Interviul de la paișpe

Maia Bondici

Ieri la 14:00 · Londra, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord·

Hello! M-am gandit foarte mult daca sa impartasesc aceasta poveste, dar dat fiind ca inca ma gandesc, inseamna ca ma macina. Pentru a elimina orice posibilitate de defaimare, voi incepe cu un clasic, in opinia mea. De asemenea, cu totii avem dreptul la libera exprimare, iar eu consider ca fiind jurnalist e de datoria mea sa spun adevarul cand consider ca trebuie sa fie stiut.

Ieri l-am intervievat pe domnul ambasador al Romaniei la Londra, Dan Mihalache pentru reportajul despre efectele presei negative asupra romanilor. Pentru ca sunt profesionista, am luat trei camere si trei trepiede cu mine (sunt extrem de grele) pentru a putea avea trei unghiuri diferite. De obicei cand iei un interviu video si vrei mai multe unghiuri, rogi persoana sa raspunda la intrebari de 2-3 ori. Dar stiam ca domnia sa are un program incarcat, fapt pentru care am si ajuns cu 30 de minute mai repede pentru a ma asigura ca imi asamblez camerele fara sa iau din timpul dumnealui. Din nefericire, am reusit sa fac asta abia la 4 fara 5 minute cand o doamna a venit si m-a dus intr-un sfarsit in biroul domnului Mihalache.

Domnia sa m-a intampinat tragand ostentativ din tigara in timp ca se legana pe scaunul de la birou. In Anglia nu este legal sa fumezi in astfel de institutii. Chiar daca Ambasada Romaniei beneficiază de imunitate, imobilul misiunii diplomatice se afla, totusi, sub jurisdictia legislativa a statului acreditar si de altfel nici in Romania nu se mai fumeaza in institutiile publice. La tine acasa faci ce vrei, dar oriunde altundeva, se presupune ca respecti legea. Dar e ok, domnia sa parea ca e deasupra legii. Poate sa faca ce vrea. 

Mi-a zambit smechereste si fara sa ma intrebe nimic, am inceput sa ii spun in detaliu despre proiectul meu cu romanii si despre interviul pe care urma sa il avem. Nu cred ca l-a interesat prea tare, sau cel putin asta a fost impresia mea. Nu parea sa stie despre ce e vorba, desi eu i-am trimis anterior intrebarile. (fapt ce nu se face de obicei)

La ora 4 fara 2 minute el inca tragea din tigara, iar eu asamblam ultima camera (timp record) moment in care mi-a spus: “La ce ai nevoie de atatea camera? De ce e video? 

Daca ai putea sa te misti mai repede ca nu am juma de ora pana iti asamblezi tu camerele.” L-am anuntat ca e 4 fara 2 minute si ca interviul va incepe la ora 4, cum a si fost programat. L-am rugat sa ma anunte exact cat timp are la dispozitie pentru interviu si l-am asigurat ca ma voi incadra in acele minute. “E ok acuma, daca tot am acceptat sa fac interviu. Da nu inteleg la ce-ti trebuie trei camere.” I-am explicat ca in astfel de interviuri putem avea trei unghiuri – unul pe el, unul pe amandoi si unul pe mine. De asemenea, cand am mai multe unghiuri, pot sa folosesc mai mult din ce zice domnia sa in montaj. “Da pe tine de ce pui camera ca nu tu esti importanta?” Daca aveam putin cojones, ma luam si plecam. Dar sunt o lady, asa ca m-am uitat putin la el si am decis sa renunt la a treia camera pentru a nu-i mai lua din timp. Aveam doua unghiuri si asta era.

La inceputul interviului, la ora 4 fix, i-am spus, cum spun absolut oricui, ca in timpul interviului sa se uite la mine si nu direct in camera. Total revoltat m-a intrebat de ce. “Eu sunt obisnuit sa ma uit fix in camera. Eu vorbesc cu poporul. Le transmit un mesaj si ma uit exact la ei.” I-am explicat ca ce facem acum este un interviu despre o alta problema. Nu este o conferinta de presa in care el sta pe un piedestal si isi spune speechul in timp ce se uita fix in camera. Ce fac eu nu e propaganda politica, ci acum discutam despre efectele presei negative asupra romanilor din UK. I-am explicat ca timp de trei ani la aceasta facultate plus din ce am invatat singura, asa se fac astfel de interviuri. “Inseamna ca am invatat lucruri diferite la scolile noastre. Eu iti spun doar ca invatatura de minte. Sa stii si tu.” (Nu stiam ca domnia sa a studiat si jurnalism.) Dupa ce mi-a mai explicat el cat de mult nu am dreptate, i-am spus doar ca in situatia aceasta asa vom face, si ca pe viitor voi tine minte ce mi-a spus.

Interviul a fost… cum n-a fost. Nivelul de limba engleza al domniei sale este echivalent cu al unui elev de clasa a 8 a. Plin de greseli gramaticale si o continua frica de exprimare, incoerent si lipsit de concizie. Desi intrebarile mele erau diferite, raspunsurile lui au fost aceleasi. Intre timp tot cum a vrut domnia sa a facut - s-a uitat in camera, s-a balanganit pe scaun, i-a sunat telefonul, iar scrumiera plina de tigari era tot pe masa.

Totul a durat exact 10 minute. La sfarsit i-am multumit si i-am explicat ca pentru a putea sa il introduc celor care se uita la acest documentar, am nevoie de anumite scene in care el face actiuni ce-i definesc jobul. L-am rugat sa se aseze la birou si sa scrie ceva pe o foaie. Urmatoarea scena era sa dau mana cu el si atat. Dar intre timp i-a aruncat niste priviri asistentei si aceasta grabita m-a anuntat ca “mai filmam partea cu datu de mana si dupa aia cred ca putem sa incheiem.” Asta era si planul meu pentru ca voiam sa fug de acolo mancand pamantul.

Mi-am luat cele trei camere in brate, i-am multumit pentru timpul acordat si am incercat sa ies pe usa. Dar la naiba, ca nu s-a putut abtine si mi-a mai spus o data, ca sa stiu ca el are dreptate cand trebuie sa se uite fix in camera. “Nu stiu ce va invata pe voi, dar eu asa am fost invatat.” Iar eu nemaistiind ce sa-i raspund, i-am spus simplu: “oi fi eu proasta atunci.” “Pai nu, iti spun doar sa stii. Ca de exemplu pe mine nu ma intereseaza de cine esti tu. (In timp ce-si aprindea o tigara) Tu esti doar mesagerul. Nu esti importanta. Nu ma intereseaza catusi de putin ce vorbesc cu tine. Eu vorbesc cu oamenii.” “Da, dar fara acest “mesager” nu ati putea sa va transmiteti mesajul politic mai departe.” “Eh, s-au gasit si alte modalitati.” “Eu nu le-am vazut pana acum.”

Imi pare foarte rau ca nu am filmat toata scena. Imi pare rau ca nu imi aduc aminte cuvant cu cuvant ce mi-a mai spus, dar ce mi-am adus aminte v-am relatat.

Dupa ce s-a terminat interviul, am iesit din ambasada si m-am dus la coltul strazii ca sa pot sa plang in liniste. M-am intrebat cine l-o fi trimis pe omul acesta sa reprezinte Roamnia si daca el e asa, cum or fi cei ce conduc Romania? Uite-ma, aici sunt eu... 

Primul contact personal cu un politician roman in Londra, incercand sa fac o schimbare, visand sa ajut cat mai multi romani, si ma lovesc de oameni precum domnul Mihalache. Oameni indolenti, aroganti, dar la putere care ne conduc si ne reprezinta. Mi s-a rupt sufletul de rusine si groaza. As vrea sa ma uit peste interviul cu domnia sa, dar inca nu pot... trebuie sa-mi fac curaj.

Principala trasatura de caracter a unui ambasador este diplomatia. Juramantul acestuia la investire incepe cu” Jur sa promovez si sa apar interesele Romaniei si ale cetatenilor romani în relatiile internationale”. Nu am inteles de ce ambasadorul Romaniei la Londra nu ar vrea sa sustina un astfel de proiect in favoarea romanilor din Anglia. Nu am inteles de ce in momentul in care te intalnesti cu cineva, trebuie sa te asiguri ca ei iti stiu pozitia prin faptul ca ii privesti de sus in timp ce tragi din tigara, spunandu-i explicit ca el nu are nici un rol important prin ceea ce face. Nu am inteles niciodata rautatea omeneasca fara motiv. Si nu, nu inteleg cum o astfel de persoana poate fi numita ambasador al Romaniei.

Nici o avere sau pozitie pe lumea asta nu iti poate justifica aroganta, nesimtirea, indolenta si lipsa de respect. Oricat de bogat ai fi, ca esti regina, sau un ambasador, trebuie sa ramai umil si respectuos, in special fata de oamenii tai.

macabre art Archives