Atingerea
Cuvântului
~*~
Pe traseul
iluzoriu înaintezi
prin vântul
puternic,
abia respiri,
mergi şi mergi,
de nicăieri
se-aud voci,
întinzi mâna,
nu vezi nimic.
Un fir fragil
între două puncte!
Prin sunetele
împrăştiate peste tot,
lacrimile pier
ca aburii ceţii
dense, compacte,
fără un punct
de reper,
fără urme.
Un înger
printre nori, în bucla de gânduri,
răspândind o
lumină radiantă!
Cuvântul te
frământă
- şi
Cuvântul s-a făcut trup -,
în puterea lui
stau viaţa şi
moartea.
Te îmbrăţişez
frunză a copacului universal,
umanitatea din
fiecare picătură
ce înmugureşte,
înveselind
forma de viaţă!
Te îmbrăţişez
copac al vieţii,
o uşă deschisă
spre a
descoperi
imensa iubire
divină!
Cea mai
frumoasă carte
Eliberat de tot
şi de toate,
gândul
străbate
universul,
auzit eşti,
totul se imprimă.
Pe litere, pe
silabe,
cu fiecare
vers,
din filă în
filă
şi printre
rânduri ai s-o citeşti.
O carte mereu
nouă, nesfârşită!
Prin fiecare
gând, prin fiecare trăire
o cauţi şi-o
regăseşti.
Îi citeşti
surâsul misterios, îi citeşti lacrima,
îi citeşti
emoţia adâncă,
îi citeşti lumina
jucăuşă, fericirea,
tăcerea i-o
citeşti.
Cu fiecare
rând, cu fiecare detaliu,
parcurgi
fascinat
noi stări, noi
sentimente,
atent îi
citeşti fiecare mişcare,
fuziunea de
linii şi jocul de culori,
lumina unică
ce-o însoţeşte,
libertatea,
mâinile,
pielea, buzele,
părul în vânt,
mersul şi
unduirea şoldurilor,
cerceii cu
perle, clinchetul brăţărilor,
rochia, eşarfa
şi sunetul
tocurilor ei înalte.
Dacă o stea
norocoasă te urmează,
îi vei citi
captivat zâmbetul,
soarele din
priviri, respiraţia,
timiditatea
fiecărui
centimetru revelat,
ca, mai târziu,
dacă te lasă,
noi pagini vei
descifra,
încrederea,
dezinvoltura gândurilor,
fricile,
spaimele, blocajele,
dorinţa,
vibraţia,
reverberaţia
fiecărei atingeri.
Înduioşat,
cititorule,
ai să-i
contempli,
ochii de mamă,
calzi, umezi.
Prin toate vei
creşte,
vei înţelege,
vei deveni bărbat.
5 august 2016
Chemarea
Un gând alb, ca
un porumbel,
se roteşte
pe cerul inimii
lor.
Un gând alb.
Un gând alb se
roteşte.
La ţărm de mare
se opresc
ţinuturile prin
care
au traversat
încântate
cuvinte,
ursite cuvinte,
înflorite
cuvinte,
plămădite,
în lumina
lunii,
la revărsatul
zorilor,
din lut şi
dintr-un nou pământ,
scăldate în apa
de izvor
şi-n roua
lacrimilor.
La ţărm de
mare.
La ţărm de mare
se opresc.
În căutarea
lor, în noapte,
şoapte
imperceptibile plutesc peste ape,
peste ape
întinse
plutesc în
splendoare,
printre
pleoape, cuvinte albite
de dor şi
lumină
zboară prin
timpuri,
spre noi
ţinuturi,
spre ţinuturi
de vis,
peste păduri,
câmpii,
zăpezi, focuri,
nori şi ape,
departe,
departe,
tot mai
departe,
în inima
pietrei,
în inima apei,
la marginea
lumii,
sub cerul cu
stele
se regăsesc în
iubire.
În căutarea
lor. În noapte.
16 august 2016
Când le vor
veni rândul
Dragi ne sunt
pietrele, vii, curate,
culori
cristalizate în noi culori,
înroşite,
însorite, înverzite
uşor curg spre
cer,
spre noi
trepte,
spre gând, spre
cuvânt.
Frumos ne
reflectă amprentele,
stau mărturii
ale trecerii
noastre,
în oglindă ne
reflectă calea,
răspunsuri
aduse la lumină
ce zac în
adâncurile noastre.
Apele spală
cuvintele,
însoţite de
melismele pregnante
ce gâdilă
notele prin mişcarea degetelor,
făcându-le să
danseze fără efort.
Râul şopteşte
cântecul
curcubeului,
ca un val izbit
de mare
ne-aduce aminte
de trăirile divine
ce ne străbat
fiinţa.
În periplul
tău,
poate regăsirea
mea
sau negăsirea
ta
să fie un unic
răspuns,
sau, poate,
renunţarea ta
care ţi-a
pătruns în carne,
tot atât cât
Tăcerea-i de adâncă.
Aripile îţi
sunt frânte, împotmolite-n glod,
dar suflul
blând, subtil, al vieţii
şi-al timpului
abia acum
începi să-l simţi.
Plânge chitara,
plângi şi tu cu
ea, ascultând-o,
în sufletul tău
este viaţa.
La un alt capăt
de pământ,
un strigăt ce
încă
nu-şi găseşte
momentul.
Încă nu ai
răspunsuri. În refugiul tău cauţi
să te agăţi de
întrebarea mea,
ca să poţi
reveni de unde-ai plecat.
În serile când
timpul doare,
ploaia este
versul
ce ne
completează peisajul.
Eşti un tumult,
o cascadă, o forţă,
un zbor peste
mări, oceane,
munţi şi
piscuri,
ce doar
vulturii îl ştiu.
Pierdut în
emoţie, ca şi vorbele nespuse,
îţi imaginezi
acele frunze
care-au căzut
dintr-o poveste
şi care
continuă
dar, încă, nu-i
ştii sfârşitul.
Fără a mai
purta armura,
ca să nu pierzi
din notele nocturne
ce-ţi mângâie
inima,
“just hold me
for a while...”
Orb sau nu,
trebuie să dansezi acest dans cu ea.
Cum ai plimba-o
în negura nopţii,
cu muzica ce-i
place, în ploaie, prin vânt,
spre nori,
deasupra lor!
Toate se vor
aşterne când le vor veni rândul.
Prin ceilalţi
ne recunoaştem
adevărul
Luminii!
13 noiembrie
2016
Din fâlfâirea
aripilor
La prima
sclipire a zorilor, un cântec alunecă pe apă.
Prin ploaie şi
lumină, privirii se devoalează
semne ascunse,
avertismente,
simboluri,
în agitaţia
celor mai fragile frunze,
în şoapta
copacilor,
în inima
pietrelor,
în forma şi
culorile norilor.
Treptat
descoperi o limbă pierdută,
improvizată,
ţesută
cu răbdare şi
transparenţă.
Fidelă fântânii
tale în timp ce-şi visează cuvintele,
melancolia
îngerilor o duce departe.
Un joc colorat
în care dansează
lumina
veşniciei.
O armonie
răsună la porţile raiului de neatins,
ce vrei să-l
cucereşti.
O lume fără
timp,
fără durere,
fără tristeţe,
o buclă în care
totul este prezent.
Un râs zglobiu
irumpe,
un râs de copil
hărăzit iubirii.
Suflet
nemărginit ca iubirea visată,
ca iubirea
dorită.
Nu ştii unde,
nu ştii cum, nu
ştii când
ai ajuns sa fii
surprins de fericire.
Lumina te
întâmpină
în pragul
eternităţii - două sunete originale
pentru apa pură
şi proaspătă.
25 aprilie 2018
O uşă, o
fereastră, o cărare de mister
Prin colţii
morţii de multe ori nu mai numeri.
Te-arunci brusc
în vâltoarea apei
şi apele
se-nchid deasupra,
închizi ochii
şi asculţi tăcerea,
priveşti, cu
uimire, agitaţia
ce ţi se
perindă pe ecranul gândurilor
- E vis, e
realitate? -.
Priveşti şi
zâmbeşti;
nici nu
te-ntrebi:
"Spre ce
şi de ce aleargă
această lume
grăbită, grăbită, grăbită?"...
Azi, ca şi
ieri, ca şi mâine, ne-nvârtim
în acelaşi cerc
până când
vom dori să
facem un nou pas,
un alt salt
în ţesătura de
vise,
în tâmple
învelim
dureri,
bucurii,
trăiri
încrustate-n abanos,
asemeni
hamsterului din cuşcă,
sătul să se tot
rotească,
în jucăria
postată de-o mână,
de-o altă ( nu
se ştie care ) privire.
Sub clopot de
apă provoci spaţii întinse,
eternitatea
unor clipe într-un dans eliberator.
O uşă, o
fereastră, o cărare de mister
deschisă spre
nicăieri,
un strigăt în
abis,
guşti stelele,
urci pe scena
vieţii,
reinventezi noi
straturi
şi-ţi continui
drumul,
dezvelind
adâncuri.
Simţi că eşti
viu acolo?
O rază spre
ziuă
părăseşte
tărâmul patinat
printre
ramurile îngheţate de cireş,
bate la poarta
cerului, ţi-o aminteşti sigur,
o simţi şi o
vezi la fiecare despărţire prea timpurie,
la fiecare
cădere de petale sub pala de vânt.
Azi, mai mult
ca ieri, mai puţin ca mâine,
înţelegi sau
nu,
e doar un nou
joc.
Jocul creaţiei!
Acolo unde e
speranţa e şi viaţa!
~*~
IRINA LUCIA
MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu