MagdaUrsache
Observări în linie dreaptă
„În mintea strâmbă și lucrul se strâmbă.”
Arsenie Boca
Părintele Profesor dr. Mihail-Simion Săsăujan dă replică trebuitoare, fermă
și severă (în „Lumina”, 25 mai) unei pseudo-istorii a Bisericii ortodoxe, colaj
de afirmații nejustificate. Dezinvolt-ostil, cercetătorul austriac al Estului,
Oliver Jens Schmitt, le spune românilor, la ei acasă, ce primitivi,
necredincioși și păcătoși sunt, sub pretext că le spune adevărul. Nu corector,
ci demolant. Părintele Bisericii Albe nu-l cruță deloc pe autor. Încă din titlul volumului își dă seama ce va să vină: relația
biserică stat trebuie tăiată. Cum sună titlul? Așa: Biserica de stat sau Biserica în stat (1918-2023), Ed. Humanitas. An
curent? Da. Sunt acolo două pagini și jumătate despre fapte bisericești din
2023, OJS dovedindu-se un clarvăzător, privind în vreo bilă de cristal ce-o să
se mai întâmple din primăvară până-n toamnă și-n iarnă, la vreme de război.
Domnul Schmitt și-a lansat cartea la Cluj, în 10 mai, la București, în librăria
din Cișmigiu, în 11 mai. Documentare? Zero. Onestitate? Nici atâta. Insulte?
Destule. Chit că, dacă insulți, te insulți.
Cu ochi rău, deformând ce crede că vede, OJS acuză și condamnă, crezându-se
irefutabil în argumente. Nu este. Directorul Editurii Humanitas, garantul său, îl
prezintă obiectiv la superlativ. Ba
este excesiv de subiectiv, prea îndârjit în strădania de a denigra ortodoxia,
pentru a putea fi obiectiv. Jignitor și agresiv, da.
Dar ale cui sunt ideile multlăudate, cum că Biserica Ortodoxă compromite
democrația, evoluția democratică a societății? Că BOR ar încuraja „fascismul
clerical”, filetismul (idolatrizarea națiunii, adicătelea)? Cum ale cui? Ale
self-elitei care își dorește, de luștri mulți încoace, ruperea legăturii dintre
națiune și credință, iar cei care nu văd nimic rău în relaționarea bisericii cu
puterea de stat sunt etichetați „niște prostovani pripiți spre verdicte
necugetate”, tradiționaliști radicali, antiocci, xenofobi, antisemiți,
legionaroizi. Câte exemple să mai dau de naționaliști adversari ai ideologiei
fasciste ori legionare?
Ce Biserică nu relaționează cu puterea de stat? întreabă parohul Bisericii
Albe, găsind discursul lui OJS „năucitor și degradant” pentru un istoric, fie
el profesor la Institutul de Istorie Est-Europeană (din cadrul Facultății de
Istorie și Studii Culturale a Universității din Viena, titular al Academiei
Austriece de Științe). Eu găsesc de-a dreptul josnică acuza adusă de academicul
vienez Președintelui Academiei Române, Prof. dr.Ioan-Aurel Pop, care ar da „semnale
antisemite”. Când, cum, are dovezi? Dacă n-are, asta sună a calomnie și OJS
devine culpabil. Motivarea sa: „probabil, un trecut legat de securitate”. Da, e
adevărat, legătura există : Ioan-Aurel Pop a refuzat categoric să semneze
infamul Angajament. Lui Lucian Boia i s-a părut „o idee bună”, cum a și mărturisit.
Idee bună, profitabilă a părut și altora eiusem
farinae, nu și președintelui
Academiei Române.
Pentru ca documentarea să fie „fără cusur”, OJS a avut două ajutoare de la
Institutul de Istorie „N.Iorga” al Academiei și al treilea de la Institutul
„Wiesel”. Cartea e gândită direct în românește, fiind fără traducător. Cele din
2017, 2018, 2021, scrise în germană, sunt traduse.Cum se vede treaba, a
progresat în toate, mai ales în denigrare întru demolare a BOR. Bănescu,
purtătorul de cuvinte, tace taciturn. Nu și Pr. Mihail- Simion Săsăujan, nu și
anglista Lidia Vianu, nu și președintele Academiei, Prof. Ioan-Aurel Pop.
Întreb încă o dată: ce-i rău-rău-rău în legătura națiune-credință? Și de ce
n-ar trebui corelate biserica și națiunea? Spune Pr. Dumitru Stăniloae:
„Națiunile sunt, după cuprinsul lor, eterne în Dumnezeu.” Ținta predilectă a
cercetătorului obiectiv OJS este chiar Pr. Stăniloae, pisc al teologiei ortodoxe.
Marele profesor de dogmatică, om „îndumnezeit”, văzător de Lumină, a fost
naționalist-ortodoxist? Și ce-i rău-rău-rău în asta? A fi atașat originii,
locului nașterii nu înseamnă că ești xenofob. Un argument de întreagă evidență
aduce parohul Bisericii Albe din capitala României: cine dacă nu Părintele
Stăniloae a demisionat, după zece ani de muncă, din postul de rector al
Academiei Teologice din Sibiu, ca opozant la regimul ideologizant al lui
Groz(e)a? Mitropolitul Nicolae Bălan i-a acceptat demisia din 1946. Pr.
Stăniloae a făcut alegerea, de neegalat în demnitate, cu consecințe grave în
biografia sa. N-a vrut să slujească puterea: nici pe cea de extremă dreaptă,
nici pe cea comunistă. Iar OJS nu-și reprimă disprețul față de starea de
jertfă. Mai mult încă: îl „înfierează”
pe Patriarhul Daniel, ca victimă colaterală, al cărui duhovnic a fost chiar Pr.
Dumitru Stăniloae.
Dar câte nu știe, dar scrie OJS despre Nichifor Crainic, alt
„dezechilibrat” religios, utilizând „concepte învechite ale istoriei naționale”.
Și a cui istorie trebuie comentată? A Imperiului Habsburgic, devenit la 1867
Imperiul Austro-Ungar? Să le-o spună ardelenilor, a căror identitate nu era
tolerată, ci supusă ștergerii. Nu știi
istorie, nu vezi confuzia voită a lui OJS între Imperiul Habsburgic și „Regatul
Ungariei”, cum formulează cercetătorul secolelor 18 și juma din 19. Iată de ce
elevii sunt educați să fie dezinteresați
de istoria proprie: ca să fie mai ușor falsificată, schimonosită. Ca să le fie rușine de ea.
Cartea lui OJS începe cu 1918 („anul pe care Dumnezeu l-a dăruit
românilor”, cum spune istoricul Ioan Avram Mureșan). Dar anul Marii Uniri a
fost pregătit de Biserică. Și-i de-a dreptul penibil să nu recunoști că martirii
Unirii au umplut cerul, după ce jandarmii cu pene le-au vârât tricolorul în gât
și-n burta femeilor însărcinate. Tuturor martirilor credinței, preoți și laici,
OJS le face o nedreptate grozavă. Bănescu tace taciturn.
Destructurarea identității e mai periculoasă decât destructurarea economiei
capitaliste, dorită de marxiști. Și se urmărește de două-trei decenii
postsocialiste. Încearcă asta cei care au profitat de „epoca de aur”, dar și
cei crescuți analfabeți funcționali la patriotism, după manuale alternative,
unde eroi ilustrativi sunt... Esca și Tatulici.
Dacă tot se află în situația de a
cerceta, îi ofer lui OJS o citațiune din Ion Papuc (Sfârșitul lumii și alte recenzii, Ed. Eikon, Buc. 2020):
„Identitatea ca specie este mai presus de individualitate pentru că o presupune
și și-o include”. A pierde adevăratul sine, identitatea, înseamnă
pierderea comunității identitare. Și-i greu de supraviețuit în afara ei, a comunității
identitare.
Or fi având brucanii și soroșii putere și bani s-o facă, nu și adevăr. Ethosul
nu-i alienant, cum cred experții în
„defectologia” românilor. Nici Biserica ortodoxă. O fi în bibliografia lui OJS sociologul
și etnograful Ernest Bernea, măcar cu Spațiu,
timp și cauzalitate la poporul român? Ar fi înțeles, poate, că-i minunat
să-l iubești pe Dumnezeu ca țăranul român, pentru mine, sarea pământului și
n-ar mai fi fost mânat de atâta ostilitate față de principiile lui creștine. Țăranul
se roagă simplu, concis, curat, așteaptă încrezător parusia. Trage pleoapele
peste ochii celui plecat, dar lumânarea rîmâne aprinsă, ca să vadă calea spre
cerul de peste cer. În deceniile tulburi ale începutului de secol, când
violența crește și crește, e vreme de iubire de Dumnezeu. Chiar dacă se găsește
mereu cineva care să-ți spună că ești „REAC”(ționar) și te somează să sfârșești
cu lamentările pentru biserică, icoană, sat, familie creștină, apartenență
confesională.
Da, Părintele Mihail are dreptate: OJS habar n-are ce mai scrie de la o pagină
la alta. Ba că România e „stat vasal
aflat în orbita lui Putin”, ba că „rămânem țară eurostrategică a nimănui”. Însă
BOR e discreditată constant. E rău-rău-rău că s-au folosit bani publici pentru
Catedrala Mântuirii. E rău-rău-rău că în manifestările de la Putna (august 2021), la 150 de ani de la Serbarea
din 1871, au răsunat „tonuri iredentiste” contra Ucrainei, în discursul tânărului
istoric Silvian-Emanuel Man. Când asta?
Când a exclamat „România este, încă, vie!”, pesemne. Dar cum se comportă
Zelenski cu românii care nu vorbesc românește, după el, ci moldovenește? Știe OJS
cât de veche e „simpatia mănăstirilor național ortodoxe” (ca Putna) pentru Rusia
ocupantă? Nici n-o să vrea s-o știe dacă vede roșu când aude cuvântul național. Cât privește „naționaliștii
izolaționiști” care ar fi românii, Mircea Eliade, în Trepte pentru Mircea Vulcănescu, Chicago, noiembrie, 1967,
inserează o scrisoare a filosofului identității, trimisă exilatului, undeva între
1936 și '40: „eu cred că dacă ar năvăli alte neamuri și s-ar așeza aici, la
noi, după câteva secole ar deveni și ei români.” Românul îl cuprinde pe
celălalt cu înțelegere, cu îngăduință, cu bunătate. Unor străini nu le-a trebuit
mult timp să aparțină acestei națiuni. Știți un grec mai român decât Caragiale,
un evreu mai român decât Steinhardt, un slav mai român decât Nichita Stănescu?
Și asta pentru că nu ne-au considerat un popor retardat, au înțeles „dimensiunea românească a existenței”, ca să
trimit din nou la Vulcănescu, al cărui destin cumplit de tragic se suprapune celui al țării ocupate de
bolșevici. Simbolic. Mircea Vulcănescu a avut parte de moarte christică,
ridicându-se la cer din groapa comună a închisorii Aiud. Groapa robilor. Iar
negarea cea mai urâtă a românității a fost împinsă la maximum de cei care îl
discreditează, desenându-i cu inconștiență și cu vopsea roșie o svastică pe un
bust amărât, dintr-un colț de București.
Asta s-a mai putut face în țara ocupată de Stalin: să se ude pământul cu
lacrimi. Contra denigrării poporului (popor,
ce cuvânt caduc, n'așa!) OJS ar trebui să citească și Glasuri din bolgie de Sorin Lavric (Ed. Ideea
Europeană, 2018), care spune îndestul- numai să vrei să auzi- despre martirii Bisericii
ortodoxe, care n-ar exista după cercetătorul austriac. Soarta ingrată a
Bisericii greco-catolice n-a provocat-o Biserica ortodoxă, ci Stalin. Și nu
Biserica ortodoxă a interzis Biserica greco-catolică în 1948. A făcut-o
ocupantul sovietic. Martiri mulți au amândouă, deopotrivă.
Închei : tentativa de distrugere a bisericii lui Dumnezeu nu va reuși. El e
peste tot și intervine mereu când trebuie, cum ne asigură mințile cele mai
luminate, avându-L la temelia ființei. Le cred.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu