MIHALCA - În zbaterile punctului

În zbaterile punctului

~*~

Lumina și cuvântul în zbaterile punctului.

Visezi să-i atingi nimbul,

să te ardă purificator,

să-ți dea vieții un nou suflu.

Într-o armonie cosmică ne căutăm în celălalt,

iar celălalt se caută pe sine.

Demult ai uitat de cuvântul “fericire”.

Te temeai că l-ai pierdut undeva, în timp.

Pereții de plută ai destinului

nu-ți mai răspund.

Te uiți la viață și te întrebi

de ce faci ce faci.

Ai pierdut drumul sau, încă, rătăcești?

Noi suntem trecutul nostru.

Alungat din speranțe și din propriul viitor

ai căutat îngeri izbăvitori,

speranțe în pelerinaj,

dar viața nu e un șir de răscumpărări.

Un chip de primăvară te învăluie.

Ai uitat de anii de restriște.

Acum ești recunoscător că ți-a adus aminte,

privindu-l în adâncul ochilor ei,

în tainele ființei,

acolo, nerostit, sigilat,

sunt cele mai frumoase povești din viața ta,

fiindcă omul e viața.

Cuvântul, măsurat cu compasul eternului,

scris în atâtea culori,

a păstrat albastrul fiecărei treceri,

fiecare pocnet de mugur

își anunță viitoarele flori și fructe.

Fericire, durere… contează culoarea?!

Lumină irizândă. Un vis e viața.

Ceea ce credeai că ai pierdut, iubirea,

renaște în oglinda visului.

De-ai fi un fluture ai vrea să fii

ars de această lumină

ce îmblânzește natura, o vindecă.

În tăcere, un curcubeu vă înconjoară,

un spectru de culori arcuit.

E între voi și lume,

iar poemul este chiar Ea.

~*~

28 aprilie 2018

IRINA LUCIA MIHALCA