Boii de ieri și de azi
Col. (r) Marin Neacsu
30 Iunie 2021
În
primul rând aș vrea să precizez, pentru cei ce se vor simți jigniți sau
oripilați de… metafora folosită în titlul articolului, că nu au nici un motiv
de îngrijorare. Chiar dacă în cultura românească noțiunea de bou este privită
și aproape unanim acceptată ca
reprezentând o ființă proastă, fără
judecată, de fapt nu e așa. Boul este recunoscut ca fiind un animal de povară,
folosit eminamente la muncă,fără nici o altă întrebuințare, fără nimic frumos.
Dar a munci, a răbda, a trage din greu nu este un defect ci o calitate. Nu
există nici o probă sau măcar proverb care să vorbească despre prostia boului.
Nu. Când spui bou spui muncă și atâta tot. Până și porcul, sau măgarul au o
imagine mai proastă, trăsături, asociate unor oameni, mult mai „nocive”. De fapt
se poate spune că boul are calitatea cea mai „trendy” în ziua de azi în
România, el este un „rezistent” în
sensul pur al termenului. Aceasta este calitatea de bază, dacă nu chiar singura. Rezistă oricât ai pune pe el, nu
îngenunchează, trage până crapă, nu țipă decât de foame, moare în picioare, mut.
Până
și măgarul, recunoscut pentru încăpățânarea sa când nu mai poate, sau nu mai vrea el, face scandal, rage de îți
vine să îl omori, aruncă samarul sau moare măgarul, se oprește și îl bați până
cade din picioare, dar nu mai pleacă. Boul nu, el trage, rezistă la efort,
rezistă la bătaie, nu se opune, nu dă cu copita, nu împunge, dă doar de
muscă, el opintește și trage în
jug, cu o privire plată, inexpresivă,
pentru el gândește stăpânul.
Ați
privit vreodată un bou în ochi? Nu se vede nimic, doar pace adâncă, o acceptare fără culoare,
mioritică, a sorții și a morții. El nu
știe în ce parte trebuie să meargă, trebuie împuns, trebuie să i se spună hăis
sau cea, că dacă nu merge în fața trenului sau în prăpastie, e cel mai docil
suflet, deși are o forță încât ar putea muta munții din loc. Apoi să nu uităm
că boul, dar mai ales soața sa, vaca, au
fost și sunt încă considerate ființe sacre, zeificate și adulate în mitologia
egipteană și indiană. Și nu în ultimul rând,
revenind la români, acum două mii de ani pe meleagurile noastre trăia un
neam, dac, numit Boii, stema Moldovei
era un cap de bour, dar au existat și
triburi în Europa centrală având acest
nume. Cu asta închei introducerea.
De
ce scriu despre asta? Pentru că pe Facebook, pe una din pagini, cineva a postat
o fotografie din epoca de aur, de pe plajele din Costinești, iar altcineva a
remarcat faptul că în foto nu prea se văd burți. Trec peste faptul că fiind
vorba de Costinești, era stațiunea tinerilor, și admit că dacă faci o
fotografie acuma celor de pe plajă, copii și bătrâni, te saturi de burți, pentru că de la
macdonaldizare încoace, de la apariția
fast food-urilor, parcă și nou-născuții
au burtă.
O altă persoană a comentat spunând că pe vremea aia nu erau burtoși pentru că „boii” erau munciți până la extenuare, nu aveau ce mânca, mureau de foame. I-am răspuns spunând că în ziua de azi boii s-au angajat la privat, au conovăț străin, de firmă, jugul este solid, resteul din oțel nemțesc, nu de Reșița, staulul are geamuri mari, se poate vedea ce e afară, boii pot merge să lucreze afară, la stăpâni cu ștaif, dar nu știe dacă sunt angajați ca boi sau ca vaci, au fost castrați și au devenit vite fără sex.
Mâncarea
pe care o primesc este chimică, adio pajiști, iarbă verde, pajiștile din
România au devenit maaluri sau gropi de gunoi, boii consumă ce primesc din afară și se umflă, dar tot nemâncați și
nesătui se culcă, doar că par grași și bine hrăniți. Pentru noii ”boi”, cei
vechi au devenit o rușine, trebuie sacrificați.
Am spus toate astea fără nici o conotație peiorativă, folosind strict
sensul de salahor, al sintagmei „bou”. Ei bine, domnul mi-a răspuns spunând cu
mândrie, citez: „Da, eu sunt boul nou. Eu îmi aleg stăpânul, negociez cu el
plata pentru munca prestată de mine, îi cer condiții severe de respectare a
convenției semnate. Eu, boul nou, am dreptul să-mi schimb stăpânul chiar dacă
noul stăpân este în altă țară. Nu accept ca stăpânul să mă condiționeze prin
șantaj cu un acoperiș deasupra capului, de asta mă voi ocupa eu”.
E
drept că nici persoana în cauză nu a făcut aluzie la sensul peiorativ al
termenului și s-a referit și el strict la sensul de „lucrător”, „angajat” al bietei vite, dar m-a uimit lipsa de înțelegere a
propriei situații, acceptarea „a priori”
a statutului de „sclav” acceptarea poziției de stăpân a angajatorului, încălzindu-se cu iluzia că își „negociază”
singur salariul și condițiile de muncă
și își stabilește singur locul de „cazare”. M-a îngrijorat faptul că pentru el „acasă” nu mai reprezintă
nimic, nici părinți, nici morminte, nici pământ, nici limbă, nici obiceiuri,
„boul” român a devenit un „internațional” care are impresia că își stabilește
singur soarta.
Cât
de orb să fii să nu vezi că ți s-a dat voie să pleci pentru că aici „stăpânii”
nu au ce să îți ofere, nici ce să muncești, nici ce să mănânci, că ai fost „vândut” ca bou de
tracțiune altora, care nu te plătesc cât ar trebui sau cât ai vrea sau merita,
ci tot cât vor ei, dar faptul că e mai mult decât acasă, îți creează impresia
că tu ai ales. În plus, de ce să stai aici și să faci scandal, să îți ceri
drepturile, când poți să treci în „diaspora” și să fii folosit la alegeri ca
măciucă împotriva celor care trag la jugul național, răzbunându-te înverșunat
pe cei rămași acasă,, care în ochii tăi sunt vinovați că ai plecat tu?
Tactica
a dat rezultate la ultimele alegeri. Afară însă, cu mici excepții, nici
condițiile de muncă nu ți le alegi singur și nici cele de locuit și în nici un
caz nu sunt aceleași, cum nu e nici salariul, cu ale „boilor” autohtoni. Să
spună asta sclavii de pe plantațiile spaniole, portugheze, germane, italiene,
sau bandantele din Italia, Franța, Anglia, Austria, care dorm înghesuiți câte
5-6 în cameră, ca să poată economisi din banii de chirie. Dar uite că „boul
nou” are impresia că trăiește bine, că îi sunt respectate drepturile, că își
stabilește singur soarta. Și vorbește ca și când ar fi expert, despre ce a fost
înainte deși pe vremea aia umbla în cârca părinților sau bunicilor.
Nu
ridic osanale vremurilor vechi, nu vreau nici măcar să le compar cu actualele
condiții, dar când văd că vorbește cu
atâta „ură” și dispreț „fabricat” sau inoculat despre vechile timpuri, cineva
care avea 5 ani sau 10 în 89, îmi vine să îi spun să stea jos și să îi lase să
vorbească pe cei care le-au trăit au avut măcar copii pe vremea aia, nu
neapărat serviciu. Doamne cu câtă
ușurință vorbește despre contractul dintre stăpân și „sclav”, despre statutul
acceptat și asumat de sclav, care -vezi
Doamne- poate să își negocieze condițiile!
La adevărata libertate de alegere nu se gândește, de fapt nici nu ști ce
e aia.
Adevărata
libertate înseamnă să poți să îți alegi țara sau locul de muncă din motive care
țin de gusturile tale, nu de condițiile mizere în care trăiești sau lipsa unui
„trai decent”. Ceea ce fac Românii când pleacă de acasă nu este o „alegere” ci
un abuz comis de autorități, o crimă la adresa cetățenilor care sunt obligați să își părăsească familiile,
pământul, tradițiile, până și respectul față de țară și părinți, unii chiar
copii, pentru a supraviețui. Asta nu mai este nici măcar șantaj, este
deportare. Cei care sunt mulțumiți cu această „alegere” și nu văd că au fost de
fapt forțați să plece, ca și cei care spun că s-au vaccinat că „așa au vrut ei”
când de fapt s-au vaccinat ca să poată ieși la o bere, la un teatru, la un
restaurant sau în concedii afară, se mint singuri, se leagă la ochi, încearcă
practic să își justifice lașitatea și lipsa unei reacții normale, care ar fi
trebuit să ducă la schimbarea celor care au dus țara în aceasta stare.
La
adresa „boilor” vechi și noi se aplică din partea guvernanților de ieri și de
azi un act de dezumanizare, o pervertire a conștiinței, o îndobitocire, o crimă
în cel mai pur sens al termenilor, iar reacția noastră este nulă, ne mulțumim
că trăim, că putem ”alege” să plecăm în altă parte și să „negociem” când de fapt nu facem altceva decât să
acceptăm ceea ce ni se face și dinăuntru și dinafară. Îmi e teamă că tinerii de azi, în marea
majoritate nu realizează că sunt practic goniți din țară, sub pretenția că li
se acordă dreptul să plece, așa cum Băsescu le spunea medicilor că dacă nu le
convine în țară, sunt ”liberi” să plece. Liberi pe dracu, forțați. Autoritățile se laudă cu faptul că statistic
a scăzut numărul de șomeri, de unde trag ei concluzia că „duduie
economia”. Numărul de șomeri a scăzut
pentru că situația este raportată în
funcție de sumele acordate ca ajutor de șomaj, dar asta decurge nu din
creșterea economică ci din scăderea numărului de „eligibili” și creșterea
numărului celor care părăsesc țara.
Aceeași
poziție sau statut îl avem și din punct de vedere politic, militar, în
relațiile cu mai marii lumii. „Boii” de ieri pupau mana stăpânilor de la
Răsărit, de acolo venea lumina, acolo se închinau iar cei care nu făceau ca ei,
au fost, treptat, suprimați, apoi, în
timp, băgați la închisoare, apoi marginalizați, apoi doar blamați, pentru ca în
final datorită evoluției democrației, să li se dea „dreptul să plece din țară”.
Și ei „au avut de ales”. Acum am schimbat stăpânul ne închinăm la Apus, dar tot
„boi” am rămas și tot cu ură ne uităm la cei care au rămas cu gâtul la răsărit
sau pur și simplu nu vor sa admită că lumina vine de peste graniță sau cei care
vor să se închine la soarele autohton.
E
adevărat, s-a inversat procedura, acum suntem deja „în democrație” vom evolua
în sens invers. Acum mai întâi și se
acordă „libertatea” să pleci, apoi cei care nu acceptă deciziile
„neuro-atlantice” vor fi blamați, apoi marginalizați, apoi încarcerați și, dacă
vom rămâne în continuare „boi”, va urma
eliminarea fizică. În armată deja unii generali s-au gândit să astupe gura
celor care „vorbesc fără acordul
stăpânirii” și au propus într-un nou
proiect de statut al cadrelor militare, introducerea cenzurii pentru cadrele
militare și din activitate și din rezervă. Bine că nu și de dincolo de mormânt.
Când vor constata însă că morții pot vorbi, așa cum pot vota, sigur se va
schimba statutul. Iar cel care a propus
această cenzură este încă păstrat în funcție, e „om de lume nouă”. Ptiu, drace!
Acum
câteva zile, la emisiunea aia cu „am întrebat 100 de români” s-a pus întrebarea
„ce meserie/profesie creează eroi”. Luați de valul „luptei împotriva
virusului”, care iavaș-iavaș se va transforma în lupta împotriva
vaccinului, marea majoritatea celor
întrebați au răspuns „medicii” apoi,
polițiști, pompieri, și alte meserii. Meseria de militar nu a intrat în primele
opt locuri, deci nu a constituit o opțiune pentru „tinerii” din public, deși se
spune că s-ar afla pe primul loc în ceea ce privește încrederea populației în
instituțiile statului, dar mai ales, deși eroi sunt cei care își dau viața pentru apărarea țării, a națiunii
iar cei mai mulți adevărați eroi au murit în războaie, nu făcând liste de
vaccinare sau raportând cazuri de persoane infectate conform planificării.
Aceste răspunsuri au arătat cât de repede, radical și ciudat se schimbă
conșțiința românilor sub asaltul unei politici de de-românizare,
deznaționalizare, deșertificare morală, culturală, juridică, sanitară, militară
chiar. Unde vom ajunge ? Mă întreb dacă să mă bucur sau nu că nu voi apuca să
văd.
https://www.art-emis.ro/jurnalistica/boii-de-ieri-si-de-azi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu