DESPRE
POCĂINŢĂ(III)
Arhim.
Zaharia de la Essex
Dumnezeu i-a dezvăluit Proorocului Său
contrastul uriaş care există între lumea căzută şi „pământul celor vii“ (Is.
38,11), precum şi prăpastia adâncă ce le desparte. Din clipa aceea, Isaia a
privit lumina lumii acesteia ca pe întuneric faţă de Lumina lumii duhovniceşti
care i se dezvăluise şi s-a tânguit amarnic: „Om ticălos ce sunt!”.
Un alt Prooroc s-a rugat în acelaşi duh şi
rugăciunea lui dă glas strigării stăruitoare a tuturor drepţilor Vechiului
Testament:
„Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi şi ne
binecuvintează, luminează Faţa Ta spre noi şi ne miluieşte! Ca sa cunoaştem pe
pământ calea Ta, în toate neamurile mântuirea Ta“ (Ps. 66,1-2).
Şi când a venit în cele din urmă plinirea
vremii, precum citim în Scriptură (cf. Gal. 4, 4), şi Dumnezeu a văzut că se
află pe pământ o făptură care umblă întru dreptate şi este vrednică de El, a
plecat cerurile (cf. Ps. 143,5) şi S-a pogorât, născându-Se din Fecioară. Iată
cum ne înfăţişează evenimentul Evanghelia după Matei: „Poporul care stătea în
întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii
lumină le-a răsărit“ (Matei 4, 16). Şi această „lumină mare” a început sa-i
vorbească iarăşi omului, reînnodând astfel dialogul care se întrerupsese atât
de brusc în rai.
(Arhim. Zaharia Zaharou, Omul cel tainic
al inimii (I Petru 3, 4), Editura Basilica, Bucuresti, 2014)
DESPRE
POCĂINŢĂ(II)
Arhim.
Zaharia de la Essex
Omul a fost zidit după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu, o „oglindă” menită să reflecte virtuţile lui Dumnezeu.
Aceste virtuţi nu trebuie înţelese în sens moral, ci ca însuşiri sau energii
dumnezeieşti precum înţelepciunea, lumina şi frumuseţea. In rai, omul primea
nemijlocit harul lui Dumnezeu, însă, căzând, oglinda sufletului său s-a
întunecat şi nu a mai putut răsfrânge nici măcar câteva raze din lumina cea
plină de slavă a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, darul pe care Dumnezeu l-a
încredinţat omului a fost atât de mare, încât unii dintre drepţii Vechiului
Testament au întrezărit din când în când câte o licărire a Luminii
dumnezeieşti. Ei s-au învrednicit de vederea lumii duhovniceşti şi au dat
mărturie despre ea. Ne aducem aminte de Proorocul Isaia care, văzând slava
Domnului, a fost chemat de Dumnezeu la pocăinţă cu cuvintele:
„Gândurile Mele nu sunt ca gândurile
voastre şi căile Mele ca ale voastre… Şi cât de departe sunt cerurile de la
pământ, aşa de departe sunt căile Mele de căile voastre şi cugetele Mele de
cugetele voastre“ (Is. 55, 8-9).
(Arhim. Zaharia Zaharou, Omul cel tainic
al inimii (I Petru 3, 4), Editura Basilica, Bucuresti, 2014)
TRENUL
RAPID
Mitropolitul
Hierotheos Vlachos
Atunci când cineva se roaga nu trebuie sa
fie atent la nimic. Nici la caldura care se naste în inima lui. Numai sa
gaseasca pocainta cea adânca, sa simta ca este departe de Dumnezeu, sa se
asemene unui tren care alearga neîncetat catre destinatia lui cu viteza mare.
Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Cunosc un
om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr. Serban Tica,
Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 252
CAPUL
SI MADULARELE
Sfantul
Nicolae Cabasila
E drept ca si madularele unui trup sunt
unite cu capul, (doar prin aceasta unire si traiesc, caci în clipa în care
aceasta unire s-ar strica, si capul si madularele ar pieri), cu toate acestea,
madularele credinciosilor par ca se leaga mai strâns de Domnul Hristos decât de
capul lor firesc; mai mult viaza prin Fiul Domnului decât prin buna potrivire
în care traieste capul cu trunchiul omenesc. Si aceasta se vede foarte lamurit
din pilduitoarea viata a fericitilor mucenici, care mai curând se bucurau sa li
se taie capul, decât sa se dezlipeasca de Hristos, ba rabdau chiar cu placere
sa li se taie si cap si madulare, dar nu scoteau o singura vorba ca sa se
lepede de Fiul Tatalui ceresc.
Sfantul Nicolae Cabasila, Talcuirea
Dumnezeiestii Liturghii si despre viata in Hristos, traducere de Pr. Ene
Braniste si Pr. Teodor Bodogae, Ed. Arhiepiscopiei Bucurestilor, Bucuresti,
1992, p. 133.
DESPRE
POCĂINŢĂ(I)
Arhim.
Zaharia de la Essex
Dacă este să vorbim despre pocăinţă, se
cuvine să începem cu începutul, şi anume cu zidirea omului de către Dumnezeu.
In rai, Adam se bucura de mare cinste, vieţuia asemenea îngerilor, era într-o
nemijlocită legătură cu Dumnezeu şi trăia în prezenţa Lui de-viaţă-dătătoare.
Vorbea cu Dumnezeu faţă către Faţă, îl slăvea împreună cu cetele îngereşti şi
hrană îi era tot cuvântul ce ieşea din gura lui Dumnezeu. Insă după cum bine
ştim, în pofida cinstei de care se bucura, Adam s-a lăsat înşelat de şarpe şi a
urmat pornirii diavoleşti de a se ridica împotriva lui Dumnezeu pentru a-I lua
locul. Şi la fel cum vrăjmaşul a căzut din cer ca un fulger, din cauza dorinţei
lui pline de îndrăzneală de a-şi aşeza tronul mai presus de tronul lui
Dumnezeu, tot aşa şi Adam a căzut fără zăbavă.
„Omul în cinste fiind n-a priceput;
alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor” (Ps.
48,21), zice Psalmistul.
Izgonirea lui Adam din rai a avut urmări
dezastruoase, căci a deschis o prăpastie între lumea văzută şi cea nevăzută.
Adam a căzut în pofida faptului că Dumnezeu l-a prevenit şi mare a fost căderea
lui. Însă noi ar trebui să ne gândim la propria noastră cădere ca fiind chiar
mai mare decât cea a lui Adam, pentru că deşi ştim ce i s-a întâmplat acestuia,
nu contenim să repetăm iară şi iară aceeaşi greşeală.
(Arhim. Zaharia Zaharou, Omul cel tainic
al inimii (I Petru 3, 4), Editura Basilica, Bucuresti, 2014)
MATERIALISMUL
Sfantul
Nectarie al Eghinei
Teoriile materialiste care neaga nemurirea
sufletului uman si îl reduc la nefiinta submineaza existenta si supravietuirea,
progresul si fericirea omului. Este respinsa menirea înalta a omului, coborât
la nivelul fiintelor necuvântatoare, universul sau spiritual este distrus,
sentimentele nobile îsi pierd valoarea, morala, virtutea, adevarul si întregul
tezaur de cinste al virtutilor ramân doar niste cuvinte perimate, fara sens si
lipsite de orice semnificatie. Evlavia, credinta, cultul religios sunt socotite
roade ale unui cuget obscurantist specific vremurilor trecute. Comuniunea este
nimicita si în locul ei este introdus individualismul, existenta egoista.
Fiecare e împotriva tuturor si cu totii sunt dusmani unii altora. Pacea este
alungata în munti, iar în societatea umana se înfiripeaza razboiul necrutator
spre proclamarea dreptului celui mai puternic si a tiranului de temut, groaznic
si însetat de sânge, care se desfata cu necazurile semenilor, ale caror sânge
si sudoare trebuie sa adape pamântul si solul în care îsi înfig radacinile
iubirea de placeri si patimile tiranice. Prezentul este totul pentru om,
trecutul si viitorul, inexistente; desfatarea de acum si fericirea care decurge
din ea sunt gândurile ce domina.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 213-214.
FERICITA
ALERGARE
Fericitul
Trifon Turkestanov
Când pentru întâia oara în copilarie întru
cunostinta cugetului Te-am chemat, plinit-ai rugaciunea mea, si sufletul mi-a
fost înseninat de-o pace plina de cucernicie. Atunci am înteles ca Tu esti bun
si fericiti sunt cei ce-alearga catre Tine. Am început iara si iara sa Te chem;
si-acum spre Tine îmi îndrept strigarea:
Slava Tie, Celui Ce îmi împlinesti spre
bine nazuintele;
Slava Tie, Celui Ce veghezi asupra-mi zi
si noapte.
Slava Tie, Celui Ce vindeci durerile si
mâhnirile pricinuite de pierderi, prin tamaduitoarea trecere a timpului;
Slava Tie, cu Tine nici o pierdere nu e
lipsita de nadejdea-ntru redobândire, Tu tuturor le daruiesti viata-n vesnicie.
Slava Tie, Tu ai înzestrat cu nemurire tot
ce-i înaltator si plin de bunatate, Tu ne-ai fagaduit mult asteptata întâlnire
cu cei ce au murit.
Slava Tie, Dumnezeule, întru vecie!
Fericitul Trifon Turkestanov, Cunoasterea
lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru
toate”, p. 132.
FIARELE
SALBATICE
Sfantul
Nicolae Velimirovici
În înteles general fiarele salbatice
întruchipeaza patimile. Asa cum fiarele salbatice chinuiesc trupul, la fel si
patimile aduc vatamare sufletului. Ziditorul i-a dat lui Adam putere asupra
tuturor patimilor. Iata de ce Adam avea putere asupra fiarelor salbatice ca
simbol al patimilor. Sfintii, care prin Noul Adam, Hristos, si-au îmblânzit
patimile, au dobândit de altfel si putere asupra fiarelor salbatice.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 49-
VANTURILE
Sfantul
Ioan din Kronstadt
În natura adie uneori un vânt caldicel,
aromitor, care îti mângâie si îti patrunde placut si usor trupul, iar cerul
este senin. Alteori bate vântul rece care îti provoaca o senzatie de frig si de
apasare, îti intra în oase, îti face o piele de gaina si tot atunci cerul si
pamântul se întuneca. Sau, fara nici o adiere de vânt, aerul poate fi cald sau
rece, te poate încalzi sau dimpotriva, sa te faca sa dârdâi de frig. Asa se
întâmpla si în viata duhovniceasca: uneori simtim parca în suflet o boare lina,
placuta, care ne încalzeste si ne învioreaza, ne usureaza si ne linisteste;
alteori, inima ne este cuprinsa de o suflare grea, ucigatoare, iar sufletul ni
se cufunda parca într-o bezna de nepatruns. Cea dintâi stare este de la Duhul
lui Dumnezeu, a doua, de la diavolul. Trebuie sa ne obisnuim cu amândoua. În
primul caz, sa nu ne trufim, în al doilea, sa nu ne descurajam, sa nu disperam,
sa alergam cu grabire la Dumnezeu.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 153.
CALUL
NEIMBLANZIT
Sfantul
Tihon din Zadonsk
Vezi ca un cal înversunat si neîmblânzit,
ca sa se faca bun pentru toata lucrarea si trebuinta, este învatat, înfrânat si
smerit în felurite chipuri de catre stapânul sau si asa, încetul cu încetul, el
leapada înversunarea sa fireasca si ajunge sa fie blând si folositor pentru
stapânul sau în orice munca. Prin firea sa, tot omul este întocmai ca un cal
îndârjit, înversunat, neîmblânzit si foarte nepotrivit pentru a sluji Domnului
Dumnezeului sau, întrucât nazuieste si cauta sa faca voia lui si a lumii, si nu
pe cea a Domnului Dumnezeului sau, caci s-a stricat peste masura dupa caderea
lui Adam. O, cât de multa învatatura, înfrânare si îmblânzire îi este de
trebuinta omului pentru a lepada înversunarea, învârtosarea si turbarea firii
si a se face astfel vrednic spre a intra în slujirea Domnului Dumnezeului sau!
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 204
SALASUL
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Omul îsi face rost de o casa si traieste
în ea; animalul, de un culcus sau de o vizuina si se adaposteste acolo; pasarea
de un cuib, în care scoate pui si îi creste; albina de un stup cu faguri, unde
traieste si face miere; paianjenul îsi tese pânza, traieste în ea si tot cu ea
îsi obtine hrana. Creatorul sa nu-Si faca si El o casa, nezidita de mâna –
Trupul Sau –, asa cum si-a mai facut una în pântecele Nascatoarei de Dumnezeu
si cum îsi face si acum temple ale Trupului Sau prin datatoarele-de-viata
Taine?
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 180-181
FRUMUSETEA
IMATERIALA
Sfantul
Nectarie al Eghinei
Omul cauta sa-L afle pe dumnezeiescul
Creator al firii, pe Bunul artist Care a mestesugit-o, pe Cel Ce a întocmit
universul, si sa-L cunoasca pe Cel de la Care primeste ideea Binelui raspândit
nemarginit în toate. Ordinea, armonia din toate, rânduirea înteleapta si
guvernarea universului, frumusetea imateriala sublima si splendoarea celor
pamântesti înalta mintea omului la Cauza primordiala Care le-a creat pe toate
întru întelepciune si fac sa creasca în inima sa dragostea dumnezeiasca fata de
iubirea de întelepciune si stiinte, prin mijlocirea carora cauta sa intre în
adâncurile misterioase ale întelepciunii dumnezeiesti si sa fie initiat în
tainele creatiei, pe baza carora toate au fost întemeiate si sustinute. Studiul
celor care exista descopera bunatatea Creatorului dumnezeiesc si dezvolta
sentimentul iubirii fata de binele absolut, care îl atrage pe om spre acesta.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 271-272.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu