Mircea
Dorin Istrate
Tg.Mureș
24.06.
Ziua Iei Românești
COMORI DIN
LĂZILE DE ZESTRE
În
lăzile de zestre zac comori
Înnobilate-n
timpuri, de vecie,
La
ele ne-am întors de-atâtea ori
Când
ne-am adus aminte de pruncie.
Îmi
stau cuminţi acolo miruite
Păstrând
în ele vremuri şi vecia,
Podoabe
dragi ce fost-au rânduite
De
bunii mei, să-şi poarte măreţia.
În
ele s-au simţit nemuritori
Când
au ştiut că dacă mi-s purtate,
Al
neamului trecut îl duc, şi mi-s datori
Să-l
lase la urmaşi, pe mai departe.
Acolo-i
dor şi multă suferinţă
Şi
vise şi speranţe înşelate,
Cel
drum scoborâtor din Mioriţă,
Fior
şi umilinţe îndurate.
Şi
bucurii cusute într-o floare
Cu
gând curat şi fală măsurată,
Tristeţea
înnegrită în culoare,
Şi
viaţa cu-ale sale încă toată.
***
Aceste
ale noastre începuturi
Se
vor topi încet în grea uitare,
S-or
risipi în cele patru vânturi
De
n-or găsi în suflet, căutare.
~*~
Mircea
Dorin Istrate
PORTUL POPULAR
Văzut-ați
voi cu câtă voioșie
Frumosul
port venit din veșnicie
Românu-l
poartă-n zi de sărbătoare
Să-i
umple ziua de frumos și soare?
Cu
el femeia încă se mândrește,
În
el ființa toată-i înflorește
Și
este-ntr-una floare între flori,
Iar
de-o privești te trec ades fiori.
Cu
IA învrăjitu-mi-a bărbații,
În
POALĂ -a legănat copii și frații,
CĂTRINȚELE
îi dat-au strulucire
Mereu
să-mi aibă parte de iubire.
În
LAIBĂR pus-a un buchet de floare,
Iar
în NĂFRAMĂ loc de lăcrimare,
Când fi-va dânsa încă în nevoi
La
mort, necaz, ori de boli-veți voi.
Când
și-a țesut veșmântul iarna toată,
A
pus în el iubire laolaltă
Cu
tot frumosul lumii ce-o-nconjoară,
Sperând
să-i fie viața mai ușoară.
Cu-n
PUNCT, c-o CRUCE, toate le-a cusut,
Acolo-mi
stând istorii de-nceput,
Tristeți,
speranțe, încă bucurie
Și-a
locului poveste-n ele-mi fie.
De
știi să le citești, dintr-o privire
Îmi
știi de unde-i fata cu-a ei ie,
În
care deal îmi este măritată,
În
care vale fosta ea ca fată.
*
În
cinste-mi țineți portu-adevărat
Pe
care-n timpuri neamul la purtat,
El
încă-nnobilează și-nfințește
Pe
cela care, astfel îmi gândește.
~*~
Mircea
Dorin Istrate
COMORI DE
SUFLET
V-am
lăsat în ladă, straie de-mpărat,
Albi
iţari ca spuma, clichină de lână,
O
cămeşă nouă, bună de-mbumbat,
De
la mine încă, asta vă rămână.
Comănac
de paie şi opincă groasă,
Un
cojoc de oaie şi de miel căciulă,
Cald
vă ţie iarna de o fi geroasă
Că
la noi c-am trage, vântul sus, pe hulă.
Abă,
coţi vreo zece, bună de croială,
Moi
obiele încă şi cheptar de lunea,
Vă-mbrăcaţi
cu ele ca să-mi fiţi în fală
Când
cel port purtave-ţi, să vă vadă lumea.
Un
răboj de stână, fluier să-nvioaie
Inimi în durere când vi dor de ţară,
Briciul
de la moşu ce-a trecut războaie,
Brişca
încă nouă, şi-o parauă chioară.
***
Ţineţi
dar la ele că-s comori de suflet
Din
străbuni lăsate, sfântă moştenire,
De
le porţi, fiinţa toată-i numai râset
De
le uiţi vei pierde, drep la nepieire.
~*~
Mircea
Dorin Istrate
FRUMOASĂ CA
O ZÂNĂ
Motto:
,,Ia, poalele, cătrința înfloresc mereu o fată
Fiind averi neprețuite când ai mâini cu-ndemâneală,
Cu
un ac și-un fir de ață, într-o iarnă-nviforată
Ea
cusutu-și-a averea, s-o ridice-n mare fală.
Pe
ie și cătrință curg râuri înflorate
În
galben și-n albastru, în roșu ca de mac,
E
sufletul femeii în toate desfătate,
Ca
nufărul în floare, pe ochiul unui lac.
Din
linii și steluțe, din puncte îndesate,
Din
cruci și câte alte însemne meșterite,
În
mintea ei și-n suflet se rânduiesc mai toate,
Apoi, în
ochi și-n mână, mi se preling grăbite.
Pe
câmpul alb al iei cu acul ea îmi ară
Și-mi
seamănă frumosul cuprins în vii culori,
Tristețea-o
pune-n negru, iubirea-n roșu-pară,
Speranța
și visarea-n albastru unor zori.
Lumină-a
pus din soare pe firul din cătrință
Și-nvioratul
verde din iarba din poeni,
Parfumul
unor toamne din arămita viță,
Iar
galbenul din lanul ce mi se coace-n veri.
*
În
straiul ei codana-i, Ileană Cosânzeană
Atuci
când iasă-n lume duminica la joc.
Se-nciudă
alte fete și sigur vre-o vădană
Că
mândra ce-a fătucă, e plină de noroc.
Iar
când se-nvârte-n horă cu pletele-i în vânt
Și
poala-i se ridică lăsând picior să-i vadă,
Să-mi
spuneți voi atunce fecior de-i pe pământ
Fătuca
cea frumoasă să nu îi fie dragă.
**
Purtați-mi
dară straiul ce din vechime vine,
Cu
tot ce el aduce din vremea cea bătrănă,
Vă-nobilează
trupul și sufletul în sine
Făcându-vă
pe toate, frumoase ca o zână.
~*~
Mircea
Dorin Istrate
IE DE
BĂCIŢĂ
De
fi-veţi vreodată pe-un umăr de deal
Cu
nalbă în flore şi-n iarbă crăiţă,
Să
ştiţi că aicea, în vechiul Ardeal
Născutu-sa
Doina, din cânt de băciţă.
Pe-aicea
şi vântul atunci când adie
Poveşti
îţi aduce de-acol’ din trecut,
Cu
fir de mătase ea scris-a pe ie
Râmână
însemne din vremi de demult.
La
fel ca răbojul ţinută-i socoată
La
câtă durere e-n neam şi pe lume,
Cât
râuri de lacrimi sunt puse în soartă,
Cât
zile cu soare putut-a s-adune.
De
ştii le citeşte şi ele ţi-or spune
Cât
doruri, cât jale e-n suflet la neam,
Cât
soare-i în galben, în negru-s furtune,
În
roşu şi-albastru-s dorinţi câte am.
Cusută
cu suflet, cu drag, cum se cere,
Purtat-a
ea ia la nunţi şi la mort,
În
fală şi-n cinste, că-i mândră muiere
Atunci
când se-mbracă în dragul ei port
Iar
când de pe lume s-o duce-n uitare
În
ladă lăsa-va o taină-nstelată,
Să
ştie urmaşii, că neamul mai are
Comoară
de suflet cu stele-nflorată.
~*~
Mircea
Dorin Istrate
DOVEZI DE
VIEȚUIRE
Istoria
străveche, aceea adevărată,
Stă-n
limba cea vorbită de bunii mei moșneni,
În
semne încifrate în lut sau pe vre-o piatră,
La
sfânta Tărtăria, Dârjov, ori Cucuteni.
Pe-atunci,
în vechea lume, cuvântul era lege
Și
în puține semne puneai un legâmănt,
Vre-o
vrajă, îmn de slavă, ori fapta unui rege,
Blesteme
ce dușmanii să-i bage în mormânt.
În
datini și-obiceiuri stau zile însemnate
Anume
dară puse să ținem bine minte,
Ne
fie de-o schimbare, de-un hram, de sănătate,
Să
știm ce-a fost în urmă și cum o fi ‘nainte.
Așa
era viața pe-atunci, în cele timpuri,
Un
semn, erau cuvinte spunând ceva anume,
Porecla
ta și locul erau însemn de neamuri,
Iar
fapte mari făcute, te încinsteau cu-n nume.
Ascunse
în legende, în mituri, în povești,
În
vechile balade se tăiniuesc adânc,
Eroi
din cele timpuri din spițele domnești,
Ce
în a lor pomelnic, bucăți de vremuri strâng.
Citește-le
cu grijă, că ele îți vor spune
Cum fost-a a lor viață, în timpul cela scurs,
Eroii
și-a lor fapte din vremile bătrâne
Ce-n
fila de poveste, e adevăr ascuns.
Învață
și păstreazî în țandără de minte
Minunile
acestea, istorii curgătore,
Ele-s
dovadă vie, de ce a fost ‘nainte,
De
cum prin astă lume, trecut-am în urcare.
~*~
Mircea
Dorin Istrate
26.06.
ZIUA DRAPELULUI
ÎNSEMNE SFINTE
STEAGUL
e simbolul bravului popor
Ce
înflăcărează inimi care vor
Fie-mi
laolaltă neamul cu-a lui toate,
Facă-n
faţa lumii măreţite fapte.
IMNU-i
pentru suflet cânt înălţător
Bun
de pus pe rană, leac vindecător,
El
îmbărbătează şi ne face bravi
Întărind
credinţa celor care-s slabi.
PORTUL
e oglinda sufletului meu
Ce
ne leagă încă de strămoşi mereu,
Curcubeu,
lumină, fală, frumuseţe,
Bunătate-n
inimi, jale şi tristeţe.
Steagul,
imnul, portul sunt avere sfântă,
Fală,
vis, putere, toate ce încântă
Inima
română, sufletu-i curat,
Facă-l
din nimica scut de apărat.
Ele
întărească-mi veşnica credinţă
Că
mereu avea-vom sfânta biruinţă
De
vom fi în viaţă strâns uniţi, curaţi,
Într-un
gând şi faptă cum sunt bunii fraţi.
Le
purtaţi în suflet toate cele trei
Şi-n
urmaşi le puneţi fie-mi pui de lei,
Fără
ele-n lume suntem neştiuţi,
De
le dăm mărire, fi-vom neînfânţi.
~*~
Mircea
Dorin Istrate
DRAPELUL
Drapelul
e însemnul de neam și sfânta țară,
De
glorie străbună trăită-n libertate,
De
viață dată vamă de cei ce apărară
Moșia
și credința cu tot și câte-s toate.
Puterea
el și-a pus-o în cele trei culori
Ce
fie-ne în viață însemne însfințite,
A
neamului și-a țării de-apururi mari valori
În
inimă și suflet adânc întipărite.
În
ROȘU e onoare și jertfă strămoșească,
Columne,
monumente, troițe încinstite,
Îndoliate
lacrimi ce-n gând să preaslăvească
Viața
dată vamă de toți cei dinainte.
În
GALBEN este câmpul cu roadă-mbelșugată
Unduitoare
lanuri pe gura mea de rai,
Pădurile
pe dealuri și via îmbrumată
Pe
care-a stat de-apururi piciorul meu de plai.
ALBASTRU
este cerul ce l-am dori senin
Sub
care crească-mi pruncii în umbră
creștinească,
Cu zile luminoase în veacuri care vin,
Ca
țara și cu neamul mereu să înflorească.
*
DRAPELUL
este ȚARA și NEAMUL meu și GLIA,
Cu
bune și cu rele, cu bucurii, nevoi,
Cu
ape cristaline, păduri și ciocârlia,
Ce
cântă imn de slavă de-apururi pentru noi.
*
*
În
fală și-n mândrie să-mi fluture drapelul
Cât
liberi încă suntem, sub umbră de ceresc,
Că
el îmi e oriunde de-apururea însemnul
Ce-n
fața lui cu ceilalți, mă-nchin și mă smeresc.
~*~
Mircea
Dorin Istrate
SUB FALDURI DE DRAPEL
Nepoate,
uită-te în zare
La
cel drapel desfăşurat
Şi
la culorile cu care
A
fost în timp, înnobilat.
Cel
ROȘU-i sângele vărsat
De
toţi vitejii ţării mele,
Ce-n
bătălii au sângerat
Şi-acuma-s
pulbere de stele.
Cel
GALBEN l-am luat din lanul
Muncit
cu greu de truditor,
De
împăratul meu, ţăranul
Ce-a
fost mereu la toţi dator.
ALBASTRU-i
limpezitul cer
Şi
marea unduindu-şi valul,
Tăria
celor ce nu pier
C-aicea-i
cuibul lor şi neamul.
Le
pune-n suflet şi le poartă
Să
te-ntăreşti când vine greul,
Să
ştii că eşti român, şi-n soartă
Mereu
ai ȚARA şi DRAPELUL.
~*~
Mircea
Dorin Istrate
CE
E DRAPELUL ȚĂRII
Ce
e drapelul? Mare cinste, fală
Şi
ţara toată adunată roată
Pe
lângă el, smerenie, sfială,
Şi vremi bătrâne lungi de altădată.
E
glorie eternă, împărată,
Însemn,
putere, vise de mărire,
Trăire
zilnicită-ndurerată,
Răboj
de luptă, încă amintire.
În
faldul lui e ROȘU cel de sânge,
E
viaţa de erou ce fost-a scut,
E
lacrima de mamă care plânge
Şi
veşnica speranţă de-nceput.
În
GALBEN mi se coace snopul pâinii
Cu
truda preamăritului ţăran,
Nădejdea
ce şi-a pus-o-n roada mâinii,
În
rugi la Domnul înălţate-n an.
ALBASTRI-I
însfinţita libertate
Ce-am
înnoit-o veacuri rând la rând,
E
setea ne-mplinită de dreptate
A
bunului român, smerit şi blând.
În
faldul său sunt toate adunate
Credinţa-n
neam şi codrul cel de pâine,
Sfinţitul
sânge, coşul cu bucate,
Trecutul
preamărit şi ce-o fi mâine.
**
De-acuma-n
mare cinste tu mi-l poartă
Să-ţi
de-a putere când te-ncearcă greul,
Să
ştii că eşti român şi ai în soartă
De-apururi
NEAMUL, ȚARA și DRAPELUL.
De-apururi
neamu, ţara şi drapelul.
De-aceea-n
el sunt toate adunate,
Credinţa-n
neam şi codrul cel de pâine,
Sfinţitul
sânge, coşul cu bucate,
Trecutul
preamărit şi tot ce-i mâine.
~*~
Mircea
Dorin Istrate
&&&&&
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu