PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - Vica viața mea

 

Vica viața mea

 

 

~*~

 

Iliescu a adus, în București minerii

ca sa murluiască cu rușine și brutalitate bestială,

că ce a fost atât de frumos,

de luminos și de sfânt s-a piscoșat, urâțit, a devenit apocaliptic,

că oamenii au devenit fiare,

niste cutre din oameni, neoameni,

cu figura, cu mima au fost fost înegrită de cărbune ca dracii,

la noi, în acest artist mister al Parisului românesc,

mirosindu-se a moarte și a hoituri,

a comedie de comedie, de ceartă, cu orori ca oroare umană,

bestială ca o frescă a nemerniciei,

fără nici un sens,

ci cu haos al dezmățului, al românismului degradat 

fără sens și noimă, fără de aură și, de nimb,

unul potrivit cu sfințenie,

și  viceversa abis

oamenii potriviți,

a scârboșat locul potrivit sfințit și iubit de aevărații romàni,

că români, cu adevărat, (minerii la incitarea bestială au aglomerat și devenit sadici,

bestiali, în Bucureștii, că minerii erau bestii

erau minerii pe care i-au făcut niște brute animalice

sub comanda baditică contra umanității și sadice

au devenit apocaliptici, greu de iertat

nu de Dumnezeu

ci de însuși oamenii pe care i-a batjocorit ca pe Iisus,

inconștienții chiar omrându-i ca pe vremuri

de război.

Viață era și, încă ce viață cu durere, osteneală

și cea petrecută cu prințesa mea Ludovica,

Păstaie, Mânzat, a lui Iuănașu Horjului

și eu Craiul, fițingăul zgârâie –

brânză în colectiv, în zoocalomnia colectivului,

în Ciubăncuța-Clujului, numit Drum Nou,

vorba mea și a încă cuiva

unul nebunu Anțe-Panțe trage cu tunu

și pușcă la rațe și, mănâncă la mațe, că decât bucate stricate,

mai bine mațe sparte...,

că nu se risipesc, firesc, talanții,

ci românesc, se îmulțesc,

că e o problemă, în cădere liberă..., că mie Vica,

îmi da Lecții de viață, cu bonus Iisus de zile ca cele bune, să se adune,

Dumnezeul vieții lor, în măsura lucrurilor,

cu curu-n sus,

cum zice îmbârligat și prostit.

Sufletul voastră are o coardă sensibilă ca negru,

în Coliba unchiului Tom,

că sunt, în viața noastră răutăți, emoții, bumerang,

încontra noastră, că ne ia peste picior și zodia, că-i clar,

no, dar  ce știm noi, că ni se bagă ca lui Tramp, bețe-n roate,

chiar dacă-i șmecher instigator americanul ca un inger

care a strigat călcànd ca Stalin/Putin

care calcă peste cadavre,

dar ce știm, cu viață și adevăr.

 

Ce chestie-i, că profesorii nu trec examenul pentru titlu și mai au pretenții de salarii mari,

chiar dacă profesorii aieștea nu o merită,

câ-s niște corigenți și niște repetenți,

profesorii aieștea.

Chiar și sănătatea, din farfurie,

cum zice Firicel, făcând pe nebunul 

făcând-o pe prostul ca toți profesorii,

cu toții, lacomii ca-n Legenda lui Tarzan timișoran care ca Robin Hood,

în aventura lui ca Robinson Crusoae rezolvă ceva

punându-și viața la punct,

corect, cu subiect și predicat infinitul absolut

ca omul absolut Eminescu

apropiind infinitul de obiectul păcii

și obiectul muncii-liturghie,

în lanul de spice,

pâine nervos și frumos trasă viitor trasă,

în mâine.

Există, în fiecare: trifoi, cu4 foi,

există Vlad Țepeș,

un fericit Dracula cu dragoste,

ca Marele și, dreptul Ștefan

io, dintre toți

am fost și om

între oameni,

că m-am născut la întâi Octombrie,

ziua recoltei și a prieteniei româno-sovietice

și, pentru asta îmi era dragă corctitudinea,

minunea de a fi.

Vica ce cauți, în viața mea?

Iliescu tulburări,

pe-o șa.

 

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE