luni, 23 aprilie 2018

RĂZBOIUL PERMANENT - Fragment din cartea EVERGHETINOS






VIOI SI VESEL - Sfantul Ioan din Kronstadt



Rugaciunea, întocmai ca aerul pentru trup, da vigoare si prospetime sufletului. Te simti în ea mai vioi si mai vesel, ca si cum ai fi facut o plimbare la aer curat, mai vioi si mai proaspat atât fizic, cât si spiritual.



Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 451








TREBUIE SĂ LUĂM EXEMPLU DE LA PĂSĂRI, CARE ÎL SLĂVESC NEÎNCETAT PE DUMNEZEU!



 Slavă Domnului, există încă păsări… au bucuria vieții, iar noi avem tot ce vrei și ce nu vrei, și niciodată nu suntem mulțumiți. Ele nu-și fac griji, nu își umplu hambarele cu grâu, nu fac nimic, și totuși Dumnezeu le hrănește. Ronțăie acolo o crenguță mică, găsesc pe undeva adăpost, dorm. Și mulțumesc lui Dumnezeu. Iar noi, nu. Păsările Îl slăvesc neîncetat pe Dumnezeu. Încep dis-de-dimineață, la ceasul al treilea, și până la ceasul al nouălea nu se mai opresc. La ceasul al nouălea se potolesc puțin, abia apoi pleacă să caute mâncare, căci trebuie să-i hrănească pe cei mici… Apoi iarăși cântă. Pe ele nimeni nu le mână să cânte. Doar cântă. Dacă le ascultă cineva sau nu, ele tot cântă… Iar noi – încruntați, cu nasul pe sus. Nu avem chef de cântat, nu avem chef de nimic. Trebuie să luăm exemplu de la păsări!



Starețul Tadei de la Vitovnița Extras din ”Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața”, Ed. Predania, București, 2010, pag. 114












RĂZBOIUL PERMANENT



       Lumea se aseamănă unei desfrânate care, cu pofta frumuseţii ei, îi atrage pe cei ce o văd să o dorească. Cel care-i prins şi încâlcit cu dorul de lume, fie şi în parte, nu poate să scape din mâinile ei, până ce nu-l despoaie de viaţă. Iar când îl goleşte de toate, îl dă afară din casă în ziua morţii; şi atunci o cunoaşte omul că a fost înşelătoare şi amăgitoare. De vrea cineva să iasă din lumea aceasta şi să îi vadă cursele, să se depăr­teze de ea şi atunci va avea puterea să îi vadă urâţenia.

      În ce chip taie omul obişnuinţa de mai înainte şi se deprinde să trăiască în lipsă şi nevoinţă? Trupul nu poate să trăiască fără cele care-i sunt de neapărată trebuinţă, însă mintea îl împiedică de la răsfăţ şi moleşeală, atât cât este cu putinţă, când e departe de cele care pricinuiesc moleşeala. Fiindcă atunci când vede pricinile răsfăţului şi ale moleşelii, se trezeşte în el poftă înfocată şi fie se întoarce iarăşi la ele, fie are de luptat în războaie crâncene. Pentru aceasta şi Mântuitorul nostru i-a poruncit celui care vrea să-i urmeze să se dezgolească mai întâi, să arunce de la el pricinile moleşelii şi astfel să-l urmeze. De altminteri El însuşi, atunci când a început să se lupte cu diavolul, l-a războit în pustiu prea uscat. Şi Pavel ne îndeamnă să ieşim din cetate, ridicând Crucea lui Hristos, atunci când spune: Să ieşim împreună cu Hristos, şi să luăm ocara Lui. Căci El a pătimit în afara cetăţii. Fiindcă atunci când omul se desprinde de lume şi de cele ale ei, uită grabnic de obiceiul lui de mai înainte şi nu se osteneşte multă vreme întru amintirea lor. În lupta aceasta ajută foarte mult ca în chilia monahului să domnească nevoia şi lipsa, pentru ca ea să fie golită şi deşertată de orice ar mişca într-însul pofta odihnei. Atunci când pricinile moleşelii sunt departe de om, acesta e lipsit de pri­mejdia războiului îndoit: lăuntric (prin gânduri) şi din afară (prin simţuri). Ast­fel, omul care-i departe de cele ce duc la desfătare biruieşte fără osteneală, spre deosebire de cel care are aproape ceea ce-i stârneşte pofta. Omul e luptat în toate mădularele trupului. De aceea e dator să se păzească şi să împuţineze răz­boiul împotriva lui.




Fragment din cartea EVERGHETINOS – Ediția întâi 2007 Sfânta Mare Mănăstire Vatoped vol. I, Tema 13 – Editura „Metropolis Press”, Atena, Grecia, 2007






Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu