CUVANTUL CREATOR - Sfantul Ioan din
Kronstadt
Si în gura noastra cuvântul este
creator, formând sunete articulate; o data cu cuvântul iese duhul viu al
omului, care nu se desparte de gând si de cuvânt. Dupa cum vedeti, cuvântul
prin însasi natura sa este creator chiar si în noi. Atunci de ce mai suntem
neîncrezatori si sceptici fata de forta creatoare a cuvântului? De pilda, când
ne rugam, de ce nu suntem convinsi ca aceasta slujire prin cuvânt ne aduce
negresit milostivirea Stapânului? Fiindca cuvântul îsi creeaza mereu trup
siesi. Sunetele distincte, vorbele puse pe hârtie, cartile nu sunt oare carnea
în care s-a îmbracat cuvântul? Dar noi n-am tinut seama de aceasta, am ajuns sa
credem ca este ceva ce nu merita o prea mare atentie. Nu numai firea
dumnezeiasca este creatoare, ci, prin darul dumnezeiesc, si firea creaturilor
Sale însufleti te, cu calauzirea lui Dumnezeu, Care a spus: „Cresteti si va
înmultiti” (Facerea 1, 28). Sub puterea lui Dumnezeu, sufletele creaturilor
însufletite îsi cresc lorusi trupuri. Astfel, oamenii prin puterea pe care le-a
dat-o Dumnezeu cresc si se înmultesc pe pamânt pâna în ziua de astazi. Oamenii
si animalele îsi fac cele de trebuinta vietii, dar mai ales omul, creatura prin
excelenta nascocitoare, care uimeste prin creativitatea sa infinita în toate
domeniile. Deoarece Dumnezeu-Cuvântul este Creatorul omniprezent, faptele Sale
sunt raspândite pretutindeni, desi nu la nesfârsit; creeaza, face si, daca este
de trebuinta, preface.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 436.
SUFERINTELE ÎTI ADUC NISTE
ÎNTELEPCIUNI ADÂNCI
SI TE FAC SĂ TE GÂNDESTI SERIOS
LA MÂNTUIREA TA
Suferintele
îti aduc niste întelepciuni adânci si te fac să te gândesti serios la mântuirea
ta. Dar, vă dati seama cine ne păzeste pe noi? Îngerul păzitor îl face praf si
tăndări pe drac, care nu mai are nici o misiune, este un apostat. Îngerul
păzitor este în misiune. Lupta este între ei si câstigă acela de partea căruia
suntem noi cu faptele noastre. Si nu ne-ar fi rusine să-l părăsim pe îngerul
păzitor, să-i dăm câstig de cauză diavolului, dusmanul îngerului, dusmanul
nostru, cu nepăsarea, ba si cu căderi directe? Si totusi, Dumnezeu, în mila
Lui, ne-a dat putinta să ne ridicăm prin spovedanie. Va să zică e o îngăduintă
continuă pentru salvarea fiilor Lui, oamenii.
Părintele Arsenie Papacioc
BISERICA ORTODOXĂ, CA
TRUP AL LUI HRISTOS,
ESTE LOC DE VINDECARE
SUFLETEASCĂ
ŞI CENTRU DE
DEZINTOXICARE
DE SUB INFLUENŢA
DIAVOLILOR
O suferinţă gravă a oamenilor contemporani,
chiar şi a credincioşilor, este lipsa dispoziţiei de a ridica şi de a-şi duce
propria cruce, şi de a-L urma pe Mântuitorul nostru Cel Răstignit. Vrem
binecuvântarea lui Dumnezeu, vrem pacea lui Dumnezeu, vrem cununile mântuirii,
vrem Raiul, îi cinstim pe sfinţi şi pe mucenici, dar nu vrem pătimirea celor
rele, nu vrem postul şi strâmtorarea înfrânării, nu răbdăm încercările şi
bolile, nu suferim plecarea din viaţa aceasta a celor dragi nouă, nu suportăm
nedreptăţile şi izgonirile. Confortul şi consumismul influenţează cadrul vieţii
noastre duhovniceşti. Însă, precum scrie Sfântul Isaac Sirul, „Nimeni nu a
urcat la Ceruri cu răsfăţul”. Şi înţeleptul Sirah susţine: „Fiule! Când vrei să
te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită.”
Ne găsim des în faţa realităţii triste în care, atunci când Dumnezeu permite
vreo boală gravă sau vreo altă greutate într-o familie creştină, spre
înţelepţire şi întărire duhovnicească, părinţii nu întârzie să fugă în durerea
şi disperarea lor la vrăjitori şi magi, la bioterapeuţi, la iluminaţi şi
bio-energeticieni, şi predau sufletele lor şi ale copiilor lor satanei, în loc
să arate o mai adâncă căinţă şi supunere sub voia lui Dumnezeu şi să se
sfinţească în mijlocul încercărilor primite. Este mai bine, scrie Sfântul
Nicodim Aghioritul, să moară copilul şi să meargă în Rai, decât să-l legăm în
plasele satanei şi să ajungem în iad. Acelaşi lucru este valabil pentru toate
celelalte greutăţi, cum sunt de exemplu dobândirea copiilor şi tulburările
vieţii conjugale. De asemenea, cu totul rătăcită şi neortodoxă este părerea
celor mai mulţi creştini de a-şi dori o viaţă cât mai uşoară, „fericită”, şi de
a cere de la Dumnezeu – pentru că țin unele dintre poruncile Sale: merg la
slujbe, ţin post, se împărtăşesc ş.a. – să le dea succes şi reuşită în toate
problemele lumeşti. Din Pateric aflăm că vechii asceţi, când pentru o perioadă
nu aveau nici o greutate sau nici o ispită, ziceau, cu nelinişte, că „i-a uitat
Dumnezeu” şi se simţeau în siguranţă numai atunci când dragostea lui Dumnezeu
le trimitea încercări. Recapitulăm: este o rătăcire să căutăm o viaţă comodă,
fără întristări, care nu duce niciodată la Ceruri..(…) Biserica Ortodoxă, ca
trup al lui Hristos, este loc de vindecare sufletească şi centru de
dezintoxicare de sub influenţa diavolilor, de vreme ce, după Sfântul loan
Teologul, Dumnezeu-omul Iisus a venit pe pământ „ca să strice lucrurile
diavolului” (I Ioan 3, 8). Principalul rost al Bisericii nu este lucrarea de
asistenţă socială – care nu este totuşi lăsată deoparte -, ci mântuirea credincioşilor,
„pentru care a murit Hristos” (Romani 14, 15), prin participarea lor la
Sfintele Taine. În diferite religii există teorii şi practici de îmbunare şi
îmblânzire a divinităţii. Ontologic însă, numai Hristos dăruieşte iertarea
păcatelor şi îndumnezeirea firii omeneşti.
Arhimandrit Atanasie Anastasiou
S:PR.ASB
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu