Adrian Munteanu - Videosonet 87 – Ogor pustiu

 

Adrian Munteanu – Videosonet 87 – Ogor pustiu

 

     Dacă în relația cu spațiul înconjurător poetul reușește să desprindă liniile de forță ale acestuia, jaloane ce-i definesc propria structură, impresionabilitatea fragilului, vitalitatea întregului, împotrivirea și abandonarea, iar toate acestea izbutește să le resimtă ca pe propriile-i însuflețiri, atunci se poate spune că a câștigat cea mai importantă bătălie planetară.

 

OGOR PUSTIU

 

Cât îmi doresc să-mi port clipa-n zăbavă,

Să ţin departe verbul ce-o despică,

Ochind spre tâmpla vremii, fără frică,

Cu-n glonţ coclit făcând din timp epavă!

 

Mă dau tăcerii ce un zid ridică.

Culcat pe braţul moale de otavă

Veghez ca şoimul cu privirea gravă

Să nu mai cadă frânt de o alică.

 

De vreau război, când vântu-n ram adie,

Să nu se-aştearnă tihna-n trup uşor!

De nu mai cred în fraged rug de vie

 

Ci în arşiţa ce-a sleit un zbor,

Voi fi târât de spaime pe vecie,

Să ar, umil, un pustiit ogor.

 

~*~

Adrian Munteanu

 

COMENTARII:

O poezie-sonet, mult profundă, care poate vorbi tuturor celor sensibili și cu aptitudini de interpretare a nuanțelor versificate, 

    Cu fină apreciere, 

 Melania Rusu Caragioiu