Scrisoare pastorală
Foaie periodică,
gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXIII(2023), nr. 494(16 –31 Mai)
Dragii mei enoriași!
Războaie și
războinici. Într-un număr precedent al ,,Scrisorii pastorale” vorbeam despre Păcate
și păcătoși. Spuneam acolo că în școlile teologice pe care le-a frecventat
am învățat mereu că cel mai mare păcat din lume este sinuciderea. Se înșirau,
de asemenea, o mulțime de păcate, care mai de care mai periculoase pentru viața
duhovnicească și mai pierzătoare de suflet. Pe la sfârșitul anului se vorbea
ceva despre pace, despre făcătorii de pace și se făcea mențiunea că învățătura
Bisericii admite războiul de apărare. Despre războiul de cotropire nu-mi
amintesc să se fi șoptit o vorbă, noțiunea însăși fiindu-mi străină la vremea
aceea. La istorie vorbeam de războaie, dar ca de ceva foarte îndepărtat, de
ceva care se întâmplă doar la mare distanțe în timp și spațiu. Erau proslăvite
războaiele de apărare ale dacilor, lăudate la maximum războaiele lui Mircea cel
Bătrân, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Războiul de independență, Primul
Război Mondial. Se vorbea despre Al
Doilea Război Mondial, care, de fapt era război de eliberare de sub ocupația
nazistă, eliberare datorată eforturilor ,,fraților” sovietici. Se mai vorbea la
istorie de năvălirile popoarelor migratoare, huni, avari, goți, pecenegi,
cumani, turci, tătari etc. Toți se spunea că fuseseră foarte cruzi cu populația
locală, cu strămoșii noștri. Noroc cu slavii, care fuseseră, într-adevăr, un
popor migrator, dar complet deosebit de celelalte. Slavii erau ,,blânzi”,
,,omenoși”, ,, harnici”, ,,crescători de animale” și ,,lucrători de pământ”. De
la slavi strămoșii noștri avuseseră multe de învățat. Fuseseră o adevărată
binecuvântare! Sărmană istorie!
A trecut vremea și, pe măsură ce m-am maturizat, am înțeles adevărul.
Când te aflai îngenuncheat sub genunchiul cotropitorului, nu puteai vorbi și nu
puteai condamna războiul de cotropire; când urmașii cotropitorilor de altădată
îți luau și cenușa din vatră, nu puteai spune că aceia sau aceștia sunt răi!
De ani de zile aflăm că mereu în lume sunt focare de război. Până de
curând auzeam răsunând aproape de granițele țării noastre exploziile din
Serbia. Am văzut la televizor, seară de seară, ororile războaielor din
Afganistan, Irak, Iran, Ucraina, ca să vorbesc de cele mai apropiate în timp.
Vezi orașe întregi transformate în ruine, case, spitale, școli, grădinițe și
maternități devenite mormane de moloz, vezi grămezi de cadavre umane, gropi
comune ticsite cu morți. Vezi peste tot oameni morți, unii din cauza rănilor
primite, de foame și de sete, alți de
frică. Vezi convoaie de oameni deportați, asemenea robilor de altădată. Vezi
execuții în plină stradă, fără judecată, fără vreo rațiune, doar pentru simplu
fapt că omul devenit fiară a hotărât că fratele său omul nu trebuie să mai
trăiască. Vezi soldați în tranșee cu fețe pământii, uneori infirmi, sfârtecați
de bombe, vezi soldați făcuți scrum în tancuri, avioane sau mașini de luptă
incendiate. Vezi milioane de oameni luându-și lumea în cap doar cu hainele care
sunt pe ei, cu moartea-n spate și cu speranța în suflet, căutând un loc de
scăpare fie și pe altă planetă. Vezi mame, soții, surori și fiice, vezi copii
și bătrâni plângându-și pe cei dragi căzuți pe front. Urmările unui război nu
se șterg odată cu încheierea păcii, cu tăcerea tunurilor. De cele mai multe ori
se prelungesc multe decenii. Bombardamentele de la Hiroșima și Nagasaki încă
mai au efecte devastatoare asupra sănătății localnicilor și azi, după mai de
optzeci de ani!
Toate cele de mai sus sunt doar efecte. Cauzele sunt mult mai
îndepărtate, iar vinovații sunt foarte numeroși. De obicei punem asemenea
catastrofe pe seama unui conducător, dar de fapt mult mai mulți sunt
responsabili. Vina lor nu este egală, dar păcatele tuturor sunt păcate
capitale, fiindcă toate urmăresc moartea, distrugerea unui număr cât mai mare
de semeni. S-o luăm pe rând: 1. pregătirile de război pe față și în secret ale
popoarelor, necesită resurse umane și materiale imense, care ar putea fi
folosite în scopuri constructive. Nu cred că este popor, care să nu aibă în
vedere o asemenea pregătire; 2. Bugetele militare ale fiecărui stat depășesc
orice alte destinații bugetare și, din păcate, sunt într-o permanentă creștere;
3. Dezvoltarea fără precedent a industriei de război, industria morții, care
pune pe piață munți de arme dintre cele mai sofisticate, muniție de tot felul,
gaze toxice, aparate electrice și electromagnetice de luptă, nave militare,
avioane de luptă, tancuri și multe alte mașini de război. În această industrie
trudesc mii și mii de muncitori cu înaltă calificare, ingineri, tehnicieni,
savanți, cercetători. Toți știu bine ceea ce fac și la ce vor servi produsele
muncii și gândirii lor; 4. Creșterea de la an la an a efectivelor armatelor
fiecărui stat. Întreținerea și pregătirea de luptă a acestor soldați și ofițeri
necesită eforturi și cheltuieli uriașe; 5. Cercetători și savanți de cea mai
înaltă calitate caută febril noi soluții și mijloace de a ucide oameni,
inventează noi și noi mașinării ale morții; 6. Alianțele și grupările cu
scopuri militare ale unor state si popoare au în vedere creșterea potențialului
de luptă în vederea producerii de pagube cât mai mari inamicului și, în final,
învingerea lui; 7. Cultivarea unor adevărate armate de spioni de către fiecare
stat pentru a afla cât mai multe despre pregătirile de luptă ale altor state,
despre forțele și vulnerabilitățile altor popoare.
Toți spun că se pregătesc de apărare, dar când au prilejul nu ezită să
atace, să ocupe, să cucerească! Toți spun că, pregătindu-se pentru război,
ajută la menținerea păcii, prin descurajarea adversarului, prin echilibrarea
forțelor. Și cursa înarmărilor se accelerează de la an la an! Este o adevărată
nebunie, dacă avem în vedere că arsenalul nuclear existent azi în lume ar putea
distruge planeta noastră de mai multe ori. Oare, nu este destul și o singură
dată? Doamne ferește! Acestea toate creează neîncrederea și ura între oameni și
popoare, neliniștea și nesiguranța celui ce stă călare pe o bombă!
Dincolo de războaiele locale, toți sunt conștienți că, mai devreme sau
mai târziu, va izbucni un Al Treilea Război Mondial. Acesta va fi o crimă
imensă îndreptată împotriva întregii umanități. Iată cum descrie mitropolitul
sârb Nicolae Velimirovici acest război: ,,războiul care va să vină nu va
ținti doar biruința asupra potrivnicului, ci nimicirea potrivnicului — deplina
nimicire nu doar a luptătorilor lui, ci și a tot ce au ei în spatele frontului,
a părinților, copiilor, bolnavilor, răniților lor și a celor luați prizonieri
dintre ei, a satelor și orașelor lor, a animalelor și pătulelor lor, a căilor
ferate și șoselelor lor! Pârjol care nu gândește și nu face deosebire!(…). În
noul război se va rade peste ruinele multor catedrale, ale multor locuri
sfinte, monumente de veacuri ale popoarelor și a tot ce mai este drag și
prețios inimii omenești pe pământul patriei. Va fi aruncat fără cruțare foc de
pe pământ, de pe apă, din văzduh, asupra a tot ce e potrivnic. Foc, plumb și
oțel vor cădea ca o ploaie nestăvilită, care îneacă și dă totul morții. Odată
cu aceasta vor veni și fulgere electrice, tancuri electrice, aparate din fier
cu deplasare rapidă și cu tir rapid, și Dumnezeu știe – mai pe șleau spus,
dracul știe – care sunt toate mijloacele infernale de ucidere, torturare și
siluire a oamenilor, animalelor, ființelor și făpturilor. Iar ca o încununare a
tuturor acestora va veni ultima și suprema invenție a civilizației
latino-teutonice: putoarea! Adică gazele puturoase, aruncate asupra
potrivnicului și a patriei lui din cele mai felurite arme și în cele mai
felurite compoziții. Fiece ființă vie pe care Făcătorul Cel Preaînalt a
dăruit-o cu organ de respirat ca să se îndulcească de aerul Lui curat și
dătător de viață, își va da duhul în chinuri din pricina putorii otrăvitoare cu
care va fi „dat bună ziua” civilizația apuseană(…). Cifrele războiului viitor
vor întrece în toate privințele, afară de numărul cruțaților, cifrele tuturor
celorlalte războaie din istoria neamului omenesc. În cursul războiului vor fi
mobilizați și copiii de la doisprezece ani în sus, precum și multe femei și
fete. Se va lua pentru necesități de război, prin rechiziție, tot ce va fi
rămas în spatele frontului: și ultimul bou, și ultimul cal, și orice alt animal
domestic de hrană sau de povară, și toate alimentele, toți banii, toate
bijuteriile persoanelor private, toate lichiditățile din băncile private, ale
unor societăți sau ale statului, și toate valorile bisericilor și mânăstirilor,
îmbrăcămintea, vasele, tot ce este de fier, cupru, aluminiu, cauciuc – fără să
mai vorbim de argint și aur -, telefoanele private, sobele de metal,
încuietorile de la porți și uși, paturile de metal, ramele de metal de la
portrete, icoane și oglinzi; într-un cuvânt, tot ce e din metal, din piele, din
pânză, din cauciuc sau din oricare material ce va fi necesar războiului și
războinicilor. Bătrânii și bătrânele, împreună cu copiii mici și cu invalizii,
vor rămâne în casele goale și reci, cu hambarele goale, cu staulul și grajdul
gol, fără încălțăminte, fără curele, fără veselă, fără plug și sapă, fără cuțit
și lingură, în case neîncuiate – oameni flămânzi în primejdie din partea
fiarelor flămânde. Vor rupe câte puțină iarbă – unde va fi rămas după pârjolul
războiului -, vor scurma pământul și vor jupui scoarța de pe copaci ca să
mănânce. Cu asta se vor ține în viață. Și vor veni zile friguroase, când
oamenii vor arde toate cărțile din biblioteci, atât din cele publice cât și din
cele particulare, și toate tablourile și obiectele de artă din muzee, numai să
se încălzească poporul”(…).
Dacă în Al Doilea Război Mondial au murit peste zece milioane de oameni,
în cel viitor te întrebi dacă mai are cine să-i numere! Cain al vremii noastre
a devenit însăși gura infernului!
Cei care coordonează, finanțează sau lucrează în aceste domenii sunt
conștienți de finalitatea activității lor, dar continuă s-o practice. Dacă ar
socoti cineva câte s-ar putea face cu fondurile destinate înarmărilor, cu banii
cheltuiți pentru susținerea războaielor, cu oamenii de elită ce lucrează sau
cercetează în domeniul militar! Dacă ar socoti cineva ce consecințe pot să aibă
aceste pregătiri infernale pentru întreaga omenire! Câte boli și-ar găsi leacul,
câtă suferință ar putea fi tămăduită, pe ce trepte ar ajunge știința, arta,
cultura în general! Acești bani se cheltuiesc tot într-o nebunie, în timp ce
mii și mii de oameni mor de foame în Africa Neagră!
Oamenii politici, cei ce dau startul conflictelor și războaielor de
cotropire și de cucerire, alături de toți cei care pregătesc cu mult înainte
asemenea evenimente nefaste, sunt la fel de responsabili înaintea lui Dumnezeu,
a istoriei și oamenilor, iar păcatul lor nu poate fi cântărit cu măsurători
omenești.
Creștinul de rând are datoria și posibilitatea să se roage pentru pace,
pentru buna înțelegere între oameni și popoare. Dumnezeu este în măsură să
oprească această cursă a înarmărilor și însăși izbucnirea unui nou război
mondial. Doamne ajută!
*
Cuvinte
părintești. Continuăm să redăm gânduri ale Sfinților Părinți privitore la Fapte:
,,Rugăciunile voastre, milosteniile voastre şi toate faptele voastre aşa să
le faceţi, cum este scris în Evanghelia Domnului nostru”(Învăţătura
celor 12 apostoli); ,,Fapta este întărirea oricărui lucru(…). Cei ce
ne-am învrednicit de baia naşterii de a doua, săvârşim faptele bune nu pentru
răsplată, ci pentru păzirea curăţeniei dată nouă(…). Ştiinţa nu e mai
înţeleaptă sau mai folositoare decât fapta(…). Când un om foloseşte pe altul
prin cuvinte sau fapte, să ştie amândoi că e de faţă harul lui Dumnezeu. Iar
cel ce nu înţelege aceasta, va fi stăpânit de cel ce înţelege(…). Dumnezeu
judecă faptele după intenţiile lor”(MARCU ASCETUL); ,,Să nu-ţi întinezi
sufletul cu fapte de ruşine şi să nu-ţi spurci sufletul cu gânduri viclene şi
pacea lui Dumnezeu va veni peste tine aducând iubire”(SF. MAXIM
MĂRTURISITORUL); ,,Fapta este asociată raţiunii şi raţiunea faptei, pentru a
se arăta că amândouă sunt în armonie(….). Chiar dacă am păcătuit sau în timp ce
păcătuim, să ne silim să mai săvârşim şi câte o faptă bună”(ORIGEN); ,,Faptele
bune se întorc la cei ce le fac. Dacă dai celui flămând, ce ai dat este al tău
şi ţi se răsplăteşte mai mult(…). Cât de mare îţi va fi lauda de la cei care
le-ai făcut bine, pe care tu n-o dispreţuieşti. Cât de mare răsplată vei primi
de la Judecătorul cel Drept, de care tu nu te îndoieşti(…). Să nu neglijezi
faptele mărunte şi să le consideri fără importanţă, ca nu cumva să aluneci
puţin câte puţin(…). Nu din vorbe, ci din fapte se cunoaşte omul virtuos(SF.
VASILE CEL MARE); ,,Cum e fapta, aşa îi e şi meritul” (TERTULIAN).
*
Pr. Prof. Dr.
Constantin Cornițescu.
L-am
cunoscut încă din primele zile de seminar. Cu dânsul făceam Studiul Noului
Testament.
Cei din anul întâi eram, în majoritate, copii de țară. Mulți nu mai
plecasem până atunci de acasă, din sânul familiei, de lângă părinți și frați.
Ne trezeam acolo într-un mediu complet diferit, cazon, cu o disciplină de fier,
milităroasă, cu un program rigid, în care ne erau programate și planificate, pe
ore, zilele și nopțile, săptămânile și lunile. Noi cei care eram obișnuiți să
colindăm nestingheriți dealurile și văile, să nu ne întrebe nici Dumnezeu din
cer de unde venim și unde ne ducem, ne trezeam deodată într-un regim de adevărată
detenție, din care nu puteam evada decât trei ore pe săptămână și atunci numai
dacă nu eram consemnați, fie la nivel de indivizi, fie de clasă ori de școală.
Eram rupți complet de restul lumii. Corespondența ne era cenzurată cu mare
atenție, ca nu cumva să primim de la vreo fată vreun semn de viață, ori să
scriem unei asemenea făpturi. Peste tot, la profesori și pedagogi, vedeam fețe
încruntate, auzeam ordine, porunci, amenințări cu scăderea notei la purtare, cu
pierderea bursei, cu chemarea părinților, cu exmatricularea și alte sancțiuni
de felul acesta. Parcă erau două armate față-n față, gata de bătaie, cu singura
deosebire că una avea arme și muniție de ultimă generație, iar cealaltă era ca
un ciopor de pui îngrămădiți, care așteaptă dintr-un moment în altul să mai ia
uliul pe vreunul din ei.
Dintre sutele de versuri pe care ne obliga să le învățăm Părintele Ganea,
profesorul de limba română și Istoria Literaturii Universale, mi-a rămas unul
dintr-o poezie a lui George Bacovia: ,,Liceu – cimitir al tinereții mele!”
Noi îl parafrazasem sub forma ,,Seminar – cimitir al tinereții mele!”
Mai cu seamă cei din anul întâi duceam în suflet povara dorului de acasă.
După primele săptămâni vedeai când pe unul, când pe altul, pe după colțuri,
prin grădină, plângând. Îi curgeau lacrimile ca ploaia și nimeni nu știa ce
are. Încercai să-l întrebi dacă l-a bătut cineva, dacă a luat vreo notă
proastă, dacă are vreo suferință sau a primit vreo veste rea de acasă. Degeaba.
Abia într-un târziu, când se mai ostoia din plâns, spunea printre suspine: ,,-
Mi-e dor de acasă!” Fiecare dintre noi
simțeam în acele împrejurări, mai mult ca oricând, nevoia de dragostea
părintească și frățească. Peste tot vedeam însă fețe încruntate, oameni prea
plini de importanța funcției ce-o dețineau. Oamenii aceia aveau misiunea să ne
pregătească pentru a deveni apostolii Iubirii, dar uitau ei înșiși să ne
iubească, să ne arate cum este iubirea. Poate ne iubeau în felul lor, așa cum
înțelegeau ei. Credeau că dacă-și fac datoria, dacă ne bagă frica-n oase și vom
executa orbește ordinele lor, vom deveni slujitorii ideali ai altarelor.
În acest context l-am cunoscut pe Domnul Profesor Constantin Cornițescu.
Era fiul preotului din Caraula, de undeva de pe lângă Dunăre. Era cu puțin mai
înalt decât noi, fragil și delicat ca o fată. Venea îmbrăcat în costum negru,
nou, curat, elegant. Avea întotdeauna pantofii bine lustruiți și călca atent să
nu se murdărească. Îl asemănam cu Domnul Trandafir din schița lui Sadoveanu. Am
observat repede că omul acela știa să ne zâmbească. Asta era chiar culmea! Mai
știa să zâmbească Părintele Ionescu, ,,Tata”, cum îi spuneam noi, fostul
director, dar el ne zâmbea ca un bunicuț, fiind vorba de mare diferență de vârstă. Ne mai zâmbea Părintele
Ganea, când reușea să ne ironizeze, să ne rănească mai bine, să ne pedepsească,
dar zâmbetul lui era diabolic, nu se compara cu al Domnului Cornițescu.
Zâmbetul tânărului nostru profesor era altceva. Îți dădea curaj, te făcea să
crezi că nu ești singur, că mai este cineva care te înțelege și e gata să-ți ia
apărarea, care îți este prieten.
Culmea, Domnul Cornițescu știa să și mângâie elevii. De cele mai multe
ori se apropia de cei mai nedreptățiți, mai amărâți, mai săraci. Le spunea
vorbe calde, încurajatoare, îi asigura că le va fi alături, că le va fi
prieten. Și unora le-a rămas, într-adevăr, prieten până la bătrânețe. Nu l-am
văzut niciodată nervos, mânios. Nu l-am auzit niciodată țipând, urlând,
amenințând. Cu toate acestea, elevii îl respectau chiar mai mult decât pe cei
mai aprigi și mai aspri dintre profesori. O privire mai acătări a dânsului și-l
punea imediat la respect și pe cel mai nestajnic dintre elevi. Când era dânsul
de serviciu pe școală, parcă era altă viață, altă lume, o lume mai relaxată,
mai normală.
Cu toții eram conștienți că știe carte multă și tocmai de aceea eram
uimiți de comportarea dânsului. Nu făcea niciodată caz de prea multa sa știință
de carte. Știa să se coboare la nivelul nostru și să ne vorbească așa, ca de la egal la egal. Modestia i se
vedea și i se simțea în tot și în toate. Când venea la slujbă, se retrăgea
într-un scaun și acolo ședea în picioare, cu capul plecat și urmărea slujba
până la sfârșit, petrecând parcă într-un dialog cu Dumnezeu. Asta în timp ce
alți confrați ai dânsului patrulau printre noi ca leii, căutând pe cine să
înghită. O mișcare nepotrivită, o vorbuliță cu un coleg, o întârziere de câteva
minute și era destul să-ți pecetluiască situația.
Nu aveam manual, așa că era nevoit să ne dicteze lecțiile. Venea cu foi
scrise, iar uneori ne explica lecția, apoi ne lăsa foile să le copiem pe
caietele noastre, ca să avem notițe cât mai complete. De cele mai multe ori
disciplinele pe care le-am studiat prin școlile pe unde am trecut s-au identificat
cu profesorii care mi le-au predat. De data aceasta am iubit Noul Testament,
fiindcă iubeam în primul rând profesorul.
După primii doi ani, Domnul Profesor Constantin Cornițescu ne-a părăsit.
A obținut o bursă postuniversitară la Atena. A plecat acolo să-și facă
doctoratul cu o teză despre antropologia
Sfântului Ioan Hrisostom, dacă nu mă înșel.
Când am ajuns student la Institutul Teologic din București, tocmai a
sosit din Grecia fostul meu profesor de la seminar. Între timp își luase doctoratul cu ,,magna
cum laude” la Universitatea din Atena, se căsătorise și se preoțise. Rămăsese
însă același om pe care-l știam: binevoitor, zâmbitor și modest. Ne recunoștea
bucuros pe foștii săi elevi de la Craiova și se bucura de fiecare dată, parcă
și-ar fi reîntâlnit un vechi prieten.
Nu-i plăcea să vorbească despre sine însuși. Aveam colegi care încercau să-l
tragă de limbă, întrebându-l ba de una, ba de alta, cu privire la ce a văzut și
a auzit în străinătate. Era însă destul de precaut ca să alunece printre degete
și să schimbe subiectul discuției. O singură dată ne-a povestit ceva de ceea ce
văzuse în Grecia. Era în Atena cu doi-trei colegi de la doctorat. Tineri,
frumoși, învățați, discutau ca-ntre ei. La un moment dat au trecut pe lângă un
grup de țigani. Aceștia vorbeau pe țigănește, convinși că nu-i înțelege nimeni.
Se duseseră de mulți ani în Grecia, dar nu găsiseră pe nimeni acolo, care să
înțeleagă dialectul pe care-l vorbeau ei. Domnul Cornițescu a înțeles însă că
țiganii de acolo vorbeau exact limba pe care o vorbeau țiganii din Caraula lui
natală, țiganii cu care el crescuse și cărora le învățase limba în copilărie. A
intrat în vorbă cu ei. Erau uimiți că un român școlit, așa de fin le știe limba
și o vorbește cu atâta ușurință. Părintele Costică Cornițescu n-a pierdut
ocazia să ne îndemne atunci: ,,- Măi, copii, măi, puneți mâna și învățați
limbi străine! Cel care știe o limbă străină, indiferent care ar fi aceea, este
cu un cap mai sus decât cei din jur, are acces la o altă cultură, o altă
mentalitate, alt mod de a gândi, are acces la un instrument de comunicare!”
În afară de aceasta eu am mai înțeles ceva și cred că au mai înțeles și alții
acest lucru. Tatăl Părintelui Cornițescu, preotul din Caraula, își tratase
enoriașii cu același respect, indiferent de etnia din care proveneau. Permisese
copiilor săi să se joace, să stea împreună cu cei de țigan. Iată că aceste
relații nu au umbrit educația și nu au periclitat viitorul copiilor părintelui.
Dovadă că amândoi băieții săi au ajuns profesori universitari!
Au trecut mulți ani de când i-am fost elev, de când i-am fost student.
Multe cunoștințe legate de Noul Testament mi le-am însușit din lecțiile și
cursurile sale, la care am adăugat mereu altele din lecturile și meditațiile
proprii. Ceea ce mi-a rămas însă de la Părintele Cornițescu a fost zâmbetul. A
rânduit Dumnezeu ca eu însumi să fiu la catedră mai bine de treizeci de ani, de
la clasele pregătitoare la ultimii ani de facultate. Am avut elevi și studenți
de toate vârstele și de toate categoriile sociale și intelectuale. De multe ori
am jucat teatru și m-am făcut că uit de necazurile și suferințele mele
personale, dar nu am lăsat zâmbetul să-mi dispară de pe buze. Am înțeles de la
Părintele Costică Cornițescu, că zâmbetul este puntea ce leagă sufletul
profesorului de al elevului, peste o prăpastie de indiferență și singurătate.
Am înțeles că zâmbetul este primul semn al dragostei pe care dascălul are
datoria s-o poarte elevilor săi. Am înțeles că oricât de multă carte ai ști,
oricât de multe diplome ai avea, oricât de legist ai fi și oricât ți-ai face datoria de învățător, de profesor,
dacă nu ai și dragoste față de elevii tăi, nu ai ce căuta la catedră. Am
înțeles că dascălul nu are numai datoria de a le transmite informații
discipolilor săi, de a le preda și a-i asculta, ci are datoria în primul rând
să-i învețe să fie buni cu semenii și cu subalternii lor, într-un cuvânt, să-i
învețe pe elevi să fie oameni și umani cu semenii lor. Lucrurile acestea nu
le-am învățat din vreo metodologie didactică, ci de la câțiva dintre profesorii
mei și în primul rând în acest sens îl menționez pe Părintele Constantin
Cornițescu.
Să-i dea Dumnezeu viață lungă și sănătate!
*
File de jurnal – 28 ian. 1984. ,,Am avut servicii în
Malovăț și Bârda. În Malovăț am avut un parastas la familia Curea Gheorghe.
Acolo a venit un fiu al familiei, Curea Mihai, inspector la Inspectoratul
Școlar din Zalău județul Sălaj. Am vorbit aproape o oră cu dânsul. Mi-a
povestit de cele petrecute în 1940 la Ip și Trăznea, de monumentele lui Simion
Bărnuțiu și Gheorghe Șincai, fii ai acelor locuri. Anul trecut a avut loc la Ip
și Trăznea dezvelirea unor monumente comemorative și manifestări închinate
acelor evenimente de tristă aducere aminte.
Spre stupoarea tuturor,
prim-secretarul județului s-a dus acolo și a vorbit despre construcția
socialismului, despre ,,Cântarea României” și de președintele Ceaușescu. A
urmat un grupaj literar-artistic pregătit de școlile din împrejurimi pe niște
texte falsificate, care nu aveau nimic comun cu evenimentele comemorate. După
plecarea autorităților, au început oamenii să organizeze singuri comemorarea, așa
cum s-au priceput. A vorbit Domnul Vasile Vetișanu și alții, au vorbit veterani
de la 1940. În afară de cele povestite mie de Domnul Vetișanu în noiembrie anul
trecut la Botoșani, Domnul Mihai Curea mi-a spus că ungurii hortyști au scos
copiii din femeile gravide cu parii de vie.
Am avut un parastas în
Bârda la familia Curea Ion din Bârda. Acolo am întâlnit pe un fiu al familiei,
Nicolae(Nicu), inginer la fabrica de aluminiu din Slatina jud. Olt. Mi-a spus
că-n județul Olt este prim-secretar fostul președinte al C. A. P. – ului
Scornicești, Lică Bărbulescu, cumnatul președintelui Nicolae Ceaușescu, doctor
în agricultură, conform actelor, monument de incultură, conform realității.
Soția lui nea Lică, sora președintelui, este inspector general al Inspectoratului
de Învățământ al județului Olt. E spaima cadrelor didactice din județ. Taie și
spânzură, fără să știe ce vrea. Deși doamna inspector general este doctor în
istorie, cu cititul o duce foarte greu. Un text scris constituie o problemă
foarte serioasă pentru dânsa, când e vorba să-l descifreze. E vorba de text
românesc! De asemenea, când e vorba de ședințe și dânsa trebuie să vorbească.
Caragiale ar râde de s-ar prăpădi, dar cadrele didactice stau cuminți în bancă,
umflându-se de râs ca niște butelii de oxigen sau de aragaz aflate sub
presiune. Nu pot să râdă însă, fiindcă a doua zi le-ar aștepta ,,munca de jos”,
de la I. J. C. M. De ce le vine cheful de-a râde? Din cauza catastrofelor
gramaticale, pe care le face distinsa doamnă inspector general la fiecare
propoziție. De, după atâta istorie, să mai înveți și o păcătoasă de gramatică!
Când am plecat de la
familia Curea, m-am întâlnit cu Bădiță Luca, zis Ciocârlan, cumnatul Părintelui
Ionică Sfetcu. Venea să mă anunțe că părintele a murit”.
*
Ajutoare și
donații. ●În această perioadă parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații
astfel: Un enoriaș care nu vrea să i se știe numele a donat 2.300 lei pentru
cositoarea și uscătorul ce-au fost duse la Azilul din Vânjuleț; Părintele
Prot. Dr. Ioan Dură din Bruxelles(Belgia) și Doamna Ing. Melania
Caragioiu din St. Constant(Canada): câte 300 lei; Doamna Borcilă Elena
din Malovăț: 215 lei (pentru
pâinea donată); Domnul Duran
Aurel din Tr. Severin, fiu al satului Bârda, Doamna Filip Cornelia din
Tr. Severin și Doamna Stoks Simona din Timișoara, fiică a satului
Malovăț: câte 100 lei; Doamna Rolea Violeta din București, fiică a
satului Bârda: 50 lei; Doamna Căprioru Maria din Malovăț a mai achitat 150
lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 160 lei. Dumnezeu
să le răsplătească tuturor!
●În ziua de 18 Mai am făcut o vizită la Azilul de bătrâni de la
Vânjuleț. Am dus masa de prânz(ciorbă cu perișoare, sarmale cu mămăligă,
ceafă la grătar cu piureu, prăjituri, suc și apă) pentru cei 25 bătrâni
internați, o cositoare pe benzină cu fir și un uscător automat de rufe de 10
kg. Domnișoara Rodica-Ecaterina Bordeiașu a plătit mâncarea(600 lei). Domnul Ing. Marin
Zăuleț din Tr. Severin a donat un sac cu haine. Preotul a fost însoțit în
această vizită de Domnul Dima Vasile, consilier parohial. Dumnezeu să
răsplătească tuturor!
●În ziua de luni, 26 iunie, vom face o vizită la Azilul de
bătrâni de la Cujmir. Vom duce mâncare de prânz pentru cei 30 de bătrâni
internați, 30 cearșafuri de pat și 30 pijamale, 10 icoane. Cearșafurile și
pijamalele au fost cumpărate deja. Au costat 2.800 lei.
●Până în prezent am donat 263 exemplare din Psaltire,
dintre care 113 exemplare în
afara parohiei, celor ce au ajutat parohia noastră cu cel puțin 100 lei în
ultimul an. Încă mai așteptăm pe cei care n-au avut timp să vină la biserică
până acum să-și ridice cartea! La 1 iulie închidem acțiunea!
●În luna mai am donat pâine enoriașilor care au venit la biserica,
astfel: 7 Mai(Bârda): 151 pâini; 14 Mai(Malovăț): 173 pâini; 21
Mai(Malovăț): 116 pâini; 25 Mai(Bârda): 74 pâini; 28 Mai(Bârda): 146
pâini. Așadar, în luna mai s-au donat 660 pâini. Totodată, s-au
vândut pâine la prețul de achiziție de 1,30 lei/buc., astfel: 7 Mai(Bârda): 749 pâini; 14 Mai (Malovăț):
327 pâini; 21 Mai(Malovăț): 184 pâini; 25 Mai(Bârda): 226
pâini; 28 Mai (Bârda): 754 pâini. Așadar, în luna mai s-au vândut la
prețul de achiziție 2.240 pâini.
*
Plăți. În cursul lunii mai
am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 5.000 lei tipografiei pentru
cărți; 3.770 lei brutăriei pentru cele 2.900 pâini donate și
vândute în luna mai; 587 lei pentru hârtie de scris; 420 lei pentru
cositoarea azilului de la Vânjuleț; 2.000 lei uscătorul de rufe al
azilului de la Vânjuleț; 700 lei impozit;
330 lei protoieriei pentru icoanele azilului de la Vânjuleț; 300 lei poștei pentru colete; 270 lei prăjituri pentru azilul de la Vânjuleț; 240
lei ciocolate pentru copii; 120 lei pentru internet; 100 lei pentru
curentul electric și altele.
*
Publicații. În această perioadă
preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Ofertă de
carte –iunie 2023, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 12 iun. 2023,
ediție on-line(https://armoniiculturale.ro); Pe blogul Domnului Ben
Todică, directorul postului de radio în limba română din Sydney, au
apărut: Un rapsod de excepție: Pr.
Stelică Zoican; Căpitanul Nicolae Zoican; Naiul lui Zamfir; In memoriam:
Arhiep. Pimen Zainea, mai 2023; ,,Scrisoare pastorală” - 492(https://bentodica.blogspot.com);
Dreptatea lui Cuza, în ,,Obiectiv
mehedințean”, an. XXV(2-23), nr. 1182, 15 iun., p. 12; Sărmană Limbă,
sărmană, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an.
XXV(2023), nr. 1183(22 iun.), p. 12; Aspecte
politico-sociale și bisericești în perioada 1945-1981, în vol. Mehedinți.
Istorie, Cultură și Spiritualitate, Tr. Severin, Editura Mitropoliei
Olteniei și Editura Didahia, vol. XV, 2023, pp. 270-324.
*
Zâmbete. ☺,,- Ioane, te-ai
angajat?” ,,- Da, sunt stomatolog agricol!” ,,- Și ce faci?” ,,- Pun dinți la
greblă!”; ,,În fiecare dintre noi doarme un geniu. Al meu doarme dus!” ☺ ,,Fii
deștept: Dă-te prost!” ☺ ,,– Bună ziua! Aș dori să-mi fac un tatuaj.
Doare?” ,, – Depinde de zonă!” ,,- Păi…, sunt din Oltenia!”
*
Lucrări la
cimitire. Doamna
Ivașcu Domnica a erbicidat cimitirul din Bârda. Îi mulțumim.
*
Excursii.
Pelerinaje. Excursia programată pentru 11 mai nu s-a putut efectua din lipsă de
participanți suficienți pentru un autocar. O amânăm pentru data de 6 Iulie.
Așadar, va avea următorul traseu: Bârda
– Malovăț - Tr. Severin(catedrala) - Cerneți(mănăstirea) - Strehaia
(mănăstirea) - Gura Motrului (mănăstirea) - Craiova (orașul,
catedrala, mitropolia, Seminarul teologic, mănăstirea Coșuna, mănăstirea
Jitianu) - retur. Costul: 60 lei/persoană. Mai avem câteva locuri.
*
Revedere. În ziua de 30 Mai,
preotul Dvs. a participat la
festivitatea reîntâlnirii absolvenților Seminarului Teologic Craiova, promoția
1973, așadar, revederea de 50 de ani! Întâlnirea s-a desfășurat la Rm.
Vâlcea. A început la catedrala episcopală cu un parastas pentru profesorii și
colegii decedați, a continuat apoi în sala de festivități a arhiepiscopiei și
s-a terminat la restaurantul ,,Zăvoi” din Rm. Vâlcea cu o agapă frățească. În
promoția respectivă au absolvit seminarul 67; între timp au decedat 10 și s-au
prezentat la Rm. Vâlcea 21.
*
Cununii. În ziua de 20 Mai am
oficiat ,,Nunta de aur” pentru Domnul Crumpei Vasile și Doamna Crumpei
Georgeta din Malovăț. Dumnezeu să le ajute!
*
Program. În cursul lunii Iulie
avem următorul program de slujbe: 1-2 Iul.(Bârda-Malovăț); 2 Iul.(Malovăț);
8 Iul.(Malovăț-Bârda); 9 Iul.(Bârda); 15 Iul.(Bârda-Malovăț);
16 Iul.(Malovăț); 20 Iul.(pomeniri dimineața la Bârda;
slujbă la Malovăț); 22 Iul.(Bârda-Malovăț); 23 Iul.(Bârda
); 29 Iul.(Bârda - Malovăț); 30 Iul.(Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte,
preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86,
ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii în casele și în sufletele Dumneavoastră!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu