sâmbătă, 9 octombrie 2021

GEORGE BERNARD SHAW - ”S-AR PUTEA SĂ AI DREPTATE, DAR CE ROST ARE , DACA FEMEIA TA PLÂNGE?”

 



”S-AR PUTEA SĂ AI DREPTATE, DAR CE ROST ARE , DACA  FEMEIA TA PLÂNGE?”- 

GEORGE BERNARD SHAW.

 

George Bernard Shaw a fost un dramaturg, critic literar și activist politic irlandez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, considerat de unii critici ca fiind unul din cei mai importanți dramaturgi de limbă engleză. În 1925 când i s-a acordat Premiul Nobel, Shaw a declarat că acesta este doar „un semn de recunoștință pentru ușurarea adusă lumii, deoarece nu a publicat nimic anul acesta.” Dramaturgul a refuzat premiul bănesc, după care a fost inundat cu scrisori în care era rugat să ofere banii altor persoane dacă nu are nevoie de ei. Iar Shaw a făcut o remarcă sarcastică în privința acestei situații: „Alfred Nobel mai poate fi iertat pentru că a inventat dinamita. Dar numai un dușman al rasei umane putea inventa Premiul Nobel.”

 

După moartea soției sale Charlotte, scriitorul nu a pretins că este un văduv îndurerat, fiindcă "după patruzeci de ani de iubire și devotament” libertatea nu este o achiziție atât de proastă.   Era și vegetarian. La 70 de ani când a fost întrebat: „Cum vă simțiți”, el a răspuns: „Minunat, mă deranjează doar medicii care susțin că voi muri dacă nu mănânc carne.” La 90 de ani, la aceeași întrebare a răspuns: „Grozav, nu mă mai deranjează nimeni: acei medici care m-au speriat că nu voi putea trăi fără carne, deja au murit.” George Bernard Shaw a trăit 94 de ani. Necrologul, publicat de ziare, a fost scris în prealabil – Shaw l-a editat cu entuziasm cu câțiva ani înainte de moartea sa.

Știa să combine umorul și observațiile de viață profunde. Iată doar o mică parte din declarațiile sale:

 

1. S-ar putea să ai dreptate, dar ce rost are dacă femeia ta plânge?

 

2. Cât de mercantil ești, prietene. Nu uita: tot ce poți cumpăra cu bani, deja este ieftin!

 

3. Distanța nu distruge nimic. Diferența de vârstă nu distruge nimic. Opinia părinților nu distruge nimic. Oamenii distrug totul. Ei înșiși.

 

4. Optimiștii își realizează visurile. Pesimiștii – coșmarurile.

 

5. Întrebarea „Ce vor crede oamenii?” trebuie să fie în ultimul loc. De fapt, nimănui nu-i pasă. Este viața ta.

 

6. Tăcerea – este cea mai perfectă expresie a disprețului.

 

7. Cine poate – face; cine nu poate – îi învață pe alții.

 

8. Cu cât omul este mai matur și mai înțelept, cu atât mai puțin vrea să se certe. El vrea să se ridice, să-ți ureze o zi bună și să plece.

 

9. Nu te grăbi să-i ajuți pe cei care nu ți-au cerut ajutorul. Nu oferi sfaturi celor care nu le-au cerut. Apreciază-te, apreciază-ți cuvântul și gândurile.

 

10. Acum, că am învățat să zburăm ca păsările, să înotăm sub apă ca peștii, ne lipsește doar un singur lucru: să învățăm să trăim ca oamenii pe pământ.

 

11. Onestitatea și loialitatea sunt cadouri scumpe pe care nu ar trebui să le aștepți de la oamenii ieftini.

 

12. Uneori trebuie să faci oamenii să râdă, pentru a le distrage atenția de la intenția de a te spânzura.

 

13. Mai bine trăiești cu o femeie încăpățânată, decât cu una plictisitoare.

 

14. 2% dintre oameni – se gândesc, 3% – cred că se gândesc, iar 95% dintre oameni ar prefera să moară decât să se gândească.

 

15. Oamenii întotdeauna dau vina pe circumstanțe. Nu cred în puterea circumstanțelor. Obține succes doar omul care va căuta condițiile de care are nevoie și, dacă nu le găsește, le creează singur.

 

16. Prietenia dintre bărbat și femeie fie este o relație dintre foștii iubiți, fie a viitorilor îndrăgostiți.

 

17. Încearcă să obții ceea ce iubești, altfel va trebui să iubești ceea ce primești.

 

18. Numai un prost poate sărbători anii care îl apropie de moarte.

 

19. Trebuie să conștientizezi faptul că oamenii au dreptul să gândească diferit și să nu facă ceea ce aștepți tu să facă. Probabil că te iubesc, dar dragostea lor ar putea să fie diferită de cum vrei tu să fie.

 

20. Iubește bărbații. Ei au nevoie de dragostea ta. Chiar dacă nu recunosc niciodată. În spatele fiecărui bărbat de succes există o femeie care crede în el. Și îl iubește cu adevărat.

 

 

Sursa: RADU GABRIELA



"Sunt întrupare în acest moment entități care au iubit, luptat și aparat această țară, România. Altele veghează și ajută din plan energetic, colaborând în planurile astrale cu cei care au ales să se încarneze și și-au activat capacitățile extrasenzoriale pentru a putea comunica și colabora cu ele."







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu