28
iunie 1940 - Zi de doliu național
Prof.
univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chişinău
28
Iunie 2023
O
pagină de istorie contemporană a românilor.
„În mentalul poporului român va dăinui
mereu ideea că la 1940 au fost răpite părți din « spațiul istoric și etnic al
devenirii sale naționale », dar acest popor trebuie să cunoască un adevăr mai
puțin știut și anume că răpitorii nu s-au mulțumit doar cu furtul de pământ,
bogății și sclavi pentru șantierele lor faraonice. Jefuitorii au atentat și la
portofelul societății românești”. (Vitalie Văratic, „Misterul leilor”, 2020)
Problema
stocului monetar românesc rămas în teritoriile ocupate de Uniunea Sovietică în
iunie 1940
În seara zilei de 26 iunie 1940, la orele
22:00, V.M. Molotov i-a înmânat, la Kremlin, ministrului Gheorghe Davidescu o
Notă ultimativă privind cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord. Șeful
diplomației sovietice a spus că l-a chemat „într-o chestiune de importanță
principală pentru dezvoltarea relațiilor sovieto-române”, după care a dat citire
Notei cu caracter ultimativ. Așa cum Nota ultimativă a fost adresată guvernului
României în condițiile în care „slăbiciunea militară a U.R.S.S. ținea de
domeniul trecutului”, iar „situația internațională ce se crease cerea o
rezolvare rapidă a problemelor moștenite din trecut”, alcătuitorii acesteia nu
s-au îngrijit câtuși de puțin de aspectele morale sau/și istorice ale
problemei, afirmând că Basarabia ar fi fost „populată în principal cu
ucraineni”, alcătuind „o unitate seculară [...] cu Republica Sovietică
Ucraineană” și constituind, totodată, „o
parte din teritoriul Uniunii Sovietice”. Cât privește partea de nord a
Bucovinei, aceasta trebuia, pur și simplu, „transmisă” în calitate de „mijloc
de despăgubire a acelei mari pierderi, pricinuite U.R.S.S. și populației
Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia”. Granița
trasată pe o hartă la scara de 1/800.000 cu un creion roșu bont, a cărei urmă
acoperea un teritoriu lat de 7 mile, constituia o probă elocventă în această
privință[1].
În condițiile în care Nota ultimativă
sovietică conținea clar amenințarea recurgerii la forță în caz de refuz,
guvernul României a fost silit să accepte executarea materială a acelui
ultimatum. În consecință, în ziua de 3
iulie 1940, la termenul indicat de Guvernul sovietic (ora 14:00)[2], noua
graniță sovieto-română a fost închisă. Depășind linia de demarcație fixată,
trupele sovietice au provocat o serie de incidente și lupte locale cu armata
română. Parașutiști lansați din avioane au întretăiat retragerea trupelor
române înainte de expirarea termenului convenit, oprind trenurile,
percheziționând și confiscând lucrurile și valorile refugiaților, dezarmând
trupe și ofițeri români și reținând originari din Basarabia.
Retragerea precipitată a trupelor române,
până la 3 iulie 1940, ora 14:00, înapoia liniei de demarcație fixată de
U.R.S.S. a avut consecințe extrem de negative asupra moralului întregii
populații, dat fiind că Armata Roșie instalată pe râul Prut recurgea zilnic la
acte de provocare, lăsând impresia că aștepta ordinul de a trece la ocuparea
întregii Moldove, pentru a se instala pe linia Carpaților[3].
În urma rapturilor teritoriale din vara
anului 1940, suprafața României s-a redus de la 295.649 km2 la 195.311 km2, iar
populația de la 20.050.000 locuitori la 13.229.000 locuitori.
Conform datelor Institutului Central de
Statistică, ocupând Basarabia, U.R.S.S. și-a sporit cu 3.626.428 ha terenurile
agricole, inclusiv cu 3.031.529 ha terenurile arabile; a mai intrat, de
asemenea, în posesia a 28.425 ha de fânețe naturale, a 427.618 ha de pășuni, a
110.582 ha de vii, a 28.274 ha de livezi cu pomi fructiferi și a circa 200.000
ha de păduri. Anexarea Basarabiei a produs pagube esențiale sectorului
zootehnic: în timp ce în iunie 1940 aici funcționau 37 de sindicate de creștere
a animalelor, toate acestea au dispărut sub bolșevici, care le-au confiscat
întreaga avere și animalele de reproducere. Conform recensământului animalelor
realizat în 1941, imediat după reinstalarea administrației românești în
Basarabia, precum și în cursul anului 1942, s-a constatat o reducere a
numărului cabalinelor de la 407.118 capete în iunie 1940 la doar 274.994 în
1941, a numărului bovinelor - de la 451.161 la 398.500 în aceeași perioadă etc.
Chiar dacă nu s-au atestat evoluții
spectaculoase, industria Basarabiei interbelice făcuse, totuși, progrese
notabile între cele două războaie mondiale, astfel încât, la data de 28 iunie
1940, valoarea aproximativă a întreprinderilor industriale existente, calculată
în prețurile din ianuarie 1942, a fost de 5.904.560.000 lei. În Basarabia
funcționau 581 de cariere, 193 din care aflându-se în proprietatea statului și
388 în proprietate particulară[4].
O amplă literatură de specialitate
probează cu maximă claritate, că inclusiv după impunerea hotarului pe Prut și
pe Dunăre, U.R.S.S. a prezentat, în raporturile sale cu România, revendicări a
căror realizare au cauzat Statului român enorme prejudicii materiale,
financiare și morale. A fost constituită, în acest sens, o Comisie mixtă
sovieto-română, pentru soluționarea problemelor legate de evacuarea și,
respectiv, ocuparea Basarabiei și nordului Bucovinei. Așa cum s-a constatat,
chiar de la începutul activității acelei comisii, sovieticii au adoptat o
atitudine care a devenit un sistem de lucru: duritate și intransigență când
erau în discuție interesele lor, și tergiversare când era vorba de soluționarea
problemelor României. Pentru sovietici, acea comisie a fost un mijloc de
presiune, urmărind obținerea unui maximum de avantaje pentru Uniunea Sovietică.
Astfel, din chiar primele zile sovieticii
au condiționat rezolvarea cererilor românești – restituirea materialului de
război, capturat de Armata Roșie, a averii administrației centrale sau a altor
provincii, rămase în teritoriile ocupate; a evacuării funcționarilor de stat și
a familiilor acestora, cât și a cetățenilor care doreau să părăsească, de bună
voie, teritoriul Basarabiei și nordul Bucovinei, - de predarea unui număr
exagerat de mare de locomotive și vagoane, a vaselor și materialului „luate din
porturile basarabene”, de satisfacerea pretențiilor sovietice sub formă de
despăgubiri etc.[5].
Cercetarea unor noi documente și materiale
de arhivă, referitoare la perioada imediat următoare intrării unităților
sovietice în Basarabia, arată nu numai că trupele Armatei Roșii au ocupat la 28
iunie - 3 iulie teritorii ce depășeau prevederile „notei Molotov”, ci și că
Uniunea Sovietică a făcut tot posibilul pentru a genera probleme suplimentare
în relațiile cu România.
Una din problemele de acest fel a fost și
„problema leilor”, - altfel spus, problema stocului monetar românesc rămas în
teritoriile ocupate ale Basarabiei și nordului Bucovinei în iunie 1940.
Devenită filă de istorie cu o vechime de peste opt decenii, problema respectivă
a rămas în afara oricăror preocupări ale istoricilor români sau străini.
Rezultat al unui întreg concurs de împrejurări nefaste, povara anonimatului a
apăsat vreme îndelungată asupra acestei pagini mai puțin obișnuite din istoria
contemporană a românilor. În vremuri de restriște, cum a fost perioada iunie
1940 - iunie 1941, când în joc s-a aflat însăși independența și statalitatea
României, soarta banilor dintr-un teritoriu căzut pradă unui ultimatum brutal
nu a mai reprezentat un subiect de interes pentru o societate măcinată de
frământări profunde. Mai ales că „soluționarea problemei leilor” s-a desfășurat
în spatele cortinei, departe de ochii opiniei publice, cu documente bilaterale
semnate, dar care niciodată nu au văzut lumina tiparului.
Au urmat anii grei de participare a
României în campaniile militare din Est și din Vest, de instaurare și dominare
a regimului comunist, în care fondurile arhivelor au fost secretizate iar
cercetătorilor le-a fost interzis accesul la informațiile veridice.
Nu s-a ajuns ușor la „problema leilor”
nici după căderea comunismului, dat fiind că investigațiile istoricilor s-au
orientat, prioritar, către procesele și evenimentele considerate de importanță
majoră care, pe bună dreptate, trebuiau să satisfacă setea de adevăr a opiniei
publice după o jumătate de secol de falsuri, minciună și interdicții. În
consecință, numeroase aspecte legate de ocuparea Basarabiei și a părții de Nord
a Bucovinei, necunoscute sau mai puțin cunoscute societății românești până la 1989,
și-au găsit, între timp, o amplă reflectare în valoroase studii, culegeri de
documente și sinteze ale autorilor români și străini.
În aceste condiții favorabile, a apărut și
posibilitatea aflării modului în care au fost „recuperați” leii românești căzuți
în mâinile bolșevicilor la 1940, acest lucru datorându-se eforturilor depuse pe
parcursul mai multor ani de cunoscutul cercetător Vitalie Văratic,
materializate în recenta sa contribuție de excepție[6]. Istoric și diplomat în
egală măsură, cu realizări remarcabile în ambele domenii de activitate, Dr.
Vitalie Văratic a acumulat, de-a lungul unei cariere de mai multe decenii, o
vastă experiență în investigarea trecutului românesc, elucidând inclusiv
perioada dramatică cuprinsă între iunie 1940 și iunie 1941, când în joc s-au
aflat independența și însăși statalitatea României.
A sosit momentul, afirmă pe bună dreptate
autorul volumului „Misterul leilor”, ca procesul studierii problemei Basarabiei
și părții de Nord a Bucovinei să fie ridicat pe o nouă treaptă, prin efortul de
stabilire cu certitudine și fără prejudecăți a modului cum societatea și statul
român s-au pregătit, - dar mai exact, cum nu s-au pregătit, - pentru apărarea
acestor teritorii și a cetățenilor lor[7].
Lansat în 2020 de prestigioasa editură
Oscar Print din București, volumul istoricului Vitalie Văratic „Misterul
leilor” a fost elaborat în cadrul Colecției Documente coordonată de Institutul
Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române. Așa cum
precizează autorul, îndemnul pentru cunoașterea modului în care au fost
„recuperați” leii românești ajunși în mâinile autorităților sovietice în iunie
1940, s-a conturat la sfârșitul anilor '90, în perioada pregătirii pentru
publicare a volumului II al ediției „Relații româno-sovietice. Documente”,
editat la București în 2003. Documentul nr. 193 din acea ediție conține o primă
mențiune a discutării, în vara anului 1940, a problemei leilor românești în
cadrul unei comisii mixte, eforturile ulterioare ale dr. Vitalie Văratic de
cunoaștere a mai multor elemente în acest sens materializându-se în volumul
menționat.
Pornind de la obligația istoricului de a
trece prin sita analizei la rece a întregii informații avută la îndemână,
pentru transpunerea în practică a dictonului latin „Historia magistra vitae
est”, volumul dr. Vitalie Văratic reușește să ridice vălul misterului de pe un
subiect nebănuit în rândul istoricilor -, fenomenul stocului monetar românesc
rămas în teritoriile ocupate ale Basarabiei și Bucovinei de trupele sovietice
în iunie 1940, - prezentând informații inedite cu privire la sursele de
„colectare” a leilor românești de către autoritățile sovietice în teritoriile
ocupate și căile de valorificare a capturii acestora. Aduse în majoritate
covârșitoare pentru prima dată la cunoștința opiniei publice, documentele
conținute în volumul prezentat ilustrează pregnant amploarea pericolului care
plana asupra României în acel an dramatic, constatându-se că „încercarea de
obținere a bunăvoinței Moscovei prin cedarea de bunuri materiale a fost o
iluzie”, dat fiind că, așa cum avea să constate Grigore Gafencu peste ani,
„sprijinul sovietic nu putea fi câștigat prin concesii”[8].
Pe lângă documentele din Arhivele
Ministerului Afacerilor Externe, unde a descoperit primele materiale
documentare despre modul în care masa monetară românească, surprinsă de
ocupația sovietică în Basarabia și Bucovina, a fost restituită Băncii Naționale
a României, autorul a identificat și valorificat o serie de noi mărturii
inedite din diverse fonduri ale Ministerului Economiei Naționale din București,
Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale,
Ministerul de Finanțe sau ale Băncii Naționale a României, aflate în păstrare
la Arhivele Naționale Istorice Centrale din București, reușind, în premieră
absolută, elaborarea unei istorii inedite „despre bani, interese de stat,
ambiții, sclipire de inteligență și manifestare a sentimentului de frică și
suspiciune, drame umane și victime ale regimului de ocupație sovietic din
Basarabia și partea de Nord a Bucovinei, realizări și ratări, confruntări sau
conlucrări de moment între sisteme social-economice și politice diferite”.
Titlul volumului - „Misterul leilor” -
ilustrează foarte reușit inclusiv procesul căutărilor autorului: a fost mai
degrabă o investigare, o activitate de acumulare „picătură cu picătură” a
datelor rămase sub obrocul misterului, care cu greu s-au lăsat pescuite din
„lacul arhivistic”, neexistând o delimitare strictă între etapa de căutări și
cea de pregătire pentru editare a volumului.
Astfel, este cunoscut faptul că în ziua de
30 iulie 1940, Mihail Manoilescu, ministrul Afacerilor Străine român, l-a
primit în audiență pe Anatoli Iosifovici Lavrentiev, ministrul sovietic la
București. Iar misterele temei respective încep chiar din acel moment, dat
fiind că în arhivele românești nu s-a descoperit până în prezent nota de
convorbire care, în mod obligatoriu, trebuia să se întocmească în asemenea
cazuri pentru consemnarea și informarea factorilor de decizie politici asupra
problemelor discutate. Urmând un drum lung și dificil al activității de
cercetare, autorul volumului a stabilit că șeful diplomației române l-a
informat pe titularul portofoliilor de la economie și finanțe, că
reprezentantul plenipotențiar sovietic a transmis părții române oferta
guvernului său de soluționare a „chestiunii leilor aflați în Basarabia și în
Bucovina de Nord în urma ocupării acestor provincii”, iar aflarea condițiilor
sovietice sunt în egală măsură derutante și descurajante: fiecărei părți ar fi
trebuit să-i revină jumătate din suma adunată de autoritățile bolșevice,
instalate de curând în aceste provincii, iar contravaloarea leilor încasați de
U.R.S.S. să fie compensată de către statul român în formă de mărfuri. Cu alte
cuvinte, partea sovietică își propunea să cumpere mărfuri pe piața românească,
dar... pe banii României.
La capătul unei impresionante investigații
efectuate inclusiv după canoanele celebrelor romane polițiste, autorul ajunge
la certitudinea că partea sovietică, pentru a profita la maximum de pe urma
afacerii care se prefigurase, a acționat cu dibăcie, reușind din start să
provoace părții române o stare de preocupare și de neliniște. În esență, după
ce a ocupat militar, fără lupte, teritoriile Basarabiei și părții de Nord a
Bucovinei, cu populația și bunurile pretinse în cea de-a doua notă ultimativă
din 27 iunie 1940 („păstrarea și nedeteriorarea căilor ferate, parcurilor de
locomotive și vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor
industriale, uzinelor electrice, telegrafului”), U.R.S.S. și-a propus - și în
mare măsură a reușit - să se „înfrupte” inclusiv din banii românești, surprinși
în circulație pe teritoriul acestor provincii la momentul invaziei sovietice.
Nota Redacției - Articol apărut în
ART-EMIS în anul 2021, dar mereu actual
Aranjament grafic - I.M.
----------------------------------------------
[1] Valeriu Florin Dobrinescu, Bătălia
diplomatică pentru Basarabia (1918-1940), Editura Junimea, Iași, p. 215-218.
[2] Ion Șișcanu, Raptul Basarabiei. 1940,
Editura Ago-Dacia, Chișinău, 1993, p. 64.
[3] Ioan Scurtu, Constantin Hlihor,
Complot împotriva României (1939-1947), Editura Academiei de Înalte Studii
Militare, București, 1994, p. 24, 32.
[4] Arhivele Naționale ale României,
București, fond Ministerul de Interne, dosar 526/1942, f. 34-35, 43-44.
[5] Ion Șișcanu, Basarabia în contextul
relațiilor sovieto-române. 1940, Editura Civitas, Chișinău, 2007, p. 270-271.
[6] Vitalie Văratic, Misterul leilor,
Editura Oscar Print, București, 2020, 360p.
[7] Ibidem, p. 9.
[8] Ibidem, p. 10.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu