Ofertă de
carte
=APRILIE-
2018=
Vă rugăm să ne permiteți să
vă prezentăm lucrările pe care le avem
disponibile pentru vânzare în stocul parohiei noastre. Ne exprimăm, totodată,
speranța, că ele vor găsi ecoul cuvenit
în sufletul Dvs. și ne veți face comenzi cât mai consistente, atât pentru
nevoile Dvs. spirituale, cât și ale
celor dragi.
Parohia noastră pune la
îndemână tuturor cărți ziditoare de suflet, de literatură, de istorie,
filozofie și din alte domenii, tocmai în această perioadă, când, pe toate
canalele de informație, suntem bombardați cu
tot felul de produse menite să ne îndepărteze de Dumnezeu. Cărțile
propuse de parohia noastră pot fi hrană pentru sufletul Dvs., dar și un cadou
fericit, pe care îl puteți oferi celor din jurul Dvs. Se cheltuiesc sume enorme
pentru tot felul de daruri ce se fac celor dragi, deși multe sunt doar
simbolice și de circumstanță. Noi vă punem la dispoziție cărți, care să fie un
prieten de nădejde pe drumul către Dumnezeu, atât pentru Dvs., dar și pentru
cel ce le primește ca dar din partea Dvs.
O scurtă privire asupra listei de mai jos v-ar convinge de seriozitatea
ofertei noastre. Ele sunt achiziționate de la centrele eparhiale, de la
diferite edituri, care s-au remarcat prin seriozitatea și competența publicațiilor
în domeniile menționate mai sus.
Înțelegem că această
activitate de răspândire a publicațiilor religioase creștine ortodoxe face
parte din însăși misiunea noastră de a răspândi, cu timp și fără timp, cuvântul
lui Dumnezeu. Datorită acestei lucrări, putem să desfășurăm și o serie de
activități misionar-pastorale în parohie, de ajutorare a unor familii și
persoane aflate în dificultate, donații de cărți în parohie, gratuitatea
serviciilor religioase și multe altele.
Vă mulțumim cordial celor care
ați comandat deja cărți. Vă mulțumim celor care ne-ați încurajat, celor care
ne-ați îndrumat. Vă mulțumim și celor care nu ne-ați răspuns. Din toate am
înțeles că doriți să avem lucrări cât mai bune, cât mai ziditoare de suflet și
cât mai diverse. Ne străduim să împlinim această dorință a Dvs. Sperăm că
prezenta ofertă să fie mult mai interesantă. Regretăm, însă, că stocurile sunt
foarte mici, iar stocurile de la capitolul ,,Micul anticariat” se reduc în cele
mai multe cazuri la câte un singur exemplar.
Trimitem cărți și în străinătate,
dacă ne sunt solicitate, cu precizarea că taxele poștale revin cumpărătorului.
Pentru trimiterile în țară taxele poștale sunt suportate de parohie.
Precizăm, de asemenea, că
publicăm, de două ori pe lună, ,,Scrisoare pastorală”, pe care o trimitem
gratuit tuturor familiilor din parohie, cât și la câteva sute de persoane din
afara parohiei, prin poștă sau pe e-mail. Daca va interesează, comunicați-ne și
vă putem trimite și Dvs. această publicație a noastră gratuit. Găsiți acolo
multe lucruri care v-ar putea interesa.
În cazul în care mesajul nostru
nu vă interesează sau vă deranjează, vă rugăm să ne scuzaţi, eventual să ne
daţi un semn, ca să ştergem pentru totdeauna adresa Dvs. din evidenţele
noastre. Oricum, să dea Dumnezeu ca acesta să fie singurul necaz al Dvs.,
altele să nu mai aveți.
Aşadar, avem disponibile
următoarele lucrări:
A. Cărți recent apărute:
1. Pr.
D. Bălaşa, Dacii de-a lungul mileniilor, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 286
pag., format A5, hărtie offset, copertă policromă, 20 lei.
Parcurgând cărţile Părintelui
Dumitru Bălaşa dedicate istoriei dacilor, sesizezi cu uşurinţă că sunt scrise
de un mare patriot şi deţin ele însele o mare doză de patriotism, care te
copleşeşte. Datorită cărţilor Părintelui Dumitru Bălaşa, dacii îşi regăsesc
vadul în istorie, în ciuda celor ce-au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-i
facă să dispară de pe scena ei. Părintele Dumitru Bălaşa este un învingător,
fiindcă a plecat dintre noi cu
convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitate de român, de
creştin şi de preot. Chiar dacă unele dintre tezele şi ipotezele pe care le
propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se va vorbi mult de
aici înainte, cărţile sale vor fi tipărite şi retipărite, cititorii vor găsi în
ele mereu prospeţimea informaţiilor documentate, iar dacii vor reveni mereu în
conştiinţa acestora şi datorită istoricului Dumitru Bălaşa.
2. Pr. D. Bălașa, Marele atentat al Apusului
papal împotriva poporului român, Bârda, Editura ,,Cuget Romanesc”, 150 pag.,
format A5, hartie offset, tipar offset, coperta policroma, plastifiata, 8
lei.
Editura noastră a publicat
cartea regretatului părinte Dumitru Bălaşa, Marele atentat al Apusului papal
împotriva poporului român. Ea reprezintă o noutate în domeniu, în sensul că
urmăreşte contactele pe care le-a avut poporul român pe o perioadă de cea. două
milenii cu Occidentul, cât şi implicaţiile pe care le-a avut scaunul papal, mai
precis papa, cu aceste contacte româno-occidentale. În spatele unor evenimente
cruciale din istoria românească s-au vehiculat interese ale papalităţii de
expansiune şi prozelitism în spaţiul românesc. Părintele Dumitru Bălaşa
apelează pentru justificarea susţinerilor sale la o bibliografie impresionantă
şi la reinterpretarea unor documente şi cronici de epocă mai mult sau mai puţin
cunoscute în lumea ştiinţifică românească. Autorul este conştient de importanţa
filonului dacic în spiritualitatea românească şi tocmai de aceea tratează
poporul român drept popor „daco-român”. Conştiinţa descendenţei româneşti din
trunchiul traco-dacic îl aveau şi popoarele occidentale cu care românii au
intrat în contact de-a lungul vremii şi acest lucru le-a făcut să aibă o
politică în mare parte ostilă, menită să împiedice realizarea idealului
românesc de „Dacia Mare”. Părintele Dumitru Bălaşa socoteşte că realizarea
acestui ideal a constituit un adevărat fir roşu al întregii istorii româneşti
bimilenare şi în sprijinul acestei teze aduce argumente documentare mai mult
decât convingătoare. Părintele Dumitru Bălaşa se dovedeşte a fi, – şi în cazul
de faţă –, ca preot şi istoric, un adevărat bătrân al naţiei sale. Repune în
discuţie fapte şi evenimente istorice, documentează fiecare afirmaţie, ne
prezintă lucruri, pe care le credeam arhicunoscute, ori altele mai puţin
cunoscute şi ne face să cădem pe gânduri. Ne dă sfaturi cu discreţie, dar mai
degrabă ne ajută să ajungem la concluzii. Nu îndeamnă la ură, la şovinism, ci
doar la cumpătare, prudenţă şi obiectivitate. Papalitatea pentru el este elementul
cheie, care a condus din umbră multe dintre evenimentele ce au adus atâta
suferinţă strămoşilor şi moşilor noştri, care au provocat ură şi războaie între
popoare. Neamurile au fost adevăraţi pioni de şah, pe care papa i-a folosit ca
să-şi atingă scopurile, să-şi întindă stăpânirea. Dacă astăzi atâţia consideră
legăturile ce se ţes vizibil între lumea ortodoxă şi cea catolică drept o
binecuvântare, un dar al papalităţii, părintele Bălaşa ne îndeamnă la prudenţă
şi la multă, multă atenţie. Calul troian prezintă multe surprize şi de aceea e
bine să fim suficient de maturi în abordarea evenimentelor. Istoria stă
mărturie în acest sens. Cine are urechi de auzit să audă! Aceştia ar trebui să
fie cititorii de toate categoriile, diplomaţii, dar mai ales cei ce-şi iubesc
cu adevărat ţara. Cartea părintelui Bălaşa este un act de autentic patriotism
într-o vreme în care globalizarea şi înstrăinarea devine crezul unor întregi
generaţii. După ce o citeşti, nu poţi decât să exclami: „într-adevăr, cine
n-are bătrâni să-şi cumpere!”
3. D. Bălașa, Țara Soarelui sau Istoria
Dacoromâniei, Bârda, Editura ,,Cuget Romanesc”, 342 pag., format A5, hartie
offset, tipar offset, coperta policroma, plastifiata, 25 lei.
Părintele Bălașa scrie cu
convingerea că dacii n-au pierit, ci, dimpotrivă, s-au dezvoltat de-a lungul
istoriei ca un popor măreț, cu notabile
realizări în toate domeniile de activitate. Își susține tezele cu nenumărate
dovezi documentare, arheologice, lingvistice, etnologice. Poate unele dintre
ideile sale vor fi contestate de anumiți cercetători, dar, cu siguranță, de
multe va trebui să se țină seamă în istoriografia românească viitoare. Bătrânul
istoric nu se sfiește să răstoarne statui, să atace teze care păreau de
neclintit până de curând și să ne dea un exemplu grăitor de ceea ce înseamnă a
fi istoric și patriot. Când citești cărțile Părintelui Bălașa, -tu însuți fiind
român-, te simți mai puternic, mai mândru, mai optimist, mai încrezător în
viitorul nației tale, cu mai multă speranță în propriul tău viitor. Bătrânul
istoric se dovedește a fi, cu prisosință, un bătrân al nației sale, un
învățător, un dascăl. Scoate la lumină acele momente înălțătoare ale
trecutului, care ne pun la loc de cinste în rândul marilor popoare ale Europei,
ce-au reușit să-și cucerească demn drumul prin veacuri, convingându-ne că avem
toate șansele să redevenim noi înșine; aduce în discuție situațiile critice ale
istoriei noastre, poticnirile și insuccesele, felul cum am știut și am reușit
să le depășim, convingându-ne că vom găsi întotdeauna resursele necesare să
revenim pe linia de plutire, ne convinge, vorba poetului, că ,,românul are
șapte vieți în pieptu-i de aramă”. Nu
mai este posibilă realizarea Daciei Mari ca entitate juridică, element de drept
internațional, fiindcă contextul politic nu mai permite un asemenea fapt
istoric. Totuși, în contextul europenizării și globalizării, daco-românii au
datoria sfântă să întărească legăturile lor cu frații de aceeași origine de
dincolo de fruntariile politice, să-i ajute să-și păstreze limba, credința,
muzica, dansul și tradițiile, într-un cuvânt, să-i ajute să-și păstreze
specificitatea etnică, lingvistică și spirituală. În sensul acesta, istoricul
ne asigură că putem realiza Dacia Mare. O Dacia Mare în conștiințele noastre,
în concertul spiritual de valori al lumii. Cărțile Părintelui Dumitru Bălașa nu
se adresează numai istoricilor, cercetătorilor, specialiștilor, ci sunt scrise
într-o limbă ușor accesibilă tuturor iubitorilor de istorie românească, de
limbă și de țară românească. Astăzi, în contextul unei perioade critice, în
care românii sunt atât de încercați pe plan intern sub toate aspectele și atât
de discreditați pe plan extern, când sunt tratați de multe ori ca niște rude
sărace și înapoiate ale europenilor, Părintele Bălașa ne aduce destule
argumente, care ne fac să înțelegem că acestea sunt încercări și crize de
moment și că valorile adevărate de care dispune poporul român sunt perene și nu vor fi distruse, așa cum speră
vrăjmașii lui. Părintele Dumitru Bălașa este un învingător, fiindcă a plecat
dintre noi cu convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitate de
român, de creștin, de preot. Chiar dacă unele dintre tezele și ipotezele pe
care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se va vorbi
mult de aici înainte, cărțile sale vor fi tipărite și retipărite, cititorii vor
găsi în ele mereu prospețimea informațiilor documentate, iar dacii vor reveni
mereu în conștiința acestora și datorită cărților Părintelui Bălașa. Cărțile
Părintelui Bălaşa sunt un act de
autentic patriotism într-o vreme în care globalizarea şi înstrăinarea
devine crezul unor întregi generaţii.
După ce le citeşti, nu poţi decât să exclami: ,,Într-adevăr, cine n-are bătrâni
să-şi cumpere!"
4. Pr. Gh. Paschia, Călăuză patristică,
Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, 2018, 314 pag., hârtie offset, tipar offset,
copertă policromă, 30 lei.
Fiecare părinte dă copiilor săi
cele mai bune sfaturi pentru viață, cu toată sinceritatea, dragostea și
dăruirea. Le împărtășește propriile sale cunoștințe, observații, gânduri,
experiențe, cu dorința cea mai fierbinte ca acestea să-i fie ca o zestre pentru
viață. Din acest tezaur izvorât din propria ,,școală a vieții”, pe care îl împărtășesc părinții
copiilor, aceștia se vor alimenta de câte ori vor fi la cumpănă, la
strâmtoare, la răscruci ale vieții. Cele mai multe dintre sfaturile părinților
trupești sunt hrană și călăuză privind realizarea copiilor în lumea aceasta:
cum să câștige avere, putere, cum să-și facă viața mai plăcută și mai
suportabilă. Din păcate, puține sunt cele care privesc pregătirea lor pentru a
câștiga împărăția lui Dumnezeu și fericirea în lumea de dincolo. Sfinții
Părinți vin să completeze această merinde a sufletului nostru, oferindu-ne cele
mai potrivite sfaturi și îndemnuri privind călătoria noastră prin lumea aceasta
către Dumnezeu. Alăturându-le pe acestea celor cuprinse în Sfânta Scriptură și
ghidându-ne viața după ele, putem să ne numim cu adevărat copiii lui Dumnezeu.
Cartea de față încearcă să ne ajute în acest sens!
5. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare
pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. IX, 2018, 641 pag., 50 lei,
hârtie offset, tipar offset, copertă policromă.
În lucrare
sun cuprinse numerele 320-360 din ,,Scrisoare pastorală”, publicația Parohiei
Malovăț. O primă parte din articolele cuprinse în carte conţin, cum era şi
firesc, teme religios-morale, menite să contribuie la întărirea credinţei
enoriaşilor noştri, respectiv a cititorilor, la repunerea în viaţă a virtuţilor
morale, la familiarizarea cu valorile învăţăturii şi vieţii noastre creştine. O
altă parte a materialelor cuprinse în cele ce urmează abordează cele mai
,,fierbinţi” probleme ale actualităţii cu implicaţii religios-morale din
parohie, din ţară, dar chiar şi din lume. Sunt puse în discuţie fapte,
întâmplări şi probleme, care sunt uneori capăt de afiş în rândul ştirilor
zilei, sunt analizate, sunt scoase în evidenţă aspectele pozitive, demne de
urmat şi aspectele negative, menite să trezească cititorilor noştri repulsie şi
să-i determine să nu repete astfel de fapte.
O altă categorie de materiale priveşte viaţa parohiei. E vorba de tot
felul de evenimente, de activitate pastoral-misionară, culturală, administrativă
şi gospodărească. Prin materialele de acest fel, publicaţia noastră şi, în
cazul de faţă, cartea, devine o adevărată cronică a unei parohii, a unei
localităţi, dar şi un adevărat manual de Pastorală, în care, cu
obiectivitate şi transparenţă, se scot
în evidenţă ,,secretele” care au contribuit
la realizarea unei parohii prospere în
lumea de azi atât de debusolată şi secularizată.
6. Mihai Floroaia, Inchiziția între mit și
realitate, Cluj, Presa Universitară Clujeană, 2016, 658 pag., 50 lei, hârtie
offset, tipar offset, copertă policromă.
Cartea Domnului Mihai Floroaia,
la origine teză de doctorat, este cea mai documentată și mai completă lucrare p
această temă din cultura română. Este un adevărat monument de istorie a
Bisericii, dar și a lumii unui veac atât de frământat și greu de înțeles pentru
lumea zilelor noastre. Autorul știe să adapteze forma de prezentare, așa încât
o lucrare de certă valoare științifică devine accesibilă chiar și cititorului
de rând.
Cei ce doresc să achiziționeze această
carte sunt rugați să se adreseze direct autorului pe adresa: Prof. Floroaia
Mihai, Str. Nufărului bl. N1 sc. B et. I ap. 21, Piatra Neamț jud, Neamț, sau
pe adresa de e-mail: floroaiamihai@yahoo,com.
7. Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda, Folclor din
Mehedinți, Bârda, Editura Cuget Românesc 2017, 261 pag., 20 lei, hârtie offset,
tipar offset, copertă policromă.
Am adunat, de la tinerețe până azi,
ori de câte ori am avut prilejul, aceste nestemate ale sufletului românesc. În
ele am găsit bucurie, durere, dragoste, mângâiere și speranță. Am cules folclor
de la oameni școliți, dar și de la neștiutori de carte. Piesele cele mai pline
de sens și frumusețe au fost cele culese de la oamenii simpli, neinfluențați de
lecturi, dar și de la oamenii greu încercați în viață. Cântecul le-a fost
acestora ca un înger păzitor, însoțitor cotidian la bine și la rău. Cu cântecul
în suflet și pe buze, greul n-a mai fost atât de greu, durerea n-a mai fost
atât de mare, bucuria a fost trăită cu mai multă intensitate. Cântecul a făcut
legătura între oameni și între generații, a vorbit despre vremuri de vitejie și
de mărire ale neamului, a proslăvit eroi, a descris în limbajul său dragostea,
dorul, jalea, nădejdea de mai bine. Dacă Dumnezeu n-ar fi dat oamenilor și muzica alături de hrană, de apă și de aer, de
dragoste, de credință și speranță, lumea ar fi fost mult mai săracă, mai
puțină, mai tristă, mai îndobitocită.
8. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Stat și
Biserică în Banat(1780-1886) în lumina unei arhive inedite, Craiova, Editura
Sitech, 2017, 510 pag., 40 lei, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă.
Lucrarea, la origine, a fost teză de
doctorat. Ea valorifică, sub aspect istoric, juridic și canonic, bogata arhivă
inedită a fostei Protoierii a Mehadiei din perioada menționată. Peste 1100
documente de epocă sunt descifrate și analizate cu minuțiozitate. Lucrarea se
adresează oamenilor de cultură din Banat, dar și din țară. Limba accesibilă și
informațiile deosebit de captivante o face interesantă și pentru omul de rând, iubitor de Țară și de
Neam. Se conturează o frescă a
societății bănățene dintr-un veac frământat, în care elementul românesc
evoluează spectaculos, în ciuda opreliștilor de tot felul, - în primul rând
legislative -, ce i se pun la tot pasul. Cartea în sine se constituie ca o
cronică a luptei pentru supraviețuire și afirmare a poporului român. Publicarea
acestei lucrări a fost o necesitate și în plan personal pentru autor. Constatăm
cu tristețe că-n aproape trei decenii s-a compromis una dintre cele mai nobile
și respectabile trepte ale învățământului românesc: doctoratul. Indivizi de
toate rasele și culorile sunt demascați de mass-media că și-au copiat tezele de
doctorat, că au furat ca-n codru. Ai uneori impresia că plagiatul a ajuns chiar
un adevărat sport de performanță la români! Și, culmea, ciordeii și pațachinele
prinse cu cioara vopsită, drept pedeapsă, rămân pe funcții, ori sunt avansați!
Am realizat teza de doctorat din dragoste pentru Neamul meu și Biserica
Ortodoxă. Sunt conștient că putea fi mult mai bună, dar atât am putut eu să
fac, locuind într-un cătun, departe de centrele universitare, de biblioteci și
arhive de renume. Am simțit nevoia s-o dau publicității, pentru că unii
cunoscuți și prieteni mă priveau cu ironie, parcă ar fi vrut să-mi zică: ,,Nu
cumva și tu ai făcut ca ăia?” Poate în felul acesta vor vedea că este vorba de
o muncă cinstită, pusă în slujba culturii și istoriei românești. Cât privește
avantajele, pot spune doar atât: îmi slujeam enoriașii, lucram și scriam, îmi
păzeam caprele, făceam cele ce erau necesare în același mod, atât înainte, cât
și după obținerea titlului de ,,doctor magna cum laude”.
9. Gheorghe Duncea, Tudor Vladimirescu,
aşa cum l-am cunoscut, Bârda, 2015, 150
pag., 6 lei;
Gheorghe Duncea a fost
căpitan al lui Tudor Vladimirescu. Este unul dintre prietenii cei mai apropiați
ai lui Tudor Vladimirescu. Au fost împreună de la vârsta de cinci ani. Au fost
colegi de școală, tovarăși în afaceri, în armată, în lupte. Lucrarea de față
cuprinde însemnările scrise de autor la câteva zile după asasinarea lui Tudor,
când Duncea însuși se aștepta să fie prins și executat. Este un text scris ,,cu
limbă de moarte”, pentru a se ști de către urmași lucruri necunoscute din
biografia marelui erou. Însemnările lui s-au păstrat ,,la căpriorul unei case”
din Prejna, au fost transcrise de un urmaș al său, au fost publicate în reviste
din perioada interbelică sub formă de serial
și văd acum pentru prima dată lumina tiparului sub formă de carte.
Lucrarea este însoțită de un studiu introductiv semnat de Pr.
Stănciulescu-Bârda. Ne facem o datorie
de conștiință din publicarea acestui manuscris și sperăm că el va intra în
circuitul științific și-n atenția istoricilor și a marelui public.
10. I. Neacșu, Oastea pandurilor, Bârda,
Editura ,,Cuget Românesc”, 2017, 170 pag., 20 lei, tipar offset, gârtie offset,
copertă policromă.
Prof. Ioan Neacșu din Batoți(MH)(1889-1969),
fost profesor la Liceul ,,Traian” din Tr. Severin, știe să strunească excelent
cuvântul scris. Frazele sunt frumos rotunjite, mustind de informație; ideile se
înșiruie cuminți, formând adevărate planuri citadine, cu bulevarde, străzi,
intrări, cu parcuri și locuri de agrement, cum ar fi spus Nicolae Iorga. Cartea
lui Ioan Neacșu se citește cu plăcere, curiozitatea stăpânind pe cititor de la
un capăt la altul al său. Nu trebuie să fii istoric ca s-o lecturezi. Autorul
știe să-i servească cititorului informațiile în mod gradat, fără a-l copleși,
fără a-l plictisi. Când termini această carte, exclami cu admirație și
convingere: iată cum un istoric adevărat ne învață ce-i dragostea de neam, de
țară, de marii eroi; iată cum un
intelectual de provincie reușește să intre în rândul istoricilor
consacrați prin muncă cinstită și asiduă, prin competență și prin dragoste de
adevăr. Și în cazul de față, Istoria se dovedește a fi o adevărată
,,învățătoare a vieții”, cum ar fi spus Herodot. Cititorii vor fi cei care vor
aprecia mai bine valoarea cărții și a autorului și, dacă aprecierile vor fi
pozitive, mulțumirea editorului va fi deplină. A fost admirabilă strădania
Doamnei Înv. Eugenia Bordeiașu, fiica autorului, de a nu lăsa uitarea să se
aștearnă peste opera atât de valoroasă a tatălui său. Să tot ai așa copii!
11. Amintiri despre Titani(Mitropoliții Antonie
Plămădeală, Bartolomeu Anania și Nestor Vornicescu), ediție îngrijită de Pr. Al. Stănciulescu-Bârda,
Editura ,,Cuget Românesc”, Bârda, 2017, 313 pag., hârtie offset, tipar offset,
copertă policromă, 20 lei.
Sunt amintiri culese de-a lungul
a peste zece ani de la diferite personalități din țară și străinătate
referitoare la Mitropoliții Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania și Nestor
Vornicescu. Dintre semnatarii amintirilor cuprinse în volum cităm: Vasile
ANDRU, Nicolae Dabija, Stelian GOMBOȘ,
Vasile MALANEŢCHI, Vasile MIRON, Andrei
ȚURCANU, Grigorie BĂBUȘ, Nicolae BUD, Gheorghe CALOTĂ, Cornel COSTEA, Gheorghe DEACONU, Claudia
DRĂGAN, Ștefan DUMITRESCU, Adina FACINA, Dumitru ICHIM, Emil ISTOCESCU, Ioan
Șt. LAZĂR, Gheorghe PANZA, Eugen
PETRESCU, Ioana REVNIC, Dorin-Cătălin
SAS, Doina DRĂGUȚ, Gabi GABOR, Constantin MĂNESCU, Cristian MURARU, subsemnatul
și mulți alții. Sunt pagini de suflet,
care vin să contureze încă o dată imaginea celor trei ierarhi.
Într-o vreme în care Biserica și
slujitorii ei, - foști și actuali -, sunt denigrați în mod sistematic,
punându-li-se în seamă învinuiri grave, mai mult sau mai puțin fanteziste, în
intenția diabolică de a submina unul din stâlpii de susținere ai edificiului
național românesc, dăm la lumina tiparului această carte. Ea are și rolul de a
demonstra contrariul celor afirmate de către detractori, pe lângă acela de a
scoate la lumină încă o dată măreția unor personalități de prima mână ale
Bisericii noastre.
12. Pr. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Dicționarul
proverbelor religioase românești, vol. II, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”,
2017, 567 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 40 lei.
Domnul Prof. Univ. Dr. Wolfgang Mieder este
considerat cel mai competent paremiolog
din lume, datorită studiilor sale și prestigioasei reviste internaționale de
paremiologie ,,Proverbium”, pe care o editează.
De mai bine de trei decenii, între noi s-a legat o adevărată prietenie,
reprezentată prin numeroase scrisori, schimburi de cărți și colaborări la
,,Proverbium”. Domnul Prof. Univ. Dr.
Wolfgang Mieder a luat act cu mult
interes de strădaniile subsemnatului de a realiza Dicționarul proverbelor
religioase românești, iar când a răsfoit primul volum, a exclamat că ,,nu
cunoaște un alt popor, care să aibă o zestre paremiologică cu profil religios
atât de bogată. Numai un popor cu
existență milenară putea să creeze un asemenea tezaur.” Iată un adevăr incontestabil. Aducem drept
argument și prezentul volum.
8. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare
pastorală, vol. VIII, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2016, 624 pag., hârtie
offset, tipar offset, copertă policromă, format A5, 40 lei;
Volumul
cuprinde numerele 280-320 din ,,Scrisoare pastorală”, publicația bilunară a
parohiei Malovăț. Dacă a fost de folos sau nu, Dumneavoastră, cititorii, puteți
aprecia. Personal, regret că nu am putut s-o
fac mai bună, mai de folos sufletesc. Cu siguranță, că ar fi trebuit
mult mai mult material religios. Am ținut seamă de preferințele celor mulți și
am căutat s-o fac cât mai accesibilă și cât mai plăcută, pentru a atrage
cititorii. Am fugit de limbajul de lemn, specific atâtor publicații de acest
gen; am introdus rubrici de larg interes, cum ar fi cele legate de aspectele
sociale, culturale, de folclor, de istorie, pagini memorialistice, numeroase
știri legate de viața parohiei și de activitatea preotului. Am publicat pagini
de zidire sufletească, de întărire în credință, materiale în care am luat
atitudine față de prozelitismul sectar. Am analizat, pe cât ne-a stat în
putință, numeroase aspecte sociale, politice și religioase din țară și din
străinătate, trecându-le prin filtrul de gândire al omului de la țară, nepoluat
de ideologii politice și de partid. Am avut mereu în centrul atenției
interesele țării, ale Bisericii, ale neamului românesc, ale comunității locale.
Am valorificat, pe cât ne-a stat în putință, comoara folclorului mehedințean,
scoțând la lumină, pentru prima dată, culegeri pe care le-am făcut pe teren în
urmă cu peste 40 de ani. Prin paginile memorialistice am conturat adevărate
fresce de epocă, am readus în actualitate oameni, fapte, întâmplări de
altădată, zugrăvind astfel personalitatea oamenilor din aceste părți, concepția
lor despre lume și viață, contextul politico-social prin care au trecut,
greutățile, necazurile și bucuriile lor. Multe dintre materialele publicate în
,,Scrisoare pastorală” au alcătuit cărți tematice. ,,Scrisoarea pastorală”
rămâne o mărturie, că Biserica are și azi un rol important în peisajul
religios, cultural și social al satului românesc în special și al societății în
general, că se poate realiza ceva chiar și la nivelul unui sat, dacă vrea
Dumnezeu și oamenii depun un pic de strădanie. Regretăm că nu am putut să-i
oferim o altă haină, un aspect de revistă propriu-zisă, dar aceasta a fost
formula cea mai potrivită și mai ieftină pentru ca să rezistăm.
10. Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda, Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. I,
Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2016, 630 pag., hârtie offset, tipar offset,
copertă policromă, plastifiată, 45 lei;
Ideea
realizării unei asemenea lucrări o port de mulți ani în suflet, ca pe o povară
scumpă. După 1989, am început publicarea unui serial de articole menite să
explice și să comenteze proverbe și expresii românești cu conținut religios.
Articolele s-au bucurat de un ecou foarte favorabil din partea presei și a
publicului cititor. Asta m-a încurajat și am continuat cercetările în această
direcție, ceea ce a făcut ca să public asemenea materiale și în niște volume
speciale. Descopeream în acele crâmpeie de gândire profunzimi nebănuite, care
dovedeau nu numai cunoașterea învățăturii creștine, ci și puterea de creație,
de sinteză și de exprimare a autorului anonim. Două mii de ani de creștinism pe
pământul românesc își spuneau cuvântul cu prisosință și în această specie
folclorică: proverbul. Alături de alte specii folclorice, precum colindele și
legendele, alături de complexul de tradiții și obiceiuri religioase, care
încununează curgerea anului sau a vieții omenești, proverbele religioase
formează o bază documentară solidă pentru alcătuirea unei etnoteologii
românești. Câteva studii pertinente în acest sens s-au realizat, dar e prea
puțin față de volumul imens de material existent.
La
realizarea volumelor de față, am avut în vedere câteva teme mari, pe care le-am
ilustrat cât am putut mai bine cu material corespunzător, astfel: I. Proverbe
și expresii cu caracter dogmatic: cele privitoare la Dumnezeu(creator,
conducător, mântuitor și judecător), creația lumii, om(trup, suflet, mântuire),
Maica Domnului, biserică, cruce, sfinți, icoane, Sfintele Taine, viață, moarte,
judecată, rai, iad, diavol etc.; II. Proverbe și expresii cu caracter moral:
cele privitoare la virtuți(credință, nădejde, dragoste, curaj, dreptate,
cumpătare, înțelepciune etc.), păcate și vicii (alcoolism, hoție, crimă,
corupție, mită, desfrâu, dușmănie, invidie etc.); III. Proverbe și expresii cu
caracter canonic: cele privitoare la comportamentul episcopului, preotului,
călugărului, la Sfintele Taine(în special căsătoria, familia) etc.; IV.
Proverbe și expresii religioase cu caracter liturgic: cele privitoare la
sărbători, slujbe, materiale și obiecte liturgice, la comportamentul credinciosului în biserică, la Sfintele Taine etc.; V.
Proverbe și expresii religioase necreștine: cele privitoare la soartă,
superstiții de tot felul, farmece, descântece, personaje mitologice ș.a., socotind că acestea, în mare parte, sunt
reminiscențe ale unor vechi religii precreștine din spațiul românesc sau ale
unor religii ale altor popoare cu care românii au intrat în contact de-a lungul
timpului. Am însoțit o bună parte din
aceste proverbe de note de subsol, în care am făcut comentariile și precizările
ce le-am socotit necesare pentru înțelegerea mai bună a unităților
paremiologice citate. Sperăm că într-un timp foarte scurt vor vedea lumina
tiparului și celelalte volume. Realizarea acestor volume constituie un pas
important spre realizarea unor studii mai profunde de etnoteologie românească,
bazată și pe proverbe. Aceasta este o necesitate, fiindcă teologii, în special,
când au abordat teme de acest gen s-au bazat mai ales pe genul liric, respectiv
pe colinde.
Lucrarea
noastră era necesară în peisajul cultural românesc actual, pentru a dovedi,
încă o dată, dacă mai era cazul, câteva adevăruri fundamentale: 1. Poporul
român are o vechime milenară în spațiul carpato-danubian; 2. Poporul român are
o continuitate neîntreruptă pe acest teritoriu, elemente din vechile religii
precreștine regăsindu-se atât în proverbe, cât și în alte genuri folclorice; 3.
Poporul român s-a născut creștin, ceea ce a făcut ca să-și însușească deplin
învățătura creștină nealterată, s-o păstreze cu sfințenie ca pe un dascăl de cuget
și simțire, ca pe o călăuză sfântă a
vieții, ca pe o pavăză și un reazim la vremuri de nevoie; 4. Poporul român a
avut capacitatea să recepteze învățătura creștină în nuanțele ei cele mai
subtile încă înainte de apariția culturii scrise. Am putea spune, fără teama de
a greși, că poporul român a fost cel mai mare teolog al românilor dintotdeauna;
5. Limba română s-a dovedit a fi capabilă la 1688 să recepteze și să redea cu
fidelitate Biblia, fiindcă ideile și terminologia specifică se plămădiseră îndelung
în creuzetul gândirii și vorbirii populare, proverbele și colindele fiind
dovezi incontestabile în acest sens.
Sperăm că
lucrarea noastră să fie de un real folos cercetătorilor și cititorilor.
12. Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, vol, VII, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2015, 674 pag., tipar offset,
hârtie offset, copertă policoloră, plastifiată, 40 lei.
Volumul acesta cuprinde ,,scrisorile” nr.
141-180, apărute în perioada 1 nov 2011-30 iun. 2014. Este o perioadă destul de
agitată în viața lumii, a țării, a parohiei, dar și a preotului-autor al
,,scrisorilor”. Această stare tensionată se poate surprinde în mai multe
materiale publicate. ,,Scrisorile” devin astfel nu numai oglindă a problemelor
mari cu care se confruntă omenirea sau țara, ci și problemele locale și chiar
personale. Am inclus materiale menite să îndemne la viață creștinească; am
criticat de multe ori prostia, aroganța, nedreptatea, păcatul de tot felul. Nu
ne-a fost străină gluma, ironia, știind că aceasta este foarte gustată și are
un mare rol educativ. Am mijlocit la cunoașterea și ajutorarea oamenilor de aici și de departe. Prin
,,Scrisoare pastorală” am reușit să creăm o atmosferă familială, o relație de
adevărată prietenie între preot și credincioșii lui din parohie și nu numai.
Preotul nu a mai fost străin de enoriașii lui. Tocmai datorită sincerității și
francheții cu care a spus lucrurilor pe nume, oamenii au simțit că este unul de-al
lor, că nu este un privilegiat al sorții. Prin ,,Scrisoare pastorală” fii de
departe ai parohiei noastre s-au simțit mai aproape de casă, de cei dragi ai
lor.
13. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare
pastorală, vol. VI, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2015, 675 pag., cu
numeroase imagini color, 40 lei;
Cel de-al șaselea volum din această
serie cuprinde numerele 201-240 din publicația parohiei noastre, ,,Scrisoare
pastorală”. Volumul de față, asemenea celorlalte din această serie, constituie
o dovadă că Biserica se poate menține și în vremea noastră pe linia tradiției
românești și creștinești de a fi factor de progres în viața comunității rurale
în plan spiritual, cultural, pastoral-misionar și economic. Dacă lucrările
desfășurate de parohia noastră de-a lungul anilor se pot constitui ca un
sâmbure de lumină în candela sufletului românesc, înseamnă că truda noastră
este pe deplin răsplătită. Nu a fost greu, ci dimpotrivă! Le-am săvârșit cu
bucurie, cu conștiința că-I slujim lui Dumnezeu și oamenilor și prin asta nu ne
facem decât misiune ce ne-a fost
încredințată. Dacă am reușit sau nu, Dumnezeu va cântări, iar cititorii vor
aprecia
14. Viețile Sfinților, vol. V, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț,
2014, 432 pag., 25 lei;
Acest volum conține viețile
sfinților sărbătoriți în lunile noiembrie și decembrie. Nu putem vorbi de sfinții dintr-o anumită
perioadă a istoriei creștine, ci de o epocă foarte extinsă, dacă este să ne
gândim că cei dintâi sfinți căzuți pentru Hristos și credința creștină au fost
chiar dintre Sfinții Apostoli și ucenicii lor, iar ultimii menționați în
prezentul volum au trăit în secolul al XIX-lea. Nu putem vorbi nici de sfinți
dintr-o anumită parte a lumii. Unii dintre ei au trăit în Imperiul Roman și au
suportat persecuțiile greu de înțeles pentru omul zilelor noastre, alții în
Imperiul Bizantin și au luptat pentru apărarea valorilor majore ale învățăturii
creștine, prin sinoadele ecumenice, prin scrierile lor, prin predica lor, dar
mai ales prin însăși jertfa vieții lor. Alții au trăit în Europa Occidentală,
alții în Rusia țaristă sau în Principatele Române. Viețile Sfinților nu sunt povești, ci fapte
de viață, scrise cel mai adesea cu sânge și lacrimi, dar și cu speranță
nestrămutată. Cu ani în urmă, răsfoiam la Biblioteca Academiei din București
câteva din cele peste 40 de volume din Vitae Sanctorum(Viețile Sfinților), care
cuprindeau hotărârile judecătorești ale instanțelor romane privitoare la
creștinii care nu voiau să jertfească
idolilor sau să mănânce din cele jertfite acestora, care nu voiau să ia parte
la manifestările și sărbătorile dedicate împăratului, care era socotit zeu sau
semizeu(sec. I-IV). Romanii nu ucideau pe creștini de dragul de a ucide, ci îi
condamnau în urma unei judecăți oficiale, desfășurată după toate regulile
procedurale, în conformitate cu legislația imperială în vigoare de la acea
dată. Colecția menționată mai sus conținea, așadar, sentințele judecătorești,
prin care erau condamnați la moarte pentru nerespectarea legilor imperiului.
Volumul de față nu ne prezintă documente judecătorești, ci povestirea multora
din acele procese. Vedem oameni simpli, oameni cu diferite ocupații, cu
diferite pregătiri intelectuale, cu diferite poziții sociale, care manifestă
credința și apartenența lor la Biserica lui Hristos cu un curaj impresionant.
Nu se înfricoșează de judecată, de bătăi, de închisoare, de maltratări, de
moarte. Mărturisesc credința lor și suportă cu un eroism cutremurător metodele
sălbatice prin care li se storcea și ultima picătură de viață din trupul
vlăguit și terciuit. Când pui astfel de oameni alături de unii dintre creștinii
noștri de azi, care-și leapădă nepăsători credința și se duc la diferite secte
pentru simplul motiv că acolo li se oferă o strachină de linte sau câțiva
biscuiți, poți să realizezi cât de departe suntem de sfințenia celor de atunci!
Întâlnim în acest volum creștini învățați, care-și dedică viața studiului
Sfintei Scripturi și adâncirii învățăturilor ei. Luptă cu vorba și cu condeiul
pentru apărarea învățăturilor fundamentale ale credinței creștine:
Sfânta Treime, Maica Domnului, Sfintele Taine, Sfintele Icoane și multe altele.
Pentru curajul lor suferă alungări din funcții, confiscări de averi, exiluri,
bătăi și chiar moartea. Aceștia sunt stâlpii teologiei creștine, pe care se
sprijină Biserica de două mii de ani. Astfel de modele de credință și de viață
oferim enoriașilor și cititorilor noștri, într-o vreme în care mass-media, pe
toate canalele sale, oferă cu totul alte modele.
15. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Amintiri
din paradis, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2014, 270 pag., 16 lei;
Sunt cuprinse în carte o parte din
amintirile autorului din copilărie, din școala primară, școala generală și seminarul
teologic. Pentru fiecare dintre noi perioada copilăriei este cea mai frumoasă
din viață, este raiul trecerii noastre prin lume, căruia îi purtăm nostalgia
de-a lungul întregii vieți. Indiferent cât de tristă ar fi fost această
perioadă, indiferent câte necazuri, lipsuri și suferințe am fi trăit, ea
rămâne, totuși, plină de duioșie, de sinceritate, de curățenie sufletească.
Atunci suntem cu adevărat apropiați de părinții noștri, iubim și suntem iubiți,
suntem mai lipsiți de griji, de ambiții și patimi. Avem datoria să consemnăm
astfel de fapte și trăiri, chiar dacă nu suntem de talia lui Creangă. Lucrarea
de față vine să zugrăvească viața unui
copil de la țară în a doua jumătate a secolului trecut și, de ce nu, se
constituie într-o adevărată frescă de epocă. Numeroase fotografii de familie
din epoca respectivă însoțesc volumul.
16. Viețile Sfinților, vol. IV, 608 pag.,
40 lei;
Vol. IV cuprinde viețile
sfinților din lunile august, septembrie și octombrie. Este imposibil ca
cititorul acestei cărți să nu trăiască adevărate clipe de înălţare sufletească
şi întărire în credinţă. Sfântul prezentat în carte devine un contemporan al
nostru, indiferent de epoca în care a trăit, indiferent de contextul în care a
luptat pentru credinţă. Sfântul devine un exemplu demn de urmat, un îndemn şi
un prieten care ne încurajează pe fiecare dintre noi să nu ne dăm bătuţi în
lupta contra răului. Cel ce citeşte şi meditează asupra Viețile Sfinților
încearcă să păşească şi el pe urmele sfinţilor. Le înţelege gândurile, faptele
şi vorbele; înţelege idealurile sacre care i-au animat până la jertfa supremă
pentru Domnul Hristos şi nu se mai dă atât de uşor bătut în strădania lui de
mântuire. Sfinţii sunt semenii noştri, oameni ca şi noi, supuşi slăbiciunilor
şi ispitelor vieţii, care au devenit adevăraţi campioni ai spiritului. Sfinţii
s-au apropiat de Dumnezeu au devenit mai mult sau mai puţin asemenea Lui prin
sfinţenia vieţii lor. Viețile Sfinților
ne dovedesc cu prisosinţă că noi cei ce suntem creaţi după chipul lui
Dumnezeu putem atinge nivelul superior al asemănării cu El. Dacă cititorii
noştri vor experimenta o asemenea performanţă în urma lecturii acestor volume,
strădania noastră va fi răsplătită cu prisosinţă.
17. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Lumini și
umbre, 124 pag., 8 lei.
Cartea cuprinde un buchet de
meditații, scrisori imaginare către diverse personalități ale culturii române
(M. Eminescu, C. Brâncuși), povestiri culese din viață, unele comice, altele
dramatice, pline de învățături moral-religioase pentru cititori. Autorul
mărturisește: ,,Cuvântul mi-a fost cale către oameni şi către Dumnezeu. Prin el
mi-am spus bucuriile şi necazurile, durerile şi speranţele; el mi-a fost
lacrimă şi zâmbet, armă de apărare şi scară spre înălţimi; cu el am învăţat
şi-am liturghisit, cu el am iubit, cu el am trăit; el mi-a fost început şi tot
el îmi va fi sfârşit, iar când m-oi călători pe celălalt tărâm, el mă va pomeni
de pe o cruce, dintr-o inimă, ori de pe fila unei cărţi. Prin el am fost mai
mult decât o vieţuitoare pe pământ; el mi-a fost binecuvântare şi uneori
blestem, el mi-a fost însuşi sensul de a fi. Dacă cea dintâi grijă a
creştinului este de a se mântui, cea dintâi grijă a omului este de a se zidi şi
a zidi prin cuvânt.”.
18. Călăuză biblică, 426 pag., 30 lei;
Cartea este o antologie de cugetări și
sfaturi înțelepte selectate din Sfânta Scriptură, organizate pe teme și
probleme, cu indici și note de subsol. Lucrarea nu este o concordanță biblică,
ci ea se vrea chiar o călăuză în viața duhovnicească a cititorilor. Numeroase
texte cuprinse în această lucrare sunt însoțite de comentarii, care ajută pe
cititor în înțelegerea mai adâncă a sensurilor mesajului biblic. Cel care a
selectate aceste texte, a făcut cuvenitele comentarii și explicații, prefața și
indicii, a îngrijit ediția, este Pr. Al. Stănciulescu-Bârda.
19. Viețile Sfinților, vol. III, 730 pag., 35 lei;
Vol. III cuprinde viețile sfinților din lunile mai, iunie și
iulie. Antologia oferă modele de viață creștină, de creștini adevărați, de
oameni care au trăit în spiritul învățăturii Mântuitorului Iisus Hristos. Sfinții
nu sunt extratereștrii, ci au fost oameni ca fiecare dintre noi, din diferite
medii sociale, cu diferite pregătiri intelectuale, cu probleme personale, care
au trăit într-un context social mai favorabil sau mai defavorabil decât al
nostru. Urmărim pagină de pagină, la fiecare personaj în parte, cum a reușit să
lupte cu ispitele și cu păcatele și cum le-a biruit; cum s-a desăvârșit în
practicarea virtuților creștine, ajungând adevărați campioni ai credinței și
trăirii creștine. Se știe doar că sfinții sunt prietenii și apropiații lui
Dumnezeu, omenii care au trăit deplin convinși de adevărul credinței lor, l-au
apărat cu prețul vieții dacă a fost cazul, și-au sacrificat bunuri materiale și
bucurii pământești, pentru ca să placă lui Dumnezeu. Lucrarea oferă crâmpeie de gândire profund
creștină a acestor corifei sau ale altor semeni ai lor, pentru a le înțelege
mai bine concepția lor de viață, de conduită moral-religioasă. Numai niște
oameni convinși până în măduva oaselor de adevărul învățăturilor Mântuitorului
puteau fi în stare să lupte până la sacrificiu pentru apărarea lor, pentru a nu
renunța la ele. Majoritatea sfinților din aceste volume au trăit în primele
trei veacuri creștine, veacuri foarte frământate sub aspect politic, social,
filozofic și religios, veacuri în care au avut loc zece persecuții crunte
împotriva creștinilor, când a curs mult sânge nevinovat, când au căzut mii de
oameni învinovățiți că sunt creștini. Astfel de cugetări i-au întărit, le-au
alungat teama, le-au întărit speranța.
20. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare
pastorală, vol. V, 712 pag., 40
lei;
În acest
volum sunt cuprinse numerele 159-200 din publicația parohiei noastre
,,Scrisoare pastorală”, apărute în perioada 15 mai 2009-28 febr. 2011. Este o
perioadă destul de agitată în viața lumii, a țării, a parohiei, dar și a
preotului-autor al ,,scrisorilor”. Această stare tensionată se poate surprinde
în mai multe materiale publicate. ,,Scrisorile” devin astfel nu numai oglindă a
problemelor mari cu care se confruntă omenirea sau țara, ci și problemele
locale și chiar personale. ,,Scrisoarea pastorală” a fost un amvon, a fost o
tribună, a fost un prieten, a fost o punte de legătură între preot și
credincioșii săi, între preot și cititorii săi. A fost altceva decât predica
propriu-zisă. A fost una din cele mai sărace publicații din ultimii ani, dar a
înglobat în paginile sale mult material, care se poate constitui ca o cronică a
vremurilor noastre și a celor trecute. Alte surate sunt bogate, mari, frumoase,
cu multe poze frumos realizate. A noastră e simplă și se adresează în primul
rând oamenilor simpli, credincioșilor noștri din parohie, țăranilor noștri. În
paginile ei și-au găsit de multe ori loc necazurile și bucuriile enoriașilor
noștri, ale românilor în general. De multe ori ne-am asumat riscuri, am trezit
dușmănii puternice, tocmai pentru că am spus lucrurilor pe nume și adevărul a
deranjat pe mulți. Am inclus materiale menite să îndemne la viață creștinească;
am criticat de multe ori prostia, aroganța, nedreptatea, păcatul de tot felul.
Nu ne-a fost străină gluma, ironia, știind că aceasta este foarte gustată și
are un mare rol educativ. Am mijlocit la cunoașterea și ajutorarea oamenilor de
aici și de departe. Prin ,,Scrisoare pastorală” am reușit să creăm o atmosferă
familială, o relație de adevărată prietenie între preot și credincioșii lui din
parohie și nu numai. Preotul nu a mai fost străin de enoriașii lui. Tocmai
datorită sincerității și francheții cu care a spus lucrurilor pe nume, oamenii
au simțit că este unul de-ai lor, că nu este un privilegiat al sorții. Prin
,,Scrisoare pastorală” fii de departe ai parohiei noastre s-au simțit mai
aproape de casă, de cei dragi ai lor. ,,Scrisoarea pastorală” a fost preluată
în întregime sau parțial de multe publicații serioase, cu prestigiu recunoscut,
din țară și din străinătate. ,,Scrisoare pastorală” a făcut să se înțeleagă că
o parohie dintr-un sat uitat de lume poate constitui un factor de cultură și
progres spiritual, prin numeroasele cărți publicate și răspândite în lumea
întreagă. O instituție mai mică decât oricare alta, cu numai doi angajați, a
reușit să publice sute de cărți în mii de exemplare în douăzeci de ani de
libertate, în condițiile unei crize, care nu se mai termină. Poate și
,,Scrisoarea pastorală” constituie un argument că satul românesc încă nu a
pierit, deși este în mare pericol, că încă mai poate să ofere ceva de folos
spiritual și nu numai societății românești. Poate ne-am slujit și astfel credincioșii, Biserica și pe Dumnezeu.
Aceasta ne-am dorit de fapt!
B. Cărți în curs de
apariție:
21.
Mânăstirea profanată;
22. Nunta
din Transilvania;
23.
Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. III-IV;
24. Religia
și proverbul românesc;
25. Războiul
Crucilor;
26. Cuvioasa
Teofana Basarab;
27. Inima
mamei
28.
Coșulețul cu flori
29. Europa!
Europa!
C. Micul anticariat:
30. Abe, K., Femeia nisipurilor, București,
Editura Univers, 2007, 190 pag., 5 lei;
31. Abdolah, K., La porțile moscheii,
București, Editura Univers, 2008, 300 pag., 10 lei;
32. Acatistul Sf. Trei Ierarhi, Iași, Editura
Trimitas, 2000, 64 pag., 5 lei;
33. Anger, G., Fotbalul, București, Editura
Prietenii Cărții, 2008, 114 pag., 5 lei;
34. Apetrei, E., Mecanofonocardiografie,
București, Editura Medicală, 1977, 164 pag., 12 lei;
35. Arca lui Noe, Ulise…, București, Editura
Univers, 2008, 366 pag., 10 lei;
36. Banks, R., Rezervația, București, Editura
Univers, 2009, 250 pag., 10 lei;
37. Barroco, M., Criminalii în serie,
București, Ed. Prietenii Cărții, 2008, 116 pag., 5 lei;
38. Barry, S., Calea cea lungă, București,
Editura Univers, 2007, 240 pag., 10 lei;
39. Biet, Ch., Don Juan – Mitul cuceritorului,
București, Editura Univers, 1998, 112 pag., 5 lei;
40. Blandiana, A., Cele patru anotimpuri,
București, Jurnalul Național, 2011, 320 pag., 10 lei;
41. Brăescu, M., Îmi amintesc și-mi imaginez,
București, Editura Carpathia, 2010, 240 pag., 5 lei;
42. Brown, C. S., Istoria lumii, București,
Editura Litera, 2009, 290 pag., 10 lei;
43. Buffetaut, E., Dinozaurii, București, Ed.
Prietenii Cărții, 2007, 116 pag., 5 lei;
44. Carr, J. L., O vară la țară, București,
Editura Univers, 2007, 126 pag., 3 lei;
45. Castillon, C., Insecta, București, Editura
Univers, 2008, 126 pag., 4 lei;
46. Climer, I., Choix de poesies francaise,
București, Editura Didactică, 1967, 332 pag., 10 lei;
47. Codul rutier 2003 în 1100 întrebări,
București, Editura Național, 2003, 364 pag., 10 lei;
48. Chryssavgis, J., Vindecarea lăuntrică a
omului, București, Editura Sophia, 2015, 312 pag., 20 lei;
49. Crumey, A., Pfitz, București, Editura Univers,
2007, 174 pag., 5 lei;
50. Cuvinte duhovnicești, Craiova, Editura
Contrafort, 2006, 390 pag., 25 lei;
51. Dachy, M., Dada. Revolta artei, București,
Editura Univers, 2005, 120 pag., 5 lei;
52. Dangor, A., Fructul amar, București, Editura
Univers, 2007, 302 pag., 10 lei;
53. Darrieussecq, M., Bebelușul, București,
Editura Univers, 2008, 112 pag., 4 lei;
54. Delay, N., Japonia, eterna fascinație,
București Editura Univers, 2007, 160 pag., 8 pag.;
55. Desmarest, Marie-Anne, Torente, București,
Editura Porus, 1992, vol. III, 304 pag., 6 lei; vol. IV, 206 5pag., 6 lei; vol.
V, 190 pag., 6 lei; vol. VI, 208 pag., 6 lei;
56. Dessila, O., Iubim, vol. III, București,
Editura Eminescu, 1970, 216 pag., 10 lei;
57. Dobrescu, Olga, Ostila geometrie(versuri),
Timișoara, Editura Marineasa, 1997, 70 pag., 5 lei;
58. Dogaru, C. St., Palimpsest, București,
Editura Gnosis, 2005, 134 pag., 6 lei;
59. Drăgulinescu, A., Cum să faci iubirea să
dureze, Sibiu, Ed. O. Domnului, 2014, 200 pag., 25 lei;
60. Dragulinescu, A., Cum să-ți alegi
soțul/soția, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 2014, 334 pag., 25 lei;
61. Duduleanu, M., Octavianus Augustus,
București, Editura Științ. și Encicl., 1985, 488 pag., 10 lei;
62. Duteurtre, B., Fetița și țigara,
București, Editura Univers, 2008, 124 pag., 5 lei;
63. Elisseff, D., Confucius, București, 2007,
128 pag., 5 lei;
64. Epitafuri, Bârda, Editura ,,Cuget
Românesc”, 2003, vol. I, 316 pag., 20 lei;
65. Faulkner, W., Zgomotul și furia,
București, Editura Univers, 2007, 300 pag., 10 lei;
66. Ferme,
M., Înviind pe drumul Damascului, București, Ed. Areopag, 2014, 318
pag., 25 lei;
67. Fruttero, C., Femeia de duminică,
București, Editura Univers, 2008, 384 pag., 7 lei;
68. Gaarder, J., Fata cu portocale, București,
Editura Univers, 2009, 160 pag., 4 lei;
69. Getino, O., Îi spuneau patruzeci și cinci,
Buc., Ed. ptr. literatură universală, 1966, 172 pag., 7 lei;
70. Gheorghe, V., Fața nevăzută a
homosexualității, Buc., Editura Cristiana, 2014, 280 pag., 16 lei;
71. Guerrazzi, Fr. D., Isabella Orsini,
București, Editura Albatros, 1968, 248 pag., 7 lei;
72. Hașdeu, I., Jurnal fantezist, București,
Editura Vestala, 2010, 400 pag., 15 lei;
73. Haumsun, K., Foamea, București, Editura
Univers, 2007, 176 pag., 5 lei;
74. Ibanez, V. B., Maja Desmuda, București,
Editura Univers, 2008, 270 pag., 5 lei;
75. Iureș, Șt., Orbita planetei EPS,
București, Editura Cartea Românească, 1987, 606 pag., 10 lei;
76. ,,Izvorașul”, Revista de cultură
populară, Rm. Vâlcea, 1993, nr. 4, 48 pag., 2 lei;
77. Întâmplări din Gastropolis, București,
Editura Univers, 2008, 286 pag., 7 lei;
78. James, H., Daisy Miller și alte nuvele,
București, Editura Univers, 2008, 282 pag., 7 lei;
79. James, H., Portretul unei doamne,
București, Editura Eminescu, 1970, 600 pag., 20 lei;
80. Jerome, J. K., Trei într-o barcă,
București, Editura Univers, 2009, 208 pag., 5 lei;
81. Junimea,
București, Editura Albatros, 1970-1972, vol. I, 316 pag., 5 lei; vol.
II, 294 pag., 5 lei;
82. Kafka, Fr., America, București, Editura
Univers, 2008, 220 pag., 7 lei;
83. Kerouac, J., Cartea viselor, București,
Editura Univers, 2007, 320 pag., 10 lei;
84. Knittel, J., Via Mala, București, Editura
,,Prietenii cărții”, 1992, 496 pag., 12 lei;
85. Lawrence, D. H., Fii și îndrăgostiți,
București, Editura Univers, 2009, 252 pag., 10 lei;
86. Lilienfeld, Fairy, Spiritualitatea
monahismului timpuriu al pustiei, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 2006,
150 pag., 10 lei; (5)
87. Marcu, Vasile, Povestea corbului,
București, Editura ,,Luminădin lumină”, 1998, 256 pag., 7 lei;
88. Marin, Fl., Explorări funcționale pentru
cadre medii, Buc., Ed. Medicală, 1978, 188 pag., 10 lei;
89. Marquez, G., Douăsprezece povestiri
călătoare, București, Editura Rao, 2008, 186 pag., 5 lei;
90. Maugham, W. S., Robie, vol. I, București,
Editura Minerva, 1970, 280 pag., 5 lei;
91. Maupassant, G., Bel-Ami, București,
Editura Eminescu, 1971, 326 pag., 15 lei;
92. Meyrink, G., Golem, București, Editura
Univers, 2007, 254 pag., 5 lei;
93. Minunile Maicii Domnului, vol. III, Bârda,
Editura Cuget Românesc, 1995, 32 pag., 3 lei;
94. Mulisch, H., Siegfried, București, Editura
Univers, 2008, 160 pag., 5 lei:
95. Molitor, Ulric, Despre vrăjitoare și
prezicătoare, București, Editura Tornada, 1991, 96 pag., 7 lei;
96. Mureșanu, A., Reflexii, Cluj-Napoca,
Editura Dacia, 1977, 214 pag., 8 lei;
97. Musicescu, Maria Ana, Mânăstirea Sucevița,
București, Editura Sucevița, 1967, 56 pag., 4 lei;
98. Negreanu, C., Istoria proverbului
românesc, Bârda, Ed. ,,Cuget Rom.”, 2012, 160 pag., 8 lei(2);
99. Onstott, J., Mexic, National Geografic,
f.a., 400 pag., 15 lei;
100. Paquet,
D., Frumusețea, o istorie a eternului feminin, Buc., Ed. Univers, 1997, 128
pag., 5 lei;
101.
Paschia, Gh., Buna – cuviință creștină, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 1996,
106 pag., 8 lei; 2010, 120 pag., 10 lei;
102. Pe
cărarea raiului, București, Ed. Sofia, 2014, 360 pag., 25 lei;
103. Poezia
germană modernă, București, Editura pentru literatură, 1962, vol. II, 286 pag.,
5 lei;
104.
Popescu, D. R., Vânătoarea regală, București, Ed. Jurnalul Național, 2011, 380
pag., 15 lei;
105.
Popescu, Tudor, ,,H. W.” își caută umbra, București, Editura Militară, 1970,
184 pag., 5 lei;
106.
Popovici, Doru, Corespondențe spirituale, București, Editura Albatros, 1973,
246 pag., 7 lei;
107. Preutu,
Marina, Pissaro, album color, București, Ed. Meridiane, 1974, 80 pag., 10 lei;
108.
Prohodul Maicii Domnului, Rm. Vâlcea, Editura Buna Vestire, f.a., 36 pag., 5
lei; (3);
109. Ragde,
A. B., Plopii din Berlin, București, Editura Univers, 2009, 254 pag., 5 lei;
110. Rașcu,
I. M., Amintiri și medalioane literare, Buurești, Editura pentru liter., 1967,
192 pag., 7 lei;
111.
Raoult-Wack, A., Hrana, București, Editura Univers, 2001, 126 pag., 5 lei;
112. Robert,
H., Dietele, București, Editura Prietenii Cărții, 2008, 116 pag., 5 lei;
113.
Robinson, M., Galaad, București, Editura Univers, 2007, 274 pag., 7 lei;
114. Sbanțu,
C., Patrula spațială, Iași, Editura Junimea, 1989, 312 pag., 5 lei;
115.
Schaching, Otto von, Chipul mamei, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 2008,
100 pag., 8 lei;
116. Schaff,
A., Istorie și adevăr, București, Editura Politică, 1982, 372 pag., 7 lei;
117. Schumann, R., Din cronicile Davidienilor,
București, Editura Muzicală, 1972, 320 pag., 7 lei;
118. Scott,
W., Quentin Durward, Craiova, Editura Oltenia, f.a., 326 pag., 8 lei;
119. Scott,
W., Rob Roy, București, Editura Cartea Românească, 1972, 486 pag., 15 lei;
120. Semenik, D., Dragostea, București, Editura Sofia, 2014, 290 lei, 20
lei;
121.
Shelley, M., Frankenstein, București, Editura Univers, 2009, 222 pag., 7 lei;
122.
Silvestri, A., Așa cum l-am cunoscut, București, Editura Carpatia, 2010, vol.
I, 272 pag., 10 lei;
123.
Silvestri, A., Critica criticii literare, Buc., Ed. Carpahtia, 2013, vol. I,
270 pag., 7 lei; vol. II, 256 pag., 7 lei;
124.
Simenon, G., Pisica. Casa de pe canal, București, Editura Advărul, 2009, 312
pag., 10 lei;
125. Sfetcu,
I, Predici, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2011, 312 pag., 20 lei(2);
126.
Silvestri, A., Critica poeziei(1973-1989),
București, Editura Carpathia, vol. II, 2014, 304 pag., 7 lei; vol. III,
2014, 272 pag., 7 lei; vol. IV, 2014, 208 pag., 7 lei;
127.
Silvestri, A., Frumusețea lumii cunoscute, București, Editura Carpathia, 2009,
5 lei;
128.
Silvestri, A., Apocalypsis cum figuris(în franceză), Buc., Ed. Carpathia Press,
2005, 48 pag., 5 lei;
129. Smollett, Tobias, Călătoriile lui Humphrey
Clinker, Buc., Ed. Univers, 1971, 430 pag., 20 lei;
130. Smuul,
Iuhan, Marea Japoniei, București, ESPLA, 1965, 236 pag., 5 lei;
131. Soroma
și Gomora, București, Editura Univers, 2008, 306 pag., 7 lei;
132.
Soljenițîn. Alex., Arhipelagul Gulag, București, Editura Univers, 2008, vol. I,
544 pag., 20 lei; vol. II, 558 pag., 20 lei; vol. III, 524 pag., 20 lei;
133.
Somerville, Ch., Marea Britanie, București, National Geografic, f.a., 400 pag.,
15 lei;
134. Stancu,
Zaharia, Desculț, București, Editura Cartea Românească, 1971, 670, 15 lei;
135.
Stănciulescu-Bârda, Al., De la daci la Meșterul Manole, Bârda, Editura ,,Cuget
Românesc”, 2005, 20 pag., 3 lei(2);
136.
Stănciulescu-Bârda, Al., Momente și schițe, Bârda, Editura ,,C. Românesc”,
f.a., 280 pag., 20 lei;
137.
Stănciulescu-Bârda, Al., Piscuri și prăpăstii, Bârda, Editura ,,C. Rom.”, 2005,
240 pag., 15 lei;
138.
Stănciulescu-Bârda, Al., Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”,
vol. IV, 2010, 276 pag., 30 lei;
139.
Stănciulescu-Bârda, Al., Unitate națională. De la gând la faptă, Bârda, Editura
,,Cuget Românesc”, 2006, 48 pag., 5 lei;
140.
Stănciulescu-Bârda, Al., Vechea legislație bisericească bănățeană, Bârda,
Editura ,,Cuget Românesc”, 2005, 20 pag., 5 lei;
141.
Stăniloae, Lidia, La bursa adevărului, București, Editura Trinitas, 2014, 384
pag., 30 lei;
142.
Stephenson, N., Era de diamant, București, Editura Image, 1999, 320 pag., 5
lei;
143. Sue,
E., Misterele Parisului, vol. II, București, Editura pentru literatură, 1968,
366 pag., 5 lei;
144.
Sweeney, A., Printre altele, m-am apucat de fumat, București, Ed. Univers,
2008, 240 pag., 5 lei;
145.
Ștefanahe, Corneliu, După echinocțiul de primăvară, Iași, Editura Junimea,
1981, 222 pag., 5 lei;
146. Tabart,
M., Brâncuși, inventatorul sculpturii moderne, Buc., Ed. Univers, 1995, 128
pag., 5 lei;
147. Tache
Sterea, Teologie Dogmatică și Simbolică, vol. I, Buc., Ed. I. Biblic, 2003, 304
pag., 20 lei;
148.
Talisman, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2015, 16 pag., 1,50 lei;
149. Tatăl
nostru(în zece limbi), Bârda, Editura Cuget
Românesc, 2015, 16 pag., 1,50 lei;
150.
Teodorescu, O., Codul lui Oreste, București, Editura Rao, 2010, 320 pag., 10
lei;
151.
Thiebaut, Ph., Gaudi vizionarul, București, Editura Univers, 2001, 126 pag., 5
lei;
152.
Tolstoi, L., Hagi Murad, București,
Editura Univers, 2008, 124 pag., 5 lei;
153. Trevor,
W., Citindu-l pe Turgheniev, București, Editura Univers, 2007, 234 pag.,
154. Tudor,
D., Hanibal, București, Editura Științifică, 1966, 88 pag., 5 lei;
155. Vian,
B., Smulgătorul de inimi, București, Editura Univers, 2009, 190 pag., 5 lei;
156. Vianu,
T., Opere, Buc., Editura Minerva, 1978, vol. VI, 616 pag., 20 lei; vol. VII,
864 pag., 20 lei; vol. IX, 1980, 850 pag., 20 lei;
157. Viețile
sfinților, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, vol. II, 2011, 552 pag., 30
lei;
158.
Vorobiov, N., Cum să trăim în ziua de astăzi, București, Editura Sofia, 2010,
376 pag., 30 lei;
159.
Vulcănescu, R., Boșimanii, București, Editura Tineretului, 1966, 170 pag., 5
lei;
160. Wilde,
O., portretul lui Dorian Gray, București, Editura Univers, 2008, 206 pag., 5
lei;
161. Wright,
N. Th., Iisus pur și simplu, Sibiu, Editura Deisis, 2015, 366 pag., 37 lei;
162. Zola,
E., O pagină de dragoste, București, Editura Eminescu, 1971, 312 pag., 15 lei;
163. Zorin,
K., Dacă puterile sunt pe sfârșite, București, Editura Sophia, 2015, 256 pag.,
22 lei;
Așteptăm
comenzile Dumneavoastră și înscrieri la viitoarele apariții.
Sănătate, Pace și bucurii să vă dea
Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu