Să‑ţi fie ruşine, Tudorele!
Eugen
Munteanu
Profesor al
Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, profesor invitat al
Universităţilor din Jena şi Viena, autorul articolului îşi exprimă dezamăgirea
şi revolta faţă de activitatea ca ministru al justiţiei a rectorului Tudorel
Toader. Angrenat într‑o tenace operaţiune politică nelegitimă şi imorală de
modificare a legilor, codului penal şi a structurilor administrative ale
justiţiei, în scopul de a "spăla" dosarele penale ale mai‑marilor
zilei, rectorul "autosuspendat" Toader afectează grav, prin asociere,
imaginea Universităţii din Iaşi.
Domnule
judecător, vă rog să luaţi în seamă că textul de mai jos este un pamflet, adică
un text literar din specia lirică, în care autorul îşi exprimă direct, mai frust
şi mai expresiv, propriile sentimente şi idei, fără pretenţia de a avea
perfectă dreptate sau de a fi pe placul tuturor. În cazul în care voi fi dat în
judecată pentru calomnie, vă declar că voi prezenta acest text ca probă a
nevinovăţiei mele, în respectivul eventual proces, dovedind, punct cu punct,
veracitatea afirmaţiilor mele. Mai declar că sunt la curent, domnule judecător,
cu datoria de a respecta demnitatea persoanei, a oricărei persoane, şi că sunt
obligat, atât de lege, cât şi de bunul simţ, să evit cuvintele şi expresile
jignitoare la adresa oricărei persoane, chiar şi a acelora pe care le detest şi
le dispreţuiesc din tot sufletul. Îmi dau seama că nu am dreptul să folosesc
într‑o publicaţie cuvinte precum "şobolan", "porc",
"hoţ", "mafiot", "servitor" sau
"slugă", "mediocru", "mincinos",
"lacom", "impostor" etc., precum şi orice înjurătură din
seria celor pe care bogata noastră limbă română ni le pune la dispoziţie!
Acestea fiind zise, iată ce am de spus.
***
Dragă
Tudorele, ar trebui să îţi fie ruşine că persişti în a păstra funcţia de rector
al primei universităţi din ţara noastră, după ce, ca ministru al
"justiţiei", te‑ai angajat să le asiguri impunitatea infractorilor de
orice tip, mai ales a hoţilor din avutul public, căutând tot felul de tertipuri
spre a‑i scăpa de pedeapsa cuvenită, care nu poate fi decât puşcăria. Faci asta
îngrădind independenţa justiţiei şi schilodind pe toate căile legile, pe care
pretinzi că le cunoşti în calitate de expert! Care expert, Tudorele? Expertiza
ta se află la nivelul unui amărât de juristconsult de podgorie, nivel cu care
ţi‑ai şi început cariera, ca mărunt activist pecerist. La acelaşi nivel, cred,
ai şi rămas! Poţi să te dai peste cap de o mie de ori, să te laşi slăvit cât
pofteşti de yesman‑ii cu care ţi‑a plăcut întotdeauna să te înconjori şi să
îi asmuţi împotriva mea, vei rămâne pentru totdeauna ce ai fost
destinat să fii: un modest notar de ţară, fără orizont, fără cultură, fără
lecturi.
Ce limbă străină vorbeşti, domʼ profesor, şi câtă latină pricepi, ca
jurist? Ai scris cumva la viaţa ta un articol original de zece pagini şi nu am
dat eu peste el? Trepăduşii tăi ţi‑au cerut vreodată să prezinţi un articol ISI
original, cum ne cer nouă, celorlalţi?
Poţi scrie
sau rosti câteva fraze în limba română fără poncife şi expresii răsuflate,
mieroase şi tautologice, Tudorele? M‑ai întrebat, îţi aminteşti, imediat după
ce te făcuseşi ales rector, pe un hol al Universităţii, dacă, cunoscându‑ne noi
de tineri, de pe vremea când organizam admiterea la Facultatea de Drept,
"suntem în aceeaşi barcă"!
Lipsit de spontaneitatea necesară am
bâiguit ceva ambiguu! N‑am îndrăznit să îţi spun că nu te‑am votat şi am
suferit când ai ieşit rector al Universităţii a cărei siglă am purtat‑o cu
mândrie de zeci de ori în toată lumea! Îţi răspund acum, clar: Nu, nu suntem în
aceeaşi barcă! Eu sunt în barca celor care pierd mereu, dar nu îşi pierd
speranţa! A celor care mai cred că România poate fi o ţară civilizată! A celor
care nădăjduiesc că proştii, neobrăzaţii, impostorii, gregarii, analfabeţii
agresivi, asistaţii sociali şi pomanagii vor deveni până la urmă o minoritate
şi în ţara noastră! A celor care speră că ziariştii găşcari şi cumpăraţi,
politicienii fără tată şi mamă, indivizi cu educaţie sumară sau madame exersate
în cea mai veche meserie a maicii Eva, cu un vocabular de o mie de cuvinte, dar
cu un tupeu fără limite, profesorii şi medicii, judecătorii, avocaţii sau
procurorii corupţi, episcopii simoniaci sau pederaşti, poliţiştii pleşcari şi
laşi, ca şi delapidatorii sau afaceriştii veroşi vor dispărea sau îşi vor
micşora sămânţa! A celor care simt că înaintaşii noştri, miile de ţărani umili
care au înălbit cu oasele lor câmpurile de luptă de la Vaslui, Călugăreni,
Mărăşeşti sau Cotul Donului, merită nişte urmaşi mai demni decât noi! A celor
pentru care cultura românească, aşa mică cum pare ea, este un edificiu magnific
şi fără preţ! A celor învăţaţi de părinţi că nu se cuvinte să furi din avutul
altuia, cu atât mai puţin din cel public. A celor care au asimilat lecţia unui
fost preşedinte american, care spunea că, înainte de a‑i pretinde ceva, trebuie
să te întrebi ce ai dat tu ţării! A celor care şi‑au lăsat fiii şi fiicele să‑şi
caute un rost în lumea largă, în loc să‑i "aranjeze" în slujbe, în
universitatea noastră, ca pe propria moşie, cum ai făcut‑o tu cu feciorul tău!
Tu însă,
după ce ai devenit rector manipulând "cu măiestrie" patimi omeneşti
josnice precum lăcomia şi dorinţa de parvenire, te‑ai "autosuspendat"
- cine a mai pomenit vreodată aşa ceva?! - ca să te pui în slujba celor care
îţi asigură un cumul de pensii neruşinat de mari şi nemeritate, nişte şmecheri
şi hoţomani, care, unul, nu este în stare să deprindă cu nici un chip folosirea
corectă a prepoziţiei pe ca marcă a acuzativului în română, iar
altul, fost student repetent, şi‑a "tras" latifundii întregi, cu
bălţi cu tot, într‑unul din cele mai sărace judeţe ale ţării! Pentru ei şi
întrega lor haită, a trebuit ca inventivitatea ziariştilor români să producă un
nou cuvânt: penali! Nu l‑am iubit deloc pe un Adrian Năstase! Mi‑a
fost jenă şi în timpul guvernării lui că în ţara mea nu s‑a putut găsi un prim‑ministru
mai bun decât un intelectual pus pe căpătuială. Am ajuns acuma să îl respect
cumva pe fostul prim-ministru pentru decenţa de a se fi dus la puşcărie, dacă
acesta a fost să fie verdictul unui tribunal.
Revenind la
noi doi, Tudorele, simptomul maximei neruşinări a fost pentru mine porunca pe
care ai dat‑o ca parcarea din faţa intrării principale să fie blocată,
alandala, zi şi noapte, de cele patru microbuze ale Universităţii, numai pentru
ca să nu se mai poată apropia nu ştiu ce protestatar care să te conteste! Din
nou, ca pe propria moşie! (Aici mă autocenzurez! In petto, a urmat o serie de
imprecaţii din repertoriul soldăţesc!) Da, asta a fost picătura care a umplut
paharul! Pentru ca ambiţia ta ciocoiască să fie satisfăcută, neputând să
parchez civilizat, fie şi la miezul nopţii, a trebuit să car cu spinarea câteva
cutii pline cu cărţi!
Sunt
convins, Tudorele, că nu îţi va fi deloc ruşine! Nu are de ce să îţi fie
ruşine, în raport cu valorile şi criteriile după care ai fost educat şi
potrivit inteligenţei şi sensibilităţii cu care ai fost înzestrat! Mie însă mi‑e
ruşine! Mi‑e ruşine că Universitatea profesorilor mei şi a mea, care m‑a
primit, ca o alma mater, student, în urmă cu 45 de ani, şi pe care am servit‑o
neîntrerupt, a încăput pe mâinile unui asemenea rector, nereprezentativ şi
nedemn!
Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere,
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi
Sursa: Prof. VALENTINA LUPU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu