CERUL
SI PAMANTUL
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Privesti cerul care-i atât de minunat,
înalt si întins, împodobit cu felurite stele; soarele si luna, care stralucesc,
luminând întreaga lume; norii care, trecând prin vazduh dintr-o parte în alta
si asemanându-se cu niste burdufuri, izvorasc ploaie si ne adapa grânele.
Simturile si mintea îti înfatiseaza pamântul cu tot ce-l umple: cu pomi si
ierburi, cu dobitoace si fiare, cu mari, lacuri, râuri, izvoare si cu celelalte
podoabe ale sale. De la cele vazute înalta-te cu mintea la cele nevazute, de la
contemplarea lumii – la Ziditorul ei. Sa-ti fie aceasta împrejurare un prilej
pentru a te minuna:
1) de maretia Dumnezeului nostru, Care pe
toate acestea din nimic le-a izvodit cu un singur cuvânt (Facerea 1);
2) de întelepciunea Aceluia, Care atât de
întelept le-a facut pe toate;
3) de bunatatea Lui, Care pe toate acestea
pentru noi le-a zidit. Cel ce va cugeta astfel si prin zidire va cunoaste
puterea, întelepciunea si bunatatea Ziditorului va fi rapit cu duhul si întru
bucurie va cânta dimpreuna cu Psalmistul: „Cât s-au marit lucrurile Tale,
Doamne! Toate întru întelepciune le-ai facut” (Psalmul 103, 24).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 60.
PORTRETUL
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Despre un portret se spune uneori: cât
este de fidel si de expresiv, doar ca nu vorbeste! Daca omul este în stare sa
dea viata unei pânze, unui lemn, unei hârtii, prin arta sa, de ce n-ar putea
face acelasi lucru Dumnezeu? De ce n-ar putea da suflare de viata unei icoane,
facând-o „sa vorbeasca”, daca asta I-ar fi voia? Tu, artistule, ai zugravit
icoana pâna când ti s-a spus despre ea „doar ca nu vorbeste!” Lasa-L pe
Dumnezeu sa o termine si sa o faca sa vorbeasca.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 408
FRUNZISUL
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca pomul îsi leapada iarna frunzisul
sau, iar primavara, fiind încalzit de soare, îsi desface mugurii din nou. Multi
oameni fac asemenea. Atunci când sunt rapusi de iarna, de frigul necazurilor si
al nenorocirilor, ei îsi leapada poftele si parca se straduiesc sa se caiasca
si sa le faca pe toate dupa buna placere a lui Dumnezeu. Însa atunci când îi
încalzeste iarasi caldura bunastarii, acestia îsi dezleaga poftele ca mai
înainte si, întocmai precum pomii îsi desfac frunzisul, ei iarasi înverzesc, se
împodobesc si se desfata cu placerile lumesti. Asa sunt cei care atunci când îi
loveste frigul unei boli, se caiesc si înceteaza a pacatui si fagaduiesc sa
vietuiasca în cucernicie si sa-I slujeasca lui Dumnezeu, însa dupa ce se fac
sanatosi, se întorc din nou la poftele si la faptele lor de mai înainte. Sa
stii ca astfel de oameni nu sunt adevarati dreptslavitori crestini, ci doar
niste fatarnici, întrucât adevaratii crestini ramân nestramutati în bunastare
si în necazuri, în boala si în sanatate, în saracie si în bogatie, în defaimare
si în cinstire, în slava si în umilinta, în robie si în libertate; oriunde si
oricând ei se afla în pocainta si savârsesc roadele acesteia, iubindu-L pe
Dumnezeu si slujind Lui. Aceste cugetari te îndeamna sa nu te asemeni celor
amintiti mai sus, ci sa fii pururea statornic, în fericire si în nenorocire, sa
te lepezi de poftele tale si sa faci voia Domnului. Iar daca esti si tu un
astfel de om, atunci te povatuiesc sa te îndreptezi, pentru ca nu cumva, stând
împreuna cu fatarnicii, sa auzi de la Hristos: „Nu va stiu pe voi de unde
sunteti” (Luca 13, 25).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 81
„Îl
am pe Dumnezeu în suflet”
Și, prin urmare, nu trebuie să mergi la biserică. Căci El, cică, și așa
este în sufletul tău.
Dar acest lucru nu este adevărat!
Dacă cu adevărat în sufletul nostru ar fi fost Dumnezeu, atunci noi am
fi dorit să mergem acolo, unde totul vorbește despre Dumnezeu, unde este slăvit
numele Lui, unde se află icoanele Lui, unde este o prezență a Sa deosebită,
harul Său. Atunci am fi încercat să trăim așa cum ne poruncește Dumnezeu. Și
aceasta este voia Lui – ca noi să mergem la biserică.
Vrăjmașul nevăzut este foarte viclean. Mai viclean decât noi. El seamănă
în noi acest gând: „Îl ai pe Dumnezeu în suflet!”. Dar, de fapt, nu Dumnezeu a
intrat în sufletul nostru, ci numai gândul despre Dumnezeu, cu care împreună a
intrat cel viclean. Ca un lup în piele de oaie. Și ne măgulește.
De fapt, câte nu avem în sufletul nostru? Și osândire, și iritare, și
gânduri negre – numai Dumnezeu nu este.
Cum să te eliberezi de toate acestea? Cum să lupți cu gândurile
vrăjmașului?
Numai cu ajutorul lui Dumnezeu.
Singur omul nu poate face față părutelor „sale” gânduri, chiar dacă va
dori foarte mult acest lucru.
Acest lucru confirmă încă o dată că, în realitate, acestea nu sunt ale
noastre, ci ale vrăjmașului.
Cuviosul Ambrozie, starețul de la Optina, atunci când îi veneau gânduri
diavolești, se însemna cu sfânta cruce și zicea: „Nu binevoiesc ”.
Nu trebuie să le acordăm nici o atenție. Nici să stăm pe gânduri, ci
îndată să le respingem. Să ne rugăm cu rugăciunea lui Iisus: Doamne Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul. Și acestea se vor
îndepărta.
Biserica ne învață că diavolul se teme mai ales de semnul crucii,
Agheasma Mare și Trupul și Sângele lui Hristos, din care ne împărtășim în
biserică.
În timpul Dumnezeieștii Liturghii în biserică se săvârșește cea mai mare
minune a Sa, de nepătruns chiar și pentru îngeri. Însuși Domnul ne-a dat-o
pentru mântuirea noastră. În timpul rugăciunii comune a preoților și a
enoriașilor, asupra pâinii și a vinului, special pregătite în altar, pogoară
Duhul Sfânt și acestea devin adevăratul Trup și Sânge a lui Hristos. După
aspectul exterior, după gust, acestea rămân pâine și vin, dar în realitate este
Domnul Însuși.
Oamenii, care se împărtășesc cu Sfintele lui Hristos Taine, știu din
propria experiență că primesc o mare putere sfințitoare, care vindecă și
sufletul, și trupul.
Pentru aceasta și mergem în primul rând la biserică și ne împărtășim, pentru
ca în buzele noastre, în trupul nostru, și atunci și în sufletul nostru
într-adevăr să intre Dumnezeu.
Domnul a spus: Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru
Mine şi Eu întru el (In. 6, 56).
Sfântul Serafim de Sarov, duhovnicul Pământului Rusesc, spunea:
– Cine se împărtășește, în orice loc se va mântui. Iar cine nu se
împărtășește – nu cred.
Fiecare om botezat trebuie în mod regulat să se apropie de la Tainele
Spovedaniei și Împărtășaniei. Căci noi ne spălăm în mod regulat – ne curățim
trupul. Nu mai puțin regulat este nevoie să ne curățim și sufletul. Biserica
așa se și numește: baie duhovnicească.
Cuvinte
de folos spre mântuire
–
Sfântul Ierarh Nifon -
A
întrebat oarecare frate pe Fericitul Nifon, zicând:
‒ Spune-mi, părinte, cuvânt de folos, cum
să mă mântuiesc?
Şi a răspuns stareţul, zicând:
‒ Dacă voieşti, fiule, în mijlocul
oamenilor a locui, aceasta eşti dator a păzi: a nu prihăni nicidecum pe cineva,
a nu osândi, a nu ocărî, a nu te întărâta, a nu defăima, nici a te socoti pe
sineţi ca şi cum vreun lucru bun ai făcut cândva, şi a te păzi de a zice:
«Cutare bine petrece, iar cutare întru neînfrânare», că aceasta este aceea,
adică «nu judecaţi»; ci pe toţi cu deopotrivă ochi, cu o punere înainte, cu un
gând şi cu proastă (smerită) inimă vezi-i; şi-i primeşte pe toţi ca pe Hristos.
Să nu pui urechea ta lângă omul ce cleveteşte, nici să te îndulceşti cu unul ca
acesta, ci cu tăcere multă ţine-ţi gura ta, zăbavnic fiind la grăire şi grabnic
la rugăciune, şi să nu prihăneşti cândva pe cel ce cleveteşte, nici pe altul
oarecare ce lucrează fărădelege, ci de-a pururea caută la ale tale greşeli, şi
prihăneşte-te pe sineţi şi defaimă-te în fiecare zi.
‒ Aceasta, părinte, a nevoitorilor celor
desăvârşiţi este! a zis fratele.
FRAGILITATEA
PANZEI DE PAIANJEN
-
Sfantul Ioan din Kronstadt
Domnul conduce cu întelepciunea si cu
cuvântul Sau lumile materiale; o face puternic, în chip minunat. Ca si
componentele unui trup de animal, arborii, iarba, pietrele se tin legate în
alcatuirea lor, asemenea tuturor corpurilor, gratie fortelor si legilor care
lucreaza în ele. Asa cum sufletul poarta trupul si îl însufleteste, tot astfel
si Dumnezeu „poarta” lumea, însufletind-o cu Duhul Sfânt. Nu în zadar omul este
considerat a fi o lume în mic. În fata lui Dumnezeu, lumea întreaga este ca o
biata pânza de paianjen! O biata pânza de paianjen este si trupul meu! Si
totusi, câta întelepciune în fiecare atom al materiei si totul se tine numai
prin întelepciune, prin legi vesnice, pline de întelepciune. O, întelepciune,
întelepciune, cu toata existenta noastra suntem datori fata de tine – fata de
bunul tau Pricinuitor! Moartea mea, dezagregarea sau nimicirea fiintei mele
vazute, dovedeste limpede ca nu sunt în fata Ta, Doamne, decât o pânza de
paianjen!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 191-192
DOAR
O VORBĂ.....!
Pe o scară erau doi Îngeri. Unul urca și
cobora mereu. Celălalt stătea nemișcat și nu făcea nimic.
Îl întreabă cineva:
– De ce celălalt Înger urcă și coboară
mereu, iar tu stai fără să lucrezi?
– Fiindcă celălalt urcă la Dumnezeu
rugăciunile oamenilor, cererile lor. „Dă-mi aceea, dă-mi cealaltă!”. Treaba mea
este să urc mulțumirile și fiindcă oamenii nu spun „mulțumesc”, stau fără
lucru… Uneori mai spune cineva câte un „Slavă Ție, Dumnezeule!”. Se îngreuiază
să spună Slavă Ție, Dumnezeule! sau un Mulțumesc!
COMOARA
SUFLETULUI
-
Sfantul Nectarie al Eghinei -
Sufletul, având constiinta de sine, e
constient de cunostintele sale; sufletul cerceteaza si cauta sa cunoasca nu
doar pe cele dinafara sa, ci si pe sine însusi si actele sale, si sa-si exprime
opinia cu privire la calitatea faptelor si actiunilor sale. Sufletul nu doar
tezaurizeaza o multime nesfârsita de adevaruri, ci si devine comoara în care
s-au acumulat nenumarate adevaruri, dobândind constiinta valorii absolute a
acestor adevaruri si a consecintelor acestora asupra sa si, simtind înrudirea
fireasca dintre el si adevarurile suprafiresti, doreste sa traiasca în aceasta
lume spirituala a acestor adevaruri. Acest lucru dovedeste faptul ca sufletul e
nemuritor.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 252
ATENTIE
LA CAP!
-
Sfantul Teofan Zavoratul -
Dintre toate madularele trupului tau, cel
mai de seama este capul, si daca da cineva în tine cu piatra, sau cu toiagul,
sau cu sabia, jertfesti, ca sa abati lovitura de la cap, alt madular al
trupului, stiind ca fara cap nu poti trai în aceasta viata: si pentru tine
lucrul cel mai de seama sa fie credinta în Preasfânta Treime, Cea de o fiinta,
caci fara aceasta credinta nimeni nu poate sa vietuiasca viata adevarata.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 96.
FLOAREA
OFILITA
-
Sfantul Teofan Zavoratul -
Cât de frumoasa este aceasta lume, însa
plina de moarte! Ea se aseamana unei flori care s-a deschis într-o luna de
primavara: înfloreste atâta timp cât roua si ploaia o tin în viata; îndata ce
vine arsita, floarea se ofileste. Asa si moartea face sa paleasca obrajii si
strica în mormânt madularele cele minunat întocmite... Da-ne, Doamne, scapare
si ocrotire în tarâmul unde dreptii salasluiesc.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 124-125.
A
spus Sfântul Rafail că te va vindeca!
Traducere
și adaptare: Elisei Roncea
„Vă
scriu cu profundă emoție pentru a vă informa despre minunea pe care a trăit-o
familia mea, datorită intervenției divine a Sfinților Rafail, Nicolae și Irina
și datorită spijinului și rugăciunilor fierbinți ale părinților de la Ano Suli.
Familia mea mereu a avut o mare evlavie
față de Sfântul Rafail, vizitând și închinându-ne în trecut de câteva ori în
Mitiline. Părinții mei trăiesc în Tesalonic. În septembrie 2012 am aflat că
tatăl meu avea cancer la intestinul gros. Doctorul care a făcut biopsia nu ne-a
dat multe speranțe în vederea însănătoșirii lui. Acest lucru a căzut ca un
trăsnet asupra noastră și am hotărât să vină la Atena pentru a ne putea ocupa
de el.
În acele zile am intrat pe internet pentru
a căuta o biserică a Sfântului Rafail din Atena. Am găsit Mănăstirea Sfinților
Rafail, Nicolae și Irina, de la Ano Suli, Maraton. Era vineri, iar luni am fi
început prima etapă a tratamentului cu radiații, până când se va micșora
tumoarea, în vederea operației. Când am văzut mănăstirea, am și spus familiei
mele că în ziua următoare vom merge acolo. În seara respectivă am văzut-o în
vis pe Sfânta Irina, cu pletele ei blonde și cu o rochie albă, cum îmi zâmbește
și îmi spune că toate vor merge bine (în legătură cu tatăl meu).
În ziua următoare, într-adevăr, am vizitat
mănăstirea de la Ano Suli, iar când am intrat în locul unde erau înfățișați
sfinții și am zărit stânca și icoana Sfintei Irina m-a apucat plânsul. Era
exact așa cum o văzusem în vis și, pe lângă primirea călduroasă a părinților și
încredințarea lor că Sfântul Rafail împreună cu obștea sa ne va ajuta, am prins
multă putere pentru ceea ce urma să fie.
Între timp, tatăl meu, care are
claustrofobie și căruia îi era imposibil să intre la aparatul pentru radiații,
l-a chemat în ajutor pe Sfântul Rafail, s-a rugat mult și astfel, de fiecare
dată când intra la aparatul respectiv, în loc de frică simțea o ușurare și o
bucurie. Știa și simțea că Sfântul Rafail era aproape de el. Într-o seară,
tatăl meu vede în vis că era la mănăstirea de la Ano Suli și a auzit o voce
care i-a zis: „A spus Sfântul Rafail că te va vindeca și să aprinzi două
lumânări mari”.
Intervenția chirurgicală se apropia, iar
îngrijorarea și stresul nostru creșteau. Atunci tatăl meu a revăzut în vis că
era pe stânca de la mănăstire și a văzut un preot îmbrăcat în veșminte. Nu
putea să-i vadă fața, dar simțea că era Sfântul Rafail, care i-a zis: „Eu ce
era de făcut, am făcut”. Am sunat la mănăstire, am povestit visul, iar părinții
ne-au încredințat că Sfântul Rafail ne va ajuta. Intervenția s-a produs, dar
din păcate doctorul nu era mulțumit de rezultat, tumoarea extindându-se în
afara intestinului. Nu am crezut deloc acest lucru și nu mi-am pierdut
încrederea în Sfinții Rafail, Nicolae și Irina. Tot ceea ce văzusem și trăisem
erau lucruri adevărate. Sfinții ne vor ajuta.
Mama mea, în aceeași seară, a văzut-o în
vis pe Sfânta Irina cum ținea în mână o foaie albă, spunându-i că rezultatele
examinărilor vor fi pozitive, curate. Așa s-a și întâmplat. Biopsia a avut
rezultate bune, de necrezut. Doctorul nu credea ceea ce vedea. Ceea ce a rămas
să facă tatăl meu a fost o formă preventivă de chimioterapie ușoară. CT-ul și
examinările lui au fost foarte curate.
Mijlocirea Sfinților pe toată durata
acestei încercări a fost mare și vădită până astăzi. Mulțumim cu toată puterea
noastră lui Dumnezeu și sfinților Lui care ne-au ajutat atât de mult, dar și
părinților de la Mănăstirea Sfinților Rafail, Nicolae și Irina, din Ano Suli,
pentru susținerea lor.
Sursa: «Είπε ο Άγιος Ραφαήλ πως θα σε θεραπεύσει»
Creştinii
suferă în continuare în Siria
–
19 tinere ucise -
Deşi conflictul s-a mutat oficial în Irak,
acolo unde Statul Islamic a cucerit Mosulul – oraşul creştinilor, nici în Siria
situaţia nu a fost stabilizată. Chiar dacă bisericile creştine şi-au mutat
reședințele în Liban sau într-una dintre ţările europene, mai sunt destui
creştini în ţara Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Efrem Sirul.
Peste jumătate de milion de creştini
aparţinând Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei şi a Întregului Orient, Bisericii
Siriene Iacobite şi celei Chaldeene suferă în tăcere, iar dramele lor sunt
trecute cu vedere de marile agenţii de presă occidentale.
Frânturi de veşti ajung şi la noi. Al
Jazeera raporta în luna iunie a anului 2016 uciderea de către rebeli a 19
tinere creştine. Din puţinele informaţii, fetele creştine făceau parte dintre
copiii răpiţi şi ţinuţi în lagărele de concentrare. Conform unei mărturii a
unei tinere salvate, situaţia din lagăre este cruntă pentru tinerii creştini:
„Eram trezite înainte de răsăritul soarelui în fiecare dimineață și forțate să
recităm rugăciuni islamice. Ne hrăneau cu resturile de la masa soldaţilor, iar
apa cu care ne spălam era contaminată. Băieţii erau obligaţi să care armament,
iar noi eram pozate şi expuse ca să fim vândute pe internet. Dacă nu ne cumpăra
nimeni, eram dăruite soldaţilor jihadişti. Lagărele de formare implică
activităţi zi și noapte, iar când nu era de muncă eram forțați să memorăm
versete din Coran. Probabil fetele au fost ucise pentru că au refuzat
învăţătura islamică. Ei nu stau la discuţii, au putere de moarte şi de viaţă!”,
a povestit o tânără creştină siriană salvată, pentru publicaţia Christian Post.
sursa: doxologia.ro
PASARILE
CERESTI
-
Parintele Arsenie Boca -
Împaratia Cerurilor, comprimata într-o
samânta mica, a luat-o un Om, si-a aruncat-o în gradina Sa, lumea, si s-a facut
(crestinul) copac mare si pasarile cerului s-au salasluit în ramurile lui.
Împaratia Cerurilor nu este pentru pasari,
ci pentru oamenii care traiesc „ca pasarile” – mai desprinse de pamânt si firea
pamânteasca, traind mai dupa firea lor cereasca, traind mai „în grija lui
Dumnezeu”, decât în grija vietii. Pasarile acestea sunt „vulturii” care se vor
aduna ca sa judece lumea (1 Corinteni 6, 2), când pamântul va fi „stârv”.
Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie
Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca,
2002, p. 105
Altădată și acum.
- Sfântul Ioan Iacob Hozevitul -
~*~
,,Aruncându-ne în urmă
Ochii noştri sufleteşti
Către anii din vechime
A vieţii creştineşti,
Mintea noastră se uimeşte
De sfinţenia de-atunci,
Limba fără grai rămâne,
Ne simţim ca nişte prunci.
Căci vedem păgânătatea
Dând război necontenit
Adunările creştine
Din Apus şi Răsărit.
Şi aflăm credinţa sfântă
Ca un foc atunci arzând
Iar Biserica în culmea
Biruinţelor şezând.
Adâncindu-ne mai tare
În trecutul depărtat
Al Bisericii creştine
Gândul nostru stă mirat:
Uriaşi vedem în faţă
Pe străbunii credincioşi,
Noi suntem pe lângă dânşii
Toţi, pitici neputincioşi
Fruntea lor având cununa
Razelor dumnezeieşti
Ni se apleacă de ruşine
Ochii noştri cei trupeşti.
Mici la suflet, mari la patimi,
Noi aproape nu-ndrăznim
Să mai cugetăm la Slava
Noului Ierusalim!
Despre viaţa minunată
A celor „întâi născuţi”
Lumea astăzi nu mai ştie,
Sfinţii stau necunoscuţi!
Astăzi traistele ştiinţei
S-au umplut cu născociri,
Iar de tainele credinţei
Lumea nu mai are ştiri!
Toata străduinţa lumii
Este spre a dovedi
Că „Materia e totul,
Duhul n-are unde fi”!
Cât de mult se mai înşeală
Cel numit „Cuvântător”
Oare cearcă numai „firea”
Neştiind pe „Făcător.”
~*~
MINILECTURĂ
ISPRAVA
TRUPULUI
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Nefireasca dominatie a carnii asupra
spiritului se explica printre altele si prin aceea ca spiritul pare a fi
„îngropat” în carne, legat de aceasta. Aceasta iese în evidenta îndeosebi în
raport cu slujirea lui Dumnezeu. Omul pare a se apropia de Dumnezeu mai mult cu
gura, cu trupul, fals, nu I se închina în duh si-n adevar. Într-adevar, traim
adesea ca si cum n-ar exista în noi spirit, suprema treapta a desfrânarii
vadindu-se în om atunci când spiritul este sufocat cu totul si când omul ramâne
doar trup si nimic altceva. „Nu va ramâne Duhul Meu pururea în oamenii acestia
pentru ca sunt numai trup” (Facerea 6, 3). Priviti cu atentie în ce chip Îl
cinstesc oamenii pe Dumnezeu: veti constata ca trupul încearca sa o ia înaintea
spiritului. La sfinti se vede ca spiritul precumpaneste asupra trupului,
fiindca acestia traiesc cu spiritul, nu vad în lume nimic altceva decât spirit,
întelepciunea, atotputernicia si bunatatea lui Dumnezeu vadindu-se în toate. În
orice fenomen, în orice lucru vad pecetea spiritului. La oameni exista o
preponderenta considerabila a trupului asupra spirtului si ea apare în faptul
ca ei recunosc doar cele ce pot fi percepute prin simturi, nu vad – cum se
spune – mai departe de lungul nasului; omul simturilor, omul trupesc, vede
lumea aproape ca si fiintele necuvântatoare, irationale; îl lasa rece
întelepciunea, puterea pururea fiitoare, bunatatea Creatorului. Citeste Cartea
Sfânta si vede în ea numai buchea. Când se roaga, mintea îi zburda, trecând
mecanic peste cuvintele rugaciunii, nu le patrunde sensul, ignora arta
rugaciunii în duh si adevar. Trupul predomina si sistemul de învatamânt
(Nicaieri nu se învata în scoala ceea ce reprezinta lucrul de capetenie al
practicii crestine: cum sa ne rugam; se învata oare undeva cum sa-L vedem pe Dumnezeu?)
Trupul va continua sa domine lumea pâna la sfârsitul veacului, astfel încât
„Domnul când va veni – sa judece lumea – va gasi oare credinta pe pamânt?”
(Luca 18, 8), ca si la oamenii lumii celei dintâi (necredinta este isprava
trupului).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 38-39
GHIMPII
- Arhiepiscopul Iustinian Chira -
Tuturor oamenilor le doresc
ghimpii greu de stapânit ai nemultumirii de sine, ca pe cel mai pretios si
luminos dar. E în firea oamenilor zbuciumul, nemultumirea de sine, setea dupa
noi orizonturi, dorul dupa desavârsire.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 32
FLORI
DE GHEATA
-
Sfantul Inochentie al Odessei -
Sa ne întoarcem spre locuintele noastre si
sa intram în cea dintâi casa ce ne va iesi înainte, nu a unui bogat, ci, de
vreti, fie si a celui mai de pe urma muritor.
Ce se vede colea, pe acest geam pe
jumatate stricat? Un fel de desen, necunoscut si neajuns pâna acum de iscusinta
omeneasca. Materialul întrebuintat se pare a fi cel mai simplu: zapada si
gheata – dar iscusinta în lucrare este neobisnuita. Cine oare este acest Faurar
nevazut, care stie sa faca lucruri asa de minunate din nimic? Daca întrebi stiinta
despre toate acestea, ea îti spune: „Aici frigul de afara s-a luptat cu caldura
din casa si aceasta lupta a dat nastere acestei alcatuiri”. Dar bine, pentru ce
toate acestea? „Caldura din casa” – continua a ne spune stiinta – „s-a asezat
pe sticla sub forma de umezeala, iar frigul de afara, condensând-o, a
îmbracat-o anume în aceste forme cu diferite alcatuiri”. Pentru ce, însa, a
îmbracat-o anume în aceste forme si nu în altele? De unde vine asemanarea
acestor alcatuiri cu forma fiintelor din diferite împaratii ale naturii?
Stiinta tace. Sa ne uitam mai de aproape la aceasta zugraveala minunata! Unele
din partile cele mai de dedesubt ale ei sunt asternute ca nisipul din vaile de
dinaintea muntilor, ori ca nourii pe cer. Dar iata, deasupra acestui strat se
vede asemanarea bolovanilor, închipuiti printr-un sir de cristale! În ce chip
vederea acestor munti îndepartati se arata pe aceasta sticla! Deasupra
bolovanilor si câteodata alaturi de ei se vad plante mari si mici: de unde sunt
ele? Nu e oare umbra [închipuirea] plantelor si buruienilor ce cresc vara sub
ferestrele voastre? Dar printre aceste plante se vad si dintre acelea care nu
numai ca nu se afla în gradina voastra, ci nici în tara noastra. Se vad plante
din acelea care cresc în alte parti, câteodata foarte îndepartate de noi. Prin
ce minune s-au mutat ele dintr-o asa departare în casele noastre si pe
ferestrele noastre? Orice s-ar spune, totusi nu se poate a nu zice, la urma
urmelor, ca în acest fenomen, cu toata micsorimea si neînsemnatatea lui, ni se
arata acea putere a-toate-ziditoare care, si în lucrurile cele mici, ca si în
cele mari, întrece orice cugetare a noastra, pentru care nu exista nici
departare, nici piedici si care întotdeauna si pretutindeni are gatite forme
pentru tot felul de lucrari.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 89-91
ACUL
CU GAMALIE
-
Parintele Ilie Cleopa -
Iarasi, de mirare ne este faptul ca
numarul atomilor cuprinsi într-o gamalie de ac se ridica la cifra, ce nu se
poate concepe, de 8 sextilioane (8 urmat de 21 de zerouri) si daca cineva ar
voi sa numere acesti atomi, de ar numara câte un miliard pe secunda, i-ar
trebui 250 de ani pentru a face aceasta socoteala. Fratii mei, nimeni din
oameni sau din Îngeri nu poate cârmui aceste preaminunate si nemarginite
zidiri, decât numai Preavesnicul si Preaputernicul Dumnezeu, Care pe toate din
nimic le-a facut, dupa cum este scris: „El a zis si s-au facut, El a poruncit
si s-au zidit” (Psalm 148, 5). El pe toate din nimic le-a facut si tuturor legi
le-a pus, precum si tuturor le poarta de grija, dupa cuvântul: „Cel ce da hrana
la tot trupul, ca în veac este mila Lui” (Psalm 135, 25).
Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre
minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, Roman,
1996, cap. 5: Minunile lui Dumnezeu din lumea vietuitoarelor , p. 49-53.
UNTDELEMNUL
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Untdelemnul (în greceste „elei”) înseamna
mila si slujeste ca semn al milei lui Dumnezeu revarsate necontenit asupra
noastra; untdelemnul care arde în fata icoanelor înseamna mila lui Dumnezeu
revarsata neîncetat asupra noastra, dar si jertfa noastra de multumire pentru
aceasta mila, precum si continuitatea vietii noastre, asemenea untdelemnului sau
focului duhovnicesc.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Liturghia:
Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 101
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu