Căutând după mere 29

Căutând după mere 29

Doamne, ajută!

si Sărbători cu liniște în suflet!

E greu să avem inima destul de largă încât să cuprindem ceea ce ne este dăruit.

Poezia e un construct, dar și un proces, un act de cunoaștere din care omul tot decade. Poeticitatea e o stare înaltă a inimii. Dă marturie. Și omul locuiește uneori în această revelare. Și ar trebui, poate, să-i fie de ajuns. Dar mai e și cititorul, iar toată ecuația se complică prin această necunoscută a receptării de care poetul nu se poate elibera.

Nu trebuie să vă întristați. Învierea e precedată de ispite. Scriitorul Peter Hurley spunea că românul învinge doar prin moarte și că important e să rămâi român, pentru că din românitate se poate cădea.

Cu mulțumiri,

Bogdan Herțeg

     - E un sofisticat, ambilicat asemeni firii noastre laudă de zestre şi patrie limba română, dar câți vor înțelege filozofarea metaforică ? Coperta, "joaca ta" avea mai mult miez de pâine omenescă cu parfum spiritual şi de grai popular românesc, e mai autentică, e mai ceea ce suntem noi verde crud al pământului şi albastru-senin al cerului cu vrere şi plăcere a lui Dumnezeu, c-avea un sens a pădurețului lan izvorât din mirabila sămânță a poporului, era mai creştin, avea eul românului pribegit, dar rentors ca un Prslea cel voinic la merele de aur. Unui profesor cu care m-am împretenit nu demult, Bogdan Herțeg, un maramureşean, îi tare plăcea coperta desenată de  tine, omule, cu suflet, minte şi cu irizație de România (o zicea şi, ca redactor-şef la o revistă girată de Şc.Teilogică Cj). Era chiar impresionat zicând, c-ai fost foarte inspirat, ca un vădit creştin (şi eu ştiam foarte bine câte parale faci, câte prune, mere, ai în straiță, ce poeți în sân, eu având, ca un avar, destăinuirile, confesiunile, tale fără precedent în cultura român-universală, tu Ben şi fără şcoli înalte, cum ar zice lustruit Budulea-Taichi, Ioan Slavici, un prieten de seamă a lui Mihai Eminescu, asemeni genialului Ion Creangă, un astral sfânt al pământului omenesc şi românesc, cu rădăcini de lumină, că-i mai rar unul, ca tine, în Daco-România Felix-Zamolxis, mai Iisus, Eminescu, de cuvinte şi mai presus Iisus de moarte întru drept iubire la înviere.

     - Te-am întrebat de copertă eu o prefer pe cea concepută de Ben, prima, a doua fiind a  lui Erik, fiul lui Ben. Prima ai admirato şi tu.

     - Doamne, ajuta! Prima coperta, mai stilizata, mi-a placut mai mult decat cea cu gheizerul de culori. Dar amandoua imi par a avea multe semnificatii.

     - Şi Ben Todică tot pe prima copertă o preferă promițând, chiar continuarea interviui amical într-un volum doi doar sănătate şi inspirație, înțelepciunea lui Solomon s-avem !

     - Aşa gândesc şi eu, Bogdan Herțeg, ca om fără atât spirit de observație, fără a fi analist critic, că ştii şi tu, că nu toți pot pătrunde adâncimea, profunzimea lururilor. Nu te aştepta să mă pricep la tot şi la toate.Hristos a înviat! Ben mă laudă afirmând a fi şi ceea ce nu sunt şi nici nu pot fi nici eu şi eu tac mâlc, taca cumpărând vaca (mai ştiu multe alte vorbe de duh, proverbe, în acest sens, poporul român arhaic fiind inteligent, un filozof şi poet cu talent nativ înăscut, ți-o spun maramureşanule, ca mare iubitor şi culegător de datini şi poezie populară, folclor, din zestra autenticului românesc, un inepuizabil şi inestimabil tezaur autentic, patrimoniu spiritual fără echivalent nici ca bogăție la alții, spațiul național miortic fiind unic, inedit şi cu propriul specific, un plus valoare, încă insuficient cercetată, insuficient conservată şi insuficient promovată, deşi cunosc oameni cu mare voință, conştiință şi de prestigiu, cercetători remarcabili, adevărați profesionişti, ca specialişti în etnologie şi folclor.

V Ă   S C R I U

Daniela-Sorina Ciurariu, vă scriu din Ciubăncuța,

Vă scriu de departe, chiar dacă nu-mi dați dreptate,

Departele aflându-se între coarnele boilor

Prinşi la plug de Dumnezeu şi Magda Isanos,

Fătu-Frumos avându-şi rostul şi măsura lucrurilor

Întru Hristos a înviat de-Adevărat a înviat Soare şi aur strecurat !

Cum Dumnezeu lumii l-a dat: luminat şi curat !

Vă scriu despre-mi cruda-mi realitate

Cu viața precară, sumbră,

Pentru'că nu pot sări din căderea-mi liberă,

Nu pot sări din conul de penumbră

Peste propria-mi umbră de verde şi albastru,

Nu pot sări din lauda de zestre a poporului nostru.

Tu eşti cu iubirea la suprem

A ceea ce fiecare aparte suntem

Prin ce avem: țară şi neam,

În culori de nelinişte, că unii vin să te certe:

Că n-ai bună punctuație

În omeneasca ecuație

Şi-l cam supără pe C.W.S., pe maestru,

Aiest iz de popular, folcloric, academic, Nichita Stanescu

De foe verde de albastru.

Nicolae şi Rita Matei e din Balta Brăilei, consătean cu renumitul cetățean scriitor Fănuş Neagu un frumos şi o metaforă a strălucitului grai românesc din proza frumoşilor nebuni şi microbişti de fotbal a marilor oraşe, un nepereche a scrisului omenesc (deci Nicolae e un poet şi de ce nu l-aş avea şi pe el prieten pe facebook, o modă a zilelor noastre, deşi cine fuge după mai mulți iepuri nu prinde nici unul şi eu ce să zic ? aş fi vrut ca Melania Drăgan un milion de prieteni pe facebook, ca ea la Radio-Cluj (eu pe aceleaş dragi vremuri am scris la Radio-Bucureşti-tineret la Alo, Alo, trecem pe recepție cea mai frumoasă scrisoare, după spusa lui Doina Berchină şi la Suplimntul literar-artistic Scânteia Tineretului: scrisoarea săptămânii, iar la rubrica Două Coloane, a lui Aristotel Bunescu sunt câştigător... Revenind la Nicolae şi Rita Matei ei îmi scriu: "Hristos a înviat ! Scrieți cu suflet  despre popor. Vă felicit ! "[îi trimit poemul: "Vă scriu"n.n.] E naşpa când cineva te vorbeşte de bine, că nu doar morții-s vorbiți de bine.

Domnule director Prof.Aurel Popa Hristos a înviat !

Încurând voi reveni la dumneavoastră pentru a-mi edita, tipări o nouă carte Căutând după mere. Vă doresc sănătate, bucurii şi împlinirea a tot ce vă doriți! Cu bine, P R-F.

Unii au de comentat şi când e vorba de un nobil şi subtil poetic, că trecerea noastră ne frământă pe toți, timpul trăgând viața tuturora la sorți şi o percepi şi tu, prin materia din jur, din decorul în care trăim după ce am avut dreptul de a ne naşte în arome care ne dă şi culori de  nelinişte, timpul fiind un tăvălug, care vrea să şteargă urmelele esenței noastre pământene, a însusuşi acelei cunoşteri de sine, drept de a fi excepența, academicul de care ne îndoim şi cugetăm pentru a exista cum există tot ce există, agătțându-ne, chiar şi de un fir de pai în aĺunecarea noastră de lumânare, care treptat arde, se topeşte, după cum zice şi Emil Cioran în acest drum de la naştere până la moarte, că asta în fond ni muzica, melodia, lupta cu dragoste şi dor, o mare trecere, rostogolire, la curți de dragoste şi dor, după o nestrămutată lege a dumnezăiescului adevăr.

Fără iubire am fi nişte gunoaie, nişte scursuri a societății, am fi lipsiți de noimă, lipsiți de sens (în acest sens părintele relativității ştie ce spune biblic, că fără iubire suntem nişte nulitați). Pilduitoare scrisoare, un adevărat testament, că: "Dragostea e îndelung răbdătore, este plină de bunătate; dragostea nu este invidioasă; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuvincios, nu caută folosul său, nu se aprinde de mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate. Dragostea nu piere niciodată."(1Cor., 13;4-8a). Minunatele căutări ale omenirii alflă răspunsuri fară sofisticri, le află răspuns în Cartea Cărților, în Biblie.

GENEROS ŞI COOL IUBIREA

Zâmbeşti,

Trăieşti

Şi Mona Lisa-Geoconda, eşti,

Leonardo Da Vinci din poveşti

Cu eleganță un îndrăsneț, măreț,

Temerar cu talanții în iubire

Îmulțiți cu har pentru fericire

A celorlalți,

Că fericirea cu ceilalți

Întotdeauna cu ceilalți:

Apropiați sau îndepărtați,

Generos şi cool o împarți.

În soarele graiului omenesc, frățioare, e un bine, o enstompare, o splendoare de cugetare, tot binele să se adune, adăpost şi rost tras cu folos, în mâine, binele să fie cu bine !

Unii au de comentat şi când e vorba de un nobil şi subtil poetic, că trecerea noastră ne frământă pe toți, timpul trăgând viața tuturora la sorți şi o percepi şi tu, prin materia din jur, din decorul în care trăim după ce am avut dreptul de a ne naşte în arome care ne dă şi culori de nelinişte, timpul fiind un tăvălug, care vrea să şteargă urmelele esenței noastre pământene, a însusuşi acelei cunoşteri de sine, drept de a fi excepența, academicul de care ne îndoim şi cugetăm pentru a exista cum există tot ce există, agătțându-ne,chiar şi de un fir de pai în aĺunecarea noastră de lumânare, care treptat arde, se topeşte, după cum zice şi Emil Cioran în acest drum de la naştere până la moarte, că asta în fond ni muzica, melodia, lupta cu dragoste şi dor, o mare trecere, rostogolire, la curți de dragoste şi dor, după o nestrămutată lege a dumnezăiescului adevăr.

     - Nu stiu de ce iti pierzi vremea cu toti zidarii. Buni constructori, zero emotii. Vezi Mihai Serban.

     - Adevăr naucitor. Aşa ceva nu le intră în căpățâna aşa zişilor conducători a-i noştri, nişte vânzători de glie străbună, trădători de neam şi țară, aflați totuşi în libertate şi ne condamnați de poporul pe care-l conduc, că de Dumnezeu habar n-au, aşa că la ce şi pentru ce s-or teme de vreo pedeapsă, legea fiind o tocmeală a lor?!

Adevărurile cu tot impecabilul, inefabilul, lor, dragule, mor în faşă mai ales, că s-au născut, aici unde Eminescu şi Blaga, în România, s-au născut cu veşnicia în drept a ceea ce-i iubire şi Dumnezeu cu înviere, Iisus mai presus de cuvinte şi moarte.

Literatura: DESPRE ETERNITATE Gheorghe Apetroae Sibiu Clopote cereşti ne prevestesc petrecerile din asfinţit: aprinse deşerturi, toastând cu şarmul veşniciei umbrei; … nisipul sfinx din nou e în amor cu libertatea stelelor căzute în el, substanţa e-n vâltori de flăcări - sfinte solitudini... un abis, calea ne deschide cu dogmele unor firi triste spre cerul tainic din mormint! ... acolo să-şi cuprindă lesne lumina -n sine, ceru-n jasp în franjuri lungi, hariolat- păcatul veșnic în tornade: nori alunii, pe bolţi gonind toți zeii în pământ plecați pe calea ta, spre al tău arc, priviri spre hău, și infinitul săgeţi de chiciură s-atingă adâncul surd și vidul trist cu-alt răsărit din nou la rugă... desprinsă iar din rugul sfânt, sângerie, voluptoasă, fierbinte- eternitatea- îşi intinde aripile, purtând în zboru-i sarabandic transparenţa plăcerilor în ritm...!

     - Apetroae, greu precum elefantul in materie e un Sadoveanu al poeziei – doctor – picaturi cu lingurita!

     - Te-am doar ca sa te intreb ce mai faci ? Cine face corectura la carte ? Tu singur corectezi ?

     - O doamna o corecteaza. O vei primi in curand.

     - Mulțumiri sincere. Noi am scris-o, dar apoi cine şti de altă muncă titanică, chiar să citească ce noi amândoi am scris cu hărnicia minerului sau a veterinarului care previne îmbolnăvirea  şi tratează animalele bolnave, nu animalele bolnave a lui Nicolae Breban, academicin de seamă a scrisului. Cu respect şi prețuire,

Artistul are un soare a lui, care răsare aparte lumina întru binecuvântare a celorllți.

Cineva pentru amândoi, Ben, e Ion Gură de aur, un frumos a limbii române, că vezi şi tu ce elegant şi galant se epxprimă cu excelență, dar tu ai dat prin vorbă, grai, ai dat şi dai magie, căldură, duioşie de doină şi lumină, maestre, prin excelența vorbirii tale cu dragoste, dor, frumusețe şi aurire graiului nostru, că fără tine cine mai ştia de mine în România că sunt cel ce sunt prin felul cum scriu mai aparte, original, mai cum zice si preşedintele Uniunii publiciştilor din România, Mihai Duțescu despre "dreptul la poezie" (vezi revista Scrisul Românesc) comparându-mi scrisul şi personalitatea cu soldații de teracotă din muzeiele lumii, dar comparându-mi arta scrisului şi cu cea a prolificul Ion Gheorghe, că transilvăneanu Pavel Rătundeanu-Ferghete nu face rabat, un lucru puțin pentru cultura şi literatura română, chit, că tu prin cultura ta din două lumi, cu unda românească şi cu publicarea pe blogul tău şi prin grădina cu lecturi, mă faci universal, dovedindu-te tu însuți o valoare, valoare autentică omenească, care promovează valori autentice dezinteresat, nu doar pentru românii de pretutindeni, ci şi pentru oamenii - oaneni, pentru oameni, iubire pentru ceilalți, tu însuți fiind o sfințenie a bucuriei pentru ceilalți, vorba dulce care mult aduce, alinând suferința cu mult soare şi cu multă căldură de om îndemnând la bine, către lucru bine făcut, lucru făcut cu suflet şi cu înțelepciune, c-aşa-i natura ta eminesciană, Ben Todică, natura ta de om între oameni, cu omenie şi măsură a lucrurilor înflorind ca un pom pentru rod.

Tu Ben eşti o stare de bine, prin talanții pe care ți-i îmulțeşti ne trezeşti emoții, că asta ți darul din dar să faci în sufletul oamenilor Rai, fericire pe care o împarți cu mare drag cu celalți, că doar dând şi tu te simți fericit, alduitule !

Cine-i, Ben, acest român lăudabil, care cu multă a acuratețe ne vorbeşte în dulcele şi neaoşul grai strămoşesc, nu cumva e mioriticul şi proverbialul Ioan Miclău? Intuiție sfânt dumnezeească: ”două suflete intr-un Duh pur românesc și mioritic!”

Bună întrebare! Ioan Miclau,

-"Ce, Marius, e regele din Zamonda ?" -întreabă Mihaela-Ştefania de frate-su care se dă mare şi tare având şi el gura mare şi doar gura fiind de el, ca şi de ea, neplăcându-le nimic şi dirigălind totul şi dacă nu e şef de orchestră, dirijor la pupitru în studiou la casa de cultură a studenților Cluj unde director e mestru Dumitru Fărcaş un cunoscut artist, cu suflet bun om cu inimă de adevărat român, ca toți românii de pe planeta pământ, c-aşa suntem noi mai de Doamne ajută, cum nu mai sunt alții să-şi dea din propria iubire şi celorlalți asemeni şi a lui Dan Brudaşcu, bărbatul renumitei cântărețe Sava Negrean...  din Bucium, Sj. Nemulțumirile lui Mihaela-Ştfania sunt scâitoare, deşi are două covățele ziua pline, iar noaptea relativ goale, când omul nu-i solicitat de acțiune, că ştiți dumneavoastră omul uneori e ocupat şi noaptea pentru a putea trăi omeneşte, deşi travaliu mult te osteneşte, te face nervos, nemulțumit... în ciudă, că "lumea aiasta, zicea Dragomir, nu-i nici aşa a mea", dar oamenii stroşiți, puşi pe lucru uneori chiar peste puteri, că nu da, Doamne, omului cât poate răbda !

Marius chiar şi lui mamă-sa, lui Vica îi scoate ochii: -"Ce dirigueşti cu directive speciale, ca Ceauşescu, deşi acuma se lucră (îi la țară, Vica şi-o mai revenit şi prin telefon îi comandă lui fecioru-su).

Pavele, parca era mai bine pe vremea lui Niculae. Azi, România trece printr-un process de reeducare, posibil curând să devină o naţiune fara rost, cu o limbă simplificată, hibridă, schimonosită precum engleza (scrii una şi pronunţi alta). Toţi vor excitare directă. A umbla după fulgere, a fi direct trănit sau lovit în cap, fără urmări pentru îmbogăţire şi implinire a experienţei nu e calea. O persoana demoralizata nu reactioneaza la adevar, la informatii adevarate asta se intampla azi in Romania. Oamenii cred ca religia e doar despre Dumnezeu. Religia nu e despre Dumnezeu, religia e despre noi si pentru noi. Dumnezeu vrea sa ne ajute. El nu are nevoie de ajutor, El e atotputernic! In esenta religia este povestea omului, este povestea identitatii noastre! Ne justifica existenta, ne da legile de functionare, valorile morale, ne legitimeaza existenta si sursa autoritara care ne conduce. 

Religia apare atunci cand ai o mare intrebare si ii cauti raspunsul. Religia iti explica cine e Atotputernicul care iti raspunde la intrebare. Religia este povestea autoritatii. Ierarhia! Cine e sefu?! Viata nu e altceva decat o impachetare de povesti. Ce vedem azi? Masive depozite de informatii digitale, algorithme, filme pline de violenţă şi sex; fără poezie, direct ploaie fără înnorare, întunecare directă fără soare. Eu ştiu că poţi filozofa în jurul acestei idei şi mă poţi combate, însă şi reversul e posibil. 

Uniformizarea maselor nu ajută la evoluţia conştiinţei umane şi nici a sufletului. 

Gândirea omenirii pe sistemul biblic în care funcţionăm azi pe tot pământul sub diferite forme de speculata gândire religioasă nu a ajutat la evoluţia şi trezirea spiritului divin din noi. Dramaturgul Arthur Miller spunea prin 1960 într-un interviu, referindu-se la una din piesele sale de teatru că ne întoarcem în cercuri ca specie umană pentru că nu învăţăm să ne iertăm aproapele. Omul oboseşte prea repede, se plictiseşte de a mai salva şi atunci îţi spune: Lasă-l să se arunce de la etaj, dacă-i prost!  Această renunţare dovedeşte imaturitate, o treaptă mai puţin în evoluţia sufletului spre cer pe care nu o poţi trece până când nu perseverezi şi devii absolut – IERTAREA ABSOLUTĂ.

Ben, fiecare-şi scrie propria istorie aparte, ori cât de banale vi s-ar părea vorbele mele, că şi eu pot afirma: "Nu ştiu alții cum sunt, dar când mă gândesc..." şi e limpede, clar ce nu reuşesc să scriu moare, se pierde ca timpul maistrului Marcel Proust, că omul trece şi nu timpul ne elimină din competiție, că nu timpul e nerabdător, ci omul, lutul, pâinea de o ființă a ființei lui se transformă, schimbă în neființa existenței anteriorioare, minerală şi ce nu s-a scris, tehnoredactat, se risipeşte ireversibil ca norii pe cer şi bine-ar fi să n-am dreptate şi să-mi revină în memorie amintirile pe care n-am reuşit să le mortalizez, materializez, laudă de zestre acea ce am fost, suntem şi vom fi iubind, dar cine poate şti dezlegând pentru alte veacuri viitoare universalul pe care-l trăim aşa ca marii cărturari-scriitori, care ne-au surprins cu învățățura, pilda, lor, de Hristoşi care s-au întrupat prin trăirea în vorbe, slove, ca să învețe pe ceilalți cum să fie fericiți, din fericirea lor, Ben, aşa cum zici om brav: să dea cu vrednicie şi celorlalți (acest fapt e lucru rar, dar dintr-o meritocrație, vrere şi plăcere a lui Dumnezeu, el fiindu-ne învățătorul suprem a ceea ce suntem şi vom fi iubire, drept la înviere: "cale, adevăr şi viață", după cum scrie în CARTE A CĂRȚILOR -O CÂNTARE A CĂNTĂRILOR, scrisă: pace şi pâine, scrisă sub impulsul şi inspirat de Dumnezeu, scrisă cu duh de adevăr şi duh de viață, scrisă cum nu s-a mai scris.

PR-F & BT.