SITA NAVAMI

SITA  NAVAMI

Om Gupta – Ioan Miclău Gepianul – Ioan Ciofu – Drauzio Varella – Isabela Vasiliu-Scraba – George Anca

Vlad the Impaler  / Țiganiada

OM  GUPTA

Respected Dr. George Anca Ji,

जय सिया राम !

Today is Sita Navami (or Janaki Navami)! This is The Day when mother Sita appeared from earth in human form.  A lot has been written about Prabhu Shri Ram, but not much about mother Sita. In fact, her birthday (appearance day) is also not much known even among Ramayana lovers.

Prabhu Shri Ram is ist-dev of many of us, but what would he have done without Sita- that is an important question. Can we imagine Ram without Sita? With this thought, I write a few lines below in Hindi.

You may or may not agree with my views, but I thank you for reading it. If you like it, please feel free to forward to others. You can post it on your Face book and other social media if you so wish.

Wish you a very divine Sita-navami. May She always keep you and your loved ones happy and spiritual!

Jai Siya Ram!

Om Gupta

Houston, USA

7134717822

सीता नवमी पर बधाई

सीता यदि होती नहीं, नहीं राम को मैं मानता ।

रावण कभी मरता नहीं, सीता-हरण मैं जानता ॥

विश्व का करने भला, यातनाएं  तुम ने सही ।

रखने पति की प्रतिष्ठा, वन को स्वयं तुम गईं ॥

आज जन्मदिवस तुम्हारा, कोटि-कोटि करता प्रणाम ।

‘ओम’ चरणों में पड़ा,  बोलो सभी जय सिया राम ॥

डॉ ओमप्रकाश गुप्ता

ह्यूस्टन २४ अप्रैल २०१८ (सीता नवमी)

IOAN  MICLĂU  GEPIANUL

Durostor și Caliacra

Româncuță roșioară,

Pune-ți  ie ta cu flori,

Și condurii Consânzenii,

De la târgul cu miori!

Cel pieptar cu bumbi de aur,

Dalba-ți coroniță laur,

Să le-așezi ca o podoabă,

Peste trupul virginal,

Ochi, al strugurelui boabă!”

“Frate Durostor, știi bine,

Cât de mult eu țin la tine,

Dar se-aude că în vară,

Targ de hoți se plănuiește,

Sa ne ia din mândra Țară!”

“Caliacra surioară,

Româncuță roșioară,

Eu ți-s frate, și în lume,

Nimeni nu-i să ne despartă,

De al mamei dulce nume!

Dar de-o fi să fii răpită,

Și-a ta viață risipită

La străini cu aspră casă,

Eu voi vrea să mor cu tine,

Dacă nimănui nu-i pasă!”

Dar prin vară, prin August,

Când dau strugurii în must,

Se făcu mare hoție,

Durostor și Caliacra,

Pierdu mândra Românie!”

( Durostor si Caliacra, doua judete ale Cadrulaterului

Romanesc, din Bulgaria)

IOAN CIOFU

Avuţia

Port cu mine

însingurata zi

care ne momeşte

cu braşoave,

un sac

plin cu amintiri.

În răstimpuri

îl deschid la gură

şi, temător să nu-mi scape,

ascund câte una

proapăt botezată.

(Se mai întâmplă

şi de bine).

Intră – îi zic –

stai pe-aproape

şi nu uita să mă cauţi.

Bate-mi în poartă

sau, şi mai bine,

iată cheia!

Alteori,

pândit de ceasul rău

ascuns

printre minute,

un geamăt hâd

calea-mi aţine

adulmecându-mi sacul pe la dungi

cu roasă ţesătură

sau la vreun slobod petic.

Hei, tu – se zbate-n mine ciuda –

n-ai loc, eşti prea neşters

la gură!

Dar zbaterea

cu smalţ pe frunte

s-a şi dosit

în mintea-mi.

*

Aşa trec anii

strânşi

în pumnul şi el lovit de-angoase

când

degetele-i mute

se-ascund chircit

în palmă.

Azi

respirăm risipă-n noi

Şi ne-nnoim supliciul.

Azi

punem sacul pe genunchi

ne tot plivim

trecutul

cu lamentări rostite-n bărbi

şi-nţelenite-n zaţ

de melc:

plecaţi, voi,

brume din răzor,

lăsaţi-mi cald răsuflul

ca amintirile

să-ngâne-n piept

ecouri

strânse-n clipe.

(Simţiţi

cum spaima-n viitor

ne zgândăre trecutul,

cum patosul ascunde, strâmb,

porozităţi de stâncă?)

Tu, Gladys,

plod închis în curte

de te pândeam

prin garduri

când guvernanta-ţi controla

periplul

prin

grădină,

învie-acum, din leagăn,

opreşte-i lenea

din balans

şi-ndreaptă-te

spre poartă.

(Ce-aş fi putut

atunci

să-ţi spun

mai mult ca-ntr-o privire?)

Iar tu, prietene imberb

(atras

spre-un joc de pocher

cu boabe de porumb

în pot

şi scos brutal din şcoală...)

Stinge-ţi

acum

curajul plat,

întoarce-n drum trăgaciul

la arma

scoasă din rastel

ce bubui prin curte

şi amuţind soldatul

împiedicat

de-un corp,

cald încă.

(Pe cine-ncearcă-al meu blestem:

pe-un glonte

ca fals inocent

ce e absent atunci când intră

dar cinic la ieşire?!)

Când braţul introduc

în sacu-mi

refac uşor poteca

bătută-n lanţul

de celule

spre arătarea de pe punte.

Ea-şi mută lin privirea

de la delfinii

care-şi saltă spinările din apă

şi le-mbăiază iar

în mare,

spre-un nou sosit

pe navă

care-o contemplă.

Ea face pasul

ca zălog

şi-ntinde mână-ntreagă

spre-un cuib

zidit pe anemone...

Trecuta-au ani...

Dar, ploaia nu-l mai udă...

(Şi azi

prin nostalgii încerc

să-mbii

acei delfini

la joacă.

Poate-or schimba

secvenţa-n vis

şi-or înnoda alt capăt).

(Ştiaţi că viaţa

doarme-n vis

şi că imaginile-n joc

îi antrenează pasul?)

Mai scot

din straturi vechi

de-afund

un cap „chilug” purtând coroană.

Privirea-i prinsă-n obiectiv

pomeţii - albiţi de spaimă

dar braţul

premiul sufocând.

(Aş vrea

acum

să-adaug

un zâmbet pe figura-mi

să fi părut

- de-atunci -

că ştiu

cum cartea înspica

în noi

conglomerat de noime).

*

În seifuri banii când dosim

sau aurul,

şi el ascuns

în scarabei cu forme sacre,

de-i scoatem...

rămân muţi.

N-au miros, n-au surâs

(ei poartă mască)

emană

- totuşi –

forţa oarbă

de-a se lipi de palmă.

Dar amintirile (!)

dormind în noi devin surori,

au chip,

o chezăşie de chivot,

vorbesc,

ne ceartă sau ne plâng

iar când, pe numele cel mic

ne strigă

sau ne roagă,

ochii ne sfredelesc

străfundul cald

ni-l udă.

Şi câte alte

zac în sac,

poveşti urâte la miros

dar şi destine

pline-n sevă

ce nu se pierd în haos

şi nu ne sting izvoare.

*

Păşesc în rând cu noi

fiinţe dragi

pe care

ploaia

le scald-alăturea, la braţ,

şi pasul

ni-l măsoară-n viaţă.

Poate-nsorite, ne iubesc

atunci când nu ne mint

sau uită

şi când, scăldându-se-n plăceri

şi exaltându-le natura

şi preţul,

dezamăgesc o vreme.

„Nu am cer

nu am cuvinte

ochii mint şi gura minte

unde-s cântecul

şi harul

care îmi umpleau paharul”.

(aminte ia un cântec)

Dar cerul lumii

nu-l citim

cu-o singură privire.

Poate

optuzi,

chiar noi

prea rar iertăm

atunci când clipa nu cuvântă.

De-aceea eu,

însingurat,

când cei din jur nu-s bravi

să-mi umfle-aripa,

mă-aşed

pe-o piatră de altar

cu sacul pe genunchi

eliberându-i

gura,

chemând câte un nume

din corul

de-amintiri.

Pentru acestea

eu le sunt preţul

şi ele-mi sunt averea.

Căci nu mint

dezamăgesc

sau uită,

vorbim din ochi

şi ne-nţelegem gândul.

...................................

Înfiorarea suie-n aripi,

briza din nou le povesteşte

cum că

urcuşu-n circul lumii

se poate proslăvi

şi fără-a amaneta

iubirea.

DRAUZIO VARELLA

D E F I N I T I I:

1.       Vârsta a Treia începe oficial la 60 de ani şi se presupune că se termină la 80, dar nu este un consens.

2.       Vârsta a Patra sau Bătrâneţea începe la 80 de ani şi se termina la 90.

3.       Longevitatea începe la 90 şi se termină când mori.

BATRANETE SANATOASA

4.       Nimeni nu este sănătos după 50 de ani. Sănătoşi sunt tinerii; bătrânii au mereu una sau mai multe indispoziţii care sunt proprii vârstei.

5.       Despre ce este vorba atunci, este de a îmbătrâni sănătos, adică, cu indispoziţiile controlate şi fără complicaţii.

GENETICA

6.       Dacă vrei să ştii cât vei trăi şi cum vei ajunge la vârsta asta, uită-te şi aminteşte-ţi de părinţii tăi. Moştenirea genetică este fundamentală pentru a stabili un pronostic al vieţii. Cine a avut cancer sau infarct înainte de 60 de ani îl va transmite prin gene copiilor lor, pentru că aceştia vor avea mai mari probabilităţi să dezvolte aceleaşi boli. Logic, dezvoltarea unei boli cronice implică prezenţa multor factori, dar genetica este doar unul din ele.

NU EXISTA ATAC GRATUIT

7.       “Suntem ceea ce mâncăm” spun naturiştii şi nu le lipseşte dreptatea. Dacă în afară de genetica defavorabilă îţi mai pui şi 3-4 linguriţe de zahăr la fiecare cafea pe care o bei, savurezi toate pieile de pui fript şi te răsfeţi cu şorici de porc ca aperitiv la sfârşit de săptămână, ţi-ai transformat arterele în canale înfundate.Adica, nu vei avea bună circulaţie, bună oxigenare, ceea ce va echivala cu moartea celulară, sau altfel spus, îmbătrânire accelerată sau prematură.

8.       În consecinţă, dacă vrei să ai o bătrâneţe sănătoasă, începând de la 50 de ani ai grijă de alimentaţia ta şi nu mai mânca “chimicale”, nu mai face excese de grăsime. Un bun mic dejun, un prânz bun şi o cină uşoară sunt cheia pentru echilibrul tău interior.

TRAIASCA INGHITITURA

9.       Partenera cu dieta este băutura. Înlătură toate băuturile gazoase, astea le pot bea tinerii şi cu măsură, noi nu. Toate aceste lichide au carbonat de sodiu, zahăr şi cofeină. La vârsta noastră aceste substanţe biciuiesc pancreasul şi ficatul până le distrug. Bea mai bine limonadă, sucuri. Până şi berea este de preferat că se face cu apă fiartă, are componente naturale şi nu are sodiu

10.   Pe de altă parte este destulă evidenţă clinică care demonstrează că un consum moderat de alcool după 50 de ani îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi are trei efecte clare: vasodilatator coronarian, diminuează colesterolul şi este un sedativ moderat. La tine acasă şi când nu ai nevoie sa şofezi, ia o înghiţitură. Licorile cele mai recomandate sunt whisky-ul, vinul roşu şi o ţuica pură.

11.   În loc să iei o nitroglicerină pentru a dilata arterele, sau statine pentru a scădea colesterolul, sau valium pentru a te calma, reuşeşti toate astea cu o bună înghiţitură. Si dacă o faci în compania persoanelor pe care le iubeşti, efectul se dublează. Acum bine, doar o atenţionare: consum moderat înseamnă unul sau doua pahare, pentru că dacă îţi petreci astfel toată ziua, efectul este exact invers şi te vei omorî mai repede decât îţi imaginezi.

DEASEMENEA NU TREBUIE SA FII RIGUROS

12.   Asta vrea să spună că toate aceste reguli sunt bune, dar fără să exagerezi şi mai ales fără să dogmatizezi. Dacă faci un grătar pentru familia ta sau prieteni, nu veni cu “eu nu mănânc cârnaţi pentru că sunt foarte graşi” sau “medicul meu mi-a spus să nu beau mai mult de două pahare şi gata”.

13.   Nimic nu poate înlocui bucuria şi plăcerea de a împărtăşi cu cei care te iubesc;  nu există grăsime sau pahar care nu se pot metaboliza într-o seară bună de distracţie. Mecanismele de compensaţie ale corpului nostru sunt încă, puţin cunoscute, dar se întâmplă aşa: dacă te distrezi cu adevărat, “păcatul mortal” dietetic se transformă în “păcat care se iartă”.

NIMENI NU IMI VA LUA PLACEREA DE DANSATOR

14.   Asta este absolut sigur, pentru că tot ce mănânci şi bei îţi vor lăsa urme şi ca portretul de Dorian Gray, corpul tău va arăta ca la bătrâneţe. Nopţile de petrecere, atacurile, excesele de toate tipurile vor face viaţa de bătrân foarte dizgraţioasă. Şi nu numai ţie,

15.   ci şi familiei tale.

PIERDERILE

16.   Principala nenorocire pentru un bătrân este singurătatea. Obişnuit este că perechile nu ajung la bătrâneţe împreună; întotdeauna cineva se duce primul, cu tot ceea ce dezechilibrează  statu quo care susţinea componentele perechii. Văduvul sau văduva încep să fie o greutate pentru familia lui.

17.   Recomandarea mea personală este să încercaţi să nu pierdeţi – atât timp cât aveţi luciditate – controlul vieţii voastre. Asta înseamnă, de exemplu: eu decid când şi cu cine ies, ce mănânc, cum mă îmbrac, pe cine sun, la ce oră mă culc, ce citesc, cu ce mă distrez, ce cumpăr, unde trăiesc, etc. Pentru că, atunci când nu poţi face toate astea, te vei transforma într-un om greu de suportat, un bolovan pentru viaţa celorlalţi.

SUFICIENT

18.   Nu mai am timp, lucrul mă cheamă şi am scris asta într-o mică pauză de 30 de minute. Sper ca să vă fie de folos.

Acestea sunt: „Reflecţiile oncologului brazilian Drauzio Varella”, câştigător al Premiului Nobel în Medicină.

ISABELA VASILIU-SCRABA

Despre G. Liiceanu şi   plagierea de tip “inadequate paraphrase” la Patapievici

Motto: “Patapievici a plagiat fără ruşine toate seminariile făcute de părintele Scrima…Fieştecare cu talentul lui” (Claude Karnoout, 17 iulie 2012, http://www.criticatac.ro/17875/ochii-de-sticl-ai-beatricei-patapievici-notat-inspiratorii-doar-la-bibliografia-general/ – comment-37349).

Un danalexandru23@yahoo.com care semnează “Vicuslusorum” si care pare să fi beneficiat de oarecare burse pentru studierea filosofiei prin Occident observase încă din 2009 lipsa ideilor personale din cartea Ochii Beatricei având la bază o conferinţă (bine remunerată) ţinută de H.R. Patapievici la Microsoft. După opinia sa din 17 iulie 2012, postată drept comentariu la un articol din pagina web „ContraAtac” scris de I. Aranyosi, Patapievici ar avea “statut de vulgarizator” şi nu de “mare om de cultură şi imens filozof” (Vicuslusorum, http://www.criticatac.ro/17875/ochii-de-sticl-ai-beatricei-patapievici-notat-inspiratorii-doar-la-bibliografia-general/#comment-37349).

Într-alt comentariu la acelaşi articol scris de I. Aranyosi (ce reia spinoasa problemă a “originalităţii” lui Patapievici) punând faţă în faţă fragmente din cartea Ochii Beatricei cu izvoarele din care fostul director al Institutului Cultural Român şi-a preluat ideile, un alt cititor sesizează cum în articolul lui Aranyosi din 14 iulie 2012 “ni se spune că Horia Roman Patapievici e un impostor, publicând sub numele lui o carte în care nu pune nimic de la sine, ideile originale fiind doar preluate de la alţii” (Pa sipusi, 16 iulie 2012). Drept care, în mod pedagogic, Claude Karnoout concluzionează: “decât bla-bla redigerat de Patapievici mai bine mergem direct la original” , http://www.criticatac.ro/17875/ochii-de-sticl-ai-beatricei-patapievici-notat-inspiratorii-doar-la-bibliografia-general/#comment-37349).

Din articol eu am reţinut cu precădere observaţia privitoare la “absenţa oricărei activităţi publicistice recunoscut academice la nivel internaţional a câtorva intelectuali superstar din România numiţi filozofi fără a avea o operă filozofică de calitate minim acceptabilă” (I.A). Pentru că era exact ce remarcasem la rândul meu atunci când am scris în revista “Acolada” nr.3/2011 despre inexistenţa mult trâmbiţatei şcolii “de la Păltiniş”, negată de Noica în cuvântul însoțitor la volumul Epistolar (București, 1987).   Excesiv mediatizată prin wikipedia românească si englezească, himerica școală păltinișană n-a dat în domeniul filozofiei româneşti nimic dincolo de opera marginalizatului Constantin Noica, pe seama căreia Liiceanu și Pleșu au vrut să apară mai valoroşi decât îi înfăţişau culegerile lor de articole adunate între coperți de cărți (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Un eseist preocupat de îngeri şi vampiri: A. Pleşu, în Acolada nr. 3/2011, p.16 sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVS-plesu-ingeri8.htm ).

În cazul lui Gabriel Liiceanu, dorinţa acestuia de a fi mai bine cotat (eventual chiar ca un gânditor original) s-a manifestat încă din tinerețe. Atunci nu s-a sfiit să introducă pagini scrise de Noica în lucrarea sa de doctorat (rapid publicată datorită poziției înalte a stalinistului Ion Ianoși, cu liceul său pe puncte „instruit” de sovietici). Eseul lui Noica era de 32 de pagini (vezi Constantin Barbu, Cel mai mare furt intelectual al lui Liiceanu). Ele au format un întreg capitol despre hermeneutica “întoarcerii, revenirii” la care editorul Liiceanu a renunţat, nereușind în post-comunism să tempereze repetatele acuzaţii de plagiat care i-au fost aduse nu numai de foştii săi colegi de la Institutul de filozofie (vezi Modelul cultural Noica, vol. I-II, Prefaţă Eugen Simion, Bucureşti, Fundaţia pentru Ştiinţa şi Artă, 2009). In comunism, fiindcă la putere a fost (ca și după 1990) tabăra brucanienilor, s-a putut ușor impiedica prin decizie „de foarte sus” publicarea (în „Săptămâna” lui E. Barbu) a Raportului de plagiat alcătuit de comisia formată din Radu Pantazi, Alexandru Tănase și Nicolae Mariș, însărcinată cu elucidarea spinoasei probleme a originalității de gândire din doctoratul lui G. Liiceanu. Ba mai mult: fostul deținut politic Constantin Noica a fost solicitat cu insistență (de forurile superioare) să dea o declarație prin care să spună că-i este indiferent dacă este citat sau nu. Oricine e liber să se trateze din ideile sale fără să-i treacă numele când i se reproduc ideile din cărțile sale cu greu tipărite în comunism. Filozoful a mai fost silit să declare că nu are nimic împotrivă ca paginile nepublicate sub numele lui să circule publicate sub alt nume, în speță, sub numele vizitatorului său, Gabriel Liiceanu care nici măcar la blibliografie nu a trecut numele filozofului de la Păltiniș. După 1990, la retipărirea lucrării de doctorat fără paginile scrise de Noica, vizitatorul a perpetuat minciuna „autorlâcului” notând că respectivul capitol de 32 pagini și- ar avea un loc mai potrivit într-un alt volum cu eseistica sa personală.

Fiind făcute publice înregistrările lui Constantin Noica de către Securitate, mai precis ce a rămas din dosare după ce o parte din ele au fost arse probabil la insistenţa unor informatori aflati în relaţii bune cu Virgil Măgureanu (conducătorul instituţiei după 1990) s-a putut afla adevărata părere a lui Noica despre cenzura comunistă care încuraja furtul intelectual: “i-au publicat-o lui Liiceanu…nu au obiectat”.

Asta spunea Noica în 1972, când ar fi făcut tot ce-i stătea în putinţă numai să iasă “ucenic” din vizitatorul său (vezi convorbirea dintre C-tin Noica şi Simina Noica din 29 ian. 1972, în vol. Constantin Noica în arhivele Securității, Ed. Humanitas, 2009, p. 123). Abia trei ani mai târziu filozoful de la Păltiniș a ajuns să-şi dea seama că din G. Liiceanu a ieşit, într-adevăr “ucenic”, dar nu de-al său ci de-al dogmaticului stalinist Henry Wald: “Liiceanu e discipol al lui Henry Wald, nu al meu” l-a corectat Noica în 1975 pe Octavian Nistor care făcuse eroarea de a-l considera pe Liiceanu drept discipol al filozofului de Scoală trăiristă (vezi vol.I, Noica în arhivele Securității,  Bucureşti, Ed. Muzeul National al Literaturii Române, 2009, doc. 54, p.154).

Aşadar comunistul Gabriel Liiceanu, de îndată ce-şi oferea scrierile să-i fie publicate, n-avea parte de atâtea beţe în roate cum i se puneau celui întemniţat şase ani pentru vina de a fi dorit să publice la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (singura editură din 1957) manuscrisul unei cărți despre Hegel, dându-l redactorului Z. Ornea/ Orenstein care „îl denunță Securității pe Noica și-l aruncă în pușcărie” (vezi Ioan Țicalo, Dimensiunea creștină a operei lui Noica, în „Bucovina literară”, nr. 5-6 (303-304); a se vedea și Luciana Pop, Constantin Noica şi criticii săi din Securitate, în “Ziua” din 31 martie 2007, precum și Noica în vizorul Securității, în „Observatorul Cultural”, nr. 20 (277) din 14 iulie 2005).

Din convorbirea înregistrată de Securitate pe ascuns se vede destul de limpede cum cenzura comunistă încuraja impostura: Simina Noica îi spunea filozofului de la Păltiniş pe 29 ian.1972 că oricât ar crede el că nu se vede, “dacă unul [dintre referenții tezei de doctorat] ţi-a citit cât de puţin vreo lucrare de-a ta, şi-a dat seama imediat că şi acela [capitolul Schita pentru o Hermeneutica a “nostos”-ului din volumul: G. Liiceanu, Tragicul], este [o lucrare] a ta … Adică se vede mâna ta” (Simina Noica).

În zilele noastre, dorința de a părea un gânditor original reiese din bâlbâielie prezentării în wikipedia românească unde este trecut ca „existențialist” interesat de „alienare, contingență, libertate, aporie morală si facticitate”. Intr-o conferință din 1965 Mircea Eliade constata cât de „excedați” sunt francezii de „existențialism si marxism, plictisiți de perpetua discuție despre istorie, condiție istorică, moment istoric, angajare și așa mai departe”. Ei bine, fostul marxist Liiceanu (despre care Noica spunea că citește Platon și tot la materialism marxist ajunge) si după jumătate de secol a rămas cantonat în „trăirea momentului istoric așa cum declarase Sartre că trebuie să facă orice individ responsabil” (Mircea Eliade, „Orientări culturale din perspectiva istoriei religiilor”, conferință ținută la University of Chicago în octombrie 1965, inclusă în vol.:M. Eliade, Ocultism, vrăjitorie și mode culturale, București, 1997, trad. Elena Bortă, p. 24). La fișa lui G. Liiceanu, secțiunea „viziunea filozofică a lui G.L.” se mai poate citi că ar fi „schițat o fenomenologie existențială”. Si din acest loc se declanșează deruta: Respectiva fenomenologie ar fi bazată pe ideea transcederii (1) „datelor”, corectat apoi cu (2) „transcederea determinațiilor INDIVIDUALE”, prostie corectată de prietenul „Medenagan” care își dă cu părerea că (3) „transcederea determinațiilor generale” sună mai bine alături de continuarea pe linia „transcederii necesității istorice înspre o responsabilitate individuală” (accesat în 16 aprilie 2018).

Dacă în tinereţea sa (marcată de etica comunistă) i-a fost încurajată împostura de a se trece autor al unor scrieri filozofice care nu erau ale lui, devenit editor după 1990, Gabriel Liiceanu se pare că promovează la rândul său impostura lui H.R. Patapievici (vezi comentariul lui “Pa sipusi” din 16 iulie 2012). Cel puţin asta este impresia pe care o lasă părerile comentatorilor postate pe 16-17 iulie pe pagina web „CriticAtac”, platformă care se autodefineşte în cel mai autentic limbaj de lemn, ca militând “pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniază şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat”. În ce mă priveşte, se pare că am contul blocat, deşi îmi argumentez în mod raţional afirmaţiile, nu aduc injurii, nu discriminez si nu calomniez, după cum oricine a putut constata la citirea articolului meu despre Noica printre oamenii mici şi mari (rev. “Acolada”, nr.2/2012 sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-25aniNoica4.htm ) pe care am intenţionat să-l postez (fără succes) pe 4 aprilie 2012 după ora 21. „Vicuslusorum” observase şi el ceva în neregulă cu respectiva platformă de s-a gândit să scrie după evidenţierea plagiatului la Patapievici (plagiat de tip “inadequate paraphrase”) că “poate şi criticulatac este organizat în acelaşi mod acaparator şi mistificant ca grupul Humanitas-ICR-GDS-“Noua Republică”.

Cartea Ochii Beatricei, “neoriginală, intens promovată” (Grigore Pavel, 17 iulie 2012) a fost exportată de “grupul Humanitas-ICR-GDS” (Vicuslusorum, 17 iulie 2012) ca una din marile realizări ale originalităţii culturale româneşti contemporane. În 2005 a fost chiar şi premiată de Uniunea Scriitorilor din România. Se pare că juriul s-a păcălit crezând că ideile lui Egginton nemenţionat în textul publicitar al micului volum i-ar aparţine lui Patapievici, citat de Humanitas cu ghilimele de rigoare http://www.libhumanitas.ro/horia-roman-patapievici-ochii-beatricei-humanitas-2010-ebook.html .

La fel s-a păcălit si un profesor italian care într-o frază bine meşteşugită ridicase în slăvi “originalitatea” lui H.-R. Patapievici (al cărui plagiat se înscrie în tipul “inadequate paraphrase” ), frază trecută la volumaşul Ochii Beatricei plasat într-o suită de titluri de cărți despre Dante apărute în perioada 2000-2010. Plagierea de tip “inadequate paraphrase” se constată în situaţia în care nu este clară contribuţia autorului faţă de ideile preluate de la un alt autor citat prin parafrazare. Precizarea o găsim la I. Aranyosi care pare a fi de acord cu “Vicuslusorum” şi cu “Mortar” în ce priveşte ideea principală împrumutată de Patapievici de la Egginton şi trecută în “prezentarea făcută de Humanitas care pune în ghilimele textul ca şi cum i-ar aprţine lui Patapievici” (vezi „Mortar”; acesta mai precizează în comentariul său că paginile incriminate sînt 44, 45, 46, 48 unde nu apare trimiterea la sursa ideilor preluate de H.R. Patapievici si parafrazate).

In opinia lui Ion Varlam, H.R. Patapievici “vrea să-şi afirme inteligenţa ca un tocilar cu ambiţii de premiant, scriind despre orice cu o competenţă de autodidact şi într-o limbă fără reguli, folosind cuvinte al căror înţeles îi scapă, spre a trece drept “specialist” în ochii profanilor, reuşind să-i sperie pe proşti” (vezi I. Varlam, Pseudo-România. Conspirarea deconspirării, Bucureşti, Ed. Vog, 2004, p.219).

GEORGE ANCA

Glose asupra originii indiene a romilor

După cum se întreba Weber, profesorul de sanscrită al  lui Eminescu, dacă Ramayana se inspiră din Iliada, de peste două sute de ani, după evidenţa lingvistică, şi, recent, potrivit asemănării genetice (e.g. cromozonul Y), romii sunt socotiţi “fraţii uitaţi ai indienilor”. Fără a fi demonstrativ, predând studenţilor din Delhi Alexandria sau Ţiganiada, am sesizat o primire în cel mai speculabil caz amuzată a revendicării lui Jundandel de către Parpanghel (altfel eufonizat de noi cu... Papagheno, evocându-l şi pe Mozart, îmbrăcat într-o seară, la un bal, în fachir indian). Oricum, nicăieri problema romilor nu mi s-a părut a se discuta mai relaxat în altă parte (Texas?) decât în India.

Participând la Conferinţa Internaţională Ramayana în India şi în diaspora indiană (SUA, Anglia, Republica Sud-Africană, Mauritius, Trinidad-Tobago), am observat cum, în mai puţin de 200 de ani, limba maternă face loc limbii engleze, identitatea indiană fiind menţinută pe temei religios, hindus. Dacă s-ar fi ţinut şi la noi, ţară nehindusă, o ediţie a acelei conferinţe anuale, logic ar fi fost să participe şi romi şi eventual să se recunoască în povestea divină a lui Rama şi Sita. Chiar şi întrucât Rama este comparabil cu Isus Hristos.

Cât despre conferinţa lui Weber remorcând partizan Ramayana Iliadei, Agamemnon nu e Rama şi Rama nu e Achile. Dar vastitatea migrantă a legendarismului ţigănesc şi rom, obscurizând criminalitatea de etichetă violent discrimnatoare, la noi, “asupra ţiganilor există o întreagă epopee populară în versuri lapidare, cum şi-au făcut biserică, ce predică le-au ţinut părintele Porgaţie şi popa Mătrăgună cel de viţă bună” (Mihai Eminescu). Dar dacă ar fi cunoscut Mihai Eminescu Ţiganiada? Discuţiile conjuncturale de azi ţin cont mai degrabă de “crima” eliberării din robie a ţiganilor, fără a-i fi pregătit pentru aceasta, vezi Vasile Porojan din povestirea lui Vasile Alexandri, sau aventurează noi origini, precum cea evreiască pentru romi, într-o lectură anume a bibliei, sau în contextul holocaustului. "se vorbeşte tot timpul de Holocaustul evreilor şi rromii sunt daţi la o parte. Nu ştiu dacă un evreu valorează mai mult decât un rrom şi invers. Toţi suntem oameni (...). Este o discriminare ca romii să nu fie incluşi în categoria victimelor Holocaustului. Atât evreii, cât şi rromii au suferit şi au murit în acele lagăre de exterminare". (Florin Cioabă)

With my gypsy ancestress and my weird luck

And my Taroc pack and my Taroc pack

I may be a bit of a Jew

(Daddy de Sylvia Plath)

Sakuntala

Piesa lui Kalidasa, dramatizând genial povestea de întemeiere a Indiei (Bharat) din Mahbharata, se regăseşte, după mii de ani, tradusă în Europa, precum şi rescrisă în Călin de Mihai Eminescu (inclusiv eufonia/dhvani Călin-Kali- Kalidasa). Vasile Voiculescu provoacă întreaga literatură universală plasând-o pe Sakuntala într-o şatră de ţigani din Carpaţi, cum în Kumarasambhava de acelaşi Kalidasa, însăşi Parvati (“Munteanca”) devine jumătatea lui Dumnezeu, Shiva (Ardhanariswara), în Himalaia (care-i este tată).

Laolaltă, indienii, romii, românii şi englezii (versiunea scriptorială culto-sakuntalică fiind snob, nemaicolonial  englezească) se pot lepăda de farmecul şi fermecarea lui Dionis îndrăgostit fără leac de ţiganca Rada, alias Sakuntala, în donquijotismul lui. Ideea regală, cu rege ţigan ungur, încă suspicionează etnia jurnalieră. De la Dushyanta la Dionis (din Eminescu, Eliade, Voiculescu), ne trezim în mitul discret al călătoriei alexandrine a lui Dyonisos în India şi devenirea lui ca un quasi Shiva. Suntem însă în răpirea în care ne poartă Urwashi (Kalidasa), Dulcineea (Cervantes), Rusoaica (Gib Mihăescu), Ondine (Gireaudoux).

„... Şi, deodată vrăjit, am uitat de mine, de neplăceri, de misteriosul Dionis. M-am adâncit în poienile şi bungeturile Indiei, am trăit în tovărăşia fecioarelor sacre, am sfătuit cu brahmanii, am plâns cu eroii şi am triumfat cu zeii. N-am lăsat cartea din mâini până n-am cetit-o toată. M-am întors apoi şi   i-am migălit începutul. Îndeosebi reproducerea unei miniaturi înfăţişând o fată de o frumuseţe fericitoare, cu ochii mari codaţi în sombrul oval al chipului ...

... câteva ceasloave cu sute de vederi de şatre şi împrejurimi, ţigani bătrâni cu lulele-n dinţi, ţigănci pe vine cu ghiocul, bătrâne vrăjitoare întinzând cărţile, fete cu laţele împănate de bănuţi, danci bătându-se în apă, puradei călări pe măgăruşi, tot pitorescul ieftin şi convenţional care sare în ochi amatorilor fotografi...

... Nu putea fi nici galeşa cu ochii genoşi şi pântecul armonios de baiaderă, nici nurlia cu trupul de violoncel de abanos, nici arzuia cu sânii durdulii şi buturii coapselor neastâmpărate ca nişte şerpi, nici almeea mlădie de alături, cu umerii bucălaţi, cu carnea patinată şi sânii patetici, nici nubiana sfruntată ce-şi lăfăia ţâţele împungace cu sfârcurile boite în rumenele la fel ca buzele. Nici şopârla cu miezul ochilor galben, care se strecurase cu ghiocul până la noi, gătită în ilic roşu scurt, de sub care şalele de tuci şlefuit, frumos şănţuite, ca la o torsă antică, lunecau dârdăuş ameţitor spre rotunzimile bucilor. Nici molateca din faţă, cu priviri vulpeşe şi piepţii cărnoşi buluciţi sus spre gura polcuţei, strânsă pe mijloc în copci gata să plesnească şi care se marghiolea spre noi alintându-şi boiul pe şoldurile viclene...

... venea, călcând poiana, prin mijirea serii, fecioara sacră din miniatura indiană. Aidoma. Acelaşi mers modulat în cântec, aceeaşi statură cu formele pure, aceeaşi mândră gingăşie, pletele cu cu reflexe albastre încadrând sumbrul oval al chipului covârşit de ochii magici, sânii înfloriţi pe negrul liman al pieptului, şi mai ales sub borangicul galben al veşmântului, coapsele străvăzute ca două zeiţe misterioase, pe umerii gemeni cu chiupul tainic al pântecului.

- Sakuntala, strigai înspăimântat şi, fără să ştiu ce fac, îmi pipăii buzunarul.

- Cartea e în haina cealaltă. Dar nu mai ai nevoie de ea. Autorul e depăşit...”. (Vasile Voiculescu, Sakuntala)

Originile devenirii mistice a lui Zahei, în romanul  Zahei Orbul de Vasile Voiculescu, dospesc dintru început în spital şi şatră ţigănească / general-umană de mahala. Nomadismul său panromânesc, pe întoarceri tragic-polifemice, claustrarea în infern-ocnă, fără Ulise, Orfeu ori Dante, purtarea în spate a ologului văzător, curând  deşamanizându-se spre moarte în altoi, poartă ecouri de altă ayana (călătorie) a lui Rama, fără Sita, spre un dumnezeu-vedere.

Postări de rasă

Rasismul colonial antiindian se răstoarnă, nu odată, în punerea Indiei de către sine înaintea lumii, nu militar, americăneşte, dar spiritual. Dacă Sir William Jones îi făcuse lui Kalidasa complimentul că ar fi un Shakespeare al Indiei, mai nou se propune ca Shakespeare să fie, eventual, văzut ca un Kalidasa al Angliei. Oricum, în grădina casei marelui Will din Stratford-upon-Avon a răsărit un bust al lui Tagore, cu pelerinaj de indieni pe acolo.

În diaspora nimănui, romantica boemienilor e demonizată dintre vrăji, darmite ocaziile, cât de dese, de reprimare parasocială, nemaisimbolică. Forumurile îngroaşă articolele antiţigăneşti încât, dacă n-ar proveni de la provocatori de sorgine „organe”, ne-am regăsi popor canibal. E.g.

mâncau carne de câine şi de mort de foame ce le era nici nu mai aveau cuvinte să vorbească român bengos şi sifilitic felicitări Mailat

problema ţiganilor începe cu intelectualii din România sunt atât de furioşi pe trecutul acestui neam o zi căluşarii o zi coci o zi ţurcă o zi spărgeam seminţe

atraşi ca un magnet de salba de lacuri a Dunării se poate locui pe malul bălţilor şi să mănânci peşte pe săturate comuniştii au desfiinţat salba de lacuri a Dunării

nu putem omorî puricii atunci omorâm pisica cu purici cu tot macabre expoziţii de membre disparate şi hârci în parii de la capetele podurilor

staborul nu condamnă furturile săvârşite de ţigani împotriva românilor ci numai pe acelea săvârşite împotriva ţiganilor la şcoală doar bărbaţii pentru carnet de conducere

oare de ce suntem cei mai nefericiţi din Europa ce facem cu ţiganul de Cărtărescu că ăsta sigur n-o să vrea să plece în India priviţi domnilor pe steagul croaţilor

mai comod să bântuie eşti tu bănăţean cât este Mailat italian nonviolenţi care fac cea mai bună pastramă din lume albii vor deveni minoritari în propriile ţări

ce s-ar întâmpla dacă li s-ar da o ţară a lor nonsens păi în Mangladesh cum e sau prin India ţigani avem şi la juifi singura deosebire e că au altă religie

cultivarea limbii prin vorbire glasul versus cuvântul scris poate şi cunoscuţii au un rol de conştiinţă pentru unii fiecare dintre noi a păstrat nomadismul şi ţigănismul

libelulo tu nu te ţigănizezi că n-ai cum să te mătăseşti sau flutureşti iaca m-am gândit şi eu că altfel amorţeşte toiagul în Bărăgan şi nu în nu ştiu care pământ arab

viaţa ţiganilor ne mai aduce aminte din când în când că există natura libertatea fără pâine e o teroare mai mare decât privarea de libertate

hai să fim serioşi şi să nu ne mai autoflagelăm pe această problemă în drumurile lor din India au fost alungaţi cam de peste tot nişte paria veniţi pe dulcele plai mioritic

forţa imunitară a ţiganilor poate fi folosită ţiganul a fost adus cu forţa pe corăbii româneşti din India transformaţi în sclavi de cuceritorii musulmani ai Indiei

cuvântul rom adus din India ţigan exonim atziganoi care nu se ating rom endonim munca nu le e în sânge îşi bagă caii în apartament sau îşi fac nevoile pe fereastră

vorbind în limbi în somn penticostal pastişa forumurilor frustărilor securismelor cu amintirea scrisă pe rezistenţa limbii voastre vedice harţei hârtia nevoia roboamică

Înapoi la sacru

Sacralitate ţigănească (roboamică, nu indiană, potrivit unei ipoteze a pastorului Florin Cioabă enunţată în intervenţia la simpozionul dedicat originii indiene a romilor, la Biblioteca „Astra”, în 27 octombrie 2007), se poate antologa – am făcut-o şi eu în Roboam, microroman rom -, peste potopul incriminator la adresa unei etnii atât de faimoase, şi nu numai citând din Charles Baudelaire sau Vasile Voiculescu, dar din autori romi de la noi, nici egipteni, nici indieni, nici evrei, ei înşişi, câte ceva din toţi, pe teren românesc, păstrându-şi, nu neapărat cu cuţitul, renumele.

La început cerul

era foarte aproape de pământ

încât îl puteai atinge cu mâna

de multele noastre păcate s-a îndepărtat

şi azi

pământul rămâne departe de cer.

Din întunericul Universului

şi

al pământului

la prima rază străluce a soarelui

demult

la marginea mării

precum

firul nisipului

risipit de vânt

în zările lumii

Dumnezeu a binecuvântat

Îngerii Ţigani

cu aripi larg deschise-n  lumea toată.

Când

Destinul

se joacă cu tine trântindu-te

în mocirla vieţii

numai

Îngerii Ţigani

îţi întind aripa

ştergându-ţi lacrima

în coarda viorii

ei sufletu-şi pun

şi muzica lor

şi au promis

că întotdeauna

în zborul lor vor fi asemeni

Sufletului Ţigănesc

liberi

dăruind pe oriunde trec

Dragoste de Viaţă.

Îngerii Ţigani

au furat poruncile Domnului

dându-şi inima oamenilor

însă

oamenii

n-au înţeles niciodată

şi mereu le-a fost frică

de-a intra în vorbă

cu

Îngerii Ţigani

aşa că s-au îndepărtat din neam în neam

precum

cerul de pământ

pe când

Îngerii Ţigani

au fost şi au rămas

lângă

Dumnezeu

(Luminiţa Mihai Cioabă, Îngerii Ţigani)

nesăbuite falange excită violine de fildeş vei învăţa

să deosebeşti moartea voronciană maşina de tuns iarba

inorogilor si bemol cum se alătură mişcării senzaţionale

octombrie din brumă şi ceai împotriva spaimei roşii din

foi fine de porumb pânză de păianjen la intersecţii

filosofarde simpatie cu foetuşi obraz însângerat vei

vedea până unde se-nalţă setea port îngheţat în depărtare

alge de ploaie lipicioasă vei fi acuzat de naufragii de călători

predestinaţi şi-atât tristeţea modelează TOTUL după concentration

după sferă după cilindru după cezane după acea indicibilă

tandreţe cu sprâncenele smulse cu umeri de ceaţă ah,

dispersie civilizaţie cu poeme prea încărcate

de dreieri silabe de cretă în vase corint sanguinice

precum se-ntinde înserarea zălog ferestrelor suvenir

catedrale pleacă sosesc

(Gelu Măgureanu, Fereastra de dincolo)

Aş vrea acum să vă împărtăşesc,

De sfinţii singuri pe care-i cunosc,

De acei sfinţi, pe care-i vedem zilnic.

Dar, nu îi recunoaşteţi:

- Nici că vi-s fraţi,

- Şi nici că toţi sunt sfinţi.

...Mergea în faţa mea, pe trotuar,

Un dandy elegant,

Certând o tânără modernă:

“Ai râs de ea, dar ea e mama mea!

Chiar de cerşeşte-n gară, tu să nu râzi de ea,

Căci ea e o ţigancă, de-aceea-i mama mea.”

Cu câteva zile 'nainte,

Urcam înspre spitale, se-nsera.

Vizitatorii se-ntorceau,

şi printre ei, câţiva ţigani veneau.

Dar n-am văzut nicicând un alb mai alb,

Decât cămaşa lui de sub costumul negru.

Nici alb mai pur, decât al bluzei ei,

De sub vestonul verde, cu păuniţe roşii.

Şi nici copii mai candizi şi nici mai curaţi

Decât copiii lor, păziţi de zâne.

Acum doi ani, când îmi ploua în casă

Şi am chemat doi gabori, la acoperiş,

Pentru un ceas de lucru mi-au cerut o sumă,

Că mi-a venit să îi arunc în Criş.

Dar azi, când rezultatul muncii lor îl simt,

Stau şi mă-ntreb, ei vor citi aceste rânduri?

Prin care-i rog:

– Să mă scuze, dacă pot...

De Anul Nou şi eu m-am bucurat

Când în U.E. românii am intrat!

La miezul nopţii-n faţa Primăriei,

Am ascultat formaţia Compact,

Pe cer, se-ntretăiau fasciculele LASER

şi artificii,

Iar spre pământ, confetti fulguiau.

La doua noaptea, storşi, ne întorceam spre case,

În urmă: epicentrul unei bombe H.

...Iar după noi, venea o stranie armată!

Toţi în oranj (culoarea blândei revoluţii noi):

Fluorescenţi portocalii, ţiganii!

Veneau, veneau ţiganii ca să strângă

Gunoaie – gunoaiele lăsate de noi.

Alaltăieri mergeam spre supermarket,

Să-mi iau un whiskey ieftin, să chefuiesc voiam...

Un chef marinăresc!

Iar drumul meu, pe jos, prin urbea mea, trecea,

Prin Tzinka-Pana, un ghetou cândva.

Pe strada mea de lux, pe jos, sunt doar chiştoace,

Acolo, la ţigani, era curat.

Pe strada mea vezi cruisiere negre –

La ei – adăstau cai pe hatul înflorat.

Printr-o fereastră joasă, eu le vedeam în casă:

Pe-o somieră verde: trei puradei golaşi,

Ca trei pui de pisică, care în coş se joacă...

Aceştia sunt ţiganii.

Iar noi... păcătuim,

Când înjurând, mereu, pe ei îi pomenim.

(la fel cum blasfemăm,

de Dumnezei

şi de Cristoşi).

Dar toţi aceşti ţigani sunt sfinţi

Şi nu-i putem răni.

Dar voi, voi care ne-mpilaţi,

Voi ce ne asupriţi

De ani atâţi…

45 plus, încă câţi?

Voi care, după ce aţi spus

Că sunteţi comunişti,

Sunteţi azi liberali capitalişti?

Voi, şi ai voştri crainici,

voi, numai voi, voi sunteţi:

ŢIGANII ÎMPUŢIŢI !

Iară ţiganii mei, adevăraţi, ei sunt

precum au fost mereu...

(atât la revoluţie

şi-n anii comuniştilor,

şi-n timpul lui Antonescu,

sau al legionarilor…

Cât şi pe vremea boierilor)

Ţiganii mei au fost

Ţiganii mei vor fi:

Extratereştri? Asiatici prinţi?

(ciudaţi, cuminţi)

CURAŢI

ŞI

SFINŢI

(Florin Bologa, Ţiganii sunt sfinţi)

Vlad the Impaler in Ţiganiada/The Gypsy Epic

by Ion Budai-Deleanu

Excerpts translated by Dr. George Anca

From Epistolie închinătoare/ Dedication epistle

… As about nature of this mine make, that is of  Țiganiada/The Gypsy Epic, I'll remind you how by learning Latin, Italian, and French, within which languages there are beautiful poems, I urged myself to make a try: if it could be done also in our language, that is Romanian (for our Gypsy can not be written and few understand it) something similar; and I created this fable, that is Țiganiada/The Gypsy Epic, which, according to the learned language, I named it poemation (that is  little poetical make), into which I mixed purposely funny things, in order to be easier understood and liked. There is in it also critique, for right understanding of which I invite you to add some observations, cause I know well you'll understand what I wonted to say at many places.

And as historical fact is concerned, for Vlad Vodă / King, that it was as I wrote it, I prove it with the writers from Byzantium, as you will be well knowing; and of Gypsies, that Vlad Vodă armed them sometime against Turks, also some hand written Muntenian chronicles are writing; but the story made in this shape is my endeavor, which I put in verse, after the source I found at monastery of Cioara / Crow, in Ardeal / Transylvania, which totally hits with the parchment found, not long ago, at monastery of Zanoaga. /.../ Leon Dianeu, 1812.

Introductory stanzas to each of the twelve cantos

Until Vlad Vodă Emperor arms  the Gipsies,

Over them Ire irritates her good father

Satan, who toward them spreads wrong wishes,

While Gypsy kin taking bread for track safer,

From hungry  Flămânda their journey start

Toward Inimoasa town full of heart.

The Gipsies to Vlad embassy are sending

For making shorter their too long route.

But, in between, they debate how with cunning

Must arm and fight themselves in warfare mood.

Romica is abducted by the fiend

And Parpangel in wandering is going.

Poor Parpangel is chanting at dinner

Sadly of love, of wine and of distress

And then he sees a beautiful maiden,

And toward stars he remains as eyeless.

Florescu says about Gipsies and different

Of Vlad conventions and high events.

The saints in heaven are ready to aid

Muntenians; Florescu still more tells

About victories of Vlad well carried.

The miraculous court, through a marvel,

Perishes like the devil by saint cross.

To Parpangel the books sings at loss.

The gipsies at chat have no good zodiac;

Tandaler shows out as a very man,

King Vlad inspects suddenly their  bivouac

With his guard dressed like Turkish aliotman.

Hardly Parpangel is returned near

To life by his shrewd mother dear.

Satan falls  into melancholy well

Taking into account his destiny;

The aristocracy gathers all in hell

And deliberates by what mutiny

will they help the Turkish horde divisions;

The Gipsies finish their food provisions.

Vlad secretly researches the encampment

Turkish. - Arginean comes out of his ghosts,

Then after he escapes with brave hand

From the middle of pagan armed hosts;

Vlad at night over the Turks is rushing,

Saint Michael breaks Satan's haughty vaunting

The Gipsies go and knowing not where

To escape from a trouble, meet  yet other;

Satan into a monastery takes shelter,

Wanting to slide the friars in mud hole

Of impurity; and Hamza shows by hands

To the great sultan the impaled  Ottomans.

The boyars show their unfaithfulness;

The sultan another king   vodã designates;

Gipsies at wedding delight themselves,

Where from Parpangel each the tale gets

How he through an unsaid uneven event,

Passing through hell, up to paradise went.

The Gipsies listening to the idle

consultations of the public  people,

They chose those learned at book and bible,

Who to do among them council cubicle

And decide whatever mastery

Would be good  for Gypsy colony.

Janalău all unto one mind adjusts

And after his consideration / moderation

The high assembly wholly bows at last

When Cucavel with crowd arises on

And rushing on the council in haste

drives on  the delegates into waste.

The Gypsies start feud at consultation

The war makes its appearance afterward

With all its reprobate court stays on

And all the Gypsy kin is at loggerheads;

Many brave kill each other in battle hence;

Vlad by his will steps in abhorrence.

From Canto 1

*

Muse who to Omir once of yore

Have sang Vatrahomiomahia war

Sing to me too of the Gypsy lore,

Be so kindly hearten telling their deeds all

When from Vlad Vodă King freedom won,

Weapons and estate areas of their own,

How Gipsies wanted to choose for selves

One king in country and one mastery,

How, forgetting of their life zest,

Have taken up arms with bravery,

More they later dared even to fight

With the darkish pagan crowds might,

How afterward by a bitter argument

(For they didn't together came on),

All of them each in other side went

Leaving altogether country, king and crown.

But all these arrived at inception

Through demonic very deception,

That, even the one beyond compare

Worst ghost of all spirits, Satan,

Eternally has his dwelling in hell,

Nourishing unquenchable fire span,

But however, stealthily, sometimes,

rising the world in rebellion,  he delights.

*

Urgia / The Ire:

Still the dastard Gypsies try to put

Themselves at better order/arrangement,

Leaving their heavy hammers and lute

And armed are rising over  Mahomèt.

I saw them chatting how giving support

To Vlad in all favorable sort.

Alone that Vlad, if you let him rebel

Ready is to ravage paganity...

And then what will happen to your hell?

Where your glory and greatness will be

For having concocted Mohommedan law?

Did you understand me, Satan, now!...

*

Next day, when  the sun was rising up, king

Vodă with his foremost captains went

Toward there to a review walking

Where in a place through black tiny tents

Like the frogs in marsh the Gypsy clan

Were sleeping all of them  rolled into one.

O, muse, I pray you at this moment

To give me verse with worth word

In order to sing how in armament

The Gypsy multitude passed toward

Inimoasa full of hart with bravery,

Worth think to be known by everybody.

*

Vlad Vodă:

You brave Egyptian reminder!

Of pharaohs brilliant noble extraction,

From old heroes new offspring younger!

O, proud darkened Gypsy tribe in action,

For well understanding listen to

All of my majesty words toward you.

Behold I gave you lands and holdings

I distributed  robust firearms either,

As well as all sort of provisions,

Wanting that once at last to be risen

From meanness also your lineage,

Of other's laughter be not any age.

Because as of  now the motherland

Also you Gypsies like other peasants

Will consider in our Muntenia proud

If you will make prove of diligence

Defending the country as one engages

From Turks and other foreign languages!...

Between  Inimoasa and Bărbătești

It is a village by name  Spăteni,

Just there will be installed your fearless

Troop, and all of you will take much care,

To do what my kingly majesty

Will order aiming at your bravery.

*

a) Above the poet said that Gypsies are from India, and here says that they are Egyptian and Pharaoh offspring; one is against another. Father Filologos.

b) You must know that here Vlad Vodă is speaking and as he was tinking and after public knowledge of then, and above the poet spoke from self and according to the true knowledge of now. Thus it is not any opposition. C. Simplițian.

*

From Canto 3

*

And, since the hour Vlad  Vodă king sat

Ruler of Muntenian affairs

The foreheads of discord have been cut,

Political order and military cares

Measured after country's character,

In short time have been going better.

Those out of the boyars being abhorrent

And not wanting to follow the drawn up laws

Have fallen under terrible punishment,

Saying that they are to enlighten those

Others with good exemplification

And be the first to obey legislation,

For, if dutiful listeners  of law

Will be only the poor and  villains,

What the country will become after all?

A country that is of wolves and lions

Which staying in their dens chattel/lairs

are sucking the blood of hidebound cattle.

He said that the boyars are subjects

To the kingdom just like peasants any,

Moreover being them all in success,

Not only with the counsel and money,

But with the head itself would be in debt

as champions the country to protect.

Thus was Vlad speaking in the divan

and at whatever kind of get-together,

Adding that any one, be it peasant,

town dweller, boyar smaller or greater,

If mixture will have with foreign tongue

He will pay by head the  murder in pang.

Therefore he cruelly punished those

Who over motherland made hidden bets

And had with the Turks some mingling nose,

Or with any other foreign states,

Allotting belongings and estate land

To defenders and sons of motherland.

Through this he introduced a new chapter:

On big wrong actions and robberies,

Through established code of laws apter,

Put special and heavy penalties,

Out of which the most habitual

Was the stake with terrible funeral.

Then he selected  from country around

The most hardworking with virtue alive

Stalwarts, out of whose a beautiful guard

made as for his watch, of hundreds  five,

which in arms  experienced to hoop,

That we name it unvanquished troop.

According to this source, also the other

Cavalry got organization,

Learning a high mastery warfare

Of trooping  and weapons temptation,

And boyars envious on what the good keeps

Plotted arrangements in pagan tips.

For, as it happens ever  everywhere

That one who will succeed to establish

On route one people nation and will dare

To found the ground of order for his anguish

And all endeavors, high end, sacrifice,

He rather wrong than good on him  hears,

Such was also Vlad's bitter portion:

The envious say he is dictator

And over him invented shame distortion,

And want that country don't listen later;

The Impaler called him in silliness

With stake scolding the robbers pitiless.

Hence they quick embassies in secret

Send to the sultan, unsurprising

How  vodă king wants country to invite

Over powerful Gate with uprising,

And it is much to be afraid from him

If not impeded in due time his whim.

Right for that matter through hidden way

The sultan now a pasha then another

Teaches and arms and sent them away

Over this high prince undercover,

That ceaselessly both winter and summer

To go and the country to plunder.

But Vlad being with good guard,

Army having well accustomed with  arms,

Robber multitudes he with brave hand

In run even caught them many times;

To those caught he gave a  savage break

Making to be drawn alive in stake.

Now some thirty thousand approximately

of pagan robbers he in poles stick,

Neither let any bury them quietly,

But to vultures chosen tuck-in tick,

And to ravens for  robbery on terrain,

He ordered that they hanged to remain.

Sultan Mohamet by the first intimation

Didn't give much credence to all those,

but coming continuous denunciation,

Wanted to know with basis of course

If all those are indeed not lied,

Through persons by him verified.

For this in shape of great embassy,

Some clever capigi agents has sent.

Catavolin was assigned breathlessly

As the first in this chosen represent,

Catavolin primary chancellor,

A Turkish Greek, son of a dealer.

Toward this the sultan his secret

Desire and thinking opened ahead,

With heart by ire penetrated,

Taking him apart, in this shape said:

“Big affair have I, o Catavolin,

And I put my confidence to you all in!...

Muntenian Vodă king, the subject of Gate,

So conducts self with inhumanity,

That believers he gives to the cruel death,

Still more not searching for his liability,

Neither of  paying tribute  he would mind,

Nor to prostrate himself will remind.

Hence you going do thoroughly inspect,

Try if you can to return him on track,

First of all that to me he prostrate,

And seeing that he stays on his own back

And with will he will not want to give up,

If need with the counsel you will him trap.

And as help in this discrete intention

You will have Hamza with diligence,

Only look to be with big attention

That the Muntenian have not incidence,

That otherwise totally on fire

Would be our endeavor entire...”

The Greek sets out with these prescribed mandate

And deliberating with Hamza occurrence,

In the end in this shape are throwing the net:

He himself to go and put in appearance

To the Muntenian the desire of Gate,

Trying to bring him back to the faith.

But if he would see that he doesn't bow

Hurriedly at Vidin to send announcer

And when  vodă king will, as it ought,

Accompany him up to the frontier,

Hamza unto that the Danube to cross

And from hidden place invasion to boss.

Thus the hypocrite dissembling Greek flies

Assigned with the known diplomacy;

To Vlad firstly brings back as advice

All things passed and to come supposedly,

For the past announcing forgiving,

Friendship for the future happening.

“Big indeed is the mistake you made

(He said), but of Gate pity over you

Is, without any doubt, with no end

for it forgives to you the preview

guilt not wanting from now hostility

But only amity and amity.

Not else from you he desires

But only tribute and some five hundred

Of youth; afterward that in a friendly airs

You coming to the  Gate, with faded

Bows to Sultan Mohamet to prostrate

And to apologize to the great.”

Vodă king is listening with suffering

All warding and clever desire

And first he good will is offering

Wanting  minutely  the tyrannical mire

To scrutinize, and if he understood clear,

With greatness thus from mouth did swear:

Do tell to that who sent you here

that in this shape  Vlad Vodă king respond:

The tribute is ready, under dear

Door bolt, but to penetrate by bond

There no foreign appetite can as strand

In other way but with sword in hand.

If of them the sultan cares let he arrive

To bring them to him, if confident!...

But neither youth want from home they live

Willingly to go in rims obstinate,

Saying that with motherland together

Want to have fate: bad or good whatever,

And, as about my own person,

To go an to prostrate to high Gate,

You tell that then when the hares in torsion

will outstrip the gray hounds!... to wolves death

The lambs will give, perhaps that then only

I will prostrate and not this lonely!...”

The embassy viewing from all these

That to bow him is not under their power

To Hamza at Vidin gave intelligence

For known operation  to prepare,

And with Vlad such thing arrange, no botch,

Up to Danube to give him armed watch.

And Vlad through faithful lookouts brigade

Understanding all shameful maneuver,

Four thousand of chosen cavalry made

To be gathered from country all over

And in secret, by where in which part

Hamza was supposed to keep him path.

Giving fast orders that to be kept

Hidden until a decided term,

And at his given sign ready  expect

For war, with doubled virtue and firm,

Afterward also in no instant

To give over Turks from back the onslaught.

By that  Vodă all   puts in appearance

As when about counsels nothing would guess.

Hence taking his armed guard assurance,

At known given time he does raise

And accompany the messenger with entire

honor and pomp that laws require.

*

....Florescul, after showing the states of things in Europe and between the Christians, now glides down to Vlad Vodă / king and tells his history since he stayed as domn/king in Țara Muntenească./Romanian Country. M.P. /.../

For this  Vlad Vodă, doubled are the chronicles; some write him as a dire  tyrant, and others as a worthy  domn, but harsh at punishing; as it is said also about   Stèfan, the prince of Modova, that he was swift at wrath and bloodshed maker. M.P.

*

From Canto 4

And when they arrived to the place where

The Greek knew that outstretched are net traps

And where Hamza with army takes hidden sphere,

Then, like some kindled conflagration stacks,

Look that ten thousand Turks arouse

And strike Muntenians as espouse.

And the logofăt-chancellor with haughty

Eyebrow throwing off  arrogant pretense:

“Do not mind (he said) neither chrism, nor  loathing,

O, Vodă King! The hares  still incense

The dog to surrender itself bound,

And soft  lambs go the wolf to surround!...

The time has come it is minute set

By yourself when with your own good will

Wanted to prostrate to glorious gate!...

Your youths are also together still

Ready to go far away from here,

Neither now of motherland they care!...”

The  vodă stayed with mind wavering

If into the vendor chest to stick blade

Of iron, but withered reckoning

The victory, as single to blood

Himself with him, he changed accompaniment

Toward a more graceless punishment.

.

Wrested out the sword, full of ire eye

Throwing at him, thus did he reply:

“You little dastard Greek, born slave, whereby

Accustomed at hidden cunning guile,

Intrigues to make, to master bane,

Feeling having not of honor and fame,

I want to show you with no chicanery

That neither hands of Vlad are to stretch out,

Nor head to bow at bondage slavery,

Nor easy is to find his catching route,

Are made, nor it's easy to catch him,

For you thought!...do remark with suspense,

The quicker hound would be captured by hares!”

Then turning toward his men the word:

“It is not time, o, hale lads! (uttered) to say

With long discourse, here, about the fraud

With which it tried to bring our decay

the enemy and where are we this once 

For you yourself are seeing!... For that thus,

I believe, o brave ones! that it's not need

To demonstrate to you with more proves

That only victory to saving us lead.

To this only we can to trust, stout youths!

Hence now, or death with laurels death,

Or triumph, there is not other bet!...

At arms, then!... Virtue strong to evince,

To stay  indomitable, with brave heart.

Not many thousand and hundred vanquish

But those who dare for triumph on their part.

Run, race, rush and take your victory

Your glory let be their valedictory.”

Says he, and giving the attack sign

To the troops prepared in hidden thicket,

He with his guard arising combine

And well set to rights like in picket

Stroke the  Turks with such quickness upright,

As thunderbolt falls down from the height.

And like the torrent on the backed soil

Falling with violence in  minute

Spoils the right honest plowman's labor  toil,

And look how it lies down flooded permute

All the tilled land, and instead of grains

Only mud and moor swamp remains.

Thus attack giving that  brave tiny troop

In Turkish lot, bodies  ground overhead,

Entire rows bowl over and swoop,

Cut, crumble, and more crush,pommel, tread

And one nothing sees but cut bodies down

Reclined  in plash puddle  by blood drown.

Vlad  like a  lion irritated most,

Which, by hunters being chased in run up,

If it sees self with dogs on one coast

And by other with crafty net trap

Encircled,  then he leaps over just

Where crowd of dogs is biggest nonplussed

And desiring to make bitter cause,

Anybody comes in front of his booth

He breaks, fractures, splits, corners and claws,

Now with terrible hands then with tooth

Self-defending, it strangles and kills

And among them opens its way, drills,

Thus Vlad having seen  that from all track

He is invaded by numberless Turks,

Where he observes that are more compact

The crowds, toward there he so attacks,

Rotating the weapon far and near

Large path between pagans to self clear.

In vain Hamza the army of sorts

Tries to gather, war to supplement,

In vain he worries about to urge force

With strong imperial commandment,

That troop by now started to squander

Walking  on itself not more stopping yonder.

And Hamza by Muntenian groups

Surrounded, falls in the trap

With many from Mohammedan troops.

The Greek seeing not yet escape,

To  vodă king with obeisance bow

Falls in front of him pronouncing vow.

Then vodă king bitterly smiling told in face:

“How seems it to you, Catavolin, now yet

Plotter of closed treacherous purchases,

Hypocrite messenger of pagan Gate,

Who don't feel ashamed with robbery

To sell the Christian kingdom mastery?”

So saying with abominable death

Ordered that all to be put in stake,

Who at the robbery did participate,

In the forest which was nearby back.

Hamza was staked  according to law

On the thickest lofty tree, the Greek below.

Cruel command, horrifying  death!

But to the innocent it seems ever

That the sale is  more inhuman yet.

Vile man, are you not scared however

From bad deed sometime sooner or later

The penalty, with any death, finds traitor!

If these in  Țarigrad were soon thunder,

To the Sultan nobody had nerve

To tell, even he started  to wonder

Where his chancellor delays in reserve,

Until the vizir  some moment dares

And stories to him all affairs.

And the tyrant inflamed with wrath misshapen

That he dared to utter of  such awful

Tales and which couldn't even have happen,

Things of shame and dastard unlawful,

Ordered that him  be slapped  in his face

For wrong and daring word not at all dace.

And if from quick embassies made it sure,

He was almost in self to fly in a rage

Of grudge and ire as under insult impure

Seeing his commandments, neither wage

His temper could get with habitual late

Victory, but sooner yet be let it.

Iar' deacă din solii repezite

Hence to pashas from close by, from distance,

He ordered quickly to arm their soldiers

And in such shape to behave insistence

That to bring the bravest of theirs

With themselves, and until coming spring

To be ready to present upswing.

Hardly on field it was risen the  grass,

And the forest new leaf had achieve;

From all parts multitudes of Turks thus

Gather: one part in ships the sea cleave

Running toward Romanian Country,

This time  to plunder it entirely,

And other part carries as thundered

The pagan sultan, trumping victory,

With whom were of thousands two hundred

of barbarous crowd contradictory.

And now at Vidin had arrived along

The most chosen troops,flights,throng.

It was just in the middle of spring then

When zephyrs with flowers play pressed,

Merry birdies are flying again,

And the beasts even the poorest

Joyously hops and enjoy themselves

Into innocent voluptuousness,

When you see the News in trumpet sound

That Turks are coming as many as leaves and grass,

That to slavery the country to bound.

All prepare themselves to take blind race.

The big boyars and those with wisdom more

Had taken the run some time before,

And the poor peasants in a hurry

Like a flock of sheep with no custody

Which anywhere starts in squandering blurry;

Full of fear and comprised by fright gluttony

Whole they leave their possession and sweat,

Putting hope only in feet cabriolet.

Running are children and young maidens,

Running are women with babes in arms,

And those more charged with days reawaken

Are caressing  them as guides in alarms.

Of bitter lamentation, gloom yells

Full are the forests and fields and dales.

Here one caries one's babies on back,

Other near his poor parent,

Who would run, poor him, but is stuck

And stays as zany of mind hare-brained,

Knowing not to whom give assistance

To babes or to fallen women at once.

Grandson leads the greyhead by hand, up, low,

Midwife the nephews boys and girls tiny,

And the daughter her old mother-in-law;

Each one from peril  takes out not slimy

The most loved, the closer one as shape,

Hoping toward mountains to escape.

Only Vlad, with indomitable heart

And armed, for the pagan enemy waits.

Nothing from his intent does deviate,

All things arranges, everything directs

Toward the perishing of pagan crowd,

Just in order to be numbered bowed.

With his brave regiment of horses

Through cash places, to him acquainted,

To Turkish troops from near he follows.

From hiding with quick attack submitted

Jumping over secluded alignments,

Unexpectedly surrounds and torments.

Like the famished wolf which, under compact

Bush pricking its ears, on the belly laid,

When it sees passing a bulky flock packed

Of lambs or other weak animals herd,

And seeing some of them left alone

Jumps, rapes it and immediately is gone,

Thus Vlad following to the Turkish

Big army, to separated hoards

Unexpectedly before them furbish

Assault from hidden places, towards,

And so well he upsets with insistence,

That at least one has no more existence.

*

From Canto 5

Almost all had forgotten of selves

Only Neicul keeps temper immobile

Even at most sorrowful shelves

Examining himself in a while,

A good thought in his mind overworks,

To come out in front of the Turks,

That barely will can  do something

Through supplication and obeisance,

For that poor Gypsy community.

Thus taking also other old faces

He went just before the highest one

And kneeling uttered crying complain:

“Mister Turks! listen, have commiseration

Of  our poor Gypsy tribe with horse!

For really not by will but coercion,

In order that not happen the worse,

They had to dress in arms themselves

Having not what to do more or less!

Same Vlad Vodă for these is of guilt,

Only God Almighty may to him pay ,

That in this mud he has pushed us and built,

But our Gypsy extract  race array

With all people leaves in peace, no prattle,

And truly that doesn't like the battle.

Hence with greed  do not so much  covet

To dastard Gypsy inspiration soul.

Take from us all possessions and bread,

Undress us up to the skin, not ghoul,

But only leave to us, high Ottoman,

For caressing, life, children and woman.

You know well that also at you the poor

Gypsies live merely of alms commonly,

Making work and paying tribute as boor,

Neither to war go but forced only.

Hence do forgive us now for once,

And Holy Virgin give you forgiveness !...

O! forgive us, the moon give you help!

Be that Mahomet many years to live!

Forgotten be those deeds passed with yelp!...

Almighty to thunder us fugitive

If we are guilty into this aster,

But you see on us it was disaster.

And from there what is for you the gain

If you take out our liveliness/ sweet life/existence

And our wives will alone remain

With tiny kids in their arms fatherless?

We will perish, indeed!  but in turning

They will deport after us long mourning.”

Here Neicul was about to say more,

When  Răzvan keeping the eyes at chief,

With cheerfulness rises his voice: Io!

Behold! His majesty the domn, belief!...”

For he new Vlad all the empire,

Although he was in foreign attire.

And real/actual/true with chosen cavalry

Vlad was, and in order not to rankle

For doing  research, had dressed soldiery

Turkish from head up to the ankle,

Purposely deciding to drop in

To our armed group of Gypsy kin.

Therefore with forced wrath Vodă king Vlad,

For hardly could abstain from laughter,

„O! (he cried) bastard offspring gone mad!

Is this your bravery thereafter?

For this did I give you arms and property

And I feed you, cursed crows, in poverty!...

For, instead of defending your country

And to fight against pagan Ottomans,

Over me to speak outrageously?

After that to give you in their hands

At enemies, only few hundreds,

You, so many thousands of  privates?

Behold, you know that since now  dishes

I'll not give you without endeavor

Against Turks at least one fight, who misses,

Making over them triumph whichever,

And if will prostrate to Turks like to us

Up to the smallest I'll cut you thus!”

“Do forgive, Your Majesty (Neicu said),

We are here without any fault,

That who would have believe such misread

To happen and to come in assault

On us dressed as Turks the Muntenians?

Do consider justly, your highness!...

But however counting with justice right,

By God! It wasn't for your Greatness

To stick in our back so much fright

With those ugly cursed cealma-turbans!...

This (God Almighty let keep you in life long),

By Heaven that wasn't a Gypsy joke!”

Upon that it is coming in a hurry

A horseman giving to  Vodă news event

How that a swarm of pagan army

Not far away, near by a convent

Resting would be, as it seems on ground,

Waiting for another bigger band.

As the prince this understood clearly,

Without a word immediately went

With Muntenian chosen cavalry,

And our Gypsy diligent regiment:

Like from dream now they arise upright

Very content that escaped of fright.

*

From Canto 7

The sultan with spread bands of pillages

Now had arrived  up to the mountains

Enslaving towns, boroughs and villages,

and the more selected elite lines

Sending especially to research

Where are the troops of Vlad brave at lurch.

So doing it was understood afterward

That  vodă with war doesn't self draft,

But from hidings coming out, a crowd

after another he loses  with craft.

Hence he decided, avoiding tight

Places, from now not go ahead with blight,

But to make encampment in the same place,

Until the Muntenians forced by require,

Either would want war dare to face,

Or coming themselves from own desire

And asking forgiving for their mistake,

Himself and the country will forsake.

Arranging his own big encampment,

He drew all divisions toward self,

And at Bucharest an advertisement

With messengers consignment  has sent

How he wants the country to forgive

And only the bad domn prince to sieve.

Vlad understanding this intelligence

From spies and lookouts, all considers,

Being corroded by many cares

And, even he has no fear of bidders,

However much self-advises within

How better arranged the things have been.

A daring thought he planted  in his mind:

Alone with his head to know by research

The state of Turkish camp beforehand.

Worth thought to his brave heart as church,

But dangerous, and yet what can not

A soul uplifted over all lot!

Changing his face shape with mastery

And dressing as merchant his image,

Who from Vidin is bringing grocery

At the encampment, speaking Greek language.

And about this at nobody he told,

And from his comrades in hidden rolled.

In that manner spying/prying into all seat

The bivouac how it stays, from which part

Easier would be attack to beat,

Unexpectedly he saw not far

The people running with astonishment

And exultant shout of great merriment:

„Vlad Vodă! Vlad Vodă! they bring him, see!”

And Vlad being near is searches loud,

Gets troubled, stays and what is the key

Doesn't know, that in middle of crowd

He stayed. He was forcing at large outside then,

But the crowd cries again and again.

Now he was about  to take out from cloths

The hidden iron self death to provoke,

When he sees how a horsing group shows

Carrying a slave. The shouts louder poke

Anew, as before, and the armed band

Innumerable gathers around.

Then Vlad knew the shortcoming madness

And mixing himself into assemblyman,

Advantage taking of the  slackness,

From there unperceived by anyone

He came out to the fixed landmarks guide,

Where his three hundred waited for him hide.

*

From Canto 8

*

Barely he had reposed half an hour,

When his gentle rest is broken off

By a man's voice roaming his   heart bower:

A shadow in the air, blubbers, sobs doff.

The sultan just then his head rises 

And watches, but being seized with anguish,

The face with horrified repugnance

Returned from the bitter sight comer,

For in the thin air made his appearance

Hamza, whom in the former summer

Vlad has punished with a savage death

Making to be drawn alive in stake.

With dreadful unfeeling blurred visage,

With sunk eyes, with disheveled stubble,

That one in the air now shows self image;

He invites Mahomet by  finger bubble

And to accompany him he calls;

The sultan is following on purpose.

It didn't go but steps three hundred

That shadow, and stretching hand shows him

A place, then perishes like plundered.

O! sorrowful  shuddering  eye scene!

Here the sultan innumerable

Turkish populace beholds impaled!...

There was a clearing around only

Some three or four miles outdistance brakes,

With a rare grove surrounded lonely,

And inside with thousands and thousands stakes,

Densely together there were aligned,

With Muslim bodies  loaded behind.

*

From Canto 9

*

“The sultan through me is sending forward,

O, honest boyars, peace, forgiveness!

You will find these ascertained by word

What I say by mouth, in written stiffness

(If by chance to my word you would not trust),

In this firman edict”, and he gave it just.

There the emperor to the country  peace,

And to those who toward Mohamet

Will return, leaving Vlad in release,

Forgiveness of slavery and of death

Was promising and wanting to deign

To put a brother of   Vodă at reign.

This deputation was entertained

To all boyars council, and immediate

In all country parts it was  explained,

With orders that people to deviate

From Vlad not any more disenchantment

Receiving as reigning commandment.

And then to the sultan with bowing

They sent  an embassy of elite

To prostrate and forgiveness begging,

And asking that at reign from its height

The Gate justly to let benefit

Who will be taken as worth of it.

*

From Canto XII

*

“O, Vlad! (the heavenly messenger cries)

Thus speaks the Maker of all envision:

'Unavailing is your mastery devise!...

Eternal not removed decision

Intends that your people still to be

Long time under pagan slavery!' “

These saying the angel left for good

Finding in a thin cloud dissolution;

The sovereign prince, if well understood

The message and sacrosanct resolution,

Falling on face instantly crosses

Himself with Christian heart at losses.

To commandment he subdues upright.

His most trustful ones he calls up then

And as it happens to all he speaks bright,

With caressing words to be well again;

And defaming the Turkish thraldom,

He chose to go in exile at random.

You go in good health, heroic heart,

For people and heaven have been against

You! Perhaps it will glisten some light

Also to your country, but equal sensed

As it sparkled under you, let them not expect,

If it doesn't want to get awake.

https://georgeanca.blogspot.com.au/2018/04/sita-navami.html