Maria Diana Popescu - Guvernul penelist şi dictatorul Kim

Guvernul penelist şi dictatorul Kim Johannes Un nu sînt o problemă, ci o plagă

Maria Diana Popescu 

24 Mai 2020

În ce hal a ajuns şira neuronică a politicii peneliste! Precum cîrpa de la botul românilor, prin care sînt avertizaţi că sînt niște mancurţi într-o turmă şi că nu mai pot behăi protestatar. Nimic în afara istoriei repetitive! De îmbîrligători şi trădători nu ducem lipsă, cum lipsă n-au, dus de-a lungul secolelor, nici preacatolicii spanioli, nici catolicii francezi şi italieni, nici preaprotestanţii germani, nici pravoslavnicii ruşi, sîrbi sau bulgari, fiecare cu stilul lor. Dacă Buffon are dreptate că stilul este omul, atunci fiecare om, de la politician la cetăţean, posedă natural stilul, conform definiţiei necontestate. Într-o accepţiune largă, într-o turmă de oi, cu fiinţarea ei de stil generică, nicio oaie nu are propria-şi manieră de a fi instinctuală sau activă, în confruntare cu nu ştiu care haită de carnasieri. Mai restrictiv, ale haitei care operează prin politici reprimatoare, destinate turmei cu mască sau fără mască. Cît priveşte politica mascaţilor din guvernul Orban 3, aceşti diletanţi şmecheri nu ştiu ce e aia politică de stat, cîtă vreme preşedintele şi miniştrii săi de gaşcă impun prin siluire politica lor dictatorială, finanţistă, sanitară, fotbalistică, neo-marxistă, agricolă, egocentrică, egolatră etc.

Nici unul dintre ei nu o arată, dar au o frică teribilă de brici. De briciul acela care lunecă jucăuş pe obraz, ca să le înlăture perii mizerabili şi să dea la iveală pielea nici netedă, nici plăcută, ci buboasă şi ridată de atîta ură şi răutate. Asta-i pricina pentru care i-a mituit pe bărbierii presei cu un aşa-zis ajutor de supravieţuire. Ca să nu fie aşezaţi cu forţa pe scaunul bărbierului, ci să se bărbierească singuri, cînd vor, cum vor sau cînd le dictează stăpînii „înaltelor porţi”. Kim Johannes Un nu s-a ferit de „bărbierii” încălcărilor constituţionale, oferind pe tavă zeci de motive care să-i provoace… însă, ghinion, a fost amendat de C.N.C.D. cu 5.000 de lei, sumă modestă, de altfel, raportată la veniturile şi averea grea provenită din „meditaţii fără impozit”. Bărbierii s-au ocupat a doua oară de barba lui lipsită de bun simţ public şi de consideraţie pentru poporul român. El, mai fiind amendat în 2018, cu 2.000 de lei, pentru că servea la micul dejun, prînz şi cină, cocteilul „penali”, cu referire la concurenţii politici.

Iată că, matricea prezentului politic penelist pare a fi una şi aceeaşi cu cea din vremea lui „Incitatus”. Şi acum, ca şi atunci, s-a renunţat la demnitate şi morală. Unde a dus, se ştie. La acest prezent, mult mai hain şi mai mizerabil decît ne imaginăm, avînd călare pe spinarea lui „Incitatus” pe cei mai Manole dintre Manolii „meşteri” între zidari de puşcării individuale, unde au stat zăvorîţi românii, astfel încît ei să se ocupe în voie de zidirea Turnului Babel la scară naţională, regională, locală, euroatlantică şi mondială.  In concreto, România îndură o dictatură cu motoarele turate la maximum, o dictatură doldora de politicieni cretini (Iohannis, Turcan, Orban, Grindă, Anisie,  Alexandru, Tătaru, Vela...), mai toţi, putrezi de bogaţi. De la Sibiu la Suceava, la Iaşi, Vrancea şi Galaţi, din Mureş în Mehedinţi, din Arad pînă-n Ilfov şi Teleorman, mii de vile de politicieni şi oameni ai sistemelor, care nu plătesc taxe şi impozite, mii de zei, regi, împăraţi, domni de tot felul, îndeolaltă cu supuşii lor, aghiotanţi, locotenenţi, amante, furtişari, aciuiţi prin tot felul de tabere europene, incontrolabili sau voit de necontrolat.

Promovarea insistentă a tot felul specimene umanoide, a unor scenarii apocaliptice pentru a menţine spaima şi deruta ca stare de masă, cu aţîţarea ici-colo a diferite războaie interne, pe care guvernarea despotică penelistă supraguvernantă de Kim Johannes Un le clamează, dar nimeni nu face nimic, cu permanenta ascensiune a comerţului internaţional cu sănătatea oamenilor, cu mişcările imprevizibile dar planificate de capital demografic mondial (morţi şi naşteri), cu transferul netransparent de specialişti, medici, ingineri şi oameni de ştiinţă spre statele G-8, concomitent cu degradarea vădită a traiului, educaţiei şi sănătăţii, face din români turme docile şi supuse. Într-acestea, morala n-a fost niciodată virtute a guvernanţilor de aici sau din altă parte. Deşi democrația „statelor civilizate” e cel mai mic rău social posibil (cf. Aristotel), se pare, acest rău a devenit un instrument tot mai rău. Nu-i ştim limitele, pînă unde pătrunde. De pildă, amestecul violent direct/indirect în treburile interne ale unui stat, al exportatorilor de „democraţie” din statele civilizate, a devenit răul inevitabil în sfera celui mai mare rău social posibil. Exodul a 4 milioane de români în vest - din care 60% specialişti în varia domenii,  e cel mai mare rău social românesc.

Poporul român e doar o turmă pentru guvernanţi, cîtă vreme ei nu fac parte din acest popor, nu se simt şi nu consimt că fac parte din turma pe care au creat-o! De unde să ştie guvernanţii penelişti, vînduţi răului, cu tătucul lor la un loc,  cînd cultură n-au, care e distincţia dintre „a fi cetăţean român” şi „a fi român”, între a fi bogătaş şi sărac (apropo de „distanţarea socială”, lansată de Kim Johannes Un)! Au mers ei pe jos, cu raniţa în spinare, prin satele moldoveneşti, prin cele maramureşene, prin podişul transilvan, ca să vadă cum ţăranul român se spală în lighean/butoi, fără curent electric şi cu buda în fundul curţii. A străbătut vreun politician Apusenii şi Valea Jiului, Dealul Clujului, sat cu sat, tîrg cu tîrg? A mîncat vreunul din strachină cu ţăranii în bătătura lor, cu  bacii la stîni şi călugării la schit, cu amărăştenii, la ei acasă, fără farafastîcuri, sofisme şi politici de două parale, cum au procedat Eminescu, Hogaş, Sadoveanu? Toţi aceşti cuvîntători la teveuri să vină în satele româneşti, fără lavalieră sau papion, şi să întingă pîinea uscată în strachina goală a celor din „turmă”, apoi să vorbească. 

Ştiind din istorie ce înseamnă sintagma „jertfa este întinsă, corbii se coboară”, totuși stăm ascunși în turme, cînd puterile din umbră poftesc aurul din Apuseni, mierea Făgăraşilor, lemnul pădurilor, holdele mureşene, viile din cuprinsul acestui Eldorado numit Transilvania. Guvernul penelist şi dictatorul Kim Johannes Un nu sînt o problemă, ci o plagă, dragii mei. Oamenii satelor româneşti habar n-au cine le sînt deputații şi senatorii din zonă. Nimeni nu i-a văzut prin sate, nici măcar în campania electorală. Păi, cum să străbată în automobilele lor luxoase hîrtoapele, noroaiele şi praful din satele muntene, dobrogene, oltene, bănățene, moldovene şi transilvane. Între gospodarii din satele transilvane nu-i mare deosebire de trai material şi spiritual, de tradiţii şi limbă. Or, traiul material şi spiritual  al comunităţilor (reţineţi conjuncția „şi”) nu e dirijat cauzal sau dictat de Bucureşti sau de Budapesta sau de oricare altă capitală.

Dovada irepresivă e de ordin istoric: acest trai a suportat cinci sute de ani de represiune (austro)maghiară şi tot românesc a rămas, nici mai mult, nici mai puţin românesc decît acela sub asalturile turcești de cinci sute de ani, sub asalturile ruseşti din Moldova. Unii domni, ignoranţi sau perverşi, ar trebui să ştie că Iaşul şi nu Clujul a fost ruinat de şapte ori în ultimele trei sute de ani de trupele ruseşti, că a cunoscut cutremure şi inundaţii devastatoare în acelaşi timp, dar a rămas Iaşi, indiferent că ar fi fost catolic, protestant sau dacă a rămas creştin ortodox. Moldova creştin-ortodoxă a fost baştina Eminescului, Iorga, Enescului, Dongorozului, Luchianului, Sadoveanului, Barbului şi Ţiţeica sau alte nume mari, cu care sîntem europenii culturii europene, de la Dosoftei la Moisil, de la Cantacuzini la Noica. Astea toate nu le ştiu sau nu vor să priceapă politicienii stupizi gen Iohannis, Orban, Turcan, Rareş Bogdan, Grindă, Vela, Anisie, Gorghiu, Dumnezeu să-i ierte pe toţi nebunii sau stupizii comentatori ai politicii româneşti, care se autointitulează analişti, că „Tot ce-i românesc nu piere şi nici nu va pieri”, sub cizma dictatorilor de azi, precum glăsuia Jean Moscopol, interpretul de muzică uşoară din perioada interbelică şi cu pronunţat accent patriotic, după Al Doilea Război Mondial.