Melania Rusu - MĂRTURISIRI ȘI NOTE DE LECTOR ASUPRA CĂRȚII ,,INCĂTUȘATĂ ÎN TÂRZIU”

DIN SERIALUL  ,,LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ”,

capitolul 9 de Melania Rusu Caragioiu

MĂRTURISIRI  ȘI NOTE DE LECTOR ASUPRA CĂRȚII ,,INCĂTUȘATĂ ÎN TÂRZIU” A POETEI MARIANA POPA , consemnate de Melania Rusu Caragioiu

~*~

Căutând farmecul poeziei lirice  mi-a căzut în mână, ca o ofrandă, cartea de versuri  ,,Încătușată în târziu” a poetei Mariana Popa.

A spune mi-a căzut în mână, este o perifrază, eu gândind în sinea mea la acel har care se revarsă mereu asupra noastră, a tuturor. Harul acesta nu se manifestă numai precum o inspirație poetică, ci  este ceeace primim  în tot ce este esența, existența noastră pe pământ.

Drumul spre acestă carte a fost presărat cu multe și frumoase evenimente la care am participat prin bunăvioința autoarei  acestui volum de poezii și a Doamnei Ligya Diaconescu, Directoarea Festivalului Internațional ,, Limba noastră cea română”, Festival care se desfășoară sub patronajul dânsei începând din anul 2013 pe plaiurile  românești și în special vâlcene, sub acest titlul, dar care are începuturi mult mai  ramificate și mai adânci, cu mult înainte.

Desfășurat pe Plaiuri vâlcene , sau în localități pline de istorie culturală străveche: pe malul Istriei, sau la  Sâmbăta de Sus-Mănăstirea Brâncoveanu, sau la Moneasa - leagăn al moților  coborând din munții Șiriei, sau la Hurezu- leagăn UNESCO, și în  perspectivă la Băile Olănești, unde noutatea și vestigiile împletite în jurul albiei apelor tămăduitoare din vechime, ne vor vorbi de  plai, neam și limbă românească.

De remarcat este și faptul că aceste puncte, cunoscute îndeobște ca puncte tuistice, deci cu acces sigur și facil pentru a fi vizitate, mai sunt și popasuri istorice și vechi focare de cultură  română, religioasă, sau puncte de pornire sau popas spre descoperiri mărețe. Deci sentimentul evocării  limbii române este mereu viu și implicat în acea mișcare perpetuă ,,creșterea limbii române”  din rădăcinile moștenite și difuzarea ei în cele patru colțuri ale lumii pământești, cunoscute azi… 

M-am înscris printre alte multe  preocupări și în aceasta acțiune, cea mai importantă a vieții mele,  în curentul de împărtășire a limbii române inițiat de foarte mulți corifei ai culturii noasre. Eu cunoscând mai îndeaproape, marcante personalități ale scrisulu din care amintesc omagial: Mult regretatul Om, Corneliu Leu, Dl. Al. Florin Țene, Președinte al Ligii Scriitorilor din România, Dl. Ambasador Marian Ilie, Dl. Ambasador George Călin, Dl. Președinte al Asociației Canadine a Scriitorilor Români- Alexandru Cetățeanu,  Președinta Festivalului Internațional al Scriitorilor și Artiștilor de la Val David- Canada- D-na Flavia Cosma, și D-na  Directoare STARPRESS, Canada, USA, România, Ligya Diaconescu.

Dar cum această anuală activitate a  sărbătoririi Limbii române are loc peste tot în lume, unde există enclave de români, ea este sărbătorită cu atât mai mult în țara mamă România, la toate nivelurile de cultură și învățământ.

 Scriitorul Alexandru Cetățeaniu mi-a deschis drumul actual către  acest Forum  bogat în istorie și începuturi de lieratură română,  Plaiul Vâlcea, mult cunoscut nouă, tuturor,  iar eu continui de a  fi mereu prezentă fie personal, fie prin creațiiile mele literare alături de acest minunat nucleu rămas întotdeauna neaoș românesc.

Mă reîntorc din aceste mărturisiri spre poeta, scriitoarea, Doamna Mariana Popa, întotdeauna suportul moral și material al manifestării  ,,Limba noastră cea română”, împreună cu soțul Domniei sale, Dl. Ovidiu Popa.

Într-un material publicat în 1917 am relatat despre impresionantul Festival al Limbii Române petrecut  în aula de conferințe a Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și în continuare despre minunata primire și ospățul bogat oferit întregului plen al Feastivalului la casa-vilă a Domniilor lor Familia Mariana și Ovidiu Popa, din apropiere, în locul înflorit, Vistișoara. Sunt de neuitat ambianța, tratația, cântecul și focul de tabără brașovenesc,  unde am depănat frumoase amintiri și cântece vechi românești, între participanți avându-i soliști pe Dl. Ovidiu Popa și  Dl. George Cărbunescu.

Minunata noastră Amfitrioană, D-na Mariana Popa s-a îngrijit în cele mai mici amănunte de toți, iar nouă, celor venite din Canada, ne-a pregătit patul înmiresmat și cu multe perne. Memnționez că având noi o familie cunoscută în Sibiu,  această familie a venit și ne-a ,,recuperat” mult  după miezul nopții de petrecere,  ducându-ne la hotelul  din Sibiu unde aveam locuri reținute.

O altă întâlnire de suflet cu autoarea acestei cărți a fost la Horezu=Hurezu, când și Domnia sa făcea parte  pe primul loc din prezidiul Festivității închinate Limbii Române. După ce Domnia sa a făcut  comunicarea de rigoare și a lansat acest volum de poezii,  dânsa a avut bunăvoința de a mi-l dărui, De atunci, din când în când,  recurg la acest balsam, spre liniștirea zbuciumului omului care se simte departe de casa lui și când dorul plaiului de acasă devine copleșitor.

De fapt acesta este și motivul pentru care vreau să vă destăinui sentimentele  mela stând de vorbă cu aceste versuri.

Cartea ,,¨ÎNCĂTUȘATĂ ÎN TÂRZIU” este o antologie  care cuprinde cele mai frumoase poezii ale poetei Mariana Popa. Aceste poezii sunt alese prin puterea inimii, a talentului,  a mesajelor și a frumoasei realizări artistice, de însăși autoarea.

Cartea cuprinde secțiunile : ,, Pânda de sine”, Regăsirea de sine”, ,,Uitarea de sine”, ,,Cascada timpului”, ,,Ferestre spre lume”, ,,Trăiri ezitante”,  Un cumul artistic prognozat, care de fapt absoarbe din  volumele respective publicate de autoare , din care dânsa  a extras  poemele preferate spre a-l alcătui pe cel de față. Totul est învăluit în dragoste și datorie.  Petrarca ar spune (citez)  și în cazul de față: ,,Legea iubirii este dură, însă oricât de nedreaptă ar fi trebuie să o acceptam fără îndoială, căci ea a unit cerul și pământul de la începutul timpurilor”. Astfel  îmi apare mie conduita poetei Mariana Popa, o  poetă sensibilă care ni se pare fragilă precum o floare în bătaia vântului, dar care rămâne fermă și după încetarea vântului,  mereu aceeași,  frumoasă și parcă neatinsă de aripile vântului prăpăstios.

Din prefața semnată de scriitorul Ion Machidon, aflăm despre dânsul ca  fiind unul dintre cei care a convins-o pe autoare de a alcătui acest volum. De fapt scriitorul Ion Machidon  nu a fost determinat numai de o idee proprie, lăuntrică de a fi fost sensibilizat de versurile  D-nei Mariana Popa, cât de faptul că la acel sentiment s-a adăugat  frecvența participărilor poetei la  Salonul de carte ,, Gaudeamus”- București și multele apariții ale poeziilor spre public  și ceeace este mai important, maniera în care scrie poezii, poeta. Vocea cititorilor revistelor la care dânsa este redactor și a  tuturor revistelor în care publică, a pus amprenta de meditațìe succint rostită, de analize profund interiorizate ale sentimentelor sale poetice.  Și ce este mai lăudabil, este faptul că poeta în măiestria condeiului a reușit să redea exact acea stare de spirit căreia i s-a dedicat poemul. De aici s-a ajuns, unanim,  la ideea unui adevărat curent confesiv, aparte, subliniat adesea și atribuit în exclusivitate poetei.

Citind acest volum ne punem multe întrebări personale proprii, afective, și deasemenea întrebări asupra volumului. Și răspundem: Volumul de poezii s-a născut fiind  inspirat din universul văzut și nevăzut, este redat  cu sensibilitatea  sufletului duios, dar mereu echilibrat, cunoscător al asperităților vieții și este o flacără de bine pentru cititor, o plutire în lumea bogată a mirajului terestru,  un minunat mod de a ne sugera  o conduită în viața îngrădită cult în atenționare, datorie, visare, echilibru echidistant greu de orânduit. Dar iată că poeta autoare Mariana Popa prin versul său destăinuitor probează supunerea tuturor acestor stări sub influxul forței inimii și a talantului său… dăruit de sus, pentru care neîncetat  este mulțumitoare.

Citind cu atențìe poem după poem, cu pauzele de reflecțìe, de rigoare, am ajuns  la o mulțìme de sentimente- concluzii,  privitor la arta alcătuirii acestor poezii. 

Aceste poezii exprimă ca într-un film, cronologia vieții autoarei  în nenumărate și sensibile stări afective:

 Iubirea de familie ,, Bună dimineața, zânele mele/ … /Să-nflorițì în petale, mii, /fițì sus de tot, în constelațìi, /plutiți într-ale absolutei  fericiri! ”. ( poemul ,,Adoratele”, Teodorei și Iuliei)

Copilăria este un leagăn perpetuu pentru poetă , deși uneori spune în versuri subliniate oarecum nostalgic, frizând o urmă de durere: …/ grădina noastră, o privesc ca-ntr-o sită, / nimic nu-mi place ca-n trecut, / Caișii, merii, frăgarii au îmbătrânit, /alți pomi tineri, altor copii au zâmbit./ Căsuța copilăriei, scăldată în soare și sunete de clopote, /… /Acum știu, acolo rătăcește copilăria-mi…/… (,,Comoara”, poem închinat mamei).  Dorul nestins de copilărie îl mai găsim și în ,,Dor nestins”și ,,Acasă”.

Cu mult patos este zugrăvit nu atât de mult chipul mamei , cât marea de sentimente care lega aceste două ființe , poeta și mama dânsei. ( ,,Comoara”,  ,,Iubirea mamei!”, ,,Viața  ce mi-ai dat”,

Iubirea ca atașament familial este punctată prin cuvinte alese și cu mult drag subliniază din învățăturile primite acasă: … /Păstrez tatălui meu o amintire luminoasă, /… /întotdeauna de bine ne-a învățat,  / să respectăm omul, țara și cuvântul dat.”/ ( În: ,,In  memoriam”, Tatălui meu)

Anii copilăriei au trecut și în viața poetei apare tot un sentiment de iubire, de data aceasta spre cel care îi va fi o viață întreagă  ,,Stejarul, falnic și neclintit”, anunțat prin dedicația :  ,, Lui Ovidiu”. Aceast poem este o alegorie, dar are multe sensuri. Ideea de bază este a acelei zicale românești : ,,La umbra stejarului, Odihnesc de dragul lui”.  Dar acel stejar  și cântă , doinește,  sau cântă învolburat precum marea -  aluzie la talentul muzical al  partenerului de viață. ( În ,,Am vorbit cu marea”) Urmează aceeași idee în   poemul ,,Umbra pomului înflorit”, în care se penelează fin   sfiala primei maternități.

Inaintez cu grijă în lectura versurilor. Dar nu pot fi singură, fiindcă poeta este cea care  îmi găsește calea, spre toamnă, spre cascada ,,Marama de borangic” și spre întrebarea cheie  esențială: ,, Ce a fost întâi: ieri sau mâine,/ … /Oare ce a fost întâi: adânc sau înalt ?/ .../ Ce a fost mai întâi: cer  sau apă ? Și atunci în acest spațiu de gândire a invadat scrisul, cum spune poeta: ,, Fortuna îmi șoptește să nu ucid visele frumoase”, ,, Mi-am deschis sufletul pentru un vis divin…,/  Poeta afirmase déjà:  /… ,,m-aș astâmpăra  / cu scrisul, cu rimă sau versul alb”./

De aci înainte   poeta își recunoaște destinul, precum ne mărturisesc  poeziile: ,,Scriu”,  ,,Terapia spiritului”,  ,,Univers interior”.

 În partea a doua,  poeziile alese din  volumul: ,, Regăsirea de sine”, toate converg spre acel adevăr rostit de poetă … /,, prin forța interioară / plutesc, îmi regăsesc  universul / din întineric iese la lumină, / fiorul seismic pustiitor”/… ( În : ,,Univers interior”din volumul ,,Pânda de sine”. În selecțiunile din volumul ,,Regăsirea de sine” imaginile devin mai calde,  aerate, cântătoare prin subiectele tratate, cântate poetic  în ,, Dansul norilor”, ,,Mănăstirea”, ,,Râs de fildeș”.

 Mai transpare din când în când ideea existențială în poezia ,,A fi”, ,, Alter ego”, ,,Eroziunea timpului”, sau  impactul aproape sonor, afectiv și coloristic vivaldian, în ,,Anotimpuri”

Capitolul cu selecțiuni de poeme din volumul ,,Uitarea de sine” aduce acele veleități ale stăpânirii și dirijării sentimentului poetic. Versul este mai sprințar,  mai fluent, neîncătușat  în grijile existențiale și tratând subiectul la  care asistă,  îl privește, îl adoră sau il  îndepărtează de percepția sufletească. Poeziile și poemele alese din acest  volum l-aș intitula ca fiind ,,al bucuriei” , al  satisfacției împlinirilor,  al acelei îngăduințe, chiar asupra unor situații nu prea  dădătoare de mulțumire.

Găsim în această parte a volumului de poezii alese,  foarte multe poezii remarcabile pe care nu le uităm ușor și care ne predispun la reverii, sau gânduri înțelepte, sau la  o pace care ne leagănă.

Exemplific prin poezii care sunt  de remarcat și prin figurile de stil inedite din care citez:

,,Bunicele iubite de treburi alungite”(,,Bunica”), ,,verdele câmpului dorului se frânge”(,,Cromatică”),  ,,Zâmbet proaspăt ca miezul unei piersici” (,,Reverență”),  ,,Ziua fuge spre oglinda clipei”, (Zâmbești în somn), ,,gingașa floare nu moare, se retrage-n  amintirea rădăcinii”, (Floarea albă).

Frumoasele figuri de stil, comparații, personificări, metafore, par a fi ieșite curgător și involuntar din peniță, în mod  instinctiv, îmbrăcate fiind în haina lor nouă, dintr-un suflet  plin de poezia prezentului, de data aceasta, optimist, robust, dar îmbrăcat poetic.  

Acum este momentul de a sublinia  esența apariției Motto-ului ales de poetă pentru volumul selectiv al poeziilor alese: ,,Bucură-te pentru simplul prezent”, un motto care grăiește în locul poetei.

Foarte disimulat, sub aura  poetei și a poeziei sale,  ne întâlnim cu darul profesiei sale de cunoscător de limbi străine.  Citez din  poezia ..Matricea poeziei”,  felul  artistic al Domniei sale  de a defini poezia după criteriile  clasice ale părintelui poeziei - Boileau. Poeta  prin versuri proprii frumos cizelate, definește acele stări și acele dogme:  ,, …/s-aprinde a poeziei combustie, /Grotescul zilnic dispare, / fluxul emoției crește,/ … Explodează în poezie!”/  Matrice greu de deslușit / Când vise noi ai dezlegat/  … / Cuvântul e magician, /nemișcarea-i plină,  / lină-i eliberarea”, /… (În poezia ,,Matricea poeziei”

În partea a patra„ din volumul de față  cu selecțiuni din cartea,, Cascada timpului”, poeta renunță la sublinierea acelui sine mistuitor care ne încântă atât de mult prin arderile sale interioare, în care  încercăm să pătrundem și în care ne regăsim, uneori,  sufletește. De data aceasta poeta prefiră în versuri  bucuria trăirii în ochiurile de frumos ale terrei: Cascada Niagara, Golgota, Insula Creta, Meteora, Zidul chinezesc, locuri inedite și peșeri din România, frumusețea Carpaților noștri.

Sub impulsul acelor puternice impresii se nasc poezii pline de dulcea visare între care și mărturisiri de devoțiune. Citind Prefața volumului semnată de editorul, scriitorul, Ion Machidon, înțelegem de ce dânsul subliniază în consens cu noi, admirația pentru periplurile poetei, zicând: ,,prin locuri pe care unii nu le vor vedea niciodată”… referindu-se  și la impresionantul palmares al voiajelor autoarei, descrise mult poetic, chiar în momentul desfășurării lor, momente  pe care poeta ni le dezvâluie și ca selecțiuni din  volumul său ,, Ferestre spre lume” ocupând în această  prezentare impresii din Capitolul ,,5”

Titlul acestor poezii, fără a mai aminti de conținutul lor, răscolesc în noi dorul de întinsuri albastre, verde brun, soare de aur,  ruine cântătoare și orașe sub cer, pe piscuri înalte. Iar întâlnirea cu vatra marilor poeți în casele lor memoriale, este copleșitoare.

Înainte de a păși cu inima în poezie, și prin titlu ni se dezvâluie esența poeziei: ,,Răsărit de soare pe Oceanul Atlantic”,  ,, Șuvoi existențial în Barcelona”, ,,Acasă la Pablo Neruda”, ,,Armonia naturii în  Tenerife”,  ,, Cicatricea timpului la Berlin”,  ,,Furtuni pe Mediterana”, ,,În fiorduri scandinave”,  ,,Lecție de istorie la Washington”, ,,În Pisa”, ,,Rugă în Marea Meteora”, ,,Veneția”, ,,Vis împlinit-Londra”, ,,Shakespeare în secolele transcendente” 

Ca o definiție a acestui buchet de poezii găsesc versurile : …/stau cuminte / în corpul meu de liniște / …/înlătur clepsidre moarte, /departe / o dorință vibrează, /Întrupează timpul pierdut, /urcă spre mine în rod bogat. /AZI? / A lui povară o preiau! / Încătușată-s în târziu!/ (In ,, poemul ,,Încătușată în târziu”.

Amintesc și o sfântă vedenie, penelată astfel  în versuri  de către poeta autoare : ,,Apare Dumnezeu / în al meu vis, / Îl invit în casa-mi,  /în plâns izbucnesc, / o rugăciune,  / pe buzele-mi: / Ajută-Mă Doamne, /sufletu-mi s-aud, / pe mine  însămi /să mă cunosc, /…   

Cartea cu poezii alese  a lăsat pentru secțiunea  ,,6”,  capitolul de încheiere din cartea sa ,, Trăiri ezitante”. Citesc, vibrez, mă opresc mai mult asupra poeziei ,, Încantație! Aici am întâlnit rugăciunea mănăstirilor, pacea vieții, împăcarea cu destinul viețuirii scurte a ființelor  în imensitatea timpului, resemnarea , iubirea de tot ce este în jur, pacea eternă a firii. Spre pătrunderea în esența  acestui patetic melos voi reda în întregime poezia ,,Incantație”: ,,Amurgul e însângerat, /Soarele orbitor, spre apus /împletește culori în șuvoi  de metal topit în cristal. /Galbenul înuflețit se stinge  în noua culoare. / Privesc apusul, simt seducția razelor în retragere./ /Mă aflu, parcă, într-o lume  /decupată pentru mine. În sufletu-mi / a strecurat libertatea / o palpabilă eliberare. / Florile cu fermecate corole / într-o tresărire  lansează în eter /o incantație /stabilesc o relație de frățietate cu ele. /Sunt secetă, ecou și ploaie dorită./   

Este un final plin de filozofia existenței, care se descătușează de  povara grijilor inutile, de frământările cotidiene , de durerile inerente  și ia drumul superior al amurgului înțelept spre înțelegerea fericirii.

Nu ne rămâne decât să zicem – ușor parafrazat- precum Baudelaire :,, Să ținem cont,întotdeauna, de  sensibilitatea unei persoane. Sensibilitatea fiecăruia este geniul său.”

 ST. CONSTANT, aprilie 2019