Mircea Dorin Istrate - Muguri de primăvară Vol XXXIII

 

Muguri  de  primăvară

Vol XXXIII

 

1.02.2022 - 24.05.2022

 

 

 

 

 

 

Mugurel de primăvară

Cum aș vrea, a câta oară

Dac-ar fi cumva să fie

Versul meu de poezie

Leac la inima pustie

Ca să-i de-a, la om tărie.

*

Tu, adu-mi să se-noiască

Primăvara tinerească,

Să-mi renvie, să-nflorească

Din el altul să renască

 

 

 

 

 

GÂNDURI  PENTRU  PRIMĂVARĂ

 

Mai este pân’ la primăvară o vreme lungă, de-ndurat,

De stat cuminți închiși în case, feriți de vântul cel turbat,

De gerul care încă pune flori mari de gheață pe ferești,

Când visul nopții-ncet se suie înspre nălțimile cerești,

Iar fumul sobei în fuioare se despletește spre tării,

Când eu, nimicul lumii ăstei, mă tot întreb, de ce nu vii...

 

Tu, așteptată primăvară, să rennoiești bătrâna lume,

Să pui culori de nestemate în flori ce au frumoase nume,

S-aduci din depărtări cocorii și harnicele rândunici,

Imașu-ntreg tu să mi-l umplii cu mielușeii cei cuminți,

Și codrul să-l trezești la viață cu-a lui mai toate cântătoare,

Iar glia-ntoarsă, aburindă, s-aștepte sărutări de sore.

 

Să mai lăsăm de-acum în urmă un an pe-a vieții noastre cale,

Să mai sperăm că cel ce vine va fi mai bun cu toate-a sale,

Să fii tu iar speranța noastră că poate-acum ne-o fi mai bine,

Și-om fi și noi cu lumea bună, nu ca acum, un fitecine,

Un nume ce va fi renume la viață dacă ne-om trezi,

De nu vom rămânea nimicuri și tot nimicuri vom muri.

 

1.02.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

SUNTEM.....

 

Suntem tăinuitori de vise,

De amintiri din cel trecut,

Ce-n viața asta le-am făcut,

Ne țină simțurile-aprinse.

 

Suntem ființe gânditoare,

De mult preumblători prin lume,

Făcut-am rele, dar și bune,

Și păcătoși suntem sub soare,

 

Dar și adesea virtuoși

Închinători la cele sfinte,

Mergem cu frică înainte,

Ca turmă de, nenorocoși.

 

Suntem clipite trecătoare

Din timpul cela veșnicit,

Plini de dorințe și vroit,

De dor, alint și-nfiorare.

 

Ascunși suntem și mincinoși,

Și Iude pentru trei arginți,

Te joci cu ei și cu-a lor minți

De știi să le promiți gogoși.

 

Mai au cam multe de-nvățat,

De lepădare de păcate,

Și de năravurile toate

Ce mult prea mult, i-a întinat.

 

Vor umple raiul cel ceresc

Mai peste veacuri, nu acum,

Când rătăcesc ades cel drum

Cei care nu mi se căiesc.

 

02.02.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

ÎNTR-O  LUME  REA,  NEBUNĂ

 

Pusu-te-am ca o icoană într-o țandără de gând,

Să-mi fii dulcea mea visare și în nopți tot rând la rând,

Să te iau cu drag de mână și plecînd apoi hai-hui,

Să fim iar în tinerețea ce-am trăit-o, și-astăzi nu-i.

*

Mai ții minte cele clipe care le-am împărățit

În cea vreme când a noastre cele inimi s-au iubit?

Și când ne-mbia pădurea cu chemarea ei mieroasă

Să ne-ascundă pentr-o vreme pe sub poala ei umbroasă?

 

Preumblam atunci poiene și beam apă de izvor

Să ne stâmpere iubirea și al inimilor dor,

Slobozi fost-am ca și frunza rămuratelor cărări,

Ce le răscolește vântul care-adie-n înserări.

 

Hai! de unde-i fi prin lume, hai cu mine în trecut,

Să ne pierdem pe coclauri, învrăjiți de un sărut,

Să ne spunem ca odată în muțenii de cuvinte

Vrerea simțurilor noastre, însfințită-n jurăminte.

 

Lasă lumea cea nebună ce îmi vrea înnavuțire,

Tot săracă se va duce când plecava-n veșnicire,

Lasă tot ce pângărește și-al tău simț îl întinează,

Hai să mi te țin de mână, haide dară și visează

 

Și-ai să vezi c-ombrățișare și-apoi dulcele sărut,

Fac tot căt averi îmi strâns-ai, și pe-atâta mult mai mult,

Ele doar mi te ridică înălțândute-n ceresc,

Din cea tină ce te ține, în păcatul cel lumesc.

**

Azi ca ieri și sigur mâine eu te-aștept cu nerăbdare,

Să îmi vii cum mai făcut-ai pe a visului cărare,

Și c-o lacrimă pe geană să ne-ntoarcem înapoi,

În cea lume-n care fost-am pentr-o vreme, doar noi doi.

 

Și-apoi lasă lumea spună tot ce-ar vrea și ce nu vede,

Nu pleca la ea urechea și în dânsa nu te-ncrede,

Lasă-te de simțuri dusă și plăcerilor dedată,

Și ce-n simț atunci trăi-vei, pune-n geana-ți...lăcrimată.

 

***

Când vom fi toți nemurire colo-n lumile de sus,

Când toți cei ce-am fost pe-aicea, toți acolo ne-om fi dus,

Doar atunci eternitatea fi-va lunga cea clipită,

Într-un Rai ce veșnici-va, o iubire infinită.

 

03.02.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

INIMĂ-NTRISTATĂ

 

Scripcare! hai aici la masă

să-mi cânți de jale-n astă seară,

Din ce știi tu mai cu durere

să pui pe struna-ți de vioară,

Sacâz ți-oi da a mele lacrimi

pe-arcuș le picură-n tăcere

Și spune tu cu gura-ți spartă

în dulci cuvinte ca de miere,

Povestea lumii ce se duce

de-acuma înspre-a ei pieire,

Cu noi cu toți care de-o vreme,

adusu-i-am nenorocire.

 

Hai!, bea cu mine măi scripcare

o cupă ultimă de vin,

Și-apoi te-nșiră după mine,

prin mahalauă să mă-nchin,

La cele porți unde odată

găsit-am cuib de înoptat,

Cu inimi calde și miloase,

ce m-au primit cu-n sărutat

Și cu plăceri pe care raiul

n-o să mi-l aibă nici-odată,

C-aici e via cea trăire,

și-ocolo-i viață doar.... visată.

 

Apoi, mă du la sfânta cruce

și lasă-mă să mă închin,

Să cer iertare la Măritul,

cum face orice bun creștin,

El hotărască-mi dară soarta,

de m-o ierta ori voi plăti,

Câte făcut-am în cea viață

și câte numai El le-o ști.

Apoi, ne-ntoacem iar la crâșmă

să bem cu cei ce-au mai rămas,

Acum când poate pân’ la gata,

nu știm de-a mai rămas vre-un ceas.

 

Iar dacă mâine dimineață

din ce-a beție ne-om trezi,

Să știi c-am fost iertați de Domnul,

și viață ne-a mai dat o zi.

Așa că hai să mai petrecem,

această zi ce ne-a rămas

Și cântă-mi până când s-o rupe,

arcușul tău, c-apoi te las,

Să mergi să cânți la altă masă

a tale cânturi în tristeți,

La alții inși care ca mine

te-or ține până-n dimineți.

Și tot așa până sfârși-vei

pe huma asta lumea toată,

Și vei rămâne tu cu Domnul,

până când lumea mi se gată.

 

04.02.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

MAI SUNT BUNICI CE SPUN POVEȘTI?

 

În seri, când vine Moșul Ene

Și-apare luna la ferești,

Îmi spun bunicii vechi povești

Cu Feți-Frumoși și Cosânzene,

 

Cu Zmei și Cai Înaripați,

Cu Baba Cloața, Sfânta Vineri,

Cu Prinți frumoși, viteji și tineri,

Cu Apă Vie vindecați,

 

Cu Crai Bătrâni ce-mpărățeau

Grădini cu Merele de Aur,

Voinici purtând cununi de laur

Cu zmei ce-n lupte se luptau,

 

Și frați de cruce se făceau

Cu un Setilă și Gerilă,

Cu Flămânzilă și Ochilă,

Să-nvingă Moartea îmi jurau.

*

De ați simțit o-nfioare

Când Zmeul scuipă foc și pară,

Și rage cum îmi rage-o fiară

De se cutremur munți-n zare,

 

Atunci să știți că ați trăit

Poveste ce n-o veți uita,

Și toată viața veți păstra

Parfumul ei, ce v-a vrăjit.

 

Iar la sfârși, o cum ați vrea,

Un sol să vă aducă veste,

Să fiți la nunta de poveste

Un’ se mânâncă și se bea

 

Trei zile și trei nopți la rând

Cu toți ce i-ați ținut în gând,

Din lumea ceea de poveste,

Ce-a fost odat’ și nu mai este.

 

**

Tu, drag copile somnoros,

Vei fi mereu un norocos

În seri târzii de-ai să găsești,

Bunic să-ți spună vechi povești,

 

Ca să te crezi un, Făt-Frumos,

Și să îmi dormi apoi ne-ntors,

Într-un palat împărătesc,

Unde în vise... aripi cresc.

 

05.02.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

URARE ȚĂRII MELE

 

Ne ține Tu Doamne pe GLIA STRĂBUNĂ,

În PACE și SLAVĂ mereu să trăim,

Din paiul câmpiei ți-om face CUNUNĂ,

Ca-n LUNGĂ VECIE aici să ne știm.

 

Ne fie strămoșii ISTORIE VIE,

În suflet și-n cuget mereu să-i PURTĂM,

Ne deie PUTERE a lor VREDNICIE,

Cât încă cu gândul mereu îi cătăm.

 

Iar umbră cât facem pe VATRA STRĂBUNĂ,

De fi-vom în cuget și-n suflet UNIȚI,

Nimic nu ne-o FRÂNGE cât stăm împreună

Și nu ne-or atinge a Iudei ARGINȚI.

 

Și dă-ne de-acuma cea MINTE din urmă

Și semeni să-i punem ne fie MODELE,

Să nu mai rămânem doar NEAM și o TURMĂ

Și toți ne vorbească că facem doar RELE.

*

Acuma mi-s vremuri prea mult NEVOITE,

Trăim în PĂCATE ce greu ne ROBESC,

Urmăm MINCINOASA cea gură ce minte,

Hulim VEGHETORUL din sfântul ceresc.

 

Iar dacă NĂPASTA pe noi se abate

ÎNVĂȚ să ne fie la cea NE-ASCULTARE,

E numai că astăzi cel frate cu frate

Uitat-au că NEAMUL e unul sub soare.

***

TREZEȘTE-NE Doamne că vremea-i târzie,

Ne pune pe CALEA călcată de sfinți,

Și fă-ne cum fost-am să-ți placă și Ție,

CREȘTINI preasmerelnici, frumoși și cuminți.

 

Și-n noi pune Doamne IERTARE, IUBIRE,

De NEAM și de ȚARĂ, de FRAȚI și DUȘMANI,

Și VIS și VISARE și-n toate TREZIRE,

Și-așa Tu ne ține.... o mie de ani.

 

06.02.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

POMUL  VIEȚII

 

V-ați întrebat cumva vre-odată ce suntem noi pe câmpul humii,

Cu-a noastre vieți cât o clipită din timpul nesfârșit al lunii?

Când încă din sămânța vieți e timpul cela să-nflorim?

Și când apoi ne fi-va toamnă și clipa-n care, ne-ofilim?

*

Îmi moare frunza din cel codru, cum moare floarea de melin,

Dar se-nnoiește veșnic dânsul, mai des se face și mai plin,

De-l lași în pace viețuiește tot rând la rânduri mii de ani,

Că el din el mi se-nnoiește, din lăstărișuri, de tufani.

 

Stejarul falnic care-mi cade, sfârșit de ceea bătrânețe,

Îngrașă huma cu-a lui viață la copăcelul ce-florește,

Acest-apoi și el adună veac după veac la nesfârșit,

Îmbătrânind de timp și vremuri, dar mai mereu întinerit.

**

Așa-i și omenetul lumii, sămânță, lăstăriș cu floare,

Și-apoi un pom semeț ce trece și el prin arșiți și răcoare,

Ducând cu drag un timp cu sine cea moștenire din strămoși,

Țesând în drumul său istorii, cu ani mai buni, ori furtunoși.

 

La urmă suntem biete frunze din codrul nesfârșit al lumii,

Trăim o clipă ne-nsemnată din timpul răbdător al humii,

Și-apoi ajunși în toamna vieții ne desfrunzim plutind în vânt,

Și troieniți sub neaua iernii, în primăveri vom fi pământ.

***

Așa ne este viața noastră, ca viața unei biete frunze,

O clipă cât un vis ce trece, ca-nfiorarea unei muze,

Dar pomul vieții se-nnoiește în primăveri tot rând la rănd,

Păcat că noi nu suntem pomul, ci frunză-n ram, toamna-așteptând.

 

07.02.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

EU VĂ ÎNDEMN

 

Când florile de gheață îmi înfloreau ferești,

Mă preumblam cu gândul prin lumile cerești

Și îmi făceam pe-acolo cuibarul meu de vis,

Din năzuiri aprinse, din dor de necuprins,

Împreunând cu gândul minuni ce-s în ceresc,

Făcând din sterpe luturi, un Rai dumnezeiesc.

*

Ne-a dat Măritul visul și aripi di-mpreună

Să cărărim cu ele prin gânduri ce se-adună

În bobul nost’ de minte ce are-n el divin,

Ca să străbatem Raiuri și-adânci Genuni de chin

Și binele și răul cu toții să-l simțim

Și ura și iubirea de-asemenea s-o știm,

Iertarea și-ncă jertfa ne nalțe-n vrednicie,

Ca-n Raiul cel din ceruri, să viețuim vecie.

 

Noi, trăitori o clipă pe globul cel de tină,

Ne pierdem în nimicuri, tot așteptând să vină

Cea vreme liniștită cu pace ne-ntreruptă

În timp ce gândul nostră, mereu se vrea la luptă,

Pentru averi, putere, ambiții belicoase,

Dedați să fim apoie, plăcerii păcătoase.

**

De-așa gândiți într-una, voi trăitori ca mine,

În ură și minciună nicicând nu fi-va bine,

Schimbați-vă dar gândul și visul și visarea,

Fi-ți doritori de bine și mi-ți primi iertarea

Ca să puteți începe de-acum o viață nouă,

Și bine să vă fie de-apururea și vouă.

 

08.02.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

S-A ÎNTORS LUMEA PE DOS

 

S-a trezit din hibernare ursul cel morocănos,

Și-a văzut că pe afară totul e întors pe dos,

Gerul cel care odată îmi ținea o zi și-o lună

Azi, în două zile-i gata și-apoi vine vremea bună.

 

Nu mi-a apucat sărmanul nici măcar să îmi viseze,

Că ninsorile de-o noapte început-au să-nceteze,

Și-n bârlogul lui din munte frig era ca dup-o brumă,

Nu ca-n alte ierni, odată, sloi de ghiață-n nopți cu lună.

 

Acum stă în buza hrubei și privește lung în zare

Tot gândind cum să îmi facă, să-și găsească de mâncare,

Dacă tot mi se trezit-a din a somnului plăcere,

Răscoli-va-n tomberoane, resturile...menajere.

*

Rău ajuns-a dară astăzi, nu mai are-n el mândrie,

Stă de-acum la drumul mare, nu în codri lui Vlăsie,

Și cerșește, ca milogul, de la trecători ceva,

El ce-a fost acum o vreme-n, aste locuri,...cineva.

 

09.02.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

CU OCHII ÎNDREPTAȚI ÎNSPRE COLUMNĂ

 

NEMURIȚI într-o Columnă, stau de două mii de ani

Bunii mei, preajertfitorii, DACI cu suflet de vultani,

Ei ce fost-au începutul ăstui neam pe astă humă

Cu-a lor zei ce în cerescuri, aveau lumea lor nebună,

Ne lăsat-au ca avere dorul lor de LIBERTATE,

Să ne FIE-NVĂȚĂTURĂ înainte la mai toate;

Și-ncă DRAGUL de ȚĂRÂNĂ și de MUNȚII cei de piatră,

De IZVOR, de RÂU, de MARE, și de TURMA cea-nstelată,

Și de CODRUL care-n veacuri fostu-ne-a ca dulce frate,

Și OGORUL ce în vreme ne-a tot dat din greu bucate,

Și cea VATRĂ unde spuza nu se stinge niciodată,

Și cel CÂNT de CIOCÂRLIE și cel DOR de-o dulce fată.

 

Ochii noștri plin de lacrimi și simțirea noastră toată

Și-a luat PUTERI, SPERANȚE din Columna cea de piatră

Unde stau ca mărturie moșii mei cu-a lor poveste

Să ne-arate cu ce JERTFĂ, libertatea se PLĂTEȘTE.

 

Pentru astea a lor toate sângerat-au pe-a lor glie,

Și de-au fost cu nenorocul au rămas ca să se știe

Că aceste mândre locuri nu-s pustii și-a nimănui,

Nu-s să potolească foamea prin prejur la nu știu cui,

Ci-i MOȘIA lor străveche, unde ei îmi sunt STĂPÂNI

Și că loc pe-aici nu este pentru ceia ce-s hapsâni.

*

O! de-ar coborâ din piatră dacii mei cei nemuriți,

Să ne-arate cum prin JERTFĂ pentru țară fi-vom sfinți,

Și cum încă se mai MOARE pentru NEAM, pentru ȚĂRÂNĂ

Pe-a istoriei cărare, NECLINTIȚI, cu arma-n mână.

 

Și mai haideți din istorii, voi, troițe veghetoare

De a noastră conștiință, de mărire, de onoare,

Voi, un MIRCEA, ȘTEFAN vodă, un MIHAI și domnul CUZA

Ce-ți ținut peste milenii nu se stingă-n vatră spuza

Dădătoare de PUTERE, de CURAJ, JERTFELNICIE,

Ca tot verde să rămână, vița mea de veșnicie.

**

Azi ni-i moleșit curajul, nu mai suntem luptătorii

Ce-au ținut la neam și țară și la voi ce-ați fost în glorii,

Și așa dac-o mai ținem mâine fi-vom frunze-n vânt,

N-om avea în huma noastră, măcar loc, pentru mormânt.

 

10.02.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

SUNTEM  PRECUM  E  IANUS

 

În fiecare ZÂMBET îmi zace o-NTRISTARE

Ce-o ții ascunsă-n gându-ți cu grijă tăinuită,

E-o grea povară care o duce fiecare

Pe cea cărare-a vieții, atât de încâlcită.

 

În fiecare RÂSET un PLÂNSET îmi mocnește,

Tu-l ții mereu în gându-ți înăbușit, ascuns,

Cu tine e de-apururi, oriunde te-nsoțește,

E ca păcatul cela, ce nici-odat’ nu-i spus.

 

FRUMOS îți este chipul ce îl arăți la lume,

Dar poate fi o MASCĂ ce-o porți fără-ncetare,

Iar cel adevăratul, cu mai puține bune,

Îl ții scuns în suflet, cum face fiecare.

***

Suntem precum e IANUS, mereu cu două fețe,

Cu una la vedere, aceea care-i bună,

Și-apoi cu ceealaltă, cu rău și cu tristețe,

O ținem tăinuită, ca josnica MINCIUNĂ.

 

11.02.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

ICOANĂ-I LIMBA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ

 

Mă-NCHIN la tine, LIMBĂ ROMÂNEASCĂ,

Ca la ICOANA cea dumnezeiască,

La care muritorii veac de veac

Cerutu-mi-au IERTĂRI și au SPERAT

C-o să le de-a PUTERI și BIRUINȚĂ,

Ce-or izvorâ din slaba lor CREDINȚĂ.

 

Că-n chipul zugrăvit de-un om cu har

Cu tine-i Iertătorul nostru chiar,

Iar tu, cu boaba ta de PREASMERIT

Sub UMBRA Lui ești veșnic, OCROTIT.

*

Așa-i și limba noastră, ROMÂNEASCĂ,

Ce dată ni-i de pronia cerească.

Cu VORBA ei ne-am spus tot ce-am SIMȚIT

Și câte-n astă lumea-am PĂTIMIT;

ISTORIA ce înc-am FĂURIT-O

Cu VREREA noastră ceia ce-am GÂNDIT-O.

Tot ce-am IUBIT pe lume și-am SPERAT;

Și cât CERESCUL încă ne-a mai dat;

Cum am urcat pe CRUCE RĂSTIGNIȚI;

Și cum de alții fost-am UMILIȚI.

Și tot în ea DURERILE le-am PLÂNS

Și-MBUCURAȚI așișdelea am RÂS.

Cum ARȘI PE RUG și-n ȘTREANGURI înălțați

Ne-am DESPĂRȚIT de-atâtea ori de FRAȚI,

Ce stau și-acuma-n alte HĂRȚI STRĂINE,

În locuri ce-s a noastre, da-s VECINE.

**

Ca Tine Doamne și ea, LIMBA NOASTRĂ,

E INȚELEAPTĂ, VIE și MĂIASTRĂ,

Ne STÂMPĂRĂ, nevoile avute;

Și cele GRIJI de noi numi știute.

Și-n zi de zi la Tine înălțate

Iertări noi cerem multelor PĂCATE,

Ce tot le facem, și-apoi ne căim,

Că ispitiți de gânduri, le dorim.

***

Ne IARTĂ dară Tu, cel IERTĂTOR

Că oameni suntem, clipelor datori.

Da nu ne dă iertare de UITĂM

Ca limba românească s-o PURTĂM

În CINSTE și-n ONOARE cât trăim,

Oriunde SOARTA va dori să fim.

La temelia ei îmi SAPĂ mulți din umbră,

Vrând VREMURI VECHI din urmă să ne-ajungă.

 

****

Voi, trăitori în limba cea română,

Aveți în minte vorba cea străbună,

Că ȚARA asta veșnic se va ține

De ne CINSTIM așa cum se cuvine,

STRĂBUNII, LIMBA, NEAMUL, SÂRGUINȚA,

DRAPELUL țării, IMNUL și CREDINȚA.

 

 

~*~

19.02.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

Etc,etc,............