N O C T U R N U S
~*~
Pe a zării pânză albă trasă-n orizont
cortină,
Își întind umbrele munții, ca țesute
în lumină,
Zugrăvind de-argint perdele, după
care lumi palpită,
Legănate ca o flotă pe o mare
infinită!
Când din bolțile astrale candele
cerești atârnă,
După deal și-ardică luna jumătatea ei
cea cârnă,
Cu argint poleind zarea coame uriași
desplete,
Pe la margini stâlpi de neguri mișc
unduitoare pete.
Noaptea-i clară, lumea doarme
prinsă-n vise ne-nțelese,
Unora li s-arat armii, l-alții
tronuri, l-alți mirese,
Numai eu vorbeam aiurea sufocat de
dulce chin,
Înhămat la lanțul ritmic unui vers
alexandrin.
Cercam valul și-a lui urmă străvezie
ca mărgeanul,
Ce pe Criș aleargă veșnic, cât e ziua
cât e anul;
Și gândeam de-a fost acela socotit un
om integru,
Ce îi dete dulcei ape numele de
Crișul Negru.
Mai la șes văzu-i Crișanul tot zorind
pe-o moină sură,
Iar Crișanca-n raza lunei îi tot da
câte o gură,
Așa-i rostul și îndemnul toamna când
în livezi coapte,
Ardeleanul leagă ziua harnică de miez
de noapte.
La o stână baciul molcom căta mieii
noi fătați,
Să-i așeze-n siguranță și să fie
alăptați;
In odae filisoful dormitând pe perna
moale,
Croia astei lumi bizare, haine noi
din vorbe goale.
El cu gândul calcă lumea ca și pielea
tăbăcarul.
Albind tot, cum de făină la o moară e
morarul,
Doar poetu-i fire largă, capu-n nori,
gândirea-n vale,
Bate-n piuă versuri mândre aste vise
nocturnale.
O privighetoare lasă lin a cerului
cântare,
Deschizând a ei guriță ea prin ramuri
vesel sare,
Căci e cântecul iubire răcorind
suflete-amare,
Iar ecoul mi-l aduce legănat din
zare-n zare.
Doar când dimineața zorii desfac ziua
cea senină,
În simțiri pătrunzând iarăși acea
rază de lumină
Ce aevea e în Ceruri și aevea pe
Pământ,
Simți cum Duhul ne aduce gândul
Domnului cel Sfânt!
~*~
Ioan Miclău-Gepianul
N O C T U R N U S
In English
~*~
On the white linenlike horizon drawn
as curtain,
The mountains spread their shadows as
if woven in the light,
Painting silvery curtains, beyond
which world palpitate,
Cradled as a fleet on a infinite sea!
When from the heavenly vaults astral
lamps hang,
After the hill the moon rises its
snub half,
With silver polishing the horizon,
huge manes dishevels,
On the edges poles of darnesses move
undulating spots.
The night is clear, the world is
sleeping got in dreams misunderstood,
Some see armies, others thrones,
others brides,
Only I spoke nonsense suffocated by sweet torment,
Harnessed into a rhytmic chain of an
Alexandrine verse.
I search of tide and its trace clear
as a rubies,
What on Cris run forever, all day, as
long it is the year,
And I thought if that was a man of
integrity,
Who gave to the sweet river the name
of Black Cris.
Further lowland I saw Crisan man
harrying on a gray thaw,
And Crisan woman în moon ray gave
ever him one mouth,
That is the point and urge în autum
when in the ripen orchards
Transylvanian links hardworking day
with midnight.
At a fold the gently shepherd looked
for new farrowed lambs,
To sit them safely and be suckled;
In room the philosopher dozing on the
pillow soft,
Cut to this bizare world new clothing
from empty words,
He walks the world with thought like
the tanner walks the skin,
Whiting all, as of flour in a mill is
the miller;
Only the poet is large nature, head
in clouds, thinking in the valley,
Beat in mill proud verses these
nocturnal dreams.
A nightingale leaves smoothly the
singing of sky,
Opening her litle mouth, she jumps
joyfully through branches,
For the song is love, cooling bitter
souls,
And the echo brings it to me swinging
from horizon to horizon.
Only when în the morning the dawn
unfolds the clear day,
In the feelings penetrating again
that ray of light,
Which real is in heaven and real on
earth,
One feels how the Holy Spirit bring
to us the thought of the Lord!
~*~
Translation
from Romanian by Horace Gange
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu