Mircea Dorin Istrate - MĂ-NTORC MEREU CU GÂNDUL

 

Mircea Dorin Istrate

 

,,Poezii de sâmbăta seara,,

 

Motto: ,,Am ascuns un paradis

Într-o lacrimă de vis

Și l-am pus ca leac de taină

Peste-a vieții vecge rană,,

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

MĂ-NTORC  MEREU  CU  GÂNDUL

 

De-o vreme al meu suflet cernit şi-n lăcrimare

Se cere-n satu-n care mi-e neamul în nevoi

Şi-atunci, tot căt cu gândul în dulcea mea visare

Cea urmă veşnicită a carului cu boi.

 

Acolo, drumul ţării cu însfinţita-i tină

Şi Coasta cu pomiştea şi via ruginită

Şi Bercul de poveste cu vraja lui divină

Mi-au fost averi lăsate, la vremea sorocită.

 

În Tonorog şi-n Bedea aveam grădini în floare

Iar gâze jucăuşe şi fluturi argintaţi,

Puteam s-adun în roiuri doar scuturând cărarea

Ce-mi îngâna Târnava cu plopii tremuraţi.

 

Cea stână adormită pe-un braţ de colilie,

Frăgarii de pe uliţi şi cornii de pe deal,

Izvorul de sub dâlmă şi nucii toţi din vie

Şi stele câte-or ninge din ceruri pe Ardeal,

 

A mele fost-au toate, avere nemuncită

Lăsată de Măritul să-mi ţie loc de rai,

Eu, ca neştiutorul, uşor am risipit-o

În cele patru vânturi, ca jarul pe vătrai.

 

Din tot ce-a fost rămas-am acuma doar cu dorul

Păcatelor făcute cu mintea-mi de copil,

Şi zbaterea din suflet, când mă-mboldea fiorul

În faţa unei fete ca floarea de april.

 

Atunci şi doar atuncea au fost curate timpuri

Şi simţătoare clipe din inimă pornite,

Iubiri neîntinate ce-or veşnici de-apururi

În tainiţe de gânduri ascunse-n a mea minte.

 

***

Acum, în toamna vieţii, când brumele se-adună

Pe sufletele noastre în tremur picurate,

Ne-ntoarcem iar în visul clipitei de pe urmă

Să ne-ndulcim amarul cu vremi neîntinate.

 

 

 

 

BOGATUL   LUMII

 

Motto :

’’Am ars în jarul vieţii mărunţii noştri ani

Şi-n caldul spuzei încă mai licăre-o speranţă,

Că nu grămezi de aur, averi, putere, bani

Făcut-au bucuria la trecătoarea viaţă’’

 

Când nu-mi păzeam averea, iar gândul de mărire

Nici nu-ncolţea în mintea-mi cea jună şi curată,

Când strângerea de mână la-ntâia întâlnire

Mi-a-nfierbântat simţirea mai mult ca niciodată,

 

Atunci eram bogatul averilor în toate

Că eu măruntul lumii în strânse-mbrăţişări,

Furam din rai clipite, iar stelele din noapte

Le împărţeam cu-o fată pe calde sărutări.

 

Atunci eram ca nimeni, măritul, împăratul,

Mai liber cum nu-i încă nici pasărea în zbor,

Mai sus pe-a lumii creste, şi-acolo în înaltul

Trăirilor divine eu mă topeam în dor.

 

Aveam ce n-avea nimeni, nimicul şi speranţa

Că mâine fi-va ziua aceea norocoasă,

Când măsluite zaruri ce le aruncă viaţa

Vor înmii clipite, ce-au fost atunci frumoase.

 

 

 

 

EU FOST-AM

 

Eu fost-am visătorul speranţelor rănite,

Himere lucitoare din minţile uşoare,

Adesea înşelate, puţine împlinite

În scurtă bucurie, făcute-apoi uitare.

 

Pe rând, în astă lume tot pierdem în durere

Puţina fericire din cât ne este dată,

Norocul cel zburdalnic şi bruma de avere

Şi sănătatea încă cu-ncetul, pân’ se gată.

 

Acum, în toamna vieţii, când cel sfârşit e-aproape

Speranţa ne mai ţine şi ruga la Hristos,

Ajuns-am zarul sorţii, un pai plutind pe ape,

Nimicul ce tot cere iertări de păcătos

 

 

 

 

LENEVIND   PE   MALURI   DE TÂRNAVĂ

 

Strâmbe sălcii plângătoare

Tot umbrind de-o vreme malul,

Timp adună răbdătoare

Îngânându-se cu valul.

 

Printre ierburi, rugi de mure

Negre, dulci şi-mbietoare,

Ar dori ca să le fure

Guri de fete, visătoare.

 

Sus, pe-un puf de păpădie

O furnică mititică,

Într-o dulce reverie

Toarce visuri, adormită.

 

Un bondar cam larg în pântec

Legănându-se pe-o floare,

Fermecat de-al mierlei cântec

Bea nectar, dintr-o cicoare.

 

***

Eu, în caldul celei zile

Stau întins cu faţa-n soare,

Lenevind aşa-n neştire

În cea vară, arzătoare.

 

Sub a sălcilor aripă

Sunt un suflet în visare,

Tot lungind vecii de-o clipă

Din cea viaţă, trecătoare.

 

 

 

 

ÎN CĂLDURA UNUI GÂND

 

Cu pas uşor, cu mers mlădiu

Tot treci prin gând lăsându-mi vamă

Cărări bătute, ca să viu

Şi eu cu tine-n nopţi de taină.

 

Veni-voi să mai gust odată

Fiorul strâns în amintire,

Ce-o ţine vie şi curată

Nepieritoarea mea iubire.

 

Ţi-oi spune şoapte îndulcite,

Pe suflet picura-ţi-oi miere,

Şi-n fuga clipelor grăbite

Vom arde-n timpul care piere.

 

Sub vălul argintiu al lunii

Vom fi divinul mângâierii,

Rubinul din coroana lumii,

Un val murind, pe-ntinsul mării.

 

Purtaţi ca frunzele în vânt

Vecii ne-or trece într-o clipă,

Ca-n scânteierea unui gând

Sub a norocului aripă.

 

Iar mâine-n zori când geana zilei

Va risipi himera vieţii,

Plăcerea tainicei idile

Va îndulci tristeţea sorţii.

 

 

 

 

CÂNDVA

 

Când sărutări de miere ne dam îmbietor

Înfiorând iubirea curată şi divină,

Juratu-ne-am credinţă în şoapte de amor

Sub patrafir de stele, în nopţi cu lună plină.

 

Atunci, acea clipită crezut-am că-i vecie

Şi ’nălţătoare urcă spre marele ceresc,

Iar Tu, Mărite Doamne, ni-i da cea apă vie

S-o bem, ca să rămânem doar tineri, în lumesc.

 

Tot înnoind iubirea să nu se isprăvească

Furam din timp clipite de-apururi ’nălţătoare,

Şi-n gând cu noi atuncea le-am pus să se-nvechească

Ca-n zilele din urmă, adânc să ne-nfioare.

 

***

Iubiri mereu s-or naşte ca stele călătoare

Şi încă pe atâtea s-or stinge-n neştiut,

Rămân pe cerul vieţii puţine lucitoare

De ard, cum ars-au încă, atunci, la început.

 

 

&&&

 

Motto:

,, Am ascuns un paradis

Într-o lacrimă de vis

Şi l-am pus ca leac de taină

Peste-a vieţii veche rană’’

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

EU  SUNT

 

Eu sunt diacul gârbovit de timpuri

Ce cânturi vechi în strană mai îngână,

Împovărat de ani şi anotimpuri

Cu viaţa ce sfârşitu-şi tot amână.

 

Eu sunt măruntul lumii, veşnicitul,

Ce îl găseşti în viaţă şi în moarte,

Cel re-nceput de-apururi şi sfârşitul

Că fără mine nu-i nimic, şi-s toate

 

Eu sunt sămânţa-n brazdă aruncată

Din care cresc lăstare de iubire,

Nădejdea neclintită, că odată

Trăi-vom astă viaţă-n fericire.

 

Sunt născător de stihuri lăcrimate,

Cel risipit în oameni prin cuvânt,

Amarul dureros, când cea dreptate

E visul frunzei legănate- în vânt.

 

~*~