ANCA - JAYA JAYA RAAMA

   

JAYA  JAYA  RAAMA

George Anca – Rodica Anca

RAMA, HANUMAN, AND US

George Anca, Romania

Sri Raam, Jaya Raam, Jaya Jaya Raam

The Ramayana comes into any child’s ear, in school, in Romania, as perhaps everywhere, as a musical name, something so old, primordial, endless tale and prayer, as well as an euphony of the country, of Rome, of Sanskrit beautful ramanya itself. A novelist, Mircea Cojocaru, may have written his second novel, Ramayana, name of a girl in love, with that rememberance of his schooling, but, very probable under some deeper spell, from various lives of his ancestry. His first novel, actually, was entitled The Lie. Ramayana may be the truth, with nama Rama.

Rajagopalachary’s retold Ramayana, in translation, was widely spread and read in Romania, otherwise in parallels to prohibition of spiritual message of India, under Soviet command, pushing only class struggle against zamindars, and, at best, singing Avara. Even before Communism burnt-washed lives-mindes, for 50-60 years, the Vedas, Upanishads, Gita seemed to be closer to Romanian soul and sears than Ramayana, if one doesn’t see in Kamadeva/Eminescu’s arrows also those of Rama, as do I. For Ramleela Ground in Delhi gave me, for some seven years, the simple show of saintness on earth of India and all countries, while tall effigies of Ravana burnt all over India at Dusshera. Discovering divine Rama is to be discovered by Rama, perhaps by grace of mother Sita, with assistance of god Hanuman.

Some Christian monks, entering by chance and curiosity praying Hindu groups, change the name of Rama with that of Jesus, feeling all right in their own law. Professor Satya Vrat Shastri lectured in Ramnicu Valcea on Christ in Sanskrit translations being blessed by local Christian Bishop, Gherasim. I have recited Hanuman chalisa, in Romanian, at Tulsi Ghat in Varanasi, in Trinidad-Tobago, Mauritius, South Africa, but especially in my own country, as a start, with Indologists, students, and any other people. When taken with other jobs, Ramayana conferences, included those unattended, recalled me on right path of Rama, and immediately after 26th January 2004 tsunami, I heard about Andaman Island as being Hanuman’s Island, how damages were less there as under our powerful protector’s care. Dr. Kirinde Assaji, from Gangaramaya Temple in Colombo, who lectured in National Pedagogical Library in Bucharest on Theravada Buddhism, saw the tsunami also as a lesson on impermanence, and, privedely, evoked a mountain in Sri Lanka belonging to Hanuman, while Ravana was imposed, according to him, only recently as a real king whose pallace to be found by archaeologists.

Visiting Bharatiya Vidya Bhavan in Bombay, I was presented by the president S. Ramakrishnan Kamba Ramayanam – an English prose rendering by Dr. H. V. Hande, a disciple of Rajagopalachari (Rajaji), published there in 1996, adding it to Ramcharit Manas, by Tulsidas, I received during Ramayana Conference in India, 1999. Professor Satya Vrat Shastri presented me, in Bucharest, his Sanskrit Mahakavya on the Thai Ramakien, Sriramakirtimahakavyam, published in 1990, closing the circle of time back to Valmiki, with episodes not to be met with in Valmyki Ramayana. Beyond books, I was attracted by the inner universal appeal of Ramayana – “truly Asian epic”, yet to be reminded by genial writing starting with adikavi (fisrst poet) Valmiki (5th century B.C.), in Sanskrit, followed by kavichakravarti (poet emperor) Kamban (9th century) in Tamil and saint Tulsidas (16th century), in Hindi, by poet-saints of India and of the world, for “As long as the mountains stand and the rivers flow, so long shall the Ramayana be cherished by mankind and save it from sin” – Lord Brahma.

Rama

“I consider myself to be a human being”, says Rama in Valmiki’s Ramayana, and Sita tells him in the XXIVth Canto: “Even if my life will be in heaven, without you, O Raghava, / O man-tiger, I will not like it.” According to Rajaji, translator into English in verse from Ayodhya Kandam of Kamban’s Ramayana, “Kamban sang the story of Rama, as of God come down on earth to suffer, chasten, upflit, help and guide men”. And so does Tulsidas in Ramcharitmanas:

“By his name of Rama do I worship Vishnu,

lord of all worlds

The all-knowing, calm and sinless,

endless peace to all souls giving,

Served by Brahma, Shiv and Shesh-nag,

known in scripture as all-glori’us,

Lord of angels, in illusive human form the heir of Raghu

(Sundarakanda – Invocation)

Here are some of poetical visions of Kamban:

“When Ganga was able to touch the entire body of Rama, how can any wordly being bathing in Ganga go to hell?” (Ayodhya Kandam. Mother Ganga).

“‘If there is dharma in this world, let Lakshmana be born as my elder brother in our next birth’. Uttering these words, Rama got ready to kill himself with a sharp sword” (Aranya Kandam. Ayomukhi)

“The one who is standing before us with a bow in his hand is God Himself in Human form with none above him”. (Kishkinda Kandam.The slaying of Vali).

“Hanuman had reached Lanka with the speed of Rama’s arrow. As a result, Rama’s fame crossed the sea, crossed the forest, and entered all parts of Lanka, like the moonlight!” (Sundara Kandam. Hanuman explores Lanka.)

“If the grief of a woman separated from her noble lover were to attain a human form, that was Seeta” (Sundara Kanda. Seeta seen.)

“If Rama does not save you from this big prison within a month, then let it be understood that the sins of Rama will transform him into Ravana; and Ravana will be transformed into Rama”. (Sundara Kandam. Choodamani).

“Like karma on one side and enlightenment acquired at the end of yoga on the other, like ignorance on one side and great wisdom on the other, like mighty sinful vices on one side and steadfast dharma on the other, Ravana and Rama opposed each other. It seemed as if the thousand hooded serpent, Adisesha, and the mighty, divine Garuda were facing one another. While Ravana resembled the night, Rama resembled the day. Like victorious handsome regional elephants standing furiously before each other, they confronted one another. Rama and Ravana looked like Lord Narasimhamurti and Hiranyan engaged in battle. They could be compared to Lord Tirumal and Lord Siva trying to find out – prompted by the Devas – whose bow was superior! Lor Siva and Lord Brahma, witnessing the fierce battle between Rama and Ravana from the sky, found their hands trembling. Ravana blew the conch which, during his earlier visits to the eight regions, used to silence the exultant Devas. Though they were still afraid of that sound, they were pleasantly surprised when they suddenly heard the self-generated blare of Lord Tirumal’s divine white Conch, ‘Pancajanyam’. The five weapons of Tirumal, the Disc, the Conch, the Sword, and the Kondandam were waiting on earth to serve Lord Rama! Just as the scriptures could not comprehend the trutful Rama, Rama did not see the weapons though he was the true substance of all the celestials. (Yuddha Kandam. The slaying of Ravana).

Hanuman

Hanuman, abode of strength unequalled,

prince of monkeys,

Body like a golden mountain,

storehouse of all virtues,

Well-known as the Son of Wind,

with truly wise ones counted,

Fire devouring demons,

serving Rama, him I honour.

                                                                   (Tulsidas, Sundara Kanda)

Depicted by Kamban as mighty, sagacious, incomparable, “this is not a monkey” (Lanka Devi). Rewritten in Sanskrit by Satya Vrat Shastri, from Thai Ramakien, the first words addressed by Rama to Hanuman are (in author’s English version): “My wife has been carried off by the vile demon Ravana. In this matter render help to me”. (Sriramakirtimaha kavyam.Canto VII – The episode of meeting with Hanuman).

Us

“There is only one amongst us who can do it and that is Hanuman.” (Kamban, Kishkinda Kandam. The Mahendra Mountain). “Are you Hanuman?” I was asked in Durban, by a young man, as my Romanian version of  Hanuman Chalisa was evoked publicaly.

We are, indeed, in the situation of Hanuman, waiting to meet God Rama, to serve him, and to be asigned by him to look after our fellows, like in Kamban’s lyric Ramayana. “Tulsi, one never  knows any more if the Ganges still feels the taste of the ashes”.

I asked a few students to speak on ‘Rama, Hanuman, and Us’. Among answers noted on the spot: also we are Rama and Hanuman, Sita and Hanuman;  Rama is God, Hanuman is human power, Sita is the mankind, we are the part which  makes whole the whole (Claudia Gurau);  God the Father can be seen as Rama, and Hanuman as Christ or Mohamed (Augustin Mitcu);  we may all wish to reach ‘the profound spiritualisation of the human’, the crown of divine aura (Minodora Milea); Is it the removal of light on another face of divinity due to the arrow? (Sorina Vissarion).

Sources (in order of quotations):

A.K. Warder, Indian Kavya Literature, vol.2 (XII – “The Earliest Kavya Literature in Sanskrit (c. -400 to -150); Valmiki), Motilal Banarsidas, Delhi, 1974, ISBN 0-8426-0734-X.

Dr. H. V. Hande, Kamba Ramayanam – an English prose rendering, Bhartiya Vidya Bhavan, Mumbay, 1996, ISBN 81-7276-047-7

Sundarakanda by Tulsidas, Richa Parakasan, New Delhi, ISBN 81-87062-31/2

Satya Vrat Shastri, Sriramakirtimahakavyam, Moolamall Sachdev Foundation, Amarant Sachdeva Foundation, Bangkok, 1990, ISBN 974-8358-51-8.

George Anca, Sanskritikon.Apokalipsa indiană V, Biblioteca Pedagogică Naţională, Academia Internaţională Mihai Eminescu, Bucureşti, 2002, ISBN 973-8306-02-7

Ex tempora works of the IIIrd year studens, Faculty of Theology-Letters, Valahia University, Târgovişte

Planul lui Dumnezeu şi Grădina Maicii Domnului.

Identitatea ortodoxiei latino-române în viziunea lui Ioan Paul al II-lea

Dr. George Anca

Lumină dulce, clară,

O, maică prea curată

Şi pururea fecioară,

Marie!

Vom ţine minte întotdeauna pe Ioan Paul al II-lea recitând, în româneşte, la Roma şi în Bucureşti, Rugăciune – către Maica Domnului – de Mihai Eminescu.

„Mâine mă voi duce în România. E prima dată când merg într-o ţară în care creştinii sunt în majoritate ortodocşi.” (6 mai 1999). În avion: „Noi am declanşat cearta, nu avem noi acum dreptul să stabilim pacea” (1). (Toate ziarele centrale româneşti au publicat discursurile papale şi patriarhale din zilele de 7-9 mai 1999, de unde sunt luat citatele atunci când sunt menţionate alte surse).

Adresându-se iarăşi, la întoarcere, credincioşilor din Piaţa San Pietro, în 12 mai 1999, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea , înainte de a-şi rosti, încă o dată în româneşte, „bucuria pentru întâlnirile de neuitat trăite în Bucureşti”, a sintetizat, în şapte puncte, luminile vizitei sale în România, ca după „planul lui Dumnezeu”, în „Grădina Maicii Domnului”: „Gândindu-mă la situaţia politică existentă până nu cu mulţi ani în urmă, cum să nu văd în acest eveniment un semn elocvent al lucrării lui Dumnezeu în istorie? A prevedea o vizită a Papei ar fi fost atunci cu totul de negândit, dar Domnul, care călăuzeşte paşii oamenilor, a făcut posibil ceea ce din punct de vedere uman părea irealizabil”; „Amintind că, după o răspândită tradiţie populară, România este numită „Grădina Maicii Domnului”, aş dori să o rog pe Sfânta Fecioară, în această lună care îi este dedicată, să înteţească în sufletul creştinilor dorinţa deplinei unităţi, pentru ca împreună să fie ferment evanghelic. O rog pe Maria ca iubitul popor român să crească în valorile spirituale şi morale, pe care se fundamentează orice societate pe dimensiunea omului şi atentă faţă de binele comun. Ţie, cerească Mamă a Speranţei, îţi încredinţez mai ales familiile şi tinerii, care sunt viitorul iubitului popor al României”.  Harul divin-omenesc învăluie, în mai dreaptă, înaltă judecată, identificarea şi recunoaşterea ortodoxiei româneşti: „Cu acest pelerinaj am dorit să aduc un omagiu poporului român şi rădăcinilor sale creştine, coborând, conform tradiţiei, din lucrarea evanghelizatoare a Apostolului Andrei, fratele lui Simon Petru”; „Recurgând la izvoarele sale culturale şi spirituale autentice, România a moştenit cultură şi valori atât de la civilizaţia latină – cum atestă limba însăşi – cât şi de la cea bizantină”; „Naţiunea română s-a născut o dată cu evanghelizarea şi în Evanghelie va găsi lumina şi puterea de a-şi împlini vocaţia de a fi punct de confluenţă a păcii în Europa următorului mileniu.”

În mesajul trimis de către Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sanctităţii Sale Papei Benedict al XVI-lea, se spune: „Relaţiile dintre Bisericile noastre au cunoscut , în ultima perioadă, o înflorire deosebită, graţie deschiderii ecumenice a Papei Ioan Paul al II-lea, predecesorul Sanctităţii Voastre.(...) Păstrând vii în amintirea noastră dragostea, preţuirea şi respectul manifestate faţă de ţara noastră – pe care Papa Ioan Paul al II-lea a numit-o ’Grădina Maicii Domnului’ – ne exprimăm nădejdea că Sanctitatea Voastră, ca unul ce aţi fost apropiat colaborator al său, veţi păstra şi sprijini acest dialog, întru împlinirea dorinţei noastre comune de realizare a unităţii depline a Bisericii” (2).

„Planul lui Dumnezeu”

Acesta este titlul unei cărţi-decalog a fostului Papă, tradusă şi în româneşte, pe care studenţii de la Facultatea de Teologie-Litere a Universitatăţii „Valahia” din Târgovişte şi-au apropriat-o.  „Prin cuvintele Papei, prin lungul drum al anilor pe care i-a parcurs, el a reuşit să ne ofere nouă, românilor, şi mai ales tinerilor, un mod de cunoaştere a sinelui. Noaptea întunecată a sufletului – „la noche oscura del alma” (Juan de la Cruz) – trebuie învinsă, pentru că Dumnezeu e cu noi”.

Supravieţuind atentatului asupra sa din 13 mai 1981, Ioan Paul al II-lea a mărturisit: „Sunt din nou îndatorat Sfintei Fecioare... Pot eu oare să uit că evenimentul din Piaţa Sf. Petru a avut loc exact în ziua şi la ora când s-a arătat prima dată Maica lui Hristos sărmanilor copilaşi, moment ce este sărbătorit de peste şaizeci de ani la Fatima, în Portugalia? În acea zi...i-am simţit extraordinara protecţie maternă, care s-a dovedit a fi mai puternică decât glonţul ucigaş.” (3).

Nancy Reagan, la moartea Papei, în aprilie 2005, i-a glorificat împreună, pe Papă şi pe Ronald Reagan: „ au fost foarte asemănători...actori...iubeau natura...sporturile, împărtăşeau titlul de Mare Comunicator...aveau un minunat simţ al humorului... când Ronnie a fost împuşcat în ’81, Papa a fost împuşcat în ’81... au fost foarte, foarte asemănători. Şi-au încrucişat multe cărări”. (4).

În 20 decembrie 1989, în faţa a 600 pelerini, Papa, de sub aureola sfinţeniei, va da îndemn  de supravieţuire „tuturor cetăţenilor dragului popor român”, după ce cu o zi înainte gloanţele regimului comunist făcuseră victime în Timişoara. (5). Căderea comunismului „ a fost ca şi cum Hristos a dorit să descopere că limita impusă răului, al cărui artizan şi victimă este omul, este, în definitiv, Milostivirea Sa Dumnezeiască” (6).

La 8 mai 1999, în Palatul Patriarhal din Bucureşti, discursurile celor doi Întâistătători de Biserci, urmaşul Apostolului Petru şi urmaşul Apostolului Andrei, au început prin aceeaşi invocare a dumnezeirii: „Dacă astăzi ne întâlnim, aceasta se datoreşte unui plan de iubire al Sfintei Treimi, care, în ajunul Marelui Jubileu, a voit ca noi, succesorii acelor apostoli, să putem rechema în memorie acea reîntâlnire” – Ioan Paul al II-lea; „întâlnirea de astăzi este vrerea Tatălui şi lucrarea Duhului Sfânt”; „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm” – P.F. Patriarh Teoctist. Mass-media au  generalizat, aproape, o astfel de percepţie. „Toţi românii, dar şi străinii au simţit ca un dar al lui Dumnezeu rugăciunea comună a celor două Biserici.” – P. S. Gherasim, Episcopul Râmnicului. „ ’Iubiţi-vă unul pe altul, după cum Dumnezeu vă iubeşte pe fiecare dintre voi’ – mă însoţeşte acest îndemn al Maicii Tereza. În puterea iubirii acesteia, care este mai întâi a Sfintei Treimi şi pe urmă a noastră, în iubirea Învierii sale ne rugăm în aceste zile zbuciumate, sub acoperământul Maicii Domnului, pe care deoptrivă o cinstim” – Ioan Alexandru, (7). „Am putea oare înţelege până la capăt miracolul eliberării popoarelor din Europa răsăriteană, dimpreună cu toate urmările lor, ilustru simbolizate azi de prezenţa Sanctităţii Voastre, fără un plan divin?” – Emil Constantinescu, preşedintele României.

„Dumnezeu a vrut ca eu să devin preot”, Dumnezeu a vrut ca Papa Ioan Paul al II-lea să vină în „România noastră”, cum ar fi numit-o cel al cărui nume, Voytila, e asociat cu cel de Voicilă (8), cel care a sanctificat pe Ieremia Valahul.

„Grădina Maicii Domnului”

„Cuvântul se face grădină, după asemănarea raiului” – Sfântul Grigorie de Nyssa.

„Arborele vieţii ascuns în mijlocul Edenului a crescut în Maria. Ieşit din ea, şi-a întins umbra asupra universului şi şi-a răspândit fructele la cele mai îndepărtate ca şi la cele mai apropiate popoare.” (9).

 Ioan Paul al II-lea, Rugă către ocrotitorii Europei:

O, Sfinţilor Chiril şi Metodiu,

care-n asprul apostolat misionar

aţi rămas profund ataşaţi

de Biserica din Constantinopol

şi de Sediul Roman al lui Petru:

faceţi ca Bisericile surori,

Biserica Catolică şi cea Ortodoxă,

depăşind prin iubire de Dumnezeu şi adevăr

elementele de dezbinare

să poată ajunge-n curând

la mult dorita unificare! (10)

Maria - „Mama astrului care nu apune niciodată”, „zorii zilei mistice”, „răsăritul soarelui gloriei” -, ne arată Orientale lumen, pe Hristos (11). „Rugămu-ne-ndurărilor, /Luceafărului mărilor” (Eminescu), a recitat, eufonic, Papa Ioan Paul al II-lea, cumva separat, în eterul sfinţeniei poetice .Între teologia divinizării a Sfântului Atanasie cel Mare şi a Sfântului Irineu – „Dumnezeu s-a făcut Om pentru ca omul să se îndumnezeiască” - şi încarnarea Evangheliei în culturile native evanghelizate de Sfinţii Chiril şi Metodiu, ortodoxia românească se va fi regăsind în genericul Răsărit Creştin, în cele două mari  capitole şi subcapitolele lor -  „Cunoaşterea Răsăritului Creştin. O experienţă a credinţei” („Evanghelie, Biserici şi Cultură”, „Între memorie şi aşteptare”, „Monasticismul ca model al vieţii baptismale”, „Între Cuvânt şi Euharistie”, „O liturghie pentru tot omul şi pentru tot cosmosul”, „O privire limpede spre descoperirea de sine”, „Un părinte în Spirit”, „Comuniune şi serviciu”, „O persoană în relaţie” „O linişte adoratoare”) şi „De la cunoaştere la întâlnire” („Experienţele unităţii”, „Întâlnirea unuia cu celălalt, cunoştinţa unuia cu celălalt, lucrul împreună”, „Călătoria împreună spre Orientale Lumen”).

Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România (7-9 mai 1999), care se află, ecumenic, în continuitate cu abrogarea, la 6 decembrie 1965, de către Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Ecumenic Athenagoras I, a excomunicărilor reciproce din 1054, deschide  capitolul identificării şi recunoaşterii universale a Ortodoxiei române, prin chiar cuvântul pontifical, după  ce făcuse aceasta patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului (1995), ca punte, ca liant între Europa Răsăriteană şi cea Occidentală. În contextul în care Patriarhate mai vechi, cum ar fi cele de la Constantinopol, Atena sau Moscova, au evitat astfel de momente, Ioachim Navarro Valls, autoritate de la Vatican, apreciază cele două momente liturgice din Bucureşti ca reprezentând un pas important spre refacerea unităţii creştine, iar  ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, a precizat, prin presă: „România este o ţară cu o ortodoxie care nu este influenţată de spiritualitatea elenă şi slavonă. România este o ţară cu o spiritualitate şi un creştinism latin, care o apropie de romano-catolicism. Ortodoxia românească era cea mai îndreptăţită şi îndatorată să întreţină cu Sfântul Părinte o relaţie concretizată printr-o vizită”. Văzută din interior  ortodoxia română are aceste  aspecte esenţiale, sintetizate de ÎPS Nifon Mihăiţă, arhiepiscopul Târgoviştei:  „caracterul structural al sintaxei dintre cultul ortodox şi cultura latină, aceasta, graţie concomitenţei dintre etnogeneză şi ecleziogeneză; etosul şi civilizaţia ortodoxă română sunt inspirate, înainte de orice, de comunitatea care se adună pentru ’cina mistică’, trimisă să practice apoi propria ei ’liturghie’, în arena socială şi politică; receptarea creatoare şi inventivă a tradiţiei diacronice, graţie unei şcoli de teologie remarcabile. Cei mai mari teologi din Estul Europei, din perioada contemporană (1949-1989), se aflau la Bucureşti şi la Sibiu; determinarea de a juca un rol mai important în Mişcarea Ecumenică, propunând concepte semnificative în domeniul iconomiei, al reconcilierii în Europa, al ecumenismului local” (12). Acelaşi autor detaliază aspectele teologice inedite ale reuniunii şi dialogul ecumenic al celor doi primaţi, chiar dacă „n-au fost pecetluite de comuniunea euharistică” – dar „timpul de o mai mare comuniune se apropie”. „Vom trece acel prag cu martirii noştri, cu toţi cei care şi-au dat viaţa pentru credinţă: ortodocşi, catolici, anglicani, protestanţi. Dintotdeauna, sângele martirilor este sămânţa generatoare de noi credincioşi în Hristos”, a spus Papa. În viziunea Papei, „vestirea Evangheliei şi renaşterea în Sfintele Taine, prelungite în slujirea fraţior” este „prima calitate pe care omenirea o aşteaptă de la voi”, iar „această sarcină coincide cu tradiţia voastră atât de bogată în exemple care au ştiut să unească o viaţă profundă în Hristos cu o slujire generoasă a celor nevoiaşi, angajare pasionată în studiu, cu o neobosită preocupare pastorală”.(13).

 „Există mulţi sfinţi printre români, dar nimeni nu i-a căutat”, scria la 1686, mitropolitul moldovean Dosoftei (14). Papa Ioan Paul al II-lea a căutat sfinţii din Grădina Maicii Domnului, unde şi plantele se numesc, prevalent, după fiinţa ei - „Mâna Maicii Domnului”, „Părul Maicii Domnului”, „Părul Sfintei Maria”, „Poalele Maicii Domnului”: „Cum e cunoscut, potrivit tradiţiei, credinţa a fost purtată în aceste ţinuturi de fratele lui Petru, Apostolul Andrei, care a pecetluit neobosita sa operă misionară prin martiriul său petrecut la Patras. Alţi martori de seamă ai Evangheliei, ca Sava Gotul, Nicetas de Remesiana – provenind din Aquilea – şi Laurenţiu de Novae i-au continuat lucrarea, iar în timpul persecuţiilor din primele veacuri, cete de creştini au suferit martiriul: sunt martiri daco-romani, precum Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, prin al căror sacrificiu s-a înrădăcinat profund credinţa creştină în pământul vostru”; „Mă gândesc la Sfântul Ioan Cassian şi la Dionisie Exiguul, care au contribuit la transmiterea comorilor spirituale şi canonice ale Orientului grec Occidentului latin; apoi, mult mai târziu, la Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt,’un adevărat atlet al credinţei creştine’, cum l-a numit Papa Sixt al IV-lea, şi la numeroşi alţi slujitori ai evangheliei, între care Domnitorul şi martirul Constantin Brâncoveanu, iar mai recent, numeroşi martiri şi mărturisitori ai credinţei din secolul XX”; „Românie, Ţară-punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa Orientală şi cea Orientală, Românie, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de ’Grădina Maicii Domnului’, vin la tine în numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi al Preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a Evangheliei. Cu ajutorul lui Hristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace. Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze mereu” (16). Puţine publicaţii au relatat tragedia – martirică? – a lui Cătălin Vidu, căzut de pe schela unde se urcase spre a-l vedea mai bine pe Papă  (17).

Note bibliografice

(1)   Toate ziarele centrale româneşti au publicat discursurile papale şi patriarhale din zilele de 7-9 mai 1999, de unde sunt luate citatele prezente, atunci când nu sunt menţionate alte surse

(2)   În Adevărul, 23-24 aprilie, 2005, p.1)

(3)   Apud Jaroslav Pelikan, Fecioara Maria de-a lungul secolelor, Humanitas, p.184

(4)   În Aldine, 8 aprilie 2005, p. 1

(5)   Cf. Bernard Lecomte, La verite l’emportera toujours sur le mensonge. Comme le pape a vaincue le communisme, citat  în : Nicolae Mareş, Ioan Paul al II-lea. Papă pentru mileniul al III-lea, Hiparion, 2001, p.25

(6)   Ioan Paul al II-lea, Memoria e identita, Rizzoli, Milano, 2005, p. 70, citat de prof. Norberto Gonzales Gaitano într-un interviu publica de ziarul Ziua, 15 aprilie 2005, p.3

(7) În România liberă, 8 mai 1999, p. 8

(8) Cf. „Rădăcină valahă?” de Nicolae Mareş, în România literară, 5-11 mai 1999, p.20-21; de asemenea, cartea lui Ion Coja România şi Papa Ioan Paul al II-lea, lansată în timpul vizitei

(9) Din Imne Mariei, apud Mitropolit Nicolae Corneanu, Credinţă şi viaţă, Dacia , 2001, p. 54

(10) Din Rugăciuni, Ed. Piemme, 1993, tr. Teodor Capotă, Steaua, mai-iunie1999, p.20

(11) Cf. Scrisoarea apostolică Orientale lumen a lui Ioan Paul al II-lea, marcând centenarul cele intitulate Orientalium dignitas, a papei Leon al III-lea

(12) ÎPS Nifon Mihăiţă, Misiologie şi ecumenism, p. 252

(13) Op.cit., cap. VI „Sensul ecumenic al vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România, p. 2004-205

(14) Apud dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă, Pronostic SRL, 1996, p.270

(15) Cf. Doru Radosav, Sentimentul religios la români, Dacia, 1971, p. 301

(16) „România luminată (7-9 mai 1999). Din cuvintele adresate nouă de Papa Ioan Paul al II-lea în cursul vizitei sale în România”, în Aldine, 8 aprilie 2005, p.4. În timpul vizitei, Aldine a publicat şi... „Testamentul lui Petru cel Mare”

(17) Cf. Cotidianul, 9 mai 1999, p. 3

                      

RODICA  ANCA

Din Mahabharata

VIZITA LUI NARADA LA INDRAPRASTHA

Intr-o zi Sfantul Narada a venit la curtea lui Yudhishthira. A fost primit cu mult respect de catre fratii Pandava si Draupadi. El auzise despre palatul Maia si a venit sa-i vada.Yudhishthira a fost foarte bucuros sa i-l arate, nerabdator ca un copil sa-si expuna o jucarie noua. Narada a privit sala si a aprobat-o cu entuziasm. Apoi s-au intors in incaperea in care sezusera la inceput. Dupa catva timp petrecut in convorbiri despre lucruri fara importanta, Yudhishthira a spus: “Stapanul meu, ai calatorit in toate cele trei lumi. Trebuie ca ai vazut multe palate frumoase ca acesta pe care-l am eu. Poti sa-mi povestesti despre ele?” Narada a zambit si i-a raspuns: “Sigur ca am vazut palate asemanatoare in celelalte lumi. O sa-ti povestesc despre ele. Dar da-mi voie sa te asigur ca palatut tau este cel mai frumos de pe suprafata acestui pamant. Nu are rival. Iti voi descrie maretele sali ale lui Yama, Varuna, Indra, Rudra si Brahma. Acestea sunt cele mai minunate palate pe care le-am vazut.”

Narada le-a povestit despre perfectiunea locurilor acelora. L-a vorbit intai despre palatul lui Indra. i-a spus lui Yudhishthira ca marele rege Harischandra, din semintia soarelui, imparte tronul cu Indra. A continuat descriind celelalte curti. Cand a ajuns la curtea lui Yama, Narada lea povestit despre multi regi ai pamantului care se aflau acum in palatul lui Yama. Era o lista lunga, incepand ce Yayati si Nahusha, iar la sfarsitul ei veneau numele ultimilor regi din casa Kuru, ultimii dintre ei fiind Santanu si Pandu.

Apoi Narada le-a descris curtile lui Varuna si Kubera, ajungand cu povestirea la sfarsit.

O vreme Yudhishthira a ramas tacut. Narada il astepta sa vorbeasca.  “Doamne al meu, am ascultat atent tot ce ai povestit. Am observat un lucru: cei mai multi dintre regii care erau stapanii acestui pamant se afla in palatul lui Yama si nu, asa cum am crezut in toti acesti ani, in cel al lui Indra. Si am mai observat ceva: ai spus ca prieten cu indra, de fapt tovarasul lui pe tron, este marele Harischandra, rege din rasa solara. Doamne, ce fapte bune a facut acesta, pe care tatal meu nu le-a indeplinit? De ce sa aiba el onoarea de a imparti tronul cu Indra? Tatal meu a fost cel mai pur dintre oameni. Niciodata nu a spus o vorba neadevarata. A fost un sfant printre oameni. Vreau sa-mi spui care este ratiunea?” Narada, care venise la Yudhishthira chiar pentru asta, a zis: “ Sigur ca iti voi spune. Marele Harischandra din rasa solara, era fiul lui Trisanku, favoritul lui Viswamitra. Harischandra a fost un imparat puternic. El a cucerit toate imparatiile de pe pamant si a indeplinit sacrificiul numit Rajasuya. Din aceasta cauza a fost ales sa imparta tronul cu insusi Indra. Regele care indeplineste Rajasuya se distinge ca unul aparte. L-am intalnit pe tatal tau. Mi-a spus: “Fiii mei suntacum puternici pe pamant. Daca Yudhishthira  savarseste Rajasuya, eu pot merge in imparatia lui Indra. La fel si tatal meu Santanu.” Aceasta a fost vointa tatalui tau. Yudhishthira, impreuna cu cei patru frati ai tai, care sa te ajute, si cu Krishna de partea ta, iti va fi usor sa indeplineste Rajasuya. Poti cuceri intreaga lume. Tatal tau, stramosii tai, Santanu si fiii lui, vor putea intra, datorita tie, in palatul lui Indra. Nu este o treaba usoara, stiu. Sacrificiul va fi indeplinit cu mare dificultate. Dar daca exista cineva capabil sa-l savarseasca, acela esti tu si numai tu.

D O R I  N T A   L U I    Y U D H I S H T H I  R A

De la venirea lui Narada Yudhishthira era  adesea cufundat in ganduri. Pana acum viata Pandavilor a fost plina de pace. Yudhishthira nu a fost niciodata un avar. Fiii lui Panda erau multumiti cu partea lor din stravechiul imperiu Kuru. Nedreptatea  ce le-a fost facuta de catre cei din neamul Kaurava i-a mai framantat din cand in cand, dar ei erau oameni buni. Nu era in firea lui Yudhishthira sa dea atentie necazurilor. Era fericit cu pamantul pe care i-l daduse unchiul sau. Voise sa evite certurile, asa ca acceptase acest pamant sterp. Multumita lui Krishna, acesta a devenit manos. Indra a facut-o pentru ei, iar ei au numit locul acesta Indraprastha. Erau fericiti si multumiti. Palatul, un dar de la Maya,  era un mare izvor de bucurie pentru Yudhishthira. Acum ducea o viata linistita. In acest lac calm Narada a aruncat piatra din proverb si a pus valurile im miscare. Ganduri de cucerire, pana acum straine de mintea lui Yudhishthira au inceput sa apara in fiecare zi. Faptul ca tatal sau ii ceruse sa indeplineasca Rajasuya era de ajuns pentru acest rege iubitor de pace sa se gandeasca la cuceriri.

El a supus problema pentru discutie in consiliul palatului.Fiecare s-a dovedit entuziast asupra acestui subiect .

Yudhishthira a trimis dupa Krishna, invatatorul si prietenul lor. El trebuia sa fie consultat inainte de a se lua orice decizie. Mesagerul s-a dus la Dwaraka, s-a anuntat la Krishna si a spus: “Yudhishthira  te vrea in Indraprastha, are nevoie de tine acolo.” Krishna si-a luat invoire de la Balarama si de la ceilalti si s-a grabit catre Indraprastha. Yudhishthira l-a primit cu bratele deschise. Krishna se simtea ca in mijlocul fratilor sai, atat de calduroasa a fost primirea ce i s-a  facut. Dupa ce s-a odihnit o vreme, s-a dus in sala in care il astepta Yudhishthira.

Yudhishthira a abordat subiectul care-l framante zi si noapte. i-a spus lui Krishna despre vizita lui Narada si despre dorinta tatalui sau Pandu. Dupa ce i-a  povestit  totul in amanunt, Yudhishthira a spus: “Krishna, tu esti adevaratul prieten si binefacato al meu. Ceilalti sunt foarte optimisti. Poate ca ei zic asa, doar ca sa-mi faca mie placere. Nu stiu. Dar tu nu esti ca ei, tu imi vei spune adevarul. Tu nu poti fi cuprins cde dorinte si atasari, tu poti vedea totul in lumina clara si alba a adevarului si tocmai adevarul este ceea ce vreau eu sa cunosc. Te rog, sfatuieste-ma! Sunt total derutat.”

Krishna a privit citeva clipe serios, in tacere. Apoi a inceput sa enumere puterile tuturor razboinicilor: “ Eu nu ma tem de altii. Dar exista un rege numit Jarasandha, ai auzit de el. Va fi cel mai dificil adversar pe care trebuie sa-l infrangi si n-o sa fie usor de loc. Prietenul sau bun este Sisupala, fiul lui Damaghosha. Mai este si Dantavaktra, aliat al lui Jarasandha. Bhagadatta, Rukmi, fiul lui Bheeshmaka si Paundraka Vasudeva, toti aliati ai lui Jarasandha. Are prieteni in toate cele patru zari. Intamplator, Jarasandha este un dusman cu juramant al Casei Vrishni. Kamsa, unchiul meu , a fost ucis de catre mine, dupa cum stii. El era ginerele lui Jarasandha, care ma uraste inca de atunci. N-am fost capabili sa-l omoram. S-a luptat cu noi de optsprezece ori. L-am infruntat, dar n-am putut niciodata sa-l infrangem. De fapt, incepusem sa ne temem de atacurile lui constante. Din aceasta cauza am  parasit orasul Mathura si am construit Dwaraka.

Aici, aparati de muntele Raivataka, pe de o parte, si de mare, de cealalalta, ne-am simtit in siguranta fata de Jarasandha si atacurile sale. Muntele sau, Girivraja, este la  o suta de yojanas ( 800 mile ) departare de muntele nostru, Raivataka. Vazandu-ne asezati in Dwaraka, omul acesta si-a aruncat buzduganul catre orasul nostru cu atata forta, ca a zburat o distanta de nouazeci si noua de yojanas si s-a infipt in pamant. De atunci nu ne-a mai suparat deloc.

Yudhishthira, ti-am spus numele regilor care ii sunt sigur prieteni. O sa-ti vorbesc acum despre altii care s-ar putea sa-i fie prieteni. Sa luam in calcul pe Duryodhana, preaiubitul tau var.Nu crezi ca, firesc, va sta de partea lui Jarasandha imediat ce va afla ca iti este dusman? Asta inseamna ca toata oastea Kaurava, cu Bheeshma,Drona si Kripa vor trebui sa-l sprijine tot pe el. Chiar daca cei mai varstnici ezita sa lupte cu tine datorita dragostei ce-ti poarta, ce zici de Radheia? Acesta abia asteapta o ocazie de a lupta cu Arjuna, de a-l distruge si astfel sa ii faca o placere prietenului sau. Radheia are in posesie toate armele divine pe care le-a obtiniu de la Bhargava. El este in stare sa-l invinga chiar si pe Jarasandha, caruia ii este superior.

Cu o astfel de echipa formidabila de dusmani, nu ai absolut nici o sansa sa indeplinesti Rajasuya. Jarasandha a capturat nouazeci si opt de regi si ii tine prizonieri. Are intentia de a face un sacrificiu de capete regale catre zeul Sankara. Omul este nebun. Insa este prea puternic pentru a fi trecut cu vederea sau pentru a fi infrant. Cat timp Jarasandha este viu, sperantele tale de a savarsi Rajasuya sunt foarte slabe. Daca, cumva, reusim sa-l omoram, atunci n-ai de ce te mai teme. Vazandu-l mort, ceilalti regi n-or sa mai aiba curajul sa va infrunte, pe tine si fratii tai.Asta este parerea mea ferma. Gandeste-te la un mod de a-l ucide pe Jarasandha, restul este usor.

Yudhishthira a renuntat la ideeia de a indeplini Rajasuya. Nu mai era pentru aceasta. El a spus: “Krishna, nimeni altcineva nu este capabil de a axplica faptele atat de clar.Nimeni altcineva nu-mi poate da un sfat atat de bun. Iti multumesc. Nu sunt pentru aceste cuceriri. Gandeste-te la vietile marilor imparati care au carmuit aceasta lume. Cei care au fost cu adevarat mari, au fost regii iubitori de pace. Vad ca politica pacii este cel mai placut lucru in lume. Renunt la aceasta idee. Hai sa traim in pace.” Dar  Bheema nu a fost de aceeasi parere: “Dragul meu frate, a spus el, orice mare

incercare va parea grea la inceput. Dar asta nu ar trebui sa ne tempereze spiritele sau entuziasmul. Ceea ce nu poate fi atins prin forta, poate fi indeplinit prin intelepciune. Cu dargul si iubitul Krishna care sa descopere cai si mijloace, co Arjuna al meu care sa ma sustina, cred ca voi fi in stare sa-l ucid pe Jarasandha. Toti trei impreuna putem sa izbutim. Cand il avem pe Krishna de partea noastra nu cred ca trebuie sa ne gandim la infrangere. Esti prea neincrezator. O sa ne fie usor sa-l ucidem pe Jarasandha.”

Krishna spuse: ”Nu,  Bheema. Nu este asa de usor cum crezi. Jarasandha este un mare devotat al lui Sankara. El este favorizat de zeu. Deasemeni este un om foarte drept si generos.  Dar, in afara de a indeplini Rajasuya, ucgandu-l, vei salva vietile regilor captivi caru sunt destinati sacrificiilor catre Rudra. Merita sa chibzuim la asta.” Yudhishthira a refuzat sa sprijine ideea. El a spus: “Nu, Bheema si Arjuna sunt cei doi ochi ai mei, iar tu, Krishna, esti mintea mea. Daca va pierd pe toti trei la ce ar mai folosi sa traiesc? Cred ca cel mai intelept ar fi sa renuntam total la idee.” Arjuna spuse: “Frate, de ca ar trebui sa te temi? Suntem nascuti dintr-o rasa de Kshatriyas. Noi suntem razboinici. Suntem familiarizati cu arta de a lupta. Deasemeni, am invatat sa folosim armele divine. Niciodata nu ne-am abatut de la calea Dharmei. Jarasandha aste puternic, fara indoiala. Dar nu este un rege drept. Un rege care isi foloseste puterea pentru a persecuta alti regi mai slabi, nu este pe placul zeilor. Asa simt eu. Toata aceasta indemanare devine de prisos daca el nu este drept. Nu e greu sa distrugi un astfel de om. Dumnezeu il va sprijini pe omul care are Dharma de partea sa. Este datoria noastra sa il distrugem pe Jarasandha si sa scapam lumea de un monstru puternic. Suntem siguri de succes in incercarea  noastra. Trimite-ne pe toti trei la Magadha. Dupa uciderea lui Jarasandha, noi, toti patru, ne vom duce in cele patru zari si vom cuceri intreaga lume pe care o vom asterne la picioarele tale.”

Krishna a apreciat cuvantarile entuziaste ale lui Bheema si arjuna. El a spus: “Bheema si Arjuna vorbesc intr-o maniera potrivita fiilor unui mare razboinic. Yudhishthira, noi traim in aceasta lume, dar numai pentru scurt timp. Moartea ameninta intotdeauna. Poate veni in plina zi sau in toiul noptii. Daca cineva nu lupta, nu inseamna ca ii este garantata nemurirea. In scurta sa viata omul trebuie sa se decida repede, in cursul actiunii. Nu exista timp pentru a ezita, pentru a judeca pro si contra. Nu exista timp pentru despicarea firului in patru. Trebuie sa ne hotaram repede. Yudhishthira, trebuie  sa incercam sa-l intalnim pe Jarasandha si sa ne luptam cu el. O sa incercam sa ajungem in tara inamicului si sa-l provocam la lupta. O sa intram neinvitati in casa sa. Vom incerca sa ne realizam ambitia. Daca va fi sa castigam, tu vei fi stapanul acestui pamant. Daca nu reusim, ei bine, atunci vom ajunge in cerurile celor morti in lupta. In orice caz, rusinea nu va pata numele noastre.” Yudhishthira a spus: “Krishna, povesteste-mi mai multe despre Jarasandha. Ce il face atat de mare, incat este in stare sa te invinga pe tine? Cum sa face ca n-a fost distrus ca un fluture care flirteaza cu flacara, cand s-a apropiat de tine? Nu pot intelege de loc cum se face ca tu nu ai fost in stare  sa-l invingi.” Krishna le-a spus povestea vietii lui Jarasandha.

J A R A S A N D H A

A fost odata un imparat a carui imparatie se numea Magadha. Numele sau era Brihadratha. El era inzestrat cu tot ce-si putea dori un razboinic. Capitala sa se afla la poalele muntelui Girivraja. Era un om foarte drept. Faima sa se raspandise pretutindeni in lume, precum razele soarelui invaluind pamantul. S-a insurat cu printesele din Kasi, care erau gemene. Singura durere in viata regelui era aceea ca nu avea un fiu care sa-l mosteneasca. Tot mai dezamagit de viata, a plecat in padure impreuna cu nevestele sale. Acolo traia un pustnic sfant, numit Chandakausika, in fata carui s-a aplecat cu veneratie. Impresionat de credinta lui, Rishi l-a intrebat ce l-a facut sa renunte la lume la o varsta atat de tanara. Regele i-a spus. Pustnicului i s-a facut mila de el. Din pomul de mango sub care era asezat, un fruct a cazut in poala sa. Luand fructul in mainile sale Chandakausika a spus: “Acest fruct, cand va fi mancat de sotia ta, iti va da un fiu. Nu mai sta in padure. Du-te inapoi in imparatia ta si carmuieste-o cu dreptate.”

Imparatu a taiat fructul in doua si l-a dat celor doua sotii. Cand a venit sorocul, fiecare a nascut cate o jumatate de copil. Tot palatul a fost inspaimantat de monstrii care se nascusera. Doica a infasurat fiecare jumatate de copil si a aruncat cele doua legaturi in afara portilor orasului. In acea noapte o demonita, pe nume Jara, cautand cate ceva de mancare, a dat peste cele doua bucati de copil. Surprinsa de norocul ei se bucura la gandul de a manca delicata carne de om pe care o gasise. Pe cand cara cele doua bucati, s-a intamplat ca le-a asezat impreuna. Atunci s-a petrecut o minune. Corpul, acum intreg, a prins viata. Vazand asta, Jara a fost uimita, si n-a avut inima sa ucida copilul. L-a dus la rege, spunand: ”Iata fiiul tau.” Si i-a povestit tot ce se petrecuse. Regele a fost atat de fericit si atat de incantat de ea, incat a numit copilul Jarasandha, deoarece a fost lipit de catre Jara. Sfantul Chandakausika a venit la imparat si i-a dezvaluit ca fiiul sau avea puteri divine, ca nu putea fi ucis de nici un om, ca va fi adoratorul favorit al zeului Sankara.

Krishna a spus: “Se spune ca Jarasantha l-a vazut pe Stapanul Tuturor in persoana. Cine ar fi in stare sa invinga un om atat de daruit.

Yudhishthira a ramas tacut. Krishna a continuat: “Ti-am spus despre buzduganul care a fost aruncat asupra noastra din varful muntelui Girivraja. Trebuie sa-ti spun ca in acest buzdugan sta puterea lui. El a incercat sa il traga afara din pamant, dar n-a putut. Fara buzdugan Jarasandha este vulnerabil. Nu mai este invincibil, cum era odata. Acum putem lupta cu el.”

Yudhishthira nu era pentru lupta. Dar Bheema si Arjuna erau foarte hotarati sa se bata. Atunci Krishna a zis: “Armata lui este imposibil de invins. Nici macar Indra, cu oastea lui cereasca nu-l poate infrange. Dar simt ca in lupta corp la corp, Bheema al nostru poate sa-l ucida. Trimite-ne pe noi trei, Yudhishthira. Asa cum spune Bheema o sa ne unim puterile si o sa gasim noi un plan. Poti sa-ti trimiti fratii cu mine. O sa am grija de ei. Sunt sigur ca ne vom intoarce victoriosi.”

In cele din urma, Yudhishthira a fost induplecat sa accepte planul. Krishna, Bheema si Arjuna au pornit catre marele imperiu Magadha. Ei au traversat raul Sarayu si apoi raul pe nume Gandaki. De aici s-au indreptat spre Mithila. Trecand granita tinutului Mithila, au luat-o catre Magadha. Au ajuns la malurile fuluviului Gange, pe care l-au trecut. Acum puteau zari in departare muntele Gilivraja. Curand au ajuns in capitala. Aici au vazut un templu imens dedicat zeului Sankara, carui i s-au inchinat. Aici ei si-au pus haine de snataka. Snataka este cel care tocmai si-a incheiat educatia. El nu mai este un brahmacharia, dar nici nu este un grihastha inca.

De cum au intrat cei trei in oras, au inceput sa apara semne rele, care prevesteau nenorocire pentru rege. Krishna, Bheema si Arjuna au patruns in oras imbracati in haine vesele, cu ghirlande de flori in jurul gatului si cu trupurile parfumate cu pasta de santal. Strainii creeau senzatie prin imbracamintea si aparenta lor neobisnuite. Ei erau imbracati ca brahminii, dar aratau ca razboinicii. Cetatenii orasului erau nedumeriti de acesti straini care paseau precum leii.

Au intrat in palatul regelui sarind peste zid, nu pe poarta. Jarasandha era ocupat cu rugaciunile. Le-a trimis lapte si miere si le-a cerut sa astepte pana la miezul noptii, cand le va acorda audienta. Si au asteptat. A sosit miezul noptii. Jarasandha a venit la ei si I-a onorat. Apoi le-a spus: “Voi pareti a fi snatakas. Dar infatisarea voastra va dezminte. Folositi flori si parfumuri care nu-i sunt permise nici unui snataka. Ati intrat in palatul meu intr-o maniera neobisnuita. Prietenii intra pe poarta. Numai inamicii folosesc felul vostru de a intra. Deasemeni, mi s-a spus ca ati refuzat sa va impartasiti din laptele si mierea pe care vi le-am trimis. Oricine ati fi, sunteti bineveniti in orasul meu. Trebuie sa primiti macar acum onorurile cuvenite brahminilor. Dar daca sunteti sau nu brahmini, ramane de vazut. Eu cred ca sunteti razboinici. Umerii vostri sunt zgariati ca cei ai arcasilor. Cred ca v-ati deghizat, din cine stie ce motiv. Va rog sa imi spuneti adevarul. Cine sunteti voi si ce vreti de la mine?”

Krishna  a spus: “ Jarasandha, ai intuit bine. Am venit ca inamici. Am intrat in casa ta sarind peste zid pentru ca vrem sa te provocam. Nu-ti acceptam ospitalitatea  intrucat nu-ti suntem prieteni. Kshatriyas sunt renumiti pentru faptele, nu pentru vorbele lor dulci. Am venit cu intentia de a lupte cu tine.” Jarasandha le-a spus, nedumerit: “ Eu nu va cunosc de loc, cum puteti sa spuneti ca imi sunteti dusmani? E drept ca mi-am facut multi inamici. Dar printre ei nu exista nici unul pe care sa nu-l fi vazut. Daca sunteti dusmanii mei, fiti, va rog, atat de buni si spuneti-mi care este pricina dusmaniei voastre si, deasemeni, mi-ar placea sa stiu si eu cine sunteti.”

Krishna  i-a raspuns:”Motivul dusmaniei noastre este faradelegea de a fi inchis regi pentru a-i sacrifica lui Rudra. Nu-ti putem tolera aceasta cruzime. Suntem aici pentru a sprijini drepturile acestor regi lipsiti de aparare. Cum poti crede ca vei ajunge in ceruri prin uciderea semenilor tai? Cum ai putea sa-l multumesti pe Domnul Dharmei, facand un astfel de pacat, cum este omorarea membrilor castei Kshatriya? Cat despre faptul ca nu stii cine suntem, o sa-ti luminam mintea. Nu intentionam sa ne ascundem identitatea in fata ta. Acesta este Arjuna, al treilea Pandava. Acesta este Bheema, fratele mai mic al lui Yudhishthira. Eu sunt Krishna, vechea ta cunostinta. Am venit sa te provocam la lupta corp la corp. Poti sa alegi pe oricare dintre noi si sa te bati.”

Jarasandha a ras tare si indelung. A privit la Krishna cu dispret suveran in ochi si i-a spus: “ Deci tu, care ai fugit de mine de optsprezece ori, care te ascunzi acum in spatele muntelui  Raivataka, tu, ai curajul sa ma provoci la lupta pe mine, in casa mea? Imi vine sa rad numai cand ma gandesc cat curaj ti-a trebuit doar ca sa apari in fata mea. Vorbesti ca norul de toamna, care doar bubuie, fara sa aduca ploaie. Adu-ti aminte ca eu nu sunt Kamsa, pe care l-ai ucis ca un tradator. Eu sunt Jarasandha, favoritul zeilor. Nu ma tem de nimeni. Ai venit aici doritor de lupta. Sigur o sa-ti fac pe plac.Dar n-o sa lupt cu tine. Krishna, tu esti un las. Este sub demnitatea mea sa lupt cu cineva inferior. Cat despre Arjuna, acesta este inca un copil. Nu se cuvine sa te lupti cu cineva care este mai slab decat tine. Acest tanar, Bheema, pare destul de bine cladit. Pare sa merite a lupta cu mine. Cu el o sa ma lupt.” Jarasandha era sigul de victoria sa. Dar pentru ca semnele rele prevesteau nenoroc,el l-a incoronat pe fiul sau, Sahadeva, mai intai si apoi a inceput sa se lupte cu Bheema.

Lupta era in plina desfasurare.  Cei doi erau egali. Nimeni n-ar fi putut spune care dintre ei era mai bun luptator. Lupta se desfasura de patrusprezece zile si patrusprezece nopti fara intrerupere. Krishna si Arjuna stateau si o urmareau impreuna cu multi altii. Nici unul dintre cei doi nu se dadea batut.Se parea ca nici unul nu putea fi rapus. Dar incet-incet Bheema a inceput sa domine. Krishna l-a incurajat, spunand: “ Bheema, aminteste-ti cine esti. Adu-ti aminte de tatal tau. Esti fiul lui Vayu. Gandeste-te la el si vei puterea care poate muta muntii din loc. Esti cel mai tare si mai puternic dintre toti Kshatriyas. Poti sa-l faci bucati, daca vrei.” Auzind acestea, Bheema s-a rugat tatalui sau pentru a-i da putere. Acum se lupta cu o noua vigoare. L-a azvarlit in sus pa Jarasandha si, prinzandu-l in timp ce cadea, l-a  apucat cu fiecare mana de cate un picior si l-a rupt in doua. El a simtit ca, insfarsit, a reusit. A privit spre Krishna si Arjuna. Zarind fetele lor inmarmurite, s-a intors si a vazut ceea ce  vedeau ei: cele doua jumatati ale corpului regelui se apropiau una de cealalalta. Dupa o clipa regele s-a ridicat de la pamant ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Cele vazute au umplut de groaza inimile lui Bheema si Arjuna. Jarasandha  era acum invincibil pentru ei.

Lupta a reinceput. Krishna  s-a uitat la  Bheema si i-a zambit. Cand a putut, Krishna i-a prins privirea lui Bheema. Krishna tinea in mana o frunza mica de bananier. El a sfasiat-o in doua, a intors una dintre jumatati invers si le-a aruncat in doua colturi ale podelei. Bheema a inteles semnul. Din nou l-a aruncat pe Jarasandha in aer, prinzandu-l de picioare in timpul caderii. La sfasiat in doua si a aruncat  jumatatile in doua colturi ale salii,astfel incat unui picior ii corespundea o jumatate de cap. Astfel, jumatatile nu s-au mai potrivit si nu s-au mai unit. Jarasandha, favoritul zeilor, era mort de-acum.

In palat s-a iscat panica. Nimeni nu stia ce sa faca. Cei trei eroi i-au linistit pe fiecare, spunandu-le ca n-o sa li se intample nimic rau. Ei s-au urcat in carul lui Jarasandha si s-au dus sus, in varful muntelui Girivraja. Acolo, in numeroase celule, i-au gasit pe regii captivi. Acestia au fost eliberati. Regii erau muti de bucurie. Krishna le-a spus: Noi nu vrem nimic in schimbul eliberarii voastre. Marele Yudhishthira, regele din Indraprastha, va indeplini Rajasuya. Doresc ca voi toti sa luati parte la aceasta ceremonie ca prieteni si aliati ai regelui. Aceasta este tot ce vreau de la voi.” Toti au acceptat cu mare bucurie.

Krishna, Arjuna si Bheema s-au intors la palatul lui Jarasandha. Acolo se afla Sahadeva, fiul lui Jarasandha. Krishna s-a dus la el, l-a prins de mana dreapta si i-a spus: “ Nu te teme.Tatal tau a fost un mare om. Dar si-a folosit maretoa in mod gresit si de aceea a trebuit sa fie ucis. Tu ai fost deja incoronat rege. Va trebui sa combini valoarea tatalui tau cu blandetea si sa carmuiesti regatul cu dreptate.” I-a spus tanarului print despre Rajasuya si i-a cerut sa participe la aceasta ceremanie. Sahadeva a ascultat plin de respect si a fost de acord sa asiste le Rajasuya.

Bheema a realizat imposibilul. S-au reintors la Indraprastha. Fericirea lui Yudhishthira a fost mare cand i-a vazut pe toti in viata. I-a intampinat cu bratele deschise. I-a  imbratisat unul cate unul, cu lacrimi in ochi. Krishna a spus: “Yudhishthira, singurul spin care statea in calea succesului tau a fost inlaturat de Bheema. Drumul este liber. Rajasuya poate fi indeplinita fara nici un impediment.” Yudhishthira a vrut sa afle totul despre lupta. Ei i-au povestit. Bheema  i-a vorbit lui Yudhishthira despre miracolul invierii lui Rajasandha, in pofida faptului ca era rupt in bucati. Era o povestire palpitanta si Yudhishthira a retrait oroarea si triumful prin care au trecut cei trei in acele teribile zile.

Krishna a pornit la drum spre Dwaraka spunand: “Sunt bucuros ca n-am calatorit degeaba la Indraprastha. Ma voi untoarce curand. Intre timp trimite-ti fratii in cele patru zari si asteapta a se intoarca dupa ce le-au cucerit. Voi veni aici cu tot clanul Vrishni. Acum insa trebuie sa ma intorc.” Ei au trebuit sa fie de acord.

Krishna se bucura la gandul ca Vrishnii nu vor mai avea a se teme de Jarasantha. Voia sa le povesteasca totul despre asta chiar el insusi. In parte, acesta era si motivul pentru care se reintorcea la Dwaraka. El alerga catre orasul sau cu inima bucuroasa de norocul ce a cazut peste ei. Krishna era foarte fericit.

L A C U L      M O R T I I

Odata, cand Pandavii traiau in Dwaitavana, in timpul ultimelor luni de sedere, a venit un brahmin la Yudhishthira cu o rugaminte. I-a povestit ca un cerb a intrat in coliba sa si i-a carat betele folosite la aprinderea focului , Arani, cum se numesc ele. Ritualul zilnic presupunea sa frece aceste bete intre ele pana se aprindeau. Nu trebuia sa existe nici o casa fara foc. Focul pornit din cele doua bete trebuia venerat in fiecare zi. Brahminul era innebunit de griga din cauza acestei nenorociri si le-a cerut celor cinci frati sa urmareasca cerbul si sa recupereze betele dn coarnele lui, in care se agatasera. Pandavii au pornit imediat in cautarea cerbului.  Ei l-au urmat foarte departe, pana cand , dintr-odata, a disparut din ochii lor.  Nu stiau ce sa faca. Yudhishthira era namultumit pentru ca nu-l putea multumi pe brahmin.Necajiti, obositi, insetati si flamanzi, ei sa-u asezat la umbra unui pom urias. Erau foarte nefericiti. Sezand la umbra banianului, au incercat sa gaseasca o explicatie pentru aceasta calamitate, pentruca era o nenorocire sa nu poti fi pe placul unui brahmin.

Nakula a spus: “ Stapane, neamul nostru nu s-a abatut niciodata de pe calea Dharmei. De ce, atunci, sa ni se intimple asta tocmai noua?” Yudhishthira a rasppuns: “ Dragul meu copil, nu stii ca o nenorocire nu vine niciodata singura? Omul trebuie sa le suporte pe toate. Nu noi suntem cei ce avem caderea sa judecam aceste intamplari. Ela ne sunt trimise, iar noi trebuie sa le ducem.”

Bheema a spus: “ Eu stiu de ce ni s-a intamplat aceasta. Daca l-as fi ucis pe pacatosul acela de Dussasana cand a tarat-o pe Draupadi in curte, nu s-ar mai fi intamplat nimic acum. A fost o greseala sa-l las in viata. De asta ne-a lovit acum nenorocirea. Arjuna a spus: “   eu n-ar fi trebuit sa fiu atat de rabdator in ziua aceea in care Radheia a insultat0o pe Draupadi. Acesta-i un pacat pe care l-am comis. Vorbele lui mi-au patruns pana in maduva oaselor si totusi  nu l-am ucis. Din cauza aceasta ne-a lovit nenorocirea. “ Sahadeva a spus: “ De l-as fi omorat pe Sakuni in ziua in care a jucat zaruri, nu ni s-ar mai fi intamplat acum nimic.” Yudhishthira a zambit catre ei toti si a spus : “ Acum nu este timpul de a privi indarat si nici de a ne gandi la ce s-ar fi putut intampla daca…Grija noastra imediata este aceasta: cum am putea sa ne stingem setea asta  ingrozitoaree care ne chinuie de catva timp? Nakula, urca-te in copac si uita-te imprejur. Vezi daca poti descoperi vre-un loc cu apa in vecinatate.Suntem aproape morti de sete cu totii.” Nacula asa a facut. El a spus: “ Pot sa vad un lac foarte aproape.” Au fost bucurosi sa auda aceasta veste. Yudhishthira s spus: “ Copile, du-te imediat si adu apa pentru toti.” Nakula s-a grabit catre lac.

A ajuns la lac. Apa parea rece si imbietoare. S-a apropiat sa bea. Deodata a auzit o voce de nicaieri care ia-a spus: “nu trebuie sa bei din apa aceasta, nu inainte de a-mi raspunde la anumite intrebari. Nu poti nici s-o bei, nici s-o cari pana nu-mi raspunzi la intrebari.” Nakula n-a dat nici o atentie acestei voci venind de nicaieri. Era foarte insetat. S-a grabit catre marginea lacului si a baut din apa rece cu nesat. Imediat a cazut mort.

Ceilalti l-au asteptat indelung. Dar Nakula nu venea. Yudhishthira l-a trimis pe

Sahadeva in cautarea fratelui sau. Sahadeva a ajuns la lac. A vazut trupul fratelui sau mort pe pamant. El a fost socat la vederea lui. Dar setea sa era atat de mare, incat a alergat catre apa, cum facuse si Nakula. Aceeasi voce s-a auzit cu aceeasi avertizare. Dar Sahadeva era ca Nakula. N-a luat aminte la avertizment, a baut apa si a avut acelas destin ca si fratele sau. Yudhishthira l-a trimis pe Arjuna si apoi pe Bheema. Nici unul nu s-a mai intors. Intrigat si cu prevestiri in minte, Yudhishthira a pornit catre lac. A ajuns curand si si-a oprit pasii ingrozit de privelistea din fata ochilor sai. Si-a vazut acolo toti fratii morti! Yudhishtira a inmarmurit. A spus: “Cum s-a intamplat aceasta? Nu exista nici o urma de batalie. Este imposibil sa cred ca toti patru au putut fi ucisi fara sa lupte pentru vietile lor. Trebuie sa fie vre-o inselatorie. Care ar putea fi cauza? “ Coplesit de durere, Yudhishthira a ramas privind la trupurile preaiubitilor sai frati. Genunchii n-au mai putut sa-l sustina. S-a simtit cuprins de slabiciune. S-a asezat pe jos chiar acolo. Nu avea lacrimi sa planga. Nenorocirea era prea mare pentru a plinge. Si-a prins capul intre cele doua maini si a stat acolo ca cioplit in piatra. Si-a spus: “ De-acum dragii nostri veri vor fi fericiti. Visul lui Duryodhana s-a implinit! Sakuni a realizat ce-a urmarit.Probabil ca ei au trimis pe cineva, ceva spioni, sa-mi ucuda fratii fara avertizment. Cum pot sa raspund ochilor intrebatori ai mamei si ai lui Draupadi? Acestia patru au suferit toti acesti ani din cauza mea. Si-acum, cand libertatea este aproape, fratii mei au fost ucisi. Cum pot sa mai traiesc pe lumea asta singur, fara ei? De ce eu am fost crutat si ei nu? Unde este moartea aceasta rapida care i-a luat? De ce nu vine si la mine? “ Gand dupa gand alergau in biata lui minte innebunita. Yudhishthira era aproape nebun de durere. Ochii lui rataciti au cazut asupra ape reci si setea i s-a intors. Gatul ii era ars si uscat de lacrimi neplanse.

S-a dus catre marginea lacului si era aproape de a bea, cand a fost oprit de catre vocea nepamanteasca. i s-a spus ca nu trebuie sa bea pana nu raspunde la cateva intrebari. Yudhishthira s-a oprit de a bea. A privit in jur  sa vada de unde vine vocea. Aceasta a spus: “ Ti-am vazut fratii venind aici unul dupa altul. Le-am spus sa nu bea. Ei nu m-au ascultat. Au baut si au murit. Eu sunt duhul acestui lac.” Vocea lui Yudhishthira era ragusita de lacrimile nevarsate. El a spus: “ Ce fel de Yaksha esti tu? Esti unul dintre Rudras? Esti sef peste Maruts? Cine estu care ai putut sa dobori dintr-o lovitura aceste forte uriase? Fratii mei sunt invincibili. Nimeni, nici chiar un zeu,nu-l poate ucide pe niciunul dintre ei. Dar tu i-ai omorat pe toti patru. Nu li s-a permis nici macar sa lupte pentru vietile lor! Stapane,sunt coplesit de teroare dar si de admiratie pentru tine. Sunt curios sa cunosc identitatea celui care a putut sa le faca asta fratilor  mei. Sunt uimit de puterea ta. Te rog sa mi te arati. Vreau sa te vad.  “ Yaksha a aparut in fata lui Yudhishtira. Era, intr-adevar o aparitie inspaimantatoare. Yudhishthira l-a salutat pe yaksha pentru puterea sa si a spus: “ sunt onorat ca mi te-ai aratat. Este, desigur, frumos din partea ta ca mi-ai indeplinit cererea. Iti sunt foarte recunoscator.” Yaksha a spus: “ Fratii tai nu m-au ascultat. Iti spun, deasemeni si tie. Lacul acesta imi apartine. Nu iti este permis sa bei aceasta apa decat daca imi raspunzi la anumite intrebari.”Yudhishthira a spus: “Stapane, nu te voi insulta neluand in seama vorbele tale. Spui ca acest lac este al tau. In acest caz n-am nici un drept, absolui niciunul, sa-l ating, pana nu-mi vei permite tu. Voi fi de acord cu conditiile tale.  Poti sa-mi pui orice intrebari. Voi incerca sa gasesc raspunsuri pentru ele. O sa incerc cu toata priceperea mea sa te multumesc prin raspunsu-rile mele. “

Y A K S H A  -  P R A S N A

Yaksha a spus: “ Fratele tau, Arjuna a incercat sa lupte pentru viata sa. A amenintat sa ma omoare cu sagetile lui. A invocat toate armele divine pe care le are in comanda sa si le-a atintit spre mine. Dar n-a putut face nimic, nu mie. I-am cerut numai sa-mi raspunda la intrebari. A refuzat, a baut apa si a  murit. Imi place umilinta ta. O sa-ti pun mai multe intrebari despre etica.Asa sa fie, a spus Yudhishthira. Apoi au inceput intrebarile si raspunsurile.

I.   Cine este cel ce face soarele sa rasara?

R.  Brahma este acela care face soarele sa rasara.

I.   Cine sunt companionii sai?

R.  Zeii sunt aceia care-i tin companie

I.   Care este cauza pentru care apune soarele?

R.  Dharma este cea care-l determina sa apuna.

I.   Pe ce anume se intemeiaza soarele?

R.  Soarele se intemeiaza pe adevar.

I.   Ce il face pe om invatat?

R.  Studierea invataturilor Srutis il face pe om invatat.

I.   Cum poate omul sa ajunga la maretie?

R.  Austeritatile ascetice il ajuta pe om sa atinga maretia.

I.   Cum poate un om sa aiba intotdeauna un companion?

R.  Inteligenta constanta ii serveste omului intotdeauna drept un companion de

     nadejde.

I.   Cum poate fi dobandita aceasta inteligenta despre care vorbesti?

R.  Servindu-i pe cei in varsta, omul se imbogateste in intelepciune.

I.   Cum de sunt considerati brahminii ca fiinte divine? De ce?

R.  Sunt considerati divini pentru ca studiaza Vedele.

I.   Ce anume din practica lor ii face piosi?

R.  Ascetismul ii face sa se comporte precum o fac si astfel ei sunt piosi.

I.   Brahminii sunt asemanati cu fiintele divine.Prin ce se deosebesc ei de fiin-

     tele divine?

R.  Brahminii sunt muritori, fiintele divine, nu. Aceasta obligativitate de a mu-

     ri ii face sa nu fie chiar divini.

I.   Dar despre kshatriyas? In ce consta divinitatea lor?

R.  Aceasta se afla in sagetile si armele lor.

I.   Ce anume din practica lor ii face sa fie piosi?

R.  Kshatriyas indeplinesc sacrificii si acest fapt ii face sa fie piosi.

I.   Obligativitatea mortii ii face pe brahmini mai putin divini. Dar pe

     kshatriyas?

R.  In cazul lor, ceea ce ii face mai putin divini, este teama.

I.   Vorbeste-mi despre sacrificii. Ce se intelege prin Sama, intr-un sacrificiu?

      Si prin Yajus? Exista ceva care este temeiul sacrificiului, ce este acesta?

      Ce este esential pentru sacrificiu?

R.  Viata este Sama si mintea este Yajus. Imnul Rik  este temeiul sacrificiului

      si imnul Rik este esential pentru sacrificiu.

I.   Exista o persoana care se bucura de toate obiectele simturilor. Este inteli-

      gent. Lumea il stimeaza si este foarte popular. Si totusi, desi acest om res-

      pira, se spune despre el ca nu traieste. De ce?

R.  Un om, desi respira, este considerat a nu fi viu, daca nu ofera nimic zeilor,

      oaspetilor, servitorilor si pentru Pithris.

I.   Ce este mai greu decat pamantul insusi?

R.  Mama are mai multa greutate decat pamantul.

I.   Ce este mai presus decat cerurile?

R.  Tatal.

I.   Ce este mai iute decat vantul?

R.  Mintea este mai iute decat vantul.

I.   Ce este mai numeros decat firele de iarba?

R.  Gandurile care apar in mintea omeneasca sunt mai numeroase.

I.   Care este cel mai inalt refugiu al virtutii?

R.  Libertatea este cel mai inalt refugiu al virtutii.

I.   Al gloriei?

R.  Talentul este cel mai inalt refugiu al gloriri.

I.       Al cerului?

R.  Adevarul este cel mai inalt refugiu al cerului.

I.   Al fericirii?

R.  Buna purtare este cel mai inalt suport al fericirii.

I.   Ce este sufletul omului?

R.  Fiul lui.

I.   Cine este prietenul daruit de catre zei omului?

R.  Sotia este prietena daruita omului de catre zei.

I.   Suportul lui suprem?

R.  Norii.

I.   Refugiul suprem?

R.  Talentul.

I.   Cel mai bun dintre lucrurile laudabile, care este acesta?

R.  Cel mai laudabil lucru este indemanarea.

I.   Cea mai valoroasa posesiune?

R.  Cunoasterea.

I.   Cel mai pretios castig?

R.  Sanatatea.

I.   Cel mai bun dintre toate felurile de fericire?

R.  Multumirea.

I.   Care este cea mai inalta indatorire in lume?

R.  A te abtine de a rani este cea mai inalta dintre indatoriri.

I.   Ce este acela, al carui control, va conduce la lipsa parerolor de rau?

R.  Mintea, daca este controlata, niciodata nu va duce la pareri de rau.

I.   Ce este acela care, odata renuntat la el,ilface pe om agreabil?

R.  Mandria, renuntarea la ea, il face pe om agreabil.

I.   Renuntand la ce, devine cineva bogat?

R.  Placerea, daca renunta la ea, il face pe om bogat.

I.   Ce este acela care, renuntand la el, duce la lipsa regretelor?

R.  Mamina, cand se renunta la ea, conduce la lipsa regretelor.

I.   Renuntand la ce, devine omul fericit?

R.  Renuntarea la avaritie il face pe om fericit.

I.   Ce este CALEA ? De catre cine este ea stabilita?

R.  Aceia care sunt buni sunt cei ce stabilesc CALEA.

I.   Care este semnul ascetismului?

R.  Ramanerea in religia proprie este ascetismul.

I.   Adevarata stapanire?

R.  Stapanirea mintii este adevarata stapanire.

I.   Care este trasatura esentiala a iertarii?

R.  Iertarea inseamna indurarea dusmaniei.

I.   Ce esta rusinea?

R.  Rusinea inseamna retinerea de la toate actele nemerituase.

I.   Ce se spune a fi cunoasterea?

R.  Adevarata cunoastere este cunoastere divinitatii.

I.   Ce este linistea?

R.  Adevarata liniste este cea a inimii.

I.   Ce este mila?

R.  Mila inseamna a dori fericire pentru toti.

I.   Ce este simplitatea?

R.  Simplitatea este linistea inimii.

I.   Poti sa-mi spui care dusman este invincibil?

R.  Mania.

I.   Ce boala este incurabila?

R.  Lacomia este o boala incurabila.

I.   Care om este considerat onest?

R.  Cel care doreste binele tuturor creaturilor este onest.

I.   Care om este lipsit de onoare?

R.  Cel care nu are mila este lipsit de onoare.

I.   Ce este ignoranta?

R.  Adevarata ignoranta este necunoasterea propriilor indatoriri.

I.   Si mandria?

R.  Mandria este constiinta cuiva de a fi un actor si de a fi unul care

     sufera in viata.

I.   Ce este trandavia?

R.  Neindeplinirea propriilor indatoriri, aceasta este trandavia.

I.   Ce este suferinta?

R.  Ignoranta este suferinta.       

I.   Ce este rabdarea?

R.  Rabdarea este subjugarea simturilor.

I.   Care este adevarata ceremonie a spalarii rituale?

R.  O spalare adevarata consta in curatarea tuturor impuritatilor mintii.

I.   Ce este caritatea?

R.   Caritatea consta in pritejarea tuturor creaturilor.

I.   Ce este rautatea?

R.  Rautatea inseamna a vorbi de rau despre altii.

I.   Cum devine cineva brahmin? Prin comportament? Sau prin nastere? Sau

     studii? Sau invatatura?

R.  Nici nasterea, nici studiile, nici chiar invatatura nu-l fac brahmin pe cineva.

     Comportamentul este cel care il face. Daca comportamentul leste fara gre-

     seala, omul este, deasemeni fara greseala. Reaua conduita il condamna pe

     om pentru totdeauna. Studiul Vedelor nu este indeajuns daca omul are un

     comportament adecvat.

I.   Care este rasplata pentru  cineva care rostesteintotdeauna numai cuvinte

     agreabile?

R.  El devine agreabil pentru toti.

I.   Dar cand actioneaza cu judecata?

R.  Atunci el reuseste sa gaseasca ceea ce cauta.

I.   Dar cand are prieteni multi?

R.  In acest caz el traieste fericit.

I.   Dar daca este devotat virtutii?

R.  El obtine un statut fericit in lumea urmatoare.

I.   Care este cel mai minunat lucru de pe lumea aceasta?

R.  Zi dupa zi, nenumarate vieti intra in Templul Mortii. Privind acest specta-

     col, restul, cei care raman, se  cred a fi permananti, nemuritori.Poate fi ceva

     mai miraculos decat aceasta?

I.   Ce este CALEA ?

R.  Argumentele coonduc la concluzii incerte.Srutis, sunt toate diferite una

     fata de alta. Nu exista nici macar un rishi a carui opinie sa fie acceptata

     ca infailibila.Adevarul despre religie si indatorire este ascuns in grote.

     Deci, ACEEA este CALEA, cea pe care au pasit cei Mari.

I.   Ce este VESTEA ?

R.  Lumea plina de ignoranta este ca o tigaie. Soarele este focul. Zilele si

     noptile sunt combustibilul. Lunile si anotimpurile sunt manerul de lemn

     (al tigaii). TIMPUL este BUCATARUL care gateste toate creaturile in

     acea tigaie. Aceasta este VESTEA.

I.   Cine este intr-adevar OM ?

R.  Zvonul despre actiunile bune cuiva ajunge in cer si se raspandeste pe

     pamant. Cat timp reputatia sa dainuieste, atata timp acea persoana este

     numita OM.

I.   Care este omul ce este considerat a poseda toate felurile de bogatie?

R.  Omul pentru care agreabilul si neplacutul, bunastarea si necaazurile,

     trecutul si viitorul inseamna acelas lucru, este considerat a poseda toate

     felurile de bogatie.

Yaksha a spus: “ Sunt extrem, de multumit de raspunsurile tale. Esti cea mai inteleapta si mai dreapta persoana din lumea asta. Pentru a-ti arata multumirea mea, o sa-ti fac un dar. O sa-ti daruiesc viata unuia dintre fratii tai. Tu ai libertatea sa-l alegi.”  Yudhishthira a spus: “ Atunci, te rog, Doamne lasa-l pe acest negricios, tanar si frumos frate al meu, Nakula, sa se intoarca la viata. “ Yaksha a fost uimit de aceasta alegere. El a spus: “ Ma surprinzi. Eu stiu ca Bheema iti este foarte drag. Arjuna este cel de care depinde victoria ta in razboi. El s-a pregatit pentru asta cu multi ani inainte. De ce nu-l alegi pe Bheema sau pe Arjuna? Bheema ar fi putut sa ii ucida pe toti fiii lui Dhritarashtra. Bheema, cu aspectul sau puternic si temperamentul sau teribil, iti este drag. De ce nu  imi ceri sa-l las pe el sa traiasca? De ce nu Arjuna? De ce a cazut alagerea ta pe Nakula?

Yudhishthira a spus: “Mai degraba as renunta la viata mea, decat sa renunt la Dharma. Vreau sa stie lumea ca niciodata nu voi abandona Dharma. Tatal meu a avut doua sotii Kuntidevi si Maadridevi. Eu vreau amandoi copiii lor in viata. Eu sunt fiiul lui Kunti si Nakula este fiiul lui Maadri. Imi iubesc amandoua mamele deopotriva. Nu pot sa bucur inima uneia si sa o ranesc pe a celeilalte asa ca, Nakula  va fi acela, daca numai unul dintre fratii mei este sa traiasca.”

Yaksha a fost foarte multumit de nobletea lui Yudhishthira. El a spus: “Tu esti maret. Niciodata si nicaieri nu voi mai vedea pe cineva ca tine. Sunt foarte fericit sa-ti daruiesc vietle TUTUROR FRATILOR TAI.

In clipa cand a spus asta, toti fratii s-au sculat ca dupa un somn adanc. Ei au descoperit ca setea si foamea si oboseala disparusera.

Yudhishthira i-a imbratisat pe toti iar si iar. Lacrimi curgeau din ochii sai. El a cazut la picioarele zeului si a spus: “Doamne, vreau sa stiu cine esti. Tu nu esti un yaksha. Nici un yaksha nu cunoaste toate nuantele dharmei, asa ca tine. Trebuie sa fii un zeu din ceruri. Poate ca esti tatal nostru, Pandu. Oricine ai fi trebuie sa mi te arati. Sunt nerabdator sa aflu cine esti.”

Yaksha si-a pierdut forma sa inspaimantatoare. El a aparut stralucitor in forma sa naturala. I-a zambit lui Yudhishthira si a spus: “Eu sunt DHARMA, tatal tau. Am vrut sa te vad si sa-ti vorbasc. Sunt foarte multumit de tine. Tu vei cuceri lumea cu acesti frati ai tai. Dar ceea ce imi face placere este faptul ca tu ai cucerit deja regatul meu: regatul DREPTATII. Cuceririle pamantesti sunt palide si neinsemnate pe langa cucerirea ta. Al tau va fi cel mai maret nume de care-si vor aminti oamenii din timpurile ce vor veni. In Kali yuga, al patrulea sfert al TIMPULUI, daca oamenii, doar iti vor pronunta numele, imi vor deveni dragi. Patru nume vor avea aceasta onoare. Numele regelui Nala din Nishada, numele tau, numele lui Seeta, sotia lui Sree Rama. Al patrulea este numele cuiva care va este drag tuturor, Krishna. Cat despre betele Arani, furate de la brahmin, au fost furate de mine. Am dorit sa te aduc la acest lac. Acum poti sa i le duci inapoi. O sa iti mai fac un dar. Exilul vosrtu de doisprezece ani este sfarsit. Ultimul si cel mai dificil an este iminent. Purtati toti armura dreptatii. Va asigur ca datorita harului meu, nimeni nu va fi capabil sa va recunoasca nici o clipa. Puteti sa va deghizati si sa mergeti oriunde doriti. Nimeni nu va putea descoperi adevaratele voastre identitati.”

Yudhishthira delira de bucurie. Isi intalnise tatal. El a cazut la picioarele sale si le-a sarutat iar si iar. Si-a pus capul pe cele doua picioare ale tatalui sau si a plans nestapanit. Apoi s-a controlat intr-o oarecare masura si a spus: ”Doamne al meu, nu mai vreau nimic altceva in viata. Ti-am vazut chipul binecuvantat. Mi-am vazut tatal.  Voi primi cu recunostinta toate darurile pe care iti place sa mi le oferi. Dar, Doamne, mai vreau un singur dar. Vreau sa-mi daruiesti inca ceva.” “Cere-mi, a spus Dharma, o sa-ti dau orice doresti.” Yudhishthira a spus: “Stapane, te rog acorda-mi victoria in lupta mea impotriva a sase dintre dusmanii mei de moarte: voluptatea, mania, zgarcenia, dorinta de posesiune, aroganta si invidia. Te rog, garanteaza-mi ca mintea mea va fi indreptata mereu ctre Adevar. Nu mai doresc nimic altceva in aceasta lume.”

Dharma a zambit catre Yudhishthira si a spus: “ Copilul meu, nu este nevoie sa-ti daruiesc ceva ceea ce ai deja. Ai invins acesti inamici de mult timp. Duceti-va, copiii mei, si fiti fericiti. Suferintele voastre vor trece curand. Eu sunt de partea voastra. Unde sunt Eu, acolo va fi Victoria. Unde este Krishna, acolo voi fi Eu intotdeauna. Nimic nu va poate lovi atata timp cat va ganditi la mine. Va doresc numai bine.

Cei doisprezece ani de exil al lor au ajuns la sfarsit. Mai aveau un an, cel mai dificil, anul ascunderii.Stiau ca Duryodhana o sa incerce imposibilul  pentru a le descoperi ascunzatoarea si a-i trimite intr-un alt exil de doisprezece ani. Acest an ameninta sa fie mult mai dificil decat toti ceilalti doisprezece la un loc.Dar wi nu s-au clintit. Asigurarea data de Domnul Dharmei a pus o noua viata in inimile Pandavilor. Ei au inceput sa dezbata planurile pentru intrarea in incognito, in Ajnaatavaasa.

F I U L     S O A R E L U I

Regele Soora a fost unul dintre Vrishni . Avea un fiu numit Vasudeva si o fiica Pritha. Acest     rege avea un var numit Kuntibhoja, care nu avea copii. Soora tinea foarte mult la varul sau.  Ii parea rau pentruca acesta nu avea copii.I-a dat-o pe iubita lui fiica Pritha lui Kuntibhoja spre a o creste ca pe propia lui copila. Pritha era un copil foarte frumos. Manierele sale erau excelente. Ea era cea mai pretioasa comoara a tatalui ei vitreg.I s-a dat numele Kunti.

Odata inteleptul Durvasa  a venit in capitala lui Kuntibhoja. El era renumit  in toata lumea atit pentru umilinta sa cat si pentru temperamentul sau. Voia sa petreaca in compania regelui Kuntibhoja cateva zile. Kunti a primit  de la tatal ei sarcina de a implini toate dorintele inteleptului. Incredintandu-I-se o astfel de sarcina, Kunti s-a comportat admirabil.Desigur ca inteleptul a fost atat de multumit de ea,m incat a dorit  sa-I ofere un dar.A chemat-o la el  si I-a spus ca o va invata o anume incantatie.Daca ea o va recita, oricare zeu  la care s-ar gandi, va veni la ea. Ea a primit darul cu umilinta proprie unei fiice de rege. Durvasa a plecat.  Copila, care cu greu putea fi considerata adolescenta,n-a inteles ce a vrut Durvasa sa spuna prin faptul ca zeul pe care-l va invoca va veni la ea.Era emotionata ca un copil de o jucarie noua. Era intr-o dimineata devreme.Prin fereastra dinspre rasarit putea sa vada soarele care toamai rasarea. Rasaritul era innecat de culoarea aurului lichid. Apele raului lipaiau lovindu-se de zidurile palatului. Era o imagine de neuitat: soarele si razele sale delicate, raze care purtau in ele racoarea rasaritului si raul frumos cu calea lui de ape stralucind de rosul si aurul soarelui ce rasarea.Privelistea a patruns in inima  tinerei copile.S-a pierdut pe ea insasi in frumusetea acesteia. Soarele arata splendid. Kunti s-a gandit cat ar fi de minunat daca soarele ar  putea sta acolo, langa ea.Intr-o clipa si-a amintit de incantatia pe care a invatat-o marele Durvasa. Hei, daca ar recita-o soarele ar veni la ea!Da, astfel I-a spus: EL VA VENI LA EA. Bietul copil, in ignoranta-I fericita, si-a unit palmele, palme ce pareau un boboc de lotus, si a invocat soarele, cu incantatia invatata.

Si-a deschis ochii. Se petrecea o minune. De-alungul caii de ape a raului, razele soarelui calatoreau repede. A fost orbita de o stralucire brusca. Soarele se afla langa ea. El statea si o privea cu un zambet amuzat si mucalit.Kunti era foarte bucuroasa de succesul incantatiei. Ea a zambit dulce si fericita.

A batut din palme emotionata si a zis: “Inteleptul Durvasa a spus ca o sa mearga. Stateam privind la tine cum rasareai la est. Privelistea era atat de frumoasa si tu erai atat de frumos, ca mi-am dorit  sa fii aici! Asa ca am recitat invocarea pe care am invatat-o de la inteleptul  Durvasa. Ai venit! Ce frumos!” Soarele inca mai zambea. El a spus: “Acum, ca am venit, ce vrei de la mine?”

“Ei, nimic” , a raspuns Kunti. “Eu m-am gandit , doar, la tine si mi-am inchipuit cat de minunat ar fi daca te-ai afla langa mine. Asta-I tot.”

“ Asta nu e tot “, a spus zeul. “ Este evident ca n-ai gasit nici un inteles in spusele inteleptului atunci cind te-a invatat incantatia. El ti-a spus ca oricare zeu pe care-l vei invoca va veni la tine. Nu-I asa ?” “Da” a raspuns Kuntifara a-l intelege de loc. “Nu vezi,” a spus soarele, “asta inseamna ca zeul te va imbratisa si iti va darui un fiu tot atat de frumos ca cel pe care l-ai chemat.”

Kunti era incurcata. Nu stia ce sa faca sau ce sa spuna. “Nu stiam asta” , a spus copila infricosata. N-aveam habar ca acesta este intelesaul cuvintelor. Te rog, iarta-mi copilaria ! Te rog sa pleci si sa ma salvazi de rusine!” “Dar asta nu se poate”, a spus zeul. “Odata ce m-ai chemat, nu pot pleca pana nu te am. Tu trebuie sa ma ai! Nu exista scapare de puterea incantatiei pe care , fara minte, ai folosit-o.”  Kunti era tulburata de suparare. “Sunt o fata tanara,” spuse. “Nu sunt maritata. Ce va spune lumea? Ce va spune tatal meu? Daca afla ca fiica lui nu mai este virgina, o sa I se rupa inima. Nu poti sa pleci?” soarele era incantat de manierele sale atragatoare. El o iubea  pe femeia aceasta, care era aproape un copil. A zambit catre ea si I-a castigat inima cu vorbele lui dulci si zambetul linistit. El I-a spus:”nu fi asa de speriata, copila mea. Dupa ce se va naste copilul vei deveni iar virgina, precum esti acum. Nimeni n-o sa afle despre aceasta  intamplare”.Tanara fata a fost castigata de vorbele si frumusetea lui. Ea l-a acceptat fara nici o teama de consecinte.

Soarele era gata de plecare. El a spus: “Fiul tau se va naste cu armura Kavacha si cercelul Kundala.El va fi imaginea mea. Va fi un mare arcas.In bunatatea inimii, nimeni nu-l va egala. Va fi renumit intoata lumea drept cel mai generos dintre toti oamenii. Niciodata nu va fi in stare de a refuza ceva cuiva. Nici macar daca eu insumi i-as cere sa se abtina de  a face daruri. El va fi un barbat mandru si sensibil.Renumele sau va dainui in lumea asta atata timp cat soarele si lluna se vor misca pe orbitele lor stabilite.” Cu aceste cuvinte, soarele a disparut din vederea ei.

La timpul necesar, Kunti a nascut uncopil. Ea nu stia ce sa faca cu el.Prea tanara pentru a cunoaste bucuria maternitatii, era preocupata doar de rusinea acesteia. Ea a privit afara pe fereastra. Raul curgea netulburat, ca si inainte. Numai in inima lui Kunti clocotea furtuna. Ea s-a hotarat. Infasurand copilul  intr-o bucata de matase, l-a pus intr-o cutie de lemn pe care a dus-o pe malurile raului. A pus cutia pe apa si a plecat inapoi in apartamentele ei. De la fereastra, ea a vazut cutia plutind la vale, din ce in ce mai departe de ea. A simtit cum inima I se zbate de durere, de un dor de nespus pentru bietul prunc neajutorat, pltind in mijlocul  acelui rau puternic. Lacrimi ii curgeau din ochi. Ridicand o mana rugatoare catre soare, ea a strigat: “Stapane, iam facut o mare nedreptate acestui frumos copil al nostru. Te rog sa-l iei in paza ta. Te rog , nu lasa nici un rau sa cada asupra lui”.

Ea a vorbit catre fiul ei care disparea  in josul raului: “Fie-ti calea norocoasa. Zeul apelor te va calauzi.Tu nu vei muri. Toti zeii din inaltul cerului vor avea grija de tine.Eu te voi veea candva, intr-o zi din viitorul indepartat. Te voi recunoaste dupa Kavacha si Kundala pe care le porti. Cea care te va gasi si creste ca pe propriul ei fiu, va fi o femeie norocoasa. Te va vedea cum cresti devenind barbat si va fi o femeie fericita. Eu, insa, sunt cea mai nenorocoasa dintre toate femeile. Niciodata nu te voi avea drept fiu. Domnul sa te binecuvantexe, copilul meu, primul meu nascut.”

Copila cea vesela deveni femeie dintr-odata. Duse erau zilele fara griji ale copilariei! Treaza sau adormita, ea vedea doar un singur lucru: o cutie de lemn si o bucata de matase; infasurat in matase, un copil frumos, cu ale sale Kavacha si Kundala  stralucind in lumina diminetii.

B L E S T E M A R E A    L U I    P A N D U

Au trecut multi ani. Tanara Kunti era la varsta maritisului. Ea l-a ales de sot pe frumosul si  puternicul Pandu, fiu di Casa Kuru, dintre multi alti pretendenti, in ceremonia swayamvara. Maadri, printesa din regatul Madra, a fost cealalalta femeie care l-a ales pe Pandu drept stapanul ei. Bheeshma a aranjat ca cele doua casatorii  sa se desfasoare conform cu rangul si rasa lor.

Era epoca de aur a Casei Kuru. Pandu era un bun soldat. El a pornit  intr-o campanie prin toata Bharatavarsha, cu intentia de a subjuga toti regii. A cucerit Dasarnas, Kasi, Anga, Vanga si Kalinga. A coborat catre regatul Magadha. Era capabil sa-l infranga cu usurinta pe regele acestuia. Inca din vremea cand regii Chitrangada si Vichitraveerya au murit fara a lasa urmasi, Bheeshma se ingrija de regat si de cei trei copii mici. Aceste mici regate si-au inchipuit atunci ca gloria Casei Kuru era in declin. Din aceasta pricina campania lui Pandu a fost eficace pe mai multe planuri. Ea a restabilit suprematia Casei Kuru.I-a adus faima lui Pandu. El a fost proclamat cel mai bun soldat altimpullui sau.

Dupa ce campania s-a terminat,  Pandu, cu cele doua regine ale sale, s-au dus in padure sa se odihneasca.El era, deasemeni, un mare vanator. Pe pantele sudice ale inzapezitei Himalaia, a petrecut, impreuna cu cele doua tinere sotii, multe zile fericite.Locuitorii padurii I-au luat, din greseala, drept zei care au venit sa se amuze jos, pe pamant. A fost un timp ferice pentru ei. In anii care au urmat, amintirea acestor zile pline de placere a fost cea care a tinut-o pe Kunti in viata.

In acea padure traia un rishi impreuna cu sotia sa. Cei doi erau foarte indragostiti unul de celalalt. Rishi a vrut sa se bucure de placerea dragostei fara nici o retinere.Deoarece doar animalele sunt capabile sa se iubeasca fara gandul expunerii, rishi si sotia sa s-au prefacut intr-o pereche de cerbi. Ei erau intotdeauna impreuna. Intr-o zi, pe cand cerbul era pierdut cu totul in placerea dragostei, Pandu I-a vazut.Vanatorul din el l-a facut sa uite legea prin care doua animale care sunt impreuna in imbratisarea dragostei nu treabuisc deranjate. El si-a luat arcul si sageata si a tintit cuplul. Intr-o clipa masculul a cazut la pamant, ranit de moarte. Acesta s-a adresat regelui cu voce omeneasca si a spus: “ Tu, care esti nascut intr-o familie cunoscuta in toata llulmea pentru dreptatea sa,  cum ai putut sa faci un lulcru atat de pacatos? Ai vazut ca eram pierduti in imbratisarea dragostei. Cum ai putut avea inima sa ne tulburi? Eu sunt un rishi iar aceasta este sotia mea. Eram atat de fericiti impreuna! In anii ce vor veni, aceasta actiune criminala a ta te va costa viata. Cand, covarsit de iubire, te vei apropia de sotia ta, moartea va veni la tine,chiar asa cum a venit la mine.” Toate rugamintile lui Pandu au ramas fara rezultat. Furiosul rishi  nu s-a induplecat si nu exista nici o speranta de a scapa de destinul ce-l astepta. Rishi a murit si, impreuna cu el, sotia sa.

Cu inima grea, bietul print nenorocos  si-a urmat calea catre ashram, ocarandu-se pentru propria-I  nechibzuinta. Caile destinului sunt, intr-adevar, misterioase.Dintr-o atingere, acesta schimba pe de-a-ntregul viitorul unui om. Pandu era cel mai fericit  dintre oameni, neavand a se teme de nimic. El era regele neincoronat al intregului regat Kuru. In culmea gloriei sale el al fost doborat ca un pom verde lovit de fulger. Pandu si-a pierdut interesul pentru orice. N-a mai vrut sa se intoarca in regatul sau. Le-a spus sotiilor sale ca s-a hotarat sa-si petreaaaca restul vietii in padure. Cunoscand ratiunea din spatele acestei decizii si cauza deznadejdii regelui,ele nu au scos nici o vorba. Focul autoacuzarii I-a ars lui Pandu toate aspiratiile lumesti. Nu mai dorea altceva decat pace, pacea care putea fi atinsa numai traind asa cum traiesc rishi.El a hotarat ca urmatoarea sa victorie va fi cea asupra lui insusi. Aceasta va fi cea mai mare cucerire. El a spus: “ De-acum inainte voi fi un om diferit. Nici placerea, nici durerea, nu ma pot atinge. Voi trata cu egala indiferenta lauda si critica. Opozitiile nu ma vor mai afecta. Nam sa iubesc aceasta viata a mea si nici n-am s-o urasc. Voi face penitenta nu sezand sub pom cu ochii inchisi, ci renuntand mental la toate lucrurile lumesti.” El si-a adunat toata suita in jurul sau. Daruindu-le toate bunurile sale, le-a spus:” Va rog sa va intoarceti la Hastinapura si, salutand pe scumpa mea mama, Ambaalika, pe bunica mea, Satyavati si pe respectatul meu unchi, Bheeshma, spuneti-le despre cursul vietii pe care mi l-am decis. N-am intentia de a ma mai intoarce in oras.” Kunti si Maadri si-au scos toate bijuteriile si matasurile scumpe si le-au daruit  mesagerilor care plecau.

Afland despre renuntarea lui Pandu, orasul Hastinapura s-a scufundat in durere. Bheeshma a fost foarte indurerat de nefericitele intamplari. Cat despre Ambaalika, ochii ei plangeau fara incetare. Nimeni nu putea s-o consoleze. Bheeshma a simtit ca povara a fost inca odata plasata pe umerii sai. Cu peternicul Pandu la comanda si conducerea regatului si cu inteleptul si blandul Vidura ca mentor al regelui orb, Dhritarashtra, Bheeshma s-a gandit ca greutatea regatului a fost ridicata de pe umerii sai. Dar acum era evident ca scurtul ragaz trecuse. Eltrebuia sa conduca din nou regatul, nu se stie pentru cat de mult timp. Gheata care I-a patruns in inima in acea zi in care a renuntat la lume  si la bucuriile ei de dragul tatalui sau, a devenit acum si mai apasatoare. Bheeshma s-a simtit impenetrabil la orice lovituri.

N A S T E R E A   P A N D A V I L O R

Pandu a petrecut mai multi ani in padure. Era fericit, in felul sau, de cand a renuntat  la toate lucrurile care amenintau sa-I pricinuiasca nefericire. Oricum, cu timpul, in inima I-a patruns o noua teama. El isi dorea copii. Auzise ca un barbat fara copii era osandit sa mearga in iad. Teama sa era mare. Intr-o zi vorbea cu Kunti despre asta. El n-o putea avea, asta era sigur. Asa ca a intrebat-o daca ea, de dragul salvariilui, I-ar face un copil cu un rishi, asa cum mama lui a facut. Kunti nu a fost de acord. Era suparata pe el. Ea a spus:”Stapane, tu esti domnul si stapanul meu. Eu te-am ales ca sot cu mult timp in urma. Voi fi cu tine fie in cer, fie in iad. Cand vei muri, voi muri cu tine si, dupa moarte, blestemul nu poate sa mai tina. Vom avea copii atunci. Te rog, nu incerca sa ma determeni sa fac ceva importiva vointei mele !”

Pandu nu putea ramane linistit. Zile si nopti a petrecut in suparare, cu gandul numai la copiii sai nenascuti. In cele di urma, facandu-I-se mila de regele pe care-l iubea atat de mult, Kunti a spus: “Stapane, eu pot sa te vindec de amaraciunea ta. Am puterea sa fac ceea ce doreste inima ta.” Ea I-a povestit regelui despre zilele din copilaria ei; despre  vizita lui Durvasa la curtea tatalui ei si despre darul pe care l-a primit de la  Durvasa. Bucuria regelui a fost imensa. Au discutat despre asta. El a decis ca un fiu nascut din Dharma va fi intr-adevar unul merituos. “Va fi un fiu,” a spus regele, “care nu va fi uitat, cu trecerea timpului. Insasi personificarea lui Dharma, fiul meu imi vapurta numele peste timpuri.”

In acea padure pitoreasca precum o gradina, de la Satasringa,  Kunti l-a invocat pe Lordul Dharmei. In ziua auspicioasa,  cand toate stelele si planetele  erau favorabile, Kunti a dat nastere unui fiu nascut din Dharma. O voce din ceruri a proclamat ca acest copil era imaginea perfecta a dreptatii si ca pentru aceasta calitate a sa, el va fi faimos in lumea intreaga. Copilul a fost numit Yudhishthira. Pandu era foarte fericit. Un an mai tarziu, el I-a cerut lui Kunti sa-I mai poarte un fiu. De data aceasta el a dorit ca tatal sa fiu Vayu, cel mai puternic dintre zei. Cand dreptatea este sprijinita de forta, nimic nu se poate opune acestei combinatii “, a spus regele. “Asa sa fie!” a spus Kunti. Vayu, zeul vantului, a fost invocat si  un frumos si puternic fiu a fost nascut de Kunti. Vocea din ceruri a proclamat:”Acest copil va fi cel mai puternic si mai iubitor fiu.” El a fost numit Bheemasena.

Pandu, acum tata al doi fii, inca nu era multumit. El I-a cerut lui Kunti sa-I mai daruie un copil. “Convoaca-l pe Indra”, a spus Pandu. “Un fiu nascut din Stapanul Cerului va fi, sigur, realizarea tuturor  visurilor mele. Un fiu nascut din Indra  va fi foarte drept. El va fi un mare om. El va fi un erou invincibil. Vei fi mama celui mai mare dintre eroi.” Kunti l-a invocat pe Indra si el I-a daruit un fiu. Vocea din ceruri a spus acum:”Copilul acesta va castiga pentru Pandu faima nepieritoare. El va fi cuceritorul intregii lumi. Nu va mai exista altul ca el.” Indra a venit la Pandu si I-a spus: “Fiul acesta al meu va fi cuceritorul intregii lumi. Fiul tau, Yudhishthira  va implini marea Rajasuya si Ashvamedha yagas, cu acest fiu al meu alaturi. Fiul meu este cealalalta jumatate a lui Vishnu. El este Nara. Krishna, fiul lui Vasudeva si al lui Devaki, este Naraiana. Datorita acestor doi barbati, pamantul va fi curatat de toata otrava care-l raneste”. Cu aceste cuvinte, Indra a pleca. Fiul a fost numit Arjuna.

Exista o lacomie care este mai mare decat iubirea de bani. Aceasta este dorinta de copii. Pandu era tatal al trei copii. Inca nu era multumit ! I-a cerut lui Kunti sa-imai daruiasca un fiul Ea l-a refuzat spunand: “Tu erai atat de nerabdator sa ai fii. De aceea am fost de acord. Acum, dupa ce trei fii au fost nascuti, daca voi avea mai multi, dharma va fi distrusa. Actele disperate sunt permise, cel mult, de trei ori.Eu nu voi  incerca din nou.” Pandu a spus: “Ai dreptate. Dar gandeste-te la Maadri.Ea nu are nici un fiu. N-o poti invata incantatia si s-o ajuti sa aiba un copil?” Kunti era foarte doritoare sa faca asta. Ea a invatat-o pe Maadri incantatia. Maadri I-a invocat pe frumosii Ashvini, gemenii ceresti. Ei I-au daruit doi fii. Acesti fii ai lui Maadri erau mult mai frumosi decat ceilalti trei. Vocea din cer a mai vorbit odata: “Acestia doi vor fi cei mai frumosi barbati din lume. Ei vor fi faimosi pentru calitatile lor bune, devotamentul, curajul si intelepciunea lor.” Fiii lui Maadri au fost numiti Nakula si Sahadeva.

Rishii din valea Satasringa au fost preoti oficianti pentru ceremonia de nume si, mai tarziu, ei au fost responsabili cu educarea timpurie a tinerilor printi.  Ei erau considerati aproape copiii tuturor rishilor din vale. Cu ani in urma, cand blestemul s-a abatut asupra lui Pandu si el s-a retras in padure, Vrishnii, verii si fratii lui Kunti au fost foarte nefericiti. Acum, cand stirea ca Pandu era tatal a cinci fii, a ajuns la ei, au fost foarte bucurosi.. Vasudeva, fratele lui Kunti, a trimis daruri si haine scumpe prin Kasyapa, preotul familiei sale. Acestui preot I s-a cerut sa imlineasca ritualurile necesare pentru tinerii printi kshatriya. El a ramas si a implit riualurile upanayana.

In padure traia Suka, fiul lui Sayyati. Nu exista un alt arcas ca el. El facea penitenta in valea Satasringa. Suka s-a oferit  sa ii initieze pe tineri in folosirea armelor. Datorita antrenamentului excelent oferit de catre marele rishi, tinerii printi au devenit experti in manuirea armelor. Bheema era bun cu buzduganul. Yudhishthira, cu sulita, gemenii, cu sabia.  Arjuna a devenit un bun arcas. El isi putea folosi ambele maini cu aceeasi usurinta. Multyumit de indemanarea lui, Suka a spus ca discipolul a devenit egalul maestrului sau. In semn de multumire el I-a daruit lui Arjuna propriul arc, drept semn al aprecierii sale.

https://georgeanca.blogspot.com.au/2018/05/jaya-jaya-raama.html