miercuri, 25 aprilie 2018

Lucia Stegărescu - M A I C U T A




M A I C U T A
de Lucia  Stegărescu - (elevă în clasa XII-a,  Chișinău)

~*~
Sunt un cuvînt rănit de soare
Cu dorul răstignit în mare.
Mă descompun în două șoapte;
Sunt ca o ziuă fără noapte.

Și lacrimile mă apasă...
Te rog măicuță ia-mă acasă.
Mi-e inima însângerată
Fiindcă mi-au pus sărmă ghimpată.

De-ai ști de  cîte ori am vrut
S-alerg spre  tine peste Prut
Dar pusu-m-au s-aștept la vamă
Căci ei nu cred că tu-mi ești mamă.

Mi-a ars și dragostea în foc
De cînd lui Dumnezeu mă rog.
Cînd viu la tine nu suport
Să mi să ceară pașaport.

Și sufletul,  mamă, îmi plînge
Că-s sînge  din al tău sînge...
Cînd tu ești tristă eu suspin,
Cand sufăr eu tu zaci în chin.


Adesea lumea mă întreabă:
Tu ești orfana basarabă,
Cea despărțită pe nedrept
De la al mamei sale piept ?

Și le răspund cu jale grea
Că România-i mama mea
Că tată-mi este tricolorul
Iar frați mi-s muntele cu dorul.

Mă poartă marea prin cuvinte
Dar eu le spun ca și-nainte:
Un singur vis, mamă, m-apasă:
Să vii și să mă iei acasă !

~*~

Notă:
" Noi copii ai tricolorului din Basarabia VĂ mulțumim nespus pentru că  transmiteți mesajul Unirii tuturur românilor " ( Lucia Stegărescu ).    
Autoarea, în anul  2016, a fost declarată cea mai bună  dintre elevii basarabeni din liceele cu profil umanist. 

Sursa: Arhiva  Paul  Antoniu











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu