Mere pădurețe 30 - NEFERMENTATE

Mere pădurețe 30

Viața ne dă multe bătăii de cap: îmi făceam griji pentru Vica şi nu eram informa: ce-i compromis şi ce trebuia de preferință, ce să fac, ținând fificilul, ce mă brusca, frusta? Eu mă simțeam lângă ea ca în temniță, în detenție şi o ajutam cum şi cât ştiam. În drama mea aş fi mutat munții pentru draga Vica, dar cine-şi mai explică ce am trăit suferind tacit, ca muțenia lebediei lui Blaga viscolit sub regimul comunist. Nu ştiam ce să fac, deşi dorința mea era s-o ajut pe irezistibila şi grijulia Vica, punând plăpând cărămida sufletului meu nu experemântând, ci chiar de anume salvându-i viața, dar ce puteam face ca nespecialist, chiar pentru'că neverosimil doctorii erau înapoi ca racul, înapoi şi îi refuzau internarea, că n-o internau cu toată afecțiunea, care îi era cu prognostic grav, ca atare, că doctorii erau născuți obosiți la apelul de seară, eu doar aş fi vrut să pun o cărămidă la temelia şi-n zidul umanității, că suferința ei avea impact emoțional asupra mea, vroind să înlătur cu voință: disconfortul din viața ei, eu calmându-i spiritul, dorind chiar să-i dau paşi (e suspect, obsedată, insista şi mă întreba nerăbdătoare:

-"Pavele, voi mai putea merge cu paşii mei, ca o campionă, pe picioarele mele, acasă, la Ciubăncuța?) A făcut mult pe jos de la Ciubăncuța la Cluj sau Dej cu ouă duse de vânzare ori mergea voiniceşte, ca să lucre pe la oştezeni şi chiar pe la Viişoara pe lângă Turda, că avea puterea exemplui în acțiune, având un notabil în bine, ştiind ce se cuvine în colorat şi aromat, chiar dacă dezavantajul vremii era controversat, dar trebuia să mânce mai bine: frunze, verze. Sper să n-am emoții şi să mă descurc, c-am făcut înregistrări oarecând şi pentru Radio-Cluj şi, chiar director Florin zaharescu, ca invitat a lui Lucia-Stana Sevianu, directorul zicând, că el crede că n-am să-i părăsesc, în zilele acelui Decembrie în clocot, intând în Radio deabia reânființat, c-a fost suprimat sub Ceauşescu, când media trebuia să-i facă cultul personalității, pe isonul politicii lui cu tam-tam i se cânta în strună, el crezând, viceversa ca Lefter Popescu din Două loturi, deşi român că va fi decernat cu premiul Nobel, deci imediat m-am dus la Radio şi le-am horit nişte vorbe de la sat cum frumoşii nebuni ai satului, care s-au pus pe stricatul ceapeului, ca să-şi i-a pământurile de drept a țăranilor în primire şi deci aici în flăcările imformărilor era inginerul Constantin Dumitrescu, cel care reorganiză echipa de transmisie şi da sforă în țară cu ce se întâmplă în miezul fierbinte a pâinii şi am lucrat, colaborat, cum se zice, un timp cu poetul dejan, un bărbos, Radu Săplăcan, renumit în felul lui, Vica moderându-mi avântul, pornirea cu năbădăi şi scântei spirituale, eu fiind primul de la sat care vorbea despre situația de la sat, spunând utopic, motan încălțat, chiar mândru întru-n fel, că țăranul se conduce singur, îşi cordonează munca ca un inginer agronom, în Ciubăncuța, fiind agronomunul din Iclozel, acest inginer Gheorghe Gihirolteanu, un suferind de halucinații, că horinca-i deraia, muta, trenul ca să gâfăie trenul pe mălăină, țarină, în/pe mâna lui fiind tractorele, care arau cu caii lor putere struniți de tractorişti, că ei mânau boii pocnind din bici pe lângă boii cu ciucuri roşii în urechi şi cu Dumnezeu şi departele între coarne, în leja poetei Magda Isanos, numai, că Gheorghe Ghirolteanu din cauza alcolului îşi acăță boii-n dor ostenindu-i prin bruji şi brazde, stânci de poticnire, cu-n singur dor la marginea mării: "să mă lăsați să mor", deci inginerul, punea pe poziție culcat sculat cătanele, uimind oamenii trecători de ocazie prin sat, că-n rest cât era ziua, ziulica, de lungă erau înhămați la munca câmpului, în hotarul dogorit de toridul soare parcă minunea-minunilor: tropical şi terorist ca un despot Ciubăr-Vodă, soarele era de pârgă în liturghie şi fotosinteză în davaisul şi demersul de cocere a cerialelor mai mişcătoare şi-n adierea vântului, a ploilor ce şiroiau prin podişul Someşan, îngreuind spicele  încărcate de rodul bogat a boabelor măşcate, de mirabilă sămânță, în Transilvania fiind o zonă bogată de deal în timp ce inginerul a naibii, ieşea, de la Lenuțu Rusu sau Sumna-Jurca ori Feştilă-Osoi, ieşea cutremurându-se şi nesigur pe picioare şi vorbind de unul sngur bolund, ieşea din crâşmă, din bar, birt, făgădău-bufet, unde vorba lui Dan Pavel intrase să țuce teleleu fără tupeu crucea popii, că agronomul era învățat rău ca mâța la lapte la beutură, agronomul, ca fost ofițer trecut în rezervă, îşi culca şi scula având denaturat ca-n oglinzile concave imaginile, că-şi ordona batalionul pe poziție, adunându-l la apelul de seară ori în repaus frânt, el chiar văzându-şi oamenii, soldații, aivea, i se năzăreau: vii;  aivea, dinamici, ca pe front prin tranşee, ca acel Aurelio Arcado condamnat la moarte asemeni lui Apostol Bologa condamnat pentru a  fi spânzurat în Pădurea spânzuraților, că n-a vrut să tragă în frații, în românii lui de suflet, cu aceeaşi veşnică nevoie şi suferință, Aurelio Arcado find băştinaş din Mocondo lui Gabriel Graçia Marquez, un suflet încins pentru bine şi el, prin Columbia lui natală, cu atâta adevăr şi un rudimentar şi primitivism tradițional local, care va deveni datorită scriitorului un bun universal prin tot ineditul şi folcloricul acelui ciudat colț de lume., verdețuri, şalate, un plus de calciu şi mânca bine, cu gust şi artist-sănătos.

     - Sunt niste fete extraordinare, Mihaela si Roxana. Vor avea grija sa arati bine in interviu. Nu te ingrijora, decat fii tu! Intreg pamantul te va asculta.

     - E pe undeva un acasă în viața noastră de toate zilele, omul intervenind cu-n natural a stării de bine, în uman cu uman, că se caută să fie omului mai uşor, mai comod, chiar dacă Alcapone e teribil, dar tare, apocaliptic, un tronf, omul, chiar şi eu chiar dacă n-am zis, nu pot, nu ține asta în cazul meu, deşi oamenii în general chiar solicitându-l pentru o cronică, se cocorează, zburleşte şi zbeară la tine: n-am timp (din cauza asta şi dumnealor, dentiştii, au devenit inventivi, novatori, ei zicând acelei plângeri: "n-am timp" e un sindrom stresant, contemporan şi era normal să găsească o soluție, ca munca lor să nu fie un derajant, că prin scanare, digital, pacientul cetățean, să-şi poată şi chiar vedea anticipant dinții, dantura şi corona, cum vor arăta cu câteva mişcări în timp scurt cum se vor prezenta, înfățişa, estetic şi util, ca pacientul să nu mai poată zice: -"N-am timp". Toți s-avem în nebănuitele nevoi timp, ca să ne tratăm şi să nu mai avem suprasolicitare şi starea de stres, omul, un altul, cu tact, venind cu invetivitate, să-ți ofere serviciu contra cost, orice costând, nimic neexistând de pomană, de"futu-ț pomană" nici, chiar ca potol, să-ți potoleşti, astâmpere, foamea. Oferta e o perfecțiune stomatologică, un berking, în firescul cu mare stabilitate oricât de pretențios, exigent, cu cărțile pe față, ca să-ți iasă pasența descărcându-ți tensiunile, că omul spirit liber, inteligent e curios, scorminotor repesctând legislația, folclorul, etnografia şi tradiționalul şi cald şi rece, aşa cum edat de Dumnezeu, nefiind vorba să nu cercetezi, ci în loc de mai bine, să descoperi tot ce trebuie descoperit la altitudini mai cu moț de izvor cu puiet de păstrăvi porniți în vale către vale, către poalele de munte cu mioare şi capre (e o măsură de a ne închide pitorescul gura, că sunt şanse mari să îmbraci trăsnit, cert, să îmbraci lumina, cămaşa fericirii, pentru'ca măsura lucrurilor să decurgă şi să fertilizeze viața fiecăruia aparte ca o melodie preferată conform constituției şi legislației, parfum de Românie, simfonie a plantelor şi presidențială şi republicană făcând față cererii, ca pe vremea şi nevremea copilăriei mele). Brusc cu viitorul revoluționar, țâfnos şi teribilist, artist, optimist cu faimă de epigramă ce m-atinge la orgoliu, că în om e o mândrie cu omenie, în omenească ecuație cu adevactă soluție cu fermitate de Românie, cu independentă glie, lucrată sau nelucrată în nici o formă, dar plină de stăini, mărăcini şi buruieni, spini şi colți de piatră şi câini care latră şi fură abuzând în guvern, parlament şi senat, de-mi pică obrazul, că gândeşte-te puțin şi crede cu fler şi cu ce se cuvine, că serios e de caracter care iese în evidență, ca vocație şi conştință activă, voce fericită, deşi Avram Iancu avea în testament multă bunăvoință şi bunăcuvință națională. E divă,Loredana Groza, o artistă comandant ca Ceauşescu, în cântă acum, amu, cu mine şi e un înteresant îndrăsneț de toată lumea, se bâțăie, cântă, râde, se bucură şi se aventură şi dansează, în vogă, la modă că se poartă în polcă artistică, la intenstate maximă voce a României, cum zice Vica, că ceardaş, polcă, româneşte şi pe sub mână, inimă română pocnind din bici şi din degete (într-un joc impus  cu manevre fără a fi manipulat popularul politic, noi având o fluiență, că noi mergem prin timp cu lauda de zestre, cu-n național al zărilor albastre, cu totul, cu totul unic, dar pentru noi cimun şi senzațional şi perfec în imperfect de siguranță, că la noi ca la noi: armonie-simetrie, pace şi război şi la noi se joacă ca-n poveşti descoperându-te în voioşie obligatorie să te cunoşti prin sine unic, pragmatic şi inedit, indus, ca personalitate distinctă, cu bărbăție şi feminitate, cu ascensoriul să ştii, no: cine eşti, în suficient şi savant spațiu geografic omenesc, românesc, cu adevărat mioritic cu personalitate, cu sânge albastru, cu gând de iarbă verde buchet cu mistură şi sinfonie diversă colorată de specificul de omenie şi național pământesc, cu vremuri de pe vremuri de azi, în sfântul drept de a fi zi de zi om cu simțire şi bubițe, pretenție şi înflorire de nuntă a unui pom nuntit vestit, acolo unde Iisus din apă a făcut vin, că-n Gana-Galilei, a făcut din lumina Zamolxis felix, phonex, în nădejde, speranță şi conştiință în doi timpi şi tri mişcări cu efort luptând pentru mai bine, eu chiar dând magie şi putere cuvintelor: busuioc şi noroc, destin şi hip-hop senin de forte fortificat forte cu sănătate, manifest a sănătății şi responsabilității şi capacității cu suflet ducând pe umeri şi-n spate cu povara rodei benefice, ca în rostul lor, sub tricolor să fie, cum va fi mai bine scoțând răul din rol şi joc. N-aş vrea să vorbesc în dodii, că lângă antibiotic iai un biotic, ca să nu sufere flora intestinală, dar zicând: "dodii" mi-amintesc, în țara mea civilizată, în cazarma devenită la Bistrița directorul adjunct, un frumos oltean, prinzând ceva din zbor din coversația mea cu profesorul-diriginte Borr Iuliu, om de încredere, după ce dasem de dracu cu înțepata profesoară care cocheta curtată de un tinerel inginer la stațiunea experimentală pomicolă Bistrița, o femeie cu nuanțe plăcute: de frumusețe şi tandrețe, față de care etic normal, cu uşoară înclinare morală a capului şi rostind cuvincios -"Bună seara" (dar de unde să ştiu că ea se închina altor Dumnezeu şi de unde să ştiu că ea se va iți vultureşte după mine în sala de clasă, unde colegii se mai aflau în mod serios la meditație, dar eu fiindu-i idol, fără să bănui: fundametal ce pretindea ea de la mine şi cu un pretext luând numele lui dumnezeu în deşert, bagatelizându-l intrând în clasă după mine furioasă şi trăgându-mi palme fără să ştie colegii ce-am făcut cu ce i-am greşit, alerându-i demnitatea, cinstea femenină devenită esterică ea, inginera profesoară zberă răstit enervant şi răguşitca o gaie năpăstuită clopeşându-mă pudic făcându-mă să mă îmbujorez, că era precum gaia-uliu năpustit să lezeze puii şi cloşca din ocol, ogradă, chiar dacă nu trebuia să râvnească la tinerețea şi neliniştea zăpăcită, ghiurgulie şi zglobie nevinovată, chiar dăcă era o întreagă omenie, eu de anume neavând situația ei obraznică sub contol) gestul ei mă deruta, tulbură foarte ciudat, nu-mi gestionam suspinul şi dulceața mea feciorească, vergină făcând senzație fără a o înțelege ce vrea de fapt curva creativă, că nu ştiam cum se desfăşoară în largul femenin cu fericirea de-ai da sens ca mascul ațâțat, înferbântat, fără a şti ce-i acea buclă, sexul, cu misterul şi arderea internă, cu o perfecțiune şi nedumerire (dar eu un nenorocit timid.., care am s-o descopăr emoția la Vica instinctual, mai târziu din creştet simțind fiorii pe şira spinării până-n picioare, cu pozitivul restructurat prin toți porii şi cum n-avem experență, care-mi era existența, experența fără a şti ce urmează din partea ei, a profesoarei, care se lăsă pipăită fin elegant: mâna mea alunecându-i ridicându-i furoul, combinizonul, pe picior însus, dar când am intrat în casă certat de ea, n-aveam să ştiu c-are să urmeze deşertăciune cu înălțime şi profunzime, c-are mi se dăruie îmbrățişându-mă cu împreunare, însă ceva clar: îmi doream ceva, dar nedumerit mă întrebam:ea mă va vroii să mă uşurez să mă simt bine excitant din interior ajungându-i în profundul de izvor de copiii intând în contact, intromisune şi ejaculare de spermatozoizi, ce era mai bun în mine, ce să vă spun? o experență frumoasă, cu ea pentru a mă reâncărca cu energie şi cu poftă de viață, ea după plecarea mea în vacanță continuând să se împartă dând cu capul acelui ingeraş pomicol, horticol, într-un fel descărcând cortizon fără a mă stresa, că momentul ei de grație şi uimire dându-mi energie, ca unica şi distincta Vica, văduva cu trei copiii, că corpul mai era fără rațiune, fără minte, însă cum voi trece examenul, mă luminam în aberația, monolgul meu înainte de a cunoaşte în culori de nelinişte, iubind-o pe profesoara, mă voi armoniza la păcănele cu ea sau era doar o pauză de publicitate, doar iluzia, banalitatea mea, m-am sâcăit până fizicul ei mlădiindu-se sub mine conta şi fără a mă bulversa, frapa şi frusta chiar fără lenjerie intimă aflându-mi de lucru, când intrase rânzoşată după mine nu mă gândeam ruşinat la ce superb de iarbă ca de rezistență, nici eu neştiind, că va începe idila, explozia erotică şi ce vorbeşte lumea, e exact ce trebuie sau din contră ea avea să mă ia de bun, deşi naiv şi copilăros:

-"Eu nu-s zdreanță şi cârpă în fața ta", zise rebelă profesoară Buriană Butna.

CU FRECVENȚĂ ŞI INDENTITATE NAȚIONALĂ

Căsnicia e un proces fără echivoc, cu iubire,

drept, legalitate, de a candida adhoc la fericirire,

de a frecventa la cursuri cu frecvență şi indentitate de ralitate şi conştiință națională

:negoist, ci artist,pentru a renăşte artist optimist-altruist,

în jocul de a lipi mingea de perete,

dar cine sunt eu democratic în libertate:

simetrie de omenie procreind copilărie,

cu realitate, viitorul nefiind văduvit de amintiri din copilărie,

cale universală de pe orizontală pe verticală,

o şcoală Ion Creangă de dincolo de şcoală.

Care ni toaletarea noastră, Ben, om a lui Dumnezeu, ca să nu umblăm în zigzagul vieții reale, ca din fericire să fie bine? Există şi un confort dar în contaxt inconfort, incomod deşi nu se adoră aşa măgăreață, aşa ceva, că n-are aplicație şi explicație, că-ți dă dureri de cap, indiferent de vârsta şi experența care o ai (ceva te convinge, că trebuie să ai memorie. Ben, românii, ca tine, în multe cele sunt pioneri, geniali şi temerari: cutezătorii inimoşi aşi cu succes, ca dacul care a călcat înaintea de Cristofr Columb şi de fapt Amerigo Despuci, în lumea nouă-America, că Dac e din cap până-n piciore, ca tine spiritual ca tine, om între oameni ca unchiul George Ferghete şi el fecior a învățătorului Ioan Rătundeanu-Ferghete, care a ajuns prin America, U.S.A. prin martie,1918... (despre el doar am adus vorba, deşi s-ar putea să explicat sumar lapidar, aventura lui foarte cu tâlc de Tancamon ori, ca filozofii antici, el ajungând preot în Detoit făcând naveta acest grădinar a lui Ford, cu 300 specii de flori, al acestui mare imperialist fabricant, ca la 75 ani cu propria maşină la 70 de mile făcând navetă pe a sluji ca preot în imprevizibilă de dezmățare şi necivilizată sălbăticie care a masacrat pe indieni, dar lăudată colonialistă şi avară cu multe prostii, Americă al afacerilor proaste, de prost gust, războinice, pentru petrolul şi alte bogății naturarele al, altor țări, cu alte zări şi depărtări pe care America hărpăreață, hoața, că dumnealor, nu trebuiau să le hărțuiască națiunile nefericindu-le, fără un sfânt sau suflet omenesc civilizator, deşi se consideră dumnealor instruiți şi educați, însă doar aşa cred ei în naivitatea lor bolnavă, sadică..., c-ar fi buni deşi li se rupe ranga...hitul rău de om-ucidere, alții neavând curajul să le spună-n față, cum sunt dumnealor: o dictatură mondială fără nici un bine şi nici un frumos...

     - Deasta esti mare pentru ca spui lucrurilor pe nume frate Pavele, Acelas lucru l-a spus si Isus. Ca le pasa sau nu, sau asculta la vorbele tale e treaba lor.

     - Doar prin educație şi existență ai acces la cultură, ca tu, omule!

     - Perfect, dle Ferghete! Am primit toate documentele si ramane sa va mai sunam noi saptamana viitoare (miercuri-joi) pentru o mica discutie inainte de inregistrarea de vineri, de la ora 10.00. Astfel, verificam si legatura telefonica si poate mai neutralizam si din posibilele emotii. Week end placut! Mihaela Dinca Radio Romania International.

     - Da, e bine gândit, viață frumoasă, c-aveți profesia, care mi-am dorit-o şi eu şi chiar am pus întrebări revistei Luminița (ce m-ar înteresa: în fond cine semna de fapt editoriale şi scrisorile care-mi erau adresate cu Luminița? Ştiți cumva Mihaela sau Roxana, chiar dacă sunteți tinere, dar cumințenii ale pământului, că vă ascultam emisiunile voastre pline de eleganță şi de spiritual, de omenesc, le-am ascultat pe bune prin Ben, că el mi le trimetea, cum îmi trimetea şi emisiunile lui în limba română, ca trofee-perle, pe bune astfel într-un fel v-am cunoscut altfel ca o cântare a cântărilor. Mulțumesc pentru delcatețea care mi-o purtați distinct şi deosebit. Sărut-mâna! Cu respect ş deosebit respect, infinit apropiat de obiect, chiar dacă eu încerc să mânânc cireşe dintr-un blid cu domnii, riscând să mi se scuipe sâmburii în nas, în ciudă, că a fi gazdă, domn, nu-i mirare dar a fi om e lucru mare şi lucru omului e bine făcut, e măsură a lucrurilor! Am scris greşit că în martie 1914 (eronat am scris1918), ca atare în 1914 a emigtat Ferghete George în America (fratele lui bunicului, a lui badea Viorel, fătu din Sâmpetru-Almaşului, despre, care sper să reuşesc să vă scriu mai multe, că şi el, ca tot neamul meu fiind de poveste, când nici dragostea nu se cumpără, nici nu se vinde). Pe timpul ocupației, al doilea răboi mondial, îmi spune, cum aflase şi el de la nepotu-su, preotul absolvent a teologiei la Chişinău, fecior al preotului din Dânc, Aghireş-Fabrici, Ferghete Vasile, spune şocat şi afectat cum ungurii hortişti, pur şi simplu hăbăuci, cruzi, rău şcolați (vezi şi romanul: Geniul Pustiu scris de Mihai Eminescu şi vezi amplu ce au făcut sălbatic, crud, criminal, prost crescuți) că la Hodin (Huedin) anume au căutat pe preotul român patriot, cu suflet de om, care arată fără frică, arăta nazist ce fac ocupatorii, vrăjmaşii poporului (pentru asta preotului Munteanu i s-a scrijelit spatele cu o custură sau cosor de măcelar, hingher , în crestături punându-i sare în rănile vii, sângerânde, ca să-i ia în cele din urmă graiul, chiar şi fiul lui în Cluj, e îmbrâncit, împins ca Nicolae Labiş sub roțile trenului... doar Ana Karenina dement, voit, idiot, aruncându-se pe şine, sub roți.

     - Bună să vă fie inima ca rachiu vinerea, dle Rătundeanu! Mă bucur de impactul scrierilor dvs şi de posibilitatea de a vi le face cunoscute şi pe calea undelor RRI. Şi mă bucur că am putut scrie despre unele dintre ele! Succes! Salutări, dlui Ben Todică, impicit! Cele bune! D.S.

     -  Eşti o stare de bine prietene! Cu bine! N-am exercițiu memoriei, zicea Vasile Tomoiogă redactor Radio-Cluj, după Lucia-Stana Sevianu, lui plângându-mă fără un motiv anume, zicându-i cum eu nu-mi explic, ce zic unii scriitori, că ei îşi scriu mai întâi cartea în minte, în memorie, că mie îmi vine în pat un gând şi mă scol, ca să mi-l notez şi scriu, scriu, până la uitarea de sine,dar altceva, şi Tomoiagă, maramureşanul aiesta ca prof. Bogdan şi doctorița Onaci Rozalia medic veterinar, plecată pe la direcția veterinară să se ocupe cu alimentația publică, ca Sarca Nicolae cu piața şi de restaurantele din Dej, fost coleg de clasă pe la Bistrița în Liceul agricol şi pe la Şimleu, în clasă paralelă, că ne-au înjumătățit clasa şi ne-au amestecat ca oile-n turmă la împreunat, pentru a ne adapta mai curând, că într-o vreme Sarca îmi era şef la Dispensarul veterinar Recea-Cristur, şi de la o vreme îi veni şi mi-a zis să nu-l iau la piertu prin sat, pe la Recea, deci în public, dar când sântem noi de noi..., însă începând să-i zic "domnu doctor", am fost într-o ureche, că eu din asta nu l-am scos, dacă a te adresa direct e bai, bubă, nu-i mai cald, mai omenesc, mai amical, deşi profesorul Ion Popescu, ne zice că şi elevul/subalternul e om, dar şi invers profesorul/seful, împăratul e aşiderea tot om şi-n rest sunt mofturi de moftagiu (reciprocitatea  apropiind oamenii prin sinceritate: respect, cinste şi prețuire), s-ar putea, ca cineva, careva, sunt sigur, din săteni ori Pop Liviu ciubăncanul de-a"Moalelui", secretar al Sfatului popular, mai deştept, cum se ținea i-o fi zis să nu-mi permită să mă adresez prieteneşte, în aparență nepoliticos, deşi, chiar lui Iisus ne adresăm cu:

-"Iartă-ne, Tu, Doamne !". Tot Pop Liviu şi nu primaru panticeuan de fel, tot Pop Liviu, primar după ce fugise cu profesoara Pulbere Elena prin Fundu-Moldovei, curvarul Ciucaş Cornel, lăsându-şi soția şi trei copiii, ajunse Ochiul-Boului, Piticu, contabil la CAP Panticeu, ajunse primar în Recea, acuma, "amu ni" , în altă legislatură, fiind pădurarul Săndel, Alexandru Laurean Rus, primar. Nu America sau Rusia sunt pro-pace, apărători a globalizării şi paznici de far, contra încălzirii globale a palanetei Pământ, ei având alte interese particular-individuale-egiste, că-n structura lor de primăvară, n-au suferit schimbări esențiale morale, în mentalul lor, să existe fericirea pentru ceilalți: iubirea pentru Dumnezeu şi semeni, dăruind omenirii în loc de război, pâini din propriile-ți mâni-lumini şi înălțimi cu profunzimi-culmi, în ici pe colo, prin părțile sociale de culoare, prin părțile eficiente, esențiale de arome, câştigându-ți bunul nume-renume, dar cum? că ei nu-s schibați întru Hristos frumos-luminos şi de folos genoros, în acel omenesc-dumnezăiesc, firesc: te iubesc, dar ei nu s-au trasformat întru nimic, să nu fie nimeni şi pe nicăieri: catrastrofe, ruine umane, dar nici măcar pe ici pe colo prin părțile esențiale nu-s valoare, nu-s pace şi pâine, traşi-n mâine, deşi contează în esență cum stai în social-uman potriviți, sfinți, în excelență, ca să nu fii doar fală straiță goală universală, de fuşăreală, de mântuială, că n-ai artisticul, trăire intensă, în tine. PIONERULE, Fruntea sus, cultură a două lumi! 

MĂ FASCINEZI, OMULE, MĂSURĂ A DOUĂ LUMI!

Doamne, ai milă de noi şi dă-ne, Doamne-Doamne:

îndurare şi pace, liturghie-n spice şi îndestulătoare de pâine,

în loc de război, scandal şi nevoi, c-au fost destule pentu mine: de ce-ar mai exista şi-n mâine pentru a împovora pe cel care vine?

şi-Ți cer, Doamne, să mă crezi,

că eu din suflet te iubesc omenesc

şi te preamăresc: fii lăudat !

că lumii m-i dat curat şi luminat,

aur cenuşiu strecurat,

în carate măsurat !

Fricile lui Daria, o parteneră extraordinară, dar e ca o floare, care nu-şi poate arăta calitățile: culorile şi aromele, dimensiunile valorice, deşi iese din patrat, că având griji e preocupată, migăloasă ca un bijutier, care făureşte viața frumoasă, dar cum să-ți spun? Nu te lasă-n drum fără ajutor, chiar dacă se plânge, că pe ea n-o ajută nimeni la greu. Tot îmi spune:

-"Mi dor de mica." (o înțeleg, că şi mie mi dor de Vica). Vica-mi era împlinirea mea absolută, iubirea mea, care mă făcea să am forță, să mă manifest, să radiez). Uneori mai scriu tatinabil, că untul vorbelor trebuie să se întindă inedit pe scrijeaua, felia, de pâine, a vieții de suflet şi mai aparte în dialog amical cu Ben Todică, un efemer flutur de lampă ca mine, el mai de caracter, cu Dumnezeu călare păstorit a lui Dumnezeu scut: pe scut şi sub scut, sub a lui Dumnezeu aripă, că plânge orice clipă, în care cu noi provocări mai plânge Prutul şi Nistru după noi, că-i un puhoi, un război pe muchie de cuțit, de se aude Eminescu prin veacuri până-n mileniu la noi şi urlă la lună pustnic Păunescu, ca lupii urlând amândoi jalnic, cu jele de doliu... după vatra vitregită, tâlhărindu-se de teritoriu, că încă România nu-i mare, nu-i întregită. Lucru de care nu ştiam, neam, până la Paşti se dă la biserică pentru Vica cu succes şi cu la mai mare, se dă prescuri şi părăstase până când se face pomul în mercurea, în săptămâna patimilor, când preotul face parastaş de un an, în biserica monument din Ciubăncuța (problema e a mea şi a copiilor, eu am şi achitat 150 de roni (apropo, Miha cu tupeu şi când a zis să vorbesc cu părintele mi-a zis, că banii mi-i dă ea, deşi soție mi-a fost mie şi ei doar mamă cu suflet ca o floare, care acuma cu timpul şi fără asemănare a plecat în depărtare pe drumul fără întoarcere ca să ne chinuie doruri grele, că soție e doar una, ca şi-n pazăl de mamă, că cine-i pe lume ca o mamă?), ca el, preorul dejan să facă cu tot ce trbuie ritualul-ceremonial după tradiție şi experență, în joc fiind priceperea, conştiința şi excelența sa cu mărinimie şi metrocrație a lui, a preotului eficient şi cu sentimente, bucurii ce le vom simți şi noi enoriaşii părintelui Septimiu Olar, un om serios cu perseverență în excelență (încerc să iau oişte şi ştiți voi cinstea cui, că tu îmi spuneai:

-"Ia oiştea ca să nu se dea cu ea în gard cu puterea de muncă, putere, care n-ar trebui să ne-o pierdem, ca din greşală să nu ți se trimite atâta dor, cum cântă Radu Ciordaş, cu dor şi cu năcaz-pricaz trecut peste pârleaz şi cu lacrimi pe obraz, sărind peste leopard, că pentru cel mai neânsemnat lucru trebuie să dai totul din tine, că nu rămâne nimeni de turmă, nici un miel şi mielul care suge la două oi, înseamnă, că-i cuminte, că tu dai tot ce-i bun, dai talentul nativ, talanții înmulțiți în serios cu har însemnând mult pentru tine să fii natural, elegant, cu-n strop de lapte cafeaua, ca Flaviu-Teodor Celemen "Tudorel cel tinerel "? (puterea exemplului e lucru bine făcut depinzând de ce decizii iei în povestea de viață, în puterea jocului normal de miez fierbinte de pâine şi răsfăț, că tu le ştii Mancurel, Mascure, le ştii sau se pare că le ştii pe toate: ochi pe față, ochi pe...), că uneori e şi pe dos oricât ai gândi frumos: "Grasa ține casa" (Corina Chiriac, o grăsuță drăguță şi cântăreață fără să ştiu glumeață cum mă răsfață, ca o fătuță cu fustuță joi de dimineață cu secera în brâu merge să se aplece prostuță în holda de grâu cu şorțu prins şi sufulcat, că mere şi la râu...) Nu ştiu, dacă-s haios, dacă astfel reuşesc că vă bucură cu ce nu cură dar picură strop cu strop, pupic cu pupic, până când apa găureşte piatra, că asta ne îndeamnă să fim şi noi nădejdea... surpriza, că eu şi cu Ben, mă simt ca într-o familie, că-i ținem spatele, vibrând de prospețime cu băi de mulțime, când vin acasă şi vin acasă să-mi inspire poftă de viață, singurătatea, lipsa lui Vica fiind un dezastru şi nu, că vi se pare părându-vi-se..., c-aş vrea să fac prostii, dragoste, că dacă-mi vine să mă scarpin, dacă m-a mâncat, m-am scărpinat, de cine m-am frecat şi cu ce/în ce: m-am scărpinat? (Nici nu mă gândesc la aşa ceva, că n-am cu ce şi de-aş avea în ce). Indiferent în ce lume trăim Vica a devenit soția mea. Copiii mă caută (mă refer la pruncii lui Vica, care de la o vreme, după oficializarea cununiei mele cu Vica ei se considerau copiii mei şi eu în preajma lor fie că eram eu la Cluj ori ei acasă la Ciubăncuța era bine, că binele e cu bine (la noi la români datul pe acasă e un obicei, o tradiție şi Miha, Marius, doar Flaviu din Spania pe lângă Madrid în provincia Huelva, satul Miguer, vine odată-n an, în concediu, lucrând la o benzinărie, după ce lucrase şi pe la căpşuni... (Au mai venit şi copiii lui Marius"Mistrețu": Tomiță, Emanuel nu mai ajunse, deşi pornise şi Ciprian-Marius, Cezara luând alt traseu, Ciprian, după în Peco-Rompetrol, de maşina lui tată-su, se izbi unul cu ocamionetă, ori cu ce maşină mare o fi fost tembelul, care nici nu voia să audă să-i repare maşina cu asigurarea lui, ca zi cu ghinion să fie şi pentru ciprian, că unul grăbit neaten prin Chinteni la curbă şi un pod neâncitinind, nereducând viteza, intrusul, nepotul, încercând să-l evite, bufnitura, impactul nu se produse, dar se băgă prea pe margine şi fiind şi prospăt pământul săpat la canalizare pământul se lăsă şi maşina se înclină şi se răsturnă lângă pod într-o poziție care nu le permitea noru-mi Dorina Pepelea, lui Emanuel, lui Tomiță şi Ciprian, să mai iasă din maşină, că uşile erau blocate de răzoarele şanțului, dar noroc, că Marius într-un târziu având de mers, umblat pe la Poliție, pentru cele întâmplate, venea prin Chinteni către Ciubăncuța (Mihaela îl atenționă pe Marius:

     -  "Uită-te, o maşină răsturnată" şi Marius, Mistrețu, către soru-sa "Buhița":

-"Aiesta-i Ciprian"). Au telefonat şi a venit din Cluj o macara, Marius, Dorina, Emanuel, Tomiță, venind către Ciubăncuța, iar Ciprian cu maşina făcând cale întoarsă către Cluj-Napoca. Şi totul e bine când se termină cu bine. Miha, Mihai Viteazu ştiind-o pe soru-sa Daria mai sensibilă, mai dusă cu pluta, îmi povesti atenționându-mă:

-"Ticule, lui Daria nu-i mai spune s-o bagi în sperieți, în boală" (Daria n-avea să afle nici cu curu de aventura, pățania, lui Ciprian. Se ştie, Ben: "Ce nu ştii, nu te doare." Mintea mea e ca de politician, care caută o ieşire ori un pic de inimă, deşi n-o au, însă nimeni nu le-a făcut implant cu o alta, că vara se făcea sanie şi iarna car, dar dacă iarna-i iarnă, ca-n Cazul lui Băsescu şi Udrea, ce se mai face... ce se mai face, şmechereşte, politicineşte, că pe la noi mai e balamuc, cu bal mascat îți trebuie ție şi un doi la Geografie? (dar ce vrei să spui Ianche, Tache, Cadâr, cu delicatese şi mirese, care se fură pe la nunți?) La noi cum da zăpada da naiba-n toți gospodăreşte, că la cine duduia doarme ca o pisică blândă care zgârâie rău, în sac prin sac deliu ieşindu-i ghearele: buruiana holbura, ciuful şi batjocura, că de sub cuptor ce mulă încălțată, îmbrobodită o mai ieşit? Eu nu văd doar oful cu sensibilitatea dentară, cu trăsnită durere, care nu ne place că ne poartă prin casă peste noapte şi care n-o suferit? Să mă luați aşa cum sunt din pântecele mamei, testicolele tatei, că sunt numai cum sunt eficace în multă sursă politică a durerii. Eu nu văd doar oful cu sensibilitatea dentară, cu trăsnită durere, care nu ne place că ne poartă prin casă peste noapte şi care n-o suferit? Să mă luați aşa cum sunt din pântecele mamei, testicolele tatei, că sunt numai cum sunt eficace în multă sursă politică a durerii.

Ce mă ține în priză cot la cot cu tine  surpriză, surpriză,

că fac gargară cu pioneză găgăuță, găuază şi sfârlează,

pentru a mă convinge şi pe mine că-s bun, ca un"Moş Crăciun!"?

Marius Oprea, zice-i-se istoric, poet şi seist, membru  Asociației scriitorilor profesionişti, de fel din Târgoveşte, o veche capitală voeivodală, director de investiții speciale..., care uluitor scrie credibil, notabil: ADEVĂRATA FAȚĂ A LUI TRĂIAN BĂSESCU (pe scurt mai anume, ce e-n lume şi viață, ca să nu te cruceşti, deşi o faci, că ceva nu mişcă nu merge, că legea nu-i lege, ci tocmeală pentru jecmăneală, jaf şi vânzare de țară la Răscruci de vânturi, la drumul mare?).

Vrabia pe limba ei piere,

că mălaiul,

de care duce nevoia,

doar îl visează.

S-a dus dintre noi şi alduitul poet Emil Brumaru, ajuns la miezul problemei, a murit şi acest artist care mi-a publicat nişte zoo, ghicitori pastorale, mi-a publicat cu înțelepciune şi dragoste cum a făcut şi Alex.Ştefănescu publicându-mi Orația de nuntă tot, în SUPLIMENTUL LITERAR-ARTISTIC SCÂNTEIA TINERETULUI, că era şi el uimit de zestrea folclorică a poporului roman (dar ce zic? şi noi românii avem irizația spirituală a poporului nostru cu sângele, nu cum zic alții albastru, ci cu sângele pur sânge, care nu se face apă, chiar dacă apa sfințită e bună de leac, că te face de pomină peste veac.

...ŞI VIAȚĂ DE LUCEAFĂR

Pari prietene un frumos, armonios şi generos-a limbii române Făt-Frumos,

un altfel de Eminescu-Hristos a Merelor pădurețe-

poale crețe de frumusețe, tandrețe şi larghețe: pole-n brâu,

deşi n-ai mers cu secerea-n brâu

la holdă de grâu joi de dimineață,

conştiință, zi de zi, care se cunoaşte de dimineață:

plin de dulceață,

cu destin senin în lumina ce alină şi lumină lin

şi nătăfleață tu-n mina de uraniu

fiind profesionist şi artist

pe cont propriu:

mândrie şi orgoliu,

redutabil artist optimist şi altruist-

pară mălăiață,

cu sufletul paradis cer deschis

către omenire: cale, adevăr

şi viață de luceafăr,

ca pace şi pâine, să candideze înviere

la fericire,

pentru paşnica, în simetrie, omenire.

     - Stimate prietene Pavel Rătundeanu Ferghete, felicitări și mulțumiri din partea mea. M-am bucurat de știrile primite despre progresele tale literare, deosebit de promițătoare. Să te menții la valoarea propriului talent dăruit de Dumnezeu, iar dacă unii te critică, dovedește, că exiști, și mai mult, dovedești tăria pentru  iubirea Neamului și Limbii noastre Românești, invitândui prin scrisul tău pe toți cei ce aparținem acestei Limbi. Ben a fost luminat de un duh sfânt recunoscându-te. Am vorbit la telefon aseară cu el, și îl neliniștește acea tensiune care se menține încă, și pentru care și noi trebuie să-i aducem întărire a voinței și încrederii proprii în refacere, fiindcă acestea aduc deseori mai mult folos decât medicamentele. Cu drag și multă prietenie, Ioan Miclău-Gepianu 3/31/2019.

     - Prietene, gepiene-bihorean, eu cred, că medicația lui Ben nu-i cea indicată adecvată de leac (am eu o suspiciune, cred că pentru noi profesionişti români sunt mai buni, am eu aşa o convingere a pământului aiesta omenesc-românesc şi nici nu mă înteresează părerea politicienilor academicieni cosmopoliți şi ramoliți-corupți până-n rărunchi şi măduva oaselor, deci acasă e pe pusă masă eficacitatea bonomiei pământeşti, că noi n-am răstignit pe Isa-Iisus, ci la-am inițiat în legea unei sfințenii fără precedent de iubire social-umană a Bucegilor şi din Caraimanul cu para normal, la noi tratamentul e ce se numeşte practică coşeră, că nu se vede soarele şi luna doar dintre nori, că una-i punct ochit şi alta-i punct lovit mâncând mere pădurețe şi săturându-te de cireşe, când sâmburii societății îți sunt scuipați în nas,că ceva remediu terapeutic e cum ştii altul tocmai viceversa spre bine, că-n noi există starea de bine, deşi, că trebuie să existe cântare a cântărilor binele cu bonus de zile altfel, însuşi Solomon la trecut şi viitor văzând în David poetul  psalmist, chip şi asemănare fără asemănare, ca un Eminescu al acelor vremuri imemorabile şi viitoare de aventură de incerte şi certă, reale izvoare, în societatea rău famată doar azi şi doar verbal, la noi de multe ori fiind vorbă multă în defavorea vorbitorului, că-i păr lung, barbă albă şi minte prostă şi prea mare, neverosimilă, pericolosă, şocantă tensiunea, depresia şi deplorabilul social nereglat în conturi bancare, datorată şi datorită domniei şi prostiei medicamentelor, care nu corespund principiilor comuniste, ci neo-societăți comuniste-îmburghezite cu senzații tari şi răni de neiertat, ilicite, lacom-imperialiste avare, zgârcite, nu zic, Doamne fereşte, că medicii, că n-ar fi buni specialişti, specialişti pricepuți, destoinici: harnici şi buni praznici, dar mai bine să n-ajungi pe mâna lor şi-n bisturiul lor, care ori îs proşti ori sunt ca Dragnea obosiți, imposibil bolnavi ca Ciomu de mal praxis, flămânzi după putere, funcție, scaun de care se țin cu dinții, cu ploaie cu dinți... şi tagma de corupți: parlamentari, senatori şi cu tot restul tacâmului: guvernul, e pe deasupra: bolnav de abuz luând razna şi razant făcând genocid, prăpăd ca pasărea cu cioc de fer fac prăpăd în popor, ieşirile pe stradă fiind ca un război civil, că nici aborigenii şi nici iepurii cu urechi altoite şi marsupuri, cangurii: mici şi mari, nu te fac de râs în comedia socială din Australia (nu aiasta vreau să zic, însă am nimerit-o ca lovind cu bățu-n baltă să mă stropesc pişându-mă, urinând dur contra vântului ori ca bivolița lovind cu piciorul şuştarul varsă laptele deabia muls, laptele aburind şi cu saț, chiar dacă calciul din conținutul spumos, cu saț, antimicrobian bându-l direct din acest recipient, şuştar, ca şi cum ca gagiu ai săruta buzele ştrengăriței la porta, vranița sărutului, cu roi de bărbați în jurul ei special, preaplin de dragoste şi dor la noi acasă, la curți de dragoste şi dor cu colți de iarbă, cu alarmă hormonală tandră şi frumoasă de zână Vica, Ileană-Cosânziană şi sânziană în nopți magice de sânzâiane, ca apa izvorului cu apa-n vale, de fată în şezătoare ieşită la gâscă în tindă pentru o sărutare ca la periniță şi la mi-am pierdut o batistuță, că pe Argeş în jos podul de piatră, făcut de Apolodor, cu trai ca atare, s-a dărâmat, dar om face altu fără modru, mai mândru şi mai frumos şi la Dej pe Someş, ca de pe pod, de lângă Tribunal, şi vizavi de lunca cu maci mai acana, mai încolo către autogară şi cimbunat, Lucian Gruia să-şi salute copilăresc şi omenesc tineresc, Someşul, cu: Servus! eu în Sâmpetru-Almaşului snob, şezând cu nerăbdare de copil, şezând sincer pe pragul poeții, pe pragul grajdului vitelor, aici fiind, compatibilă poftă de viață, cu amintiri calde-amintiri Ion Crengă cu universalitatea genială a poporului român, că la mişto Domn Savaot dialectic e la noi tot, concepții, judecăți şi prejudecăți, vocație, talent îmulțit prin respinsabilități şi cu grai, cazanie care o cântă, vorba basarabeanului Mateievici, un alt Grigore Vieru cu odă şi ABC de România, cazanie cântată şi legănată comoră rară, pe lângă leagăn doină, că o cântă doinită țăranii sănătoşi încăpăținați în bine, o cântă ideal, natural şi național pe vatră la vatră, unde dau cu libertatea şi democrația cu gratii extremiste, sârmă ghimpată, durere de veacuri, c-au ca peste tot şi aici, la voi înAustralia aborigiană, politicienii, au pitici în materia cenuşie în loc de neuroni cu sinapse mişcând cu circuit de electicitate în conexiunea neuronală, în conexiunea înțelepciunii, cum îşi mişca coada vițelul mort, în zoo-fermii de marhe a gospodăriei agricole de care se ferise ca să nu se îndobitocească bolşevic Dragomir, un bădiuc, bade, a satului, dezlegând prin Aghireş-Fabrici, ca muncitor calificat după 1960 în calitate de fochist rezolvând careuri, integrame, mai ales după lovitura de stat din decembrie 1989, să le consume pe nepregătite, pe nemâncate, combatând plictiseală, stres, zice-se: enigme, integritate, moralitate, cum şi-a tot imaginat verificându-şi cunoştiințele de cultură generale de inteligență şi intuiție pentru a se simți preocupat şi bine, în funcționalitatea normală ca să se înlăture, să evite preventiv plictisela pacientului lor, care obosit, stesat, poate fi cu Aleluia la cap şi-i după cum potriveşte Ben, dar nu el, ci cu ținută o adevărată voință divină şi creştină dacă monoteistă, nevieusată şi complicată, că Hristos e geto-dac din Bucegi dacă citeşti mai cu atenție Biblia de România, că Todică e o stofă de om, cu aluat de lut mai aparte distinct sfânt infinit absolut apropiat de obiect, care va învinge şi triumfa, chiar prin ce scriem simțit şi cu sentimente omeneşti, umane, că anotomic fiziologia lui, imunologia, lui Ben e extrardinară, învingătoare (când îl simt nervos, ştiu că nu se simte bine, că țâța-mâța îi jocă fițe, că cea cu coasa l-o tântit să facă sex în păpuşoii nerăriți şi neprăşiți, pliviți, de buruieni, că: anapoda nu se ameliorează doar după invidia altora, nu şi după crdința noastră cu tot dichisul şi disconfortul, în care trăieşte în culori de linişte, dar armonios plin de omenesc în toate nuanțele şi cu divin-dragoste de poveste, mioritic-patriotic, dar la el e dinamica, energia şi magia spirituală să-şi revină la sentimente mai bune, umane, optimiste, de prețuire pe linia de plutire Onedin, film văzut şi de Todică până a părăsi cu regret România lui scumpă şi dragă (nu crezi/cum crezi, prietene, Miclău, că el, Ben, se lasă înfrânt, oboseală, ca obeala din opinci ori ciorapul de lână țărănească a lui vlădică pe timp de iarnă bisericească, că dragule, el n-a ajuns la descurajare ca să nu-mi explic zău, nevrând pur şi simplu făcă rău, el ştiindu-se responsabil față de mine, paznic de far, o şansă sustenabilă, un înger îngeraşul meu ce mi l-a dat Dumnezeu pentru sufletaşul meu de anume sunt sigur, nevrând să moară, că nici Eminescu n-a vrut să moră de dor şi amor Verinica Micle, la noi fiind filozofia lânii de aur, ca şi cum am trăi necorigenți, ca Arca lui Nae la cercul polar sub adâncul ghețarului, că a uitat şi suferă şi Dumnezeu de mila noastră, dragoste cu sila neputându-se cu străinii, care năvălitori, şmanglitori, migrează, deşi nu se face stricându-ți casa şi irosind talanții şi luând îmbucătura, pensia alimentară, îmbucătura, de la gura copiilor, ca politicienii noştri, să-ți ei lumea-n spinare, bățul pribegiei, în privirea însintea  ochilor, ca să mergi cât vezi cu ochii pentru a cădea ca boii-n brazdă, ca slugă la dârlogă: străin între stăini, că noi nici în vremuri tulburi, barbre-amare, nu ne-am părăsit spațiul geografic, spațiu dumnezăiesc, inimă română din rădăcini al nostru autentic şi pragmatic: verde-albastru Nichita Stănescu un rafinat modern, etern în filozofia noastră sănătoasă, că Ben peradoxal, ortodox, nu se lasă ce se poate azi, să nu faci azi, oricum ar fi de fragil, chiar dacă politicienii lasă, abandonează, nu le-ajute Dumnezeu! lasă să nu facă obraznicii, că ce nu fac azi, mâine nu vor mai face niciodată, aşa din înteres cu fes, colac peste pupăză, pupăza, pasărea, fiind, ca o nevastă mândră, care ascunde rozul şi pestrițul, îl ascunde sub preş ori politic, peltic, pun mătura pe goz,  tulai! să se vadă mai puținel în înfometarea şi lipsurile cu inflație şi criză financiară din cauza roborului şi a bugetului prost alcătuit, calculat, care întrece ceea ce monopolist şi capitalist e rău famat, că producem mai puțin şi consumăm mai mult şi, asta e un lucru hâd, mizerabil, falimentar, calculat, prost inflamat, îngrăşat ca o gogoşă care se desumflă la apăsare, dar nu mai creşte la loc pufos, prospăt şi cald, ca fierul, care pe nicovală cu ciocanul, barostul, barosul, e modelat la cald cu cifrele scoase din burtă, consumul tocmai viceversa şi ştii tu, cum, fiind mai mare fală colofâsă, flenduroasă, decât... lăsându-şi prin nu ştiu ce hurubă voința şi răbdarea, ciupul, petecul de viață, petec după care mama m-o trimis la maica bătrână dinsus, la strabunica Păhuțoia, să-mi dea un petec de lână să-mi cârtească, cârpeasca, nădragii de lână, ciorecii şi uioşul, c-aveam şi eu începând şcoala, ca simpatic să nu mai fiu prostănac, ca prosta în târg sau îmbăindu-şi instructiv şi deştept pruncul ofticos îmbăindu-şi-l deasupra lui a văzut, ştii tu, Ioane, din cauza zdrobului de sare de deasupra albiei, pe sobă, pe lerul cuptorului stil cismă, în albie în apa de fierbinte cu gătejul, cu bețigaşul, apa în care îmbăiase cu iz de busuioc sugsrul, muierea fugise cu prunc nebotezat în lume, fugise de la bărbat luându-şi lumea-n cap cu jocul din buric, ca nevestele turcoice din harem, c-avea şi muierea lui Păcală, Păcălița, drept  de a fi şi mai mult optimist, drept ca la apelul de seară, stai şi tu Ben în poziția de drepți, altruist, ca un suflețel rar artist, stai la apelul de seară, ca acest al nost Ben artist cu toată încrederea, cu timpul berechet de viață, că de ce să se oprească pentru el timpul, în ciudă că-s multe intrigile şi nimeni nu i-o zis halucinant, nici Corina Chiriac n-o zis tricolat şi brodat cu ac de croşetat din apă minerală, ca vaca cățărată într-un copac:

-"Opriți timpul !" Dar nu-i Ben obligat, că nu lui i se indică: să se încurce în peteici şi ițe, că-i ordine firească să-şi întregească longivitatea cu viața ordonată, disciplinată, tonică şi frumoasă şi inspirată, optimistă, artistă şi altruistă. Nu doar în corespondența cu tine, să fiu sincer fac greşeli estetice şi etice: greşeli ortrografice, că le-am făcut o viață întregă greşelile, corespondând cu ziare, cu revista Luminița, de unde primeam un mare număr de scrisori de îmbărbătare, încurajare, eu fiind în permanentă experimentare, învățare şi formare, cei care se osteneau să-mi scrie, răspundă, fiind cu iubire, cu răbdare şi cu-n plin de omenie pentru mine, în corepondența mea cu-n mare om din Bistrița-Mehediți cu eminentil om de cultură, Gheorghe N.Dumitrescu ìnvățător, preot părintele academic, genial al revistei în premieră, revistă de cultură, de etno-muzicologie şi folclor din 2919 până prin 1942 ?, Gheorghe N. Dumitrscu-Bistrița, deşi om recunoscut, însă nu ştiu de ce mă prefera, cum îmi scria scriindu-mi tump de zece ani, nu ştiu de ce mă prefera să-mi răspundă cu întârietate (faptul, c-aşa cum îmi scria: eşti un tânăr de viitor, c-aş avea talent scria cu sinceritate, c-aş promite, cum i s-a zis şi lui Dragomir, că voi deveni "om mare", chipurile: eu; că eu: pot orice, dar mai concret ce pot (ce-i tu poți orice? ce anume pot dacă şi caii se puşcă ş-i dulce glonțul patriei cum zice Popescu? dar ce mă roade doare, că nu ştiu nici acuma, cine semna cu "Luminița"  la revista Luminița şi asta pentru'că-i port o vie recunoştiință, asemeni unchiului Toma care m-atenționa cum se scrie cu liniuță de despărțire, chiar dacă pe o ureche-mi intra şi pe alta-mi ieşea ca lecțiile, care-mi erau predate cu suflet omenesc, firesc, ca lecții de viață. Daria intrând din sat în casă deşi Reghina pocăita îi punea, în față, în vedere, o atenționa să ascundă lumina sub obroc, lumina cu trecut, prezent şi viitor:

-"Nu mai spui, Daria, la nimeni".

Deci Daria îşi deschise mie sufletul de leliță, că pocăiții vreau să fie tot pe a lor şi când mă mărturisisem, spovedeam, lui Micle unuia presbiter din Dej, îmi ziceau de ce n-am făcut lui Tudor Vlad(uț), că el e mai mare, mai flecar, peste noi penticostalii din Ciubăncța, cu toate că eu ştiam, că Dumnezeu şi chiar cel din Dej îmi zice: Eu nu pot să te judec, că este cine..., însă Reghina, o altă gură, soră a satului, zice săpând sub mine:

-"Atunci, când a venit Smurdul, salvarea, a venit după Florin a lui Gusti pocaitu, că nu ştiu cum bucurându-se de viață prin livadă şi-a tăiat degetele..."  Varujan Vosganian a fost acuzat deşi afăcut aceeaşi faptă ca Dacian Cioloş cu aceeaşi bubă, dar n-a fost acuzat, cum nici cumințenia pământului nu s-a cupărat deşi Cioloş a băgat mâna în buzunarul altora, dar armenul rămâne în istorie, ca mare scriitor premiat pentru Cartea şoaptelor, că ştim ce valoare şi potențial are. Scriam cum vezi fără răgaz cum am scris demult, în dorința de a publica cu cap, cu codă, chiar din copilărie am scris, ca să mă formez, în perfect şi imperfect cu viziunea clară competentă demn de salutat dorindu-mi compatibilitate, de calitate şi cu coerență, contând cum ne raportăm cu garanție sută la sută: ireproşabilă şi indispensabilă, dorindu-mi să fiu competitiv prin realitatea în care am trăit, trăiesc şi alții vor trăi şi vor suferi cosecințele celor ce se prostesc în detrimentul țării, deşi de la firul ierbii direcția ei, a țării, e clară.

CU BULINGUL, ÎN CE SE CUVINE

În tot ce există, există, bre şi ce nu-i normal,

chiar, dacă ne dorim național, un rațional,

să nu trăim precar, nenatural,

că civil, ne îmulțim talanții în har:

nobil şi impecabil util, ca-n epoca lui ceaşcă

şi bască Ceauşească,

că vaca e urcată pe biserică: iarbă să pască şi artificial,

cu siguranță şi cu calitate, să se îmulțească,

taurul umblând pe bicicletă cu sula în servetă

şi sperma în eprubetă, dar cine înțelege în arta scrisului doar artistul din tine?

c-ar exista bucuria de România,

ca ciocârlia

şi bulingul ei, cu sinfonia de bine,

în ce emoțional, ni se cuvine ?

LA LECȚIA DE ISTORIE, ÎN AGHIREŞ SAT FĂCÂND NAVETA DE LA LEGHIA, DIN CARIERA DE PIATRĂ

Uneori nu vă mirați nu înțelegeam ce nu învățam, că nu învățam şi de prost deviam, divagam, de la subiect când conversam

scos la tablă, că nu mai ştiam nici ce lecție am,

când în neştiința mea nu ştiam

nici, în ce mă sprijineam, şi la istorie:

zeii mei erau pirduți ca măgariii în ceață, dar de unde cu ce se aseamănă ştiam? erau ca popii cei vedeam:

popi catoluci/refirmați: cu bască cu petec alb aiurit pe bască

şi în răspuns meu aiuream, deraiam ca trenul de peşine, când sub roți Ana Karenina ... vai, vai!

aluneca în tulai cu bivolii-n rai!

De ce o zici atât de pretențios şi prețios, c-am avut părinți grozavi ? Ce te îmbie să rosteşti vorbe aşa mari, că ai tu un motiv, motivul tău fără echivoc, ceva-ți place chiar din structura mea educațională, nu-i aşa? Tu oricum eşti un gigel, cavaler, gentilom, se zice pare-se cow-boy-ilor pistolari şi a atât de hazardați în blugi, şalopeta la noi de anume rarefiată spartă, ca să ilustreze nu vre-un curent/ moda, ci dezmățul, din cluburile, zgomoteici, zgomotoase, necivilizate sau manifestații şi greve, ieşite în stradă, de multe ori în serenade cu urlete animalice, sălbatice, de defăimare şi nejustificate de scopul lor anemic. Vorbeam de o pomenire permanentă, cu slujbă şi rugăciune, pentru Vica, vie în sufletul meu şi-n biserica de lemn monument istoric din istorica Ciubăncuța, avându-l slujitor de cinste pe Pr. Septimiu Olar, el ca biserica având autentice icoane pe lemn, autentice, însuşi biserica având picturi pe pânza întinsă pe pereții de bârnepe fiind pictată de un pictor anonim, căruia numele nu i se mai poate citi, vicistitudinile istoriei şi multul timp imemorial scurs,  mai ştergând din claritate, chiar dacă bine intenționați am da din casă dezvăluind de fapt firea acestui popor artist popopr sfânt şi fără egal național, în fără precedent, original (vedem icone pe lemn, inedite: chipul lui Iisus Pantrocrator, Sf.ieraeh Nicolae, hramul bisericii, Maica Domnului, Arhanghel Mihael, Coborârea la iad... (nu doar că le văd cu ochii mei, dar unele amănunte le aflu de la acest om, Pr.Olar Septimiu). Daria a venit nemulțumită de Floricuța lui Tibu Ciupe patroană de bar, care o neândreptățeşte trecându-i în caiet şi ce nu-i ca datorie, sume bombate, strâmbe-n trombă, că de la Daria în bugetul ei personal, hățând, c-o încalță făcându-i gaură neagră, că de nu curge picură şi...

-"Aieştea să nu te vadă că stai pe bancă după ce mi-am gătat munca la şcoală, deşi nu-s în sama lor, iar dacă le zic ceva, înfloresc: din țânțar fac armăsar, interpeteză, deşi nu toată lumea cântă, râde şi dansează, da-s gudră, scapără pe ciutură şi dracu-i scâmbă, scutură, să-ți facă rău între patru scânduri să te bage  bătând cuiele-n cândură, ca lui mama..., că parcă nici ea nu încăpea de ei şi a încăput în groapă sub a lui Dumnezeu aripă, zice cătrănită şi amară, amărâtă, ofticată, pe cei ce-s sfarmă piatră şi lemne strâmbă, mai mult sfară decât jumară, că trag sfoară-n țară, te vorbesc, cobesc, de rău"... Vica mă făcea să înțeleg că: viața e fericire punându-mi anotimpurile la picioare şi tolerându-mi multe gafe şi neajunsuri, îmi răbda şicanele, dar până când, în propria-i lumină: disciplina şi indisciplina, îmi vor fi răbdate şi hainele murdare spălându-le doar la noi în casă nu vor fi tot pătate, cu pete de purici vor fi întinse pe drod afară, că nu mai era floare înflorată, tot feciară-domnişoară, ştiind că toate au limită dară şi o măsură şi cel străin nu-ți curăță ouă străin de casa ta, că aista nu ți tovarăş de drum, coleg de şcoală şi se codeşte şi iscodeşte şi doar te amărăşte, batjocoreşte, că necazul ți-l vorbeşte, huleşte şi ți-l măreşte fără un Dumnezeu, dar în cazul lui Vica nu era cazul cu pardonul să omori omul şi eram convins, că doar prin ea şi împreună cu ea, aveam sens, aveam o destinație. La început şi eu mă îndoiam, mă bâlbâiam, bâjbăiam, în ce vreau şi-n preajma ei mă iscodea ca un străin față de o străină:

-"E văduvă, are trei copiii şi ce mă voi face, cum oi duce şi îndrepta lumea cu ea într-o casă grea şi mai ales ce vor zice părinții mei: Dragomir şi Veronica, ce vor comenta, dar ce nu m-or întreba, că fac ce fac, da-i corect, în perfect şi imperfect şi, chiar sunt atât de dezinteresat ori fiecare trage fedeul pe iala lui, îndoaie mâna către el, chiar şi stuparul lingându-şi degetele, ca domnişorul Karoi?" Vica era inimă la inimă şi fără ea ce aş fi fost, în acest tatăl nost? Mă simt plictisit, obosit şi lapidar, sumar (cândva am scris parcă fără înțeles: scâlciat, fuşarit, târşit şi plin de sres, sresat şi deprimat şi chiar nenumit veți şti trambulind, "aiurea-n tranvai" despre cine am vorbit, la cine m-am referit prin aceste "perle", de la lume adunate şi iară la lume date, vorba lui AntonPann: "pas cu pas nu-ți ciorsăeşti, târşeşti, târăşti, picioarele de lut: cu părul alb şi mintea proastă, că nu penal şi talmeş-balmeş eşti, cu lucru, când eşti: cu lucru bun, cu lucru bine făcut"; "timpul nu vindecă răni, ci ne învață cum să trăim cu durerea-n suflet"; eşti drăguț, dar cam răruț"; consorta-ți duce crucea"; "dincolo de cuvinte omul nu-i doar cuminte"; "ți-ai ieşit din mână"; "(oare aici sub pălărie, îi ascuns sărutul dat de Eminescu, în crâng de codru-o întregă împărăție de poezie, dar cine ce ştie?)"; "o lume apune şi alta răsare"; "da, din păcate, ajungi la concluzia: apele liniştite sunt adânci şi te cruceşti, că-i aşa situația incertă"; "trăim într-o vreme când contează grisimea pultmoneului, bodilarăşului /pportofelului, deşi/chiar dacă banul nu rezolvă unele probleme ale omului"; nu vinde ieftin o prietenie veche"; perrmanent eşti într-un dute-vino, cu efect: subect şi predicat s-apropii în absolutul iubirii infinitul de obiect"; "ochii mei îți iubesc zâmbetul, Vica!"; am pirdut povara unor vise"; "cu mintea/cu piciarele, învingi depărtările"; "noaptea m-a învălit cu aripile corbului/ vulturului, peste genele somnului"; "vuietul mulțimii-s suflări-sforăituri, de glotă"; "trăieşti cât trăieşti, dar nu duci nimic cu tine-n groapă"; (Pavel, e culegător?) Noi suntem teribili lui Dumnezeu, că-n rest alții pot fi pleava, neghina, societății. Noi suntem încrederea, un firesc a sănătății graiului şi a pământului sub dogorirea soarelui, credeți-mă, sărut-mâna: Miha şi Roxana, amândouă dela Radio internațional şi Servus Ben şi Servus cu bună ziua Miclău! Voi amândouă, nu nişte țărărănci, ca harnica Vica mea, voi find întruchiparea spirutlui românesc, ascultându-vă interviurile cu ilustru Ben, un maistru şi a cuvântului vorbit, cu respiro: inspir şi expir de oaie mioritică năzdrăvană şi de mândră fără modru verde-albastră din "lauda" magna cum laude: ladă şi vatră românească de zestre, nu se diuată! Mihala şi Roxana cu buna voastră intenție laudator temporis acti, prin vorbe de duh-inimă, maximă, română-Patrie Limba Română, doamne a graiului tandru şi luminos-Eminescu Hristos, în plin de adevăr divin şi de viață-lumină, veniți pentru românii de pretutindeni cu pace şi pâine, chiar pe min, în stare de bine şi în ce se cuvine, ca om între oameni, pentru oameni, să mă faceți stăpân îmbrăcându-mă-n chemeşa fericirii, cămaşa de mesie a iubirii, că e dulce glonțul neamului şi țării, atunci ții pasul, pui umărul şi spatele: mintea şi sufletul, să aperi România profundă şi mare, întregită, în iubire, cu plin de viață-drept la înviere, că ascultați la mine şi nu vă mirați, că-responsabiluzat şi lăudat datorită priceperii lui Ben şi Miclău, un alt român ajuns şi el în Australia (amândoi au mărinumie ca adevărați prieteni cu vorbă bună şi dulce care mult curaj şi dulce temerar, ca la spărgătorii de bănci, eu prietene dragi, să scriu redescoperându-mă cutezător pe drum către falnic viitor de ce-ți doresc eu ție, Eminesc-dulce Românie?

-la trcutu-ți mare, mare viitor sub falduri de tricolor, Deşteaptă-te... români şi Românie! ).

P.S. Cei doi prieteni, amândoi: Todică şi Ioan Gepianu fără probleme sunt fii, lei-paralei, a neamului, suflet din sufletul neamului pe imensa tablă de şah al pământului: neânstrăinați, în/de grădina Maicii Domnului!  -"Să-ți de, Dumnezo bine în drumurile tale!" -rosteşte Vica şi vorbele ei mă însoțeau pază bună, să piară piza rea, să treacă primejdia cea rea, mă însoțea cu soarele ei Vica şi căldura ei de om cu suflet sincer (femeia asta era plină de credință populară, era în veşnică acțiune, cum era şi Miha, căruia eu îi ziceam şi Mihai Viteazu şi nu mai prejos, era Daria, chia nici când era mai sâcâitoare parcă-n alt fus orar, feciorii lui Vica fiind mai modoroi, încăpăținaț, de trei pițule, lui Teodor-Flaviu nescoțând uşor duşii, că-ți confunda, dar memorând lecția din predare, o rostea, recita pe dinafară, din memorie şi doar punându-l să silabisească urmărind textul cu bețişorul literele, mi-am putut da seama de deficiențele lui: confunda b-ul cu d-ul M-âul cu N-âul... pe Marius unchiu-su din Dej, frate-su lui mamă-sa, Mânzat Pavel, îl puse să tocească tabla îmulțirii, eu cu Daria nereuşind să fiu suficient de stăruitor, suficient de eficace, Dragomir nearătându-mi leac pentru lene cureaua, motivând, no! C-aş fi mare amu.  După Ion Muşlea, IonTaloş pe care l-am cunoscut, umrându-director la prestigioasa instituție ca director, Taloş fugind în federală, cum a fugit şi Iuliu Borr după ce-şi puse amprenta de profesor-diriginte cu demnitate şi prestigiu  nu doar de inginer agronom cu altoirea trandafirului destinat nu doar împodobirii cu frumusețe a vieții, ci destinat şi pentru dulceață pe vremea când director la stațiunea experimentală pomicolă Bistrița era Modoran, la Arhiva Academiei de Folclor, în locul celui plecat, fugit, Ion Taloş, promovase cercetătorul prof. Dr. Ion Cuceu, care îmi zice ca Virgil Floarea ajuns că Ion Şeuleanu la Filologie la catedra Babeş de folclor, cu toții şi mai ales Maria Bocşe, Tiberiu Groza, Mircea Cânpeanu, Gheorghe N.Dumitrescu-Bistrița, ziceau sus şi tare, asemeni prof.univ.Dr.Ion Cuceu, ziceau profesionist c-aş fi folclorist, ceea ce nu-i puțin lucru, că nu diplomele universităților vorbesc de calitățile practice, de ştiința şi pragmatismul unui om şi asta n-ar fi lucru puțin, zice-mi-se şi de Ion Şeuleanu, cumnat a lui Lucia-Stana-Sevianu refactor-Radio-Cluj la cunoscuta rubrică: Universul Creştin sau ce crezi tu Ben Todică, ce crezi, ca mentor ce eşti: La răscruci de vântur, într-un veac tulbur de singurătate Pe aripile vântului, vultur din Carpați, ca florea de Colț o rarietate, ca geniu, în spiritul pro-Eminescu?  Azi în aşteptarea telefonului de la Miha/Roxana, Radio internațional,  n-am mers să-mi plătesc la Recea-Cristur, în calitate de cetățean al Cibăncuței impozit şi să duc la USR, FILIALA CLUJ, LUI IRINA PETRAŞ PREŞEDINTĂ, critic şi om de ştiință la Casa de ştiință, probabil lingvistică (şi de mă tai nu ştiu să vă lămuresc într-un fel, clarificând ce face profesionist acest om excepțional şi excelență, de dinsticție deosebită, neîntrebând şi ca atare ne furnizându-mi-se nici un detaliu şi la urma urmelor: -la ce mi-ar folosi, că mai literat, mai bun, mai frumas, dar nici stricându-mi la frumusețe, curiozitate, un firesc în a fi, n-aş putea fi mai altfel, în propria-mi cântare a cântărilor, nu-i aşa?  Întodeauna văzând-o pe Vica mai hala-ripura, trebă luind prin casă sau la întoarcere din Osoi să pând la Cărămizi, Părăul Mărului, văzând-o din drum, nu încercam să mă ascund de ochii ei, ci având şi eu sapă, căpăligă, uneltă de prăşit, de sapă, mă opream, ca uneala izbându-se de os să transpir sub dogoarea de vară a soarelui. Urmând să vină şi celemenii după ce clopoțea la şcoală de terminarea cursurile, astă fiind o alfel de şcoală, altfel de cum se face după reforma scăpată de sub control a ministrului Andronesc, ce, care se încurcase cu softere şi se împedecase în clasa "Zero-zoro, nota zero la purtare ?"  Când ieşeam din casă, nu ştiu dacă făcându-mi sau nu cruce şi zicând:-"Doamne ajută", cu pălăria sau şapca de pe cap, atunci Vica, că ieşeai din casă, dar nu mai ştiai dacă te întorci, deci, ca atare Vica cu-n drag a ei, blajină, calmă, mi se adresă fără a mă renturna din drumul meu, că după credința ei nu-i bine să te rentorci, chiar dacă ți-ai lăsat muşchii şi capul acasă: -"Ai grijă îmi zicea din prag. -"Să mergi sănătos, în spoe şi  Nu-s enciclopedie, după spusa unora, Vica putea fi tânăra turcoaică, cu dobrogeanca tătăroaică, cea cu care se scălda cu Darie, Zaharia Stancu, însă Vica era o unică şi nici într-un caz Smaranda fata popii din Amintiri din copilărie a lui Nică, Ion Creangă, un magic, care greşise dorindu-se doamnă şi pentru aiasta căsătorindu-se hăbăucă cu Celemen Todorel din Urişor, de la Coşteie, cu toiagul lui şi tot la fel  cu amintirile obrăzniciei şi copilăriei, că numai apoi venise ca achzito de fructe şi legume şi prin Ciubăncuța, unde eu nu ajunsem, dar el libidinos, şmecher, puse ochii pe Vica şi chiar prin 1964, se căsătorise cu ea, cu o mare diferență decât cum am s-o fac eu în 1977, ajungând în Ciubăncuța prin octombrie '976 (Vica devenise doamnă, dar cu ce risc, că suferise din partea lui, care o bătea îngrozund-i că era violent distrugând ca Stoian din Bălan, fost miner, tot ce îi sta-n cale, cum nu se aşteptase Vica, dar meritase, că n-ascultase sfaturile părinților, care omeneşte, că acest Tudorel, cu motivele lui,nu-i de ea, dar ştiți cum sunt şi copii şi de azi incredibili, că nu țin cont de bunele intenții părinteşti, că ce părinți vroiesc rău cilediului, copiilor, lor? Memorabil e replica lui Radu Moraru, un om etic: Adrian Năstase după Petru Roman, Văcaroiu, Iliescu, a distrus ca Ponta, Dragnea, partidul PSD, aşa cum Băsescu: PDL-ul şi Ioannis PNL. (e doar un experiment-faliment?) Cu Rareş Bogdan, Liviu Dragnea-i varza, dar altceva ce mai poate face să ne demonstreze cunoscător fariseic, că-i bun?! Minimalizat nu depăşeşte epupbreta din laborator, laborator cu aroganță socială... cine-l căleşte pe Rareş Bogdan, ca să nu piardă, în amănunte, zice Radu Moraru, că a da altă natură, altă imagine naturii de oameni, oamenii simțind diferența, ce-i artistic, nativ, cu finețuri umane-patriotice, ce-i cu gust bun, nativ, sincer, simțit, şi din suflet, că latrecutul mare, mare şi luminos vii tor cu gustul competiției, zice la Naşul t.v., zice nedepăşit de situație Radu Moraru cu pretenții de mai bine. Nu prea merge la noi lună, strună, cu profunzime, bucureştencele, adevărata şi sperata bucurie, nu m-au sunat, nici n-au venit ca turiste-artiste la Ciubăncuța, n-au venit cu sufletul la gură, c-au zis şi de mercuri şi dacă ştiam fără motiv mă ține: Mihaela şi Roxana doar în şah,  mergeam datorită ție la Cluj şi puneam sincer cartea Mere pădurețe la poştă, că ieri venit de la Dej am găsit coletul de la Sitech sosit şi desigur vroiam să las şi lui Irina Petraş rugând-o să-mi spună ce am de făcut, pentru a completa cererea alcătuindu-mi dosarul nasol, naşpa, chiar nospa de leac... de poantă bună. Oarecând aveam ideea asta, avântul, dar acuma Irina Petraş: -"Anul viitor (anul curen) vorbim despre cerere." Sper ca visul, dorința, să mi se împlinească fermecător, ca dorința copilului, care ajunge în părcureț, să se dea pe topogan. Dacă exagerăm e gargară de doi lei, modul meu de a scrie e ce vreau, că pentru Dumnezeu, vreau, ştii ceva:

doresc să fiu responsabil să conving că-s impecabil, că trebuie să scriu competent pentru a-mi ține fruntea sus descoperită, echilibrată, cu spatele drept, ca o deschidere către largul vieții pentru, care fiecare secundă conteză, purtându-ți paşii către bine, că Vica  e zi de zi: căldură şi omenesc, ea susținându-mă în firesc fără a-mi râdă-n nas, chiar dacă o putea face, ştiindu-mi greşelile, ea Vica, dăruindu-mi-se total şi era obosită şi de multa muncă. În ea era pasiune şi avea răbdare vroind să mă țină în brațe neobosită la bine şi la greu, simțind că are nevoie de mine (Ție, Ming, îți dăruieşte doar inima? Cu inima, Ben, cum te culci în pat, în oaza de lumină a patului? Cum faci fuziune cu ea şi care-i rezultatul? Care-i scopul, ca să nu te dezamăgeşti, deşi mireasa nu aşa se trece peste pragul casei?).

     - Nu e gargara de doi lei, e mult mai profund. Nu e despre ceea ce crezi ca scrii ci e despre ceea ce nu vezi ca scrii, lucru ce e foarte important pentru viitor, urmasi cititori curiosi de a privi in furnalul natiunii – strabunilor. Pot merge pana acolo incat sa cred ca orice romanas isi gaseste bunicul privind prin suspinele/suferintele/strigatele tale. Toti privim spre linia orizontului, asa am fost educati si nu vedem distanta de sute de Kilometri pana acolo. Tu constientiezi linia insa inconstientul cara adevarul, adevar pe care il dam la o parte conditionati de sistem/educatie. Cat priveste Ming vorba lui Eminescu: nu cerceta aceste legi caci esti nebun de le intelegi sau: daca vrei sa razi la o gluma ruseasca trebuie sa gandesti ruseste. Lucrurile nu sunt in vata altor oameni asa cum iti imaginezi ca sunt in curtea ta din Ciubancuta. Eu nu mai sunt romanul care am fost acum 80 de ani si nici ming nu este romanca din Carpati. Noi ne iubim pentru experienta pe care o avem impreuna care e ca Sarea in Bucate. Diferentele noastre ne tin aproape si impreuna de 20 de ani acum. Ea se culca in pat cu gandul ca maine va fi tot tanara si frumoasa iar eu cu admiratie pentru visul ei imbatranind frumos si impacat cu darul dat de a ma bucura pentru inca o zi de lumina. Merele au devenit PERLE! 

-"Ce înseamnă lucid ?", mă întreabă Daria.

-"De ce foloseşti cuvinte, cărora nu le ştii înțelesul?"

-"Tot timpul înveți şi dai examen."

-"Apa-i poluată de oameni şi industrie, zice careva şi eu mă gândesc la asta mult complicându-mi viața, că apa are aluminiu, nitrați, calcar, calciu... metale grele, care nu dispar prin fierbere," zice un cunoscător (mai ştim ce conține chimic, mineral, antidepresiv). În fântâni din mediul rural poate fi dejecțiile animalelor, chiar dacă uneori unii nepăsători dau din umeri, că aieştea sunt cine sunt ei nişte beteji sociali, cum nu-ți poți nici imagina, ce-i inspiră să facă rău, că cine face lunar analiza apei, deşi se ştie de ce-i nevoie, dar cui îi pasă, că suntem treptat intoxicați? E vorba de calitatea vieții, deşi ni s-a recomandat pentru a ni se pune eco-sănătos sufletul pe tavă, că trebuie să fie pentru toți frumosul sănătos.

-"Aia ce-i ?"

-"Salubritate-i curățenie, Darie"

Exact când premiantul clasei intra în Uniune tineretului mă nimerisen tam nesam în curtea castelului din Avhireş-Fabrici, pe partea cu clubului şi bibleoteicii, unde se ținea şedință cu primirea lui Sotelecan Vasile în organizația tineretului şi văzându-l încă în curte arătasem înteres -"Ce faci aici?"  -"Cum se procedează ?" îmi explicase şi chiar mă prezentase secretarului, care mi se părea incredibil că se bucura să mă aibă membru şi-mi explicase, chiar dându-mi statutul din care învățase el, ca luna viitoare după ce ajunsem şi prin sat, în Aghireş, ca să fiu examinat, să se vadă ce ştiu din statut, ca după ce intrasem, primit, în organizație, pentru ca să se poarte advers, ca o sperietoare de ciori, profesoara Kiş Magda, care se amestecă în viața mea bâzăindu-mă, că îmi propunea să ies din organizație, că nu învățam şi deci nu merit, că nici pioner nu eram... n-avem o regulă şi n-aveam de gând să fac ce-mi propunea ea, eu altceva aveam în sânge, să nu o ascult, că-mi aveam soarta mea cu moral aparte. Cântându-se la mai multe mâini, în sala cu televizorul se mai organiza ca-n Aghireş comună seri dansate, baluri, deşi la Bgara era balul strugurilor, ca să ne zbenguiam ca mieii primăvara pe râtul verde, sprinten jucând până la extenuare fotbal şi energia şi puterea fizică trebuind consumată sportiv şi eram voioşi ca voinicii în "Cei trei Voinici ori din "Cireşarii". Alcapone rămâne un teribilist, un moft, ca acel Hoț din Paris, în rol principal cu Jean Paul Belmondo, actor de care-mi plăcea în tinerețe, pe când trăiam prin Aghireş-Fabrici, ca Roger Moor din serialul Sfântul, nu că aveam ceva de învățat, dar mă făcea să întârziu la club, în castel, aici existând televizor, primul cred, în acei ani de huliganism, Dragomir şi Veronica  vrând să mă oprească să merg la televizor, că veneam seara c-am târziu să mă culc şi deranjam, trezeam din somn şi eram copil şi elev şi ca ce să nu dorm ca păsările, găinile devreme, de pe la ojină împlinindu-mi somnul, după ce voi ajunge la servici mai vrând să dorm dar neavând cum, progamul de lucru începând în zori şi ei fiind amândoi mâncați de griji, chiar şi mama lucrând în tură la chimicală în ture, ca lelea, mama lui Ioan la Rapid la concasor, acea moară de piatră de Ipsos adusă cu funicularul, în coşerci de la carieră de la Leghia, mai aducându-se imensele blocuri de piatră şi cu basculele "Tatra" maşini de greu tonaj, maşini aduse de prin Ceoslovacia. Nu ştiam ce-mi rezervă viitorul: să fug după doi iepuri cu zâmbetul pe buze, ca Alex.Ştefănescu, care iese din casă pentru a ajunge în Bucureşti, dar eu fugind după doi iepuri nu prindeam nici un iepure, că n-aveam cum să-i sărez pe coadă, cum mă sfătuia domnişorul Karoi. Cum ridic subtil ştacheta?

     - Ne fiindu-ti frica! Coboara-te mai mult in adevar, in cinste, in tataL.

     - Spirit anriprenorial, tu scrii cu realtate, ca şi cum asta ți-ar fi job. Toată lumea din ochi ne dezbracă şi analizează din cap până-n picioare, că suntem sau vom fi în prim plan (ce bag seamă şi e de ținut minte, că tu faci o magie, ca un mega mucitor harnic răspunzător şi bun praznic, că lupți pentru o cauză bună mult peste aşteptări, dar ce nu ți-am spus eşti competitiv cu siguranță eşti un genial şi cu iubire, cu opțiuni, în zile minunate, care ne scoate cu posibilități la lumină fără nici o aproximație Leonardo de Caprio, noi fiind români, cu altceva ce ne justifică la patru după cum ni sorta şi scorul, rezultatul, noi scriind bine sau crezând că-i bine, că noi între noi făcând competiție, chiar dacă prost, nimeni, nu ne urcă pe podium s-avem emoții dându-ne cupa, dar ce impresar ne-o dă pentru fabulosul nostru estimat la masa oferită de Daniela Zeica, ea la un mic dejun cu un campion, ea ştiind dacă merităm sau nu, aşa cum ştie brav şi Alex.Ştefănescu ori drăguța Irina Petraş, că noi scriem cu succes, scriind ce am scris ca betsseller sau ca ce-i în fond şi nu-i rău, având în felul ei spectaculos, fără ca noi înşine să ştim prea multe, ce-i de cartea recordorilor în viața noastră ca o istorie a modei sau a Simonei Halep, cu ce-a mai bună ofertă a ce trebuie, ca formă maximă sportivă eficientă, frumusețea ei încântându-mi ochii, ca acel jind, ce văd prin ochii mei, în livada raiului din copilărie, peste gard la popa, la nănaşul, Nicola Petru, el la ora de religie ținută în biserica de lemn, monument istoric pe lungime de undă, cu intensitată maximă, fără precedent, evlavioasă, unde mă şi spovedeşte preotul, că azi în Timişoara şi mâine în toată țara, cum nu se mai face monden, cu ce simțisem eu atunci îngenuncheat sub patrafir, doar în imaginația mea, Iisus, spălându-mi ca ucenicilor “picioatele”, în acea oază clară cu cămile sorbind însetate apa şi păscând iarbă flămânde de dragoste  şi mie, Iisus ştergându-mi-le picioarele, luând ştergura, dosoiul, de pe umerii lui spătoşi, voinici. Eu trăiesc cum mi scris cu situația spectacol ținut sub control (Vica dacă pot zice îmbătrânind lângă mine frumos şi n-a fost o farsă, că rămânea tot ca un vârf de lance, suliți de pe vremurile când barbarii migratori curgeau să ne prade, însă ŞTEFAN sau Vlad Țepeş să-i tragă, să le tragă o țeapă, după un principiu simplu național, ca o strategie pentru aş apăra poporul, voevozi fiind activi). Da dovadă şi Vica asemeni voevozilor români, că-i ferpley şi nu mai conta cine o înțeleg, că ea era ea dând ce are mai bun pe durata întregii zile încântând. Dar de ce mă plâng sau zbier ca cei, care dau iama la Antol, deşi bebeluşul doar în pântecele mamei e fără stres, liniştit şi dacă nu plânge ca să capete țâțe, nerămânând cbiar cu două moaşe cu buricul netăiat şi ca mielul blând dus la abator, cuminte sugând la două mame, doar eu, Ben, mama fiind cu tata dusă la lucru-n hotar, pe când eram încă nemutați din sat pe la Leghia ori Aghireş-Fabrici fudul şi nu deştept destul n-am vrut să sug la sânul țigăncii pe care bunica o chemase să-mi dea țâță, că eu mofturos o respingeam, chiar dacă mi se spuse că nu-i mai curat sânul lui măta, eu îl respingeam, ca şi cum era lupul la uşă când se străduia să zică: -"Tri iezi cucuiezi uşa mamii descuieți" şi intuitiv, chiar era afară lupul de care vorbeşti în casă, era la uşă, că noi nu ştiu cum vroiam: să fim substanțiali şi utili prin experența care ne-o câştigăm în permanență, că noi nu ne negociem propriul nostru brexsit de mândrie, că noi cinstea nu ne-o avem de vânzare, că nu ni nici de cumpărare, pana mândră din clopul care se poartă prin lanțul de slăbiciuni şi creanga codrului cu floare albastră, sărutându-ne, sub pălărie/în pălărie la pălărie: Eminescu zâmbind să ne ştie la perfect şi imperfect pacientatați, că unii ca el, cu frumusețe  şi tandrețe, nu vreau să-l ştie, dar nici nu se uită, că-i din neam de omenie, duh de viață şi duh de adevăr-simetrie cu belşug pe masă întru viața cum nu ne fu mai spirituală şi mai frumoasă cu parfum de România. Da dovadă şi Vica asemeni voevozilor români, că-i “fairplay” şi nu mai conta cine o înțeleg, că ea era ea dând ce are mai bun pe durata întregii zile încântând. M-afectează, că Miha şi Roxana (când vroiam să spun că nu m-a sunat de la Bucureşti, tocmai am primit telefon rămânând înțeleşi, că mâine mă vor înregistra sunându-mă de pe fix). Ben îmi cer să le citesc o poezie să transmit ceva, tu ce zici, care să fie poezia, pledoria mea versificată, care să mă justifice lumina spirirului îmbrăcându-mă, în frac, joben, papion şi la patru ace? Am dat interviu, la unda... A trecut, ca un examen. Cu bine!

     - Fetele au fost incantate de tine. FELICITARI !

     - Aşa repede ți-au şi spus. Cum am călcat pe bec făcând politică? sau de ce eşti mulțumit, deşi nici eu nu sunt nimeni şi de nicăieri şi gura-n bani cine şi bagă? În tărâțe e mai rău, că în cenuşă, cum ar fi? somn uşor! Un critic reînviat după scriptură, în propria-i natură (va scrie sau nu despre cărțile mele? Am nevoie să scrie. De ce nu întrebați, că e o necesitate, la cărțile mele, la fiecare carte să am două referate mai ales că nu-s încă premiate, deşi scriu mai aparte despre tot şi toate, despre multe neştiindu-se. Omule bun sunt ca acei pui ajunşi pe jos la toateletarea, curățirea, de ramuri în plus, crescute aiurea pe truchiul copacilor, dar de ce zic Garda, de ce sunt năpăstuit ca acei puii? Mi s-a blocat de un veac de singurătate messenger şi facebook-ul (nu le pot accesa prietene, să comunic la foc continuu cu voi, prieteni. În noi non stop e un rafinament creativ cu perspectiv, un spectacol, cu opulență. Nu mă aflu prea bine prietene inteligent, că ceva mă dezaxă de pe linia de plutire Onedin (la ce să zic: da?) Tu tot fain eşti şi epuizarea mea va trece. Cu bine, omule, tu ce mai faci, dar Ming şi fiul ei, ilustru a ilustrării cărții: Mere pădurețe, o culme, Eric Chen având propriul nume, un super erou a coperților, cărților, care amândoi ne străduim să le scriem vurgin şi pioneresc, ca un vânt ce suflă cu putere într-o vară toridă cu spiritele încinse, aprinse, ca la o colecție iarnă, primăvară, vară, toamnă, elegantă, cu proprii parametri: fină artistă şi altruistă, optimistă, strălucitoare, superioară, artistic, inspirată, că se poartă fiind la modă, cu multă culoare  omenească (deținând controlul să fie impresionându-ne la trecutul mare, cu mare viitor de România te iubesc, că nu fu mai frumoasă, nici altă Românie ca a noastră pas cu pas nu fu cu lucru bine făcut, orfandă şi ofertă, după standard, un merit al nostru colectiv (o carte se scrie de unul sau doi, dar se realizează de mai mulți ca să fie cu două coperți: carte, un real), fiecare cu aportul aparte a a fiecăruia şi nu exclud pe Vasilica Grigoraş şi Constanța-Doina Sapica, cu toții, având contribuția noastră, în ce ne-a destinat Phonexul ca o măiastră, care prin noi are de câştigat în sectorul oferit,  conştient muncind cu sârg şi conştiința cu drept de a fi ca o melodie preferată, că înainte de toate, că ce facem noi nu-i o joacă, ci un răsfăț, că orice lucru bine făcut e o satisfacție şi o realizare cu mai multe şanse la viață, gata să te încânte vizibil dându-ți un maiestro pur şi simplu, în echilibru inconfundabil şi impecabil, indispensabil şi incredibil util, nu-i aşa, Ben Todică?

     - Sunt placut impresionat de Dan C. Mihăilescu. Seamana cu carte merelor, seamana cu scrisul tau si cautarile tale. Cand le-am spus la fete ca nu am vorbit niciodata au ramas cracanate, si sunt tinere si frumoasecred studiindu-le chicotele din vorbire. Ce poezie ai citit in final? Ma uit si la fata care-l intervieveaza pe Dan, CE GURITA FRUNOASA SI GRASUTA ARE sunt sigur ca tot atat de frumoasa si dulce ii este si putza. Sigur nu o sa aflam niciodata pentru ca nu cred ca vom primi “macar poza ei”.

     - Tu ai obțiuni, ca-n viața reală. Eşti vocal, că tu eşti un om sensibil, senzațional-real, un om cu revoluție în ecuație-revoluție, că ție asta-ți surâde şi Gioconda lui Leonardo pe unde are acces, că ce doreşte căpriora lui Labiş? Depinde totul de sistem, de depedența noastră.

DE PATRIE INIMĂ ROMÂNĂ

Eşti vioi cu casa casă cu cea mai dulce viață-conştiință,

în sprinten ca o căprioară

şi ager ca un mistreț sub cer,

cu colții de argint pe drag şi scump pământ

şi cu libertatea în dulce de om, în cânt

ca soare ce înfloresc

părintesc soarele în flori

ca bisericile pe toate răzoarele şi câmpurile

pe unde umblă picioarele

să sărute tăvălite-n iarbă fetele,

fetele ce strâng florile

ca să împletească mândră cunună pentru cristică frunte care se înncunună, cu voe bună,

că nu fu nicăieri ca la tine si mine-n țară,

Zamolxis-Hristos, un luminos mai de folos,

că tu şi eu,ca pasărea ce zboară,gândesc

gândeşti scriind inspirat simțitor: dragoste şi dor de țară şi popor,

inspirat şi de poveşti, în/cu frumoasa Ming,

ca un țânc, un bine de prunc, agerule, ca un mistreț

cu păr creț

şi sprinten ca o căprioară,

cu paşii la tine-n țară,

iară şi iară:

România veşnică primăvară numită cu îndemână:

România dară,

mai de preț în dulcea limbă blajină,

de Patrie inimă Română, 

cum nu-i alta pe lume

mai cu nume şi renume.

Dacă eşti pentru țara ta eşti cum eşti allduit, Pr.Teheodor Damian, om între oameni pentru mine, ca Pr.Al. Stănciulescu-Bârda, dar tu îmi eşti prieten din NewYork, dar părinte şi acolo fiind, eşti ca Ben Todică din Australia, cu mine-n România, îți mulțumesc pentru ceea ce eşti, tot din America-mi scria Pr.Vasile Vasilache, un alt preot, care a trecut prin amploarea închisorilor comuniste, ca Pr.Florea Mureşan, un scump, asemeni deputatului, parlamentar Itu Cornel din Ciubanca, ca Augustin Munteanu, oameni cu toții: suflet din sufletul lui Dumnezeu şi a neamului fără a înscena vre-o scenă pe altarului soarelui, România un punct național, Grădină a Filozofiei, sofiei, al Maicii Domnulului, în universal şi omenesc semnalată în ceea ce suntem cu sens de mers prin vers; Sfinte Paşti fericite, cu încântare şi drept la înviere şi Hristos a înviat fără temere ori exagerare, cu şanse de viață, că-i alături de noi! să ai stare bună şi de sfințenie ca om potrivit şi de succes la locul potrivit, om iubit! Mâine merg la Cluj să duc la uniune ultima mea carte: vol.1 MERE PĂDUREȚE pentru doamna Irina Petraş; n-om avea ocazie să ne întâlnim, dându-vă şi CĂUTÂND DUPĂ MERE apărută anul trecut? Scrie-mi, ca să vezi dacă voi reuşi să sar cu ele direct în uniune? Ce ziceți? Cu bine! Mulțumesc pentru bunăvoință. Domnule dir editură prof.Aurel Popa, Te-aş ruga trimite-mi adresa mailul Mihai Duțescu şi vorbiți şi dumneavoastră cu el să-mi scrie cronici la CĂUTÂND DUPĂ MERE şi la MERE PĂDUREȚE, că am mare nevoie de cronicile-eseuri scrise şi publicate în revista SCRISUL ROMÂNESC; Ce mă coastă acest efort al dumneavoastră? Mulțumesc. Doamne ajută! Cu bine! Sfinte Paşti fericite! Mâine voi fi la Cluj la Uniunea scriitorilor patronată de drăguța criticul Irina Petraş. Cu bine, dragilor simpatice şi nobile: Miha şi Roxana. Îmi sunteți de ajutor. V-aş ruga, dragilor,să dialogați cu dragul critic şi istoric: Alex. Ştefănescu, ca să vedeți ce părere are domnia sa despre ce scriu eu. E un adevărat gentilom, om între oameni a scrisului, a scris despre Pavel Rătundeanu-Ferghete în Jurnal secret, această forțare de mână-ar face mai cunoscut, că faptele bune, ce scriu eu ar trebui pentru a fi încântat, ar trebui plătite, scriind despre mine. Se poate aşa ceva cu certitudine, ce ziceți? Sărut mâna! Nu mi-ar strica să scrie şi acest onest şi de calitate critic despre cărțile mele. S-ar putea? Sfinte Paşti fericite, frumoaselor tinere: Roxana şi Mihaela! Un mail de-a lui, dar o vorbă bună la Dan C.Mihăiescu pentru mine cine a pune pentru un viitor mai bun. Mulțumesc. Bună voință! Un om nu poate fi deştept ca un leopard, care şti în inima Africii ce intenții ai şi-i cu ochii el pe tine şi nu tu pe el indiferent ce crezi şi ce jind ai, cum îmi zicea când scrisem doar câteva cuvinte legate de fapta mea care nu era aprobată, cum se acceptă în zilele noastre a corupților peşti împuțiți la cap, faptă despre care am scris şi pe clasa a-VII-a, în Aghireş-Fabrici le adunasem sub titlu: DUPĂ MERE şi i-a plăcut povestirea mea profesorului de română Sinoschi Ioan, care s-o copieze pe curat corectată pe curat i-a dat-o celui mai bun elev Sotelecan Vasile (pe profesorul de limba şi literatura română după mulți ani l-am întrebat:

-"Domnul profesor, ce s-a mai ales cu acea povestire "După mere" şi el mi-a spus sincer:

-"Nu ştiu (acuma-mi căutam şi eu ciorna, ce corectase el, fiind înteresante, chiar cuvintele corectate şi chiar adause de el şi întrebat de ce-s importante, nu aflu explicația, justificarea, că nu-s pregătit pentru a desluşi enigma, farmecul de a fi şi de ce aş arăta belşugul prostiei mele din fericire? ce gust şi picant ar fi fără unt în mine, că erou nu eram ca acel descoperit ca un paşte fericit, descoperit de Radu Miron Paraschivescu, ține minte şi dacă eu rămân fără cuvinte fața situației: de ce s-a tăiat de Ilie Moromete, salcâmul, cum Viorel din cauza unui pomnițar, dud, i se dărâma gardul de la drum şi-l duse pe capra de tăiat lemne, nervos cu firezul chiar începând să-l taie, deşi Nastasia-l suduia: -"Ai înebunit, omule, că l-am adus de la neamuri din Poptelec, ca să aibă şi pruncii aieştea: Sabina, Dragomir, Viruța şi nu doar că- i zise, dar îi şi smulse pomişorul din mâna căpcăunului şi striggându-şi copiii cărora le porunciseră să ia hârlețul, îl replantaseră pe râpa văii Sâmpetru, în fundu grădinii, dar eu îmi băteam capul, pentru a fi descoperite tainele legate cu salcâmul care sfința locul în proza lui Marin Preda, cel care era cât pe aici ca o clipă suspendată, să demoleze capodopera Desculț, a lui Zaharia Stancu, că întru început suntem prost alcătuiți/crescuți şi nu ne cunoaştem optimismul pentru a face performanțe,  însă nu le faci demolând citadele Aurel Baranga omorând opera omnia, pe alții cu alți bani şi altă distracție, deşi beneficiu e direcția, reabilitarea valorilor autentice naționale, că nu ne cunoaştem povestea de poveste: Viața ca o pradă, deşi, fără asta Cel mai iubit între pământeni, cu ce impecabil ne-ar încânta valori abilitate, ca să ştim cum mai e problema noastră cu bunele şi cu rele noastre, fiind efecienți în binele tuturor. 

     - Nu te grabi, nu te ingrijora.

     - Credința, Ben, ni îndoielnică şi nu rugăciunea, ci scrisul mi cu roade, că eu fără a scrie, ce-aş putea fi, ca să mă ridic în lumina învierii, ca să lumin pe corola mântuirii şi biruunței, că noi scriem din tot cugetul şi sufletul neamului nostru, că astfel ne rugăm pentru sănătatea pământului, petru pacea pe pământ, ca să nu mai existe rău. Văd cum văd filmul NEMURITORII şi-mi spăl sufletul de toxine şi poluare. La mine nu strecoară câte-o poveste popească, că nu prin petrecerile celor ieşți din pârnaie, vă pot arăta ce seamăn şi ce adun, ce secer, că n-am cum mă asemăna cu bandiți contra umanității, lipsiți de bună- cuvință, bună purtare, de fapte pro-patria, că ce câştig dacă dau chermeze cu zaifeturi, cu bal mascat: cocoradă, pupăză peste colac arătându-mi că închisoarea nu le-a servit de şcoală şi ei continuă să hâzească societatea omenească (pentru aieştea la ce bun să zic e glonțul patriei? că ei se dau la trântă cu binele, cu bunele maniere, că nu dovedesc a planta fapte bune, că doară nu-s proşti, ba vin să te amărască pe telefon, că ei în alt sens sunt fără nici un sens buricul târgului, lupi îmbrăcați în piei de oaie paznici la oi (cu ce scop excroc?) Filmul lui Sergiu Nicolaescu e numai bine venit ca să-mi arate o şcoală românească a patriorismului, a ceea ce-i de fapt poporul român gata să se sacrifice pentru un bine national (unii comentează: e doar un film, dar o carte scrisă de Titus Popovici, Ioan Dan, Sălcudeanu, Francisc Munteanu, ce Dumnezeu e, când foaie verde solz de peşte, peştele mişto de la cap se împuțeşte şi fie turc, neamț, rus, ungur, ne amărăşte, că istoria ne arată că pe rând, fiecare după faptele lor plăteşte purtându-ne sâmbetele?) Noi în România prin românii, care munceşte, ogorul se curățeşte, se desțeleneşte ..., că de ce să fie poporul dus de nas sorcoveşte, tâlhăreşte? chiar ciobanii de mioare în transhumanță sau retaşi la iernat lângă bunul Hristos sunt crucificați, că nu-i urcuş fără coborâş, chiar pe Bobâlna către Oşoehel şi Vâlcele, o altă Golgotă omenească cu Orpet, Orpet apă lină, după popularul scriitor Cristea Alexandru, "că de n-om fi noi or fi alții mai răi" în Piața Universității care fuduli se auto-numesc "huligani", chipurile, că nu sunt conducându-i Prof.Univ.Constantinescu, căruia în popor îl poreclesc "Țapu" pentru barba cioc, că şi el trăgea nişte sfori fără o îmbunătățire a vieții la țară (că n-o făcut nimic acest de seamă intelectual, ştim şi cine nu şti: Alex. Ştefănescu, el lăudându-l, deşi nici după 30 ani, democrația n-a trasat vre-o brazdă, pentru a se destelini, alege, tria neghina de secară, omenia de impostură, de crudă relitate, de răutate, imbecililitate, deşi se zicea că ne conduce o intelectualitate în majoritate ori informațiile ajunse la sate erau eronate?) Pentru cine era în cazul acesta dulce glonțul Patriei limba română? Pentru cei care munceau pe brânci şi dădeau transpirând din coate unealta vătămându-l ca pe Dragomir până la os, că undeva-şi lăsase sapa în paragină s-o prindă rugina pe țarina plină de buruiană şi mărăcini oftând dureros cu dor, că nu-l mai arde arşița soarelui pe ogor (tot spunându-i lui Veronica, că el se rentoarce acasă în sat, în Sâmpetru-Almaşului din Aghireş-Fabrici, la sat, în satul lui natal e dar din dar, ca Ciubăncuța pentru Pavel şi Vica lui, având şi pe cer o stea-logostea, ca draga de România mea în nord vest artist: Transilvania, c-aici n-am venit ci ne-am născut ori Dumnezeu în lumina zilei de început lucru bun pe aceste pământuri dintru începuturi ne-a făcut? C-aici în România mea-s acasă prin subiect şi predicat, cu vorbă: verb superb şi superb de grai proverb, că lasă, lasă, c-aici în iarbă  verde şi deasă am masa-masă şi casa-casă, cu oamenii lui Mihai şi după nemurirea lui, cu-n mod popular de a mă îmbrăca şi de-am îmulții talanții nativ cu har, cum zice având habar: Alex.Ştefănescu, divin şi spuritual național, raportat, ca un El Greco, El Dorado, raportat: natural la universal. Da, în filmul Nemuritorii se zice, că: -"Drace, la omul sărac nici caii nu trăag !" Ce mă, că sergiu Nicolaescu e un regizor şi mare actor deşi absolvise ca inginer, dar omul s-a şcolat din mers, acum eu constantând că până şi industria Cinematografiei de la Buftea, după revoluție nişte avari corupți ne-au distrus-o vânzându-ne nu doar averea şi rezervele statului: străinilor (ci şi sufletul şi l-au vândut ca Iuda diavolului), şi talpa țării au vândut şi fabrica, casa, deşi casa, cine nu ştie că nu se vinde? în casă fiind tot ce am adunat într-o viață de om, de oameni: părinți din părinți, de părinți şi, chiar obârşia şi o întregă istorie e dragoste, ce dragoste cere, că ni se cere prețuire şi respect față de tot ce avem ca spațiu şi timp-Olimp zeiesc, firesc (patrie inimă română-graiul, iubire-drept de fi zi de zi cu înviere: stejarul, că sameni ghindă stejar răsare, că întru răsărit de soare n-are cum răsare frasin ca binecuvântare.  Tu ai suflet şi ai grozăvia ta scriitoricească. Scrii îndrăsneț, inteligent şi cu-n infinit de calități, cu talent. În ce scrii e judecată şi valoare şi tu mi-ai câştigat ca Benîncrederea, că-n ce faci e lucru bine făcut, cu bine, să fie bine celuilalt. Am primit, am fost pe drumuri şi sunt frânt, obosit.N-am avut rând de mine. Mulțumesc, om al luminii! La ce nu m-am gândit, că-s multe de făcut şi dacă m-atacă oboseala sunt ca un copil de grădiniță. Mircea Cîmpeanu dându-i cartea e uimit, c-am scris cu entuziasm. -"Ce să-ți dau ?" şi-mi dă un Cidy şi o medalie cu 60 ani aniversari al orchestrei cununa Transilvania. Nu ştiu dacă asta e o satisfacției mai ales, că n-am mers încă până la capăt cu MERE PĂDUREȚE şi nimeni, crede-mă, puii mei! nu ne dă un premiu, ba mai mult ca asta academicii tăi, că tu-mi vorbeşti de ei cu puterea minții, că ei trişează şi-şi râd sub nas, mama lor de huligani îngurgați în ițele şi peteicilele birocratismului lor placid şi fără farmec! că ei au inspirația lor şi sunt considerați mai buni, favorizați de gaşcă. Miracolul e micro-cosmos a anotimpurilor inversate şi numai Dumnezeu şti cum domnia ta le tălmăceşte ca Ambrosie Mureşan din Ciubanca, pădurarul, care ca Sima Şutului, nu dă cu paru care zice-se, că pe domnia domnului face clacă cu merinde din straița omului, dar tăt nemulțumită e gura stăpânului, ca mutu să tragă  de pe tine 7 piei, vrând să-l obosească pe rob în munca şi bătătura lui, să-l facă să cadă ca un bou pe bradă înhămat cu ziua la coarnele plugului (dar tu cuminte îți pui mintea cu greul pământului, deşi aşa ceva nu se face: -"De ce-ți pui mintea cu pământul, când ți se spune Dumbezeu, țărane, să nu ți-o pui,chiar dacă transpiri ca un bivol, dându-ți arama pe față de la oaie neagră tu mulgând deşteptu-le, lapte alb, ca pe cel colonic când cu lelea lui trece călare un voinic, văzând cum cei care transformă ziua-n noapte şi iarna-n vară să admiră pe divane englezeşti, cu tactică americană pe cucoanele care dansează din buric, furnicându-i pic cu pic, să mângâie şi ei o țâră, că mana prin prostire prostimii din cer le cură, ca la grofii lacomi jucând cărți şi făcând pariuri cu averea celorlați jurându-se strâmb") Zice, Câmpeanu cercetător în etno-muzicologie,ca bunul Dr.Enomuzicolog Virgil Medan, cel care ca nireşan din Nireşul Românesc, tot pe undeva ca Ana-Ilinca Mureşan, de pe Valea Unguraşului, în Cluj-Napoca locuind Virgil Medan, pe Nicolae Băcescu la nr.11 cu soția lui doctoriță pe la Vultureni, ambii oameni dintre oameni, care oarecând povestind im memoriam, îmi zice că mă şti, chiar dacă eu nu ştiu când anume s-o fi văzut, dar aşa-i lumea simpatică, omenească şi drăguță şi ştia că pe soțul ei, nu-l vizitam doar la Centru de Educație şi cultură unde lucra şi unul Groza din Stupini, consătean cu învățătorul, Theodor Groza, scritorul monografiei satului meu natal Sâmpetru-Almaşului, un document, lucrare  pentru grad  1 al acestui emerit dascal care venea ca un Rătundeanu altui timp, ca să ne demonstreze, că în Sâmpetru-Almaşului, Someş (Solnoc-Dăbâca şi parcă-l văd pe voevodul Gelu luptând, ca alt învățător Petru Ferghete, învățător calificat, asemeni lui Pr. Pavel Roşca, care avea să-l aibă ginere pe nănaşul de botez Pr.Nicola Petru, care se căsătorise din dragoste, nesilit de nimeni, cu nănaşa preuteasa Otilia,cum bunica avea să se căsătorească cu Viorel, tata lui Dragomir, Sabina şi Viruța-Elvira, după numele mătuşii Elvira din Cluj, fiica lui frate-su căzut în primul război mondial, un fel de măcel pentu românii paşnici, frate-su George Ferghete emigrant în America aflând despre moartea lui deabia prin 1918, Viorel şi George mai având un frate de capibru şi echilubru intelectual pe Pr.Vasile Ferghete preot în Dâncu, George aflând despre moartea lui Petru pe front în 1915 doar când nu se mai rătăcea corespondența prin cenuşa imperiului şi se pregătea poporul de înfăptuirea Marii Uniri, prin Balcani fiind un joc cu moartea, pe unde ajunse fără voie Diplomatul, Darie şi alți eroi, năpăstuiți de sortă. Virgil Medan ințiase la Dej Festivalul popular Samus, azi mai zicându-se: zilele Dejului şi nu ştiu de ce se omitea ce sub Ceauşescu era încadrat cu excelență în cadru Festivalului Cântarea României, o serbare de amplore națională, care se antrena pe întreg teritoriul României cu excelență spiriruală națională asemeni cenaclului Flacăra cu mult românism distinct Adrian Păunescu.

     - Pentru ca atunci eram parte din ceva, dintr-un neam ori cei de azi sunt camelioni, adica cu usurinta isi iau banii in valiza si se transvestesc din americani in chinezi, din barbati in muieri fara credinta in Dumnezeu. De limbajul de lemn a lui Ceausescu te mai vindecai “cumva”, mai spuneai o gluma, un banc, mai faceai pe prostul insa de limbajul de cioburi al astora de azi nu mai scapi. Cate bancuri bune s-au mai compus de la democratie incoace? Nici imaginatie nu mai avem! Ne-am usurat munca, am simplificat totul. Fara cultura de unde creativitate? Mergem inainte legati la ochi. Traim intr-un acum atat de present incat nici ca existam nu mai simtim. Suntem complect virtuali si nemultumiti de creatie. Nu vrem sa stim cine suntem, suntem obraznici, il ignoram pe CREATOR si-l descalificam. Noi stim mai bine, suntem dumnezei cu totii dar ne aliniem cu viermii. Traim in rahat inghesuiti, vorba lui Dan Puric iubindu-ne/frecandune continu! Traiasca festivalul infranat. FRANARILOR?

     - Nu ştiu dacă bolnavul descurajat, disperat, de boala lui, dacă va evada din mentalitatea lor şi dacă vor avea curajul, să lupte cu senzuala sexy şi-n gri cuconă cu coasa, deşi nu s-ar duce sarea-n bucate de pe pământ oricât de greu i, chiar dacă neputința, căderea în vergea şi vedeam nu mai departe în Vica încrâncenarea, acea luptă de a nu degenera, chiar dacă în anxietatea ei, n-ar fi plecat de pe pământ dincolo, fizic, în extremitatea pământului, extenuant, să alimenteze cu pâinea de o ființă viermii, un neplăcut în acest cicuit bio-artist a naturii, că un bine ne-a adus pe pământ dar un nimic, lutul, cu nestrumatata lege, ne distruge, cu toată speranță, care credem că nu moare, dar noi putrezim, involuăm, în propia bio-nelinişte, ca nişte tumori tratate şi eliminate din infectul trupului măcinat de nelinişte, de chimie şi alchimie, un efemer, care nu-i o putere a soarelui, în fotosinteza, care potoleşte cu verde foamea, care ne oboseşte lându-ne eficiența, primenirea şi curgerea prin albia social-umanului, noi chiar contăm în această comedie Balzac, deşi creativitatea nu ni mai şi şi...? Numai noi singuri, nesiliți, în dragostea noastră, Ben, nu fără curaj ne punem mâna-n cap, că uneori milioanele unora nu folosec la nimic, în acest efort enorm a trăirii bizar, artistice, inima noastră bucurându-se, că e o ambiție, în top cu drept de a fi. Modul de a gândi colorat, ca pentr-o zi de sabat, zi pentru care Hristos era de farisei şi iuzi, de afurisiți dusmani, că geto-dacu Isa-Iisus ar fi lucrat vindecând pe cei bolnavi, pe acei nevoiaşi, deşi dealtfel el cota să fie fericire pentru ceilalți (şi atunci de ce păcat cel fără păcat era vinovat, fir-ar blestemați cei care lui Eminescu rău i-au căşunat!) Cine nu şti că noi de trişori niciodată nu ne-am bucurat? Noi căutăm adevărul, dar dacă nu-l şi facem? spune nu-i păcat? spune: adevărat, adevărat, c-a înviat, spune pace vouă! teorie ca teorie, dar țigan spânzurat, cum de putem fi buni cu vrăjmaşul, tăind pentru risipitor, din turmă, vițelul cel mai gras, nimic din ce a creat Creatorul neputând fi de ruşine: spurcat şi de păcat, chiar asta lămurea temeliei bisericii, cel mai iubit, pescar de oameni, a explicat eco-sănătos cugetat luminat, inițiat, instruit şi educat, în Bucegi şi pe Caraiman, reducând durerea, că pe cine nu deranjează durerea? pe bune cui îi place nemaiştiind nici Vica încătro, pe ce cale s-apuce? durerea doare, amice. Dacă doare, simți că mai trăieşti, că nu te-a dus încă popa şi atunci durerea e prieten sau duşman? (Aurelia Bungărdean Mândruțiu, învățătoare în Suatu, din Boteni de loc, fiică de popă ca Sabina, unchiu Emil chestor-şef şi apoi contabil la Gostat: IAS-CLUJ, Sandu şofer şi Valentin profesor de română în Chiuza (de aici mai venea pe la mine pe la Bistrița să mă mai iscodească cum învăț, întrebându-şi colegii din Liceul agricol cum mă comport ca elev, dacă gestionez bine situația şcolară şi o făcea rugat de mătuşa Elviră, educatoarea  de la Cluj, frate-su contabilul lui Valentin, Bungărdeanu Emil locuind pe strada Actorului nr 49, către Gheorgheni, din Galați, în Paris dând-o pe Petroasa către Albinii, către Gheorgheni şi-mi era floare la ureche pe când eram copil, Cujul fiindu-mi prima carte urbană pe care o citeam datorită părinților morali: mătuşa Elvira şi unchiul Toma, la ei învățând alfabetul lui Martin Eden: cum să mănânc şi şi). Mătuşaa Elviră mă atenționa să am grijă, că-n familia noastră sunt bolnavi de inimă, cardiaci.

PR-F&BT.