duminică, 8 mai 2022

Ioan Miclău-Gepianu - CE MI-E MIE DRAG PE LUME! (Dedicație aparuta in revista armoniiculturale)

 



CE MI-E MIE DRAG PE LUME!

(Dedicație pentru Ben Todica).

 

~*~

Ce mi-e mie drag pe lume,

Oameni dragi cu vorbe bune,

O vâlcea cu lăcrimioare,

Răsăritul cel de Soare!

 

Să văd roua peste câmpuri,

Mieii alergând pe dâmburi,

S-aud mierla dumbrăveană

Cântând doina ei aleană,

 

Și mi-e drag s-aud cum bate

Pe la cioturi scorburate

De goruni, o gheonoaie

Repezită și vioaie,

 

Și mi-e drag să caut urme

Ce-s lăsate-n zori de turme,

Turme albe de mioare,

Ca-n cer stele călătoare.

 

Când cu coama ca de zimbru

Se ridică de prin cimbru

Vântul, ce ieșind in drum,

Poartă valuri de parfum,

 

La fântâna cea de piatră

Coțofana și azi latră

Stând pe cumpăna cea veche,

Ca-n povești zmeul de veghe;

 

Când văd fumul de la stână,

Văd câmpia cea română,

Când aveam inima pruncă

Și purtam căciulă țurcă.

 

~*~

Ioan Miclău-Gepianu

Restituire -2022

 

 

Aparuta in revista armoniiculturale:

https://armoniiculturale.ro/ioan-miclau-gepianu-australia-ce-mi-e-mie-drag-pe-lume-dedicatie-pentru-ben-todica/


Ben Todica in Biblioteca Mihai Eminescu din Cringila NSW Australia






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu