În palma mea stângă am lacrima ta - Cavalerul semit - Spre Efes de la Troia pornim

În palma mea stângă am lacrima ta

~*~

Da, iubito - îmi spuneai -  ai apărut,

în palma mea stângă am lacrima ta!

Te-am vazut păşind în gradina interioară,

De ce ai venit atât de târziu? Aici e Infernul,

am de purtat o cruce de lacrimi!

Te-am căutat, aşa cum te ştiam,

în visele morţilor, în cărţile antice,

în stări psihedelice.

Te presimţeam, dar nu veneai,

oglinzi paralele m-au făcut să te văd.

Te ştiam din Netimp... nu, nu dispera,

când ploaia miroase a tine,

iar revolta a mine. Dormi liniştită!

Ornicul-Spadă e-ntors, capete cad,

poporul zâmbeşte ca la cinematograf,

nimeni nu înţelege nimic, dar Tu vei fi

învelită în visul-sângele meu. Dormi liniştită!

Pentru tine voi încerca ( Cavaler al zilelor târzii )

să sfâşii Uitarea, pentru tine voi reusi,

voi reuşi să te aduc, alergând de mână

printr-o grădină tomnatică,

mă vei aduce atunci într-o senină lacrimă-fecioară...

28 februarie 2012

Cavalerul semit

~*~

Frunzele îţi spun c-ai pierdut,

presimţi surâsul morţii care vine pe drum,

timpul şi visul ţi-au fost neprieteni,

dar ochii ei ţi-au rămas în inima ta.

Ai adormit visând fata pe care ai regăsit-o cândva,

lumina îţi arăta că timpul e de sticlă şi, doar,

cu dâre de sânge se poate trece… totul se petrecea

mult prea târziu

şi-atât de singur erai în visul tău plin de cioburi.

Ce trist, cadavrul unei frumoase iubiri!

Cavalerul semit e pregătit,

sabia lui luceşte ca buzele ei - nicicând pângărite -

jurat-a pe mormintele parinţilor, atunci...

Iubito, în iarna iubirii noastre,

auzi clepsidra cum plânge? - îi spuneai -

Iubirea mea a trecut prin Moarte

căci timpul ne visează plângând fericiţi,

te-am căutat şi ţi-am sărutat disperarea,

te-am alintat în recea moarte dar nu te-am uitat.

Întotdeauna Ea ţi-a părut un copil rătăcit.

Iluziile dor pentru că nu sunt eterne,

altfel de ce s-ar teme?

Poate se tem să se-ntrupeze în alt vis,

de aceea gândurile se divid...

Îmi amintesc - îi spuneai - o zi dintr-o moarte trecută

când frunzele îţi acopereau zâmbetul,

seara era violetă şi nicicând vară,

atunci simţeam că eram fericit,

căci sângele tău pulsa, pulsa în inima mea...

26 februarie 2012

Spre Efes de la Troia pornim

~*~

În jurnalul călătoriei, pe drumul vieţii,

într-un poem liber, e desenat un nou decor...

Pornim spre Efes de la Troia,

pe drumul fără de întoarcere pornim.

Furtuni de nisip trec pe lângă noi,

un înger de zăpadă ne însoţeşte,

doar piatra cerului, încrustată în inelul tău,

ne luminează drumul.

În trecere, macii înroşesc dealurile din Pergam,

ne semnalizează umbrele regilor attalizi ce bântuie,

fără odihnă, printre coloanele din evantaiul acropolei.

În seara înflorită, în amfiteatru întinzi cortul,

în zbor, o pasăre sparge tăcerea... departe, în zare,

sclipesc luminile corăbiilor

ce-şi poartă încărcătura pe apele Egeei,

timpul se-opreşte prin iarba nopţii,

suave cântări

par să se-audă din templul zeiţei Demeter.

– De ce eşti trist, de ce te temi? te-ntreb,

– De moarte, de clepsidra

în care suntem închişi! îmi şopteşti.

Un parfum sublim

îţi ameţeşte sângele prin pleoape,

priveşti un zâmbet răsfrânt,

respiri mirajul iubirii

– o emoţie până la cer şi dorul primordial –,

simţi cum un zid al uitarii se prăbuşeşte,

simţi cum viscolul scormoneşte prin sângele tău.

Plângi, asculţi cântecul,

n-ai vrea ca melodia să se termine... de parcă

ar fi venit acum toamna sau primăvara,

un alizeu printre roşul-galbenul-verdele frunzelor

nedesprinse din mâinile copacilor,

albastrul gândului unui nou cer şi noi, două oglinzi.

A te supune mereu dorinţelor, noilor dorinţe!

Ştii că nu poţi să rupi petala unei flori

fără să deranjezi undeva o stea...

~*~

25 februarie 2012

IRINA LUCIA MIHALCA