Poti fi un mare scriitor si traind intr-un catun

INTERVIU/ Irina Petras:

„Poti fi un mare scriitor si traind intr-un catun”

Autor: Stelian Turlea

Irina Petras (n. 27 noiembrie 1947, Chirpar, Sibiu) e absolventa a Liceului Teoretic din Agnita (1965) si a Facultatii de Filologie din Cluj (1970). Doctor in litere (1980). Critic literar, eseist, traducator. Presedintele Filialei Cluj a USR (din 2005). Redactor-sef la Editura Casa Cartii de Stiinta. Ordinul Meritul Cultural in grad de cavaler. Volume: Proza lui Camil Petrescu, eseu, 1981; Un veac de nemurire: Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Creanga, eseu, 1989; Curente literare - dictionar-antologie, 1992; Figuri de stil - dictionar-antologie, 1992; Ion Creanga, povestitorul, eseu, 1992; editia a doua, 2004; Genuri si specii literare - dictionar-antologie, 1993; Camil Petrescu - schite pentru un portret, eseu, 1994; Literatura romana contemporana - sectiuni, critica literara, 1994; Metrica si prozodie - dictionar-antologie, 1995; Stiinta mortii, eseu, 1995; Teoria literaturii - dictionar-antologie, 1996; Eminescu - album-antologie, 1997; Limba, stapana noastra. Incercare asupra feminitatii limbii romane, eseu, 1999; Literatura romana pentru gimnaziu si pentru examenul de capacitate, 1999; Poetes roumains contemporains, antologie si prefata, Quebec, 2000; Marseille, 2000; Panorama criticii literare romanesti. Dictionar ilustrat (1950-2000), 2001; Stiinta mortii, vol. 2, eseu, 2001; Teoria literaturii - dictionar-antologie, ed. a doua, revizuita, 2002; Liviu Rebreanu, in Auteurs europeens du premier XXe siecle, vol. 1-2, Editions de Boeck Universite, Bruxelles, 2002;.Feminitatea limbii romane. Genosanalize, 2002; Cartile deceniului 10, critica literara, 2003; Camil Petrescu. Schite pentru un portret, eseu, editie revizuita, 2003; Fabrica de literatura, 2003; Mic indreptar de scriere corecta, 2004; Clujul literar. 1900-2005, dictionar ilustrat, 2005; Despre locuri si locuire, eseu, 2005; Teme si digresiuni. Scriitori clasici si moderni, 2006; Despre feminitate, moarte si alte eternitati, eseuri, 2006; Miezul lucrurilor. Convorbiri cu Alexandru Desliu, 2006; Cuvinte. Almanah literar (coord.), 2006; Carti de ieri si de azi, critica literara, 2007; 100 de ani de viata literara transilvana. Album aniversar, 2008; Starea prozei (coord.), 2008; Literatura romana contemporana. O panorama, 2008; Clujul din cuvinte. Antologie ilustrata (coord.), 2008; Teoria literaturii. Dictionar-antologie, editia a treia, 2009. Traduceri(din engleza si franceza): Henry James, Edgar Walace, Marcel Moreau, Virgil Tanase, Sylvain Riviere, Jacques de Decker, Jean-Luc Outers, Michel Haar, G.K. Chesterton, D.H. Lawrence, Ambrose Bierce, Mark Twain, Guy de Maupassant, Anatole France, Philip Roth, Michel Lambert, Philippe Jones etc. (e-mail: irinapetras@yahoo.co.uk).

~*~

- Stimata doamna, sunteti presedinta filialei din Cluj a Uniunii Scriitorilor la al doilea mandat). Intr-un editorial publicat de "Ziarul de Duminica" anul trecut, scriati ca "Nevoia de urme nu e doar trasatura (umana) eterna, ci si garantie a eternitatii (relative) a umanului". Este un crez care va ghideaza si in modul in care conduceti filiala USR? Cum anume?

- Cand vorbeam despre eternitatea acestei trasaturi, ma gandeam la mai multele aplecari innascute ale omului, chiar si la obscurul si adesea amutitul prin cultura instinct al perpetuarii speciei. Dar si la mandria de a arata celorlalti lucrul bine facut de mana/mintea ta. In ambele cazuri, lucreaza in subterana dorinta/speranta de a prelungi ceea ce stii de la bun inceput ca ti-e limitat: viata. Nu-i ocoleste dorinta de a lasa urme cat mai durabile ale trecerii nici pe credinciosi. Nici ei nu amana bunele facuturi pentru viata de apoi… Cum ma stiu, asemenea lui Lucretius, uniune de trup si spirit, mizez pe ceea ce pot scoate din trecatoarea lor alianta si ma bucur de cuprinderea pe care mintea o poate atinge in timpul meu limitat. O necredincioasa senina fiind, nu las acutele nici unei spaime sa tulbure harnica mea inaintare spre moarte.

Ei bine, din 2005, de cand sunt presedinta Filialei Cluj, m-am angajat intr-un proiect de ameliorare blanda, neagresiva a singuratatii funciare a scriitorului si de firava garantare a "eternitatii". Cred nu doar ca scriitorul este o singuratate, dar si ca se cuvine sa-i fie respectate toate singularitatile. Nimeni - nici chiar presedinta, ha, ha! - nu are caderea de a interveni in destinul sau strict personalizat. Dar daca mai credem inca, in paralel si complementar, in nevoia de apartenenta, se pot face multe lucruri discrete pentru a-i iesi in intampinare. Noica zicea ca nu ai biografie cu adevarat decat daca ti-o cunosc si recunosc ceilalti. Primul pas a fost acela al numararii scriitorilor Filialei. Numaratoarea, pusa pe hartie si in eter, a dus la site-ul Filialei (www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro), la micul dictionar Clujul literar. 1900-2005, la marele almanah Cuvinte, la albumul 100 de ani de viata literara transilvana. Pe cat cu putinta, acestea nu s-au limitat nici la prezentul strict, nici la spatiul clujean. Am adunat in arhiva Filialei o baza de date impresionanta despre tot Ardealul literar, pentru o perioada de cateva sute de ani. Membrii Filialei au, astfel, radacini identificate si pot visa la asezarea intr-o lunga traditie. Apoi, am pus la cale simpozioane si mese rotunde care au condus daca nu neaparat la antologii (vezi Starea prozei, Cartea mea fermecata, Literatura tanara 2007, Clujul din cuvinte,dar si, in viitorul apropiat, Locuirea cu stil si Invitatie la vers), atunci macar la numere tematice de revista (mai ales in Apostrof, dar si in Tribuna sau Steaua). Adica am creat spatii de enuntare, locuri in care impreuna-le functioneaza fara tensiuni si se promite si o anume dainuire. Nu in ultimul rand, Reuniunile periodice ale scriitorilor, sezatorile si turnirurile literare au fost accente cu urmari in buna randuiala a vietii noastre comunitare.

- Considerati ca exista vreo diferenta intre viata literara a unui mare oras si centru universitar cum este Clujul si capitala tarii? Nu o data ati spus ca Bucurestii n-ar fi neaparat centrul vietii noastre culturale...

- Am spus-o, e adevarat. Nu cred ca, automat, un scriitor din Capitala e… mai cu mot. Desi cred ca totul e legat de tot si ca lucreaza la alcatuirea noastra ite complexe, uneori infinitezimale, nu pot fi de acord ca viata in Capitala te face mai bun, mai mare, mai talentat. Poti avea, poate, mai multe oportunitati, te vede lumea mai des "pe sticla", esti mai "vorbit", si de bine, si de rau, de presa cotidiana, dar daca toate astea nu sunt sprijinite de calitatile tale intrinseci, de caratele tale, nu-ti vor aduce decat onoruri trecatoare. Poti fi un mare scriitor si traind intr-un catun, daca nu-ti lipsesc bibliotecile si daca scrisul tau circula (despre asta aleg sa tac deocamdata: difuzarea e, de doua decenii, o boala grea…). Cred in lectura in singuratate, acolo descopar marimea scriitorului, nu in zgomotoase si cu sclipici intalniri de promovare nationala. Viata literara inseamna, pentru mine, buna comunicare periodica si alerta (preocupata de "stiinta mortii" sunt de cand ma stiu in criza de timp!) cu oameni de aceeasi profesiune. Asta incercam sa facem la Cluj - sa punem pret noi insine pe rostul nostru, doar asa ni-l va recunoaste lumea din jur. Din 2005, Programul Filialei se numeste, deloc intamplator, "Scriitorul in cetate".

Pe de alta parte, globalizarea inseamna nu doar ca are loc o anume uniformizare a conditionarilor, restrictiilor si libertatilor la nivel planetar, ci si ca, pe cale de consecinta, se activeaza mecanisme subtile de contracarare a uniformei. Ideea nenumaratelor centre posibile nu-mi displace. Poti sa-ti asezi tabara unde poftesti si sa te simti, daca nu in centrul Universului, macar in miezul lucrurilor pentru tine importante. In "satul mondial" de azi, sferele de influenta si punctele de reper sunt extrem de fluctuante. Televizorul, internetul rup vechile linii de forta, iar pilitura de fier se asaza "celular", as zice, cu centrul oriunde exista oameni destul de siguri pe ei incat sa infiga un tarus de luare in stapanire.

- Intr-o perioada de criza, in care cititorul cumpara mai putine carti, tirajele sunt mai mici, iar difuzarea si mai proasta decat de obicei, ce ar trebui sa faca editorul, managerul si chiar autorul pentru promovarea cartii?

- Prima conditie pentru autor e si cel mai rar adusa in prim-plan in astfel de discutii: sa scrie bine! Chiar daca drumul e mai putin lin, cartea cu adevarat buna va ajunge la cititor. In cele din urma. Apoi, editorul ar trebui sa aiba curajul si competenta de a selecta ceea ce publica. Sa adaug imediat si ca e greu de stopat fenomenul "cartii de gata" pe care autorul si-o comanda pe banii lui, caci exista edituri mici care scot oricand un tiraj de 100 de exemplare daca sunt platite. Fenomenul nu ocoleste cu totul nici editurile mai maricele. Insa nu toate cartile editate in regia autorului sunt neaparat proaste. De unde se vede ca lucrurile nu sunt deloc simple. Editurile mari se descurca mai usor cu promovarea cartii, dar, iarasi, asta nu e totul. Am vazut destule carti firave laudate excesiv. Lucrul cel mai limpede e ca, in vreme de criza, se citeste mai mult. Cand orizontul se posomoraste fara mari sperante ca se va lumina curand, omul se intoarce - mereu, caci fenomenul e ciclic - la ceea ce poate "calma o neliniste a inteligentei" (Ortega y Gasset) sale, la arta. Adevarul ei e mereu relativ si provizoriu, asadar incapator. Pe de alta parte, Scriitorul, Cititorul si, prin urmare, Editorul (fie si de pagina web) nu mi se par nicidecum specii pe cale de disparitie. Am incredere ca, inca multa vreme de aici inainte, vor gasi cai de iesit din impasuri trecatoare.

- Care credeti ca ar fi caracteristica principala a literaturii romane de azi?

- Literatura romana contemporana se descurca bine si a reusit sa se adapteze unor schimbari de paradigma si regim. De altfel, asa a facut intotdeauna, ca orice alta literatura a lumii. Dau un pas inapoi pentru a vedea, netulburata de rasuflarea fierbinte si partinitoare a imediatului, cum stam si incotro mergem. Relativizarea nuantata imi e instrument predilect. Prin urmare, scriitorii s-au eliberat de paternalismul comunist pierzand niste privilegii platite, cu cateva exceptii, nu neaparat foarte scump. Lumea cea noua, una preponderent negustoreasca, a adus multe lucruri bune, dar a obligat si la aducerea de dovezi ale "valorii de intrebuintare". Cartea nu mai este, o bucata de vreme, numarata printre marfurile vitale, nu mai e asigurata la nivel de stat. Incet, incet, scriitorul s-a dezmeticit. Cu traume, cu melancolii, cu deprinderea de gesturi noi, a iesit deasupra nevoii daca l-au tinut curelele. Pe de alta parte, diversitatea ametitoare a lumii de azi, cu reguli vechi aruncate in aer, cu altele incropite la repezeala si schimbate dupa politici fluctuante, obliga la tinerea pasului. Post-postmodernitatea si-a reasumat viitorul, dar nu l-a stiut scoate din cenusiu. Recuperarea povestii despre om nu e la indemana oricui. Si povestea nici nu se mai poate scrie ca altadata. Lucru perfect firesc.

- Cum socotiti ca trebuie abordata o opera literara? Ati afirmat de multe ori ca cititi "din placere". E cumva un impediment atunci cand va angajati in elaborarea unei istorii literare?

- Citesc de la 5 ani. Am inceput prin a citi din pura placere si am continuat adaugand placerii mandria cititorului admirat pentru numarul de pagini parcurse! Cand, internata fiind, pe la vreo 8 ani, pentru o apendicita, am citit un volum imens de povesti ale Fratilor Grimm intr-o singura zi, am lasat paf tot targul! Mai tarziu, am citit rafturi intregi de autori recomandati la scoala si am deprins curand o anume pricepere in a detecta rapid cartea buna. In anii de facultate, vorba actorului clujean Anton Tauff, am fost "condamnati la a citi capodopere", de vreme ce cartile conjuncturale nu puteau fi publicate. Citesc in continuare cu placere, caci criticul literar care sunt lasa repede deoparte cartile proaste. Sunt prea constienta, cu o doza de urgenta in gesturi, de trecerea timpului ca sa fiu de acord sa mi-l pierd injurand carti care mor, oricum, singure. In actul critic, m-am ferit si de emotional, si de conjunctura. Nu laud pe nimeni fiindca mi-e vecin ori fiindca toata lumea buna il lauda. Criticul care isi acopera titulatura este inevitabil "un fel de" profesor, adica un ins bun-conducator-de-texte. El nu are neaparat si anume datoria de a asigura "sanatatea" literaturii contemporane lui, nu trebuie sa si-o ia in sarcina prea strans, nu e dator, in absolut, nimanui, e un scriitor ca toti ceilalti cu dreptul asigurat la subiectivitate, fite, rasfaturi. Si scrisul sau e liber si personal(izat). Cititul, recititul, interpretarea sunt "trasaturi omenesti" pe care el le transpune in textul sau… Sita mea are ochiuri destul de generoase, sunt convinsa ca piscurile au nevoie de un fundal deluros pentru a iesi in evidenta; ba, mai mult, cand e vorba despre literatura, formele de relief sunt o chestiune de perspectiva si gust. Prin urmare, criticul literar e permanent asistat de istoricul literar, chiar daca, in gestul lui punctual, cel dintai pare mai darnic.

- Intre preocuparile multiple - eseistica, critica literara, istorie literara, publicistica, traduceri -, ce va este mai apropiat de suflet si de ce?

- Eseul, desigur. E liber si ezitant, incearca si nu se teme sa revina pe propriile urme, remaniind, are voie sa divagheze, sa viseze, iubeste fragmentul si relativul. A relativiza inseamna "a pune in relatie", a nu lasa nimic din ceea ce tine de om in singuratatea dictatoriala a unului si infailibilului. Relativizand, te indoiesti prelung si bogat asupra datelor mostenite de-a gata despre lume si te intrebi, cercetezi; refuzi sa crezi pur si simplu. Inveti ca nimeni si nimic nu e mai presus. Ca nu exista adevaruri absolute, toate adevarurile noua la indemana sunt relative, adica, in sens foarte larg si cuprinzator, circumstantiale. Suntem, deocamdata inevitabil, fiinte (pre)situate cultural si lingvistic. Vorbim cu cuvinte si gandim cu concepte. Ca intelectual, ca om obisnuit sa apeleze zilnic, daca nu permanent, la intelect, intelegere, gandire cumpanita, esti constiinta a vremii tale fiindca ti-ai propus sa-i fii martor, s-o scrii. Intrebarea e, am mai spus-o, cat de obiectiva iti e subiectivitatea privirii scrutatoare.

Eseul se naste si din credinta ca nimic din ceea ce i se intampla omului nu e marunt si fara semnificatie. Mania de a "filosofa" tine de definitia cea mai cuprinzatoare a cugetarii ca modalitate de a ingreuna (in viziune heideggeriana, de pilda) lucrurile, de a le scoate din usuratatea lor cotidiana sau traditionala. "N-am facut decat sa traiesc. Dar si din asta se moare..." suna finalul unui poem de Jozsef Attila. Ei bine, de-o vreme imi doresc mai ales sa re-traiesc eseistic momentele pe care acum le inteleg ca formatoare.

- Ati publicat mai multe carti ale caror teme fundamentale au fost feminitatea, moartea "si alte eternitati". Ati scris despre "feminitatea limbii romane". Va considerati o luptatoare feminista?

- Pledoaria mea in favoarea feminitatii limbii romane a fost deja considerata manifest feminist, oricat de multe si evidente ar fi argumentele care o sustin. Traim intr-o lume deloc desprinsa de prejudecati falocrate, incapabila sa gandeasca egalitatea de sanse, dreptul la diferenta valoranta, nu degradanta. Spuneam candva ca nu sunt luptatoare feminista, fiindca imi repugna orice inregimentare dogmatica, dar si fiindca nu am nici cu cine, nici pentru cine lupta. Barbatilor li se pare ridicola orice schimbare a perspectivei care i-a favorizat secole in sir, femeile s-au obisnuit cu starea de lucruri, li se pare ca respecta o traditie atunci cand nu le revolta si nici nu le trezesc semne de intrebare asupra propriei conditii vechile, rezistentele nedreptati. Oricum, chiar daca am lasat ici-colo cate un spin cu posibile semnalmente feministe, m-a interesat limba romana si, prin genosanalize, utilizarea ei in poezie. Genosanalizele mi-au dovedit ca feminitatea cu nuante androgine a limbii romane e "vinovata" de multe dintre perspectivele lirice si ca tot ea face si mai greu traductibila poezia cu toate nuantele sale. De cate ori mi-au fost la indemana, am facut comparatii si am cantarit ce si cat se pierde din privirea sexuata a romanei (ea nu are neutru, ci ambigen!) la trecerea intr-o alta limba. Altfel spus, de la banuiala (intarita controversat de o uriasa bibliografie) ca, intre limba pe care o vorbesti, limba materna, si modul in care privesti lumea si te situezi vizavi de ea cu trasaturi unice si inconfundabile, exista o subtila, surprinzatoare legatura, am ajuns la aproape-certitudinea ca noi, romanii, suntem asa cum suntem si fiindca vorbim romaneste. Ca limba e stapina noastra, cum credea Eminescu, dar o poti stapani daca intelegi ca stapanirea ei (in ambele sensuri: o stapanesti/te stapaneste) inseamna apartenenta, raspundere reciproca, interdependenta.

- Veti organiza in mai anul viitor a 20-a editie a Festivalului International "Lucian Blaga". Prin ce se va diferentia de precedentele, ce va aduce nou?

- Fondata in 1990, Societatea Culturala "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca si-a asumat de la inceput menirea de a construi un spatiu pe care sa-l recunoasca toata lumea drept cel mai potrivit pentru a gazdui si coordona exegeza blagiana nationala si internationala. Studiile dedicate operei poetice si filosofice insumeaza peste 11.000 de pagini. O veritabila biblioteca in crestere - de la Eonul Blaga. Intaiul veac la Meridian Blaga in lumina noua - aduce argumente consistente privind actualitatea operei blagiene. Pentru editia din 2010, a 20-a, am decis (din ratiuni in primul rand economice) sa transformam Meridianul in publicatie periodica. Vom primi colaborari din tara si din strainatate. Pastram Recitalul de poezie si editam, ca in fiecare an, si Caietele de poezie. O masa rotunda despre Lucian Blaga in traduceri si Salonul de Arta al Scriitorilor vor da si ele greutate evenimentului din mai. Nu-i exclus sa coincida cu Zilele Clujului, puse la cale de Primarie.

- Sunteti si redactor-sef al unei editurii de prestigiu - Casa Cartii de Stiinta. Carui gen ii acordati prioritate?

- Sunt editor din 1990, am lucrat zece ani la filiala clujeana a Editurii Didactice si Pedagogice (am coordonat Colectia Akademos). Din 2000, lucrez la Casa Cartii de Stiinta, careia, glumind, ii subminez sistematic denumirea - "de stiinta" - atragand mai ales titluri legate de literatura. Insa cele mai importante lucrari literare editate aici sunt cele de referinta, asadar tot "stiintifice": Dictionarul analitic de opere literare romanesti coordonat de Ion Pop, Panorama criticii literare romanesti alcatuita de mine, zeci de studii si sinteze remarcabile semnate de nume precum Ioana Em. Petrescu, Ion Vlad, Mircea Muthu, Cornel Robu, Ioana Bot, Laura Pavel, Petru Poanta, Mircea Popa, Rodica Grigore, Dorin Stefanescu, Mihai Maniutiu, Cornel Munteanu, Anca Maniutiu, Constantin Abaluta, Adrian Popescu, Rodica Lascu-Pop, Liviu Malita, Ioana Dragan, Doina Modola, Aurel Pantea, Catalin Ghita, Diana Cozma si asa mai departe. Teoria, critica si istoria literara mi se par, in continuare, zona cea mai consistenta a literaturii contemporane. Nu in ultimul rand, am incurajat scrisul tinerilor. Si altadata, prin Colectia Akademos, dar si acum, prin Concursul de debut al Filialei clujene a USR si prin acela al editurii. Pe cei peste 50 de scriitori care au debutat asistati de mine de-a lungul anilor ii consider una dintre ispravile cu care ma mandresc.

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/interviu-irina-petras-poti-fi-un-mare-scriitor-si-traind-intr-un-catun-5184159