ZBORUL e un VIS, Frate în Duh
Eram cu soția la mersul obișnuit de seară, când în față mi-a
apărut o pungă din plastic rulată de vânt. Am scos telefonul și m-am luat după
ea hotărât să văd unde ajunge. Soția s-a supărat că îmi pierd vremea cu punga
goală, pe care cine știe de unde vine și cine a avut-o în mână și mă poate
infecta de covid. Ați văzut unde a ajuns punga în final?! Eu îi înțeleg
îngrijorarea, însă acasă, mânat de vocea creației, am încropit Noaptea celor o
sută de regi. Curgea ca apa. Era un nou izvor. Toate sunt mici pârâiașe care,
odată, la timpul potrivit se vor aduna într-un fluviu sau vor găsi marea cea
mare. Tâlcurile șoptite ale lui Dumnezeu le-am îmbrățișat când, trecând
fraudulos granița am acceptat glonțul grănicerului urcându-mă pe cruce lângă
Hristos. Părinții mei ieșiti la pensie și abandonați de comuniști s-au pocăit
și așa am intrat în mesajul credinței.
Trăim într-o lume construită pe metafora biblică; Dacă unul
aruncă în tine cu piatra, tu răspunde-i cu pâine. La școala suntem educați doar
în ceea ce privește partea pâinii, iar piatra și-o țin pentru ei. Imaginați-vă,
dacă toți am fi educați să mințim, să tragem în piept, să furăm, atunci ei nu
ar mai avea nici o șansă. Ne-am întoarce la violența primitivă și cel mai
turbat sau înzestrat fizic învinge. Piatra este de multe ori ascunsă după
prostie și poartă numele de succes/lăcomie. Așa se fac războaiele, invaziile,
cuceririle și astfel se ajunge la exploatare.
Chestiunea cu internetul și vizionările e controlată de
Algoritme prin care s-a stabilit (citeam) că doar 50 de milioane aleși sunt
vizibili fără piedici, iar restul de 7 miliarde sunt în umbră, ascunși de
algoritm. Sigur că, dacă mă filmez la veceu sau având sex cu același, ei mă
promovează și sunt eliberat din umbră. Dar asta e o chestiune pe care am descoperit-o
încă din copilărie, de pe vremea cineamatorismului. Am crescut în sala de
cinema, unde am fost educat de cei mai mari cineaști ai lumii. Filmul rus,
francez, japonez și american. În filmul VISUL care a luat premiul 3 pe țară la
festivalul cineamatorilor din Timișoara, unde erau în juriu și mai
marii critici de film ai României, plus prietenul copilăriei mele,
ing. Iulian Topală, unde după proiecție s-a discutat valoarea filmului meu ca
posibil câștigător al festivalului, însă tăiat scurt de Călin Căliman, motivând
că subiectul abordat ar putea supăra conducerea de la București. Filmul trata
tema înarmărilor – adică de ce dai copiilor jucării ca arme, apoi la maturitate
să-i închizi dacă se înarmează și finalul filmului propunea să dai și băieților
trandafiri asemenea fetelor. Trandafirul era un simbol care îi deranja pe cei
de la Moskova, așa că filmul s-a clasat doar pe locul 3. Marele premiu a fost
luat de un film care ridica osanale marilor construcții comuniste din orașele
țării. Deci, domnule și frate în Duh, Maestre Adrian Botez: nu mă păgubiți
deloc. Eu trăiesc azi doar pentru credința mea și pentru bucuria de a-l
cunoaște pe Dumnezeu. De atunci am mai luat premii și chiar marele premiu pe
țară, însă cu un film pentru Casa Pionerului din Oravița, intitulat
PERSEVERENȚA. Deci, după cum vedeți am gustat din podiumul marelui succes,
organizat de șarpe.
Naivitatea mea în ale manevrelor masochiste, a forțelor care
conduc lumea m-a protejat și m-a ținut în linia de ochire a satanei nu ca un
pericol, ci ca posibil revoluționar. Din copilărie am pășit cu prudență și am
funcționat până azi pe muchia de cuțit a graniței dintre lumi. Sunt unul dintre
pasagerii acestui mare tren care strabate Siberia vieții. Dușmanii, invidioșii,
necunoscătorii scuipă pe munca noastră pentru că suntem diferiți. Ei vor o lume
artificială, ei vor roșul mai roșu, vântul mai ascuțit, durerea mai adancă,
mocirla mai cleioasă. Și munții trec prin fața vieții lor fără ca să-i observe
și mor trăind fără să realizeze unde au fost.
Această viață este a noastră. Vorbeam cu George Anca despre
moartea lui Artur Silvestri și îi spuneam că văzând atâția suspecți prezenți în
jurul lui, pretinzând că sunt poeți nu am putut fi decât bănuitor că i se
pregătește sfârșitul. L-au omorat ei pe Ceaușescu, darămite pe
Artur. Se întâlneau pe la o Grădină de vară și precis că i-au pus ceva în
băutură, spunea George, cum altfel să moară așa subit. Da, uite că s-a dus și
el. Sunt speculații.
Eu nu mizez pe o mârțoagă, ci cânt beat de fericire, precum Beduinul
legănat pe mantia marelui vers atunci când vă citesc, MAESTRE. Eu construiesc
în mine lumi proiectate de visul frăției voastre. Ele sunt vii, așa cum vie a
fost FACEREA la cuvântul Domnului „LA TÂLCURILE ARMONIEI, ZENITULUI și
NADIRULUI, din STIHURI”, cum spuneți. Nu mai fiți trist! Cum vreți să comenteze
un ZOMBI? El doar umblă atras de hoitul societății. Zombii nu iubesc. Nu
rezonează ca și noi. Ei nu văd, ci cad repede în capcana așa-ziselor plăceri
imediate.
Îmi faceți rău?!! Adrian Botez nu îmi face rău la AUTO-BIOGRAFIE
și nici la CV. Satana nu este interesat de CV-ul meu sau al dumitale. Clasa.
Dictatura e interesată de CV-URI ca și de diplome, de cioburi strălucitoare,
clasamente, de mâncare la minut și nuiele. CORPORATRISTUL care conduce lumea e
interesat doar de talent și sclavi ori cititorul de azi e lipsit de puterea
imaginației, sunt învățați doar să vadă și să atingă bobul ca în Găinarie.
Plus, nu au puterea de sine, nu se cunosc îndeajuns ca să facă un comentariu,
de teamă ca nu cumva, urmat de vreun coleg să fie luat în râs. Orgoliile sunt
îndopate azi, mai mult ca niciodată, noilor generații.
Văzătorii, cititorii care scuipă pe munca noastră azi, scuipau
și în istorie pe Iisus Hristos, pe Van Gogh, Leonardo da Vinci, Galileo
Galilei, Giordano Bruno etc. etc. Nu suntem singurii și nici primii luați în
râs sau neînțeleși pentru curajul de a gusta din fructul înțelepciuni, de a
privi spre înălțimi. Mulți au fost arși pe rug pentru credința lor de-a lungul
istoriei. Mă asum. Eu fac doar prototipuri. Vreți zborul? Antrenați-vă!
Fiecare
cum își așterne, așa doarme.
Ben
Todică
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu