Melania Rusu Caragioiu - O A N E A - Omul care s-a apropiat de credință

 

                                                   Melania Rusu Caragioiu

 

                                                                            O A N E A

                                                           Omul care  s-a apropiat de  credință

                                                                                    *

                                                          Leacuri din Grădina Domnului pentru suflet și trup  

 

   

                                                     Editura,, Cuget românesc”- Bârda

 

 

 

Motto:

      ,, Poeziile sunt o adevărată mărturie a unei crize în care este implicat Omul modern și se pune întrebarea dacă omul este în stare să trăiască fără minciuni, iluzii și ipocrizie. Mesajul transmis trebuie citit în cheie psihologică și socială ce reflectă realitatea, transformată într-o formă  armonioasă prin intermediul cuvintelor, ritmului, rimelor. Cuvântul este instrumentul mesajului și poetul este convins că niciodată cuvântul nu va muri, ci va trăi în eternitate...”                                              

                                                        (Teodora Stanciu,

                                                            Scriitor Italia, în ,,Poezii în afara hotarelor-Poesia oltre confini”)

 

                                 ÎN  LOC  DE  PREFAȚĂ

    

SCURTĂ  BIOGRAFIE  ROMANȚATĂ  A   LUI   OANEA-RUSU IOAN

                                    Schiță

                                           de Melania Rusu Caragioiu

Decembrie. O fetiță aruncă în focul de pe vatră pălării uscate de floarea soarelui. Ea le aduce în șorț, foarte preocupată de activitatea ei.

     Florița, sora cea mai mare, mulge vaca. Apoi trebuie fiert laptele.

    Persida poartă singura mănușă și un paltonaș sfărtecat și pleacă la moașa din sat s-o cheme în grabă. Mama va naște pentru a șaptea  oară, Fata este jenată să vorbească despre aceasta. Ea gândește: ,, când tata se va intoarce aproape înghețat, cu obrajii și nasl rosu, ,,mușcat” de vânt și ger, va găsi  un nou copil... Cât despre ceilalți  micuți..., ei se joacă cu copiii, prin vecini.

   Apoi  își mută găndul  la păpușile  de cârpă,  la vioara confecționată dintr-un tuleu de porumb, imitând scârțâitul greerelui și alte jocuri lăsate lângă prichiciul vetrei...

     Când moașa a ajuns, apa era fiebândă, După puțin timp, Ioan- Oanea nost’, micul Oanea saluta lumea în gura mare.

       Într-o familie numeroasă nu există timp de odihnă. Oanea era pregătit, trecea dintr-un braț în altul și ca să-l înfașe, în casă se găseau  destule cârpe.

      Primul an al micului Oanea a zburat și cu el de asemenea fericirea familiei. După prima  lui aniversare,  mama a devenit foarte slăbită după o mare pierdere de sânge, în urma unui  avort provocat, apoi după o gravă infecție, ea a devenit albăstrie și a murit.

       Disperare mare cuprinse familia și chiar tot satul, când defuncta fu așezată pe o masă în mijlocul curții pentru autopsie.

      Viața familiei se înrăutăți mai mult și deveni așa de mizeră că tatăl pentru a salva situația se recăsători. El luă în căsătorie o femeie de condiție slabă, mama unui copil fără tată, cum se zice la țară.

      In 1907, tatăl complet sărăcit luă drumul spre America. Însă pentru a parcurge acea distanță de 12.000 kilometri pe jos și pe mări, trebuia să aibă noroc și o forță de taur.

      Acasă lupta pentru viață continua. Se lucra grădina mare, cu ajutorul tuturor mânuțelor, se creșteau gâște, cele trei fete mai mari lucrau cu ziua ici și colo, pentru a câștiga o pâine. Singura bogăție a familiei era o vacă, care dădea lapte  și puținul pământ, neîndestulător pentru hrana familiei.

     Toți țăranii o duceau greu – era anul marilor răscoale țărănești – 1907 !

     Cât despre tatăl, acesta a mers sute de kilometri pe jos din România până în Italia în portul Fiume. Acolo a lucrat greu în port ca să-și asigure existența, să strângă bani pentru călătoria visată spre America și intre timp aștepta o ocazie  ca să emigreze  în continentul făgăduinței. După luni de așteptare află că un cargou pleacă într-a colo. Porfir, acesta era numele tatălui cu șapte copii plus Oanea, se strecură în cala de cărbuni și acolo se adânci, până la gât, în masa neagră. Bineînțeles, după plecare, el fu reperat, dar spre marele său noroc au avut milă de el și începând din acel moment a fost acceptat să lucreze ca ajutor de fochist.

     Intr-o căldură de neînchipuit, zi și noapte, el alimenta gura largă și  incandescentă a cuptorului care încălzea la ferbere apa, pentruca vaporii rezultați să propulseze elicele care croiau drumul prin apă al vaporului.          .

     Dumnezeu ,, a dat” și vasul a acostat la Detroit.  Prima scrisoare cu puțini bani a ajuns la familie după doi ani de absență și fără nici un  alt semn de viață.

     În micul sat,  de două ori,  prunii nealtoiți au hrănit cu prune verzi copiii, apoi ce au mai rămas s-au copt și în final au mai căzut și cele stricate, dar toate au avut căutare...

     De  două ori generozitatea pășunii a oferit ciuperci, vaca le-a dat un  viței, și găștele și-au pierdut penele de două ori, până a fi ciupelite,  în curte, de către mâna mamei vitrege.

      In fine, ,,Porfir este în viață”, strigară vecinii, ulițele și familia dispărutului .

      Oanea creștea. Avea aceleași calități ca și tatăl său, sănătate și anduranță, însă cel mai pregnant era roșeața obrajilor săi de trandafir și gura care râdea întotdeauna, arătându-i toți dinții, ca recompensă a alintărilor. Și dacă el avea hainele uzate, decolorate, și chiar niște zdrențe rămase de la frații mai mari, în schimb el nu cunostea  inconvenientul că îl strânge vreo încălțăminte, pentrucă el n-avea deloc. EL tropăia cu picioarele goale pe vatra care  pava casa, deasemenea pe prispa fiebinte sau prin glodul din curte. In a doua iarnă el a cunoscut arsura  gerului când scăpa prin ușa intredeschisă. Însă el era inteligent, știa să se ferească de foc, de cenușa fiebinte și de oala cu fierură, cu toate că era mereu flămând.

Cât despre călcătorul greu de fier, cam ruginit, care stătea nefolosit pe vatră, fiind întrebuințat doar când și când, acesta nu îl interesa pe Oanea . Acesta nu interesa nici pe ai casei, fiindcă mergea mai repde călcatul cu mângălăul, acel drug gros de lemn, în jurul căruia se înfășurau hainele dure din cânepă, spre a le face cît de cât utilizabile, presăndu-le cu toată forța ca pe o pătură de tăiței.

      Acum, micuțul Oanea era cu adevărat orfan. El striga deseori  mama și tata. Dar tatăl lucra undeva departe, ca un animal de povară, ca hamal în portul Detroit, iar noua mamă era rea, și prea ocupată ca să îi răspundă.

    In primii săi ani de emigrant Porfir lucra în port, apoi un patron de forjă l=a angajat la el.

 Din acel moment Porfir a câștigat pe pieptul său , sub piele, primul grăunte de metal arzând, dintre cele multe pe care le-a adus în acest mod acasă cu el, purtându-le ca pe  niște trofeie, toată viața. În fiecare zi pe pieptul său cădeau aceste mici scântei ,,de obuz”, din cauza precarei protecții.

     In momentul acelei angajări Porfir trimise bani pentre nunta  Floriței, pentru repararea peretelui căzut de la casa de chirpici și ... pentru a-l trimite pa Oanea în pensiune la o verișoară de la Șiria.

 Acolo, printre cei cinci copii ai gazdei și Oanea cu alți doi verișori a căror tati erau și ei emigranți, sezonieri, Oanea a stat vreo câțiva ani buni. Traiul acolo era foarte lejer. De disdedimineată, toți care nu erau școlari căutau după sobă haine la întâmplare, din vraful ce se găsea acolo. Lui Oanea îi rămâneau doar din cele purtate cândva de unchiu, iar cele două cizme mari erau desperecheate. Nu știu ce făceau acele neamuri cu dolarii primiți, dar singurul lucru de care se puteau bucura din plin copiii   veniti în pensiune , era o pîine uriașă pe masă, o pâine care  parcă trăia veșnic, fiindcă oridecâteori le era foame o găseau la locul ei.

 După optezeci și ceva de ani Oanea, acum Ioan, povestea cu haz cum îi flendurau mânecile întotdeauna prea lungi, și cum fiind cel mai mic găsea ultimul cizmele cele mai mari și întotdeauna desperecheate.

        După se a început școala rudele l-au externat către casă, nevoind să se ocupe de ținuta lui de școlar, de pe la 7-8 ani.

        Cu  chiu,  cu vai, din banii de peste ocean au putut să-i facă și lui o ținută curată, sărăcăcioasă de școlar. Dar era ambițios și învăța atât de bine, încăt după ce tatăl  Porfir s-a reîntors la casa lui, învățătorul a insistat ca Oanea să fie trimis la Gimnaziul  german de la Sîntana, oraș apropiat de Sinicea, satul natal, cel uitat în pusta Aradului.

 După absolvire a făcut o școală de impiegat de mișcare c.f.r. și negăsind loc de muncă  mai aproape, s-a angaj ca impiegat în minele de cărbuni de la Petroșani, unde lucra și cumnatul lui, tot Ioan, soțul surorii Persida. După o surpare de mină au părăsit acel loc, iar Oanea a început să lucreze la c.f.r. ca impiegat de mișcare la siguranța circulației, apoi, după un lung periplu, instruindu-se în multe ramuri ale siguranței circulației pe linia internațională Viena-Curtici-București, a devenit  șef de gară, purtându-și mândru chipiul până la  pensie, după o activitate zbuciumată de 45 de ani.

Romanul vieții  lui este foarte amplu, și poate odată va fi scris, cine știe...

 Odată ajuns la pensie s-a dedicat intens vieții creștinești. 

    I-a iubit mult pe oameni, credea în jălcuirile lor fără a cerceta, era aproape credul, și îi servea cu abnegație. Se simțea bine între semenii lui, dar era foarte atașat de cei umili și nevoiași, uitând chiar de familie, în favorul lor.

   Cei care l-au cunoscut l-au declarat aproape sfânt și mult timp nu îl vor uita.

 

                                                 

                                                        RUS  PORFIR  ,,AMERICANU’  ”

                                                  Poveste de emigrant

                                                           De Melania Rusu Caragioiu

 

                                                          RUS  PORFIR-„AMERICANU’

                                     1907  -  P O V E S T E    DE   E M I G R A N T

                                                     Poem-legendă în versuri despre incercarea de emigrare

                                                    definitivă în America a bunicului meu

                                                                 de Melania Rusu Caragioiu

                                                                     

                                               A fost odată un bunic,

                                               Trăind în pusta legendară-

                                               Către Panonia, un pic,

                                                Pe Crișul alb – un rai de țară.

 

                                                 Acum avea nepoți – o droaie,

                                                 Cu toți bălani și rumeiori,

                                                 Desculți, pe soare sau pe ploaie,

                                                 Ca o grădină de bujori !

 

                                                  Stăteau pe prispă lângă ,,taica”,

                                                  Nici unul nu-i spunea ,,bunicul”,

                                                  Mâncând pită cu părădaică;

                                                  Din porc mai era doar șoricul...

 

                                                  Și taica-al nostru povestea

                                                   Iar din istoria lui măiastră

                                                   Cum a plecat cu o boccea

                                                   Spre alte zări, pe marea albastră:

 

                                                   ,,Și-am mers pe jos pân’ la Fiume,

                                                    ,, Când mai desculț, când în opinci,

                                                     ,,Știți voi ce lungă-i astă lume ?

                                                      ,,Sute  de kilometri, cinci…

 

                                                       ,,Cum am mâncat ?

                                                       ,,Cum am dormit ?

                                                       ,,Pus-am sub cap când m-am culcat

                                                        ,,Sacul și straiul ponosit.

 

                                                        ,,Și iată-mă-s ajuns în port

                                                         ,, În soare, zarvă și mulțimi   

                                                         ,,Și obosit – aproape mort !

                                                          ,,De-acum, Porfire, să te țini !... 

                                             

                                                          ,,Am tot pândit să mă strecor,

                                                          ,,Să plec pe unde-a fost Columb,

                                                           ,,Dar era pază la vapor

                                                            ,,Și-l umpleau cu saci de porumb.

 

                                                             ,,M-am întremat de drumul greu;

                                                             ,,Găsit-am fructe pe ales;

                                                              ,,Parcă ieșeau în drumul meu

                                                              ,,Și mă îmbiau tot la cules…

 

                                                             ,,Astăzi o chiflă, mâine un fruct,

                                                             ,,Un somn mai bun pe lângă mare

                                                             ,,Și apă chiar din apaduct,

                                                              ,,M-au pus mai iute pe picioare !

 

                                                              ,,M-am angajat să car bagaje,

                                                              ,,Baloturi, saci, ca fiecare :

                                                               ,,Să încarc la vase și la barje

                                                               ,,Să-mi fac un ban pentru mâncare.

 

                                                               ,,Și așa trecură șase luni,

                                                                ,,În care trimiteam și-acasă,

                                                                ,,Erau puțini bani, erau buni,

                                                                 ,,S-aveți ce pune voi pe masă !                         

                                                                          

                                                                  ,,Mi-am zis atunci: ,,oricum ar fi,

                                                                   ,,Aici mă zdrobesc pe nimic,

                                                                    ,,N-am ce trimite la copii,

                                                                    ,,Doar sărutări și-un sfanț, în plic !”

 

                                                                    ,,Când eu mă căinam de zor,

                                                                    ,,Intr-o înserare, spre amurg,

                                                                     ,,Se pregătește un vapor,

                                                                     ,,Să plece unde bani... se scurg...

 

                                                                      ,,Și fără să gândesc nimica

                                                                      ,,Am luat balotul și sarica,

                                                                       ,,Am pus bagaju’ în sala goală

                                                                       ,,Și mi-am făcut o socoteală:

                                                                       ,,Să mă ascund undeva-n cală,

                                                                        ,,Să ies noaptea, când puntea-i goală !

                                                                        ,,Dar cala era cu cărbune !

                                                                         ,, - Ce faci Porfire ? Haide, spune !

 

                                                                           ,,Mi-am făcut un loc în cărbuni;

                                                                           ,,Cărbunii doar de foc sunt buni !

                                                                           ,,Eram peste tot bătucit,

                                                                            ,,Dormind chircit și chinuit !

                                                                                       

                                                                             ,,Cum amorțisem chiar de tot,

                                                                              ,,Mă ridicam în câte-un cot

                                                                                ,,Și mă uitam la cel fochist,

                                                                                ,,Sau poate-l chema mașinist,

                                                                                ,,Cum asuda și se lupta

                                                                                ,,Până ce soba o umplea !

 

                                                                                 ,,Avea vaporu’ o ,,gură” mare

                                                                                 ,,În care ardea un foc de iad

                                                                                  ,,Și-un singur om la lopătare

                                                                                  ,,Să-i dea cărbunii care ard…

 

                                                                                   ,,Atunci m-a fulgerat un gând:

                                                                                   ,,Eu stau ascuns și nu mai pot

                                                                                   ,,Și-am început să stau flămând

                                                                                   ,,Și ce va fi când termin tot ? !

 

                                                                                   ,,Când mașinistul mai ieșea,

                                                                                   ,,Luam lopata și cu spor,

                                                                                    ,,Când nu mă vedea cineva,

                                                                                    ,,’Zvărleam cărbunii în cuptor.

 

                                                                                    ,,Pânâ într-o zi când m-a surprins 

                                                                                    ,,Că-l ajutam la munca grea;

                                                                                     ,,De-atunci necazul meu s-a stins:

                                                                                     ,,Omul, mâncare -mi aducea…

 

                                                                                      ,,Și multe luni au tot trecut

                                                                                      ,,Până vaporul s-a oprit

                                                                                      ,,Și-așa viață-am început

                                                                                      ,,În tărâmul făgăduit !

 

                                                                                        ,,Mă întrebam unde eram

                                                                                        ,,Cu alții oameni și de- alt neam,

                                                                                         ,,Dar mașinistul le-a vorbit

                                                                                          ,,Și-atunci docherii m-au primit…

 

                                                                                           ,,Eram cică la Lacuri Mari,

                                                                                           ,,La Detroit, unde samsari

                                                                                            ,,Aveau bussines,dolari, fabricà,

                                                                                            ,,În jinduita Americà !

 

                                                                                           ,,Am lucrat greu : docher în port,

                                                                                           ,,Din zori și până cădeam mort,

                                                                                           ,,Cărând optzeci de kile în spate,

                                                                                            ,,Câte o zi, rar,  jumătate…

 

                                                                                             ,,Până într-o zi când un forjor,

                                                                                              ,,Lucrând ceva la un vapor,

                                                                                               ,,S-a luat de vorbă și cu mine

                                                                                                ,,Și m-a întrebat de nu știu, cine

                                                                                                 ,,Ar vrea să-i fie ucanic,

                                                                                                 ,,Dar nu un puști, un om voinic !

                                                                                                  ,, Atunci, cu noul grai, peltic,

                                                                                                  ,,În limba lui Sam, eu îi zic:

                                                                                                   ,,Domnule, eu aș vrea să vin;

                                                                                                    ,,Cu docheritul, e un chin !

                                                                                                    ,,Și așa dintr-un hamal hai-hui,

                                                                                                    ,,M-am făcut ucenicul lui !

 

                                                                                                     ,,Și credeți că mi-a fost ușor ?

                                                                                                    ,,Muncă prea grea,dar bani cu spor ! 

                     ,,Am început să vă trimit

                     ,,Tot ce-am păstrat, chivernisit.

 

                     ,,Să vă trimit, dar la părinți,

                     ,,Dolari cu zimți și fără zimți,

                     ,,Din care ați avut și casă

                     ,,Și cai și azimă pe masă !

 

                      ,, Am început a vorbi bine

                      ,,Acea limbă americană;

                       ,,La muncă mă întreceam pe mine;

                       ,,Aveam și bani, aveam și hrană !

 

                       ,,Meșterul nu avea copii;

                       ,,Din vorbă în vorbă a aflat

                       ,,Că eu aveam vreo șapte fii,

                       ,,Frumoși, cu braz bucălat.

 

                        ,,Mi-a zis să merg să îi aduc

                        ,,Că el mi-ii ,,cumpără” (?!), pe toți

                        ,,Și bune zile am să-apuc:

                        ,,Dolarii-s dolari ! Și nu-s zloți !

 

                       ,,Mi-a dat bilete de vapor

                       ,,Pentru copii, pentru soție,

                        ,,Mi-a urat ,,drum bun și mult spor  !”

                        ,,Și să-i mai scriu ce o să fie…

 

                         ,,Și m-am întors atunci în sat:

                         ,,Forjor cu pieptul înstelat,

                           ,,Fiindcă așchii de oțel

                            ,,Aveam puzderie, prinsă în el !

 

                           ,,Aproape în fiecare zi

                            ,,Săreau scântei de fier aprins,

                             ,,Treceau prin șorț, ca prin hârtii

                             ,,Și-astfel, sub piele mi s-au stins !

 

                              ,,Le-am spus nevestei și la fii –

                              ,,Acum nu mai erau copii,

                               ,,Ci înălțati cu-acei opt ani,

                               ,,Frumoși, cuminți, aveau și …bani…

 

                                ,,Când visul de America

                                ,,I-a prin în mreaja de dolari

                                 ,,Erau toți gata de-a pleca

                                 ,,Spre școli străine și domni mari …

 

                                 ,,Și cine credeți că n- vrut                                                                                                                                                       

                                  ,,Să facem visul început ?                                                                                                    

                                  ,,Maica, bărâna, soața mea,

                                  ,,Zicea să nu mergem, nu vrea

                                  ,,Să-și strice ea rostul din sat

                                  ,,Acuma, când s-a mai săltat !

 

                                  ,,Și am plecat iar, pe cinci ani,

                                  ,,Tot fără voi, după alți bani...

                                  

                                   ,,Părinții voștri au crescut,

                                   ,,S-au însurat și și-au făcut

                                   ,,Fiecare, un rost al lui,

                                     ,,Doar, Oanea-mic, cel mai mic pui

                                      ,,S-a dus la școli împărătești,        

                                      ,,Împărătești, dar le plătești !

                                      ,,Și-atât de mult am tot plătit,

                                       ,,De șaișpe mii am cheltuit !

 

                                      ,,Și unchiu Oanea –i șef de gară,

                                       ,,Are o slujbă grea în țară...

                                        ,,Vă place să mergeți la el,

                                        ,,El vă dă bani, voi într-un fel

                                        ,,Îi mulțumiți cu - un coș de prune

                                         ,,Și cu mult drag și vorbe bune  !

 

                                          ,,V-am povestit din păr a fir,

                                          ,,Povestea mea.

                                                ,,Eu, Rus Porfir !”                                                                                              

-----------------------------------------