APRECIERE – INDEMN Ben Todica

APRECIERE – INDEMN

Ben Todica

Istoria noastră, a emigranților trebuie transmisă.

Istoria e ceea ce facem, ceea ce scriem. Dacă întrebi pe cineva despre Istorie, ei îți vor răspunde că sunt evenimente înregistrate și ansamblate cronologic pe hârtie și că lectura lor e plictisitoare!

    Să o facem atractivă istoria trebuie transformată în artă, așternută pe hârtie precum o poveste adevărată plină de emoții și sentimente umane!

Dacă povestea e tristă avem obligația să-l transpunem și pe cititor în acea stare. Dacă e veselă – râdem împreună.

      În drumul nostru, despărțirea și revederea trec printr-o perioadă de inexactități – confruntări cu monștri, rătăciri, gânduri disperate, dezamăgiri, întuneric, și în final reânoiți de călătorie triumfăm! (Un român se desparte de țară. Acest act ne ajută să ne cunoaștem și să realizăm cine suntem. Este metafora emigrantului. Dacă începi să gândești metaforic și să privești metaforic, descoperi lumea de dincolo – lumea visării de care mai toți avem nevoie.) De multe ori, pentru că nu ne putem găsi locul, ne întrebăm: Oare ce caut eu aici? Am crezut că e suficient să-ți cunoști adversarul dar m-am înșelat. Secretul stă în a te cunoaște pe tine însuți! Și atunci unde rămân copiii noștri? (Captivați fiind de tehnologie și fast food, forța imaginativă li s-a atrofiat în favoarea plăcerilor raționale cu profit instant, lucru care îl forțează pe autorul din ziua de azi să găsească tehnici noi de exprimare.)

       Este o mare diferență între cultura noastră, a primilor veniți și cea a copiilor noștri, născuți și crescuți aici în diasporă. Un mod de a ne cunoaște este de a pătrunde în metafora părților. De ce? Pentru că într-o zi se vor întreba ”cine sunt?”, și ”de unde vin?”. De aceea ei trebuiesc încurajați să viseze – să aibe șansa de a se cunoaște și spiritual. Noi descoperim și acceptăm adevărul nu din spuse ci din experiențe! Experiența unei piese de teatru, spre exemplu,te poate maturiza și trezi la o conversație cu realitatea, și nu ca o banală conversație!

       Cu ajutorul instrumentelor de virtuozitate și cu talentul său Ioan Miclău a luat și combinat ideile cele mai simple, cu amintirile și povestirile oamenilor care au trăit experiența vieții lor, să creeze ceva real, cuprins în veșmântul artei teatrale!

     Comedia ”Mitrea Sucitu și mireasa” poate fi văzută nu numai pentru ceea ce se întâmpla pe scenă și pentru ceea ce își spun personajele, dar și pentru a descoperi cine sunt și ce i-a adus în starea de față pe eroi, și în felul acesta să descoperim adevărul despre noi și trecutul nostru. Toți suntem interesați în aflarea lui și cu atât mai mult românii din diasporă. Aceia care au fost nevoiți să își părăsească țara, să adopte o alta, să învețe o nouă limbă, cu alte povești. Să învețe să privească viața prin prisma metaforelor noii țări. Această încrucișare, această rafinare a emigrantului este cheia vieții unei mari experiențe culturale.

      Autorul devine misterios și uneori ironic prezentând atât de complexele adevăruri comuniste sub forma unei piese de teatru, a cărei actiune se petrece într-unul din satele românești colectivizate! Este un bun observator al moftului orânduirii, al noilor obiceiuri create de noile clase, de asupriți și asupritori. Cunoaște multitudinea șiretlicurilor generate de sistem și de situații. Ioan Miclău a fost înconjurat de miturile timpului, de dorințele oamenilor de la țară și de visele personale care se văd unite(cu ajutorul imaginației sale) în lucrarea sa.

       Sunt multe motivele pentru care un specialist sau consumator se grăbește să arunce la gunoi un manuscris sau o pagină; unu: nu cunoaște locul de unde vine povestea, doi: urăște conținutul, limbajul și personajele, si trei: urăște autorul sau pe sine însuși pentru că nu este capabil să se indentifice cu simțămintele autorului sau să intre în rezonanță cu metafora folosită pentru ai spune cine e și să-i dea confindența.

       Miclău culege toate situațiile și se adaugă lor cu interpretarea sa și sentimentele cu care a rămas ca să ne facă să le simțim ca el – fără violență sau cuvinte murdare. Fiecare spectator contribuie la finalizarea ei cu experiența și cunoștințele vieții sale – devenind coautor. Așa se complectează orice creație – cu spectatori deveniți martori! O piesă de teatru pe hârtie e ca un schelet la care regizorul vine cu plastelina colorată și crează un corp impunător cu forme elegante și expresive, căruia în final, prin puterea imaginației spectatorul îi pune sângele în mișcare dându-i viață.

        Ce este o lucrare care nu servește nimănui? Ea nu există. Datoria noastră este ca să participăm la complectarea ei, la punerea ei pe scena Teatrului românesc pentru a căpăta viață, prin binecuvântarea publicului spectator!

Sursa: Biblioteca Mihai Eminescu, CRINGILA