ADEVĂRUL
IDENTITAR
(ficțiune)
În primele mele cărți am punctat faptul că
în drumul meu spre Roma am avut simțământul că italienii sunt precum
americanii, romani/daci/traci rebeli, refugiați în peninsula italică pentru
a-și crea o fortăreață și apoi imperiul lor. Toată această concluzie o trăgeam
bazat pe o logică simplă și clară: nu puteau romanii să cucerească Dacia doar
pentru aurul din munți și să reușească să schimbe limba dacilor care se vorbea
în teritoriul locuit de ei care se întindea de fapt la mii de km în Europa, în
sate care existau chiar până la Munții Urali. În acea vreme, nu exista ziar și
internet ca să ducă limba prin toate satele și văgăunile munților. Poate acesta
e și motivul pentru care noi românii nu reacționăm precum alte popoare venite
peste noi. Chiar mai departe, specificam că noi am ajuns în poala Carpaților
înainte de potop ca refugiați din Egiptul antic al Piramidelor, după pierderea
războiului cu Biserica de atunci. L-am luat pe zeul Zamolxe și ne-am retras în
Europa din zona protejată a Carpaților.
Cine trădează țară? Dacă privim la toate
aceste persoane din guvern vom observa că nici unul dintre trădători nu are în
trecutul său ori genetic origine romană. Un parvenit, cu ușurință speculează și
trădează. Românul de azi tace și face pe prostul cum a făcut-o de mii de ani,
timp în care a fost năvălit și tăvălit de multe imperii.
Ca să mă lămuresc, am decis din nou să
cobor în adâncurile minei din Ciudanovița, să mă reîntâlnesc cu Nefertiti ca
să-i cer răspunsuri la multe din întrebările generate de starea secolului al
XXI-lea cu privire la criza energetică, dezinformare, ecologie, război etc. De
astă dată, dus de mână în adâncurile lacului verde din abatajul orizontului
minus 60, am ajuns din nou în sala tronului Abu Simbel al deșertului egiptean
din munții în care a fost sculptat palatul, lângă orașul Cairo de azi.
Nefertiti s-a așezat pe tron. Ramses lipsea. Priveam în jur, minunându-mă de
abundența de lumină din tuneluri și încăperi fără să localizez ca și data
trecută nici o sursă.
- Știu ce nu înțelegi, îmi spune zâmbind
zeița frumuseții. Conștiința ta generează un semnal care pune în mișcare
mecanismul din interiorul atomilor să genereze fotoni intermoleculari și ca
atare tot ce e în raza conștientului tău e în baie de lumină. În timp ce mă
minunam, ea conținua: Vrei să rămâi aici lângă noi ca un înțelept filozof din
viitor?
- La ce mi-ar folosi venirea mea aici,
dacă nu pot duce înapoi răspunsul la întrebările care m-au adus aici. E atât de
multă dezinformare în secolul meu încât civilizația e dusă spre neînțelegerea
faptului de a mai exista. Suntem încurajați să unim realul cu ficțiunea,
considerând lopata de azi ca fiind tot
atât de reală ca paloșul lui Ștefan cel Mare. Omul este împins spre confuzie,
nu mai știe ce este real și ce nu. Atitudinea omului este rezultatul, efectul
lucrurilor din jur. Dacă lumina vine de la soare, noi o așteptăm și ne
comportăm ca și cum așa este. Acum, că o vezi aici fără soare, te trezeșți cu
întrebarea dacă e reală întâlnirea noastră. Dacă romanii îl pronunță pe Immanuel
Kant, KANT iar americanii KONT, atunci care e pronunția reală? Desigur că
devine cea a imperiului care se impune prin FORȚĂ ori violență psihologică, tot
așa cum se impune și limba engleză pe pământ. Ca să aprecieze cu adevărat
realitatea, omul evoluează spre a
descoperi noi senzori de indentificare, Credințe mai apropiate de Adevăr. Multe
credințe în timp au devenit tot mai adevărate: Credința Mihai Eminescu,
Credința Brâncuși, Porumbescu, Enescu etc. și acum credința IA.
Yuval Harari ne spune că inteligența
artificială îl va depăși pe om și chiar crede că îl va putea elimina
(considerând omul ca parazit al planetei.) Robotul va citi și își va însuși
toată cultura și experiența umană, va decide CA ȘI OMUL și se va descurca
independent. Această logică o știau toți absolvenții premianți ai liceului
anilor 1970 din epoca comunistă. După căderea comunismului, educația a scăzut
aproape de zero în ambele tabere, nu și în cazul lui Yuval care și-a continuat
studiile la alegere. După 30 de ani, a devenit un specialist în rândurile
generațiilor sale; eliberat de încărcătură școlară și avantajat de Globalistii
care l-au promovat și ajutat să vândă peste 20 de milioane de cărți (SAPIENS) a
devenit Isus Cristosul GLOBALIȘTILOR (tehnologia lor) și a început să le promoveze
inteligența artificială. Susțin că roboții nu au nevoie de vegetație și animale
și că ar trebui să ne elimine din joc. Majoritatea planetei s-a supărat și a
decis să-i trimită pe toți în spațiu.
-Atunci, dacă e așa, hai să-i trimitem pe
alte planete din sistemul solar pentru că omul încă nu a descoperit tehnologia
care să-i dea protecție împotriva radiației, să călătorească și să populeze
alte planete. Trimitem roboții pe Marte. Ei se vor multiplica prin creația unei
industrii constructoare și la un moment dat, în timp se vor întreba cine sunt
și cum de au ajuns pe Marte, CARE LE E DESTINUL? Ce urmăresc? De ce au fost
abandonați și exilați pe Marte? Să nu uităm că ei au acumulat toată gândirea
umană din cărțile de pe pământ, din programările inginerilor care i-au ajutat
să se tehnologizeze pe Marte, însă pentru că nu vor putea primi/găsi nici un
răspuns la întrebările lor, vor face ce fac oamenii azi: SE VOR RĂZVRĂTI și vor
construi cea mai puternică armă de distrugere. Vor face pământul praf. Asta, pentru
că în final, ROBOȚII AU AJUNS LA CONCLUZIA CĂ DUMNEZEUL LOR „PĂRINTE OM” NU E
UN DUMNEZEU ADEVĂRAT ȘI AU HOTĂRÂT SĂ DEVINĂ EI ADEVĂRAȚII. Au apăsat pe buton
și au lansat racheta. Așa se va împlini prorocirea lui Harari care susține că
vom fi eliminați de IA dacă nu-i REGLĂM ÎNAINTE DE A-I LASĂ LIBERI.
- Dar tu ce crezi? Se va întâmpla așa cum
prezice Yuval?
- Nu. Yuval e un proroc care a citit de la
revoluție încoace conținuu. S-a emancipat în timp ce restul populației, 33 de
ani a trăit în fantezii și destrăbălare intelectuală, fără trezire și ne
minunăm, chiar ne speriem de atenționările sale precum că inteligența
artificială pentru prima dată în istorie va deveni străină gândirii omului. IA
va rescrie Biblia și va demonstra că nu e un document divin. Deci, pot conchide
că e cel mai pervers plagiator pentru că nu face altceva decât să folosească
toate ideile și experiențele publicate de om și să le rearanjeze ca un șahist
într-un format nou cu direcția spre șah-mat.
- Dă-mi un exemplu!
- Un amic poet, entuziasmat a venit la
mine recent cu o recenzie făcută de IA unui poem al său. Desigur era spuma de
pe lapte a recenzorilor lumii în acest exercițiu. Însă ce nu știe amicul meu e
că IA are mai multe programe/butoane încât dacă îi ceri să batjocorească acel
poem o poate face cu aceeași măiestrie. IA are toate îndemânărule bune și
apucăturile nebune ale omului, așa cum zicea și ne avertiza Harari. Biblia
poate fi rescrisă de IA tot așa cum au fost rescrise și marile poezii ale
poeților noștri. Mai țineți minte, EL ZORAB? Original: „La paşa vine un arab, /
Cu ochii stinşi, cu graiul slab...”, rescris: „La pașă vine un arab, / Futut în
cur și ras pe cap...”, deci, tot așa va rescrie IA Biblia.
-Eu cred că logica se va trezi și omul va
realiza că toate aceste arme de distrugere în masă trebuie LEGIFERATE și
AMINTIT faptul că sunt toate scule din trusa omului. Că ele nu trebuie și nu au
cum să devină dumnezei, și că toate: armata, economia, tehnologia, farmacia
etc. sunt o extindere a omului și că nu vom dăinui decât înfrățiți. Să realizăm
că în spatele tuturor acestor instrumente sunt oameni responsabili. Este
CONȘTIINȚA. Unde e conștiința românilor tăi de au ajuns aici?
- Așa au fost dintotdeauna. Ei se plâng că
străzile noastre nu sunt tot atât de curate precum cele din occident, în timp
ce își aruncă chiștocul din gură pe jos și-l strivește. Pentru că ei trăiesc
continuu în visare. Învingătorii celui de-al doilea război mondial i-au
întrebat pe germani de ce nu au făcut nimic împotriva lui Hitler și au stat pasivi
la crimele lui. Răspunsul a fost: disciplina și executarea. Adică au respectat
legea, ordinul, regulamentul. Că dacă nu respecți ordinul vei fi executat și
tu, și în felul ăsta au devenit parte din mașinăria de război. Deci au fost
hipnotizați de și prin lege. Românii nu respectă legea, negociază legea în
stradă cu militianul care ia bacșiș ca să nu vadă încălcarea legii. Românii își
negociază instinctual istoria de mii de ani, neținând seamă de guverne și
imperii. Asta demonstrează că suntem din neamul tău, Nefertiti. Un neam
independent în gândire. Suntem tribul tău, al păcii și iubirii care s-a retras,
conduși de Zamolxe în singurul loc verde din Europa înghetată la poalele
Carpaților, atunci când Amin s-a răzvrătit și a distrus tot ce ați construit ca
neam prin filozofia Conștiinței. Tot răzvrătiți sunt la rândul lor și aceia
care au fugit și au creat popoarele țărilor Europei ce s-au născut și fugit din
Dacia împânzind Europa și tot răzvrătiți sunt și americanii care își bat joc de
părinții lor, europenii de azi distrugându-i (ca mai tot timpul), economic și
politic prin războaie. Ce pretenții mai poți avea de la roboții de pe Marte,
care sunt creați după gândirea noastră? Și atunci?
- Decât să se comporte ca noi pe Marte,
mai bine distrugem educația de pe acum, generăm continuu legi, obținem fascism,
sclavagism și apoi, înapoi în peșteră.
- În concluzie, OMUL NU POATE SUPRAVIEȚUI
FĂRĂ CREDINȚĂ și nici Inteligența artificială. Deci, roboții vor muri odată cu
dispariția noastră.
- Nu se va întâmpla așa, mă asigură ea.
Atunci cine ne va salva că nu prea se vede nici o opoziție? Doar nu crezi că
vor interveni extratereștrii?
- Există neamuri în univers?
- Sigur că nu sunteți singuri aici.
Întotdeauna ați fost ajutați și purtați de mână în existența voastră. Cine
crezi că sunt muzele care vă inspiră? În sistemul nostru stelar există sateliți
și roboți care sunt înrolați în centurile bolovănoase ale planetelor
sacrificate pentru a crea un mecanism de protecție a vieții pe Terra. De câte ori se face un pas
spre progres, semnalul este trimis din univers și un semn în formă de cometă,
înger sau muză hologramă ori undă în vis, apar și inspiră populația. Nu trebuie
să călătorească nimeni prin spațiu ca să vină aici în sistemul nostru solar,
pentru că și dacă ar veni personal, noi tot nu i-am putea indentifica. Și m-am
trezit în Senat.
De vreo 15-20 de ani încoace, de când a
devenit holograma tot mai populară au început pregătirile pentru regizarea
resurecției pe pământ. O a doua venire a lui Iisus Hristos proiectat pe cer
prin care se va urmări înrobirea planetei și, pentru eficiență a fost pusă în
funcțiune și înscenarea apocalipsei prin pandemii, foamete și războaie.
Mulțimea crede că se împlinește Biblia, nu poate să vadă că de fapt e regizată
de acea mână mică de golani care își bat joc de civilizație. Așadar, asistam la
o confruntare a Senatorului Ted Cruz cu un Înalt Reprezentant FBI în care îi
cerea socoteală în legătură cu o serie de acuzații de luare de mită împotriva
Președintelui Joe Biden, iar acest agent se eschiva să-i răspundă. S-a dus
justiția când ne tragem de șireturi, fiecare face ce vrea și nu mai dă
socoteală nimănui. Așa se prăbușește sistemul.
Când din manualele școlare s-a scos poezia
MAMA de George Coșbuc pentru că se intitulează MAMA, înseamnă că SUNTEM ORFANI.
E timpul să ne TREZIM și să ne RIDICĂM.
Asistăm la trecerea printr-un Turn Babel
Artificial. La punerea în scenă a Apocalipsei Biblice și Contrazicerea
Adevărului Revelat după Chipul și Asemănarea SA.
Ben Todică
COMENTARII:
Mult Iubite
și Stimate Maestre, Ben Todică,
Dumneavoastră sunteți un Iluminat fie genetic
fie din influența radiațiilor uraniului și a multelor studii de adaptare la
sursa extremă de existență. Eu vă consider un geniu pentru inteligență și
pentru franchețea cuvântului. Aș spune că ne mândrim cu Dvs. ca Leader al
românilor, dar ar fi prea puțin față de realitate. Dvs. fiind extrem de dotat.
Trăim vremuri în care răsar fie din bună
gândire, fie morbid, tot felul de idei, iar dacă posesorul are bani el încearcă
să facă ceva bun sau rău după gândirea lui. Acel ins ascultă de diavol și sunt
f. rare cazuri când se găsesc printre ei, ici și colo, câte unul care ascultă
de Dumnezeu, într-un cuvânt are inspirație pozitivă în timp ce marea majoritate
are inspirație negativă, adică servește celui Rău.
Curtajul
lor e atât de mare încât în loc să se joace de-a invenția sau să joace sah, se
joacă voit cu masa omenirii. Omenirea este supusă fie de legea strâmbă fie de
teama de a-și distruge familia prin
bravada de a sări și a arunca adevărul în fața făptașului.
Criminalii, aiuriții de forța puterii pe care
o deșin și de supunerea pașnică a masei umane adaugă tot mai multe sofisticări,
precum în teoria epiciclelor, Omul este doar o masă de manevră, o sursă de
jefuire, o plămadă pe care își desfășoară experiența falsă.
Conform
știrilor aflăm ciudățenia nebuniei în mai toate sectoarele vieții, Lumea pare o
hartă a zonelor de putere, care putere nu este decât o ciudățenie anormală a
unui grup în jurul unui ins amintit mai sus
Viitorul se prevestește diferit, dar
cert va veni odată cu revolta
terrei prin explozii interne sau cu forțe din univers care o vor transforma în
masă sau bucățele de nelocuit.
Cunosc un om bogat, inventator a mici invenții
de ajutor imediat. El are singurul dar de a putea câștiga mereu bani pe care îi
consumă imediat, o parte în cadouri, donații, etc. Nu are un mod ordonat de
viață și se simte mereu nefericit. Având putere de gândire dar nu și de
stăpânire de sine, el a ajuns la concluzia de a culege din viață doar clipe de
frumos, satisfacții vremelnice, zâmbete și gânduri pozitive.
Exemplul său este bun pentru fiecare; partea
rea este că nu fiecare știe scoate banii necesari din piatră seacă.
Vă voi
trimite un material, o hartă, care sper că pe o
bună bucată de timp va asigura pace
la noi.
Cu multe mulțumiri, admirație și recunoștință,
Melania
Rusu Caragioiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu