vremea în care simteam
tragedia aceasta de a închide ochii la toata frumusetea lumii, acum din ce în
ce mai mult vad ca frumusetea aceasta nu este decât un simbol al realitatii
ultime. Deci viata de acum o vad într-un aspect dublu. Un aspect caruia i-as
zice functional. De exemplu: mâncarea, bautura si toate lucrurile care te tin
în viata au doar o functiune. Chiar lucrurile care ne îmbata cu frumusetea si
cu tot felul de atrageri sunt functionale. Fara ele, într-o oarecare masura,
murim sau scadem în viata. Exista însa si un aspect simbolic, care tradeaza
ceva din vesnicie. Si simtirea omului se agata de simbol, ca si cum ar fi
realitate.
Parintele Rafail Noica, Celalalt
Noica, Ed. Anastasia, Galati, 2002, p. 38,39
INIMA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Inima este, prin natura sa,
sensibila, usoara, de esenta spirituala, cereasca, pazeste-ti-o. Nu o îngreuna,
nu o trage spre pamânt, fii cumpatat în mâncare, în bautura, în general în
placeri trupesti. Inima este templul lui Dumnezeu. „De va strica cineva templul
lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el” (1 Corinteni 3, 17).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 251.
RESPIRATIA SUFLETULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Rugaciunea este materia pe care o
respira sufletul, precum vazduhul este materia cea fireasca pe care o respira
trupul. Noi respiram prin Duhul Sfânt. Fara Duhul Sfânt nu poti spune din toata
inima nici macar un cuvânt al rugaciunii. Rugându-te stai de vorba cu Domnul
fata catre fata, si daca ai gura inimii deschisa prin credinta si prin dragoste
e ca si cum ai trage atunci din El bunatatile duhovnicesti ale Duhului Sfânt pe
care le-ai cerut.
Sfantul Ioan din Kronstadt, In lumea
rugaciunii, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2003, p. 23
RUGACIUNILE DE IMPARTASIRE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Unii considera ca daca vor zice toate rugaciunile rânduite înainte de
împartasire vor capata de la Dumnezeu buna sporire si iertare de pacate,
socotind ca nu mai este nevoie sa se pregateasca într-alt chip, îndreptându-si
inima spre Dumnezeu, pentru îmbunatatirea celor dinlauntrul lor; asa
interpreteaza ei rânduiala de dinainte de împartasire. Cine vine la Sfânta
Cuminecatura trebuie sa aiba în vedere înainte de toate îndreptarea inimii,
pregatirea ei pentru primirea sfintelor Taine. Cauta sa vezi, îti este oare
inima statornicita în adevar, din mila lui Dumnezeu; este ea gata sa primeasca
Mirele? Atunci da slava Domnului, chiar daca n-ai dus pâna la capat rugaciunile
de dinainte de împartasire. „Caci Împaratia lui Dumnezeu nu sta în cuvânt, ci
în putere” (1 Corinteni 4, 20). Bine este sa dai ascultare în toate Maicii
Biserici, dar cu întelepciune, si, de este cu putinta, nu cu multe rugaciuni,
ci punând mult în ele. „Nu toti pricep cuvântul acesta, ci aceia carora le este
dat” (Matei 19, 11). Daca îti dai seama ca, zicând o rugaciune lunga, nu esti
în stare sa o sustii cu duh fierbinte, mai bine fa una scurta, dar cu ardoare.
Adu-ti aminte ca un singur cuvânt al vamesului, pornit dintr-o inima fierbinte,
l-a facut sa fie drept înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu cauta la multimea
cuvintelor, ci la starea inimii. Principalul este sa ai credinta vie în inima
si sa te caiesti de pacate cu ardoare.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 492
Sursa: Pr Alexandru Stanciulescu Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu